Exclusiv
Iohannis, lovit in punctual slab…/Gata, acum i-o pot salta pe Carmen!
(Preluare National – Catalin Tache):
Dupa cum dezvaluiam chiar ieri, Klaus Iohannis a facut o mutare cel putin surprinzatoare prin recurgerea la serviciul secret austriac BVT pentru a-i face ”mapa neagra”. Iar ”radicalizarea” vadita din ultima vreme a sefului statului este pusa tocmai pe seama informatiei prin care austriecii se pare ca i-au castgat increderea ”neamtului”. Este vorba despre convingerea lui Iohannis ca ”nucleul dur” al PSD-ului, constientizand ca acesta nu ar putea fi altfel infrant la alegerile prezidentiale de la sfarsitul anului va declansa o operatiune ”blitzkrieg” de inculpare a primei doamne! Iar precipitarea ejectarii lui Tudorel Toader din Guvern la atat de putin timp dupa ce a intarziat ”nepermis” desemnarea unui nou procuror general nu a facut decat sa-l convinga si mai tare pe Iohannis ca semnalul de alarma tras de austrieci chiar este unul real. Chiar daca structurile noastre contrainformative ezita inca sa se hazardeze cu un ”diagnostic” daca BVT-ul doar l-a impins astfel in ”prapastia” unei adevarate paranoia extreme pe Iohannis sau chiar vor sa-i salveze prima doamna.
Mai ales ca, intr-adevar, odata cu executia sumara a ”mosmonditului” ministru al Justitiei, inculparea lui Carmen Iohannis se poate derula de acum inainte ”pe repede inainte”. Pentru ca odata cu audierea primei doamne, fie si ”noaptea, ca hotii” si cu baticul pe cap, actele procedurale sunt ca si definitivate. Iar noul ministru al Justitiei nu ar trebui decat sa desemneze cat mai repede un nou procuror general in locul lui Augustin Lazar, pentru ca tratamentul cu totul preferential, daca nu chiar imunitatea de care s-a bucurat Carmen Iohannis in mandatul lui ”nea Gusti” sa se anuleze. Si uite cum, in functie si de Referendum se poate da oricand, tehnic vorbind, comunicatul oficial privind inculparea acesteia. Iar teama de a-si vedea sotia transformata in ”penala” si astfel anulate toate sansele de a mai intra intr-o noua campanie electorala il vor obliga pe presedinte sa recurga la orice gest, oricat de disperat, pentru a trage barem cat mai mult de timp instalarea unui nou ministru al Justitiei, mai ales unul adept al liniei dure pesediste. Pentru ca, din acel moment efectul de domino produs de numirea si a unui nou procuror general nu va mai putea fi oprit de nimeni si de nimic…
Nu de la Ordonante i s-a tras!
Oricum nu mai credea nimeni de la varful PSD ca Tudorel Toader va mai da vreodata asa-zisele Ordonante de urgenta pe Justitie…Mai ales ca Viorica Dancila apucase sa-i asigure pe mai-marii comisari europeni de la Bruxelles ca Guvernul Romaniei nu va calca pe becul MCV chiar in halul asta. Iar dupa ce si-a consumat momentul de glorie personal al debarcarii reusite a Laurei Codruta Kovesi din fruntea Directiei Nationale Anticoruptie, Toader putea sa faca orice la Justitie, ca prietenii din ALDE sau PSD nu se suparau pe el!. Iata insa ca Tudorel a facut totusi o eroare fatala, care a declansat sumara sa executie politica. Si anume s-a incapatanat sa-si faca ”hachitele” profesorale in ceea ce priveste nominalizarea unui nou procuror general al Romaniei. Numai ca reluarea de la zero a procedurilor a fost una de neacceptat pentru artizanii strategiei de scoatere cu totul din jocul prezidential a lui Klaus Iohannis. Strategie care se bazeaza aproape exclusiv pe inculparea ”de indata” a lui Carmen Iohannis, mai ales ca stadiul in care se afla dosarul permite pe deplin trecerea la ”next level”. Iar pentru aceasta este nevoie ”ca de aer” de desemnarea cat mai urgent a unui nou procuror general. Ceea ce cu Tudorel Toader era absolut imposibil…
Care ezita, Dragnea sau Iohannis?
Culmea este insa ca desi asaltul impotriva sa a statului paralel pare oricum mai agresiv decat cel al PSD-ului asupra justitiei, Liviu Dragnea a ezitat pana acum sa recurga la ”solutia finala”. Cu toate ca este pe deplin constient ca alti cinci ani petrecuti cu Iohannis suflandu-i in ceafa de la Cotroceni ii vor fi fatali. Mai ales ca eventuala realegere a actualului presedinte va ingreuna substantial operatiunea si asa timida de curatire a sistemului si justitiei deopotriva de fanaticii adepti ai statului paralel. Astfel ca, de aceasta data, daca nu va autoriza de urgenta operatunea ”Carmen”, se poate spune ca Liviu Dragnea tocmai ce si-a facut-o cu mana sa! Asta in timp ce Klaus Iohannis a decis deja sa joace la rupere, dupa ce BVT-ul l-ar fi avertizat ca va fi lovit in adevaratul sau punct slab. Iar groaza resimtita deja de acesta este accentuata si de avertismentele primite cel mai probabil pe acelasi canal ca orgoliul nemasurat al lui Rares Bogdan nu va putea fi satisfacut cu un simplu post de europarlamentar. Si ca, daca se va ajunge la inculparea primei doamne, puternic sustinutsi de ”camarila” financiara din spatele sau, Rares Bogdan va fi primul care va sari sa preia stindardul luptei cu ”ciuma rosie”. Astfel ca dupa pierderea grea a lui Augustin Lazar, Iohannis va face acum orice ca sa impiedice numirea unui nou ministru al Justitiei si implicit a unui nou procuror general…
Articolul Iohannis, lovit in punctual slab…/Gata, acum i-o pot salta pe Carmen! apare prima dată în Ziarul Incisiv de Prahova.
Exclusiv
Festivalul Suflet de România: Peste 100 de producători și artizani locali, apreciați de 25.000 de participanți sosiți pe Domeniul Regal Săvârșin
Pentru al patrulea an consecutiv, în ultimul weekend al lunii aprilie, festivalul Suflet de România a readus la viață lumea satului de altădată, cu artizani ai gustului autentic, meșteșugari gata să arate tainele unor meserii transmise din moși-strămoși și cu artiști din și pentru toate generațiile. A fost cea mai amplă ediție organizată până acum de Profi, cu peste 25.000 de participanți din toate colțurile țării și chiar din afara granițelor, care pe parcursul a două zile au descoperit cum sunt continuate tradițiile, unind comunitățile.
Pe lângă întâlnirea cu mici producători locali, meșteșugari și artizani din toată România, vizitatorii s-au bucurat de ateliere cu meșteșugari iscusiți, piese de teatru în aer liber, dansuri populare, concerte live și de o intervenție surpriză a Grupului Vocal SONG. Pe scena celei de-a patra ediții a festivalului Suflet de România au urcat, între alții, Theo Rose, Damian Drăghici & Brothers, Nicolae Furdui Iancu, Nicoleta Voica, David Ciente, Maria Chivu și Grupul Jianca.
Evenimentul s-a desfășurat cu participarea Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei României, a Alteței Sale Regale Radu, Principele Consort al României, alături de Xavier Piesvaux, Country Manager Ahold Delhaize România, Mihai Spulber, Business Unit Lead Profi, Gabriela Sîrbu, Director de sustenabilitate Ahold Delhaize România, numeroase oficialități, autorități centrale și locale și alți reprezentanți Profi și Mega Image. Startul oficial a fost dat sâmbătă, după ce distinsul grup a încheiat un tur al micilor producători și artizani.
Evenimentul a continuat și tradiția caravanei medicale, oferind din nou consultații gratuite pentru comunitatea din Săvârșin și împrejurimi, cu ajutorul unor medici specialiști în oftalmologie, cardiologie, neurologie, pneumologie și ORL. Pentru a veni în sprijinul oamenilor, mai ales al celor cu posibilitate redusă de deplasare, Profi a adus aproape de ei servicii medicale de calitate, prin implicarea experților de la Asociația ATI „Aurel Mogoșeanu” din Timișoara.
„Suflet de România este o oglindă pentru tot ceea ce este frumos, bun și pentru ceea ce ne face bine și merită păstrat și transmis mai departe. Festivalul care la actuala ediție a adunat peste 25.000 de participanți veniți din toate colțurile țării, dar și din afara granițelor, arată cum se pot consolida comunitățile și susține micii producători locali, artizanii și meșteșugarii români pentru a face în continuare ceea ce știu ei cel mai bine. Festivalul nu are o miză economică pentru Profi, dar aduce un câștig clar pentru români și pentru România. Împreună învățăm cum să promovăm tradițiile și să susținem comunități, să fim uniți în jurul valorilor autentice și să redescoperim bucuria de a petrece timp împreună în mijlocul naturii, mai conectați unii cu ceilalți”, declară Gabriela Sîrbu, Director de sustenabilitate Ahold Delhaize România.
Festivalul Suflet de România încurajează comunitatea să se conecteze la valorile autentice, la gusturile bune și la tradițiile satului românesc prin intermediul unor experiențe trăite într-un cadru natural în care este recreată lumea rurală.
Tradiție pentru susținerea producătorilor locali
La Profi implicarea în comunitate este o tradiție căreia îi sunt dedicate timp și resurse, inclusiv Raftul cu Bunătăți Locale, cel mai amplu program de susținere a micilor producători locali artizanali. Dincolo de prezența la Raftul cu Bunătăți Locale din magazinele Profi, micii producători locali își spun poveștile și își prezintă oferta și pe cea mai amplă și premiată platformă națională de promovare a lor, Via-Profi.ro, prin intermediul căreia oricine poate porni într-o călătorie plină de savoare a gusturilor din România.
Prin numărul angajaților săi, Profi, parte din grupul Ahold Delhaize, este în topul angajatorilor privați din România. PROFI SUPER, PROFI GO și PROFI LOCO, formatele de magazin ale rețelei, au o gamă de 5.000 de produse apreciate de cei peste 1,6 milioane de clienți care zilnic își fac aici cumpărăturile. Mai bine de 94% dintre aceste produse provin de la parteneri din România.
Exclusiv
Compania Românească producătoare de profile PVC, Klass Coating System, prezentă la FENSTERBAU FRONTALE 2026
În perioada 24-27 martie 2026, orașul Nürnberg, Germania, a fost din nou punctul central al industriei internaționale a ferestrelor, ușilor și fațadelor, găzduind evenimentul de referință FENSTERBAU FRONTALE 2026. Printre participanții de marcă s-a numărat și Klass Coating System, o companie din Judeţul Vâlcea şi unul dintre cei mai importanți producători europeni de profile PVC pentru ferestre și uși termoizolante, prezent în cadrul Pavilionului României.
Recunoscut drept cel mai important târg internațional dedicat acestui sector, FENSTERBAU FRONTALE reunește lideri din industrie, specialiști și inovatori, oferind un cadru ideal pentru schimb de idei, descoperirea celor mai noi tehnologii și dezvoltarea de parteneriate strategice. Ediția din 2026 aduce în prim-plan inovațiile și soluțiile de ultimă generație care modelează viitorul industriei.
Participarea Klass Coating System la acest eveniment confirmă angajamentul companiei de a susține evoluția domeniului tâmplăriei termoizolante și de a contribui activ la dezvoltarea acestuia. Pe parcursul acestor zile, compania a prezentat direcțiile sale de dezvoltare, noutățile pregătite pentru acest an și viziunea orientată către performanță și sustenabilitate.
Primele zile ale evenimentului au fost marcate de un interes crescut din partea vizitatorilor, generând discuții aplicate și oportunități valoroase de colaborare. Reprezentanții Klass Coating System, prin Directorul General Gabriel Ene, remarcă deja calitatea interacțiunilor și deschiderea participanților către soluții inovatoare, conturând noi perspective de dezvoltare.
„Prima zi ne-a adus exact ceea ce contează: oameni interesați, discuții aplicate și perspective care deschid noi direcții”, au transmis reprezentanții companiei, subliniind importanța dialogului direct cu profesioniști din industrie.
Pe întreaga durată a evenimentului, standul Klass Coating System a fost un punct de întâlnire pentru specialiști interesați de sisteme moderne de profile PVC, capabile să ofere stabilitate, eficiență și performanță în proiecte diverse. Compania își reafirmă astfel poziția de partener de încredere pentru producătorii și dezvoltatorii din domeniu.
Participarea la FENSTERBAU FRONTALE 2026 consolidează prezența Klass Coating System pe piața internațională, dar și deschiderea continuă către dialoguri profesionale și colaborări durabile. Evenimentul reprezintă o oportunitate valoroasă de a întări relațiile existente și de a iniția noi parteneriate, într-un context global dinamic și competitiv.
Despre Klass Coating System
Klass Coating System este o companie românească din Judeţul Vâlcea, cu capital privat, specializată în producția de profile din PVC pentru ferestre și uși termoizolante. Înființată în anul 2007, compania produce și furnizează profile PVC pentru ferestre și uși, sisteme complete de tâmplărie PVC, accesorii și componente compatibile.
Un element definitoriu al companiei este procesul de înfoliere, prin care profilele sunt finisate cu folii decorative și de protecție (imitație lemn, culori moderne), oferind atât estetică, cât și rezistență în timp.
Exclusiv
Cadouri unice realizate prin tricouri personalizate pentru evenimente
Alegerea unui cadou memorabil pentru un pasionat de masini sau motociclete reprezinta adesea o provocare, deoarece universul tehnic este unul foarte specific, unde detaliile fac diferenta intre un obiect banal si unul cu adevarat pretuit. In comunitatea de tuning, unde mandria pentru propriul proiect este nemarginita, cele mai apreciate daruri sunt cele care recunosc efortul si pasiunea depusa in transformarea unui vehicul. In acest sens, oferirea unor tricouri personalizate cu elemente grafice care sa reprezinte exact masina sau motocicleta sarbatoritului reprezinta o solutie originala, capabila sa transmita un mesaj emotional puternic si sa ofere o utilitate practica imediata in garderoba oricarui entuziast auto moto.
Evenimentele importante din viata unui club auto, cum ar fi aniversarile, lansarile de noi proiecte sau intalnirile nationale, sunt momentele ideale pentru a introduce aceste piese vestimentare unice. Un tricou care poarta pe piept silueta unui motor legendar sau data unei victorii pe circuit devine rapid un obiect de colectie. Atunci cand se realizeaza tricouri personalizate pentru astfel de ocazii, calitatea designului trebuie sa fie impecabila, reproducand cu fidelitate liniile caroseriei sau detaliile tehnice ale jantelor si ale sistemului de evacuare. Aceasta atentie la acuratetea reprezentarii este ceea ce transforma o simpla haina intr-un simbol al apartenentei la o elita a cunoscatorilor de mecanica si estetica industriala.
Din punct de vedere logistic, oferirea unor astfel de cadouri la nivel de echipa sau grup de prieteni intareste coeziunea si creeaza o imagine unitara la expozitii sau pe pista de concurs. Imaginea unor mecanici si piloti imbracati in tricouri personalizate identice emana profesionalism si seriozitate, oferind incredere partenerilor si atragand atentia publicului vizitator. Materialul textil trebuie sa fie ales cu grija, optand pentru bumbac de calitate superioara care sa reziste la uzura specifica mediului de garaj, unde contactul cu uleiurile, praful si frecarea mecanica este inevitabil. Un cadou care arata bine si dupa zece spalari este o dovada de respect fata de cel care il primeste si fata de pasiunea sa.
In plus, versatilitatea oferita de tehnicile moderne de imprimare permite adaugarea unor elemente de umor sau a unor mesaje ironice specifice vietii de sofer sau biker. Tricourile care fac referire la noptile nedormite in garaj, la bugetele investite in piese de schimb sau la relatia speciala dintre om si masina sunt extrem de populare si apreciate pentru autenticitatea lor. Prin utilizarea de tricouri personalizate cu astfel de mesaje, se creeaza o atmosfera destinsa si prietenoasa, facilitand interactiunea intre participanti si transformand orice eveniment intr-o amintire placuta. Este un mod excelent de a celebra nu doar fiarele, ci si legaturile umane care se formeaza in jurul lor.
Pentru cei care doresc sa faca un cadou surpriza unui membru al familiei, procesul de creatie poate include chiar poze reale cu masina acestuia, transformate prin filtre grafice in ilustratii de tip pop-art sau schite tehnice. Aceasta abordare personala garanteaza faptul ca nu va mai exista un alt produs identic in lume, oferind posesorului satisfactia unicitatii absolute. Piata de tricouri personalizate ofera astazi instrumente digitale care permit previzualizarea rezultatului final, astfel incat cel care ofera cadoul sa fie sigur de impactul vizual pe care acesta il va avea asupra sarbatoritului in momentul deschiderii coletului.
Nu trebuie neglijat nici aspectul marketingului personal sau de brand. Pentru proprietarii de ateliere de tuning sau magazine de piese auto, oferirea acestor tricouri catre clientii fideli reprezinta o strategie de fidelizare extrem de eficienta. Un client care poarta tricouri personalizate cu logoul atelierului tau devine un ambasador mobil al serviciilor tale, promovand calitatea muncii tale oriunde merge. Este un schimb echitabil in care clientul primeste un produs vestimentar de stil, iar afacerea beneficiaza de o vizibilitate crescuta in cadrul comunitatii tinta, totul sub forma unui gest de apreciere reciproca.
In concluzie, tricoul personalizat ramane cadoul suprem in universul auto moto datorita capacitatii sale de a imbina pasiunea tehnica cu designul modern. Indiferent de ocazie, un astfel de produs reuseste sa surprinda esenta stilului de viata pe roti si sa ofere o bucurie autentica celui care il poarta. Prin investitia in materiale durabile si grafice de impact, te asiguri ca darul tau va ramane un element central in viata pasionatului, amintindu-i constant de momentele frumoase petrecute alaturi de masina sa si de prietenii care ii impartasesc viziunea.
Fiecare eveniment merita marcat printr-o piesa vestimentara care sa spuna o poveste. Alege sa oferi mai mult decat un obiect, alege sa oferi o identitate vizuala care sa celebreze adrenalina, libertatea si maiestria mecanica in cea mai accesibila si eleganta forma posibila.
-
Afaceriacum 8 ani(P) Pinocchio și Veverița Zuby la Shopping City Râmnicu Vâlcea
-
Știri din județacum 8 aniGarniturile moto: componente esentiale pentru functionarea motorului unei motociclete
-
Socialacum 4 ani3 soluții pentru a scăpa de ROBOR
-
Exclusivacum 2 aniFostul șef al SERVICIULUI ARME, EXPLOZIVI ŞI SUBSTANŢE PERICULOASE (si fost sef al Serviciului Judeţean Anticorupţie Prahova) s-a pensionat și duce viață de „boier”/Efectul de domino sau o reacție în lanț – Ziarul Incisiv de Prahova
-
Afaceriacum 8 aniUn NOU magazin Annabella pe strada Maior V. Popescu din Ramnicu Valcea
-
Știri din județacum 6 ani
#Reset Plastic!
-
Exclusivacum 7 aniSOLICITĂM PUBLIC DR. KISS CSABA SĂ NU SE ASCUNDĂ ȘI SĂ RĂSPUNDĂ PERTINENT CERERII ADRESATE DE ZIARUL INCISIV DE PRAHOVA!
-
Exclusivacum 7 aniOPINIE/SRI, MJ, CSM, IJ si ICCJ – grup infracțional organizat

