Connect with us

Exclusiv

Sabin Orcan: Oligarhul Plahotniuc este agent al Serviciului de Informații Externe

Publicat

pe

România va prelua preşedinţia Conferinţei Mondiale a Ritului Scoţian prin Suveranul Mare Comandor Stelian Nistor, 33°, care va fi pentru cinci ani, din 2020, Preşedintele Conferinţei Mondiale, transmite Mediafax. Acesta este nașul de cununie al fostului lider PSD, Valeriu Zgonea, și este un personaj apropiat de oligarhii Kremlinului și asociat în afaceri cu un fost agent al serviciului militar sovietic, GRU.

În ţara noastră, Ritul este condus de către Suveranul Mare Comandor Stelian Nistor, 33, care urmează să preia, în numele României, postul de preşedinte al Conferinţei Mondiale a Ritului Scoţian, începând din 23 mai 2020 şi până în 2025.

Stelian Nistor, fost proprietar al Iulius Mall Suceava, un fost actor a fost director al teatrului Nottara de unde a fost dat afară în urma unui scandal.

România Liberă scria în 2008 că Nistor este asociat într-o firmă de transporturi cu Boris Golovin, fost ofițer GRU, serviciul militar de informații sovietic, reprezentant în România al oligarhilor ruși Oleg Deripaska și Igor Ziuzin, doi oligarhi ai Kremlinului, relata recent bn24.ro.

Ziuzin controlează grupul OAO Mechel din care fac parte COS Târgoviște și Industria Sârmei Câmpia Turzii.

Nașul lui Zgonea este asociat majoritar (65%) la firma Niso TransEurope SRL București, alături de deputatul PSD de Bacău Lucian Șova (35%), fost director în Ministerul Transporturilor.

Societatea lui Nistor controlează și societățile Regional Romlines și este acționar în Romcar Russian Buses SA București – deținută în proporție de 98,5% de același Boris Golovin.

Chestionat de România Liberă, Nistor a recunoscut asocierea cu Golovin, explicând că o firmă la care este el acționar este acționară la la o firmă de-a acestuia. „Ce afaceri să avem? Poate de spionaj”.

Boris Golovin a recunoscut și el pentru România Liberă că este în România reprezentantul lui Oleg Deripaska. De asemenea a recunoscut că a lucrat la GRU: „Si dacă am lucrat ce? E o poveste. O poveste frumoasă”

Oleg Deripaska are o avere estimată în 2015 la 5,5 miliarde de dolari și deține cea mai mare companie de prelucrare a aluminiului din lume, dezvaluie cei de la FLUX 24.

Reamintim ca, Incisiv de Prahova a dezvaluit in exclusivitate cum deputatul Valeriu Zgonea, cel cu serviciul in suflet, a fost trimis in judecata de catre Serviciul Teritorial Ploiești intrucat au finalizat dosarul penal in care fostul președinte al Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea este acuzat de procurorii anticoruptie de infracțiunea de trafic de influență, pentru un prejudiciu estimat la peste 60.000 lei.

Din comunicatul DNA, http://www.pna.ro/comunicat.xhtml?id=8612, rezulta ca “În perioada cu iulie 2012 – aprilie 2013, când îndeplinea funcția de președinte al Camerei Deputaților și totodată vicepreședinte al unei formațiuni politice, inculpatul Zgonea Valeriu – Ștefan a acceptat promisiunea făcută de inculpatul Dobrică Dumitru, consilier județean, privind primirea de foloase necuvenite pentru sine, în schimbul influenței pe care a lăsat să se creadă că o are asupra unor funcționari publici și a promis că-i va determina să numească într-o importantă funcție publică o rudă a lui Dobrică Dumitru(…). La data de 22 aprilie 2013, ca urmare a demersurilor făcute de Zgonea Valeriu – Ștefan, persoana respectivă a fost numită în funcția de președinte al Centrului Național de Management pentru Societatea Informațională din cadrul Ministerului pentru Societatea Informațională, deși nu avea pregătire de specialitate în domeniu. Ulterior, tot ca urmare a demersurilor făcute de Zgonea Valeriu – Ștefan, persoana respectivă și-a păstrat funcția la nivelul administrației publice centrale, fiind numită, la data de 23 ianuarie 2014, în funcția de subsecretar de stat în cadrul Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale. ”

Dar ce constatam ca traficul de influenta al inculpatului Zgonea a fost materializat intrucat “persoana respectiva”, adica Ionela Viorela DOBRICĂ, actual deputat PSD file:///C:/Users/user/Downloads/Dobrica%20Ionela%20Viorela.html,  a fost numita in mai multe functii publice de conducere/demnitate publica de catre persoane cu rang inalt in statul roman.

Ca atare se pune o intrebare oare procurorii DNA nu au cercetat si cine sunt persoanele la care, in mod sigur, dl. Zgonea  a apelat pentru materializarea traficului de influenta astfel incat dna. Dobrica sa fie numita in functiile nominalizate de magistratii DNA. Dar persoana beneficiara a acestor functii de demnitate publica nu credeti ca ar fi tebui sa fie intrebata daca stia de aranjamentle tatalui/rudei sale cu dl. Zgonea, cu atat mai mult cu cat s-a bucurat din 2013 de foloase necuvenite prin numirea in functiile specificate in cauza penala, intrucat nu cred ca a considerat ca i se cuveneau aceste demnitati pentru “merite deosebite politice in structura de tineret a PSD – Buzau”, iar tainuirea cunoasterii intelegerii dintre cei doi inculpati poate reprezenta premisele unei infractiuni, dar evident ca tainuirea savarsita de un membru de familie in codul penal romanesc nu se pedepseste. Oare ce moralitate poate avea o astfel de persoana si cum poate continua in functii de demnitate publica o cariera de invidiat!

Dar sa ne intoarcem la celelalte persoane care au contribuit, evident dezinteresat, in ascensiunea profesionala a dna. Dobrica, datorita traficului de influenta al lui Zgonea stabilit prin rechizitoriu de procurorii anticoruptie si anume la cei care ar fi putut sa o numeasca in functiile anterior precizate prin comunicatul DNA, intruct Zgonea nu avea aceasta putere formala-decizionala de a propune si nominaliza in functii publice guvernamentale ideoarece exista separatia puterilor in stat consfintita prin Constitutia Romaniei.

Deci cine credeti ca ar fi putut fi, desigur raspunsul se afla in sptiul public si usoar de identificat, oare procurorii DNA au facut acest lucru, intrucat nu exista nicio mentiune publica si la implicarea altor persoane in dosarul penal trimis in judecata. Poate vom afla cand incep dezbaterile publice in cauza respectiva sau Zgonea va spune si cu cine a traficat influenta sa in guvernul Romaniei pentru numirea persoanei beneficiare de foloase necuvenite adica functiile de presedinte al Centrului National de Management pentru Societatea Informationala (aprilie 2013 – ianuarie 2014), structura din în subordinea Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale/Ministerului Societății Informaționale, respectiv  subsecretar de stat in Ministerul Comunicatiilor si pentru Societatea Informationala (ianuarie 2014 – decembrie 2015).

Verificand cine a fost ministu al Societatii Informationale in anul 2013, avem o surpriza, oare?, constatam ca ministru nu era nimeni altul decat Dan NICA, actualmente europarlamentar si implicat in unele dosare Microsoft…(conform informatiilor publice ale DNA si presa), fata de care Zgonea a avut desigur influenta intrucat dna. Dobrica a fost numita presedinte al Centrului National de Management pentru Societatea Informationala – CNMSI, dupa cum singura a scris in CV sau postat pe site-ul Camerei Deputatilor. Interesant este faptul ca nu am putut gasi public, sau in Monitorul Oficial, dispozitia/ordinul de ministru prin care Ionela Dobrica a fost numita in functia publica anterior mentionata, dupa cum se specifica prin Hotărârea nr. 1439/2009 privind înființarea Centrului Național de Management pentru Societatea Informațională și a Centrului Național România Digitală, respectiv art.7 (1) “Activitatea curentă a CNMSI este asigurată de un președinte ajutat de un vicepreședinte, numiți prin ordin al ministrului comunicațiilor și societății informaționale”  .

Ulterior, evident ca la propunerea lui DAN NICA, in calitate de ministru societatii informationale, si a lui Zgonea, prin trafic de influenta, a fost eliberata in ianuarie 2014 din functia detinuta la CNMSI si numita subsecretar de stat la Ministerul pentru Societatea Informationala prin Decizia nr. 16/2014 pentru numirea doamnei Ionela Viorela Dobrică în funcția de subsecretar de stat la Ministerul pentru Societatea Informațională, semnata de catre nimeni altul decat de primul-ministru VICTOR-VIOREL PONTA ( “Articol Unic. – Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, doamna Ionela Viorela Dobrică se numește în funcția de subsecretar de stat la Ministerul pentru Societatea Informațională.”) . Oare de ce a facut PONTA aceasta numire in functia de subsecretar de stat la MSI a dna. Ionela Viorela Dobrica, nici dansul si nici DAN NICA nu cunoasteau nimic despre interesele lui Zgonea si a celuilalt inculpat Dumitru Dobrica, numirea a fost o simpla coincidenta pliata pe discutiile si traficul de influenta a lui Zgonea si cetateanul Dobrica? (prin Decizia nr. 381/2015 privind eliberarea doamnei Ionela Viorela Dobrică din funcția de subsecretar de stat la Ministerul Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională, semnata de primul ministru Dacian Julien Ciolos, a fost eliberata din functia detinuta. Dar cum de a mentinut-o in functie timp de un an guvernul de tehnocrati pe dna. Dobrica, reprezentanta a PSD, cred ca este o alta intrebare cu referire stia si dl. Ciolos de influenta lui Zgonea, da sau  nu?)

Greu de crezut ca Victor Ponta si Dan Nica nu au stiu ceva din intelegerile celor doi inculpati si daca au stiu oare nu au tainuit o infractiune etc….. Cum isi fac meseria de anchetatori si aparatori ai intereselor statului magistratii DNA in aceasta speta daca au trimis in instanta un rechizitoriu cu doar doua personaje inculpate iar cei care au materializat numirea in functiile de demnitate publica sunt bine mersi!

Serviciile de informatii nu au mai colaborat in echipe mixte in perioada 2013 -2016 cu magistratii din campul tactic al lui Dumbrava, sa nu fi avut date/informatii cu privire la activitatile actualmente incriminate ca fiind penale ale lui Zgonea, Dobrica si a sprijinitorilor Victor Ponta si Dan Nica (poate ca mai sunt si altii implicati in lantul de influenta) in materializarea consolidarii carierei profesionale ale beneficiarului de foloase necuvenite prin numirea in functiile de demnitate publica? Ec Adrian Radu

 

 

Exclusiv

Compania Românească producătoare de profile PVC, Klass Coating System, prezentă la FENSTERBAU FRONTALE 2026

Publicat

pe

De

În perioada 24-27 martie 2026, orașul Nürnberg, Germania, a fost din nou punctul central al industriei internaționale a ferestrelor, ușilor și fațadelor, găzduind evenimentul de referință FENSTERBAU FRONTALE 2026. Printre participanții de marcă s-a numărat și Klass Coating System, o companie din Judeţul Vâlcea şi unul dintre cei mai importanți producători europeni de profile PVC pentru ferestre și uși termoizolante, prezent în cadrul Pavilionului României.

Recunoscut drept cel mai important târg internațional dedicat acestui sector, FENSTERBAU FRONTALE reunește lideri din industrie, specialiști și inovatori, oferind un cadru ideal pentru schimb de idei, descoperirea celor mai noi tehnologii și dezvoltarea de parteneriate strategice. Ediția din 2026 aduce în prim-plan inovațiile și soluțiile de ultimă generație care modelează viitorul industriei.

Participarea Klass Coating System la acest eveniment confirmă angajamentul companiei de a susține evoluția domeniului tâmplăriei termoizolante și de a contribui activ la dezvoltarea acestuia. Pe parcursul acestor zile, compania a prezentat direcțiile sale de dezvoltare, noutățile pregătite pentru acest an și viziunea orientată către performanță și sustenabilitate.

Primele zile ale evenimentului au fost marcate de un interes crescut din partea vizitatorilor, generând discuții aplicate și oportunități valoroase de colaborare. Reprezentanții Klass Coating System, prin Directorul General Gabriel Ene, remarcă deja calitatea interacțiunilor și deschiderea participanților către soluții inovatoare, conturând noi perspective de dezvoltare.

„Prima zi ne-a adus exact ceea ce contează: oameni interesați, discuții aplicate și perspective care deschid noi direcții”, au transmis reprezentanții companiei, subliniind importanța dialogului direct cu profesioniști din industrie.

Pe întreaga durată a evenimentului, standul Klass Coating System a fost un punct de întâlnire pentru specialiști interesați de sisteme moderne de profile PVC, capabile să ofere stabilitate, eficiență și performanță în proiecte diverse. Compania își reafirmă astfel poziția de partener de încredere pentru producătorii și dezvoltatorii din domeniu.

Participarea la FENSTERBAU FRONTALE 2026 consolidează prezența Klass Coating System pe piața internațională, dar și deschiderea continuă către dialoguri profesionale și colaborări durabile. Evenimentul reprezintă o oportunitate valoroasă de a întări relațiile existente și de a iniția noi parteneriate, într-un context global dinamic și competitiv.

Despre Klass Coating System

Klass Coating System este o companie românească din Judeţul Vâlcea, cu capital privat, specializată în producția de profile din PVC pentru ferestre și uși termoizolante. Înființată în anul 2007, compania produce și furnizează profile PVC pentru ferestre și uși, sisteme complete de tâmplărie PVC, accesorii și componente compatibile.

Un element definitoriu al companiei este procesul de înfoliere, prin care profilele sunt finisate cu folii decorative și de protecție (imitație lemn, culori moderne), oferind atât estetică, cât și rezistență în timp.

Citeste in continuare

Exclusiv

Cadouri unice realizate prin tricouri personalizate pentru evenimente

Publicat

pe

De

Alegerea unui cadou memorabil pentru un pasionat de masini sau motociclete reprezinta adesea o provocare, deoarece universul tehnic este unul foarte specific, unde detaliile fac diferenta intre un obiect banal si unul cu adevarat pretuit. In comunitatea de tuning, unde mandria pentru propriul proiect este nemarginita, cele mai apreciate daruri sunt cele care recunosc efortul si pasiunea depusa in transformarea unui vehicul. In acest sens, oferirea unor tricouri personalizate cu elemente grafice care sa reprezinte exact masina sau motocicleta sarbatoritului reprezinta o solutie originala, capabila sa transmita un mesaj emotional puternic si sa ofere o utilitate practica imediata in garderoba oricarui entuziast auto moto.

Evenimentele importante din viata unui club auto, cum ar fi aniversarile, lansarile de noi proiecte sau intalnirile nationale, sunt momentele ideale pentru a introduce aceste piese vestimentare unice. Un tricou care poarta pe piept silueta unui motor legendar sau data unei victorii pe circuit devine rapid un obiect de colectie. Atunci cand se realizeaza tricouri personalizate pentru astfel de ocazii, calitatea designului trebuie sa fie impecabila, reproducand cu fidelitate liniile caroseriei sau detaliile tehnice ale jantelor si ale sistemului de evacuare. Aceasta atentie la acuratetea reprezentarii este ceea ce transforma o simpla haina intr-un simbol al apartenentei la o elita a cunoscatorilor de mecanica si estetica industriala.

Din punct de vedere logistic, oferirea unor astfel de cadouri la nivel de echipa sau grup de prieteni intareste coeziunea si creeaza o imagine unitara la expozitii sau pe pista de concurs. Imaginea unor mecanici si piloti imbracati in tricouri personalizate identice emana profesionalism si seriozitate, oferind incredere partenerilor si atragand atentia publicului vizitator. Materialul textil trebuie sa fie ales cu grija, optand pentru bumbac de calitate superioara care sa reziste la uzura specifica mediului de garaj, unde contactul cu uleiurile, praful si frecarea mecanica este inevitabil. Un cadou care arata bine si dupa zece spalari este o dovada de respect fata de cel care il primeste si fata de pasiunea sa.

In plus, versatilitatea oferita de tehnicile moderne de imprimare permite adaugarea unor elemente de umor sau a unor mesaje ironice specifice vietii de sofer sau biker. Tricourile care fac referire la noptile nedormite in garaj, la bugetele investite in piese de schimb sau la relatia speciala dintre om si masina sunt extrem de populare si apreciate pentru autenticitatea lor. Prin utilizarea de tricouri personalizate cu astfel de mesaje, se creeaza o atmosfera destinsa si prietenoasa, facilitand interactiunea intre participanti si transformand orice eveniment intr-o amintire placuta. Este un mod excelent de a celebra nu doar fiarele, ci si legaturile umane care se formeaza in jurul lor.

Pentru cei care doresc sa faca un cadou surpriza unui membru al familiei, procesul de creatie poate include chiar poze reale cu masina acestuia, transformate prin filtre grafice in ilustratii de tip pop-art sau schite tehnice. Aceasta abordare personala garanteaza faptul ca nu va mai exista un alt produs identic in lume, oferind posesorului satisfactia unicitatii absolute. Piata de tricouri personalizate ofera astazi instrumente digitale care permit previzualizarea rezultatului final, astfel incat cel care ofera cadoul sa fie sigur de impactul vizual pe care acesta il va avea asupra sarbatoritului in momentul deschiderii coletului.

Nu trebuie neglijat nici aspectul marketingului personal sau de brand. Pentru proprietarii de ateliere de tuning sau magazine de piese auto, oferirea acestor tricouri catre clientii fideli reprezinta o strategie de fidelizare extrem de eficienta. Un client care poarta tricouri personalizate cu logoul atelierului tau devine un ambasador mobil al serviciilor tale, promovand calitatea muncii tale oriunde merge. Este un schimb echitabil in care clientul primeste un produs vestimentar de stil, iar afacerea beneficiaza de o vizibilitate crescuta in cadrul comunitatii tinta, totul sub forma unui gest de apreciere reciproca.

In concluzie, tricoul personalizat ramane cadoul suprem in universul auto moto datorita capacitatii sale de a imbina pasiunea tehnica cu designul modern. Indiferent de ocazie, un astfel de produs reuseste sa surprinda esenta stilului de viata pe roti si sa ofere o bucurie autentica celui care il poarta. Prin investitia in materiale durabile si grafice de impact, te asiguri ca darul tau va ramane un element central in viata pasionatului, amintindu-i constant de momentele frumoase petrecute alaturi de masina sa si de prietenii care ii impartasesc viziunea.

Fiecare eveniment merita marcat printr-o piesa vestimentara care sa spuna o poveste. Alege sa oferi mai mult decat un obiect, alege sa oferi o identitate vizuala care sa celebreze adrenalina, libertatea si maiestria mecanica in cea mai accesibila si eleganta forma posibila.

Citeste in continuare

Afaceri

Ghidul Dezvoltatorului Imobiliar 2026: Cum Reduci Costurile de Construcție cu 30% – 60% prin Importuri Directe din China, Fără Rabat la Calitate

Publicat

pe

De

Matematica din spatele șantierului tău

În 2026, piața imobiliară din România nu mai permite erori de bugetare. Cu costurile forței de muncă în creștere și normele nZEB (Near Zero Energy Building) tot mai stricte, marja de profit a unui dezvoltator se subțiază dacă se bazează exclusiv pe lanțurile de distribuție clasice din Europa.

Adevărul incomod? Multe dintre materialele „europene” pe care le cumperi la preț premium sunt, de fapt, produse în aceleași fabrici din Foshan sau Guangzhou, doar reambalate.

Acest articol explică, pas cu pas, cum poți „tăia” intermediarii și cum poți transforma achizițiile din China dintr-un risc într-un avantaj competitiv strategic pentru ansamblul tău rezidențial.

Hai cu noi în China


De ce China? (Și de ce acum?)

Nu vorbim despre a cumpăra „ieftin”, ci despre a cumpăra inteligent. China a trecut de la „fabrica lumii pentru produse ieftine” la lider tehnologic în producția industrială.

Pentru un dezvoltator imobiliar care construiește un bloc de 50+ apartamente, diferențele sunt matematice:

  • Gresie și Faianță (Rectificată, Porțelanată): Economie de 30-45% față de distribuitorii locali.
  • Uși de interior (MDF/WPC/Filomuro): Economie de 40%.
  • Sanitare și Mobilier de baie: Economie de până la 50% pentru aceleași specificații tehnice.

Notă ChinaRomania: Secretul nu este prețul cel mai mic din catalog, ci raportul calitate/preț livrat în șantier.

Hai cu noi în China


Top 3 Mituri despre Importul din China (Demontate)

Mitul 1: „Calitatea este slabă”

Realitatea: China produce pe paliere de calitate. Dacă plătești preț de rebut, primești rebut. Dacă ceri standarde germane, fabricile chinezești au tehnologia să le livreze (deseori, chiar ele produc pentru brandurile germane).

  • Soluția: Audit de fabrică și Controlul Calității (QC) înainte de încărcarea containerului.

Mitul 2: „Durează prea mult și blochez banii”

Realitatea: Un ciclu de import bine planificat durează 35-50 de zile (producție + transport maritim până în Constanța).

  • Soluția: Planificarea achizițiilor în faza de „roșu” a construcției pentru a avea finisajele la timp. Cashflow-ul este gestionat prin plăți eșalonate (depozit vs. plată la livrare).

Mitul 3: „Nu au certificări CE”

Realitatea: Marii producători chinezi exportă global și dețin toate certificările necesare (CE, ISO, teste de rezistență la foc).

  • Soluția: Verificarea documentației tehnice este pasul zero, înainte de orice negociere de preț.

Hai cu noi în China


Ce materiale merită să imporți? (Analiza Pareto)

Nu totul merită adus din China (de exemplu, cimentul sau cărămida nu sunt rentabile din cauza volumului/greutății). Concentrează-te pe finisaje și tehnologie:

  1. Finisaje High-End: Marmură compozită, parchet SPC, gresie de mari dimensiuni (slab tiles).
  2. Tâmplărie și Uși: Uși metalice antifoc certificate, uși de interior, fațade ventilate.
  3. Electrice & Smart Home: Sistemele de iluminat LED arhitectural și soluțiile smart home (întrerupătoare, videointerfoane) au marje uriașe la distribuitori.
  4. Sisteme HVAC: Pompe de căldură și ventiloconvectoare.

Hai cu noi în China


Procesul ChinaROmania: Cum eliminăm riscul

Majoritatea dezvoltatorilor evită importul direct din cauza birocrației și a fricii de „țeapă”. Aici intervine un integrator industrial. Iată cum transformăm haosul în procedură:

  1. Sourcing Tehnic: Nu căutăm pe Alibaba. Lucrăm direct cu fabrici verificate, pe baza fișei tehnice din proiectul tău.
  2. Negociere și Mostrare: Primești mostra în biroul tău din România pentru aprobare.
  3. Controlul Calității (QC): Inginerii noștri verifică marfa în China înainte de a fi urcată pe vas. Dacă 1% din gresie e spartă, nu pleacă din fabrică.
  4. Logistică Door-to-Site: Ne ocupăm de transport maritim, vămuire în Constanța și livrare directă în șantierul tău. Tu primești factura de la o firmă românească (Uzinex), simplificând contabilitatea.

Hai cu noi în China


Studiu de Caz: Ansamblu Rezidențial 100 Apartamente

Scenariu ipotetic bazat pe medii de piață 2025-2026.

  • Buget Finisaje (Oferte locale): 500.000 €
  • Buget Import Direct (prin ChinaRomania): 340.000 € (inclusiv transport și comision de management)
  • Economie Netă: 160.000 €
  • Impact: Această sumă se transformă direct în profit net sau poate fi reinvestită în amenajarea spațiilor verzi pentru a crește valoarea de vânzare a apartamentelor.

Hai cu noi în China


Concluzie: Ești gata să îți optimizezi marja?

Importul materialelor de construcții din China nu mai este un „pariu”, ci o necesitate de business pentru dezvoltatorii care vor să rămână competitivi. Diferența dintre un proiect profitabil și unul blocat stă adesea în managementul costurilor de achiziție.

ChinaRomania este partenerul tău tehnic care conectează șantierul tău din România cu puterea de producție a Chinei. Fără bariere lingvistice, fără riscuri vamale.

Hai cu noi în China

Citeste in continuare

Parteneri

Știri noi din Vâlcea

Uncategorized14 ore inainte

HONOR anunță un parteneriat strategic cu ZXMOTO

București, 16 aprilie 2026 – HONOR anunță un parteneriat strategic cu ZXMOTO, oficializat luna aceasta, marcând extinderea companiei în domeniul motorsportului,...

Uncategorized15 ore inainte

Samsung redefinește viitorul AI Living cu cea mai recentă inovație în domeniul televizoarelor la Inside Samsung, The First Look Europe 2026

Marcând 20 de ani ca brandul nr. 1 mondial de televizoare , Samsung prezintă Micro RGB – o inovație revoluționară...

Uncategorized17 ore inainte

Pășește într-o nouă lume VERTUO cu NESPRESSO, alături de AMBASADORUL GLOBAL AL BRANDULUI, DUA LIPA

Inspirată de curiozitate și îndrăzneală, campania celebrează ideea că fiecare ceașcă de cafea deste o invitație de a explora 14...

Afacerio zi inainte

De ce să alegi un parfum de nișă și cum se diferențiază de alte parfumuri?

Parfumurile de nișă au câștigat tot mai mult teren în ultimii ani, mai ales în rândul celor care își doresc...

Afaceri3 zile inainte

Venus Social Concept dă startul unui nou sezon de evenimente la Divertiland Water Park. Prima competiție de tip duatlon va avea loc în aprilie 2026

Venus Social Concept, divizia de marketing & events a grupului de companii VENUS GROUP, dă startul unui nou sezon de distracție,...

Afaceri4 zile inainte

IubimTM.ro – platforma online independentă dedicată promovării Timișului

IubimTM.ro este o platformă online independentă dedicată județului Timiș. Direcția proiectului este simplă: promovăm Timișul. Platforma aduce în atenția publicului...

Afaceri4 zile inainte

Cum alegi corect subiectul pentru un advertorial

Alegerea subiectului este unul dintre cele mai importante momente din tot procesul de redactare. Dacă pornești de la o temă...

Uncategorizedo săptămână inainte

De Ziua Internațională a Animalelor de Companie, HONOR te ajută să surprinzi cele mai frumoase momente alături de companionul tău

5 sfaturi pentru fotografii reușite cu animalul tău, realizate cu HONOR 600 Lite București, 9aprilie 2026 –De Ziua Internațională a...

Afacerio săptămână inainte

NBI: Imobiliarele intră într-o nouă eră stabilă, matură și condusă de investiții premium

Piața imobiliară intră într-o fază de stabilizare, cu investițiile premium în prim-plan. North Bucharest Investments a generat tranzacții de peste 57 mil....

Afacerio săptămână inainte

Munții Kaçkar din Turcia, în prim-planul scenei internaționale prin evenimente de anvergură

Ridicându-se impunător în regiunea turcească a Mării Negre de Nord, în provinciile Rize și Artvin, Munții Kaçkar reprezintă una dintre...

Afacerio săptămână inainte

IubimTimisoara.ro – platformă online independentă ce promovează Timișoara, oamenii și afacerile

Platforma online IubimTimisoara.ro a fost lansată oficial pe data de 1 aprilie, cu scopul de a promova Timișoara, oamenii și...

Afaceri2 săptămâni inainte

Munca hibridă: avantaje și cum să negociezi un program flexibil

Munca hibridă a devenit un standard în multe companii, combinând avantajele lucrului de acasă cu cele ale prezenței la birou....

Uncategorized2 săptămâni inainte

Samsung își păstrează poziția de lider pe piața mondială a monitoarelor pentru jocuri pentru al șaptelea an consecutiv

Viziunea inovatoare se bazează pe parteneriate cu personalități din industrie, precum Faker de la T1 București – 6 aprilie – Samsung...

Afaceri2 săptămâni inainte

Studiu Agricola: Peste 84% dintre români cred că mesele împreună contribuie la formarea unor obiceiuri alimentare sănătoase

În apropierea Paștelui, una dintre perioadele din an în care masa în familie capătă o semnificație aparte, Agricola Internațional lansează...

Afaceri2 săptămâni inainte

Studiu Agricola: Peste 84% dintre români cred că mesele împreună contribuie la formarea unor obiceiuri alimentare sănătoase

În apropierea Paștelui, una dintre perioadele din an în care masa în familie capătă o semnificație aparte, Agricola Internațional lansează...

2 săptămâni inainte

Lansare oficială la București: Albumul „Pe Argeș în sus” promovează patrimoniul cultural și identitatea națională

Marți, 31 martie 2026,  Casa de Cultură a Studenților București a găzduit Gala de Prezentare a celui de al XVIII-lea...

Știrile Săptămânii