Connect with us

Exclusiv

Când eu vă spuneam că Ionel SRI e un hoț, ei vă spuneau textual că Ionel este un erou și un înger

Publicat

pe

Se strânge lațul anchetei în jurul lui Eugen Adrian Ionel

Astfel după cum anunțam, revenim cu noi amănunte privind ”scandalul secolului” de la UNIFARM, la puțin timp după ce dezvăluiam în exclusivitate numele intermediarului Andre Jaderian. Iar după cum reiese din informațiile de ultimă oră intrate în posesia noastră, ancheta va trece totuși la ”next level” mult mai curând decât se așteaptă numele grele din politică și sistem,  care au sperat să deturneze în ultima clipă dosarul instrumentat de către DNA .

Directorul UNIFARM a cerut 760.000 euro ca să cumpere un lot de măști chirurgicale și combinezoane de protecție

Astfel că se fac deja cercetări amănunțite cu privire la existența unui adevărat grup infracțional organizat la vârful CN UNIFARM SA,  condus de Ion Maranda și din care ar mai face parte Eugen Adrian Ionel, Adrian Bogdan Ghenciu și Cătălin Adrian Vasile. Cel din urmă nimeni altul decât ”cumnatul” directorului UNIFARM pus sub control judiciar de către procurorii anticorupție pentru pretinderea unei mite de 760.000 euro.

Grup infracțional organizat!

Se va face coadă la DNA în ancheta UNIFARM!

Cum miza anchetei de la UNIFARM este una uriașă fie și pentru extensiile halucinante de la vârful clasei politice și a serviciilor secrete deopotrivă, deja s-a pus în mișcare ”morișca” intoxicărilor profesioniste pentru deturnarea structurilor abilitate. Cu toate acestea, agitația cu care se depun eforturi logistice considerabile în acest scop este una inutilă, întrucât în raportul contrainformativ parvenit deja beneficiarilor legali se documentează exemplar dedesubturile nu doar  afacerii care a răbufnit acum, dar și al tuturor combinațiilor derulate de societatea de stat ajunsă sub ”protecția” generalului Ion Maranda. Fostul șef al Direcției Contrainformative din cadrul Serviciului Român de Informații! Raport în care se regăsesc și alte nume ale membrilor din cadrul Consiliului de Administrație, numiți ilegal din anul 2012 și până în ziua de astăzi și care au aderat între timp la respectivul grup. Unul constituit inclusiv pe baza comisioanelor încasate în ultimii opt ani!

Intermediarul Andre Jaderian

După cum dezvăluiam în exclusivitate, intermediarul întregii afaceri, cel care a negociat personal, față în față cu directorul UNIFARM, Eugen Adrian Ionel este Andre Jaderian, cetățean român. Aspect extrem de important, după cum se va vedea mai târziu în derularea anchetei DNA. Iar după cum se scrie negru pe alb în raportul intrat în posesia noastră, ” valoarea contractului pe care l-a intermediat cetățeanul român Andre Jaderian cu Eugen Adrian Ionel este de aproximativ 6 milioane de Euro iar comisionul unul de 18%, respectiv 1.200.000 de Euro. Toate discuțiile au fost purtate direct între Eugen Adrian Ionel și acest intermediar român, iar patronul BSG a primit contractul gata semnat de către Eugen Adrian Ionel, fără a se întâlni vreodată cu acesta, într-o benzinărie.”

100.000.000 Euro comisioane !

De asemenea, se reliefează și că ”negocierile și semnarea contractelor de intermediere și furnizare cu UNIFARM au avut loc toate înainte de intrarea în societate a celorlalți asociați, cei care doar au ajutat la îndeplinirea în bune condiții a contractului”. De asemenea, tocmai aceștia aveau să contribuie la aflarea adevărului imediat după descoperirea ”negocierilor secrete” ilegale intermediate de către Andre Jaderian.

În plus este deja de acum o evidență faptul că ținând cont de comisioanele astronomice încasate de către conducerea UNIFARM și ”caracatița” care protejează grupul organizat, influența acestuia a devenit tot mai mare și mai puternică, având ”tentacule” în toate instituțiile de forță! Mai mult chiar, doar printr-o simplă metodă de deducție, dacă am amplifica acest contract la toate achizițiile pe care UNIFARM le-a încheiat, sumele obținute sunt unele astronomice. Dar la fel și ”găurile” de la bugetul de stat! Pentru că, dacă ne uităm la bugetul UNIFARM  pe ultimii ani și calculăm comisioanele aplicate între 15 % și 25 %, se ajunge astfel la suma totală de peste 100.000.000 Euro!

Adrian Ionel, angajatul lui Ion Maranda!

Omul generalului Maranda a închis și Institutul Cantacuzino!

Susținut ”necondiționat” de către membrii aflați ilegal în Consiliul de Administrație al CN UNIFARM SA și folosindu-se de sfera de influență pe care toți aceștia o au în toate structurile statului român,  Eugen Adrian Ionel  și ”băieții săi” ar fi solicitat nu doar acum, dar de-a lungul multor ani comisioane uriașe din contractele încheiate cu diverse societăți comerciale. Existând ”indicii temeinice” că sumele de bani astfel obținute ar fi fost redirecționate obligatoriu la ordinul conducerii UNIFARM, prin firme de intermediere de obicei controlate de interpuși ai directorului Ionel. Însă adevărata ”bombă” din toate aceste dosare ce urmează a fi comasate în cadrul anchetei DNA este informația că legăturile între membrii ”lotului UNIFARM” sun făcute și întreținute de către generalul în rezervă Ion Maranda, nimeni altul decât fostul șef al Direcției Contrainformative din SRI! Și cel care a fost numit –prietenii din sistem știu de ce ! – director de resurse umane al ”obiectivului strategic” SN RADIOCOMUNICAȚII SA. Și chiar dacă unii ar da orice să nu se afle, iată că deja se știe că actualul manager general al UNIFARM, Eugen Adrian Ionel a fost angajat în perioada 2007 – 2010, de către chiar generalul Ion Maranda, la… SN RADIOCOMUNICAȚII SA!!! Ulterior acesta fiind preluat de generalul Maranda și în grupul de firme AVI, după care a fost ”plantat” tot de acesta ca și membru în CA al CN UNIFARM SA! Totodată, trebuie subliniat că mai există și ”pista” de rezervă a  anchetei privind obținerea unei diplome de licență ”xeroxată” de la Universitatea Spiru Haret, cu totul alta decât cea de absolvent master al Academiei Naționale de Informații a  SRI de către cel care- spre disperarea structurilor contrainformative- a ajuns să fie suspectat și că a ”îngropat” Institutul Cantacuzino atunci când s-a aflat la comanda acestuia.

Avem ”CALENDARUL”, proba decisivă

Repetăm, în ciuda demersurilor de a deturna ancheta UNIFARM, deja a fost reconstituit ceea ce în dosar este considerat ca și proba decisivă : ”CALENDARUL”! Este vorba despre identificarea operativă a succesiunii evenimentelor, ”calendar” pe care îl publicăm integral, pentru a nu mai lăsa loc la niciun dubiu!

” 28.02.2020 – Înființare societate Jaderian’s SRL – probabil momentul negocierii cu Eugen Adrian Ionel, atunci când se stabilesc detaliile șpăgii.

03.03.2020 – Semnare contract între CN UNIFARM SA și BSG Business Select SRL – prin intermediarul Andre Jaderian

03.03.2020 – Semnare contract intermediere între Jaderian’s SRL și BSG Business Select SRL.

09.03.2020 – Se plătește avansul pentru prima tranșă de către CN UNIFARM SA

16.03.2020 – Se introduce un nou asociat și administrator în firma  BSG – Simona Ciulavu

19.03.2020 – Se livrează prima tranșă (singura) din produsele din contract

19.03.2020 – Se primește notificare de denunțare unilaterală a contractului de către CN UNIFARM SA, la doar 5 minute după ce noii asociați îi răspund lui Eugen Adrian Ionel că nu cunosc niciun Andre Jaderian și nici măcar nu știu cine este acesta.

20.03.2020 – Se primește primul telefon de către noii asociați de la Andre Jaderian care spune de existența unor obligații.

20.03.2020 – Noii asociați află de contractul cu Jaderian’s semnat în data de 03.03.2020.

21.03.2020 – S-a trimis contractul cu Jaderian’s la casa de avocatură pentru denunțare unilaterală.

24.03.2020 – Se primesc primele mesaje de la Andre Jaderian.

27.03.2020 – Are loc o primă discuție cu Andre Jaderian în care acesta explică exact care este rolul său legat de acest contract.

27.03. 2020 – Andre Jaderian trimite facturile ”de șpagă” către BSG Business Select SRL.

Andre Jaderian nu are nicio calitate oficială în firma Jaderian’s SRL. Firma  are ca unic asociat și administrator pe Carmen Elena Vărzaru – iubita lui Andre Jaderian.”

 

 

Exclusiv

Ghid de dozare pentru spuma activa concentrata self service in functie de sezon

Publicat

pe

Dozarea spumei active nu este o valoare fixa scrisa pe eticheta. Este un echilibru intre temperatura, sezon, duritatea apei, nivelul de murdarie si timpul de actiune. Acelasi produs poate fi dozat la 15 ml vara si la 25 ml iarna fara sa fie supradozare. Acest ghid iti arata cum construiesti o matrice de dozare pentru tot anul si cum eviti greselile care iti consuma produs in plus sau iti lasa masinile incomplet curatate.

Cum influenteaza temperatura dozajul

Spuma activa reactioneaza mai incet la temperaturi scazute. La 5 grade Celsius, timpul de actiune se dubleaza fata de 25 grade. In practica, asta inseamna ca iarna nu trebuie sa cresti doza, ci timpul de contact. Multe instalatii moderne permit setarea timpului de aplicare in functie de sezon. Daca nu ai aceasta setare, antreneaza echipa sa lase spuma mai mult timp pe caroserie iarna. Cresterile de doza iarna sunt o greseala frecventa care iti consuma produs fara beneficii reale.

Cum influenteaza sezonul dozajul

Vara se confrunta cu praf, polen si insecte, care necesita o doza medie. Iarna se adauga sare, noroi si pelicula rutiera, care cer doza mai mare si timp mai lung de actiune. Primavara si toamna sunt sezoane de tranzitie, cu doza medie spre mare. O matrice simpla pe care o poti folosi: 15 ml primavara, 15 ml vara, 25 ml toamna, 30 ml iarna. Aceste valori sunt orientative si trebuie validate pe instalatia ta, dar iti dau un punct de pornire corect.

Nivelul de murdarie si dozajul

O masina cu praf urban se curata cu doza minima. O masina cu noroi dupa o ploaie cere doza dubla. O masina cu insecte moarte si grasime necesita doza maxima si spuma cu timp de actiune extins. Cea mai buna metoda este sa ai 2-3 trepte de dozaj presetate, pe care clientul sau echipa le poate alege in functie de starea masinii. Aceasta abordare reduce consumul si creste calitatea. MaxCars ofera consultanta pentru configurarea treptelor de dozaj pe instalatia ta.

Timpul de actiune versus dozajul

Multi operatori confunda timpul de actiune cu dozajul. O spuma aplicata 4 minute la doza mica face, in multe cazuri, mai mult decat o spuma aplicata 1 minut la doza dubla. Timpul permite chimiei sa actioneze, doza creste doar concentratia. Regula de baza: seteaza timpul de actiune in functie de sezon si murdarie, iar doza doar atunci cand timpul nu poate fi prelungit. Aceasta abordare reduce consumul cu 20-30% fara a compromite calitatea curatarii.

Riscurile supradozarii

Supradozarea lasa reziduuri pe caroserie, incarca instalatia cu spuma care nu a fost folosita, creste costul pe masina si produce mai multa clatire, deci mai mult timp. La o spalatorie cu 150 masini pe zi, o supradozare de 10 ml pe masina inseamna 1,5 litri in plus zilnic, adica 45 litri pe luna. La 25 lei pe litru, pierderea lunara este 1.125 lei. Acesti bani se pierd fara niciun beneficiu, doar din obisnuinta de a turna mai mult. Calibrarea lunara a dozatorului elimina acest risc.

Ce ofera MaxCars pentru dozaj corect

MaxCars importa din 2010 produsele FRA-BER Italia si are in catalog o spuma activa concentrata cu fise tehnice detaliate pe sezon. Aici gasesti spuma activa concentrata self service FRA-BER ULTRA FOAM in bidon de 25 kg, cu instructiuni clare de dozaj pentru fiecare sezon si fiecare nivel de murdarie. Consultantii te ajuta sa construiesti matricea de dozaj potrivita pentru instalatia ta, pe baza traficului si a conditiilor locale. Comenzile intre 11 si 39 bidoane au pret redus.

Riscurile subdozarii

Subdozarea este mai putin evidenta decat supradozarea, dar la fel de daunatoare. Masinile ies cu urme de murdarie, clientii reclama, iar unii revin pe periuta manuala. Niciun client nu intelege de ce o spalatorie cu aspect modern nu reuseste sa curete masina. Subdozarea vine de obicei din teama de a cheltui produs sau din neatentie la calibrare. Monitorizarea constanta a reclamatiilor si testarea periodica pe masini reale previn aceasta problema. La 150 masini pe zi, 5 reclamatii pe zi inseamna 150 pe luna si un risc major de pierdere a clientilor.

Cum construiesti matricea de dozare pentru tot anul

Fa un tabel cu 4 coloane (sezon) si 3 randuri (nivel murdarie: usor, mediu, greu). Completeaza doza in ml pentru fiecare combinatie pe baza testelor reale. Foloseste aceste valori in instalatie prin presetari sezoniere. Noteaza-le si pe un afis la indemana echipei. Recalibreaza matricea la fiecare 3 luni, in functie de sezonul care urmeaza si de feedback-ul din teren. O matrice precisa reduce costul pe masina cu 15-25% si creste calitatea constanta.

Cum ajustezi dozajul in functie de feedback-ul clientilor

Tine un tabel simplu cu reclamatii: data, tipul de murdarie reclamat, doza setata in acea zi, conditiile meteo. Dupa o luna vei vedea clar daca exista un tipar. Daca reclamatiile sunt mai multe cand doza a fost minima, trebuie sa maresti doza la murdaria respectiva. Daca nu sunt reclamatii, inseamna ca doza este potrivita. MaxCars ofera consultanta pentru interpretarea acestor date si ajustarea matricei, fara costuri ascunse, pe baza masuratorilor reale din spalatoria ta.

Citeste in continuare

Exclusiv

Tehnologia din radiologie trebuie să fie precisă, sigură și ușor de integrat

Publicat

pe

De

Când vine vorba de dotarea unui cabinet medical, alegerea aparaturii radiologice joacă un rol esențial. Nu este suficient ca echipamentele să fie performante, ele trebuie să se integreze armonios în fluxul de lucru existent și să aducă un plus de valoare actului medical. Gândește-te la cum fiecare componentă lucrează împreună pentru a oferi cel mai bun diagnostic.

Un aspect cheie este compatibilitatea. Nu vrei ca noua ta achiziție să devină o provocare în sine, ci o soluție eficientă. De aceea, procesul de integrare a noilor echipamente în infrastructura digitală existentă a cabinetului este vital. Acest lucru asigură că datele pacienților sunt gestionate eficient și în siguranță, fără întreruperi.

Integrarea aparaturii de radiologie în fluxurile digitale

Integrarea noii aparaturi radiologice într-un cabinet existent poate părea complexă, dar planificarea atentă simplifică mult procesul. Trebuie să te asiguri că noua ta gamă de aparatură pentru radiologie comunică eficient cu sistemele PACS și RIS deja implementate. Această compatibilitate tehnică previne blocajele și asigură un transfer fluid al imaginilor și informațiilor.

Echipamentele moderne sunt proiectate pentru a facilita această integrare, oferind interfețe standardizate. Verifică specificațiile tehnice, astfel încât să eviți surprizele neplăcute. O integrare bună înseamnă mai puțin timp pierdut și o eficiență operațională crescută pentru personalul tău.

Siguranța pacientului și a personalului

Siguranța este un pilon fundamental în radiologie. Atât pentru pacienți, cât și pentru personal, utilizarea aparaturii de radiologie necesită respectarea unor standarde stricte. Echipamentele trebuie să includă funcții avansate de reducere a dozei de radiații, fără a compromite calitatea imaginii. Acesta este un criteriu important în selecția oricărui echipament.

Gândește-te la protecțiile integrate, la ergonomia echipamentelor și la protocoalele de utilizare. Un aparat mamograf performant, de exemplu, este dotat cu tehnologii care minimizează disconfortul pacientului și expunerea la radiații. Instruirea personalului este, de asemenea, esențială pentru a asigura folosirea corectă și sigură a oricărei aparaturi radiologice.

Mentenanța și suportul tehnic pentru echipamentele radiologice

Odată ce ai investit în aparatură radiologică de ultimă generație, mentenanța și suportul tehnic devin aspecte cruciale. Acestea nu sunt doar costuri suplimentare, ci o parte integrantă a investiției tale. Un serviciu post-vânzare bun asigură că echipamentele funcționează la parametri optimi pe termen lung și că orice problemă este rezolvată rapid.

Contractele de mentenanță includ, de obicei, verificări periodice și actualizări software. Aceasta prelungește durata de viață a aparaturii radiologice și previne defecțiunile majore. Discută deschis cu furnizorul despre opțiunile de suport tehnic și disponibilitatea pieselor de schimb.

Alegerea corectă a aparaturii radiologice

Alegerea și implementarea corectă a aparaturii radiologice implică o analiză atentă a nevoilor cabinetului și a ofertelor disponibile. Nu te limita doar la preț sau la caracteristicile de bază. Vizualizează impactul pe termen lung asupra eficienței operaționale, siguranței pacienților și performanței diagnostice.

O decizie bine fundamentată nu doar că îți îmbunătățește capacitatea de diagnosticare, dar susține și reputația cabinetului tău. O aparatură radiologică modernă și fiabilă este o investiție în viitorul practicii tale medicale.

Citeste in continuare

Afaceri

UZINEX livrează prima centrală fotovoltaică mobilă din România către ARS INDUSTRIAL | Comunicat de presă

Publicat

pe

De

📰 Comunicat de presă

Soluția elimină autorizația de construcție pentru proiectele alimentate cu energie regenerabilă pe fonduri europene

Iași, România — 25 mai 2026 — UZINEX, integrator industrial cu sediul în județul Iași, anunță livrarea primei centrale fotovoltaice mobile din România către beneficiar, companie cu sediul în Ploiești, județul Prahova. Soluția — un container expandabil care se desfășoară pe aproximativ 60 de metri liniari de panouri fotovoltaice — alimentează un echipament 100% electric de subtraversări orizontale, eligibil pentru finanțări din fonduri europene.

O soluție pentru un decalaj structural al finanțărilor europene

Legislația actuală a Uniunii Europene impune ca echipamentele achiziționate din fonduri europene și prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) să fie 100% electrice, fără emisii directe. Această cerință a creat un decalaj operațional: echipamentele eligibile sunt frecvent destinate utilizării pe șantiere izolate, acolo unde rețeaua publică de energie electrică lipsește sau este insuficientă, iar soluțiile clasice de alimentare — generatoarele diesel — contravin chiar principiului pentru care s-au cheltuit banii europeni.

Centrala fotovoltaică fixă, ca alternativă, presupune un parcurs birocratic de minimum șase luni — autorizație de construcție, racord la rețea, aviz ANRE — și o instalare permanentă într-o singură locație, în contradicție cu specificul șantierelor mobile care se relochează de la un proiect la altul.

Centrala fotovoltaică mobilă livrată de UZINEX rezolvă simultan ambele probleme: este integrată într-un container transportabil, nu necesită autorizație de construcție și se redislocă împreună cu echipa client la fiecare nou șantier.

Configurația livrată către beneficiar

Modelul livrat reprezintă varianta compactă din gama UZINEX de centrale fotovoltaice mobile, dimensionată pentru alimentarea unui echipament electric de subtraversări orizontale și a sculelor auxiliare de șantier.

Specificații tehnice principale:

  • Panouri fotovoltaice instalate: 24 kW
  • Sistem de stocare: 52 kWh baterii LiFePO4
  • Invertor hibrid: 24 kW
  • Dimensiune container transport: 3 × 2,5 metri
  • Lungime panouri desfășurate: ~60 metri liniari
  • Conectică: priză 220 V monofazic, priză 380 V trifazic, priză încărcare auto electric
  • Climatizare: aer condiționat integrat pentru menținerea bateriilor la temperatură optimă
  • Mobilitate: roți tip off-road pentru deplasare pe teren accidentat

Configurația conectică a fost dimensionată conform cerințelor beneficiarului. La cerere, modelul poate fi extins cu prize suplimentare, sisteme de iluminat exterior, monitorizare la distanță și conectivitate GSM.

Gama completă: de la 3 metri la 12 metri lungime container

Modelul livrat către beneficiar reprezintă varianta de intrare a gamei UZINEX. Producătorul oferă centrale fotovoltaice mobile în configurații adaptate volumului de consum al fiecărui client, de la modelul compact până la containerul industrial 40 ft.

La capătul superior al gamei, containerul de 12 metri lungime poate găzdui până la 160 kW panouri fotovoltaice instalate și 620 kWh capacitate de stocare — o autonomie comparabilă cu o microcentrală fixă, fără constrângerile birocratice ale acesteia. Toate variantele sunt customizabile pe specificul fiecărui proiect.

Aplicații dincolo de șantierele civile

O centrală fotovoltaică mobilă este o soluție multi-funcțională. Aplicațiile identificate de UZINEX includ:

  • Șantiere de construcții civile și lucrări edilitare
  • Echipamente electrice alimentate pe fonduri europene și PNRR
  • Operațiuni militare și tabere temporare
  • Stații mobile de încărcare auto electric
  • Evenimente outdoor și festivaluri
  • Operațiuni de ajutor umanitar în zone fără infrastructură energetică

„Există un decalaj structural între cerințele actuale ale fondurilor europene — care impun echipamente 100% electrice — și capacitatea reală a infrastructurii de a livra energie acolo unde se desfășoară lucrările. Centrala fotovoltaică mobilă este răspunsul nostru concret la acest decalaj. Este o soluție românească, gândită pentru o problemă reală a pieței locale, livrată unui client român care a luat decizia corectă de a investi în echipamente eligibile pentru finanțările UE.”

Andrei-Sorin Baciu, co-fondator UZINEX

Pentru un studiu de caz tehnic complet, cu fotografii și detalii suplimentare despre implementarea la beneficiar, vezi:

🔗 Sursa originală — studiu de caz detaliat: www.uzinex.ro/studii-de-caz/centrala-fotovoltaica-mobila-ars-industrial

Despre UZINEX

UZINEX (SC GW LASER TECHNOLOGY SRL) este un integrator industrial român cu sediul în județul Iași, specializat în furnizarea de soluții turnkey pentru echipamente CNC, laser, energie regenerabilă, ambalare, reciclare, prelucrarea metalelor și utilaje grele. Compania oferă garanție de 60 de luni pe echipamente, suport tehnic sub 36 de ore și eligibilitate pentru finanțări din fonduri europene și PNRR. Mai multe informații la www.uzinex.ro.

Contact pentru presă:
Andrei-Sorin Baciu — Co-fondator UZINEX
📧 Email: contact@uzinex.ro
📞 Telefon: +40 785 377 577
🌐 Web: www.uzinex.ro
— S F Â R Ș I T C O M U N I C A T —
{ „@context”: „https://schema.org”, „@type”: „NewsArticle”, „articleSection”: „Press Release”, „genre”: „Press Release”, „headline”: „UZINEX livrează prima centrală fotovoltaică mobilă din România către ARS INDUSTRIAL”, „alternativeHeadline”: „Soluția elimină autorizația de construcție pentru proiectele alimentate cu energie regenerabilă pe fonduri europene”, „description”: „UZINEX (SC GW LASER TECHNOLOGY SRL) a livrat prima centrală fotovoltaică mobilă din România către SC ARS INDUSTRIAL SRL, companie din Ploiești. Soluția alimentează un echipament 100% electric de subtraversări orizontale.”, „datePublished”: „2026-05-25T10:00:00+03:00”, „dateModified”: „2026-05-25T10:00:00+03:00”, „inLanguage”: „ro-RO”, „isAccessibleForFree”: true, „url”: „https://www.uzinex.ro/studii-de-caz/centrala-fotovoltaica-mobila-ars-industrial”, „author”: {„@type”: „Organization”, „name”: „UZINEX”, „url”: „https://www.uzinex.ro”, „legalName”: „SC GW LASER TECHNOLOGY SRL”}, „publisher”: {„@type”: „Organization”, „name”: „UZINEX”, „legalName”: „SC GW LASER TECHNOLOGY SRL”, „url”: „https://www.uzinex.ro”, „logo”: {„@type”: „ImageObject”, „url”: „https://www.uzinex.ro/logo.png”}}, „about”: [{„@type”: „Thing”, „name”: „Centrală fotovoltaică mobilă”}, {„@type”: „Thing”, „name”: „Energie regenerabilă industrială”}, {„@type”: „Thing”, „name”: „Fonduri europene pentru echipamente electrice”}], „mentions”: [{„@type”: „Organization”, „name”: „SC ARS INDUSTRIAL SRL”, „address”: {„@type”: „PostalAddress”, „addressLocality”: „Ploiești”, „addressRegion”: „Prahova”, „addressCountry”: „RO”}}], „keywords”: „centrală fotovoltaică mobilă, energie regenerabilă, fonduri europene, panouri solare container, UZINEX, ARS INDUSTRIAL, subtraversări electrice, PNRR” }

Citeste in continuare

Parteneri

Știri noi din Vâlcea

Uncategorizedo zi inainte

City break Paris – câteva zile în unul dintre cele mai cunoscute orașe ale Europei

Parisul este una dintre acele destinații care pot fi descoperite în multe feluri. Pentru unii, înseamnă Turnul Eiffel, Sena și...

Startul editiei a III-a a 24h Endurance Bike Race la MotorPark Romania Startul editiei a III-a a 24h Endurance Bike Race la MotorPark Romania
Sport3 zile inainte

24h Endurance Bike Race 2026: 640 de kilometri în 24 de ore la MotorPark România

Peste 24 de ore de competiție, sute de kilometri parcurși, dueluri până la ultimele ture și o nouă demonstrație că...

Afaceri3 zile inainte

Optimizarea SEO: cum construiești vizibilitate, trafic și rezultate durabile

Ghid practic pentru creșterea organică a unui site de business SEO nu înseamnă doar poziții în Google Optimizarea pentru motoarele...

Deschiderea actiunii de promovare a judo-ului la Scoala Gimnaziala nr. 39 din Sectorul 2 Bucuresti Deschiderea actiunii de promovare a judo-ului la Scoala Gimnaziala nr. 39 din Sectorul 2 Bucuresti
Sport3 zile inainte

JUDO MAI APROAPE DE COPII, ÎN SECTORUL 2!

În cadrul parteneriatului dintre Federația Română de Judo și Primăria Sectorului 2 București, la Școala Gimnazială nr. 39 a avut...

Uncategorized5 zile inainte

HONOR aduce tehnologia mai aproape de familii la Big Little Festival 2026

AI, jocuri, provocări interactive și experiențe creative îi așteaptă pe copii și părinți în zona HONOR, între 21 și 23...

Uncategorized5 zile inainte

Travel business – soluții eficiente pentru călătoriile profesionale ale companiilor

Deplasările profesionale fac parte din activitatea multor companii, fie că vorbim despre întâlniri cu parteneri, conferințe, târguri internaționale sau vizite...

Uncategorized5 zile inainte

Wawsome lanseaza campania „Cunoaste-ti drepturile” pentru a informa consumatorii despre dreptul la accesibilitate digitala

Bucuresti, 18 August 2026– La un an de la intrarea in vigoare a obligatiilor privind accesibilitatea digitala pentru numeroase produse...

Uncategorized5 zile inainte

Xiaomi aduce în România seria REDMI 17, cu o baterie de 7.500 mAh, un ecran generos de 6,9 inch și rezistență pentru utilizarea zilnică

București, 18 august 2026 – Xiaomi aduce în România seria REDMI 17, cea mai nouă generație a gamei sale de smartphone-uri...

Uncategorized6 zile inainte

3 zile. 15 ani de Summer Well. Un weekend care ramane cu noi.

Summer Well si-a incheiat editia aniversara de 15 ani dupa trei zile in care muzica, arta, designul si energia publicului...

Afaceri6 zile inainte

Eveniment parfumat la malul mării: Oriflame lansează  două noi parfumuri de nișă create în colaborare cu Givaudan Paris la Hotel Carmen International

În această vară, parfumurile Top Scents by Oriflame se regăsesc într-unul dintre cele mai elegante decoruri de pe litoralul românesc. Pentru al...

Social7 zile inainte

O româncă din Top 100 Români de Pretutindeni atrage 500.000 de lire sterline pentru startup-ul său din Marea Britanie

FlairMakers, compania fondată de Raluca Epureanu, construiește infrastructura digitală pentru o nouă piață a muncii în HoReCa și este deja...

Uncategorizedo săptămână inainte

Ultimele știri – cum urmărești rapid informațiile care contează

Într-o singură zi pot apărea zeci de subiecte importante: decizii politice, schimbări economice, evenimente internaționale, accidente, informații din administrație sau...

o săptămână inainte

LumeaMuzicii.ro: OLiX de la Kiss FM, într-un interviu cu Alina Palade

OLiX de la Kiss FM este protagonistul unui interviu semnat de Alina Palade și publicat de LumeaMuzicii.ro pe 13 august...

Afacerio săptămână inainte

Shaorma Fest 2026: două zile de gastronomie și entertainment la Divertiland Water Park, lângă București, în septembrie

În toamna acestui an, România marchează o premieră națională: lansarea Shaorma Fest, primul festival dedicat exclusiv shaormei, cel mai apreciat street-food...

Uncategorizedo săptămână inainte

Roborock sărbătorește 12 ani de activitate printr-o serie de campanii promoționale

București, România – 14 august 2026 – Roborock sărbătorește 12 ani de activitate printr-o serie de campanii promoționale desfășurate pe parcursul...

Uncategorizedo săptămână inainte

Un singur telefon îți poate simplifica întreaga zi?

HONOR 600 Smart 5G combină autonomia extinsă, funcțiile inteligente și conectivitatea fără griji într-un smartphone accesibil București, 14 august 2026 – De...

Știrile Săptămânii