Connect with us

Administrație locală

TikTok și Școala de Valori anunță Future Jobs Cup, un proiect educațional și o competiție de idei pentru promovarea competențelor digitale – elemente cheie pentru piața muncii din viitor

Publicat

pe

  • 90% din locurile de muncă ale viitorului vor necesita competențe digitale, așa că, indiferent de calea pe care o vor alege, tinerii vor trebui să învețe un set de abiilități pentru a putea crește.
  • TikTok și Școala de Valori își unesc forțele și lansează Future Jobs Cup, o competiție care își propune să ajute tinerii să dobândească abilitățile necesare pentru joburile viitorului în contextul digitalizării pieței muncii.
  • Pe lângă atelierele de dezvoltare a competențelor și sesiunile de mentorat cu experți în domeniul digital și social, primele trei echipe clasate vor primi granturi în valoare de 15.000$, 10.000$ și 7.000$ pentru a-și transforma proiectele inovatoare în soluții tangibile și de impact.

București, 25 octombrie 2023 – În viitorul apropiat, 9 din 10 joburi vor necesita competențe digitale, fapt subliniat și de obiectivul Comisiei Europene de a atinge o rată de 70% de alfabetizare digitală în rândul adulților până în 2025. Într-o lume digitalizată care evoluează rapid, devine crucial pentru tinerii români să dobândească abilitățile și cunoștințele necesare pentru a prospera pe piața dinamică a joburilor de mâine.

Prin urmare, TikTok și Școala de Valori lansează Future Jobs Cup, o competiție dedicată tuturor studenților din România. Future Jobs Cup este concepută ca o călătorie transformatoare care să ajute studenții să dobândească experiența, abilitățile și cunoștințele necesare pentru a conduce următorul val de inovație tehnologică. Deschisă tuturor studenților care aspiră să-și dezvolte abilitățile de lider, spiritul antreprenorial și creativitatea, această inițiativă îi susține să creeze proiecte și produse relevante pentru generația lor.

Pentru a participa la competiție, studenții trebuie să acceseze pagina web a proiectului și să se înscrie. Apoi, ei vor face parte dintr-un ecosistem de sesiuni de mentorat, unde își pot dezvolta abilitățile, schimba idei și contribui activ la peisajul inovației. Pentru a explora ideea din spatele proiectului, Școala de Valori a realizat o serie de interviuri video cu experți și antreprenori din diferite domenii, cum ar fi Nadia Gorduza (Fondator ID Therapy), Grațian Mihăilescu (Fondator Urbanize Hub), Drăgan Petrov (CEO Qme.ai), Ionuț Budișteanu (Fondator WebDollar) și Daniel Păun (Managing Partner la E-campus România), care vor oferi inspirație pentru carierele viitorului. În cele din urmă, cele mai bune 50 de idei vor ajunge în etapa de pitch și vor intra în competiție pentru a primi sprijin sub formă de granturi.

În plus, TikTok lucrează cu peste 20 de creatori, cunoscuți pentru abilitatea lor de a inspira și motiva propriile comunități, care vor avea un rol crucial în comunicarea Future Jobs Cup. Utilizatorii TikTok pot găsi tot conținutul acestora sub hashtag-urile #futurejobscup și #digitalskills, iar platforma invită toți oamenii să se alăture campaniei și să transmită mai departe vestea despre Future Jobs Cup.

Promovarea inovației, abilităților digitale și impactului în lumea reală printre studenții români

Future Jobs Cup are ca parteneri principalele universități din România, dar și asociații studențești precum AIESEC România și Board of European Students of Technology (BEST București). Prin urmare, această inițiativă depășește sfera educației tradiționale și funcționează ca un catalizator pentru gândire, creativitate și perspective practice asupra carierelor și tehnologiilor care vor forma viitorul. Cu o abordare dublă care include Future Jobs Academy și competiția Future Jobs Cup, proiectul încurajează mii de studenți să-și imagineze, să creeze și să contribuie la o lume digitalizată.

Pentru a se alătura competiției Future Jobs Cup, studenții, organizați în echipe de câte 10 membri, trebuie să elaboreze un plan de proiect care abordează direct nevoile reale ale tinerilor în căutarea unui loc de muncă în România. Competiția se desfășoară în zece domenii distincte care vor defini piața muncii de mâine. Fiecare dintre aceste domenii cuprinde între 4 și 21 de profesii ale viitorului, printre care tehnologie, resurse umane, afaceri, mediu, servicii urbane, agricultură, explorarea spațiului, sănătate, date și relaxare.

Future Jobs Academy se pregătește să devină un hub transformativ de cunoaștere și inspirație pentru studenți. În acest modul amplu de învățare, sute de studenți vor avea oportunitatea unică de a participa la sesiuni de mentorat și la 10 ateliere găzduite în principalele centre universitare din România. Evenimentele și atelierele sunt concepute pentru a informa, a stimula schimbul de idei și pentru a provoca tinerii să elaboreze soluții inovatoare adaptate cerințelor dinamice ale domeniilor de interes alese. Cele mai promițătoare 50 de idei care se desprind din aceste echipe vor avansa în etapa de prezentare. În cele din urmă, echipele își vor prezenta proiectele unui juriu de experți care va selecta ideile cu cel mai mare impact. Proiectul se va concretiza prin alocarea a trei granturi în valoare de 15.000$, 10.000$ și 7.000$, care vor reprezenta un pas către viitor, pe măsură ce studenții își transformă ideile lor vizionare în realitate.

Lukasz Gabler, Public Policy and Government Relations Manager CEE.

Lukasz Gabler, Public Policy and Government Relations Manager CEE.

„Într-un mediu în continuă schimbare, nu a fost niciodată mai important ca studenții și tinerii să fie dotați cu instrumentele necesare pentru provocările și schimbările viitorului. La TikTok, vrem să fim parte din soluție și să contribuim la o schimbare reală care să sprijine nu doar comunitatea noastră, ci societatea în ansamblu. Suntem extrem de mândri să lucrăm împreună cu Școala de Valori și așteptăm cu nerăbdare să vedem ideile inovatoare și creative ale studenților și cum vor ajuta acestea la pregătirea lor pentru viitor”, a declarat Jakub Olek, Head of Public Policy and Government Relations CEE, TikTok.

„Programul Future Jobs Cup reprezintă o interfață între tineri și comunitatea educațională, socială și antreprenorială, între aspirațiile și valorile tinerilor și evoluția tot mai accelerată a societăților contemporane din ce în ce mai tehnologizate. Cu Future Jobs Cup ne propunem să oferim cunoaștere despre lume, să transformăm cele mai actuale informații în cunoștințe, să proiectăm noi perspective asupra viitorului, să facilităm schimbul de opinii, de proprietate intelectuală și să generăm idei pentru bunăstare. Scopul principal este să deschidem orizonturile cunoașterii astfel încât studenții din România să dea sens visurilor lor de a crește, de a învăța să acționeze pe cont propriu și să atingă succesul personal și profesional”, a declarat Silvia Bogdan, Președinte, Școala de Valori.

Competențele digitale, în top 3 abilități necesare pentru integrarea pe piața muncii

Conform studiilor realizate de Școala de Valori, tinerii sunt de părere că abilitățile digitale sunt printre cele mai importante trei competențe pentru integrarea pe piața muncii, alături de cele sociale și de comunicare. Mai mult, pentru a se pregăti pentru accesarea pieței muncii și dezvoltarea unor noi competențe, cei mai mulți dintre tineri aleg să participe la internship-uri sau conferințe, să facă voluntariat sau să urmeze cursuri online.

Pentru a excela într-un anumit domeniu de activitate, tinerii au nevoie să știe cât mai devreme posibil care sunt cele mai semnificative schimbări care se vor produce în piața muncii, mai ales din perspectivă digitală, precum și cum îi pot ajuta acestea la creșterea angajabilității sau pornirea unor mici afaceri. Înțelegerea schimbărilor pieței, în special în domeniul digital, este esențială pentru luarea deciziilor informate și pentru valorificarea oportunităților care deschid calea către o carieră de succes.

Calendarul competiției

  • Octombrie 2023: Lansarea proiectului Future Jobs Cup;
  • Octombrie – Noiembrie 2023: Susținerea workshop-urilor Bibliotecă Vie;
  • Octombrie – Noiembrie 2023: Dezvoltarea platformei de e-learning EntreComp@Work, care va include informații despre cadrul european al competențelor antreprenoriale în acțiune pe piața muncii;
  • Noiembrie 2023 – Februarie 2024: Susținerea workshop-urilor Play4FutureJobs, o simulare experiențială bazată pe board game;
  • Noiembrie 2023 – Februarie 2024: Susținerea atelierelor Mediul VUCA și Lumea Digitală, bazate pe design thinking;
  • Februarie – Aprilie 2024: Lansarea și dezvoltarea competiției Future Jobs Cup;
  • Mai 2024: Prezentarea, Jurizarea și Acordarea premiilor echipelor câștigătoare;
  • Mai – Iulie 2024: Mentorat și Monitorizarea implementării proiectelor câștigătoare.

Alături de Școala de Valori, TikTok își continuă angajamentul de a investi în crearea unor experiențe noi cu impact real, în timp ce oferă soluții și instrumente care să susțină creativitatea și exprimarea autentică.

Despre Școala de Valori

Școala de Valori este o organizație non-guvernamentală și non-profit, înființată în 2009, care oferă tinerilor și profesorilor din mediul preuniversitar experiențe de dezvățare a convingerilor și comportamentelor disfuncționale și reînvățarea unor noțiuni care pun accentul pe identificarea potențialul individual, dezvoltarea competențelor pentru viață și creșterea abilității de a lucra colaborativ, multidisciplinar și multigenerațional pentru a transforma societatea actuală într-una centrată pe valori sănătoase. Școala de Valori a ajuns prin intermediul proiectelor la 146.173 de elevi și studenți și 11.702 de profesori și în 5.916 de școli.

https://scoaladevalori.ro/

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Administrație locală

Cum se pot defini societatile cooperative de consum din Romania

Publicat

pe

Societatile cooperative de consum din Romania reprezinta o forma traditionala de organizare economica, bazata pe asocierea voluntara a membrilor pentru satisfacerea nevoilor comune de consum. In Romania, aceste structuri au o istorie indelungata, fiind prezente inca din secolul al XIX-lea si continuand sa existe si astazi, adaptate partial la economia de piata.

Definitia societatilor cooperative de consum

O societate cooperativa de consum poate fi definita ca o asociatie autonoma de persoane fizice care se unesc voluntar pentru a-si satisface in comun nevoile de consum, prin intermediul unei intreprinderi detinuta si controlata democratic de catre membri. Scopul principal nu este obtinerea profitului maxim, ci furnizarea de bunuri si servicii la preturi avantajoase pentru membri.

In esenta, cooperativa functioneaza pe principiul „un membru, un vot”, indiferent de capitalul investit, ceea ce o diferentiaza fundamental de societatile comerciale clasice.

Caracteristici principale

Societatile cooperative de consum din Romania au cateva trasaturi definitorii. In primul rand, acestea sunt organizatii voluntare si deschise, ceea ce inseamna ca orice persoana care indeplineste conditiile statutare poate deveni membru. In al doilea rand, ele sunt controlate democratic de catre membri, fiecare avand drept egal de vot in luarea deciziilor.

O alta caracteristica importanta este distribuirea echitabila a beneficiilor. Eventualele surplusuri financiare sunt reinvestite in cooperativa, distribuite membrilor proportional cu activitatea lor sau utilizate pentru dezvoltarea serviciilor oferite.

Rolul in economia Romaniei

In Romania, cooperativele de consum au avut un rol important in special in mediul rural, unde au asigurat accesul populatiei la bunuri de baza, produse alimentare si servicii esentiale. In perioada comunista, acestea au fost integrate in sistemul economic centralizat, pierzand partial caracterul lor autonom.

Dupa 1990, multe cooperative au trecut prin procese de reorganizare, privatizare sau declin, insa unele au reusit sa se adapteze noilor conditii de piata, continuand sa functioneze in domeniul comertului sau al serviciilor locale.

Avantaje si limite

Principalul avantaj al cooperativelor de consum consta in orientarea lor catre nevoile membrilor, nu catre profit. Acest lucru permite accesul la produse si servicii la costuri mai reduse si o mai mare stabilitate economica la nivel local.

Pe de alta parte, aceste structuri se confrunta cu dificultati legate de capitalizarea insuficienta, lipsa de modernizare si concurenta puternica din partea marilor lanturi comerciale.

Societatile cooperative de consum din Romania reprezinta o forma de economie asociativa cu radacini adanci in societate. Desi au pierdut din influenta in ultimele decenii, ele raman un model relevant de solidaritate economica si gestionare democratica a resurselor, cu potential de revitalizare in contextul economiei locale si al dezvoltarii durabile.

Citeste in continuare

Administrație locală

Top 5 zone premium din București pentru apartamente de lux: Herăstrău, Floreasca, Pipera și altele

Publicat

pe

De

Bucureștiul, capitala României, este un oraș cu o diversitate imobiliară deosebită, iar piața apartamentelor de lux nu face excepție. Atunci când vine vorba de achiziționarea unui apartament de lux, alegerea locației joacă un rol esențial. Orașul oferă mai multe zone exclusive care îmbină confortul urban cu liniștea, facilități premium și acces rapid la diverse puncte de interes.

  1. Herăstrău – Eleganță și confort în inima capitalei

Herăstrău este una dintre cele mai prestigioase și dorite zone din București. Aflată în sectorul 1, această locație oferă un mix perfect între viața urbană vibrantă și liniștea naturii, fiind situată lângă cel mai mare parc din oraș – Parcul Herăstrău (acum Parcul Regele Mihai I). Această zonă este preferată de cei care doresc să locuiască într-un cadru exclusivist, având totodată acces rapid la centrele de afaceri și atracțiile capitalei.

Apartamentele de lux din Herăstrău sunt printre cele mai scumpe din București și se remarcă prin facilități de top și vederi spectaculoase către lacul Herăstrău. Aici vei găsi imobile moderne, cu spații generoase și design deosebit, perfecte pentru cei care își doresc confort, eleganță și acces la zone de recreere deosebite. De asemenea, apropierea de ambasade, restaurante de lux și instituții culturale face dintr-un apartament Herastrau o locație ideală atât pentru rezidenți cât și pentru investitori.

  1. Floreasca – Liniște și rafinament într-o zonă vibrantă

Floreasca este o altă zonă de top din București, care combină viața urbană cu spațiile verzi și liniștea. Situată tot în sectorul 1, Floreasca a devenit în ultimii ani una dintre cele mai căutate locații pentru apartamentele de lux. Zona este cunoscută pentru arhitectura modernă și pentru apartamentele de lux, ce sunt dotate cu cele mai noi facilități. Aici, vei găsi atât blocuri de apartamente de lux, cât și case deosebite, unele dintre ele având grădini private sau terase.

Floreasca este renumită și pentru oferta sa de servicii premium, de la restaurante exclusiviste, la spitale de top și școli internaționale. Aproape de zona comercială și de afaceri a Bucureștiului, apartamente Floreasca oferă atât liniștea necesară unui trai de calitate, cât și acces rapid la toate facilitățile unui oraș cosmopolit.

Pe ApartamenteLux.ro, vei găsi o selecție impresionantă de apartamente de lux în Floreasca, majoritatea fiind construite în complexe rezidențiale noi, care oferă facilități precum piscine, spa, sală de fitness și servicii de securitate 24/7.

  1. Pipera – Un hub modern pentru viața de lux

Pipera, situată în partea de nord a Bucureștiului, este una dintre cele mai dinamice și populare zone pentru apartamentele de lux, mai ales datorită dezvoltărilor imobiliare recente și a prețurilor relativ mai accesibile comparativ cu alte zone premium ale orașului. De-a lungul anilor, Pipera a devenit un important centru de afaceri, cu numeroase birouri de corporații multinaționale, ceea ce a dus la creșterea cererii pentru apartamente de lux în această zonă.

Pipera apartamente sunt de obicei parte din ansambluri rezidențiale moderne, cu facilități de top, precum piscine, spa-uri, centre de fitness și parcuri interioare. În plus, Pipera beneficiază de o infrastructură excelentă, fiind conectată la alte zone importante ale capitalei prin rețele de transport bine dezvoltate, cum ar fi autostrada A3 și metroul.

Una dintre atracțiile importante ale zonei este și Pipera Lake, unde poți găsi apartamente de lux cu vederi superbe și acces rapid la lac. De asemenea, în apropiere se află și Shopping Mall Promenada, care oferă o gamă largă de magazine, restaurante și cinematografe.

  1. Dămăroaia – Tradiție și modernitate în zona de nord

Deși mai puțin cunoscută decât zonele menționate anterior, Dămăroaia devine treptat o locație de interes pentru cei care doresc să locuiască într-un cadru liniștit, dar totodată aproape de centrul orașului. Această zonă se află tot în sectorul 1 și este în plină dezvoltare, fiind un loc ideal pentru cei care vor să combine confortul locuinței cu accesibilitatea către facilități și locuri de muncă.

În Dămăroaia, vei găsi atât vile de lux, cât și apartamente moderne în ansambluri rezidențiale noi. Zona se remarcă prin liniștea pe care o oferă, dar și prin proximitatea față de centrele comerciale, restaurante și cafenele. Apartamentele din Dămăroaia sunt caracterizate prin designuri moderne, finisaje de calitate și facilități premium.

  1. Băneasa – Eleganță și spațiu în zona de nord a orașului

Băneasa este o altă zonă exclusivistă din București, situată în partea de nord a capitalei, care oferă locuințe de lux într-un cadru natural deosebit. Este cunoscută pentru villele de lux și complexele rezidențiale de înaltă clasă, care atrag atât expați, cât și români care doresc să se bucure de un trai liniștit și confortabil.

Zona este apreciată și datorită proximității față de Aeroportul Internațional Henri Coandă, dar și față de mallul Băneasa Shopping City, care oferă o gamă largă de magazine de lux, restaurante, dar și alte facilități de agrement. Apartamentele și vilele din Băneasa sunt, de obicei, foarte spațioase și sunt dotate cu cele mai moderne facilități.

Băneasa beneficiază, de asemenea, de o infrastructură bună și de o conexiune rapidă cu centrul orașului, dar și cu zona de afaceri din Pipera și cu alte cartiere din nordul Bucureștiului.

Bucureștiul oferă o gamă variată de zone premium, fiecare având caracteristici și avantaje unice, care le fac ideale pentru apartamentele de lux. Herăstrău, Floreasca, Pipera, Dămăroaia și Băneasa sunt doar câteva dintre cele mai căutate locații pentru cei care își doresc un trai exclusivist și confortabil. Fiecare dintre aceste zone îmbină facilități moderne, locații privilegiate și o atmosferă elegantă, oferind locuințe de lux pentru diverse tipuri de preferințe. Indiferent dacă îți dorești o vedere spectaculoasă asupra lacului, liniște în apropierea parcurilor sau acces rapid la centrele de afaceri, aceste zone din București îți vor oferi tot ce ai nevoie pentru un trai de lux.

Citeste in continuare

Administrație locală

INRO Business Summit 2025: România intră într-o nouă ligă economică alături de India, la un summit cu miză strategică globală

Publicat

pe

De

România face un pas decisiv spre consolidarea poziției sale economice internaționale, alături de unul dintre cei mai dinamici parteneri ai momentului: India. INRO Business Summit 2025, desfășurat în inima capitalei indiene, a depășit așteptările și a demonstrat că parteneriatul româno-indian nu mai este doar o oportunitate pe hârtie, ci o direcție strategică în plină construcție.

Organizat de The Union of Bilateral Chambers of Commerce from Romania in India, evenimentul s-a remarcat printr-un mix rar întâlnit în astfel de contexte: prezență instituțională de prim rang, participare solidă a mediului privat și un cadru clar orientat spre acțiune, nu formalități diplomatice.

Delegație de top din ambele țări

Summitul a fost deschis de doamna Shiva Munjal (președinte UBCCR), domnul Albu Alin Marius (vicepreședinte UBCCR), alături de Excelența Sa, doamna Sena Latif, Ambasadorul României în India – un sprijin constant al dialogului bilateral și al susținerii companiilor românești în regiune. Din partea Indiei, a participat Putta Mahesh Kumar, membru al Parlamentului, alături de Adarsh Shastri, influent lider în zona de tech și politici publice.

Un semnal clar privind seriozitatea și direcția summitului a fost dat de prezența domnului Costin Mandrea, CEO Coca-Cola INDIA, care a punctat, prin intervenția sa, interesul real al marilor companii pentru parteneriate comerciale sustenabile pe axa Europa–Asia.

Obiective clare, rezultate concrete

Timp de două zile, în cadrul Pullman Aerocity Hotel, summitul a oferit sesiuni de tip business matchmaking, mese rotunde tematice și întâlniri între companii și decidenți din guvernele celor două țări.

Fiecare componentă a evenimentului a avut un scop precis: să genereze proiecte bilaterale, investiții directe, acces la noi piețe și o rețea funcțională de cooperare economică.

Companii relevante, interes real

Printre companiile care au participat activ se numără:
Casa Timiș, Coca-Cola, Sergiana – Poiana Mărului, Cotnari, Agora Petfood, Paviresin, Mirdatod, SLMG Beverages, Cris-Tim Dairy, Boromir, VMDW, Speed Overseas Manpower Pvt. Ltd, Neophron, Ecoferm.

Prezența acestor branduri – din domenii precum FMCG, agrobusiness, food & beverage, export, resurse umane și producție – validează ideea că summitul nu a fost o simplă acțiune de imagine, ci o platformă activă de business cu potențial de scalare reală.

România–India: o punte comercială care prinde contur

India caută parteneri stabili în interiorul Uniunii Europene. România oferă exact ceea ce este necesar: acces la piața unică, o poziție strategică în Europa Centrală și expertiză industrială.

În oglindă, România are nevoie de piețe externe mari și dinamice, de costuri competitive și de parteneri tehnologici. India le oferă pe toate, iar acest summit a început să materializeze aceste avantaje în pași concreți.

INRO Business Summit 2025 nu este finalul, ci începutul unei direcții clare:
➡️ Parteneriate industriale
➡️ Investiții bidirecționale
➡️ Exporturi extinse și colaborări tehnologice

🔗 www.inrosummit.com

Citeste in continuare

Parteneri

Știri noi din Vâlcea

10 ore inainte

NBI: Piața rezidențială accelerează, iar nordul Bucureștiului rămâne principalul pol de investiții al capitalei

Datele publicate de ANCPI pentru luna mai 2026 transmit un semnal pozitiv pentru piața rezidențială din România și confirmă menținerea...

Uncategorizedo zi inainte

bForce își extinde activitatea prin deschiderea unui service nou în zona Sibiului

Sibiu, 8 iunie – bForce, service auto cu 17 ani de experiență în lucrul cu automobile marca BMW, anunță deschiderea unei...

Uncategorizedo zi inainte

Rețeaua de sănătate Regina Maria: Cum evităm ca dreptul pacienților la servicii medicale să fie afectat de „experimente administrative”?

În lipsa unei analize de impact și a unor date transparente privind beneficiile pentru pacient, restrângerea accesului la o întreagă...

Uncategorizedo zi inainte

Foundever® o numește pe Edmona Popa în funcția de Country Director pentru România

București, 03 iunie 2026 – Foundever®, lider internațional al noii generații de servicii customer experience (CX), anunță numirea Edmonei Popa în...

Afaceri2 zile inainte

SEO pentru „contextual authority”: cum determină Google dacă o firmă are dreptul să fie vizibilă într-un anumit subiect

În optimizarea modernă, poziționarea nu mai depinde doar de relevanța unui articol, ci și de contextul general al site-ului care...

Uncategorized2 zile inainte

HONOR prezintă HONOR Pad X8b, noua tabletă inspirată de segmentul flagship, cu autonomie extinsă: până la 97 de zile standby și 21 de ore de redare video online

Ecran FullView cu protecție pentru ochi, autonomie extinsă, MagicOS 10.0 și HONOR Kids integrate într-un format ultra-subțire pentru întreaga familie...

Afaceri2 zile inainte

Hărțuirea la locul de muncă: între tăceri convenabile și reacții întârziate

În practica juridică, hărțuirea la locul de muncă nu apare aproape niciodată ca o plângere izolată, ci ca un cumul...

Uncategorized3 zile inainte

Samsung lansează noua generație de monitoare de gaming Odyssey, inclusiv primul monitor de gaming 6K din industrie

Gama de monitoare din 2026 consolidează poziția de lider în materie de performanță, extinzând în același timp accesul la inovații...

Exclusivo săptămână inainte

Tehnologia din radiologie trebuie să fie precisă, sigură și ușor de integrat

Când vine vorba de dotarea unui cabinet medical, alegerea aparaturii radiologice joacă un rol esențial. Nu este suficient ca echipamentele...

Uncategorizedo săptămână inainte

HONOR, partener de tehnologie al primei expoziții Andrei Tripșa, în cadrul Bucharest Design Festival 2026

40 de smartphone-uri HONOR transformă animația românească într-o instalație artistică București, 29 mai 2026 — HONOR este partenerul de tehnologie oficial al...

Administrație localăo săptămână inainte

Cum se pot defini societatile cooperative de consum din Romania

Societatile cooperative de consum din Romania reprezinta o forma traditionala de organizare economica, bazata pe asocierea voluntara a membrilor pentru...

Uncategorizedo săptămână inainte

Camere panoramice cu AI si vizualizare 360° pentru supraveghere fara unghiuri moarte

AXIS M4337-PLVE, AXIS M4338-PLVE si AXIS M4337-SPLVE cu obiectiv fisheye ofera o acoperire completa a spatiului folosind un singur dispozitiv,...

Uncategorizedo săptămână inainte

Xiaomi lansează produse portabile de generație următoare și duce la nivel premium ecosistemul lifestyle

București, 28 mai 2026  – Xiaomi a lansat astăzi, pe piețele globale, cea mai recentă gamă de produse din ecosistemul său...

Uncategorizedo săptămână inainte

bForce deschide o nouă locație la Cristian

Proprietarii de BMW din Sibiu și din împrejurimi au un nou punct de referință pentru servicii auto specializate. bForce, service...

Uncategorizedo săptămână inainte

Xiaomi dezvăluie seria Xiaomi 17T, care aduce dimensiuni duale, capabilități teleobiective pentru întreaga gamă și Leica Live Moment

București, 28 mai 2026– Xiaomi a dezvăluit astăzi cele mai recente modele din gama sa de smartphone-uri din seria T,...

Uncategorizedo săptămână inainte

Conferința de lansare a proiectului „Platforma de servicii publice digitale pentru ANAD”, cod SMIS 342867 26.05.2026

Agenția Națională Anti-Doping (ANAD), în calitate de beneficiar, a organizat astăzi conferința de lansare a proiectului „Platforma de servicii publice...

Știrile Săptămânii