Connect with us

Exclusiv

Chitrosul de la conducerea politiei locale interpreteaza, din nou, legea

Publicat

pe

ASIGURAREA APEI PENTRU SALARIATI IN PERIOADELE CU TEMPERATURI EXTREME
Onor chitros Albu Catalin de la Politie Locala Ploiesti refuza (dupa o interpretare proprie a legislatiei in vigoare) sa asigure apa pentru salariatii sai, in perioada cu temperaturi extreme.
Va reamintim ca masura acordarii unei cantitati de apa pentru salariati, in perioade de canicula, este prevazuta in OUG 99/2000 privind masurile ce pot fi aplicate in perioadele cu temperaturi extreme pentru protectia persoanelor incadrate in munca si in Normele de aplicare ale acesteia, aprobate prin HG 580/2000.
Legea prevede, la art. 1:
(1) Masurile prevazute de prezenta ordonanta de urgenta se aplica pentru asigurarea protectiei persoanelor incadrate in munca in perioadele in care, datorita conditiilor meteorologice nefavorabile, se inregistreaza temperaturi extreme.
Vara deja își face simțită prezența, iar temperatura indicată de termometre deja a depășit pragul de 37 grade Celsius, în anumite zile, astfel că e momentul să afli ce obligații are angajatorul în caniculă.
În aceste condiții, prestarea activităților zilnice este din ce în ce mai dificilă.
Iar dacă pentru cei care își desfășoară activitatea într-un birou, sub „protecția” aparatului de aer condiționat este dificil, oare cum este pentru angajații care prestează muncă în arșița soarelui?
Legea care stabilește ce obligații are angajatorul în caniculă
Iată că, legiuitorul român s-a gândit (foarte puțîn, ce-i drept) la categoriile profesionale care, din cauza specificului activității desfășurate, sunt expuși temperaturilor ridicate generate de anotimpurile calde atunci când a adoptat Ordonanță de Urgență nr. 99/2000 (în continuare – OUG nr. 99/2000).
Actul legislativ reglementează măsurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecția persoanelor încadrate în muncă. În mod evident, acest act normativ urmărește impunerea unor obligații în sarcina angajatorilor în scopul protecției sănătății și securității în muncă ale angajaților.
Destinatarii actului legislativ sunt: pe de o parte și în principal – angajatorii ai căror salariați prestează muncă în exteriorul unor clădiri sau hale, deci în aer liber (ex: muncitorii din construcții, cei care se ocupă cu îngrijirea și amenajarea spațiilor verzi, cei care lucrează în agricultură, etc) și, pe de altă parte, chiar acești angajați întrucât au dreptul la informare asupra condițiilor normale și legale în care trebuie să își desfășoară activitatea pentru a putea să semneleze angajatorului și / sau organelor statului abilitate situațiile în care drepturile și interesele legitime le sunt încălcate.
Când se activează legea ce stabilește ce obligații are angajatorul în caniculă
Conform art. , alin. (2), lit. a – prin temperaturi extreme se înțelege: temperaturile exterioare ale aerului, care: a) depăşesc +37°C sau, corelate cu condiţii de umiditate mare, pot fi echivalate cu acest nivel. Menționăm faptul că se vor avea în vederea temperaturile comunicate de Institutul Național de Meteorologie și Hidrologie.
În perioadele cu temperaturi extreme, angajatorii trebuie să ia toate măsurile prevăzute de Legea protecţiei muncii nr. 90/1996 pentru asigurarea condiţiilor de microclimat la locul de muncă în limitele prevăzute de normele generale de protecţie a muncii, conform art. 3, alin. (1) din OUG nr. 99/2000.
Măsurile pentru asigurarea condiţiilor de microclimat la locul de muncă vor fi stabilite de angajator, împreună cu reprezentanţii sindicatelor sau, după caz, cu reprezentanţii aleşi ai salariaţilor. În unităţile în care funcţionează comitetele de securitate şi sănătate în muncă măsurile vor fi stabilite de acestea.
Având din vedere dispozițiile art. 3 din OUG nr. 99/2000 tragem concluzia că angajatorii pot să adopte reguli și măsuri superioare, că nivel de protecție, celor expuse în actul legislativ.
Scopul OUG nr. 99/2000 este să ofere un nivel minim de protecție, angajatorii putând întotdeauna să aleagă să își protejeze mai mult angajații.
Ce obligații are angajatorul în caz de caniculă?
Art. 4 din OUG nr. 99/2000, clasifică în 2 categorii măsurile minimale pe care trebuie să le ia angajatorii atunci când temperatura exterioară devine una extrem. Aceste 2 categorii sunt:
I. Măsuri care privesc ameliorarea condițiilor de muncă:
a) reducerea intensității şi ritmului activităţilor fizice;
b) asigurarea ventilației la locurile de muncă;
c) alternarea efortului dinamic cu cel static;
d) alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus în locuri umbrite, cu curenţi de aer;
II. Măsuri care privesc menținerea stării de sănătate a angajaților:
a) asigurarea apei minerale adecvate, câte 2-4 litri/persoană/schimb;
b) asigurarea echipamentului individual de protecţie;
c) asigurarea de duşuri;
Există situații în care cele expuse mai sus nu pot fi asigurate. Ce e de făcut?
Art. 6, alin. (1) al. OUG nr. 99/2000 are soluția: angajatorii care nu pot asigura condiţiile prevăzute la art. 4 vor lua, de comun acord cu reprezentanţii sindicatelor sau cu reprezentanţii aleşi ai salariaţilor, după caz, următoarele măsuri:
a) reducerea duratei zilei de lucru;
b) eşalonarea pe două perioade a zilei de lucru: până la ora 11,00 şi după ora 17,00, în cazurile prevăzute la art. 4;
c) întreruperea colectivă a lucrului cu asigurarea continuităţii activităţii în locurile în care această nu poate fi întreruptă, potrivit prevederilor legale;
ATENȚIE! Măsurile prevăzute mai sus trebuie adoptate dacă temperaturile extreme se mențîn pe o perioada de cel puțîn 2 zile consecutive.
Perioadele de reducere a duratei zilei de lucru, de eşalonare a zilei de lucru sau de întrerupere colectivă a lucrului se vor stabili o dată cu măsurile prevăzute la alin. (1).
Dialogul angajatorilor cu sindicatele și reprezentanții angajaților în caniculă
La aplicarea măsurilor prevăzute la art. 6 alin. (1) angajatorii, de comun acord cu reprezentanţii sindicatelor sau cu reprezentanţii aleşi ai salariaţilor, după caz, vor stabili modalităţile de recuperare a timpului nelucrat şi modalităţile de plată, după cum urmează:
a) prin recuperarea în următoarele 6 luni a timpului de reducere a duratei zilei de lucru sau de întrerupere colectivă a activităţii, cu menţinerea drepturilor salariale avute anterior;
b) fără recuperarea timpului de reducere a duratei zilei de lucru sau de întrerupere a activităţii, dar cu acordarea drepturilor salariale proporţional cu timpul efectiv lucrat;
Măsurile ce trebuie luate de angajator în caniculă
Întrucât prestarea muncii la temperaturi ridicate poate să cauzeze angajaților și probleme de natură medicală, art. 8 al OUG nr. 99/2000 stabilește măsurile care trebuie luate pentru prevenirea îmbolnăvirilor.
Interpretarea poroprie a chitrosului:
In timp ce finul sau face pe baiatul bun (Primăria Ploiești informa, ieri, că se vor lua măsuri speciale, care să protejeze ploieștenii față de efectele temperaturilor ridicate, din această perioadă, în contextul în care a fost emis un cod galben care anunţă un val de căldură și disconfort termic ridicat), Albu Catalin ofera cei 2-4 litri/persoană/schimb doar la Ordine Publica si Biroul Circulatie.
Se nasc doua variante (in ambele, chietrosul incalcand legislatia in vigoare dupa interpretarea sa renumita care a produs si un imens prejudiciu bugetului local):
1. Ori cei 2-4 litri/persoană/schimb sunt „voalati” (adica astia se bucura si la sume infime):
2. Ori Albu Catalin recunoaste prin aceasta interpretare proprie ca cei de serviciile si birourile de control „freaca menta” si stau degeaba in birouri (noi stim ca chetrosul este obisnuit cu seful de la evidenta populatiei sa „frece menta” si sa isi traga somnjul de frumusete, in timpul programului, dar refuzam sa credem ca restul, de la control, nu isi deruleaza activitatea, in mod normal, vitregiti de cei 2-4 litri/persoană/schimb, cum prevede legislatia in vigoare.
Nu intelegem ce face persoana de la SSM din cadrul Politiei Locale Ploiesti, pe domeniul sau si de ce nu ia masuri…
Aaaa, ne scuzati, am uitat ca persoana in cauza este venita pe linie de „Conpet”, unde lucreaza sotul…


Am mai uitat ca onor chetros ii traseaza sarcini acesteia in afara cadrului legal…
Probabil ca asa considera legalitatea  si noua sefa de la JURIDIC, in interpretarea proprie. Vom reveni. (Sava N.).
NOTA:
Dicţionarele noastre generale nu înregistrează cuvîntul chitros, care s-a răspîndit însă destul de mult în registrul familiar-argotic din ultimii ani. Ca orice termen de caracterizare negativă, chitros are un sens fundamental – în cazul dat, „zgîrcit“ –, dar şi utilizări mai vagi, injurioase sau glumeţe, care pot actualiza, în funcţie de context, diverse alte trăsături negative: „rău“, „antipatic“ etc. Cuvîntul este prezent în glosarele şi dicţionarele de argou din ultimele decenii – mai întîi la Nina Croitoru Bobârniche, Dicţionar de argou al limbii române (1996), apoi la Anca Volceanov şi George Volceanov, Dicţionar de argou şi expresii familiare ale limbii române (1998) şi la Traian Tandin, Dicţionar de argou al lumii interlope (2009) –, pretutindeni cu o explicaţie prin sinonimele „zgîrcit, avar“. Ioan Milică, în Expresivitatea argoului (2009), indică pentru formele chetros sau chitros echivalentul „hain“ (p. 191).
Adjectivul chitros apare des în Internet, de obicei cu sensul „zgîrcit“ – „prietenii mei mi-au spus că sînt cel mai chitros om din lume“ (libertatea.ro); „cel mai chitros fotbalist din lume“ (sport1x2.ro); „sînt nostalgică, nu chitroasă. Ăsta este motivul pentru care nu arunc nimic…“ (super40.ro) –, dar şi cu sensul „rău, răutăcios“: „era şi chitroasă blonda, nu m-a lăsat s-o depăşesc nici în ruptul capului“ (ovidiux.com). Evident, insulta poate fi şi substantivizată, mai ales în adresarea directă: „poţi apela la amicii tăi de pe aici, mă, chitrosule“ (motociclism.ro). La răspîndirea cuvîntului pare să fi contribuit şi un program de comedie difuzat de un post de televiziune, în care apelativul caracteriza un personaj anume („Toată lumea mă ştie de chitros“, primatv.ro). Oricum, chitros a intrat şi în literatură: „așa ie și chitroasa de fi-sa, pînă vezi o hîrtie d-o sută îmbătrînești“ (Mircea Daneliuc, Ca un grătar de mici…, 2013); „50 de lei, mai pune şi tu, nu fi chitros“ (Adrian Schiop, Soldaţii: poveste din Ferentari, 2013).
Şi substantivul chitră e consemnat în toate dicţionarele de argou citate cu sensul „zgîrcit“ (pe site-ul 123urban.ro şi cu exemplificări: „Eşti o chitră! Nu fi chitră!“). Cuvîntul (şi în sintagma glumeaţă chitră mică) apare mai ales în formule de insultă: „A.M., schimb de replici usturătoare cu o persoană importantă din viaţa lui: «Chitră ce eşti!»“ (spynews.ro, cu explicaţia: „are un schimb de replici dure, pe o reţea de socializare, cu prietenul A. N., căruia îi spune fără multe menajamente că este zgîrcit“); „chitră mică ce eşti…“ (forum.ro).
Nu e tocmai limpede originea cuvîntului chitros. Două soluţii par să se întrevadă (şi la ele recurg şi comentatorii care intervin în Internet, pentru a răspunde la întrebările altor vorbitori). Unii consideră că adjectivul chitros ar fi un derivat (cu sufixul-os) din chitră, denumirea unui fruct din grupul citricelor („fructul comestibil al chitrului, cu aspectul unei lămîi mari“, DEX), printr-o metaforă care ar activa sensul moral al „acrelii“ şi l-ar specializa pentru zgîrcenie. Din punct de vedere formal, totul e în regulă; din punct de vedere semantic, trecerea de la sensul moral de „acreală“ la „zgîrcenie“ nu mi se pare foarte firească. De altfel, chitra nici nu este atestată în limbă ca un prototip pentru „acreală“ (contextele caracteristice pomenesc, ca formă tipică de consum, dulceaţa de chitră) şi – lucrul cel mai important – e un cuvînt extrem de puţin folosit în ultimele decenii, în măsura în care este aproape absent din alimentaţie şi fructul pe care îl desemnează. Cuvîntul circula în trecut, fiind folosit în textele cronicăreşti, la Anton Pann şi chiar în perioada interbelică – de pildă la nostalgicul Pillat, în Casa din deal: „mirosind a floare de tei, a lămîiţă, / A cantalup, a lisă de chitră, a şerbet“ (unde lisa este „fruct acoperit cu o pojghiţă de zahăr candel“, Micul dicţionar academic).
Mai credibilă mi se pare cealaltă posibilă explicaţie. Adjectivul chitros (sau chetros) pare a fi la origine o variantă dialectală, cu consoana iniţială palatalizată, a lui pietros. Site-ul 123urban.ro chiar indica, în 2007, o origine regională a formei: „(moldoveneşte) zgîrcit, zgîrcă, suge dinţi; exemple: «haidi bă, nu hi aşa chitros, cî ţi-a vini şî ţii roaga»“. Schimbarea semantică ar fi mai uşor de explicat în acest caz, prin metafora curentă care echivalează „de piatră“ cu sensul moral „rău“, devenit apoi, prin specializare, „zgîrcit“. Chetros şi chitros sînt atestate în toponimie, cu sensul propriu („loc pietros“). De alt­fel, chitros nu e doar o variantă moldovenească, ci şi o formă prezentă în aromână: în Dicţionarul dialectului aromân al lui Tache Papahagi (1963), cuvîntul apare cu ortografia specifică kitros şi cu sensul „pietros“. Astfel, nici sensul „rău“ sau „zgîrcit“ al lui chitră nu ar mai avea vreo legătură cu fructul: dacă de la chitros s-a refăcut un substantiv chitră „rău, zgîrcit“, ca termen depreciativ de adresare, ar fi vorba de o simplă omonimie. Principalul argument în favoarea acestei explicaţii e noutatea termenului chitros, care pare să fi apărut după ce numele de fruct chitră nu mai era în uz.

Exclusiv

Compania Românească producătoare de profile PVC, Klass Coating System, prezentă la FENSTERBAU FRONTALE 2026

Publicat

pe

De

În perioada 24-27 martie 2026, orașul Nürnberg, Germania, a fost din nou punctul central al industriei internaționale a ferestrelor, ușilor și fațadelor, găzduind evenimentul de referință FENSTERBAU FRONTALE 2026. Printre participanții de marcă s-a numărat și Klass Coating System, o companie din Judeţul Vâlcea şi unul dintre cei mai importanți producători europeni de profile PVC pentru ferestre și uși termoizolante, prezent în cadrul Pavilionului României.

Recunoscut drept cel mai important târg internațional dedicat acestui sector, FENSTERBAU FRONTALE reunește lideri din industrie, specialiști și inovatori, oferind un cadru ideal pentru schimb de idei, descoperirea celor mai noi tehnologii și dezvoltarea de parteneriate strategice. Ediția din 2026 aduce în prim-plan inovațiile și soluțiile de ultimă generație care modelează viitorul industriei.

Participarea Klass Coating System la acest eveniment confirmă angajamentul companiei de a susține evoluția domeniului tâmplăriei termoizolante și de a contribui activ la dezvoltarea acestuia. Pe parcursul acestor zile, compania a prezentat direcțiile sale de dezvoltare, noutățile pregătite pentru acest an și viziunea orientată către performanță și sustenabilitate.

Primele zile ale evenimentului au fost marcate de un interes crescut din partea vizitatorilor, generând discuții aplicate și oportunități valoroase de colaborare. Reprezentanții Klass Coating System, prin Directorul General Gabriel Ene, remarcă deja calitatea interacțiunilor și deschiderea participanților către soluții inovatoare, conturând noi perspective de dezvoltare.

„Prima zi ne-a adus exact ceea ce contează: oameni interesați, discuții aplicate și perspective care deschid noi direcții”, au transmis reprezentanții companiei, subliniind importanța dialogului direct cu profesioniști din industrie.

Pe întreaga durată a evenimentului, standul Klass Coating System a fost un punct de întâlnire pentru specialiști interesați de sisteme moderne de profile PVC, capabile să ofere stabilitate, eficiență și performanță în proiecte diverse. Compania își reafirmă astfel poziția de partener de încredere pentru producătorii și dezvoltatorii din domeniu.

Participarea la FENSTERBAU FRONTALE 2026 consolidează prezența Klass Coating System pe piața internațională, dar și deschiderea continuă către dialoguri profesionale și colaborări durabile. Evenimentul reprezintă o oportunitate valoroasă de a întări relațiile existente și de a iniția noi parteneriate, într-un context global dinamic și competitiv.

Despre Klass Coating System

Klass Coating System este o companie românească din Judeţul Vâlcea, cu capital privat, specializată în producția de profile din PVC pentru ferestre și uși termoizolante. Înființată în anul 2007, compania produce și furnizează profile PVC pentru ferestre și uși, sisteme complete de tâmplărie PVC, accesorii și componente compatibile.

Un element definitoriu al companiei este procesul de înfoliere, prin care profilele sunt finisate cu folii decorative și de protecție (imitație lemn, culori moderne), oferind atât estetică, cât și rezistență în timp.

Citeste in continuare

Exclusiv

Cadouri unice realizate prin tricouri personalizate pentru evenimente

Publicat

pe

De

Alegerea unui cadou memorabil pentru un pasionat de masini sau motociclete reprezinta adesea o provocare, deoarece universul tehnic este unul foarte specific, unde detaliile fac diferenta intre un obiect banal si unul cu adevarat pretuit. In comunitatea de tuning, unde mandria pentru propriul proiect este nemarginita, cele mai apreciate daruri sunt cele care recunosc efortul si pasiunea depusa in transformarea unui vehicul. In acest sens, oferirea unor tricouri personalizate cu elemente grafice care sa reprezinte exact masina sau motocicleta sarbatoritului reprezinta o solutie originala, capabila sa transmita un mesaj emotional puternic si sa ofere o utilitate practica imediata in garderoba oricarui entuziast auto moto.

Evenimentele importante din viata unui club auto, cum ar fi aniversarile, lansarile de noi proiecte sau intalnirile nationale, sunt momentele ideale pentru a introduce aceste piese vestimentare unice. Un tricou care poarta pe piept silueta unui motor legendar sau data unei victorii pe circuit devine rapid un obiect de colectie. Atunci cand se realizeaza tricouri personalizate pentru astfel de ocazii, calitatea designului trebuie sa fie impecabila, reproducand cu fidelitate liniile caroseriei sau detaliile tehnice ale jantelor si ale sistemului de evacuare. Aceasta atentie la acuratetea reprezentarii este ceea ce transforma o simpla haina intr-un simbol al apartenentei la o elita a cunoscatorilor de mecanica si estetica industriala.

Din punct de vedere logistic, oferirea unor astfel de cadouri la nivel de echipa sau grup de prieteni intareste coeziunea si creeaza o imagine unitara la expozitii sau pe pista de concurs. Imaginea unor mecanici si piloti imbracati in tricouri personalizate identice emana profesionalism si seriozitate, oferind incredere partenerilor si atragand atentia publicului vizitator. Materialul textil trebuie sa fie ales cu grija, optand pentru bumbac de calitate superioara care sa reziste la uzura specifica mediului de garaj, unde contactul cu uleiurile, praful si frecarea mecanica este inevitabil. Un cadou care arata bine si dupa zece spalari este o dovada de respect fata de cel care il primeste si fata de pasiunea sa.

In plus, versatilitatea oferita de tehnicile moderne de imprimare permite adaugarea unor elemente de umor sau a unor mesaje ironice specifice vietii de sofer sau biker. Tricourile care fac referire la noptile nedormite in garaj, la bugetele investite in piese de schimb sau la relatia speciala dintre om si masina sunt extrem de populare si apreciate pentru autenticitatea lor. Prin utilizarea de tricouri personalizate cu astfel de mesaje, se creeaza o atmosfera destinsa si prietenoasa, facilitand interactiunea intre participanti si transformand orice eveniment intr-o amintire placuta. Este un mod excelent de a celebra nu doar fiarele, ci si legaturile umane care se formeaza in jurul lor.

Pentru cei care doresc sa faca un cadou surpriza unui membru al familiei, procesul de creatie poate include chiar poze reale cu masina acestuia, transformate prin filtre grafice in ilustratii de tip pop-art sau schite tehnice. Aceasta abordare personala garanteaza faptul ca nu va mai exista un alt produs identic in lume, oferind posesorului satisfactia unicitatii absolute. Piata de tricouri personalizate ofera astazi instrumente digitale care permit previzualizarea rezultatului final, astfel incat cel care ofera cadoul sa fie sigur de impactul vizual pe care acesta il va avea asupra sarbatoritului in momentul deschiderii coletului.

Nu trebuie neglijat nici aspectul marketingului personal sau de brand. Pentru proprietarii de ateliere de tuning sau magazine de piese auto, oferirea acestor tricouri catre clientii fideli reprezinta o strategie de fidelizare extrem de eficienta. Un client care poarta tricouri personalizate cu logoul atelierului tau devine un ambasador mobil al serviciilor tale, promovand calitatea muncii tale oriunde merge. Este un schimb echitabil in care clientul primeste un produs vestimentar de stil, iar afacerea beneficiaza de o vizibilitate crescuta in cadrul comunitatii tinta, totul sub forma unui gest de apreciere reciproca.

In concluzie, tricoul personalizat ramane cadoul suprem in universul auto moto datorita capacitatii sale de a imbina pasiunea tehnica cu designul modern. Indiferent de ocazie, un astfel de produs reuseste sa surprinda esenta stilului de viata pe roti si sa ofere o bucurie autentica celui care il poarta. Prin investitia in materiale durabile si grafice de impact, te asiguri ca darul tau va ramane un element central in viata pasionatului, amintindu-i constant de momentele frumoase petrecute alaturi de masina sa si de prietenii care ii impartasesc viziunea.

Fiecare eveniment merita marcat printr-o piesa vestimentara care sa spuna o poveste. Alege sa oferi mai mult decat un obiect, alege sa oferi o identitate vizuala care sa celebreze adrenalina, libertatea si maiestria mecanica in cea mai accesibila si eleganta forma posibila.

Citeste in continuare

Afaceri

Ghidul Dezvoltatorului Imobiliar 2026: Cum Reduci Costurile de Construcție cu 30% – 60% prin Importuri Directe din China, Fără Rabat la Calitate

Publicat

pe

De

Matematica din spatele șantierului tău

În 2026, piața imobiliară din România nu mai permite erori de bugetare. Cu costurile forței de muncă în creștere și normele nZEB (Near Zero Energy Building) tot mai stricte, marja de profit a unui dezvoltator se subțiază dacă se bazează exclusiv pe lanțurile de distribuție clasice din Europa.

Adevărul incomod? Multe dintre materialele „europene” pe care le cumperi la preț premium sunt, de fapt, produse în aceleași fabrici din Foshan sau Guangzhou, doar reambalate.

Acest articol explică, pas cu pas, cum poți „tăia” intermediarii și cum poți transforma achizițiile din China dintr-un risc într-un avantaj competitiv strategic pentru ansamblul tău rezidențial.

Hai cu noi în China


De ce China? (Și de ce acum?)

Nu vorbim despre a cumpăra „ieftin”, ci despre a cumpăra inteligent. China a trecut de la „fabrica lumii pentru produse ieftine” la lider tehnologic în producția industrială.

Pentru un dezvoltator imobiliar care construiește un bloc de 50+ apartamente, diferențele sunt matematice:

  • Gresie și Faianță (Rectificată, Porțelanată): Economie de 30-45% față de distribuitorii locali.
  • Uși de interior (MDF/WPC/Filomuro): Economie de 40%.
  • Sanitare și Mobilier de baie: Economie de până la 50% pentru aceleași specificații tehnice.

Notă ChinaRomania: Secretul nu este prețul cel mai mic din catalog, ci raportul calitate/preț livrat în șantier.

Hai cu noi în China


Top 3 Mituri despre Importul din China (Demontate)

Mitul 1: „Calitatea este slabă”

Realitatea: China produce pe paliere de calitate. Dacă plătești preț de rebut, primești rebut. Dacă ceri standarde germane, fabricile chinezești au tehnologia să le livreze (deseori, chiar ele produc pentru brandurile germane).

  • Soluția: Audit de fabrică și Controlul Calității (QC) înainte de încărcarea containerului.

Mitul 2: „Durează prea mult și blochez banii”

Realitatea: Un ciclu de import bine planificat durează 35-50 de zile (producție + transport maritim până în Constanța).

  • Soluția: Planificarea achizițiilor în faza de „roșu” a construcției pentru a avea finisajele la timp. Cashflow-ul este gestionat prin plăți eșalonate (depozit vs. plată la livrare).

Mitul 3: „Nu au certificări CE”

Realitatea: Marii producători chinezi exportă global și dețin toate certificările necesare (CE, ISO, teste de rezistență la foc).

  • Soluția: Verificarea documentației tehnice este pasul zero, înainte de orice negociere de preț.

Hai cu noi în China


Ce materiale merită să imporți? (Analiza Pareto)

Nu totul merită adus din China (de exemplu, cimentul sau cărămida nu sunt rentabile din cauza volumului/greutății). Concentrează-te pe finisaje și tehnologie:

  1. Finisaje High-End: Marmură compozită, parchet SPC, gresie de mari dimensiuni (slab tiles).
  2. Tâmplărie și Uși: Uși metalice antifoc certificate, uși de interior, fațade ventilate.
  3. Electrice & Smart Home: Sistemele de iluminat LED arhitectural și soluțiile smart home (întrerupătoare, videointerfoane) au marje uriașe la distribuitori.
  4. Sisteme HVAC: Pompe de căldură și ventiloconvectoare.

Hai cu noi în China


Procesul ChinaROmania: Cum eliminăm riscul

Majoritatea dezvoltatorilor evită importul direct din cauza birocrației și a fricii de „țeapă”. Aici intervine un integrator industrial. Iată cum transformăm haosul în procedură:

  1. Sourcing Tehnic: Nu căutăm pe Alibaba. Lucrăm direct cu fabrici verificate, pe baza fișei tehnice din proiectul tău.
  2. Negociere și Mostrare: Primești mostra în biroul tău din România pentru aprobare.
  3. Controlul Calității (QC): Inginerii noștri verifică marfa în China înainte de a fi urcată pe vas. Dacă 1% din gresie e spartă, nu pleacă din fabrică.
  4. Logistică Door-to-Site: Ne ocupăm de transport maritim, vămuire în Constanța și livrare directă în șantierul tău. Tu primești factura de la o firmă românească (Uzinex), simplificând contabilitatea.

Hai cu noi în China


Studiu de Caz: Ansamblu Rezidențial 100 Apartamente

Scenariu ipotetic bazat pe medii de piață 2025-2026.

  • Buget Finisaje (Oferte locale): 500.000 €
  • Buget Import Direct (prin ChinaRomania): 340.000 € (inclusiv transport și comision de management)
  • Economie Netă: 160.000 €
  • Impact: Această sumă se transformă direct în profit net sau poate fi reinvestită în amenajarea spațiilor verzi pentru a crește valoarea de vânzare a apartamentelor.

Hai cu noi în China


Concluzie: Ești gata să îți optimizezi marja?

Importul materialelor de construcții din China nu mai este un „pariu”, ci o necesitate de business pentru dezvoltatorii care vor să rămână competitivi. Diferența dintre un proiect profitabil și unul blocat stă adesea în managementul costurilor de achiziție.

ChinaRomania este partenerul tău tehnic care conectează șantierul tău din România cu puterea de producție a Chinei. Fără bariere lingvistice, fără riscuri vamale.

Hai cu noi în China

Citeste in continuare

Parteneri

Știri noi din Vâlcea

Anotimpurile de Vivaldi Anotimpurile de Vivaldi
Cultură22 de ore inainte

Anotimpurile de Vivaldi – un concert veșnic actual

Concertul ”Anotimpurile” de Antonio Vivaldi, prezentat în data de 16 martie 2026 de Orchestra de cameră a filarmonicii sub conducerea...

Turism23 de ore inainte

Banatul, recomandat pentru titlul de Regiune Gastronomică Europeană 2028, anunță Alfred Simonis

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a anunțat într-o postare pe Facebook că juriul care deliberează acordarea titlului de Regiune...

Uncategorized2 zile inainte

HONOR anunță un parteneriat strategic cu ZXMOTO

București, 16 aprilie 2026 – HONOR anunță un parteneriat strategic cu ZXMOTO, oficializat luna aceasta, marcând extinderea companiei în domeniul motorsportului,...

Uncategorized2 zile inainte

Samsung redefinește viitorul AI Living cu cea mai recentă inovație în domeniul televizoarelor la Inside Samsung, The First Look Europe 2026

Marcând 20 de ani ca brandul nr. 1 mondial de televizoare , Samsung prezintă Micro RGB – o inovație revoluționară...

Uncategorized2 zile inainte

Pășește într-o nouă lume VERTUO cu NESPRESSO, alături de AMBASADORUL GLOBAL AL BRANDULUI, DUA LIPA

Inspirată de curiozitate și îndrăzneală, campania celebrează ideea că fiecare ceașcă de cafea deste o invitație de a explora 14...

Afaceri3 zile inainte

De ce să alegi un parfum de nișă și cum se diferențiază de alte parfumuri?

Parfumurile de nișă au câștigat tot mai mult teren în ultimii ani, mai ales în rândul celor care își doresc...

Afaceri4 zile inainte

Venus Social Concept dă startul unui nou sezon de evenimente la Divertiland Water Park. Prima competiție de tip duatlon va avea loc în aprilie 2026

Venus Social Concept, divizia de marketing & events a grupului de companii VENUS GROUP, dă startul unui nou sezon de distracție,...

Afaceri5 zile inainte

IubimTM.ro – platforma online independentă dedicată promovării Timișului

IubimTM.ro este o platformă online independentă dedicată județului Timiș. Direcția proiectului este simplă: promovăm Timișul. Platforma aduce în atenția publicului...

Afaceri5 zile inainte

Cum alegi corect subiectul pentru un advertorial

Alegerea subiectului este unul dintre cele mai importante momente din tot procesul de redactare. Dacă pornești de la o temă...

Uncategorizedo săptămână inainte

De Ziua Internațională a Animalelor de Companie, HONOR te ajută să surprinzi cele mai frumoase momente alături de companionul tău

5 sfaturi pentru fotografii reușite cu animalul tău, realizate cu HONOR 600 Lite București, 9aprilie 2026 –De Ziua Internațională a...

Afaceri2 săptămâni inainte

NBI: Imobiliarele intră într-o nouă eră stabilă, matură și condusă de investiții premium

Piața imobiliară intră într-o fază de stabilizare, cu investițiile premium în prim-plan. North Bucharest Investments a generat tranzacții de peste 57 mil....

Afaceri2 săptămâni inainte

Munții Kaçkar din Turcia, în prim-planul scenei internaționale prin evenimente de anvergură

Ridicându-se impunător în regiunea turcească a Mării Negre de Nord, în provinciile Rize și Artvin, Munții Kaçkar reprezintă una dintre...

Afaceri2 săptămâni inainte

IubimTimisoara.ro – platformă online independentă ce promovează Timișoara, oamenii și afacerile

Platforma online IubimTimisoara.ro a fost lansată oficial pe data de 1 aprilie, cu scopul de a promova Timișoara, oamenii și...

Afaceri2 săptămâni inainte

Munca hibridă: avantaje și cum să negociezi un program flexibil

Munca hibridă a devenit un standard în multe companii, combinând avantajele lucrului de acasă cu cele ale prezenței la birou....

Uncategorized2 săptămâni inainte

Samsung își păstrează poziția de lider pe piața mondială a monitoarelor pentru jocuri pentru al șaptelea an consecutiv

Viziunea inovatoare se bazează pe parteneriate cu personalități din industrie, precum Faker de la T1 București – 6 aprilie – Samsung...

Afaceri2 săptămâni inainte

Studiu Agricola: Peste 84% dintre români cred că mesele împreună contribuie la formarea unor obiceiuri alimentare sănătoase

În apropierea Paștelui, una dintre perioadele din an în care masa în familie capătă o semnificație aparte, Agricola Internațional lansează...

Știrile Săptămânii