Uncategorized
TEAM RAZER IA CU ASALT EVENIMENTELE EVO 2019 ȘI THE INTERNATIONAL

Un număr record de jucători de elită susținuți de Razer vor participa la cele mai mari și mai urmărite concursuri din acest sezon
BUCUREȘTI, 31 iulie 2019 – Razer™, cel mai popular brand de lifestyle pentru gameri la nivel mondial, a anunțat că un număr record de jucători profesioniști vor concura ca parte a organizației Team Razer la finalele turneelor EVO 2019 și The International (TI9) Dota 2. Ambele evenimente se numără printre cele mai prestigioase competiții de sporturi electronice, oferind premii totale de aproape 31 de milioane de dolari.
Membri Team Razer aparținând echipelor Mousesports și Team Evil Geniuses (EG) alături de jucătorul profesionist de jocuri cu lupte, Kun ‘Xian’ Ho, vor participa la EVO 2019, organizat în Las Vegas între 2 și 4 august. Spre sfârșitul aceleiași luni, Team EG împreună cu Alliance vor participa la TI9 în Shanghai, concurs ce va avea loc între 20 și 25 august. Dorința lor de a câștiga, dar și cele mai bune echipamente destinate jucătorilor profesioniști din arsenalul Razer, le vor permite jucătorilor de elită din cadrul Team Razer să lupte la capacitate maximă pentru victorie sub privirile a milioane de spectatori.
Pionierii sporturilor electronice încă din 2005
Razer a militat pentru sporturile electronice încă de la înființarea sa în 2005. Sub egida Team Razer, compania colaborează cu cele mai bune echipe și cei mai buni jucători din lume pentru a dezvolta noi periferice deosebit de performante. În momentul din față, Team Razer include 18 echipe de top din 25 țări.
“Razer este mândru să aibă o prezență atât de puternică prin Team Razer la două dintre cele mai mari evenimente de sporturi electronice,” a declarat David Tse, Global Esports Director în cadrul Razer. “Dorința lor de a deveni cei mai buni și purtarea lor demnă de sportivi inspiră milioane de jucători din întreaga lume.”
Pentru a descoperi mai multe despre jucătorii profesioniști Team Razer care concurează în cadrul EVO 2019 și The International, parcurgeți detaliile de mai jos. Pentru biografiile jucătorilor și pentru poze cu aceștia accesați linkul http://rzr.to/team-razer-evo-ti9.
EVO 2019: TEAM RAZER ÎN FRUNTEA COMPETIȚIEI
Spectacolul Team Razer începe în Las Vegas pe 2 august în cadrul EVO, jucătorii profesioniști ai Team Razer concurând în jocuri precum Super Smash Bros. Ultimate, Tekken 7, Street Fighter V, DragonBall Fighter Z și altele.
EVO 2019 promite să fie scena unor confruntări deosebit de interesante, între membri Team Razer numărându-se foști campioni: Xian este campionul Street Fighter IV din cadrul EVO 2013, Christopher ‘NYChrisG’ Gonzalez din echipa Team EG a câștigat concursul Ultimate Marvel vs Capcom 3 în campionatul EVO din 2016 in, iar jucătorul de Street Fighter V, Ricki ‘HelloKittyRicki’ Ortiz a fost finalistul Capcom Cup în 2016.
Jucătorul de la care se așteaptă cele mai bune performanțe este membrul echipei Mousesports, Benjamin ‘Problem X’ Simon, actualul campion Street Fighter V, care și-a cucerit titlul în cadrul EVO 2018.
Problem X, liderul avangardei
Un competitor redutabil, versat în folosirea mai multor personaje, Problem X este cel mai cunoscut pentru felul în care joacă cu Bison. Jucătorul profesionist de 27 ani originar din Marea Britanie a reușit să se facă remarcat în cadrul comunității de Fighting Games (FGC) încă înainte de a se alătura echipei Mousesports în 2017. Însă, după acel moment a reușit să ajungă pe noi culmi ale carierei, devenind cel mai popular jucător profesionist de Street Fighter din Europa.
Având performanțe remarcabile în 2017, Problem X a terminat Capcom Pro Tour pe locul șapte, urmând să devină unul din cei mai de seamă membri ai FGC prin câștigarea turneului EVO 2018, învingând în Las Vegas cei mai buni jucători din lume.
“Sunt extrem de competitiv și mi se pare foarte distractiv și captivant să concurezi sub presiune,” a declarat Problem X. “Câștigarea EVO pentru a doua oară consecutiv ar fi uimitor, deoarece niciun participant la evenimentul principal EVO pentru Street Fighter V nu a reușit acest lucru vreodată.”
Renunțând la slujba sa în 2018 și dedicându-se în întregime jocului Street Fighter V, Ben oferă sprijin altor jucători din regiunea sa și transmite direct pe canalul său Twitch, therealproblemx. El a devenit unul dintre cei mai temuți concurenți, cucerind victorie după victorie.
Cele mai recente titluri de campion ale lui Problem X:
- Sonic Boom 2017
- Regionalele Capcom EU 2017
- EGX 2017
- SGB 2017
- Celtic Throwdown 2017
- Northwest Majors 2018
- Sonic Boom 2019
- April Annihilation 2019
- Reflect UK 2019
Echipa de vedete Team EG, pregătită de luptă
Team EG va avea de asemenea o prezență puternică la EVO 2019. În timp ce NYChrisG este cel mai bine cunoscut pentru performanțele sale din Marvel vs Capcom 3 cucerind titlul de campion EVO în 2016, el a demonstrat că este un jucător versatil, însușind secretele Street Fighter V pe lângă cele ale altor jocuri. Jucătorul de Street Fighter V, HelloKittiRicki, care este posibil să-l înfrunte pe Problem X este un alt competitor neînfricat și bine pregătit.
“Este crucial să fii pregătit psihic pentru EVO,” a declarat HelloKittyRicki, vorbind despre cum se pregătește pentru eveniment. “Întotdeauna mă antrenez din greu înainte de fiecare campionat, dar indiferent de cât de bine mă simt, nu mă aștept la vreun rezultat, încercând să mă mențin calm și concentrat.”
Lista de jucători profesioniști sponsorizați de Razer care participă la turneul EVO îl include și pe Xian. Întrebat despre așteptările sale înainte de campionatul din acest an, el a declarat: “Consider că în cadrul turneului EVO cele mai importante sunt stamina și anduranța, deoarece trebuie să ne măsurăm cu mii de alți jucători. Vreau să ajung în top 8 anul acesta.”
Cu o mulțime de jucători talentați care vor să-și lase amprenta asupra evenimentului, competiția EVO din acest an promite să fie unul dintre cele mai captivante evenimente de sporturi electronice.
THE INTERNATIONAL: TEAM RAZER REPREZENTAT DE DOI FOȘTI CAMPIONI
Organizat la trei săptămâni după EVO, The International din Shanghai va include o confruntare a titanilor din Team Razer, reprezentați de echipele Evil Geniuses și Alliance, ambii concurând să cucerească premiile totale de 30 de milioane de dolari. Ambele echipe sunt foști campioni ai TI: Alliance în 2013 și Evil Geniuses în 2015.
Team EG compus din veterani TI
Evil Geniuses sunt familiari cu acest eveniment, ei participând la toate cele cinci turnee TI de la înființarea competiției în 2014. Mai mult, ei au reușit să urce pe podium de patru ori.
“este un sentiment diferit comparat cu anul trecut, când am jucat din etapa de Opens,” a comentat jucătorul vedetă al echipei, Artour ‘Arteezy’ Babaev, după ce s-a calificat pentru TI9. “Concurarea în cadrul TI este o experiență specială ce trebuie respectată. Indiferent dacă câștigi sau nu, vei avea parte de amintiri și de provocări care te motivează atât ca individ, cât și ca echipă.”
“Cel mai mare eveniment Dota 2 necesită un mix de pregătire individuală și în echipă,” a adăugat cel mai tânăr jucători din EG, Syed Sumail ‘SumaiL’ Hassan. “Am programat o sesiune de antrenament comun înainte de eveniment pentru a ne asigura că suntem pregătiți.”
Alliance se întoarce în locul în care a început totul
Alliance a devenit cunoscut în 2013 când echipa lor de Dota 2, condusă de Jonathan ’Loda’ Berg, a câștigat prima ediție a turneului TI. De atunci, organizația a ajuns să fie deținută în întregime de jucători, continuând să-și clădească moștenirea de Dota 2. Alliance a adunat un număr considerabil de fani în întreaga lume, având ca membri unii dintre cei mai remarcabili jucători din lume precum Henrik ‘AdmiralBulldog’ Ahnberg, cel mai important streamer de Dota 2 de pe Twitch.
Acum echipa se pregătește de TI9. “Nu există cuvinte să descrii sentimentul,” a declarat Loda când a fost întrebat de așteptările sale legate de turneu. “La TI poți vedea încă de la început care echipe sunt pregătite să lupte până la capăt, dar și echipele care se vor destrăma dacă pierd în fața unui oponent nepotrivit. Noi suntem pregătiți să ne luptăm cu toți cei de la TI.”
Cu echipa Team EG dorind să continue cu rezultatele strălucite și Alliance făcând totul pentru a ajunge înapoi în top, așteptările sunt mari din partea ambelor echipe în cadrul TI9.
Urmăriți jucătorii profesioniști ai echipei Team Razer care concurează în cadrul turneelor EVO și The International. Având jucători cu experiență din belșug, Team Razer este pregătit să obțină rezultate în ambele competiții.
Pentru mai mult informații despre Team Razer, vizitați http://www.razer.com/team
Pentru mai multe informații despre campania ‘This is esports’ derulată de Razer, vizitați https://www.razer.com/campaigns/this-is-esports
Uncategorized
Humana People to People România deschide un nou magazin, în Arad
Arad, 17.07.2026 Humana People to People România își extinde rețeaua de retail prin deschiderea unui nou magazin de articole vestimentare second-hand, în Arad. Începând de luni, 20 iulie 2026, arădenii vor avea acces la o gamă variată de articole vestimentare second-hand de calitate, la prețuri accesibile, într-un magazin organizat pe principiul colecțiilor care se reînnoiesc constant.
În noul magazin, situat între Gara CFR Arad și Atrium Mall (Calea Aurel Vlaicu, bloc L, parter),clienții vor găsi haine pentru femei, bărbați și copii, încălțăminte, accesorii și articole textile pentru casă, atent selectate și pregătite pentru reutilizare. Colecțiile vor fi înlocuite complet la fiecare 5 săptămâni, oferind permanent produse diferite și oportunități noi de cumpărături.
Fiecare colecție începe cu prețurile inițiale, iar pe parcursul celor cinci săptămâni acestea scad treptat. Astfel, clienții pot alege între cele mai noi articole sau pot aștepta reducerile progresive, în funcție de preferințele lor.

„Ne bucurăm să ajungem și mai aproape de comunitatea din Arad și să oferim o alternativă accesibilă și responsabilă pentru cumpărăturile de zi cu zi. Fiecare articol din magazinele Humana are șansa unei noi vieți, iar fiecare achiziție contribuie la reducerea risipei textile și la utilizarea mai eficientă a resurselor. Ne dorim ca noul magazin să devină o destinație pentru toți cei care apreciază calitatea, varietatea și beneficiile reutilizării”, declară Rodica Bulăceanu, director comercial al organizației Humana People to People România.
Articolele disponibile în magazinele Humana provin din donații de haine colectate în țări precum Italia, Germania sau Austria. După un proces riguros de sortare, doar articolele aflate în cea mai bună stare sunt selectate pentru comercializare și sunt igienizate conform legislației europene și naționale în vigoare. Textilele care nu mai pot fi reutilizate sunt direcționate către reciclare sau valorificare energetică, contribuind la reducerea deșeurilor și la dezvoltarea economiei circulare.

Industria textilă este una dintre cele mai poluante industrii la nivel mondial, fiind responsabilă pentru aproximativ 10% din emisiile globale de gaze cu efect de seră și pentru un consum uriaș de apă. Alegerea hainelor second-hand reprezintă una dintre cele mai eficiente modalități prin care consumatorii pot reduce impactul asupra mediului, prelungind durata de viață a produselor textile și diminuând nevoia producerii unor articole noi.
Anul acesta, Humana People to People împlinește 20 de ani de prezență în România, perioadă în care a oferit haine de calitate la prețuri accesibile și, în același timp, a dorit să demonstreze că moda poate funcționa fără risipă.
Uncategorized
Samsung introduce tehnologia Flex Titanium pentru a îmbunătăți ecranele pliabile
Concepută pe baza inovației complete a Samsung în domeniul dispozitivelor pliabile, noua tehnologie de afișare îmbunătățește durabilitatea și reduce vizibilitatea pliurilor, oferind o experiență mai rafinată cu dispozitivele pliabile
București, 17 iulie 2026 – Samsung Electronics Co., Ltd. a prezentat astăzi noua tehnologie Flex Titanium destinată următoarei generații de dispozitive pliabile Galaxy. Bazată pe șapte generații de inovații în domeniul dispozitivelor pliabile și pe expertiza inginerească, structura ecranului reproiectată utilizează progrese structurale și materiale pentru a oferi o experiență de vizionare mai rafinată, cu o durabilitate sporită și o vizibilitate redusă a pliurilor. Realizată grație cunoștințelor acumulate de Samsung în domeniul ecranelor, tehnologia Flex Titanium integrează două componente pe bază de titan — o peliculă din aliaj de titan și o placă de titan — care colaborează pentru a echilibra profilul subțire, flexibilitatea și rezistența în cadrul structurii ecranului pliabil.
„Punctul forte al Samsung în categoria dispozitivelor pliabile provine din corelarea nevoilor utilizatorilor cu tehnologiile noastre, care oferă beneficii tangibile în viața de zi cu zi”, a declarat Sunghoon Moon, Vicepreședinte Executiv și Senior Executive Mobile R&D Office – H/W, Samsung Electronics. „Pentru următoarea generație de dispozitive pliabile Galaxy, Samsung se bazează pe ani de expertiză pentru a integra inovații în materie de ecrane în dispozitive care îmbunătățesc experiența utilizatorilor, având la bază experiențe de vizionare excepționale.”
Bazându-se pe ani de experiență în domeniul dispozitivelor pliabile
Samsung a jucat un rol de lider în dezvoltarea inovațiilor în materie de ecrane și în aducerea acestora la scară largă către consumatori, prin intermediul dispozitivelor mobile. Această moștenire include adoptarea la scară largă a ecranelor AMOLED în 2007 și evoluția ecranelor către formate flexibile.
Tehnologiile inovatoare își pot atinge potențialul maxim și pot oferi experiențe semnificative utilizatorilor doar prin perfecționarea continuă în condiții reale, iar categoria dispozitivelor pliabile nu face excepție. De-a lungul celor șapte generații de dispozitive pliabile Galaxy, Samsung a ascultat cu atenție feedback-ul consumatorilor. Acest lucru i-a oferit companiei o înțelegere profundă a ceea ce așteaptă utilizatorii de la această categorie: o experiență de vizionare mai amplă și mai captivantă, cu o cută mai puțin vizibilă, fără a compromite durabilitatea sau portabilitatea.
Pentru a răspunde acestor așteptări, Samsung a trebuit să regândească modul în care sunt construite ecranele pliabile, combinând inovații în domeniul tehnologiei, al materialelor și al ingineriei mecanice. Rezultatul este cea mai recentă etapă importantă în inovarea ecranelor pliabile: tehnologia Flex Titanium. Prin integrarea cu succes a inovației în materie de ecrane cu ingineria dispozitivelor, Samsung va continua să modeleze direcția industriei mobile și să ofere experiențe de utilizare remarcabile.
Flex Titanium: o experiență vizuală la nivel superior
Pentru a crea un ecran care să ofere o experiență de vizionare captivantă, menținând în același timp capacitatea de a rezista la utilizarea zilnică, Samsung a adoptat o nouă abordare în ceea ce privește proiectarea structurală. Acest lucru a necesitat un material suficient de rezistent pentru a face față șocurilor externe, suficient de flexibil pentru a suporta plierile repetate și suficient de subțire pentru a se încadra într-o structură rafinată a dispozitivului. Echilibrarea tuturor celor trei factori a fost esențială pentru dezvoltarea ecranelor pliabile, iar titanul a oferit combinația potrivită.
Cunoscut pentru rezistența și duritatea sa, titanul a fost utilizat în unele dintre cele mai exigente aplicații, inclusiv în antenele sateliților și în roțile unui rover marțian. Deși duritatea sa face din titan un material de încredere, acesta prezintă totodată provocări tehnice semnificative atunci când este aplicat la structura subțire și flexibilă a unui ecran pliabil, din cauza rigidității sale. Bazându-se pe expertiza sa, Samsung a integrat titanul în două componente cheie: o peliculă din aliaj de titan și o placă de titan.
Folia din aliaj de titan este o componentă care susține ecranul din interior, fiind amplasată sub panoul OLED. În comparație cu folia din polimer, aceasta oferă o rigiditate mecanică de 20 de ori mai mare. Un proces de laminare de precizie face ca materialul să fie extrem de subțire, având aproximativ o treime din grosimea unui fir de păr uman obișnuit, permițând realizarea unui panou de afișare mai subțire.
Sub aceasta se află o placă robustă din titan, o structură flexibilă care susține modulul ecranului din partea de jos. Aceasta permite o lipire mai strânsă cu modulul ecranului prin eliminarea spațiilor de aer dintre modul și adezivul de pe placă, grație unei tehnologii avansate de prelucrare a orificiilor. Această nouă structură oferă un suport mai stabil sub ecran atunci când este desfăcut, păstrând în același timp flexibilitatea necesară pentru a face față plierii repetate.
În plus, prin integrarea unei arhitecturi de înaltă rezoluție și a unor materiale organice de ultimă generație, noul ecran oferă o rezoluție extrem de vie, reducând în același timp consumul de energie — ceea ce duce la o creștere spectaculoasă a eficienței energetice generale.
„Prin introducerea unor orificii sofisticate cu micro-model în secțiunea pliabilă a plăcii de titan, am reușit să asigurăm flexibilitatea împreună cu o durabilitate robustă”, a declarat Kyung-Jin Yoo, Vicepreședinte Executiv și Head of Mobile Display Product Development Team, Samsung Display. „Combinând arhitectura de afișare de înaltă rezoluție cu noi materiale organice care maximizează eficiența energetică, vom consolida și mai mult competitivitatea dispozitivelor pliabile Galaxy de nouă generație.”
Împreună, aceste progrese permit realizarea unui ecran pliabil robust, care maximizează imersiunea în conținut pe un ecran fără margini și reduce vizibilitatea pliurilor — totul păstrând în același timp un profil subțire. Prin echilibrarea rezistenței, flexibilității și stabilității structurale, Samsung continuă să stabilească standardele pentru ecranele pliabile.
Noua tehnologie Flex Titanium va fi lansată odată cu dispozitivele pliabile Galaxy de nouă generație ale Samsung. Detalii suplimentare vor fi dezvăluite în cadrul evenimentului Galaxy Unpacked.
Uncategorized
Samsung prezintă noul SSD 990, cu performanțe de top și eficiență energetică îmbunătățită
SSD-ul Samsung 990 oferă performanțe robuste, cu o viteză de citire secvențială de până la 7.250 MB/s și o eficiență energetică îmbunătățită cu 38% față de predecesorul său
Variantele de 1 TB și 2 TB extind opțiunile de upgrade al computerului pentru consumatori, acoperind de la utilizarea de zi cu zi, până la gaming și crearea de conținut
Samsung Electronics a anunțat astăzi lansarea noului său SSD 990, disponibil în capacități de 1 terabyte (TB) și 2 TB. Oferind performanțe secvențiale excepționale și o eficiență energetică îmbunătățită, SSD-ul Samsung 990 este conceput ca o soluție de stocare echilibrată, optimizată pentru gaming, sarcini creative și utilizarea zilnică a computerului.
„Noul SSD 990 de la Samsung este o soluție excelentă pentru o gamă largă de utilizatori care doresc să-și extindă spațiul de stocare pentru sarcini de lucru complexe, gaming imersiv, creare de conținut la rezoluție înaltă și asamblarea propriilor computere”, a declarat Tommy (Hyoungsuk) Kwon, vicepreședintele echipei Memory Brand Product Biz în cadrul Samsung Electronics.
Datorită suportului PCIe 4.0 și celor mai recente tehnologii NAND, modelul de 2 TB al SSD-ului Samsung 990 oferă o viteză de citire secvențială de până la 7.250 megabyți pe secundă (MB/s), în timp ce modelul de 1 TB atinge până la 7.150 MB/s. Ambele modele asigură viteze de scriere secvențială de până la 6.450 MB/s, facilitând transferuri rapide de fișiere și timpi de încărcare reduși.

În ceea ce privește performanța aleatorie, modelul de 2 TB oferă până la 850K IOPS la citire și 1.200K IOPS la scriere, în timp ce modelul de 1 TB atinge viteze de citire și scriere de până la 700K, respectiv 1.100K IOPS. Aceste capacități îi ajută pe utilizatori să se bucure de lansări mai rapide ale aplicațiilor, un gameplay fluid și o gestionare eficientă a sarcinilor de lucru de mari dimensiuni.
Capacitatea de stocare extinsă le permite, de asemenea, utilizatorilor să salveze volume mari de conținut de înaltă calitate și cele mai recente jocuri AAA. Modelul de 2 TB poate stoca până la 30 de jocuri de mari dimensiuni, calculat la o dimensiune medie de 64 GB per joc, devenind o soluție ideală pentru gamerii și creatorii care gestionează fișiere și aplicații din ce în ce mai voluminoase.
SSD-ul Samsung 990 a obținut, de asemenea, îmbunătățiri semnificative în ceea ce privește eficiența energetică. Comparativ cu modelul său anterior, 990 PRO, eficiența energetică a fost îmbunătățită cu până la 38%, permițând utilizatorilor să obțină performanțe ridicate cu un consum mai mic de energie.
Software-ul Samsung Magician contribuie la asigurarea faptului că SSD-urile – inclusiv Samsung 990 – își mențin performanța optimă. Acesta sprijină migrarea fluidă a datelor și monitorizarea stării de sănătate a unității de stocare, permițând utilizatorilor să beneficieze de o optimizare personalizată a performanței și de o protecție robustă a datelor.
| SSD Samsung 990 | ||
| Interfață | PCIe® 4.0 x4 NVMe™ 2.0 | |
| Format | M.2 (2280) | |
| Memorie de stocare | Samsung V-NAND | |
| Controler | Controler intern Samsung | |
| Capacitate | 1 TB | 2 TB |
| Viteză de citire/scriere secvențială | Până la 7.150 MB/s, până la 6.450 MB/s | Până la 7.250 MB/s, până la 6.450 MB/s |
| Viteză de citire/scriere aleatorie (QD32) | Până la 700K IOPS, 1.100K IOPS | Până la 850K IOPS, 1.200K IOPS |
-
Afaceriacum 8 ani(P) Pinocchio și Veverița Zuby la Shopping City Râmnicu Vâlcea
-
Știri din județacum 8 aniGarniturile moto: componente esentiale pentru functionarea motorului unei motociclete
-
Socialacum 4 ani3 soluții pentru a scăpa de ROBOR
-
Exclusivacum 3 aniFostul șef al SERVICIULUI ARME, EXPLOZIVI ŞI SUBSTANŢE PERICULOASE (si fost sef al Serviciului Judeţean Anticorupţie Prahova) s-a pensionat și duce viață de „boier”/Efectul de domino sau o reacție în lanț – Ziarul Incisiv de Prahova
-
Afaceriacum 8 aniUn NOU magazin Annabella pe strada Maior V. Popescu din Ramnicu Valcea
-
Știri din județacum 6 ani
#Reset Plastic!
-
Exclusivacum 7 aniSOLICITĂM PUBLIC DR. KISS CSABA SĂ NU SE ASCUNDĂ ȘI SĂ RĂSPUNDĂ PERTINENT CERERII ADRESATE DE ZIARUL INCISIV DE PRAHOVA!
-
Exclusivacum 8 aniOPINIE/SRI, MJ, CSM, IJ si ICCJ – grup infracțional organizat

