Exclusiv
Domnul Aurescu a încălcat prin răspunsul dat o lege în vigoare a statului român, legea 303/2004
Cum se explică faptul că bugetul pe acest an, impus de PNL prin siluirea Constituției, nu prevede sume cât de cât semnificative destinate dezvoltării? Cum se explică în același timp că, în materie de colectare, Guvernul PNL nu țintește acolo unde se produce marea evaziune, ci întoarce pur și simplu capul în altă parte, spre cetățeanul simplu și spre micile afaceri pe care le mai pot învârti românii? În 2020 și mai ales în 2021, răspunsurile la întrebările de mai sus vor defini un stat asistat. Sau, mai bine spus, captiv.
Era până acum o trăsătură definitorie a politicilor de tip liberal accelerarea dezvoltării în domenii aducătoare de valoare adăugată. Astfel încât, într-un viitor previzibil, câștigurile realizate astfel să poată fi redistribuite în beneficiul societății. Vremurile când în laboratoarele de strategie ale PNL se elaborau politici care porneau de la această premiză au trecut de mult. Din această perspectivă și nu numai, PNL și-a pierdut atât substanța liberală cât și substanța națională. Ce se întâmplă dacă nu pompezi bani în dezvoltare și mai ales în acele domenii care îți întorc înapoi investițiile cu profit maxim? Creșterea economică stagnează pur și simplu. România a reușit câțiva ani să se situeze pe poziții fruntașe în Uniunea Europeană din perspectiva creșterii economice. O creștere despre care permanent Klaus Iohannis și consilierii săi de la Cotroceni au afirmat că nu este durabilă. Că nu este sustenabilă. Că nu este realistă. Iar acum și în acest an mai ales ei vor justifica oprirea creșterii arătând cu degetul spre greaua moștenire. Numai că bugetul le aparține. În totalitate. Iar la baza lui a stat o filozofie economică. Care este găunoasă. Cel puțin din aceasă perspectivă. Nu sunt acolo prevăzuți bani pentru investiții, nici măcar în sensul salvării aparențelor. Dacă nu investești, n-ai creștere. Și tot ce-ți mai rămâne de făcut este să te uiți înapoi cu mânie. Și să dai vina pe „ciuma roșie”. Uitând că și „ciuma roșie” a procedat, în felul ei, atipic. De fapt s-a produs o inversare de politici. În sensul că PSD a făcut eforturi mai mari pentru dezvoltarea României deși după opinia mea insuficente, dar oricum mai mari în comparație cu PNL, care merge înainte și cu frâna de picior apăsată la maximum și cu cea de mână trasă cât se poate de sus.
În același timp, uitându-ne la bugetul promovat prin asumara răspunderii și fiind atenți la declarațiile publice ale liderilor PNL, descoperim cea de-a doua hibă care transformă România în stat captiv. Încasările. Se vorbește insistent despre reformarea ANAF, în vedera creșterii gradului de încasare. Despre reformare, în sensul digitalizării la maximum a operațiilor. Dar nu se spune nimic despre vreo schimbare a filozofiei care stă la baza acestui proces de colectare. De fapt, PNL încearcă să mascheze o întreagă operațiune făcută la scală națională, care vizează protejarea la maximum a multinaționalelor. Dacă întreaga economie bazată pe capitalul autohton, reprezentând maximum jumătate, în cele mai optimiste statistici, din economia națională, pompează la buget circa 80% din totalul veniturilor, iar economia rezultând din investițiile străine doar 20%, trebuie să ai orbul găinii pentru a ajunge la concluzia stupidă că digitalizarea și perfecționarea sistemelor informatice sunt de natură să crească încasările la buget. Fără ca această modernizare să fie însoțită și de o schimbare fundamentală a strategiei de colectare.
Din perspectiva de mai sus, nici PSD la guvernare nu a făcut prea mult. Pentru că pur și simplu s-a temut să se confrunte cu marii evazioniști. Când PSD a revenit la guvernare după „tehnocratul” Dacian Cioloș, s-a făcut mult timp că nu vede faptul că în ANAF fuseseră detașați și lucrau la greu circa 100 de ofițeri SRI. Evident că această operațiune tipică pentru un stat subteran avusese drept pretext lupta principalului serviciu secret al țării împotriva evaziunii fiscale și criminalității din domeniul economic. În realitate, SRI făcea astfel ceea ce face și acum. Protejează interesele concernelor străine. Care, la rândul lor, se află sub protecția statelor de origine. Într-un târziu, sub presiunea presei în special, pe măsura aparentei destructurări a binomului SRI-DNA, o bună parte din ofițerii SRI au fost retrași de la ANAF. Dar experiența lor a fost între timp implementată și preluată de cei care au rămas. Și nici sub guvernările PSD nu a putut fi oprită marea evaziune fiscală pe care multinaționalele o fac utilizând sofisticate inginerii financiare, prin care își externalizează profiturile. În special prin așa-zisele achiziționări de servicii la un cost mult mai mare decât cel real. Liviu Dragnea, sub presiunea opiniei publice, a avut la ultimul Congres organizat de el în PSD o tresărire de demnitate și de patriotism. Atunci când a semnalat această realitate și s-a gândit că cel mai simplu instrument pentru eficientizarea colectării ar fi impozitarea cu 1% a cifrei de afaceri. Odată încasat acest impozit, societatea evazionistă putea să facă câte jonglerii dorea cu banii câștigați în România, fără a mai afecta bugetul statului. Această declarație a echivalat cu semnarea unei sentințe la moarte. Dragnea nici măcar nu și-a mai putut duce acest plan până la capăt, pentru că între timp a fost atacat concentric și în forță de reprezentanții statelor de origine ale multinaționalelor evazioniste. Tot ce a mai putut face PSD, o nimica toată, a fost să impoziteze strict doar cifra de afaceri a societăților din domeniul energetic. A durat foarte puțin. Pentru că una dintre primele măsuri luate de Guvernul Orban, tot prin asumarea răspunderii, a fost revenirea din această perspectivă la situația anterioară.
Prin urmare, Guvernul sau Guvernele liberale, câte vor fi, nu își propun o accelerare a dezvoltării în 2020, după cum reiese clar din datele bugetului de stat, și nu își propun nici vreo strategie coerentă de creștere a veniturilor statului prin creșterea colectării. Pentru că Guvernul nu se uită unde sunt banii, ci întoarce ostentativ capul acolo unde nu mai e nimic de stors. Sau, ca să fiu mai exact, nu mai e mai nimic de stors.
Aceasta este situația din acest an. La capătul acestui an vom constata deci că ritmul de dezvoltare a încetinit iar volumul banilor colectați la buget nu a crescut. Anul viitor, în 2021, vom culege ce nu am semănat în 2020. Și, dacă așa stau lucrurile, trebuie să dăm în fine un răspuns la întrebările puse la începutul acestei analize. În folosul cui PNL adoptă cele două politici păguboase? Am văzut că în niciun caz nu în folosul României. Atunci, dat fiind faptul că ne aflăm și în interiorul Uniunii Europene și dacă ne referim la piața extraeuropeană, într-o competiție cu alte state, rezultă că de pe urma tâmpeniilor guvernamentale inițiate de oameni care încă își mai spun liberali, vor avea de câștigat companii economice din terțe state, care își desfășoară activitatea în România. Prin urmare, PNL duce o politică antinațională. Și este pentru prima dată în întreaga istorie a acestui partid când a predat total armele capitalului străin, atât în materie de investiții aducătoare de valoare adăugată, cât și în materie de colectare a veniturilor. Se mai poate numi un asemenea partid „liberal”? Se mai poate el numi și „național”? (Sorin Roșca Stănescu)
Afaceri
UZINEX livrează prima centrală fotovoltaică mobilă din România către ARS INDUSTRIAL | Comunicat de presă
Soluția elimină autorizația de construcție pentru proiectele alimentate cu energie regenerabilă pe fonduri europene
Iași, România — 25 mai 2026 — UZINEX, integrator industrial cu sediul în județul Iași, anunță livrarea primei centrale fotovoltaice mobile din România către beneficiar, companie cu sediul în Ploiești, județul Prahova. Soluția — un container expandabil care se desfășoară pe aproximativ 60 de metri liniari de panouri fotovoltaice — alimentează un echipament 100% electric de subtraversări orizontale, eligibil pentru finanțări din fonduri europene.
O soluție pentru un decalaj structural al finanțărilor europene
Legislația actuală a Uniunii Europene impune ca echipamentele achiziționate din fonduri europene și prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) să fie 100% electrice, fără emisii directe. Această cerință a creat un decalaj operațional: echipamentele eligibile sunt frecvent destinate utilizării pe șantiere izolate, acolo unde rețeaua publică de energie electrică lipsește sau este insuficientă, iar soluțiile clasice de alimentare — generatoarele diesel — contravin chiar principiului pentru care s-au cheltuit banii europeni.
Centrala fotovoltaică fixă, ca alternativă, presupune un parcurs birocratic de minimum șase luni — autorizație de construcție, racord la rețea, aviz ANRE — și o instalare permanentă într-o singură locație, în contradicție cu specificul șantierelor mobile care se relochează de la un proiect la altul.
Centrala fotovoltaică mobilă livrată de UZINEX rezolvă simultan ambele probleme: este integrată într-un container transportabil, nu necesită autorizație de construcție și se redislocă împreună cu echipa client la fiecare nou șantier.
Configurația livrată către beneficiar
Modelul livrat reprezintă varianta compactă din gama UZINEX de centrale fotovoltaice mobile, dimensionată pentru alimentarea unui echipament electric de subtraversări orizontale și a sculelor auxiliare de șantier.
Specificații tehnice principale:
- Panouri fotovoltaice instalate: 24 kW
- Sistem de stocare: 52 kWh baterii LiFePO4
- Invertor hibrid: 24 kW
- Dimensiune container transport: 3 × 2,5 metri
- Lungime panouri desfășurate: ~60 metri liniari
- Conectică: priză 220 V monofazic, priză 380 V trifazic, priză încărcare auto electric
- Climatizare: aer condiționat integrat pentru menținerea bateriilor la temperatură optimă
- Mobilitate: roți tip off-road pentru deplasare pe teren accidentat
Configurația conectică a fost dimensionată conform cerințelor beneficiarului. La cerere, modelul poate fi extins cu prize suplimentare, sisteme de iluminat exterior, monitorizare la distanță și conectivitate GSM.
Gama completă: de la 3 metri la 12 metri lungime container
Modelul livrat către beneficiar reprezintă varianta de intrare a gamei UZINEX. Producătorul oferă centrale fotovoltaice mobile în configurații adaptate volumului de consum al fiecărui client, de la modelul compact până la containerul industrial 40 ft.
La capătul superior al gamei, containerul de 12 metri lungime poate găzdui până la 160 kW panouri fotovoltaice instalate și 620 kWh capacitate de stocare — o autonomie comparabilă cu o microcentrală fixă, fără constrângerile birocratice ale acesteia. Toate variantele sunt customizabile pe specificul fiecărui proiect.
Aplicații dincolo de șantierele civile
O centrală fotovoltaică mobilă este o soluție multi-funcțională. Aplicațiile identificate de UZINEX includ:
- Șantiere de construcții civile și lucrări edilitare
- Echipamente electrice alimentate pe fonduri europene și PNRR
- Operațiuni militare și tabere temporare
- Stații mobile de încărcare auto electric
- Evenimente outdoor și festivaluri
- Operațiuni de ajutor umanitar în zone fără infrastructură energetică
„Există un decalaj structural între cerințele actuale ale fondurilor europene — care impun echipamente 100% electrice — și capacitatea reală a infrastructurii de a livra energie acolo unde se desfășoară lucrările. Centrala fotovoltaică mobilă este răspunsul nostru concret la acest decalaj. Este o soluție românească, gândită pentru o problemă reală a pieței locale, livrată unui client român care a luat decizia corectă de a investi în echipamente eligibile pentru finanțările UE.”
Andrei-Sorin Baciu, co-fondator UZINEX
Pentru un studiu de caz tehnic complet, cu fotografii și detalii suplimentare despre implementarea la beneficiar, vezi:
Despre UZINEX
UZINEX (SC GW LASER TECHNOLOGY SRL) este un integrator industrial român cu sediul în județul Iași, specializat în furnizarea de soluții turnkey pentru echipamente CNC, laser, energie regenerabilă, ambalare, reciclare, prelucrarea metalelor și utilaje grele. Compania oferă garanție de 60 de luni pe echipamente, suport tehnic sub 36 de ore și eligibilitate pentru finanțări din fonduri europene și PNRR. Mai multe informații la www.uzinex.ro.
Andrei-Sorin Baciu — Co-fondator UZINEX
📧 Email: contact@uzinex.ro
📞 Telefon: +40 785 377 577
🌐 Web: www.uzinex.ro
Exclusiv
Festivalul Suflet de România: Peste 100 de producători și artizani locali, apreciați de 25.000 de participanți sosiți pe Domeniul Regal Săvârșin
Pentru al patrulea an consecutiv, în ultimul weekend al lunii aprilie, festivalul Suflet de România a readus la viață lumea satului de altădată, cu artizani ai gustului autentic, meșteșugari gata să arate tainele unor meserii transmise din moși-strămoși și cu artiști din și pentru toate generațiile. A fost cea mai amplă ediție organizată până acum de Profi, cu peste 25.000 de participanți din toate colțurile țării și chiar din afara granițelor, care pe parcursul a două zile au descoperit cum sunt continuate tradițiile, unind comunitățile.
Pe lângă întâlnirea cu mici producători locali, meșteșugari și artizani din toată România, vizitatorii s-au bucurat de ateliere cu meșteșugari iscusiți, piese de teatru în aer liber, dansuri populare, concerte live și de o intervenție surpriză a Grupului Vocal SONG. Pe scena celei de-a patra ediții a festivalului Suflet de România au urcat, între alții, Theo Rose, Damian Drăghici & Brothers, Nicolae Furdui Iancu, Nicoleta Voica, David Ciente, Maria Chivu și Grupul Jianca.
Evenimentul s-a desfășurat cu participarea Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei României, a Alteței Sale Regale Radu, Principele Consort al României, alături de Xavier Piesvaux, Country Manager Ahold Delhaize România, Mihai Spulber, Business Unit Lead Profi, Gabriela Sîrbu, Director de sustenabilitate Ahold Delhaize România, numeroase oficialități, autorități centrale și locale și alți reprezentanți Profi și Mega Image. Startul oficial a fost dat sâmbătă, după ce distinsul grup a încheiat un tur al micilor producători și artizani.
Evenimentul a continuat și tradiția caravanei medicale, oferind din nou consultații gratuite pentru comunitatea din Săvârșin și împrejurimi, cu ajutorul unor medici specialiști în oftalmologie, cardiologie, neurologie, pneumologie și ORL. Pentru a veni în sprijinul oamenilor, mai ales al celor cu posibilitate redusă de deplasare, Profi a adus aproape de ei servicii medicale de calitate, prin implicarea experților de la Asociația ATI „Aurel Mogoșeanu” din Timișoara.
„Suflet de România este o oglindă pentru tot ceea ce este frumos, bun și pentru ceea ce ne face bine și merită păstrat și transmis mai departe. Festivalul care la actuala ediție a adunat peste 25.000 de participanți veniți din toate colțurile țării, dar și din afara granițelor, arată cum se pot consolida comunitățile și susține micii producători locali, artizanii și meșteșugarii români pentru a face în continuare ceea ce știu ei cel mai bine. Festivalul nu are o miză economică pentru Profi, dar aduce un câștig clar pentru români și pentru România. Împreună învățăm cum să promovăm tradițiile și să susținem comunități, să fim uniți în jurul valorilor autentice și să redescoperim bucuria de a petrece timp împreună în mijlocul naturii, mai conectați unii cu ceilalți”, declară Gabriela Sîrbu, Director de sustenabilitate Ahold Delhaize România.
Festivalul Suflet de România încurajează comunitatea să se conecteze la valorile autentice, la gusturile bune și la tradițiile satului românesc prin intermediul unor experiențe trăite într-un cadru natural în care este recreată lumea rurală.
Tradiție pentru susținerea producătorilor locali
La Profi implicarea în comunitate este o tradiție căreia îi sunt dedicate timp și resurse, inclusiv Raftul cu Bunătăți Locale, cel mai amplu program de susținere a micilor producători locali artizanali. Dincolo de prezența la Raftul cu Bunătăți Locale din magazinele Profi, micii producători locali își spun poveștile și își prezintă oferta și pe cea mai amplă și premiată platformă națională de promovare a lor, Via-Profi.ro, prin intermediul căreia oricine poate porni într-o călătorie plină de savoare a gusturilor din România.
Prin numărul angajaților săi, Profi, parte din grupul Ahold Delhaize, este în topul angajatorilor privați din România. PROFI SUPER, PROFI GO și PROFI LOCO, formatele de magazin ale rețelei, au o gamă de 5.000 de produse apreciate de cei peste 1,6 milioane de clienți care zilnic își fac aici cumpărăturile. Mai bine de 94% dintre aceste produse provin de la parteneri din România.
Exclusiv
Compania Românească producătoare de profile PVC, Klass Coating System, prezentă la FENSTERBAU FRONTALE 2026
În perioada 24-27 martie 2026, orașul Nürnberg, Germania, a fost din nou punctul central al industriei internaționale a ferestrelor, ușilor și fațadelor, găzduind evenimentul de referință FENSTERBAU FRONTALE 2026. Printre participanții de marcă s-a numărat și Klass Coating System, o companie din Judeţul Vâlcea şi unul dintre cei mai importanți producători europeni de profile PVC pentru ferestre și uși termoizolante, prezent în cadrul Pavilionului României.
Recunoscut drept cel mai important târg internațional dedicat acestui sector, FENSTERBAU FRONTALE reunește lideri din industrie, specialiști și inovatori, oferind un cadru ideal pentru schimb de idei, descoperirea celor mai noi tehnologii și dezvoltarea de parteneriate strategice. Ediția din 2026 aduce în prim-plan inovațiile și soluțiile de ultimă generație care modelează viitorul industriei.
Participarea Klass Coating System la acest eveniment confirmă angajamentul companiei de a susține evoluția domeniului tâmplăriei termoizolante și de a contribui activ la dezvoltarea acestuia. Pe parcursul acestor zile, compania a prezentat direcțiile sale de dezvoltare, noutățile pregătite pentru acest an și viziunea orientată către performanță și sustenabilitate.
Primele zile ale evenimentului au fost marcate de un interes crescut din partea vizitatorilor, generând discuții aplicate și oportunități valoroase de colaborare. Reprezentanții Klass Coating System, prin Directorul General Gabriel Ene, remarcă deja calitatea interacțiunilor și deschiderea participanților către soluții inovatoare, conturând noi perspective de dezvoltare.
„Prima zi ne-a adus exact ceea ce contează: oameni interesați, discuții aplicate și perspective care deschid noi direcții”, au transmis reprezentanții companiei, subliniind importanța dialogului direct cu profesioniști din industrie.
Pe întreaga durată a evenimentului, standul Klass Coating System a fost un punct de întâlnire pentru specialiști interesați de sisteme moderne de profile PVC, capabile să ofere stabilitate, eficiență și performanță în proiecte diverse. Compania își reafirmă astfel poziția de partener de încredere pentru producătorii și dezvoltatorii din domeniu.
Participarea la FENSTERBAU FRONTALE 2026 consolidează prezența Klass Coating System pe piața internațională, dar și deschiderea continuă către dialoguri profesionale și colaborări durabile. Evenimentul reprezintă o oportunitate valoroasă de a întări relațiile existente și de a iniția noi parteneriate, într-un context global dinamic și competitiv.
Despre Klass Coating System
Klass Coating System este o companie românească din Judeţul Vâlcea, cu capital privat, specializată în producția de profile din PVC pentru ferestre și uși termoizolante. Înființată în anul 2007, compania produce și furnizează profile PVC pentru ferestre și uși, sisteme complete de tâmplărie PVC, accesorii și componente compatibile.
Un element definitoriu al companiei este procesul de înfoliere, prin care profilele sunt finisate cu folii decorative și de protecție (imitație lemn, culori moderne), oferind atât estetică, cât și rezistență în timp.
-
Afaceriacum 8 ani(P) Pinocchio și Veverița Zuby la Shopping City Râmnicu Vâlcea
-
Știri din județacum 8 aniGarniturile moto: componente esentiale pentru functionarea motorului unei motociclete
-
Socialacum 4 ani3 soluții pentru a scăpa de ROBOR
-
Exclusivacum 2 aniFostul șef al SERVICIULUI ARME, EXPLOZIVI ŞI SUBSTANŢE PERICULOASE (si fost sef al Serviciului Judeţean Anticorupţie Prahova) s-a pensionat și duce viață de „boier”/Efectul de domino sau o reacție în lanț – Ziarul Incisiv de Prahova
-
Afaceriacum 8 aniUn NOU magazin Annabella pe strada Maior V. Popescu din Ramnicu Valcea
-
Știri din județacum 6 ani
#Reset Plastic!
-
Exclusivacum 7 aniSOLICITĂM PUBLIC DR. KISS CSABA SĂ NU SE ASCUNDĂ ȘI SĂ RĂSPUNDĂ PERTINENT CERERII ADRESATE DE ZIARUL INCISIV DE PRAHOVA!
-
Exclusivacum 7 aniOPINIE/SRI, MJ, CSM, IJ si ICCJ – grup infracțional organizat

