Exclusiv
Romania, in mari scandaluri interationale si scenarii limita /FILIERA DULCEATA – BORONDEL – DIACONU – Ziarul Incisiv de Prahova
Deși , inițial ne hotărâsem ca ,deocamdată, să nu mai publicăm despre Caratița din Penitenciarul Ploiești, în urma studierii documentelor am hotărât ,să împărtășim cu dumneavoastră descoperirile făcute că poate așa cei aflați în activitate , își vor băga mințile în cap.
Vă dezvaluiam, deunazi, despre doamna Deacu Mihaela nimeni alta decât , Zâna Nașa, care a obținut locul Întâi cu coroniță cu nota 9,10 din cei 7 concurenți.
La data respectivă, pentru că Zeus încă nu era Zeus din Olimp cu atribuții depline, Zâna Nașa s-a mulțumit cu funcția, cei drept cam de Cenușăreasă, aceea de responsabil AFV unde activitatea de bază era prepararea hranei deținuților. Cam a strâmbat din nas ,, Cică nu-i place mirosul de mâncare și mai ales să facă meniurile pentru deținuți, acasă gâtind soțul. Acum înțelegem mofturile de prințesă pe care le-a scos mai târziu .Să fim serioși ! Nu-i plăcea, mai ales că Regina a pus-o în birou cu Rățușca cea Urâtă și era nevoită, vorba aia ,, Taci și înghiți!
Fiind învățăcel în tainele Logisticii, ca responsabil AFV, trebuia să întocmească buletinul de alimente pentru prepararea hranei deținuților și pentru că nu prea gătea pe acasă mai făcea greșeli, gen Meniu: Ciorbă de fasole boabe dreasă cu ou (bucuria deținuților mâncau ouă pe gratis) sau la varză punea fidea, era deliciul deținuților când citeau buletinul de alimente. Mai că îți era milă de ea!
Păi! Ce să facă! Greu cu meseria, de la vânzătoare haine copii să ajungi să faci mâncare la adulți ! Nu era ușor!
Dar să revenim la Oile noastre.
În data de 26.03.2020 doamna Zâna Nașa a semnat de luare în primire, ca gestionar Popotă și semnează Procesul verbal de primire a gestiunii Popotă, întocmit de scriitorul nostru Științifico-fantastic Polifrone, cu liste în care erau trecute numai bunurile pe care le-a dorit Caracatița.
Nu a deranjat-o la momentul respectiv, că a semnat ,, ceva,, care nu era corect. Nu avea mustrări de conștiință că face rău, că a participat la înscenarea făcută de Caracatiță….mai mult, dând și declarații false atît la ANP cât și la Poliție. Declarații care au folosit la realizarea Notei DIP privind popota și datorită acestor declarații mincinoase, Persoana prejudiciată urma să fie sancționată disciplinar.

Toate bune și frumoase! Veselie mare! Se bate cu pumnii în piept că a devenit om de încredere al Reginei, pentru că la început, Regina și mâna ei dreaptă Rățusca, nu o înghițeau nici cu lâmâie, dar de… dacă așa a vrut Zeus!
Mulțumită, nevoie mare că ocupă tronul de la POPOTĂ, nu a mai făcut nazuri că miroase a mâncare. Ce să mai, Era șefă! Popota frumos amenajată cu lucruri noi de la IKEA ,tablouri pe pereți, flori, ce să mai, Trai pe vătrai! Deținuții dimineața o întâmpinau cu cafeluța caldă făcută ,, La espresor Automat,,. Ce să mai ,,Viață!,,
Deci, ce am înțeles noi până aici? Noi am înțeles ….că Zâna noastră a semnat ,la ordin, PV întocmit de Polifrone făcut ca să acopere niște furturi și a luat în primire obiecte de inventar care nu existau faptic, decât înregistrate în Contabilitate. Mai pe limba noastră, adică Facturile au ajuns în Penitenciar , nu și bunurile.
Când, Ce să vezi!,, Vine Poliția!,,
A venit Poliția! Directorul Brânzan, ce să facă? Cu toată dragostea pentru Caracatiță, nu are încotro și face o nouă comisie de inventariere condusă de Toma Magdalena, susținând în adresă oficială motivul constituirii celei de a doua comisii, citez:,, pentru falsuri evidente și nerespectarea prevederilor legale,, a inventarierii simpaticului Scriitor Polifrone Ciprian.
Se spală pe mâini și Brânzan Celestin iese subit la pensie anticipat, cu spor 50% pe 6 luni, mulțumită ANP-ului , deci cu o pensie frumușică și este înscăunat cu trâmbițe și urlițe Preasfântul! Zeus din Olimp! Neprihănitul!.
Pentru că a fost cuminte și a făcut tot ce i-a cerut Regina, respectiv, a semnat listele de inventar completate olograf cu datele pe care le-a dorit Rățușca cea urâtă , Cristea Nicoleta, ……. a închis ochii la toate nelegiurile făcute de Caracatiță, Zâna a fost primită ca membru în Caracatiță.
Și ca să dovedească în continuare loialitatea, declară la Poliție,ca și la ANP de altfel, că vezi doamne, responsabilul popotă C.C. este ,,nebună,, când afirmă despre Vechea Gestiune că nu există faptic în popotă . Cum se poate așa ceva! Inventarierea s-a făcut de o comisie!.
Știți vorba lor ,, Noi suntem șase, ea este una!,,
După care, când a văzut că , comisia de inventariere condusă de Toma Magdalena chiar face inventariere ,, pe bune,, nu cum era, Zâna, obișnuită să se facă inventariere doar din ,, pană,,, o cuprinde Frica de a nu fi pusă să plătească ea obiectele, sustrase de alții, din Vechea Gestiune Popotă, care nu erau puține și subit începe să-i revină memoria și are niște amintiri despre cum s-a făcut inventarierea lui Polifrone……
,, Stai!Eu sunt Zâna și mă sucesc, cum vreau eu!,,. Mai ales că directorul Brânzan a închis popota cu data de 30.03.2020 și doamnei nu i-a mai convenit, fiind nevoită să se întoarcă la coșmelia de birou în care stătea cu Rățușca.
Hopa! S-a stricat petrecerea! Stai așa! Că nu mai vreau !
Zâna noastră prinde curaj și uită de înțelegerea cu Caracatița și glăsuiește, înainte să înceapă inventarierea lui Toma, în declarația de gestionar popotă , citez:
,, la data de 23.03.2020 comisia de inventariere nu a inventariat și obiectele de inventar, eu am semnat lista în necunoștință de cauză, crezând că lista de alimente e în dublu exemplar”.

Să mori tu….! Dă-ți cu reveneală! Păi ! Ce zicea-i la Poliție…? Cine e nebun?
Vezi Zâno ține minte ,, Ce ție nu-ți place altuia nu-i face!,,
Inventarierea condusă de Toma Magdalena a durat cam 3 luni, nu 30 de minute ca a lui Polifrone.
Când vede că se îngroașă gluma…. și treabă e serioasă și că ies la iveală niscaiva lipsuri cu parfum de imputare, Că de…. când e vorba de buzunarul tău,, Doare al dracului de tare! Supărată nevoie mare doamna Zâna iar își schimbă declarația, de data și mai grav, citez :
,, precizez că la inventarierea din data de 23.03.2020 nu am fost prezentă la inventariere și nu am cunoștință de numărul de cutii plastic CXL găsite de membrii comisiei!,,
Păi! Cum nu ai fost prezentă? Cine te mai crede?
Păi, ce facem aici! Ne jucăm de-a uite e, uite nu mai e!
Păi, când te ustură buzunarul, nu te mai joci?
Și, uite așa cu tupeu doamna, Zâna Nașa, se joacă cu gestiunile, după starea vremii! Dacă e bazată!
Cu Mafia e de belea, te vinde și te cumpără pe doi covrigi!
Dacă nu joci cum vor ei … te scoate nebun în cel mai fericit caz, că altfel te poate băga nevinovat la pușcărie , că doar este aproape. Ce să mai, asta e Caracatița Penitenciarului Ploiești!.
Sper că nu ați uitat deviza ,, Noi suntem șase , ea e una! ,, Dar unu din cei șase ,,s-a spart,, au m-ai rămas cinci.
În listele de inventar ale Procesului verbal întocmit Polifrone , figurează vechea gestiune ca fiind în folosință în incinta popotei, ceea ce conduce la faptul că, aceste bunuri erau în stare funcțională în perioada inventarierii 23.03-26.03.2020.
În nota de informare din procesul verbal întocmit de Toma Magdalena , Anexa 5, întocmită de Deacu Mihaela, avizat de Dănescu Izabela, Doamna Zâna declară faptul că, produsele din lista anexată (vechea gestiune) au durata de serviciu îndeplinită și chiar depășită și se află într-o stare avansată de deteriorare fizică, nemaiputând fi utilizate. (inventariere realizată în perioada 06.04-22.06.2020).
Hopa! Ce faci Zâno? E groasă la fundul tău ?
Ca o paranteză, nu putem să nu v-o spunem și dumneavostră, pentru că noi..,, ne-am stricat de râs,,. Auziți ce spune Zâna la ANP,Zâna noastră care a luat nota 9,10 la concurs :
În Nota DIP la pagina 4 paragraf 3 se constată, în urma declarațiilor doamnei Deacu Mihaela, că produsele achiziționate și aduse în penitenciar de doamna Călin Cristina nu au putut fi introduse imediat în Contabilitate , deoarece facturile eliberate de magazinul de unde au fost cumpărate sunt în limba suedeză. Și ce a făcut le-a dus la biroul de Traduceri?
Mori de râs!
Aviz amatorilor când mergeți la IKEA e bine să vă luați un cunoscător de limba ,, Suedeză,,.
Acum am înțeles de ce a înregistrat în Contabilitate 4 buc Față de masă , deși pe Factură scria metraj , pentru că dânsa ,,a văzut,, în Suedeză.
În data de 30.03.2020 popota unității a fost închisă prin decizia directorului unității Brânzan Celestin, așa cum reiese și din Procesul Verbal de inventariere întocmit de Toma Magdalena pagina 2 paragraf 5.
Ia! Zâno! Joac-o și pe asta !
Cum o să explice ea la Poliție , ca responsabil AFV și responsabil popotă,(Mamă! Ești Tare ai avut două Funcții) că într-o perioada așa scurtă, respectiv 23.03.2020- 30.03.2020 obiectele de inventar au trecut din starea de folosință din data de 23.03.2020 în starea de casare în data 30.03.2020, ce s-a întâmplat în cele 7 zile de s-au uzat într-un timp așa de scurt și toate o dată????
(conform documentelor întocmite și semnate de dna Deacu.)
Acum ce o să declare la Poliție? Pe cine mai face nebun????
Și uite așa se face Casarea ( Să fim înțeleși! doar pe hârtie), se scot din funcțiune, se face totul la mica înțelegere, că doar acolo este,, Moșia lu tacsu,,
Și toată lumea pleacă acasă, mulțumită : Hai că am scăpat și de asta…!
Ce zice Zeus din Olimp ???
De ce scumpule nu vrei să restitui bunurile persoanei prejudiciate?
De ce? Că așa vor mușchii tăi? Bine…..!
Vezi, ANP-ule ! Dacă nu l-ați pedepsit pe Preasfântul! Zeus! Neprihănitul! atunci când a fost prins, și-a luat nasul la purtare și în continuare face aceleași greșeli, nu respectă prederile legale, art.11 din Legea 82/1991 și a permis ( ca persoană care îndrumă și controlează nemijlocit activitatea din popotă) deținerea și folosirea fără drept, neavând documente justificative , a unor bunuri în popota unității care nu aparțin penitenciarului.
Zeus din Olimp întreabă un slujitor Nou :
- Ce faci în situația în care în Curtea Mea găsești niște Bani?
- Dacă noi găsim în Curtea dumneavoatră niște Bani, un portofel cu bani, un dosar cu acte și cu bani, ne uităm să vedem dacă e pe aproape cel care l-a pierdut, ca să nu ne vadă când îl luăm. Dacă nu, e îl luăm și fugim !
- Nu e bine!
- Permiteți, întreabă un slujitor mai Vechi?
- Poftim!
- Noi, dacă găsim în Curtea dumneavoastră niște Bani, , un dosar cu acte și cu bani, un portofel, un portmoneu, un portvizit, anunțăm imediat pe Zeus, la interior 100!
- Bun! Foarte bine! Ăsta-i răspunsu! Felicitări! Îți voi oferi anul ăsta recompensă 50% pe 3 luni! E bine?
- Da șefu, Să trăiți! Vom reveni. (Cristina T.).
N. R – Pe principiul „Joac-o și pe asta”, mentionam ca ziarul Incisiv de Prahova a sesizat Parchetul European (EPPO) cu toata aceasta „tarasenie”, cu aceasta investigatie complexa, a sesizat cu probe si documente Este inadmisibil ca cei care au acoperit aceasta caracatita sa mei ramana pe functii in sisteme de siguranta nationala, asa cum este inadmisibil ca APM Prahova sa blocheze dosarele penale efecuate de unitatile de parchet si IPJ Prahova, doar pentru ca mister Diaconu are alte interese dolosive!
Reamintim ca, investigatia noastra a pornit de la mafia gunoaielor si cum o firma din aceasta caracatita din Prahova „beneficiaza” de detinuti/”inchiriaza” la munca pe filiera Comisarului șef de poliție penitenciară Valentin MATEI, in baza proiectului lansat de director general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), Dan Halchin. Punerea in dependenta a Comisarului șef de poliție penitenciară Valentin MATEI de catre reprezentantii acestei societati ne-au determinat sa incepem dezvaluirile cu derapajele de la lege ale sefului – IMPUTERNICIT – la comanda Penitenciarului Ploiești, fiind o institutie esentiala a statului.
Sa reamintim povestea din spatele afacerii „Bomba ecologica de la Pleasa” care este demna de un film cu mafioti turnat la Holywood, nu inainte de a intreba (prietenii stiu de ce…): Florin Iosif de la TYMBARK este bine?
Furturi, falsuri si alte infractiuni succesive la Penitenciarul Ploiesti (IV)
Exclusiv
Ghid de dozare pentru spuma activa concentrata self service in functie de sezon
Dozarea spumei active nu este o valoare fixa scrisa pe eticheta. Este un echilibru intre temperatura, sezon, duritatea apei, nivelul de murdarie si timpul de actiune. Acelasi produs poate fi dozat la 15 ml vara si la 25 ml iarna fara sa fie supradozare. Acest ghid iti arata cum construiesti o matrice de dozare pentru tot anul si cum eviti greselile care iti consuma produs in plus sau iti lasa masinile incomplet curatate.
Cum influenteaza temperatura dozajul
Spuma activa reactioneaza mai incet la temperaturi scazute. La 5 grade Celsius, timpul de actiune se dubleaza fata de 25 grade. In practica, asta inseamna ca iarna nu trebuie sa cresti doza, ci timpul de contact. Multe instalatii moderne permit setarea timpului de aplicare in functie de sezon. Daca nu ai aceasta setare, antreneaza echipa sa lase spuma mai mult timp pe caroserie iarna. Cresterile de doza iarna sunt o greseala frecventa care iti consuma produs fara beneficii reale.
Cum influenteaza sezonul dozajul
Vara se confrunta cu praf, polen si insecte, care necesita o doza medie. Iarna se adauga sare, noroi si pelicula rutiera, care cer doza mai mare si timp mai lung de actiune. Primavara si toamna sunt sezoane de tranzitie, cu doza medie spre mare. O matrice simpla pe care o poti folosi: 15 ml primavara, 15 ml vara, 25 ml toamna, 30 ml iarna. Aceste valori sunt orientative si trebuie validate pe instalatia ta, dar iti dau un punct de pornire corect.
Nivelul de murdarie si dozajul
O masina cu praf urban se curata cu doza minima. O masina cu noroi dupa o ploaie cere doza dubla. O masina cu insecte moarte si grasime necesita doza maxima si spuma cu timp de actiune extins. Cea mai buna metoda este sa ai 2-3 trepte de dozaj presetate, pe care clientul sau echipa le poate alege in functie de starea masinii. Aceasta abordare reduce consumul si creste calitatea. MaxCars ofera consultanta pentru configurarea treptelor de dozaj pe instalatia ta.
Timpul de actiune versus dozajul
Multi operatori confunda timpul de actiune cu dozajul. O spuma aplicata 4 minute la doza mica face, in multe cazuri, mai mult decat o spuma aplicata 1 minut la doza dubla. Timpul permite chimiei sa actioneze, doza creste doar concentratia. Regula de baza: seteaza timpul de actiune in functie de sezon si murdarie, iar doza doar atunci cand timpul nu poate fi prelungit. Aceasta abordare reduce consumul cu 20-30% fara a compromite calitatea curatarii.
Riscurile supradozarii
Supradozarea lasa reziduuri pe caroserie, incarca instalatia cu spuma care nu a fost folosita, creste costul pe masina si produce mai multa clatire, deci mai mult timp. La o spalatorie cu 150 masini pe zi, o supradozare de 10 ml pe masina inseamna 1,5 litri in plus zilnic, adica 45 litri pe luna. La 25 lei pe litru, pierderea lunara este 1.125 lei. Acesti bani se pierd fara niciun beneficiu, doar din obisnuinta de a turna mai mult. Calibrarea lunara a dozatorului elimina acest risc.
Ce ofera MaxCars pentru dozaj corect
MaxCars importa din 2010 produsele FRA-BER Italia si are in catalog o spuma activa concentrata cu fise tehnice detaliate pe sezon. Aici gasesti spuma activa concentrata self service FRA-BER ULTRA FOAM in bidon de 25 kg, cu instructiuni clare de dozaj pentru fiecare sezon si fiecare nivel de murdarie. Consultantii te ajuta sa construiesti matricea de dozaj potrivita pentru instalatia ta, pe baza traficului si a conditiilor locale. Comenzile intre 11 si 39 bidoane au pret redus.
Riscurile subdozarii
Subdozarea este mai putin evidenta decat supradozarea, dar la fel de daunatoare. Masinile ies cu urme de murdarie, clientii reclama, iar unii revin pe periuta manuala. Niciun client nu intelege de ce o spalatorie cu aspect modern nu reuseste sa curete masina. Subdozarea vine de obicei din teama de a cheltui produs sau din neatentie la calibrare. Monitorizarea constanta a reclamatiilor si testarea periodica pe masini reale previn aceasta problema. La 150 masini pe zi, 5 reclamatii pe zi inseamna 150 pe luna si un risc major de pierdere a clientilor.
Cum construiesti matricea de dozare pentru tot anul
Fa un tabel cu 4 coloane (sezon) si 3 randuri (nivel murdarie: usor, mediu, greu). Completeaza doza in ml pentru fiecare combinatie pe baza testelor reale. Foloseste aceste valori in instalatie prin presetari sezoniere. Noteaza-le si pe un afis la indemana echipei. Recalibreaza matricea la fiecare 3 luni, in functie de sezonul care urmeaza si de feedback-ul din teren. O matrice precisa reduce costul pe masina cu 15-25% si creste calitatea constanta.
Cum ajustezi dozajul in functie de feedback-ul clientilor
Tine un tabel simplu cu reclamatii: data, tipul de murdarie reclamat, doza setata in acea zi, conditiile meteo. Dupa o luna vei vedea clar daca exista un tipar. Daca reclamatiile sunt mai multe cand doza a fost minima, trebuie sa maresti doza la murdaria respectiva. Daca nu sunt reclamatii, inseamna ca doza este potrivita. MaxCars ofera consultanta pentru interpretarea acestor date si ajustarea matricei, fara costuri ascunse, pe baza masuratorilor reale din spalatoria ta.
Exclusiv
Tehnologia din radiologie trebuie să fie precisă, sigură și ușor de integrat
Când vine vorba de dotarea unui cabinet medical, alegerea aparaturii radiologice joacă un rol esențial. Nu este suficient ca echipamentele să fie performante, ele trebuie să se integreze armonios în fluxul de lucru existent și să aducă un plus de valoare actului medical. Gândește-te la cum fiecare componentă lucrează împreună pentru a oferi cel mai bun diagnostic.
Un aspect cheie este compatibilitatea. Nu vrei ca noua ta achiziție să devină o provocare în sine, ci o soluție eficientă. De aceea, procesul de integrare a noilor echipamente în infrastructura digitală existentă a cabinetului este vital. Acest lucru asigură că datele pacienților sunt gestionate eficient și în siguranță, fără întreruperi.
Integrarea aparaturii de radiologie în fluxurile digitale
Integrarea noii aparaturi radiologice într-un cabinet existent poate părea complexă, dar planificarea atentă simplifică mult procesul. Trebuie să te asiguri că noua ta gamă de aparatură pentru radiologie comunică eficient cu sistemele PACS și RIS deja implementate. Această compatibilitate tehnică previne blocajele și asigură un transfer fluid al imaginilor și informațiilor.
Echipamentele moderne sunt proiectate pentru a facilita această integrare, oferind interfețe standardizate. Verifică specificațiile tehnice, astfel încât să eviți surprizele neplăcute. O integrare bună înseamnă mai puțin timp pierdut și o eficiență operațională crescută pentru personalul tău.
Siguranța pacientului și a personalului
Siguranța este un pilon fundamental în radiologie. Atât pentru pacienți, cât și pentru personal, utilizarea aparaturii de radiologie necesită respectarea unor standarde stricte. Echipamentele trebuie să includă funcții avansate de reducere a dozei de radiații, fără a compromite calitatea imaginii. Acesta este un criteriu important în selecția oricărui echipament.
Gândește-te la protecțiile integrate, la ergonomia echipamentelor și la protocoalele de utilizare. Un aparat mamograf performant, de exemplu, este dotat cu tehnologii care minimizează disconfortul pacientului și expunerea la radiații. Instruirea personalului este, de asemenea, esențială pentru a asigura folosirea corectă și sigură a oricărei aparaturi radiologice.
Mentenanța și suportul tehnic pentru echipamentele radiologice
Odată ce ai investit în aparatură radiologică de ultimă generație, mentenanța și suportul tehnic devin aspecte cruciale. Acestea nu sunt doar costuri suplimentare, ci o parte integrantă a investiției tale. Un serviciu post-vânzare bun asigură că echipamentele funcționează la parametri optimi pe termen lung și că orice problemă este rezolvată rapid.
Contractele de mentenanță includ, de obicei, verificări periodice și actualizări software. Aceasta prelungește durata de viață a aparaturii radiologice și previne defecțiunile majore. Discută deschis cu furnizorul despre opțiunile de suport tehnic și disponibilitatea pieselor de schimb.
Alegerea corectă a aparaturii radiologice
Alegerea și implementarea corectă a aparaturii radiologice implică o analiză atentă a nevoilor cabinetului și a ofertelor disponibile. Nu te limita doar la preț sau la caracteristicile de bază. Vizualizează impactul pe termen lung asupra eficienței operaționale, siguranței pacienților și performanței diagnostice.
O decizie bine fundamentată nu doar că îți îmbunătățește capacitatea de diagnosticare, dar susține și reputația cabinetului tău. O aparatură radiologică modernă și fiabilă este o investiție în viitorul practicii tale medicale.
Afaceri
UZINEX livrează prima centrală fotovoltaică mobilă din România către ARS INDUSTRIAL | Comunicat de presă
Soluția elimină autorizația de construcție pentru proiectele alimentate cu energie regenerabilă pe fonduri europene
Iași, România — 25 mai 2026 — UZINEX, integrator industrial cu sediul în județul Iași, anunță livrarea primei centrale fotovoltaice mobile din România către beneficiar, companie cu sediul în Ploiești, județul Prahova. Soluția — un container expandabil care se desfășoară pe aproximativ 60 de metri liniari de panouri fotovoltaice — alimentează un echipament 100% electric de subtraversări orizontale, eligibil pentru finanțări din fonduri europene.
O soluție pentru un decalaj structural al finanțărilor europene
Legislația actuală a Uniunii Europene impune ca echipamentele achiziționate din fonduri europene și prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) să fie 100% electrice, fără emisii directe. Această cerință a creat un decalaj operațional: echipamentele eligibile sunt frecvent destinate utilizării pe șantiere izolate, acolo unde rețeaua publică de energie electrică lipsește sau este insuficientă, iar soluțiile clasice de alimentare — generatoarele diesel — contravin chiar principiului pentru care s-au cheltuit banii europeni.
Centrala fotovoltaică fixă, ca alternativă, presupune un parcurs birocratic de minimum șase luni — autorizație de construcție, racord la rețea, aviz ANRE — și o instalare permanentă într-o singură locație, în contradicție cu specificul șantierelor mobile care se relochează de la un proiect la altul.
Centrala fotovoltaică mobilă livrată de UZINEX rezolvă simultan ambele probleme: este integrată într-un container transportabil, nu necesită autorizație de construcție și se redislocă împreună cu echipa client la fiecare nou șantier.
Configurația livrată către beneficiar
Modelul livrat reprezintă varianta compactă din gama UZINEX de centrale fotovoltaice mobile, dimensionată pentru alimentarea unui echipament electric de subtraversări orizontale și a sculelor auxiliare de șantier.
Specificații tehnice principale:
- Panouri fotovoltaice instalate: 24 kW
- Sistem de stocare: 52 kWh baterii LiFePO4
- Invertor hibrid: 24 kW
- Dimensiune container transport: 3 × 2,5 metri
- Lungime panouri desfășurate: ~60 metri liniari
- Conectică: priză 220 V monofazic, priză 380 V trifazic, priză încărcare auto electric
- Climatizare: aer condiționat integrat pentru menținerea bateriilor la temperatură optimă
- Mobilitate: roți tip off-road pentru deplasare pe teren accidentat
Configurația conectică a fost dimensionată conform cerințelor beneficiarului. La cerere, modelul poate fi extins cu prize suplimentare, sisteme de iluminat exterior, monitorizare la distanță și conectivitate GSM.
Gama completă: de la 3 metri la 12 metri lungime container
Modelul livrat către beneficiar reprezintă varianta de intrare a gamei UZINEX. Producătorul oferă centrale fotovoltaice mobile în configurații adaptate volumului de consum al fiecărui client, de la modelul compact până la containerul industrial 40 ft.
La capătul superior al gamei, containerul de 12 metri lungime poate găzdui până la 160 kW panouri fotovoltaice instalate și 620 kWh capacitate de stocare — o autonomie comparabilă cu o microcentrală fixă, fără constrângerile birocratice ale acesteia. Toate variantele sunt customizabile pe specificul fiecărui proiect.
Aplicații dincolo de șantierele civile
O centrală fotovoltaică mobilă este o soluție multi-funcțională. Aplicațiile identificate de UZINEX includ:
- Șantiere de construcții civile și lucrări edilitare
- Echipamente electrice alimentate pe fonduri europene și PNRR
- Operațiuni militare și tabere temporare
- Stații mobile de încărcare auto electric
- Evenimente outdoor și festivaluri
- Operațiuni de ajutor umanitar în zone fără infrastructură energetică
„Există un decalaj structural între cerințele actuale ale fondurilor europene — care impun echipamente 100% electrice — și capacitatea reală a infrastructurii de a livra energie acolo unde se desfășoară lucrările. Centrala fotovoltaică mobilă este răspunsul nostru concret la acest decalaj. Este o soluție românească, gândită pentru o problemă reală a pieței locale, livrată unui client român care a luat decizia corectă de a investi în echipamente eligibile pentru finanțările UE.”
Andrei-Sorin Baciu, co-fondator UZINEX
Pentru un studiu de caz tehnic complet, cu fotografii și detalii suplimentare despre implementarea la beneficiar, vezi:
Despre UZINEX
UZINEX (SC GW LASER TECHNOLOGY SRL) este un integrator industrial român cu sediul în județul Iași, specializat în furnizarea de soluții turnkey pentru echipamente CNC, laser, energie regenerabilă, ambalare, reciclare, prelucrarea metalelor și utilaje grele. Compania oferă garanție de 60 de luni pe echipamente, suport tehnic sub 36 de ore și eligibilitate pentru finanțări din fonduri europene și PNRR. Mai multe informații la www.uzinex.ro.
Andrei-Sorin Baciu — Co-fondator UZINEX
📧 Email: contact@uzinex.ro
📞 Telefon: +40 785 377 577
🌐 Web: www.uzinex.ro
-
Afaceriacum 8 ani(P) Pinocchio și Veverița Zuby la Shopping City Râmnicu Vâlcea
-
Știri din județacum 8 aniGarniturile moto: componente esentiale pentru functionarea motorului unei motociclete
-
Socialacum 4 ani3 soluții pentru a scăpa de ROBOR
-
Exclusivacum 3 aniFostul șef al SERVICIULUI ARME, EXPLOZIVI ŞI SUBSTANŢE PERICULOASE (si fost sef al Serviciului Judeţean Anticorupţie Prahova) s-a pensionat și duce viață de „boier”/Efectul de domino sau o reacție în lanț – Ziarul Incisiv de Prahova
-
Afaceriacum 8 aniUn NOU magazin Annabella pe strada Maior V. Popescu din Ramnicu Valcea
-
Știri din județacum 6 ani
#Reset Plastic!
-
Exclusivacum 8 aniSOLICITĂM PUBLIC DR. KISS CSABA SĂ NU SE ASCUNDĂ ȘI SĂ RĂSPUNDĂ PERTINENT CERERII ADRESATE DE ZIARUL INCISIV DE PRAHOVA!
-
Exclusivacum 8 aniOPINIE/SRI, MJ, CSM, IJ si ICCJ – grup infracțional organizat

