Ministrul Apărării Naționale, Gabriel Leș, susține că mandatului șefului Armatei expiră la sfârșitul anului, precizând că atribuțiile sale vor fi preluate de locțiitor , iar ulterior va inainta o noua propunere pentru aceasta functie. Anterior, dupa sedinta CSAT, Iohannis Klaus a anuntat ca i-a prelungit mandatul lui Nicolae Ciuca, dupa ce l-a respins pe Dumitru Scarlat pentru acest post.

„La 31 decembrie, mandatul domnului Ciuca expira, iar atributiile sale vor fi preluate de loctiitor si voi veni cu o noua propunere. L-am intrebat sa imi spuna ce e nelegal si nu a sus. Am am articolul de lege in mana, voi verifica pe ce baza ar fi putut sa dea un asemenea decret”, a declarat ministrul la Antena 3.

 Chiar asa?

Evaziunea fiscală, mita, traficul de influență, minciuna, furtul, înșelăciunea sunt manifestările și instrumentele cu care operează majoritatea pripășiților noului tip de societate, care, din punct de vedere moral, ne-au întors în epoca feudală. Și n-ar fi posibile dacă spoiala de cultură, lipsa de profesionalism și mediocritatea cronică, afișate de la „vlădică la opincă”, într-o lume dominată de ipocrizie și substituție a valorii cu imbecilism șmecheresc, n-ar caracteriza societatea și n-ar încuraja manifestarea șmecheriei imorale ca o alternativă viabilă ce garantează parvenirea. Trăim într-o lume cu susul în jos în care logica și adevărul sunt servite cu picătura, din când în când, printre alții și de către Curtea Constituțională, care, ca și un pacient în covalescență, mai zvâcnește din când în când, atenționând că este încă vie. Numai că din ce în ce mai rar și apatic.

Cantonați într-un perpetum mobile, din care nu mai evadăm, caracterizat de prezența eternelor figuri politice ce reprezintă veșnicul colac de salvare de la înecul în hârdăul imens în care tot ei ne-au introdus, părem că deținem recordul imbecilismului, înâpățânându-ne în prostia de a trata ca salvatori pe cei care ne-au aplicat capete în gură, șuturi în organele genitale sau ne-au pus bocancul cazon pe grumaz, încât abia mai respirăm. Creduli până la fanatism, trăim din promisiuni iluzorii, îmbătați cu minciună, fericiți când „aleșii” noștrii își etalează averile incomensurabile obținute prin furt și ne sfidează cu opulența, atât ei cât și beizadelele lor inculte și imbecile, pripășite prin Parlament, Guvern, administrație (chiar și SRI), pe care le transformăm în V.I.P.-uri mondene și din imbecili în valori.

Într-un astfel de decor sinistru, dominat de prostie, în care încălcarea drepturilor cetățenești, constituționale, a devenit ceva firesc – pentru că turma habar n-are ce drepturi are, darămite să mai ceară și respectarea lor -, croșeele Curții Constituționale, aplicate în plexul uriașului colos SRI, ridicat prin toleranța extremă a cetățeanului, aproape că n-au efecte, fiind anihilate de puterea promovată și instalată cu binecuvântarea aceluiași SRI omniprezent și omnipotent. Se pare că într-o societate dominată de mediocritate și ignoranță, Constituția, legile și drepturile fundamentale umane, pentru putere și serviciile vasale, sunt jaloane de plastic, ușor de înlăturat, pentru că nu există o reacție pe măsură, ci doar palide scâncete, ale unei mass-medii mercenarizate și aservite și a unei societăți civile muribunde, ce se aud de după draperiile sălii unde are loc marea reprezentație a exercitării puterii.

Curtea Constituțională a decis că interceptările SRI sunt neconstituționale și, logic, acestea nu mai pot constitui probe în toate dosarele aflate pe rolul instanțelor (principiul cauzelor pendinte). În consecință, cu excepția cazurilor care privesc siguranța națională (delimitate strict prin art. 3 din Legea 51/1991 a siguranței naționale), SRI nu mai are dreptul să efectueze interceptări, nici direct, nici ca „prestator de servicii” prin intermediul tehnicii din dotare. Că sunt necesare investiții în tehnică de interceptare și recrutare de personal; că centrul de interceptare, împreună cu aparatura și personalul, aflat în subordinea SRI, trec sub control civil și vor fi subordonate Parlamentului, Guvernului ori Ministerului Justiției, sunt variante imperative, logice și incontestabile, care nu permit prea multă marjă de interpretare și nici abordări paranoia de faliment al justiției civile.

Și totuși, miniștrii și specialiștii Guvernului Cioloș,  pozând în analfabeți care, chipurile, n-au înțeles, nici literar, nici în spiritul constituției, Decizia Curții Constituționale cu privire la eliminarea totală a SRI din ecuația interceptărilor din cauzzele ce nu privesc siguranța națională, încearcă o nouă cacealma tipic dâmbovițeană, în care SRI nu va mai proceda, direct, la efectuarea interceptărilor, ci, indirect, va asigura aparatura și personalul (și, automat, arhivarea !) necesare efectuarii interceptărilor. Adică, au vrut, vor nu vor, Parchetele vor depinde tot de SRI, de certificatele ORNIS, de „filtrele” militare și de tehnica din dotarea SRI, care, în orice circumstanță, oricât de restrictivă ar părea, e evident că garantează SRI acces la toate interceptările efectuate de organele de cercetare penală, pentru că ei rămân proprietarii și administratorii serverelor în care se salvează și stochează informația. Prin această șmecherie decizia Curții: „…este justificată opţiunea legiuitorului ca mandatul de supraveghere tehnică să fie pus în executare de procuror şi de organele de cercetare penală, care sunt organe judiciare, conform art.30 din Codul de procedură penală, precum şi de către lucrătorii specializaţi din cadrul poliţiei, în condiţiile în care aceştia pot deţine avizul de ofiţeri de poliţie judiciară, în condiţiile art.55 alin.(5) din Codul de procedură penală„, devine una formală, inaplicabilă, un fel de struțo-cămilă generată de interpretarea subiectivă a noțiunii de „punere în executare”, care, în opinia „specialiștilor” guvernamentali înseamnă interceptarea convorbirilor sau mesajelor de către organele de cecetare penală, cu tehnica din dotarea SRI, stocând informația pe serverele SRI, servere care râmân în patrimoniul si administrarea SRI. Păi, în aceste condiții, cine naiba rămâne posesorul tuturor informațiilor ? Cine poate opri „valorificarea” lor neoficială ? N-ar fi mai sigure, în aceste circumstanțe, chiar serverele „Google” sau „Yahoo”, neutre în luptele pentru putere din România ? Având în vedere „antecedentele” (porția sufocantă de stenograme furnizate mass-media înainte ca dosarele să fie făcute publice și manipulările din campaniile electorale), cu siguranță că ar fi mai sigure serverele „Google” și „Yahoo” !

Deci, prin ordonanța de urgență, prin care, inexplicabil, Guvernul Cioloș s-a grăbit să prelungească nu să clarifice, starea de incertitudine privind aplicarea constituției sau încălcarea drepturilor constituționale, nu numai că nu s-a tranșat problema beneficiarului informațiilor, ci a fost complicată și mai mult. Astfel, grăbindu-se să intervină (clar în favoarea SRI nu a Constituției și cetățeanului) Guvernul încalcă flagrant Constituția, emițând o ordonanță într-un domeniu în care nu avea competență materială. Pentru că, conform art. 73, alin. (3) din Constituție, în cazul legilor organice, guvernul poate interveni doar în situația în care, prin reglementările pe care le conțin, actele normative emise „au consecințe pozitive în domeniile în care intervin” (Decizia C.C.1.189/2008). Or, despre ce consecințe pozitive putem vorbi când ordonanța guvernului asigură, în continuare, arhivarea de către SRI a interceptărilor realizate de organele de cercetare penală, adică acces la informații ? Nu e evidentă neconstituționalitatea ordonanței ?

Și, ca de obicei, devenit o cutumă în România, nimic nu se poate realiza fără Consiliul Suprem de Apărare a Ţării  (CSAT). Un organism care, prin aportul ex-președintelui Traian Băsescu și-a lărgit infinit competențele și a devenit o putere paralelă, ce substituie, în mod curent, Parlamentul României. Rămasă fără urmări și fără o reacție pe măsură, șmecheria CSAT de a aduăga la o lege emisă de Parlament (la art. 3 din Legea 51/1991, au fost adăugate, prin decizia CSAT, noi atribuții SRI), noi prerogative, ce au permis SRI să efectueze acte de cercetare penală, deși contraviau Legii 14/1992 și Constituției, cutuma a fost preluată și reînviată și de noul Președinte, Klaus Iohannis, acesta reacționând prompt la Decizia CSAT ce vizează direct încălcarea atribuțiilor constituționale de către SRI, prin convocarea CSAT. Deși potrivit art.119 din Constituție, CSAT „organizează şi coordonează unitar activităţile care privesc apărarea ţării şi securitatea naţională, participarea la menţinerea securităţii internaţionale şi la apărarea colectivă în sistemele de alianţă militară, precum şi la acţiuni de menţinere sau de restabilire a păcii”, are atribuții strict limitate, întrunit, de urgență – de parcă ar fi apărut o problemă de siguranță națională -, CSAT a analizat și s-a pronunțat, avizând favorabil Ordonanța Guvernului Cioloș privind măsurile aprobate în urma Deciziei nr. 51/2016 a Curții Constituționale. Și asta în condițiile în care, potrivit art. 4, lit. d) din Legea 415 din 27 iunie 2002, CSAT avizează proiectele de acte normative iniţiate sau emise de Guvern privind: „securitatea naţională; organizarea generală a forţelor armate şi a celorlalte instituţii cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale; organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării; pregătirea populaţiei, a economiei şi a teritoriului pentru apărare; propunerile de buget ale instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale; alocaţiile bugetare destinate ministerelor şi serviciilor cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale; condiţiile de intrare, trecere sau staţionare pe teritoriul României a trupelor străine; numirea în funcţiile prevăzute în statele de organizare cu grad de general-locotenent, viceamiral, similare şi superioare acestora” domenii care, oricât de subiectivi am fi și de paranoia, este evident că nu privesc, sub nici o forma, dispoziţiile art.142 alin.(1) din Codul de procedură penală. Și atunci, care a fost logica convocării de către Klaus Iohannis a CSAT? Nu e clar că la presiunile și pentru SRI s-a făcut această convocare ?

România se află într-o ipostază tenebroasă a existenței ei. O insulă între est-ul controlat de expansionismul rusesc și musulman radical și vest-ul letargic, boem, unde civilizația morală se află la apogeu. Un „no man’s land” moral în care se experimentează un grețos amestec de civilizații bazate pe elemente morale și imorale. Si dacă influența vestică este reprezentată, în special, de progresul tehnologic, din punct de vedere social și al civilizației continuăm să rămânem arhaici, influențați de est-ul rusesc sau musulman, în care morala se rezumă la „a te descurca”. O societate caracterizată de „scopul scuză mijloacele”, în care informația, indiferent cum este folosită, este vitală.

Lupta pentru acapararea puterii în România a pervertit totul: cetățeni, mass-media, instituții de stat, ONG-uri, culte, învățământ, cultură, etc. Aproape totul este infestat și virusat cu cangrena generată de morbul puterii. În această luptă, devenită cronică, instituțiile statului, fie că se numesc SRI, DNA, DIICOT, Parlament, Guvern, au devenit măciuci și ghioage pentru altoit adeversarii. Păpușarii care le controlează, prin numiri politice, prin promovări imorale, se folosesc de orice prilej și de orice metodă pentru a implica instituțiile publice în luptele pentru putere. Conștient sau manipulat, fiecare funcționar din instituțiile de forță, este angrenat (mai mult sau mai puțin, dar nu neutru) în luptele pentru putere și în păruiala națională generală. Loviturile sub centură, capetele în gură, croșeele în ficat, uppercuturi în barbă (figurativ vorbind), fac parte din arsenalul combatanților. Iar în disputa generală, „care pe care”, fără menajamente, deținerea și controlul informației este vital. Astfel, până în prezent, cine a deținut informația, a controlat măcelul și a decis finalul, pentru că a putut aplica lovituri năucitoare celor vizați, care au fost eliminați chiar înainte de a conta. Și cine a deținut informația a controlat, în primul rând, mass-media, furnizând, înainte de a deveni publice, „dovezi” ale așa zisei vinovații, în doze credibile, substituid justiția cu o tele-justiție sau o justiție mass-media, controlată prin dozajul informației și prin presiuni extraordinare care au influențat justiția oficială. Astfel, în timp, printr-o încălcare grosolană a Constituției, s-a cimentat și format o supra-structura uriașa, compusă din posesorul informației (SRI) și beneficiarul informației (mass-media), care a controlat și continuă să controleze România, stabilind, arbitrar și subiectiv, prin presiunea uriașă capabilă s-o exercite, cine și cât deține puterea în România, cine rămâne și cine dispare din peisajul puterii.

Prin Decizia nr. 51/2016, Curtea Constituțională a fracturat, oficial, monopolul asupra informației, cu consecințe dezastruoase nu asupra siguranței naționale și nici asupra dosarelor în care există interceptări nelegale, ci asupra controlului informației care contează în lupta pentru putere. Spargerea monopolului informației înseamnă pierderea controlului unor grupări asupra societății și asupra adversarilor. Spectrul apariției concurenței în domeniul informațiilor, presupune eliminarea arbitrariului și dă frisoane celor care s-au obișnuit să controleze societatea prin dozarea informației și manipularea mass-media prin dozaj. Lecturând presa și vizionând media, în cazul Deciziei 51/2016 a CC, este mai mult decât evident cine au fost beneficiarii privilegiați a informațiilor în premieră, furnizate de „stăpânii” informațiilor și cine au de pierdut și de câștigat din această reașezare a dreptului de acces la informații. De asemenea, reacțiile Guvernului Cioloș și ale lui Klaus Iohannis, arată clar tabăra în care au jucat și joacă, pentru că, aproape pe față, au luat poziție, vădit ostilă deciziei Curții Constituționale și pro SRI, convocând CSAT (ca urmare a considerării pierderii monopolului informației de către SRI o problemă de siguranță națională, adică spargerea monopolului informației e sinonimă cu atacarea armată a României) și emițând o Ordonanță de Urgență (prin care nu numai că nu pun în aplicare decizia Curții Constituționale, ci, sfidând Curtea Constituțională și Constituția, lărgesc prerogativele SRI și întăresc controlul și monopolul acestei instituții asupra informației). Și iar asistăm bezmetici la o repriză de păruială între ariviști, disperați să ajungă la putere, incapabili să percepem cât și până când mai suportă societatea astfel de experimente antidemocratice, în care statul de drept este terfelit chiar de către cei care-l invocă, ușurându-se pe Constituție, pentru a permite unei instituții să mențină monopolul informației obținută fraudulos. (Ec Adrian Radu).