ÎNTÎLNIRE ION ILESCU-ALAN GREEN Jr.

Mai dezinformează şi presa americană

Sloganul Mc Donald e dorit la Bucureşti!

„Doresc să vă felicit şi vă mulţumesc pentru intervenţia promptă şi eficace la Departamentul de Stat, atunci cînd au apărut dezinformările din presă referitoare la pretinsa nerespectare de către România a măsurilor adoptate de Consiliul de Securitate în legătură cu criza din Golf” – ION ILIESCU.

„Dacă ar fi să mă adresez românilor, le-aş spune că ţara lor are un mare viitor (…) Cred că. România a fost ţara cea mai oprimată în cei 45 de ani de totalitarism dintre toate statele est-europene. Şi îi doresc acum o perioadă de relaxare şi bunăstare. Acesta este şi un slogan al firmei Mc Donald – pe care aş dori să-l văd la Bucureşti – dar aş dori mai presus de toate ca românilor să li se ofere în sfîrşit bunăstarea pe care o merită!” – ALAN GREEN JR.

NOTA BENE

După succesul obţinut în cursul zilei de sîmbătă, cu prilejul depunerilor de coroane la troiţa de la Universitate, domnul llie Ştefănescu a luat hotărîrea întemeierii ligii „Fără violenţa”. Însemnul ligii, sîntem informaţi, va fi un gigafon.

Ziarul Libertatea din 26 septembrie 1990 pag. 1-a ►

Caricatură de ANDO

• Procuratura României denunţă o acţiune concertată de calomniere, de compromitere a acestei instituţii • Arhivă secretă ce produce „legende” • Un „acuzator public” chemat in judecată de 11 procurori • Cine se teme de o anchetă parlamentară? • O „polemică” cu o victimă sigură: prestigiul unei instituţii fundamentale a statului
Prin forţa împrejurărilor post-revoluţionare, Procuratura s-a aflat şi se află în prim-planul interesului public. În consecinţă, a fost şi este un subiect foarte controversat atît în presă, cît şi în discuţiile dintre „simpli cetăţeni”. Primele critici – devenite între timp cronice – s-au referit la modul, să-i spunem nefericit, în care această instituţie – singura rămasă în picioare în domeniul investigaţiei penale, după 22 decembrie -a reuşit să se descurce în problema „teroriştilor”, să întocmească şi să probeze actele de trimitere în judecată ale membrilor fostei camarile ceauşiste. Acuzele, atacurile s-au extins cu timpul, devenind tot mai decise, mai demolatoare, focalizîndu-se în ultima vreme asupra celor ce compun Procuratura. Respectînd, sui ganeris, ierarhia locului, după „rechizitoriul” întocmit de anumite publicaţii procurorului general al Republicii, au urmat alte „acte de acuzare”, au venit la rînd şefi de direcţii, servicii. Ce se reproşează multora dintre cei ce compun Procuratura României? Multe, şi deloc mărunte: imoralitate, duplicitate politică, abuzuri grave. Un „tablou de personal” de-a dreptul halucinant care îl dinamitat nu numai reputaţia unor înalţi demnitari ai iustiţiei, dar a reuşit să pulverizeze, prin dubiile provocate în rîndul publicului, o bună parte din prestigiul unei instituţii fundamentale a statului.

Cu riscul de a repeta poza dubitativă a „marelui” Ulianov, ne-am întrebat (şi nu numai noi) ce-i de făcut? Dacă acuzele se confirmă, adică sunt reale, de ce cei denunţaţi rămîn în posturi; dacă nu, de ce acuzatorii rămîn în libertate? Pînă cînd o comisie parlamentară îşi va spune poate cuvîntul în acest caz, e bine să aflăm ce gindesc cei deveniţi in ultimele luni din acuzatori de meserie, acuzaţi. Iată-ne, aşadar, invocînd „transparenţa” (pe care statul de drept o impune oricărei instituţii publice) la sediul Procuraturii Generale. Şi pentru că în tot acest „scandal de presă” e vorba în ultimă instanţă, de pesonalul acestei instituţii, batem la uşa compartimentului de resort – Direcţia de organizare, studii şi criminologie. Ne primeşte şi ne este interlocutor dl. procuror CONSTANTIN VIRGIL IVAN, director adjunct.

– De ce tace Procuratura, domnule procuror?

– Nu tace. Şi-a spus cuvîntul în cadrul unor conferinţe de presă, apoi 11 dintre cei calomniaţi de „România Mare” au făcut deja plîngeri penale împotriva autorilor.

– Şi totuşi, atacurile continuă. Nu credeţi că tot acest „război psihologic” prejudiciază în primul rînd prestigiul institutiei dv.?

– Este perfect adevărat. De altfel, este unul din scopurile acestei acţiuni premeditate de calomnii.

– Deci susţineţi că este vorba de calomnii…

– Da. Instituţia noastră care a deranjat pe mulţi în ultima vreme prin anchetele întreprinse, care în procesul de epurare a elementelor compromise din propriile structuri a scos din rîndurile procurorilor mai multe persoane, a devenit ţinta unor atacuri represive ce urmăresc nu numai vendeta dar si compromiterea, inhibarea chiar a anchetatorilor, provocarea unei stări de anxietate; de provizorat în cadrul Procuraturii.

– Cum probaţi că este vorba doar de calomnii?

– Simplu. Punînd la dispoziţia celor interesaţi toate datele de personal referitoare la acuzele ce se aduc procurorilor. De altfel mulţi dintre noi doresc chiar o anchetă în acest sens pe care s-o efectueze o comisie parlamentară, anchetă care va demonta, sîntem siguri, acest mecanismal denigrării îndreptat împotriva noastră.

– Un mecanism?…

– Exact. Cei ce profesează calomnia uzează de un procedeu simplu: pornesc de Ia un fapt real; un fapt benign din viata ori activitatea profesională a unui procuror pe care îl deturnează, îl încarcă cu minciuni. Alt procedeu – confuzia premeditată de persoane ori „compunerea” unei biografii prin adiţionarea de date personale ale mai multor oameni.

– Puteţi şi exemplifica?

– Da şi vă pun la dispoziţie documentele respective. Dumneavoastră, tuturor celor interesaţi. Iată, s-a făcut mult caz despre o „aventură” a celui ce este astăzi procuror general la Turnu Severin, încheiată cu o „plimbare” a acestuia prin oras în… costumul lui Adam. Acuzaţia – urmăriţi „tehnologia” – porneşte de la un fapt real, singurul de acest fel în analele instituţiei noastre, petrecut în… 1957 în Turnu Severin şi al cărei „erou” a fost, e drept, un procuror – E.M. -, altul însă decît cel acuzat, care la vremea respectivă era… student la Cluj. Deci un fapt real, cît mai şocant dacă se poate, cîteva „confuzii” savant administrate şi „legenda” e gata.

– De unde informaţiile pentru această, „fabrică de legende”?

– E vorba – sîntem siguri în cea mai mare parte a cazurilor – de arhiva personală a fostului procuror Dan Mirescu.

De aici provine „materia prima” a dezinformării şi calomniei.

– O arhivă personală?!

– Da. Dl. Mirescu a fost un procuror cu foarte multe probleme – să le zicem elegant – de disciplina, de etică profesională. Atît de multe – dosarul său personal este impresionant nu numai ca volum – încît rămîi uimit cum un asemenea om a putut supravieţui în cadrul Procuraturii. Şi a supravieţuit totuşi. Cum? Prin şantaj, ameninţîndu-şi superiorii că dacă împotriva sa se va lua vreo măsură coercitivă, va face cunoscute datele pe care le-a cules cu osîrdie de-a lungul anilor împotriva lor. Pe vremuri ameninţa cu memorii la c.c. Acum are la dispoziţie o anumită presă.

– Înseamnă totuşi că datele respective erau intr-un fel compromiţătoare?

– Pentru unii, poate. Nu pentru cei atacaţi de dl. Mirescu după ce domnia sa a fost destituit din Procuratură pentru grave abateri de la etica profesiei. Nu uitaţi apoi aplombul acestui domn, faptul ca unii se temeau de lipsa lui de scrupule, că preferau să tacă decît să devină victimele denunţurilor sale calomnioase. Să nu omitem faptul că arhiva lui personală era întocmită „la un pahar”, după vorbe, că ea nu urmărea adevărul ci şantajul, că s-a întocmit pe principiul „reţine numai ce poate compromiţător”. Această – să-i spunem – trunchiere în documentare e folosită şi în cadrul actualei sale „campanii justiţiare”. Îl acuză de pildă, pe procurorul şef al Capitalei (funcţie pe care pesemne dl. Mirescu o viza, după Revoluţie) de „hoţii”. De ce? Pesemne că la vreun chef (activitate foarte dragă domniei sale) a aflat că omul res-
pectiv a avut ceva probleme prin 1984 pe cînd era procuror la Bacău. Da, a avut „probleme”, adică a supărat prin exigenţă şi intransigenţă conducerea Miliţiei din judeţ. Drept care aceasta a sesizat Procuratura Generală cum că procurorul ce le devenise indizerabil ar fi exercitat presiuni asupra unui inculpat, anchetat pentru trafic de influentă, să declare că o parte a banilor primiţi ajungeau la… miliţie. Faptul nu s-a confirmat, ancheta Procuraturii Generale stabilind că este vorba de o „mişcare tactic㔑 a conducerii miliţiei judeţene. Pentru dl. Mirescu, însă a fost de ajuns pentru brodarea unei calomnii, pentru a putea folosi cuvinte tari, expresii suburbane. Iată tactica folosită în toate acuzaţiile ce sînt aduse, procurorilor.

– Am înţeles că sînteţi de acord să puneţi Ia dispoziţia presei orice document care să ajute Ia informarea exactă a opiniei publice. Includeţi aici si dosarul de personal al d-Iui Mirescu?

– Bineînţeles. Este un dosar interesant. Iată, de pildă, acest document, o declaraţie a domniei sale, făcută la numai doi ani de la numirea sa de procuror. „Am luat cunoştinţă de referatul – scrie dînsul – Direcţiei VI, din Procuratura R.S.R., în ceea ce mă priveşte, cu referire la abaterile disciplinare pe care le-am săvîrşit în luna noiembrie 1967. Am luat cunoştinţă de propunerea făcută, în sensul îndepărtării mele din funcţia de procuror. Deoarece doresc cu toată convingerea să lucrez în cadrul procuraturii, deoarece din punct de vedere profesional m-am achitat de sarcinile pe care le-am avut, vă rog să-mi permiteţi să continui să funcţionez în calitate de procuror, pentru a mă putea reabilita din punct de vedere disciplinar şi a confirma din de vedere profesional”, Înţeleg, dacă consideraţi necesar să funcţionez şi la una din unităţile de procuratură din afara razei teritoriale a Municipiului Bucureşti”.

– Pare, e drept, interesant. Prin urmare, vom reveni.

Val VOICULESCU
Dan CONSTANTIN

(INFORMAŢII PENTRU CARE NU BĂGĂM MÎNA ÎN FOC)

• MINUTA OFICIALĂ

Aflat într-o scurtă vizită de lucru în ţara sa de origine, ilustrul doctor în democraţie DORU BRAIA a desfăşurat o amplă activitate, avînd contacte numeroase, cu persoane mai mult sau mai puţin oficiale, cu rude şi prieteni, cu necunoscuţi. Pe agenda ultimei zile au figurat vizite protocolare la sediul Partidului Naţional Ţărănesc – Creştin şi Democrat (fără sediu, cum se spune în „Dreptatea”), unde s-a informat despre ultimele sciziuni şi eforturile care se fac pentru regruparea, într-o formulă de centru-piaţă a efectivelor disponibile şi la sediul Grupului pentru Dialog Social (pe Calea Victoriei), unde a dialogat pe tema ultimelor cercetări desfăşurate de grup, propunînd soluţii de finanţare din străinătate a acestora, în absenţa fondurilor retrase de către Ministerul Culturii. Totodată, domnul Doru Braia a fost primit la reşedinţa sa din str. Armindeni (fosta Casă Pană), insuficient refăcută de pe urma asediului din iunie, de către domnul deputat Ion Raţiu. Domnia sa, recent întors de la mare, unde a oferit o serie de îndrumări utile marinarilor noştri dezorientaţi, l-a informat pe domnul Braia în legătură cu progresele pe care le face văzînd cu ochii, sindicalismul român, precum şi o propunere pe care aceştia i-au făcut-o de a prelua, în calitate de amiral, conducerea flotei. Activităţile oficiale ale domnului, Braia vor continua pînă la o nouă expulzare – după cum ne-a informat confidenţial o persoană din anturajul domnului ministru de interne Doru Ursu. Se vehiculează mai intens şi ideea unei posibile întîlniri Braia-Chiţac.

• SĂ NE RESPECTAM PRINCIPIILE

Citim sub titlul „Domnul Adrian Păunescu amînat” în „Indiscret” nr. 3, una dintre publicaţiile editate de către concernul „TOPAZ”, următoarele: „În epoca tuturor posibilităţilor pe care o traversăm, presiunile făcute asupra domnului Miron G. Tohane pentru a nu continua publicarea odioasei stenograme (n.n. – a unei furtunoase şedinţe a Uniunii Scriitorilor din 1971) nu sînt decît apă de ploaie. Totuşi, ele au dus la întreruperea momentană a publicării acestui document revelator ce conţine opinia tovarăşului Adrian Păunescu, în legătură cu scandalul Paul Goma. O vom da pubicităjii în numărul viitor, întrucît unul dintre principiile după care încercăm să ne conducem este acela de a spune totul pentru a vindeca totul. Asta, spre folosul cititorilor, dar mai ales al istoriei literaturii noastre din perioada comunistă”. Aşteptăm deci, numărul 4 al „Indiscretului”, pentru a vedea în ce măsură promisiunea şi principiul mai sînt valabile din momentul în care Adrian Păunescu a intrat cu depline drepturi în familia „Topaz”…    

AMBIDEXTRU

Ziarul Libertatea din 26 septembrie 1990 pag. 2-a ►

Ziarul Libertatea din 26 septembrie 1990 pag. 3-a ►

Ziarul Libertatea din 26 septembrie 1990 pag. 4-a ►

VOCI DIN ETER

Comentarii de Emil Hurezeanu, difuzate de „Europa Liberă”, marţi, 18 şi miercuri, 19 septembrie, orele 20

A avut loc la Strasbourg la Consiliul Europei şi sub egida acestui organism, colocviul internaţional „Europa, căi spre democraţie”, cu subtitlul „Consiliul Europei şi arhitectura Europei”. Emblema ar putea sugera că aici europenii, prin reprezentanţii lor, îşi propun să schiţeze un fel de plan arhitectonic pentru Comunitatea Europeană Comună mai mult sau mai puţin dorită de toată lumea, de la Atlantic la Urali, ca să-i cităm şi pe Charles  de Gaulle şi pe Mihail Gorbaciov. Sînt la Strasbourg, pentru a discuta direcţiile ideale şi reale ale democraţiei europene miniştrii şi foşti oameni de stat, preoţi, jurnalişti şi scriitori din întreaga Europă din Statele Unite si Canada, chiar şi din Albania sau, dacă vreţi, foşti miniştri şi actuali miniştri, foşti militanţi şi actuali senatori sau uneori – este cazul Doinei Cornea – foşti disidenţi şi actuali disidenţi. Lista lor nu este completă, ei sînt peste 200.

La Strasbourg drumurile europene spre democraţie sînt parcurse, în echipe de lucru, în după-amiaza zilei de marţi, s-au desfăşurat concomitent seminarii de discuţii despre instituţiile puterii, echilibrul puterilor în stat şi rolul mediilor de informare. La această masă rotundă a fost şi intervenţia lui Stelian Tănase, redactorul-şef al săptămînalului „22” şi membru al Grupului de Dialog Social de la Bucureşti, privind situaţia socială a presei libere din România.    

Spuneam că la Strasbourg au sosit şi foşti disidenţi şi actuali miniştri, cum este cazul lui Bronislaw  Gieremek, dar şi foşti şi actuali disidenţi. Am spus că este cazul în primul rînd, al Doinei Cornea. Doamna Cornea a avut, în timpul dimineţii de marţi, în planul reuniunii, o scurtă intervenţie, de 10-15 minute, privind conformismul şi ideologia ca realitate est-europeană cu aplicaţie specială în cazul românesc. Prezenţa Doinei Cornea a fost salutată, de secretarul general al Consiliului Europei, doamna Catherine Lalumiere, ca o voce reprezentativă a României. 

Cu modesta demnitate cunoscută, doamna Doina Cornea a ţinut insa să precizeze că nu reprezintă România la acest colocviu european, ci, eventual, forţele democratice ale acestei ţări. Detractorii Doinei Cornea din ţară pot fi deci liniştiţi. Ar trebui însă să-i neliniştească faptul că la această reuniune de primă importanţă la nivel european nu au fost invitaţi oficial domnul Adrian Năstase şi compania şi nici chiar redactorul-şef al publicaţiei „Democraţia”, de la Bucureşti, ceauşistul reconvertit Eugen Florescu. Şi asta întrucit chiar pentru Eugen Florescu şi galeria se vorbeşte despre democraţia de la Bucureşti, aici, în capitala Europei…

Dar să revenim la cuvîntul Doinei Cornea. Domnia sa a spus că statul de drept si democratic european ar trebui să se bizuie pe respectul cetăţenilor săi, dar şi pe libertatea lor. În virtutea libertăţii sale asumate individual devine responsabil. Avem nevoie de libertatea şi responsabilitatea cetăţenilor săi. Marasmul post-totalitarismului românesc – a spus Doinea Cornea – provine tocmai din negarea acestei libertăţi cetăţeneşti fundamentale în România de azi.

Situaţia dramatică actuală din ţară – a continuat dînsa – se explică în primul rînd prin suita de confiscări şi rapturi la care s-a dedat şi se dedă puterea. A confiscat o revoluţie spontană a tinerilor, ei n-au fraternizat în România, precum în Polonia sau Cehoslovacia, în revolta lor şi de aceea revoluţia lor a putut fi furată şi deturnată uşor.

Puterea a confiscat apoi, treptat, după 22 decembrie, limbajul democratic simulînd schimbarea la faţă, dar menţinînd sau readaptînd la normele acestui totalitarism clandestin structuri politice şi administrative comuniste. După păstrarea Procuraturii cu aceeaşi componentă şi competente abuzive, a intervenit transformarea securităţii în servicii secrete care manevrează şi supraveghează în continuare, mai la sumbru, mai la lumină societatea civilă. Statul de drept, care aparent a fost instituit în România – a continuat Doina Cornea – este subminat aici periodic şi înlocuit cu un regim de teroare – vezi intervenţiile minerilor, mai ales cea din 14-15 iunie, la Bucureşti; vezi episodul Tîrgu Mureş sau moartea misterioasă a peste 40 de femei şi „bărbaţi ale căror cadavre au fost descoperite în groapa comună de la cimitirul Străuleşti.    

La menţinerea stării de anormalitate din România contribuie deopotrivă şi mentalitatea faţă de putere, de supuşi ai guvernanţilor, care continuă să acţioneze şi să reacţioneze cu clişeele totalitare, repudiind adversarul, şi transformînd în inamic partenerul de dialog cu opinii diferite. Doamna Doina Cornea şi-a încheiat remarcabila interventie, foarte aplaudată de altfel, printr-un apel adresat Consiliului Europei şi, în general, organismelor europene de a susţine forţele si tendinţele autentic democratice din România, compartimentele active ale societăţii civile, tineretul, presa liberă şi democrată.

Puterea post-totalitară din România trebuie descurajată in aspiraţiile sale epigonice, iar ajutoarele oficial acordate guvernului de la Bucureşti să se condiţioneze de dovezi ale faptului democratic şi nu de promisiuni oratorice – a continuat Doina Cornea. Intervenţia domniei sale, repet, în plenul acestui impresionant Congres internaţional european al democraţiei, care este de fapt reuniunea de la Strasbourg a fost urmată de un omagiu adus persoanei doamnei Cornea de preşedinţele Portugaliei, Mario Soares, care a condus lucrările din acea dimineaţă. Preşedintele portughez a arătat că înţelege foarte bine poziţia Doinei Cornea şi situaţia actuală din România pentru că şi ţara sa, Portugalia, a trecut printr-o perioadă similară ele tranziţie de la totalitarism la democraţie, prin paranteza luptelor pentru putere şi apetitul totalitar.

Spre deosebire de Comunitatea Economică Europeană, Consiliul Europei îşi propune un nivel mai general de cooperare intereuropeană pe baza unor direcţii mai puţin lucrative decit cele ale Pieţei Comune: respectul drepturilor omului, democraţia şi libertatea. Consiliul reuneşte 22 de state membre şi mai multe State, cum ar fi Uniunea Sovietică, Ungaria, Cehoslovacia, Iugoslavia şi Polonia, care au, deocamdată, un statut special, pe lingă Consiliul Europei, în aşteptarea atribuirii Statutului de membru plin.

România şi Albania nu sînt încă integrate în Consiliu. România aspiră însă la statutul de invitat special pe lingă Consiliul Europei. Audierea care a avut loc în Adunarea parlamentară a Consiliului Europei, la Innsbruck, în Austria, la sfîrşitul lui iunie, în prezenţa, unor oficialităţi de la Bucureşti, inclusiv a unor membri ai opoziţiei parlamentare şi ai societăţii, civile, a marcat un prim test, nu însă eliminatoriu. 

La 1 octombrie, Consiliul Europei va dezbate în plen, în Adunarea sa parlamentară; cererea Bucureştiului şi tot atunci va da şi soluţia. Evoluţia evenimentelor din ţară în ultimele luni a îngreunat procesul, de decizie respectiv sau, altfel spus, l-a simplificat, dar, din păcate pentru noi, negativ. Democratizarea ţării cunoaşte un curs sinuos, un curs în care minusurile predomină.

Prin deschiderea sa multinaţională, practic paneuropeană, prin mijloacele de care dispune Consiliul Europei – cele financiare nu sînt şi cele din urmă – acest organism a devenit un fel de turn de observaţie al continentului pentru perspectiva imediată.

În aceste două zile cazul României, nu a fost discutat în mod special, fiind o reuniune intelectuală mai mult decit una politică şi cu un caracter mai
apărat normativ. Dar cazul românesc a fost unul de referinţă. După experienţa tragică a ceaşismului care a marginalizat ţara noastră, România cunoaşte din nou o actualitate politică descurajantă, îngrijorătoare şi de excepţie în Europa.

Doina Cornea şi Stelian Tănase au fost singurii invitaţi oficiali din România şi asta cred că spune destul despre interesul pe care Consiliul Europei îl arată cu precădere societăţii civile româneşti, sectoarelor ei autentic democratice.

România a fost evocată şi în alocuţiunea de sinteză din dimineaţa de miercuri, susţinută între alţii de americanul Robert Antall, directorul Centrului de Studii Strategice Internaţionale de la Washington, „Să nu uităm forţele democratice din această ţară” – a spus Robert Antall.

Situaţia din România, derapajele de la sau chiar coliziunea cu principiile democratice nu este desigur, singulară. Ea se repetă şi în alte ţări post-totalitare într-o formă sau alta, dar la un nivel mai puţin îngrijorător. A fost una din concluziile neformulate în mod expres, însă una din concluziile participanţilor la colocviul de la Strasbourg din aceste zile.

Există pericolul abandonării Europei blocurilor ideologice create artificial, în favoarea mei Europe subminate de naţionalisme înguste şi intolerante faţă de valorile comune ale democraţiei şi umanismului. Or, în România, prin pasivitatea sau chiar prin concursul activ al guvernanţilor, se înregistrează în prezent această tentaţie. Ar fi suficient să menţionăm excesele de la Tîrgu Mureş.

Într-un moment în care Europa acreditează conceptul societăţii civile ca factor autentic al democraţiei politice, tot România se înregistrează negativ, prin manifestările de autoritarism, perspectiva îngustă în problemele minorităţilor, practicarea unui dirijism al informaţiilor prin mediile oficiale şi mai ales minciuna, ca procedeu de guvernare.

Nu Europa va renunţa, la valorile ei, ci România va trebui să-şi asume valorile Europei. Altminterea, noi, românii, privind spre Europa, vom spune – aidoma poetului, dar fluierînd a pagubă: „Azi o vedem şi nu e”.