Cum se explică faptul că bugetul pe acest an, impus de PNL prin siluirea Constituției, nu prevede sume cât de cât semnificative destinate dezvoltării? Cum se explică în același timp că, în materie de colectare, Guvernul PNL nu țintește acolo unde se produce marea evaziune, ci întoarce pur și simplu capul în altă parte, spre cetățeanul simplu și spre micile afaceri pe care le mai pot învârti românii? În 2020 și mai ales în 2021, răspunsurile la întrebările de mai sus vor defini un stat asistat. Sau, mai bine spus, captiv.

Era până acum o trăsătură definitorie a politicilor de tip liberal accelerarea dezvoltării în domenii aducătoare de valoare adăugată. Astfel încât, într-un viitor previzibil, câștigurile realizate astfel să poată fi redistribuite în beneficiul societății. Vremurile când în laboratoarele de strategie ale PNL se elaborau politici care porneau de la această premiză au trecut de mult. Din această perspectivă și nu numai, PNL și-a pierdut atât substanța liberală cât și substanța națională. Ce se întâmplă dacă nu pompezi bani în dezvoltare și mai ales în acele domenii care îți întorc înapoi investițiile cu profit maxim? Creșterea economică stagnează pur și simplu. România a reușit câțiva ani să se situeze pe poziții fruntașe în Uniunea Europeană din perspectiva creșterii economice. O creștere despre care permanent Klaus Iohannis și consilierii săi de la Cotroceni au afirmat că nu este durabilă. Că nu este sustenabilă. Că nu este realistă. Iar acum și în acest an mai ales ei vor justifica oprirea creșterii arătând cu degetul spre greaua moștenire. Numai că bugetul le aparține. În totalitate. Iar la baza lui a stat o filozofie economică. Care este găunoasă. Cel puțin din aceasă perspectivă. Nu sunt acolo prevăzuți bani pentru investiții, nici măcar în sensul salvării aparențelor. Dacă nu investești, n-ai creștere. Și tot ce-ți mai rămâne de făcut este să te uiți înapoi cu mânie. Și să dai vina pe „ciuma roșie”. Uitând că și „ciuma roșie” a procedat, în felul ei, atipic. De fapt s-a produs o inversare de politici. În sensul că PSD a făcut eforturi mai mari pentru dezvoltarea României deși după opinia mea insuficente, dar oricum mai mari în comparație cu PNL, care merge înainte și cu frâna de picior apăsată la maximum și cu cea de mână trasă cât se poate de sus.
În același timp, uitându-ne la bugetul promovat prin asumara răspunderii și fiind atenți la declarațiile publice ale liderilor PNL, descoperim cea de-a doua hibă care transformă România în stat captiv. Încasările. Se vorbește insistent despre reformarea ANAF, în vedera creșterii gradului de încasare. Despre reformare, în sensul digitalizării la maximum a operațiilor. Dar nu se spune nimic despre vreo schimbare a filozofiei care stă la baza acestui proces de colectare. De fapt, PNL încearcă să mascheze o întreagă operațiune făcută la scală națională, care vizează protejarea la maximum a multinaționalelor. Dacă întreaga economie bazată pe capitalul autohton, reprezentând maximum jumătate, în cele mai optimiste statistici, din economia națională, pompează la buget circa 80% din totalul veniturilor, iar economia rezultând din investițiile străine doar 20%, trebuie să ai orbul găinii pentru a ajunge la concluzia stupidă că digitalizarea și perfecționarea sistemelor informatice sunt de natură să crească încasările la buget. Fără ca această modernizare să fie însoțită și de o schimbare fundamentală a strategiei de colectare.
Din perspectiva de mai sus, nici PSD la guvernare nu a făcut prea mult. Pentru că pur și simplu s-a temut să se confrunte cu marii evazioniști. Când PSD a revenit la guvernare după „tehnocratul” Dacian Cioloș, s-a făcut mult timp că nu vede faptul că în ANAF fuseseră detașați și lucrau la greu circa 100 de ofițeri SRI. Evident că această operațiune tipică pentru un stat subteran avusese drept pretext lupta principalului serviciu secret al țării împotriva evaziunii fiscale și criminalității din domeniul economic. În realitate, SRI făcea astfel ceea ce face și acum. Protejează interesele concernelor străine. Care, la rândul lor, se află sub protecția statelor de origine. Într-un târziu, sub presiunea presei în special, pe măsura aparentei destructurări a binomului SRI-DNA, o bună parte din ofițerii SRI au fost retrași de la ANAF. Dar experiența lor a fost între timp implementată și preluată de cei care au rămas. Și nici sub guvernările PSD nu a putut fi oprită marea evaziune fiscală pe care multinaționalele o fac utilizând sofisticate inginerii financiare, prin care își externalizează profiturile. În special prin așa-zisele achiziționări de servicii la un cost mult mai mare decât cel real. Liviu Dragnea, sub presiunea opiniei publice, a avut la ultimul Congres organizat de el în PSD o tresărire de demnitate și de patriotism. Atunci când a semnalat această realitate și s-a gândit că cel mai simplu instrument pentru eficientizarea colectării ar fi impozitarea cu 1% a cifrei de afaceri. Odată încasat acest impozit, societatea evazionistă putea să facă câte jonglerii dorea cu banii câștigați în România, fără a mai afecta bugetul statului. Această declarație a echivalat cu semnarea unei sentințe la moarte. Dragnea nici măcar nu și-a mai putut duce acest plan până la capăt, pentru că între timp a fost atacat concentric și în forță de reprezentanții statelor de origine ale multinaționalelor evazioniste. Tot ce a mai putut face PSD, o nimica toată, a fost să impoziteze strict doar cifra de afaceri a societăților din domeniul energetic. A durat foarte puțin. Pentru că una dintre primele măsuri luate de Guvernul Orban, tot prin asumarea răspunderii, a fost revenirea din această perspectivă la situația anterioară.
Prin urmare, Guvernul sau Guvernele liberale, câte vor fi, nu își propun o accelerare a dezvoltării în 2020, după cum reiese clar din datele bugetului de stat, și nu își propun nici vreo strategie coerentă de creștere a veniturilor statului prin creșterea colectării. Pentru că Guvernul nu se uită unde sunt banii, ci întoarce ostentativ capul acolo unde nu mai e nimic de stors. Sau, ca să fiu mai exact, nu mai e mai nimic de stors.
Aceasta este situația din acest an. La capătul acestui an vom constata deci că ritmul de dezvoltare a încetinit iar volumul banilor colectați la buget nu a crescut. Anul viitor, în 2021, vom culege ce nu am semănat în 2020. Și, dacă așa stau lucrurile, trebuie să dăm în fine un răspuns la întrebările puse la începutul acestei analize. În folosul cui PNL adoptă cele două politici păguboase? Am văzut că în niciun caz nu în folosul României. Atunci, dat fiind faptul că ne aflăm și în interiorul Uniunii Europene și dacă ne referim la piața extraeuropeană, într-o competiție cu alte state, rezultă că de pe urma tâmpeniilor guvernamentale inițiate de oameni care încă își mai spun liberali, vor avea de câștigat companii economice din terțe state, care își desfășoară activitatea în România. Prin urmare, PNL duce o politică antinațională. Și este pentru prima dată în întreaga istorie a acestui partid când a predat total armele capitalului străin, atât în materie de investiții aducătoare de valoare adăugată, cât și în materie de colectare a veniturilor. Se mai poate numi un asemenea partid „liberal”? Se mai poate el numi și „național”? (Sorin Roșca Stănescu)