Connect with us

Exclusiv

Editorial/„Să înceapă osteneala aceasta, după atâta véci de la discălecatul ţărâlor cel dintăi de Traian împăratul Râmului, cu câteva sute de ani peste mie trecute, să sparie gândul”

Publicat

pe

Fostul parlamentar Gelu Vişan, fost lider PMP şi apropiat al Elenei Udrea, lansează acuzaţii incendiare cu privire la alegerile europarlamentare, despre care susţine că au fost fraudate masiv cu programul STS, confirmand dezvaluirile noastre privind voturile furate de la U.N.P.R.

“După o lună de blocaj pe Facebook, deloc întâmplător, fix cu două săptămâni înaintea alegerilor și două după, ar fi de spus câteva lucruri:

1) Alegerile au fost furate la rupere pe un scenariu bine stabilit, cu SOFT-ul STS. Foarte simplu, de aceea i s-a spus lui Dragnea de duminică seara că a fost condamnat, ( condamnarea se scrisese joi, cu cinci zile înainte de anunțare), pentru a nu face numărătoarea paralelă.

Foarte, foarte puțină lume știe că o dublură a SOFT-ului STS o mai are un partid politic ( de dreapta), copia lucrează în paralel cu SOFTUL-ul original: deci, într-o parte fură STS, cu știrea celor care văd operațiunea din SOFT-ul Paralel, în partea cealaltă partidul respectiv își ia și el partea, cu știrea STS.

La europarlamentare, numărul de voturi furate, schimbate, tranzacționare, scăzute, adunate, într-un cuvânt fraudate a fost de peste un milion de voturi. Cifra pe care am avut-o inițial, a doua zi după alegeri, a fost de 600-700 000, sunt însă mult peste un milion. Repet, hoția s-a făcut de către STS și de SOFTUL paralel. Pentru aceasta, orice numărătoare paralelă și/sau verificarea cheilor( care vor arăta că PV-urile nu se “ închid”) va dovedi frauda enormă la aceste alegeri, de fapt preludiul( cum sună!) prezidențialelor. Partidul care deține copia SOFTULUI nu va avea candidat la prezidențiale, îl va susține pe Iohannis.

1:a voturile au fost furate de la PSD și ALDE, au fost luate și din “ anulate” dar și din “ nule”, și de la…USR. Rezultatul real l-am mai spus, arăta următoarea ordine: PSD, urmat de USR, PNL, ALDE și…cam atât, pentru că UDMR, PMP, ProSistem nu au trecut pragul.

2) Moțiunea nu va trece dintr-un motiv foarte simplu: nu vrea Statul Paralel, niciunul dintre capii Sistemului, aripa Pahonțu, nu vrea. În războiul pe viață și pe moarte Helvigh/Pahonțu/ Iohannis împotriva lui Coldea, primii sunt disperați, pentru că Florian Coldea va ieși cu Cioloș( tocmai și-a “ tras” un sondaj în care îl potolește pe Barna) Bineînțeles că a rămas în picioare varianta Koveși, dar numai mintea îmbârligată a lui Coldea va hotărî cu cine iese; vom vedea.

Cert este că Iohannis a pierdut deja alegerile.

Paradoxul este că din acest război al Sistemului în care toate partidele sunt în mâna ori a lui Helvigh/ Pahonțu, ori a lui Coldea ar putea câștiga…PSD-ul, care și-ar putea trimite candidatul în turul II cu Cioloș, iar aici lucrurile s-ar complica. Din păcate PSD-ul are o altă problemă, pe care este, cel puțin deocamdată, incapabil să o rezolve: este înțesat cu oamenii lui Pahonțu/Helvigh, care i-au executat pe cei ai lui Coldea, dar mai ales pe cei ai lui Dragnea, care ieșise de sub controlul întregului Sistem, motiv pentru care l-au executat din două părți: și dinspre “ Edy”, și dinspre “ Florian”. În momentul acesta, decizia în PSD este la Helvigh/Pahonțu, iar Dăncilă nu poate scăpa de ei, din mai multe motive asupra cărora o să revin. Cert este că, dacă lui Dăncilă i-ar trece prin cap să anunțe mâine că va continua programul de guvernare și reforma justiției ar fi “ rasă” marți. Ea însă este într-o situație aparent fără ieșire, în realitate destul de simplu de rezolvat, dar asta o să o discutăm după moțiune. Deocamdată, PSD-ul va rămâne la guvernare, ceea ce-i dă o șansă să rămână și în joc. Va avea curajul să se lepede de Pahonțu/Helvigh, care vor să-l ducă în 15%? Trebuie să știți că dacă Pahonțu se zburlește la treizeci de parlamentari, aceștia își schimbă pe loc votul. Norocul PSD-ului este că Pahonțu/Helvigh știu că dacă pică guvernul, câștigătorul va fi Coldea, adică Cioloș/Kovesi, ceea ce-i anulează orice șansă lui Iohannis. Cu Cioloș Președinte, în șase luni Iohannis înfundă pușcăria, iar Helvigh/Pahonțu dispar. E drept, în plan extern nu se schimbă mare lucru, se schimbă doar stăpânul, Merkel cu Macron, România rămânând la stadiul de colonie.

Revenind însă la PSD, are o șansă enormă să reintre în joc, dacă după căderea moțiunii se trezește și trimite oamenii lui Helvigh/Pahonțu la tăiat frunze la câini.

Șansa PSD-ului este să pună un candidat care să aibă “ ce-i trebuie”, și să nu fie controlat de niciuna dintre taberele Sistemului. Dacă o va face, va lua minimum treizeci la sută în turul I și-l scoate din cursă ori pe Iohannis, ori pe Cioloș Koveși.

Va avea PSD curajul să o facă? Vom vedea.

PS Mulțumesc doamnei Simona Constantin care a avut bunăvoința, riscându-și propriul cont, să-mi preia câteva analize, și dumneavoastră, tuturor celor care le-ți citit și distribuit.

Următoarea postare: “ Petre, ești cel mai bun!” V-ați prins, titlul va fi un pic modificat: “ Liviu, ești cel mai bun!”, declara Gelu Vişan pe Facebook. (Irinel I.).

Facebook Comments

Exclusiv

Troc la DNA pentru Adina Florea!

Publicat

pe

De

Politistul judiciar TOMA Ciprian de la DNA ST Ploisti este un politist obscur, din Campina, un „sifon” care a fost si in legatura  “Cainelui Rosu”, respectiv Seful de la Economic din IPJ Prahova, Popescu Ion. Sifona la oricine si la orice institutie doar sa ramana in “schema” lor…Pana si la SRI „sifona” de zor…

Despre Toma Ciprian stim ca este finul lui Marian Manole, un personaj pe care politistul   l-a folosit pe post de “denuntator” cu identitate protejata, pentru a-l ajuta pe Onea sa “paradeasca” dupa bunul plac, precizau cei de la  Ph-online.
“Am prezentat, ieri, cazul fostului prefect al judetului Buzau, Paul Beganu, care a fost haituit de gasca de la “Haules” si anchetat abuziv, fara temei, doar pentru a-l determina sa faca denunturi mincinoase “despre grei de la Bucuresti”. Pe parcursul anchetei, Beganu a fost victima practicilor abuzive ale procurorului Onea si a subalternilor sai de la DNA Ploiesti, printre care si politistul Ciprian Toma.
“Pe parcursul solutionarii acestui dosar am aflat faptul ca cms. Sef Toma Ciprian, probabil la solicitarea si indemnul procurorului sef Onea Lucian Gabriel si a procurorului de caz s-a folosit de nasul sau, Manole Marian (despre care din presa am inteles ca ar fi fost audiat ca martor in mai multe dosare ale DNA – Serviciul Teritorial Ploiesti) pe care l-a audiat in cauza cu identitatea protejata Ionescu Marcel,obtinand astfel o marturie mincinoasa cu privire la anumite situatii factuale referitoare si la persoana mea. Modul in care s-a comportat la audierea in instanta de fond, fac aici referire la cele declarate de catre Ionescu Marcel in momentul in care a fost audiat la Curtea de Apel Ploiesti, ma conduce la ideea ca acesta a fost manipulat in mod evident, fie spunand neadevaruri usor verificabile sau evitand a raspunde intrebarilor inculpatilor vizati. Nu exclud, fara a avea dovezi clare, ca in spatiul in care era audiat conform procedurii sa mai fi fost o alta persoana care sa ii dirijeze comportamentul pe timpul audierii. Fac precizarea in legatura cu acest martor protejat ca este singura persoana de la care parchetul a preluat informatia cu eu am primit mita si care a dat doua declaratii pe timpul urmaririi penale fara ca eu sau aparatorul meu sa avem posibilitatea de a-i adresa intrebari.”, se arata in plangerea pe care Beganu Paul a depus-o la SIIJ.
Aceasta marturie vine ca o confirmare a faptului ca politistul Ciprian Toma era parte activa la abuzurile “paraditorilor” de la DNA Ploiesti, insa ramane de vazut daca Toma actiona la comanda, sub amenintarea procurorilor Savu si Onea, sau o facea de buna voie, pentru a se remarca in fata sefilor.
Reamintim ca Toma Ciprian este politistul judiciar care s-a ocupat de rechizitoriile mai multor dosare deschise de procurorul Alfred Savu, precum dosarul Tony Blair, dosarul tigailor Savu-Ghita, dosarul Hidro Prahova sau dosarul Andreei Cosma. In toate aceste cauze, Sectia de investigare a infractiunilor din justitie a constatat savarsirea unor abuzuri inimaginabile, aducandu-le celor implicati acuzatii precum cercetare abuziva, represiune nedreapta, compromiterea interselor justitiei, influentarea declaratiilor s.a.m.d.”

Daca pana in prezent in aceste dosare nu a fost pus sub acuzare, iata ca va dezvaluim azi un dosar fabricat de militianul “meloman” Toma Ciprian, militian care a contribuit la fabricarea probelor in dosarul inscenat directorului ziarului Incisiv de Prahova, ec Adrian Radu, dosar in care cercetarile sunt aproape de final.

In calitate de director al ziarului Comisarul de Prahova si in urma anchetelor derulate de echipa sa din subordine, acesta a inceput sa dezvaluie initial “MAFIA DE LA BRAVO”, cum a fost denumita generic, inca din anul 2015.

Aceasta denumire generica a fost data deorece in locatia unui bar numit “Bravo” din  Ploiesti aveau loc intaliniri intre oameni de afaceri, camatari, procurori si/sau judecatori care sub influenta bauturilor alocoolice stabileau ce dosare se mai fabrica si/sau ce plangeri penale sunt musamalizate iar beneficiarii deveneau martori protejati si/sau martori ale dosarelor penale intreprinse de DNA ST Ploiesti, in special cele intreprinse de procurorul Negulescu Mircea, membru din aceasta “Mafie de la Bravo”.

Astfel, prin ziarul Comisarul de Prahova directorul Adrian Radu a fost primul jurnalist care a devoalat ilegalitatile si gravele derapaje de la lege efectuate de procurorii de la DNA ST Ploiesti, cu precadere ale procurorului Negulescu Mircea, procuror care fabrica dosare bazate pe denuntatori mincinosi si/sau pe probe falsificate, incepand sa dezvaluie identitatea acestora, ale manevrelor dolosive utilzate si/sau ale dosarelor fabricate.

Fiind cunoscut in bransa jurnalistica din Bucuresti si din tara ca un jurnalist care are simtul raspunderii si a faptului ca metodele si mijloacele acestuia sunt superioare unui jurnalist de investigatii (acesta fiind ofiter SRI ® care a devoalat intotdeauna mafia din sisteme), imediat a fost preluat pe plan central, in cotidianele Evenimentul Zilei, Romania Libera, fluxurile de stiri, Flux 24, Stiripesurse.ro , Antena 3 , Nasul TV, B1 Tv si/sau Romania Tv.

Acest fapt a deranjat enorm de mult caracatita de la DNA ST Ploiesti iar procurorul Negulescu Mircea a inceput prin actiuni de intimidare, amenintari, santaj, etc, sa il determine pe denuntatorul acestuia sa il provoace si sa ii insceneze un presupus trafic de influenta si mita doar de a il determina sa inceteze cu aceste dezvaluiri care ajungeau la nivel national si desconspirau abaterile grave de la lege ale caractitei de la DNA ST Ploiesti.

In acest sens, personal, procurorul Negulescu Mircea l-a determinat pe denuntatorul S. C. D. sub teroare si santaje sa ii depuna un denunt, denunt dictat de el personal, conform declaratiei denuntatorului data in fata instantei la data de 29.01.2019.

De asemenea, mai multi martori au precizat in fata instantei in cursul anului 2018 faptul ca, acestia au fost de fata in repetate randuri cand denuntatorul directorului Adrian Radu a fost presat psihologic si santajat sa ii depuna denunt, santajat cu arestarea si/sau cu dat drumul unui dosar penal in care denuntatorul era acuzat in fals de fapte penale unde martor era unul dintre denunatorii mincinosi si martori utilizati de Negulescu Mircea in mai multe cauze penale, in schimbul unei protectii totale fata de planegerile penale pe care le avea pe numele sau, atat acesta cat si ceilati martori utilizati ( n.r. – este vorba de directorul interimar al Politiei Locale Ploiesti, Adrian Vaida).

Pentru a creea o aparenta de ilegalitate din partea directorului Adrian Radu si a ii inscena fapte ilegale, procurorul Negulescu Mircea l-a determinat prin amenintari si santaje psihologice chiar cu retinerea pentru fapte inchipuite sa il inregistreze ambietal, cu instrumente si tehnica data de la DNA ST Ploiesti.

Dupa depunerea denuntului dictat de procurorul Negulescu Mircea la dansul in birou, l-a determinat pe procurorul Savu Alfred Daniel ca prin Ordonanta nr 241/P/2016 sa isi decline cauza la Parchetul de pe langa Tribunlul Prahova, cauza care a ajuns doar printr-o simpla “intamplare” la prietenul procurorului Negulescu Mircea, respectiv la procurorul   Stasie Eduard.

Totodata, in cardasie a unei retele de crima organizata, procurorul  Stasie Eduard a confirmat inregistrarile ca fiind originale fara a avea instrumentele de pe care s-au facut aceste asa zisele inregistrari, confirmand ca valabile un fals efectuat de prietenii sai, procurorul Negulescu Mircea si procurorul Savu Alfred Daniel.

Mai mult, inregistrarile sus mentionate au fost efectuate cu aparatura DNA ST Ploiesti, aparatura pusa la dispozitie de Negulescu Mircea denuntatorului sub teroare si santaj.

Toate asa zisele probe din inregistrari aflate la dosar au fost fabricate  personal la ordinul lui Negulescu Mircea de catre doi politisti judiciari pentru a crea o aparenta de ilegalitate savarsita de directorul Adrian Radu  si puse la dispozitia denunatorului pentru a le preda procurorului Stasie Eduard care stia despre aceste fapte.

S-a urmarit ca prin  doua-trei termene la Camera Preliminara si ulterior pe fond directorul Adrian Radu sa fie condamnat urgent pentru a il decribiliza si dezvaluirile sale sa nu fie luate in seama.

La singura audiere avuta in acest caz, procurorul Stasie Eduard a incercat sa il intimideze spunandu-i (in timpul cand isi cauta un avocat) ca mai “bine     si-ar lua un avocat din oficiu, ar economisi din bani ca tot va fi retinut si/sau arestat”.

Initial, procurorul Stasie Eduard avea ca tema retinerea si arestarea directorului Adrian Radu, lucru care nu s-a mai realizat deoarece probabil ca   l-a auzit pe acesta la telefon vorbind cu mai multi jurnalisti/patroni de Cotidiene nationale si/sau cu mai multi realizatori de TV, precum B1, Nasul Tv, etc pentru a dezvalui la ce inscenari este supus si ameninat.

A fost singura audiere in acest asa –zis dosar penal.

Pe perioada scurta cat dosarul a stat la procurorul Stasie Eduard avocatul directorului Adrian Radu a solicitat sa acceseze dosarul si probele din dosar pentru a putea face anumite acte premergatoare acestei sutuatii de urmarire penala.

Acest acces a fost refuzat de procurorul Stasie Eduard probabil datorita falsurilor asumate de acesta la probele fabricate de militienii din DNA ST Ploiesti la ordinului lui Negulescu Mircea cu privire la inregistrarile depuse.

Ca o proba ca era pe “culoarul” procurorului Negulescu Mircea facut din procurori si judecatori pentru a fi condamnat in regim de urgenta cu aceste probe falsificate la ordinul lui  Negulescu Mircea este Referatul Tribunalului Prahova din 13 septembrie 2016, referat semnat de un alt prieten al procurorului Negulescu Mircea, respectiv Nita Constantin – sef Sectie Penala- prin care dosarul directorului Adrian Radu urmeaza a fi “exceptat de la repartizarea aleatorie’’. Pe bune bre’?

Singura salvare in fata condamnarii cu probe falsificate a fost ca ICCJ a decis si aprobat stramutarea dosarului sau deoarece a constatat ca directorul Adrian Radu nu poate fi judecat impartial in acest judet.

Ca o remarca, NICIODATA directorul Adrian Radu nu a dezvaluit public, in interventiile sale de la tv, in cotidienele la care era colaborator si/sau in cele 73 de ziare ale sale ceva despre situatia sa si a probelor falsficate de militienii de la DNA ST Ploiesti la ordinul procurorului Negulescu Mircea, considerand pe de o parte ca justitia nu se face public, pe de alta parte pentru a nu fi acuzat ca ar dori sa puna presiune pe instanta si/sau pe martori).

Astfel, la sfarsitul lunii ianuarie 2019, aprope dupa trei ani de la inscenare, in baza marturiilor din dosarul din instanta si a probelor administrate, directorul ziarului Incisiv de Prahova a depus plangere penala impotriva procuroilor Negulescu Mircea, Stasie Eduard si Savu Alfred Daniel Mircea, plangere adresata Sectiei pentru Investigarea Infracfiunilor din Justifie. Intre timp, aflam pe surse ca numarul procurorilor si judecatorilor din aceasta gasca de crima organizata s-a marit (un procuror de la DIICOT ST Ploiesti, altul de la Parchetul de pe langa Tribunalul Prahova si cativa judecatori).

Facebook Comments
Citeste in continuare

Exclusiv

Militianul paraditorilor de la DNA ST Ploiesti, muzica greceasca si dosarul fabricat directorului ziarului Incisiv de Prahova (I)

“Decizia sectiei de procurori a CSM arata ca o proportie majoritara din aceasta NU DA DOI BANI PE LEGE”

Publicat

pe

De

Inteleg ca CSM, sectia de procurori, a respins cererea de suspendare a doamnei procuror Piturca, cea care, in baza unui mandat de perchezitie (ea nefiind executor judecatoresc), a tarat-o pe Sorina din casa familiei in care a crescut pana la 9 ani, spre familia adoptiva, care a reusit intoarcerea hotararii de fond, obtinand o hotarare definitiva de adoptie – in opinia mea o eroare judiciara, cu atat mai mult cu cat ancheta penala cerceteaza falsuri in documentele de adoptie. CSM, sectia de procurori, a dispus sa nu o suspende din magistratura pe motiv ca tararea Sorinei de catre procurorul Piturca (acelasi procuror care ieri, desi purtator de cuvant al Curtii de Apel Craiova, dadea peste mainile si microfoanele reporterilor) – ,,nu afecteaza prestigiul justitiei”. In opinia mea, decizia de astazi a sectiei de procuror a CSM arata ca o proportie majoritara din aceasta sectie NU DA DOI BANI PE LEGE. Si am doua argumente. Reamintesc sectiei de procurori ceea ce m-a intrebat baiatul meu de 9 ani cand a vazut imaginile cu Sorina tarata de procurorul Piturca. M-a intrebat: ,,tata, ce e un procuror”’. Imi veneau o mie de raspunsuri in minte, dar am ales: ,,tata, ceea ce vezi tu la televizior NU ESTE un procuror”. Si am incercat apoi sa ii explic, in baza unei cercetari econometrice recente a mea, ca persoana pe care o vede la televizor este un functionar care nu da doi bani pe lege. Astazi, sectia de procurori a CSM a decis ca persoanele care nu dau doi bani pe lege, nu afecteaza prestigiul justitiei. O astfel de solidarizare ticaloasa a procurorilor CSM cu violenta lor colega de breasla demonstreaza cu atat mai mult NECESITATEA activitatii intense a sectiei de investigare a infractiunilor din justitie. Va reamintesc ca in studiul meu am aratat ca in caile definitive de atac, 67% dintre judecatorii din Romania nu dau doi bani pe lege si ca ,,din modelul econometric pot fi extrase rezultate si in ceea ce priveste proportia procurorilor care nu dau doi bani pe lege, dar deocamdata nu le fac publice, intruct sunt realmente groznice” dar si ca ,,perioada de dupa denuntarea protocoalelor cu SRI este prea scurta pentru a avea relevanta statistica si nu poate fi relevanta atata timp cat retelele din justitie subordonate in trecut prin protocol tind sa se subordoneze unui soi de ,,mafie”, in interesul altor retele decat cele ,,supravegheate” de SRI. Desi nu exclud ca ,,magistratii” din Inspectia Judiciara sa se fi ,,impiedicat” in motivele reale pentru suspendarea procuroarei Piturca, opinez ca lantul Inspectie Judiciara – Sectia de procurori CSM (ambele institutii ,,independente” dar aflate in trecut sub protocol ticalos cu SRI), lant care a condus la decizia de azi a CSM – sectia de procurori, cum ca ,,procuroarea” Piturca nu a afectat prestigiul justitiei, nu face decat sa intareasca concluziile preliminare ale studiului meu pe care il gasiti integral, mai jos, precizeaza jurnalistul Radu Teodor Soviani. (Paul D.).

https://soviani.com/2019/04/19/cel-mai-recent-studiu-al-meu-arata-ca-in-caile-definitive-67-dintre-judecatorii-din-romania-nu-dau-doi-bani-pe-lege/

Articolul “Decizia sectiei de procurori a CSM arata ca o proportie majoritara din aceasta NU DA DOI BANI PE LEGE” apare prima dată în Ziarul Incisiv de Prahova.

Facebook Comments
Citeste in continuare

Parteneri

Știri noi din Vâlcea

Exclusiv9 ore inainte

Troc la DNA pentru Adina Florea!

Politistul judiciar TOMA Ciprian de la DNA ST Ploisti este un politist obscur, din Campina, un „sifon” care a fost...

ExclusivO zi inainte

Militianul paraditorilor de la DNA ST Ploiesti, muzica greceasca si dosarul fabricat directorului ziarului Incisiv de Prahova (I)

Politistul judiciar TOMA Ciprian de la DNA ST Ploisti este un politist obscur, din Campina, un „sifon” care a fost...

Exclusiv2 zile inainte

“Decizia sectiei de procurori a CSM arata ca o proportie majoritara din aceasta NU DA DOI BANI PE LEGE”

Inteleg ca CSM, sectia de procurori, a respins cererea de suspendare a doamnei procuror Piturca, cea care, in baza unui...

Exclusiv3 zile inainte

Doar in subsolul unei pagini se poate regasi interesul unei institutii europene in raport cu ingerintele grave in actul de justitie din Romania!

Am inceput timid cu un fast food plasat strategic intr-un loc urat, dar cu trafic mare. M-am gandit ca au...

Exclusiv4 zile inainte

Creierul lui Kovesi in dosarul paraditorilor

Hai, ca poate se misca lucrurile in dosarul lui Lucica Onea si al lui Mircea „Portocala” Negulescu, unde cei doi...

Afaceri4 zile inainte

Ce este un advertorial?

Pentru a obține o poziționare cât mai bună în căutările Google, orice site are nevoie de o vizibilitate cât mai...

Exclusiv5 zile inainte

“Au ascuns totul ca să meargă şnur prin fals adopţia internaţională”/Incisiv de Prahova a avut din nou dreptate

Fetiţa de 8 ani din Baia de Aramă, adoptată de o familie din SUA, are un frate, aflat la rândul...

Uncategorized5 zile inainte

Focus pe productivitate: Philips prezintă monitoarele hibrid USB docking station dedicate profesioniștilor

Amsterdam, 11 iulie 2019 – MMD lansează două noi monitoare Philips: modelul LCD de 24 inchi, 241B7QUBHEB, și modelul de 27...

Exclusiv6 zile inainte

Bă, Mateescule, în practica DNA erai azi și arestat preventiv! Ieși, dracului afară din magistratură și CSM, nu ți-e rușine?

Avocatul Aurelian Pavelescu a explodat de nervi după ce instanța supremă a admis, marți, cererea Secției pentru anchetarea magistraților și...

Exclusiv7 zile inainte

Procurorul Negulescu Mircea si increngaturile sale cu fratele lui Kovesi (I)

Adriana Lascu, cumnata fostei şefe a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, lucrează, începând cu anul trecut, pentru una dintre companiile conectate la...

ExclusivO săptămână inainte

Directorul RASP confirma acuzatiile UNPR Prahova la adresa primarului Dobre

Adriana Lascu, cumnata fostei şefe a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, lucrează, începând cu anul trecut, pentru una dintre companiile conectate la...

ExclusivO săptămână inainte

Avocatul din Ploiesti reclamagiu, vecinul care îţi trimite autorităţile pe “cap”

  Conform unor studii realizate de Institutul de Sănătate Publică din Anglia, vapatul poate fi cu 95% mai puțin dăunător...

ExclusivO săptămână inainte

ICCJ SI CONSTITUTIA ROMANIEI/CE CAUTA ACOLO?

General Dumitru Iliescu, fost șef SPP, preluare facebook: Cu putin timp in urma, Curtea Constitutionala a Romaniei a dat solutia...

ExclusivO săptămână inainte

FELICITARI IPJ ILFOV! IN URMA DEZVALUIRILOR ZIARULUI INCISIV DE PRAHOVA ORGANELE DE CERCETARE PENALĂ L-AU LUAT IN VIZOR PE ȘEFUL POSTULUI DE POLIȚIE BRĂNEȘTI

General Dumitru Iliescu, fost șef SPP, preluare facebook: Cu putin timp in urma, Curtea Constitutionala a Romaniei a dat solutia...

Exclusiv2 săptămâni inainte

TOT IN CURAND/POLITIA LOCALA PLOIESTI/DEZVALUIRI DESPRE POLITISTA LOCALA DATCU CLAUDIA SI “SMENUL” DIN SPATELE LIPSEI CURSURILOR DE PAZA

Iridex Group Plastic a prezentat recent rezultatele obtinute prin proiectul de relansare a statiei de productie mase plastice, proiect care...

Exclusiv2 săptămâni inainte

Mergem ÎMPREUNĂ la prezidențiale? – Ziarul Incisiv de Prahova

Dacă supersonicul Concorde ar fi putut vorbi, cu siguranță el ar fi spus: ,,mai vreau să zbor’’ în ciuda deciziei...

Știrile Săptămânii