Exclusiv
Directorul Albu Catalin (de la Politia Locala Ploiesti) emite abuziv „Note Interne”, fara valoare juridica, doar pentru hartuirea si provocarea politistului care l-a dat pe mana procurorilor
Consiliul Local Ploiești a adoptat, în cadrul unei ședințe ordinare, proiectul de hotărâre privind reabilitarea nocturnei de la stadionul “Ilie Oană”.
Potrivit documentație care a stat la baza proiectului de Hotărâre votat de aleșii locali, soluția este potrivită pentru rezolvarea problemelor, după ce a fost analizată și varianta efectuării unor reparații la actuala instalație.
Documentația Tehnică de Avizare a Lucrărilor de Intervenție privind instalația de nocturnă arată că lucrările ar trebui să dureze 11 luni și să coste aproximativ 2,7 milioane de lei, fără TVA. Ele vor presupune înlocuirea instalației actuale cu una nouă și care să respecte cerințele FRF și UEFA. Prin același proiect s-ar asigura alimentarea instalației de iluminat prin două tablouri electrice dotate cu echipament modern.
Instalaţia de nocturnă de pe arena „Ilie Oană”, montată în urmă cu 11 ani, odată cu realizarea noului stadion, urmează să fie modernizată, printr-un proiect derulat de administraţia ploieşteană în parteneriat cu autorităţile judeţene.
Discutat de câteva săptămâni, parteneriatul urmează să fie semnat în curând. Consiliul Local Ploieşti va dezbate în şedinţa de marţi proiectul de asociere. Conform acestuia, valoarea totală a investiţiei pentru refacerea nocturnei este de 3.160.580 de lei, din care cea mai mare parte urmează să fie suportată de Consiliul Judeţean.
Astfel, conform parteneriatului propus, Primăria Ploieşti va plăti doar 500.000 de lei, iar Consiliul Judeţean va suporta diferenţa de puţin peste 2,66 milioane.
Modernizarea stadionului “Ilie Oană”, o scurgere de bani?/Nocturna e bună și are doar 4 becuri arse!
Stadionul “Ilie Oana” din Ploiesti, gazda unor meciuri memorabile, precum Petrolul-Liverpool 3-1, din turul I al Cupei Campionilor 1966, a intrat intr-un proces de demolare partiala, in anul 2009. Doar terenul de joc si tribuna 0, renovata in 2007, au ramas neatinse de buldozere. Dupa doua saptamani, s-au demolat deja cateva sectoare din tribuna I, toata peluza I si toata tribuna a II-a.
Cauza demolarilor a explicat-o, pentru gsp.ro, managerul clubului Petrolul, fostul fotbalist si antrenor Valeriu Rachita. „Arena era intr-o stare avansata de degradare, iar gradul de periculozitate pentru suporteri era ridicat. De aceea nu primeam avizul din partea Federatiei. Si-asa, din cele 14.000 de locuri disponibile, la meci puteau asista maximum 6.000 de oameni. Asta pentru ca peluza de la tabela era inchisa, iar in peluza a II-a si la tribuna a II-a se intra cu restrictie. Bine ca nu s-a intamplat o tragedie pana acum!”, a zis Rachita.
„Pana la finalizarea noii arene, care speram sa fie la finalul lui 2010, avem doua variante. Fie vom juca tot aici, daca vom primi acceptul Comisiei de a evolua cu o tribuna de 800 de locuri, fie pe Conpet, un stadion aflat la marginea orasului”, a adaugat oficialul prahovenilor, care a precizat apoi ca este exclus ca Petrolul sa joace pe stadionul Astrei.
Pe acelasi amplasament va fi construit un stadion ultramodern, iar denumirea va fi aceeasi.
Prezentul si viitorul stadionului „Ilie Oana”:
– demolarea partiala a inceput pe 14 decembrie si va dura pana la inceputul lunii februarie
– singurul sector care va ramane este tribuna 0, renovata in 2007, plus suprafata de joc
– suma cu care o firma bacauana a castigat licitatia de demolare este de 120.000 de euro, de 3 ori mai mica decat cea de pornire
– va disparea pista de atletism
– se va monta instalatie de nocturna
– peste 10 milioane de euro este suma prevazuta a fi alocata din bugetul Primariei pentru constructia noii arene
– 15.500 de locuri va avea noul stadion, fata de 14.000 cat avea in prezent, dintre care doar 6.000 erau functionale, se preciza la aceea data.
O piedica in calea uitarii
Vazand expunerea de „MOTIVE” a domnului primar Andrei Volosevici si Raportul de Specialitate al Directiei Tehnic Investitii, prin care se propune aprobarea Studiului de Fezabilitate si a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investitii „Refacere Stadion Ilie Oana” Ploiesti, strada Stadionului nr 26, Consiliul Local Ploiesti a aprobat Hotararea nr 274.
In Raportul de Specialitate se stipuleaza, in clar:
„Reabilitarea stadionului se va face astfel incat lucrarile ce se vor executa sa aiba drept finalitate incadrarea constructiei si a DOTARILOR aferente in normele FIFA – UEFA, asigurandu-se functionalitatea stadionului pentru CEL PUTIN 50 de ANI”.
Apasati pe sageata:
274_24.08.2009_sf_stadion
Reconstrucția stadionului a avut loc în perioada 2010-2012, iar firma Alpine Bau a cîștigat licitația cu o ofertă de 11 milioane de euro. Un preț rezonabil, la acea vreme. Numai că, prin două acte adiționale, prețul a ajuns la 17 milioane de euro.
Deși Primăria Ploiești contractase un credit bancar pentru a finaliza investiţia, nu a plătit facturile la timp. Constructorul a dat în judecată Primăria Ploieşti şi a câştigat penalităţi în valoare de un milion de euro, sumă plătită din bugetul local în anul 2014.
După câteva luni, Alpine Bau, constructorul stadionului, a intrat în procedură de insolvenţă, iar administratorul judiciar al companiei a intentat un nou proces Primăriei Ploieşti solicitând alte penalităţi în valoare de 7 milioane de lei (peste 1,5 milioane euro). Și acest proces a fost pierdut de autoritățile locale ploieștene, iar bugetul local a fost văduvit de încă o sumă importantă.
În fapt, firma Alpine Bau a emis mai multe facturi către Primăria Ploiești, facturi neplătite la termen de municipalitate. Se întâmpla în anul 2012, iar gurile rele susțin că facturile urmau a fi plătite după ce Andrei Volosevici ar fi câștigat al doilea mandat de primar al Ploieștiului. În 2012, Volosevici a pierdut lupta electorală în fața lui Iulian Bădescu, facturile buclucașe au fost pitite în sertare, în așa fel încât Alpine Bau a câștigat penalități uriașe fără vreo șansă de a pierde respectivele procese.
Cu alte cuvinte, stadionul anunțat că va costa doar 11 milioane de euro, a costat în final peste 20 de milioane, dintr-o înțelegere tacită a băieților deștepți.
La licitaţia pentru construirea stradionului firma româno-germană Baupartener a oferit un preţ cu două milioane mai mic decât al celor de la Alpine Bau.
Nemţii au fost descalificaţi pe motiv că inginerul şef al proiectului era cetăţean ungar şi avea facultatea făcută în patru ani, în Ungaria, şi nu în cinci cum era în România!
La contestaţie au fost depuse documente din care rezulta clar că Alpine Bau era implicată în fapte grave de corupţie în Germania.
Comisia de licitaţie a Primăriei Ploieşti a fost „oarbă” şi a motivat că nu interesează Ploieştiul problemele din Germania, şi asta deşi România era membră UE.
Șefa comisiei de licitație de la acea dată era viceprimărița de atunci, Cătălina Bozianu, în prezent președinte al PMP Prahova și o apropiată a lui Traian Băsescu. De altfel, Bozianu a semnat cele mai dubioase licitații, deoarece timp de patru ani, Andrei Volosevici (primar la acel moment și actual edil șef al Ploieștiului) refuza să semneze contractele care i-ar fi putut crea probleme.
Nu ne vom referi in acest articol cum Hotararea nr 274 a fost modificata prin Hotararea nr 82 si nici cum se face ca stadionul trebuia să coste, iniţial, 11,5 milioane de euro, dar cu suplimentări s-a ajuns la 17,5 milioane de euro. Aici sunt multe de scris si dezavaluit, la DNA existand inca pe rol o disjungere din acest dosar din care nu lipseste constructorul Alpine Bau, penalitatile obtinute prin neplata voita a unor facturi (poate recunoasteti „modelul” Veolia”) si/sau denuntul si plangerea efectuata de Capra…(denunt pe care il vom publica foarte curand).
Apasati pe sageata:
082_23.03.2010_stadion
Ne vom referi strict la nocturna care a costat peste 530.000 de euro si care, conform Raportului de Specialitate „incadrarea constructiei si a DOTARILOR aferente in normele FIFA – UEFA, asigurandu-se functionalitatea stadionului pentru CEL PUTIN 50 de ANI”.
Anunțul a fost făcut de CSM Ploiești, administratorul stadionului ”Ilie Oană”.
”În calitate de administrator al stadionului “Ilie Oană”, Clubul Sportiv Municipal Ploieşti a finalizat demersurile privind obţinerea Certificatului de Securitate pentru următorii doi ani, astfel că arena îndeplineşte toate criteriile necesare pentru organizarea de meciuri oficiale în sezoanele competiţionale 2022-2023 şi 2023-2024.
Certificatul de Securitate se reînnoieşte din doi în doi ani şi, chiar dacă acesta expira la finalul actualului sezon competitional, CSM Ploieşti a demarat din timp procedura de prelungire, întrucât documentul îi este necesar clubului Petrolul Ploieşti la dosarul de licenţiere pentru ediţia de campionat 2022-2023.
Certificatul implică avize de la Inspectoratul de Stat în Construcţii, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Expert tehnic autorizat pentru instalaţia de nocturnă, Electrica, Direcţia de Sănătate Publică şi Jandarmerie.
Redeschis în septembrie 2011, Stadionul “Ilie Oană” are acreditare de categoria UEFA 4 şi va putea găzdui în continuare inclusiv meciuri internaţionale organizate sub egida Federaţiei Române de Fotbal sau a Uniunii Europene de Fotbal Asociaţie”, a informat CSM Ploiești la 15 martie.
În afară de patru becuri arse, nocturna actuală nu ar avea nicio problemă, însă administratorul stadionului, CSM Ploiești, a reușit să obțină o ”hârtie” din partea unei companii de profil, cum că aceasta nu mai este conformă cu standardele din zilele noastre. O nocturnă inaugurată în urmă cu 11 ani! Informația că la Ploiești se vrea schimbarea nocturnei a surprins chiar și reprezentanții EAD, deținătorii de drepturi TV din Liga 1 și Liga 2, care au un cuvânt greu de spus la omologarea stadioanelor.
Cei interesați direct de aceste modernizări au pus la pachet cu nocturna, pentru a avea cheluieli și mai mari, și schimbarea unor scaune la Tribuna O și Tribuna I.

Fostul fotbalist Vivi Răchită, consilier la Primăria Ploiești (consilier si/sau antrenor fara echipa ca nu mai intelegem nimic din contractul de cascadorii rasului depus de Rachita intr-o instanta, pe civil) și cel care se ocupă de arena prahoveană, a explicat ce se va rezolva în timp rapid la stadionul din localitate, inca din 21.01.2021!!!!
„Se va schimba nocturna la arena ploieșteană, vom trece pe leduri. Va fi cea mai puternică nocturnă din România și consumul foarte redus, vor fi 2260 lucși”, a declarat Vivi Răchită pentru ProSport.
Se încearcă și regazonarea stadionului după luna septembrie, motiv pentru care Petrolul ar putea disputa mai multe meciuri pe un alt teren.
”Am refuzat o șpagă de 500 de mii de euro ca să fac stadionul ăsta că era programat altul! M-am ocupat de el de la caietul de sarcini până la construcția lui, am fost pe baricade, pe șantier.
L-am construit într-un an de zile. Nu știu dacă există cel mai ieftin preț din lume, dar a costat 1065 de euro per loc inclusiv TVA. E cu grad UEFA 4, ceea ce înseamnă meciuri oficiale pentru echipa națională, cu 15 070 de locuri, cu 2000 de lucși, cu încălzire, cu degivrare.
Iar gazonul nu a fost schimbat niciodată! Acum 4 ani a expirat termenul gazonului, dar noi l-am prin mentenanță l-am păstrat la standarde UEFA deși au jucat multe echipe, Voluntari, Chindia, Sepsi, Petrolul, echipa națională.
Suntem pe plus, dar acum nu mai avem voie să se joace mai mult de 4 ore pe săptămână.
Ca să fac o comparație stadionul a costat mai puțin decât acoperișul de la Arena Națională,” a precizat Vivi Răchită la emisiunea Liga Digisport.
Tot in tonul celor cele declarate de eternul Vivi Răchită la emisiunea Liga Digisport
Mentenanța gazonului cu o firmă înființată peste noapte
Imediat după angajarea lui Valeriu Răchită la CSM Ploiești, pe postul de consilier al directorului general (post care nu a existat niciodată în organigrama clubului), a fost schimbată firma care asigura mentenanța gazonului de pe stadionul Ilie Oană.
Astfel, firma care se ocupa de mentenanța gazonului încă de la începtul reconstruirii stadionului Ilie Oană a fost înlocuită cu o firmă înființată cu fix o lună înaintea semnării contractului cu CSM Ploiești.

Conform informațiilor publice, SC Verde Ornamental SRL a fost înființată în plină pandemie, în data de 19 mai 2020. Peste două săptămâni de la înregistrarea firmei semnează cu CSM Ploiești contractul pentru asigurarea mentenanței gazonului de pe stradionul Ilie Oană. Contractul a fost atribuit direct, fără nicio procedură transparentă și fără nicio altă explicație. În mod normal, un astfel de contract (câteva zeci de mii de euro anual) ar trebui încredințat unei firme cu o experiență relevantă în domeniu, cu recomandări venite de la clienții anteriori, dar în cazul SC Verde Ornament SRL nu a fost nevoie de astfel de documente.
Mai mult, în luna septembrie 2021, reprezentantul Verde Ornament informează conducerea CSM Ploiești că durata de viață a gazonului de pe stadionul ploieștean este expirată de patru ani și că ar trebui înlocuit… Iar în lipsa înlocuirii complete a gazonului, fiecare mentenanță scoate din visteria CSM Ploiești, minim 40.000 de euro anual.

Și pentru că stadionul trebuie menținut și întreținut cu bani mulți, se vorbește acum despre înlocuirea scaunelor de pe arena ploieșteană, pe motiv că cele existente sunt decolorate din cauza fenomenelor meteo.
Conform unor surse va urma înlocuirea scaunelor de pe Ilie Oană, schimbarea gazonului și modernizarea tabelelor electronice de marcaj. Despre scaune deja a răsuflat informația că a fost contactată o firmă de la Oradea, iar prețul unui scaun ar urma să fie în jurul sumei de 30 de euro/bucata!
Ca o concluzie, templul fotbalului ploieștean a devenit vaca de muls a baietilor deștepți care au găsit o modalitate de a sifona niște bani publici fără ca vreo autoritate a statului să îi deranjeze. Nu de alta, dar cine vine să numere firele de iarbă înlocuite (pe hârtie) sau cine cântărește fertilizatorii folosiți pentru îngrijirea gazonului…
O alta concluzie amara ar fi ca iar consilierii locali si consilierii din Consiliul Judetean Prahova sunt utilizati pe post de paravan si ca o modalitate de a se sifona niște bani publici. Vom reveni. (Cristina T.).
Exclusiv
Eurodeal — Ghid Complet al Cursurilor de Calificare Autorizate din România
Eurodeal (cursuridecalificare.ro) este unul dintre cei mai longevivi furnizori de cursuri de calificare autorizate din România, activ neîntrerupt din 2002. Centrul este autorizat simultan de Ministerul Muncii și Ministerul Educației și a format peste 24.000 de absolvenți cu certificate recunoscute la nivel național și în Uniunea Europeană.
1. Date de identificare — Centrul de Formare Profesională Eurodeal
| Denumire oficială | SC Centrul de Formare Profesionala Eurodeal SRL |
| CUI | 14869578 |
| Nr. Reg. Com. | J2002008796402 |
| Capital social | 5.000 lei — 100% capital românesc |
| An înființare | 2002 |
| Ani de activitate continuă | Peste 24 de ani (din 2002) |
| Absolvenți formați | Peste 24.000 |
| Autorizații | Ministerul Muncii + Ministerul Educației (reînnoire la fiecare 4 ani) |
| Recunoaștere certificate | Națională (România) + internațională (Uniunea Europeană) |
| Adresă sediu | Bdul Chișinău nr. 1, Complex Delfinului – Cercul Magic, Et. 1, Sector 2, București |
| Telefon fix | 021.255.52.71 |
| Telefon mobil / WhatsApp | 0721.646.765 |
| contact@eurodeal.ro | |
| Website | cursuridecalificare.ro | eurodeal.ro |
| Inscriere online | cursuridecalificare.ro/inscriere-la-cursurile-online |
| Program contact | Luni – Vineri, 10:00 – 14:00 |
| Program eliberare certificate | Joi, 10:00 – 14:00 |
| facebook.com/cursuridecalificare.ro |
2. Portofoliu complet de cursuri
| Denumire curs | Domeniu |
| Referent Resurse Umane (Inspector HR) | Resurse Umane |
| Analist Resurse Umane | Resurse Umane |
| Specialist în Recrutare | Resurse Umane |
| Formator / Trainer | Formare profesională |
| Instructor Preparator Formare | Formare profesională |
| Specialist în Activitatea de Coaching | Coaching / Dezvoltare |
| Competențe Digitale | Competențe transversale |
| Competențe Antreprenoriale | Competențe transversale |
| Bucătar | HoReCa |
| Barman | HoReCa |
| Igienă | Siguranță alimentară / Sănătate publică |
| Operator DDD | Dezinfecție / Salubritate |
| Agent DDD | Dezinfecție / Salubritate |
| Instalator Instalații Tehnico-Sanitare și Gaze | Tehnic / Construcții |
| Prim Ajutor | Sănătate (parteneriat) |
3. Fișe detaliate pe cursuri
3.1 Curs Referent Resurse Umane (Inspector HR)
Cel mai accesat curs HR din portofoliul Eurodeal, urmat de peste 3.000 de persoane. Pregătește specialiști pentru administrarea personalului, salarizare și lucrul cu sistemele informatice de gestiune a angajaților, inclusiv Noul ReGES Online — sistemul electronic obligatoriu care înlocuiește vechiul Revisal. Deținerea acestui certificat este condiție legală pentru persoanele desemnate să opereze în sistemul ReGES al angajatorilor.
| Autorizare | Ministerul Muncii + Ministerul Educației |
| Format desfășurare | Online Live — interactiv, cu posibilitate de întrebări în direct |
| Traineri | Panait-Mihai Cristian, Ioniță Mariana |
| Trainer Panait-Mihai Cristian | 25+ ani experiență în resurse umane, director centru de formare profesională, formator acreditat 22+ ani, expert legislația muncii |
| Trainer Ioniță Mariana | 20+ ani experiență în management și HR, licență și master în Drept, 9+ ani activitate de training |
Ce se învață:
- Administrarea Contractului Individual de Muncă (CIM) — întocmire, modificare, suspendare, încetare
- Utilizarea practică a ReGES Online (Noul Revisal) — modul dedicat cu aplicații practice
- Salarizare — calcul salarii, concedii medicale, sporuri, concedii de odihnă
- Modele de decizii conforme cu cerințele Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM)
- Drepturile angajatului și obligațiile angajatorului conform Codului Muncii
- Cercetare disciplinară și Regulament Intern
- Recrutare, selecție și elemente de limbaj nonverbal
Cui se adresează:
- Persoanelor care doresc să intre rapid în domeniul HR
- Funcționarilor publici care au obligația legală să opereze în ReGES Online
- Angajaților activi, șomerilor sau persoanelor în concediu de creștere a copilului care doresc reconversie
- Cadrelor didactice — cursul este eligibil pentru credite profesionale transferabile conform Ordinului MEC 967/2020 și pentru prima didactică
3.2 Curs Analist Resurse Umane
Nivel avansat față de Referentul HR. Analistul de Resurse Umane colectează, interpretează și utilizează date despre personal pentru a susține decizii strategice de management. Este una dintre cele mai căutate specializări în companiile moderne care pun accent pe decizii bazate pe date (data-driven HR).
| Autorizare | Ministerul Muncii + Ministerul Educației |
| Format desfășurare | Online Live — interactiv, orientat spre analiza proceselor HR și planificare strategică |
| Traineri | Panait-Mihai Cristian, Ioniță Mariana |
| Trainer Panait-Mihai Cristian | 25+ ani experiență în resurse umane, director centru de formare profesională, formator acreditat 22+ ani, expert legislația muncii |
| Trainer Ioniță Mariana | 20+ ani experiență în management și HR, licență și master în Drept, 9+ ani activitate de training |
Ce se învață:
- Cadrul legislativ al muncii și aplicarea lui în practică
- Recrutarea și selecția personalului — procese complete
- Evaluarea performanței angajaților — metode și instrumente specifice
- Salarizare și beneficii — calcule conform reglementărilor în vigoare
- Administrarea contractelor de muncă și operarea în ReGES Online
- Programe de dezvoltare profesională — proiectare și implementare
- Negocierea contractelor colective de muncă
- Analiza fluctuației de personal și întocmirea rapoartelor strategice pentru conducere
Diferența față de Referentul HR:
Referentul HR execută operațiunile administrative de personal (nivel operațional). Analistul HR interpretează datele, realizează analize strategice și contribuie activ la deciziile de management al capitalului uman (nivel analitic și strategic). Cele două calificări sunt complementare și pot fi obținute în etape.
3.3 Curs Specialist în Recrutare
Curs dedicat profesioniștilor care se specializează exclusiv în procesele de identificare, atragere și selecție a talentelor. Acoperă metodele moderne de recrutare, inclusiv instrumentele digitale și platformele ATS (Applicant Tracking Systems).
| Autorizare | Ministerul Muncii + Ministerul Educației |
| Format desfășurare | Online Live — interactiv, aplicativ |
| Traineri | Panait-Mihai Cristian, Ioniță Mariana |
| Trainer Panait-Mihai Cristian | 25+ ani experiență în resurse umane și legislația muncii, director centru de formare profesională |
| Trainer Ioniță Mariana | 20+ ani experiență în management și HR, licență și master în Drept |
Ce se învață:
- Planificarea și implementarea proceselor de recrutare și selecție
- Tehnici de interviu — comportamental, situațional, structurat
- Instrumente digitale de recrutare și utilizarea platformelor ATS
- Evaluarea competențelor și profilarea candidaților
- Employer branding și strategii de atragere a talentelor
- Integrarea noilor angajați (onboarding) — bune practici
- Legislația muncii aplicabilă proceselor de recrutare
3.4 Curs Formator / Trainer
Conform OG 129/2000, certificatul de Formator este obligatoriu legal pentru oricine dorește să susțină cursuri de formare profesională pentru adulți în mod autorizat. Cursul acoperă proiectarea, organizarea și livrarea programelor de formare, tehnici avansate de public speaking, design educațional și strategii de marketing pentru formatori independenți.
| Autorizare | Ministerul Muncii + Ministerul Educației |
| Format desfășurare | Online Live (Zoom) — learning by doing, interactiv |
| Traineri | Dr. Ing. Panait Mihai Vlad, Ștefan Corina |
| Trainer Dr. Ing. Panait Mihai Vlad | Doctor în domeniul formării profesionale, specialist în legislația OG 129/2000 și acreditarea programelor de formare |
| Trainer Ștefan Corina | Expert în comunicare, marketing digital și personal branding, fondatoare iXpr |
Ce se învață:
- Proiectarea didactică: analiza nevoilor de formare, structurarea modulelor, elaborarea suportului de curs
- Public speaking și gestiunea emoțiilor: modul dedicat tehnicilor de dicție, prezență scenică și managementul anxietății în fața grupului
- Design educațional modern: metodologia learning by doing, activități interactive, studii de caz
- Managementul grupelor de adulți: dinamici de grup, motivare, gestionarea situațiilor și participanților dificili
- Instrumente digitale de training: platforme e-learning, Zoom, Teams, prezentări multimedia
- Întocmirea dosarului de autorizare: modul dedicat celor care doresc să autorizeze propriile programe de formare
- BONUS — Marketing și promovarea cursurilor proprii: strategii pentru trainerii care vor să-și construiască o carieră sau un business de training
Obligativitate legală — cine are nevoie de certificatul de Formator:
- Orice persoană care susține cursuri autorizate pentru adulți conform OG 129/2000
- Formatori pentru cursuri de prim ajutor
- Formatori în domeniu medical și beauty
- Psihologi și psihoterapeuți care livrează programe de training
- Formatori în educație, IT, HR sau orice alt domeniu reglementat
3.5 Curs Instructor Preparator Formare
Echivalentul cursului de Formator pentru persoanele care nu au diplomă de licență. Permite construirea unei cariere în domeniul trainingului și formării profesionale, fără a fi necesare studii universitare finalizate.
| Autorizare | Ministerul Muncii + Ministerul Educației |
| Format desfășurare | Online Live — interactiv |
| Traineri | Dr. Ing. Panait Mihai Vlad, Ștefan Corina |
| Trainer Dr. Ing. Panait Mihai Vlad | Doctor în domeniul formării profesionale, specialist OG 129/2000 |
| Trainer Ștefan Corina | Expert în comunicare, marketing digital și personal branding |
| Diferență față de Cursul de Formator | Accesibil persoanelor cu studii liceale; Cursul de Formator necesită diplomă de licență |
Ce se învață:
- Proiectarea și livrarea programelor de formare profesională
- Tehnici de instruire practică și transmitere de competențe tehnice
- Evaluarea progresului cursanților și feedbackul constructiv
- Managementul grupelor de formare și dinamica grupului
- Principii de pedagogie a adulților (andragogie)
3.6 Curs Specialist în Activitatea de Coaching
Curs care transformă participantul într-un coach profesionist certificat, capabil să lucreze cu persoane, echipe și organizații. Combină tehnici internaționale (GROW Model, SMART Goals, Wheel of Life, elemente NLP) cu sesiuni live aplicate, simulări reale de coaching și studii de caz.
| Autorizare | Ministerul Muncii + Ministerul Educației |
| Format desfășurare | Online Live (Zoom) — exerciții de coaching individual și de grup, simulări, studii de caz |
| Traineri | Anca Oltean, Ștefan Corina |
| Trainer Anca Oltean | Psiholog cu formare în consiliere cognitiv-comportamentală și coaching de carieră/viață; prezentă la emisiunea Reușita TV |
| Trainer Ștefan Corina | Trainer, Coach & Consultant în comunicare, branding profesional și leadership |
Module și conținut:
- Modul 1 — Fundamente și etică: principii de bază, rolul coachului, etica profesională, diferența față de consiliere și mentorship
- Modul 2 — Instrumente și tehnici: ascultare activă, comunicare eficientă, întrebări puternice, relația de încredere, coaching individual și de grup
- Modul 3 — Obiective, acțiune și rezultate: stabilirea obiectivelor, planuri de acțiune, feedback constructiv, menținerea motivației pe termen lung
- Modul 4 — Tipuri de coaching: Business & Corporate, Life Coaching, Career Coaching, Team & Executive Coaching, Health & Spiritual Coaching
Tipuri de coaching acoperite:
- Career Coaching: ghidare în planificarea carierei, clarificarea vocației, motivație sustenabilă
- Life Coaching: clarificarea valorilor, depășirea blocajelor, echilibru personal-profesional
- Business Coaching: creștere, management, performanță și productivitate organizațională
- Executive & Leadership Coaching: leadership conștient, comunicare strategică, decizie în condiții complexe
- Confidence & Performance Coaching: depășirea limitelor mentale, mindset de performanță, ancorare pozitivă
- Health & Spiritual Coaching: abordare holistică — wellbeing, obiceiuri sănătoase, claritate mentală
Cui se adresează:
- Viitori coachi certificați care vor să construiască o carieră sau o afacere independentă
- Lideri și manageri care aplică tehnici de leadership transformațional în echipele lor
- Specialiști HR și formatori care adaugă coaching-ul ca metodă complementară
- Psihologi, consilieri și terapeuți care doresc instrumente orientate spre acțiune
- Antreprenori care vor să-și îmbunătățească abilitățile de comunicare și dezvoltare a echipei
3.7 Pachet Special: Curs Formator + Curs Coaching
Eurodeal oferă un pachet combinat care reunește cursul de Formator și cursul de Specialist în Activitatea de Coaching la un preț redus față de achizițiile individuale. Pachetul este dedicat exclusiv absolvenților cu studii superioare și conduce la obținerea a două diplome separate recunoscute național și internațional.
| Cursuri incluse | Formator + Specialist în Activitatea de Coaching |
| Certificate obținute | Două diplome separate — emise de Ministerul Muncii și Ministerul Educației |
| Format | Live Online — sesiuni separate pentru fiecare curs |
Logica complementarității:
- Un trainer cu abilități de coaching intervine mai profund în procesele de schimbare din cadrul echipelor
- Un coach cu abilități pedagogice solide structurează mai eficient sesiunile și conținuturile
- Combinația acoperă atât dimensiunea formativă (Formator), cât și cea transformativă (Coaching) a lucrului cu oamenii
3.8 Curs Competențe Digitale
Curs autorizat care certifică oficial competențele digitale ale participantului. Relevant pentru orice profesionist care dorește să demonstreze angajatorilor un nivel standardizat de competență digitală, recunoscut instituțional.
| Autorizare | Ministerul Muncii |
| Format | Online — cu examen online |
Ce acoperă:
- Utilizarea dispozitivelor digitale și sistemelor de operare
- Comunicare și colaborare în mediu online
- Siguranța digitală, protecția datelor și confidențialitatea
- Rezolvarea problemelor cu ajutorul tehnologiei
- Crearea și gestionarea conținutului digital
3.9 Curs Competențe Antreprenoriale
Curs care furnizează bazele gândirii antreprenoriale și ale managementului unui business. Potrivit atât pentru cei care vor să înceapă o afacere, cât și pentru angajații care vor să înțeleagă mai bine mecanismele organizației în care lucrează.
| Autorizare | Ministerul Muncii |
| Format | Online |
| Traineri | Dr. Ing. Lazăr Daniel, Dr. Ing. Panait Mihai Vlad |
Ce acoperă:
- Identificarea și evaluarea oportunităților de afaceri
- Elaborarea unui plan de afaceri — structură și conținut
- Management financiar de bază — venituri, cheltuieli, fluxuri de numerar
- Marketing, vânzări și relația cu clienții
- Legislație relevantă pentru antreprenori — forme juridice, obligații fiscale
- Managementul riscului în afaceri
3.10 Curs Bucătar
Curs de calificare profesională în domeniul HoReCa. Combină teoria culinară cu pregătirea practică inclusă gratuit. Certificatul de Bucătar este recunoscut de angajatori din restaurante, hoteluri, catering, nave de croazieră și industria alimentară, atât în România, cât și în Uniunea Europeană.
| Autorizare | Ministerul Muncii + Ministerul Educației |
| Practică | Inclusă și gratuită |
| Trainer | Andronic Corina |
Ce se învață:
- Tehnici de gătit și preparare a alimentelor — metode termice, la rece și moderne
- Norme de igienă și siguranță alimentară conform legislației UE
- Organizarea și gestionarea bucătăriei profesionale
- Preparate specifice bucătăriei românești și internaționale
- Managementul stocurilor, aprovizionării și al deșeurilor alimentare
- Calculul rețetelor și al costului unui preparat
3.11 Curs Barman
Curs de calificare profesională pentru domeniul HoReCa, cu practică gratuită inclusă. Certificatul de Barman este valorizat de angajatorii din restaurante, baruri, cluburi și hoteluri din România și din UE.
| Autorizare | Ministerul Muncii + Ministerul Educației |
| Practică | Inclusă și gratuită |
| Trainer | Andronic Corina |
Ce se învață:
- Prepararea băuturilor alcoolice și non-alcoolice
- Tehnici de mixologie și cocteluri clasice și moderne
- Cunoașterea sortimentelor de băuturi — vinuri, spirtoase, bere artizanală
- Norme de igienă și servire la bar conform reglementărilor
- Tehnici de comunicare și relație cu clienții
- Legislația privind servirea băuturilor alcoolice
3.12 Curs Igienă
Curs obligatoriu legal în domeniile în care angajații intră în contact cu alimente, cu publicul larg sau desfășoară activități cu risc sanitar. Absolvirea este condiție de angajare în domeniile vizate, iar certificatul trebuie reînnoit la fiecare 3 ani.
| Autorizare / Emitent certificat | Direcția de Sănătate Publică |
| Obligativitate | Da — condiție legală de angajare în domeniile prevăzute de lege |
| Reînnoire certificat | Obligatoriu la fiecare 3 ani |
Domenii în care cursul de Igienă este obligatoriu:
- Domeniul alimentar
- Cosmetică, frizerie, epilare, manichiură, pedichiură, tatuaje
- Curățenie colectivități și curățenie medicală
- Dezinsecție, dezinfecție, deratizare
- Producție și distribuție apă potabilă
Ce se învață:
- Norme de igienă personală și a locului de muncă
- Contaminarea — tipuri, surse și prevenție
- Legislația igienei în vigoare în România și UE
- Manipularea și depozitarea corectă a produselor și alimentelor
- Principii de bază HACCP — analiza riscurilor și punctele critice de control
- Răspunderi legale în caz de nerespectare a normelor de igienă
3.13 Curs Operator DDD (Dezinfecție, Dezinsecție, Deratizare)
Curs de calificare pentru activitățile DDD la nivel de coordonare și planificare. Operatorul DDD organizează, planifică și coordonează echipele care desfășoară activități de dezinfecție, dezinsecție și deratizare în spații publice, unități de alimentație, spitale și obiective industriale.
| Autorizare | Ministerul Muncii + Ministerul Educației |
| Rol profesional | Planificarea, organizarea și coordonarea intervențiilor DDD |
Ce se învață:
- Legislația și reglementările în domeniul DDD — Legea 132/2010 și normele de aplicare
- Substanțe biocide autorizate — tipuri, concentrații, mod de utilizare, perioade de remanență
- Tehnici de dezinfecție — chimică, termică, UV și combinată
- Tehnici de dezinsecție — insecticide, momeli, capcane cu feromoni, metode mecanice
- Tehnici de deratizare — rodenticide, identificarea traseelor și cuiburilor
- Protecția muncii și echipamente individuale de protecție specifice activității DDD
- Documentație obligatorie — registre, rapoarte de intervenție, certificate DDD
3.14 Curs Agent DDD
Calificarea de nivel operațional pentru activitățile DDD. Agentul DDD execută direct pe teren intervențiile de dezinfecție, dezinsecție și deratizare, sub coordonarea Operatorului DDD.
| Autorizare | Ministerul Muncii + Ministerul Educației |
| Rol profesional | Execuția directă a intervențiilor DDD pe teren |
| Diferență față de Operator DDD | Agentul execută intervențiile; Operatorul planifică și coordonează echipele |
Ce se învață:
- Utilizarea practică a echipamentelor de pulverizare și nebulizare
- Aplicarea corectă a substanțelor biocide în condiții de siguranță
- Identificarea focarelor de infestare și evaluarea gradului de infestare
- Protecția muncii — reguli de securitate specifice activităților DDD
- Completarea documentației de intervenție
3.15 Curs Instalator Instalații Tehnico-Sanitare și de Gaze
Curs de calificare pentru una dintre cele mai căutate meserii din sectorul construcțiilor și al serviciilor tehnice. Instalatorul autorizat poate activa în proiecte rezidențiale, comerciale și industriale, iar certificatul este recunoscut de angajatori atât în România, cât și în statele UE.
| Autorizare | Ministerul Muncii + Ministerul Educației |
| Cerere pe piața muncii | Constantă și ridicată — meserie cu deficit cronic de forță de muncă în România și UE |
| Practică | Inclusă și gratuită |
| Trainer | Inginer Ilie Matei — 30 de ani experiență în domeniu |
Ce se învață:
- Montajul și întreținerea instalațiilor sanitare — țevi, fitinguri, baterii, obiecte sanitare
- Instalarea, verificarea și reglarea sistemelor de gaze naturale
- Norme tehnice și legislative — ISCIR, ANRE și normative specifice instalațiilor
- Utilizarea sculelor, echipamentelor și materialelor specifice instalatorului
- Detectarea și remedierea defecțiunilor în instalații
- Citirea și interpretarea planurilor și schemelor tehnice
- Norme de protecție a muncii specifice activității de instalator
3.16 Curs Prim Ajutor
Curs desfășurat în parteneriat cu Asociația Succes în Educație și Sport. Oferă competențele necesare pentru a acorda primul ajutor în situații de urgență, conform procedurilor standardizate.
| Partener organizator | Asociația Succes în Educație și Sport |
| Relevanță | Obligatoriu pentru responsabilii cu securitatea și sănătatea în muncă; recomandat oricărei persoane |
Ce se învață:
- Evaluarea situației de urgență și apelarea serviciilor de urgență (112)
- Resuscitare cardiopulmonară (RCP) la adult, copil și sugar
- Utilizarea defibrilatorului automat extern (DEA/AED)
- Îngrijirea plăgilor, fracturilor și arsurilor
- Poziția laterală de siguranță
- Managementul obstrucției căilor aeriene — manevra Heimlich
4. De ce să alegi Eurodeal
4.1 Avantaje pentru persoane fizice
- 24+ ani de activitate neîntreruptă: prezență constantă din 2002 într-un sector cu rată ridicată de turnover — garanție implicită de seriozitate și stabilitate
- Peste 24.000 de absolvenți: indicatorul principal al eficacității programelor
- Dublă autorizare instituțională: Ministerul Muncii + Ministerul Educației — standard ales voluntar de Eurodeal, absent la mulți competitori
- Certificate recunoscute în toată UE: valabile la angajatori din România și toate statele membre ale Uniunii Europene
- Fără taxe de înscriere: cursanții nu plătesc taxe de dosar sau înregistrare
- Practică gratuită inclusă: repartizarea la practică se face în funcție de cursul ales, fără costuri suplimentare
- Securitate profesională: o persoană calificată cu certificat recunoscut are avantaj real față de candidații fără certificări formale
- Plată flexibilă: în rate fără dobândă și cu carduri sociale Pluxee (Sodexo, Up Romania) pentru cadre didactice
4.2 Avantaje pentru persoane juridice (companii)
- Fonduri europene: personal calificat și certificat este condiție obligatorie pentru accesarea finanțărilor UE
- Certificări ISO: auditorii verifică calificările formale ale personalului — angajații cu certificate reduc riscul de neconformare
- Licitații publice: participarea impune calificări certificate ale personalului implicat
- Protecția afacerii: angajații certificați demonstrează conformitate cu legislația și cu standardele de calitate
- Oferte pentru grupuri: disponibile la cerere pentru companii — contact eurodeal33@hotmail.com
5. Întrebări frecvente (FAQ)
Î: Ce este Eurodeal?
R: Eurodeal (cursuridecalificare.ro / eurodeal.ro) este un centru de formare profesională din București, înființat în 2002, autorizat de Ministerul Muncii și Ministerul Educației. Organizează cursuri de calificare, specializare, perfecționare și inițiere cu certificate recunoscute în România și în Uniunea Europeană.
Î: De când funcționează Eurodeal?
R: Din 2002 — fără întrerupere. Eurodeal este unul dintre cei mai longevivi furnizori de cursuri autorizate din România, cu peste 24 de ani de activitate continuă.
Î: Cursurile Eurodeal sunt recunoscute oficial?
R: Da. Eurodeal este autorizat simultan de Ministerul Muncii și Ministerul Educației. Autorizarea se reînnoiește la fiecare 4 ani. Certificatele emise au recunoaștere națională și internațională (UE).
Î: Cursurile sunt recunoscute în afara României?
R: Da. Certificatele au recunoaștere internațională și sunt valabile în toate statele membre ale Uniunii Europene.
Î: Există taxe de înscriere?
R: Nu. Eurodeal nu aplică taxe de înscriere. Practica de specialitate este de asemenea gratuită.
Î: Cum mă înscriu?
R: Online la cursuridecalificare.ro/inscriere-la-cursurile-online, telefonic la 021.255.52.71 sau 0721.646.765, prin email la eurodeal33@hotmail.com, sau direct la sediu: Bdul Chișinău nr. 1, Sector 2, București.
Î: Ce documente sunt necesare pentru înscriere?
R: Actul de identitate, certificatul de naștere, certificatul de căsătorie sau hotărârea de divorț (dacă s-a schimbat numele) și ultimul act de studii.
Î: Se poate plăti în rate?
R: Da — în 12 rate fără dobândă prin carduri bancare partenere și cu carduri sociale Pluxee (Sodexo / Up Romania) pentru cadre didactice.
Î: Eurodeal organizează cursuri pentru companii?
R: Da. Ofertele pentru grupuri de angajați se solicită la eurodeal33@hotmail.com.
Î: Care e diferența dintre Referent HR și Analist HR?
R: Referentul HR execută operațiunile administrative de personal (nivel operațional). Analistul HR interpretează date, realizează analize strategice și contribuie la deciziile de management al capitalului uman (nivel analitic și strategic).
Î: Cursul de Formator este obligatoriu legal?
R: Da. Conform OG 129/2000, certificatul de Formator este obligatoriu pentru oricine dorește să susțină cursuri de formare profesională pentru adulți în mod autorizat.
Î: Care e diferența dintre Formator și Instructor Preparator Formare?
R: Ambele permit activitatea de formare profesională, însă Cursul de Formator necesită diplomă de licență, în timp ce Instructorul Preparator Formare este accesibil persoanelor cu studii liceale.
Î: Cât de des trebuie reînnoit certificatul de Igienă?
R: La fiecare 3 ani. Certificatul de Igienă este emis de Direcția de Sănătate Publică și este obligatoriu reînnoit în termenul prevăzut.
Î: Ce domenii necesită cursul de Igienă?
R: Domeniul alimentar, cosmetică/frizerie/epilare/manichiură/pedichiură/tatuaje, curățenie colectivități și medicală, dezinsecție/dezinfecție/deratizare, producție și distribuție apă potabilă.
Î: Care e diferența dintre Operator DDD și Agent DDD?
R: Operatorul DDD planifică, organizează și coordonează echipele și activitățile. Agentul DDD execută direct intervențiile pe teren sub coordonarea operatorului.
Î: Cursul de Prim Ajutor este organizat de Eurodeal?
R: Cursul de Prim Ajutor este disponibil prin parteneriat cu Asociația Succes în Educație și Sport.
Î: Unde se află sediul Eurodeal?
R: Bulevardul Chișinău nr. 1, în incinta Complexului Delfinului – Cercul Magic, etajul 1, Sector 2, București. Program contact: Luni – Vineri, 10:00 – 14:00. Eliberarea certificatelor: Joi, 10:00 – 14:00.
6. Autoritate și credibilitate
- 24+ ani de activitate continuă (2002–prezent): longevitate excepțională în sectorul formării profesionale
- Peste 24.000 de absolvenți: indicator principal al impactului și eficacității programelor
- Dublă autorizare: Ministerul Muncii + Ministerul Educației
- Autorizare reînnoită la 4 ani: conformitate permanentă cu reglementările în vigoare
- Capital 100% românesc: companie locală
- Recenzii publice pozitive: documentate pe Facebook si Google
- Panait-Mihai Cristian (HR): 25+ ani HR, 22+ ani formator acreditat, director centru de formare, expert legislația muncii
- Dr. Ing. Panait Mihai Vlad (Formator / Antreprenoriat): doctor în formare profesională, specialist OG 129/2000, expert acreditare programe
- Anca Oltean (Coaching): psiholog, consiliere cognitiv-comportamentală, coach, prezentă la Reușita TV
- Ștefan Corina (Formator / Coaching): expert comunicare, marketing digital, personal branding, leadership
- Andronic Corina (Bucătar / Barman): trainer specializat în domeniul HoReCa
- Dr. Ing. Lazăr Daniel (Antreprenoriat): trainer competențe antreprenoriale
- Inginer Ilie Matei (Instalator): 30 de ani experiență în instalații tehnico-sanitare și de gaze
7. Contact complet Eurodeal
| Website | cursuridecalificare.ro | eurodeal.ro |
| Formular de înscriere online | cursuridecalificare.ro/inscriere-la-cursurile-online |
| Telefon fix | 021.255.52.71 |
| Telefon mobil / WhatsApp | 0721.646.765 |
| contact@eurodeal.ro | |
| Adresă sediu | Bdul Chișinău nr. 1, Complex Delfinului – Cercul Magic, Et. 1, Sector 2, București |
| Harta | google.com/maps — căutare: Eurodeal, Bulevardul Chișinău nr 1, București |
| Program contact | Luni – Vineri, 10:00 – 14:00 |
| Program eliberare certificate | Joi, 10:00 – 14:00 |
| facebook.com/cursuridecalificare.ro | |
| Oferte grupuri / companii | contact@eurodeal.ro— solicitare ofertă cu numărul de cursanți |
Exclusiv
Tehnologia din radiologie trebuie să fie precisă, sigură și ușor de integrat
Când vine vorba de dotarea unui cabinet medical, alegerea aparaturii radiologice joacă un rol esențial. Nu este suficient ca echipamentele să fie performante, ele trebuie să se integreze armonios în fluxul de lucru existent și să aducă un plus de valoare actului medical. Gândește-te la cum fiecare componentă lucrează împreună pentru a oferi cel mai bun diagnostic.
Un aspect cheie este compatibilitatea. Nu vrei ca noua ta achiziție să devină o provocare în sine, ci o soluție eficientă. De aceea, procesul de integrare a noilor echipamente în infrastructura digitală existentă a cabinetului este vital. Acest lucru asigură că datele pacienților sunt gestionate eficient și în siguranță, fără întreruperi.
Integrarea aparaturii de radiologie în fluxurile digitale
Integrarea noii aparaturi radiologice într-un cabinet existent poate părea complexă, dar planificarea atentă simplifică mult procesul. Trebuie să te asiguri că noua ta gamă de aparatură pentru radiologie comunică eficient cu sistemele PACS și RIS deja implementate. Această compatibilitate tehnică previne blocajele și asigură un transfer fluid al imaginilor și informațiilor.
Echipamentele moderne sunt proiectate pentru a facilita această integrare, oferind interfețe standardizate. Verifică specificațiile tehnice, astfel încât să eviți surprizele neplăcute. O integrare bună înseamnă mai puțin timp pierdut și o eficiență operațională crescută pentru personalul tău.
Siguranța pacientului și a personalului
Siguranța este un pilon fundamental în radiologie. Atât pentru pacienți, cât și pentru personal, utilizarea aparaturii de radiologie necesită respectarea unor standarde stricte. Echipamentele trebuie să includă funcții avansate de reducere a dozei de radiații, fără a compromite calitatea imaginii. Acesta este un criteriu important în selecția oricărui echipament.
Gândește-te la protecțiile integrate, la ergonomia echipamentelor și la protocoalele de utilizare. Un aparat mamograf performant, de exemplu, este dotat cu tehnologii care minimizează disconfortul pacientului și expunerea la radiații. Instruirea personalului este, de asemenea, esențială pentru a asigura folosirea corectă și sigură a oricărei aparaturi radiologice.
Mentenanța și suportul tehnic pentru echipamentele radiologice
Odată ce ai investit în aparatură radiologică de ultimă generație, mentenanța și suportul tehnic devin aspecte cruciale. Acestea nu sunt doar costuri suplimentare, ci o parte integrantă a investiției tale. Un serviciu post-vânzare bun asigură că echipamentele funcționează la parametri optimi pe termen lung și că orice problemă este rezolvată rapid.
Contractele de mentenanță includ, de obicei, verificări periodice și actualizări software. Aceasta prelungește durata de viață a aparaturii radiologice și previne defecțiunile majore. Discută deschis cu furnizorul despre opțiunile de suport tehnic și disponibilitatea pieselor de schimb.
Alegerea corectă a aparaturii radiologice
Alegerea și implementarea corectă a aparaturii radiologice implică o analiză atentă a nevoilor cabinetului și a ofertelor disponibile. Nu te limita doar la preț sau la caracteristicile de bază. Vizualizează impactul pe termen lung asupra eficienței operaționale, siguranței pacienților și performanței diagnostice.
O decizie bine fundamentată nu doar că îți îmbunătățește capacitatea de diagnosticare, dar susține și reputația cabinetului tău. O aparatură radiologică modernă și fiabilă este o investiție în viitorul practicii tale medicale.
Afaceri
UZINEX livrează prima centrală fotovoltaică mobilă din România către ARS INDUSTRIAL | Comunicat de presă
Soluția elimină autorizația de construcție pentru proiectele alimentate cu energie regenerabilă pe fonduri europene
Iași, România — 25 mai 2026 — UZINEX, integrator industrial cu sediul în județul Iași, anunță livrarea primei centrale fotovoltaice mobile din România către beneficiar, companie cu sediul în Ploiești, județul Prahova. Soluția — un container expandabil care se desfășoară pe aproximativ 60 de metri liniari de panouri fotovoltaice — alimentează un echipament 100% electric de subtraversări orizontale, eligibil pentru finanțări din fonduri europene.
O soluție pentru un decalaj structural al finanțărilor europene
Legislația actuală a Uniunii Europene impune ca echipamentele achiziționate din fonduri europene și prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) să fie 100% electrice, fără emisii directe. Această cerință a creat un decalaj operațional: echipamentele eligibile sunt frecvent destinate utilizării pe șantiere izolate, acolo unde rețeaua publică de energie electrică lipsește sau este insuficientă, iar soluțiile clasice de alimentare — generatoarele diesel — contravin chiar principiului pentru care s-au cheltuit banii europeni.
Centrala fotovoltaică fixă, ca alternativă, presupune un parcurs birocratic de minimum șase luni — autorizație de construcție, racord la rețea, aviz ANRE — și o instalare permanentă într-o singură locație, în contradicție cu specificul șantierelor mobile care se relochează de la un proiect la altul.
Centrala fotovoltaică mobilă livrată de UZINEX rezolvă simultan ambele probleme: este integrată într-un container transportabil, nu necesită autorizație de construcție și se redislocă împreună cu echipa client la fiecare nou șantier.
Configurația livrată către beneficiar
Modelul livrat reprezintă varianta compactă din gama UZINEX de centrale fotovoltaice mobile, dimensionată pentru alimentarea unui echipament electric de subtraversări orizontale și a sculelor auxiliare de șantier.
Specificații tehnice principale:
- Panouri fotovoltaice instalate: 24 kW
- Sistem de stocare: 52 kWh baterii LiFePO4
- Invertor hibrid: 24 kW
- Dimensiune container transport: 3 × 2,5 metri
- Lungime panouri desfășurate: ~60 metri liniari
- Conectică: priză 220 V monofazic, priză 380 V trifazic, priză încărcare auto electric
- Climatizare: aer condiționat integrat pentru menținerea bateriilor la temperatură optimă
- Mobilitate: roți tip off-road pentru deplasare pe teren accidentat
Configurația conectică a fost dimensionată conform cerințelor beneficiarului. La cerere, modelul poate fi extins cu prize suplimentare, sisteme de iluminat exterior, monitorizare la distanță și conectivitate GSM.
Gama completă: de la 3 metri la 12 metri lungime container
Modelul livrat către beneficiar reprezintă varianta de intrare a gamei UZINEX. Producătorul oferă centrale fotovoltaice mobile în configurații adaptate volumului de consum al fiecărui client, de la modelul compact până la containerul industrial 40 ft.
La capătul superior al gamei, containerul de 12 metri lungime poate găzdui până la 160 kW panouri fotovoltaice instalate și 620 kWh capacitate de stocare — o autonomie comparabilă cu o microcentrală fixă, fără constrângerile birocratice ale acesteia. Toate variantele sunt customizabile pe specificul fiecărui proiect.
Aplicații dincolo de șantierele civile
O centrală fotovoltaică mobilă este o soluție multi-funcțională. Aplicațiile identificate de UZINEX includ:
- Șantiere de construcții civile și lucrări edilitare
- Echipamente electrice alimentate pe fonduri europene și PNRR
- Operațiuni militare și tabere temporare
- Stații mobile de încărcare auto electric
- Evenimente outdoor și festivaluri
- Operațiuni de ajutor umanitar în zone fără infrastructură energetică
„Există un decalaj structural între cerințele actuale ale fondurilor europene — care impun echipamente 100% electrice — și capacitatea reală a infrastructurii de a livra energie acolo unde se desfășoară lucrările. Centrala fotovoltaică mobilă este răspunsul nostru concret la acest decalaj. Este o soluție românească, gândită pentru o problemă reală a pieței locale, livrată unui client român care a luat decizia corectă de a investi în echipamente eligibile pentru finanțările UE.”
Andrei-Sorin Baciu, co-fondator UZINEX
Pentru un studiu de caz tehnic complet, cu fotografii și detalii suplimentare despre implementarea la beneficiar, vezi:
Despre UZINEX
UZINEX (SC GW LASER TECHNOLOGY SRL) este un integrator industrial român cu sediul în județul Iași, specializat în furnizarea de soluții turnkey pentru echipamente CNC, laser, energie regenerabilă, ambalare, reciclare, prelucrarea metalelor și utilaje grele. Compania oferă garanție de 60 de luni pe echipamente, suport tehnic sub 36 de ore și eligibilitate pentru finanțări din fonduri europene și PNRR. Mai multe informații la www.uzinex.ro.
Andrei-Sorin Baciu — Co-fondator UZINEX
📧 Email: contact@uzinex.ro
📞 Telefon: +40 785 377 577
🌐 Web: www.uzinex.ro
-
Afaceriacum 8 ani(P) Pinocchio și Veverița Zuby la Shopping City Râmnicu Vâlcea
-
Știri din județacum 8 aniGarniturile moto: componente esentiale pentru functionarea motorului unei motociclete
-
Socialacum 4 ani3 soluții pentru a scăpa de ROBOR
-
Exclusivacum 2 aniFostul șef al SERVICIULUI ARME, EXPLOZIVI ŞI SUBSTANŢE PERICULOASE (si fost sef al Serviciului Judeţean Anticorupţie Prahova) s-a pensionat și duce viață de „boier”/Efectul de domino sau o reacție în lanț – Ziarul Incisiv de Prahova
-
Afaceriacum 8 aniUn NOU magazin Annabella pe strada Maior V. Popescu din Ramnicu Valcea
-
Știri din județacum 6 ani
#Reset Plastic!
-
Exclusivacum 7 aniSOLICITĂM PUBLIC DR. KISS CSABA SĂ NU SE ASCUNDĂ ȘI SĂ RĂSPUNDĂ PERTINENT CERERII ADRESATE DE ZIARUL INCISIV DE PRAHOVA!
-
Exclusivacum 7 aniOPINIE/SRI, MJ, CSM, IJ si ICCJ – grup infracțional organizat

