Exclusiv
REVOLUTIA MEA SE INCHEIE AICI…
În mai mult de un sfert de secol de gazetărie, mi s-a întîmplat o singură dată să fiu agresat fizic și verbal de vreunul dintre subiecții articolelor mele, supărat, evident, de ceea ce am publicat, precizeaza in Inpolitics, Bogdan Tiberiu Iacob. Aproape îi invidiez pe unii confrați mai tineri care după primele cinci articole anunță urbi et orbi că au primit deja amenințări cu moartea, cu tortura, cu răpirea familiei ori măcar cu incendierea mașinii.
Acel personaj se numește Gelu Voican Voiculescu. Un individ dubios, vindicativ, tenebros, respingător și azi, ca și atunci. O emanație tulbure a Revoluției, înțepenit între clitorisul Securității și metafizica FSN, dacă e să-l parafrazez chiar pe el.
S-a întîmplat imediat după congresul PSD din 1997, dacă nu mă înșeală memoria, cînd Voiculescu obținuse o funcție politică în partid. După ce am atras atenția într-un articol că el ocupă și un post diplomatic în MAE, incompatibil cu noua funcție politică, a fost concediat imediat.
La prima conferință de presă a PSD de după eveniment, la ieșirea din Kiseleff dau nas în nas cu fostul pistolar de după Revoluție, ne amintim cum tîra kalașnikovul pe umăr prin clădirea guvernului de frica franctirorilor.
Mă identifică și, instantaneu, devine leu-paraleu și îmi înfige mîna în gît, la propriu, în plin bulevard, răcnindu-mi în față: ”Bă, ticălosule, tu știi că m-ai lăsat fără pîineee?!!!”. Încerc să rămîn calm și îi servesc răspunsul că nu eu, ci el ar fi trebuit să se gîndească la propria pîine cînd a încălcat normele legale.
”Bă, ticălosule, ar merita să te calc în picioare chiar aici” nu se lasă bărbosul, cu mîna tot în beregata mea.
Îi zîmbesc mefistofelic (mă gîndesc că un scandal cu el mi-ar sufla vînt în pînze, gazetărește vorbind) și-l provoc: ”De ce nu mă loviți?”.
Nu se aștepta la asta. Desface mîna și îmi răspunde cu glas mai scăzut: ”Ți-ar plăcea, nu? Ți-ar plăcea mă nenorocitule să-mi faci și mai multe necazuri, nu?”.
Între timp, din spate vin și alți colegi de breaslă de la conferință, Carol Sebastian, Cristian Niculescu, parcă Adelina Rădulescu….Privesc scena uluiți, incapabili să intervină.
Voican mă lasă în plata Domnului și pleacă înjurîndu-mă cu năduf, printre dinți.
Nu l-am mai văzut ori auzit de atunci. Nici nu mai era important, vremea lui trecuse.
Aflu azi că cineva i-a spart capul cu o cîrjă și l-a umplut de sînge în Piața Universității, la comemorarea Revoluției.
Pe Facebook, multă lume jubilează: ”Bine i-au făcut”.
Ar trebui să mă bucur, în sinea mea.
Să mă simt răcorit, după 22 de ani
Nu mă bucur, nu jubilez.
Sunt pur și simplu îngrozit.
Am făcut Revoluția cu lozinca ”Fără violență” în suflete și acum o aniversăm cu sînge și capete sparte.
La B1TV, revoluționarul Teodor Mărieș e în extaz: ”Dacă a curs sânge de Voican în Piața Universității, e un semn bun. În urmă cu 30 de ani curgea sânge din 1000 de români, din ordinul lui Iliescu, Voican, Petre Roman, Brucan. Au murit în București și întreaga țară. Asta este, mai curge sânge și din ei”.
Ochi pentru ochi ar însemna în final o lume de chiori parcă spunea marele Gandhi.
Nu știu dacă eu sunt singurul care a observat asta, dar la noi, de cîte ori cineva trage în spațiul public un discurs despre reconciliere națională parcă apasă concomitent un buton roșu care declanșează un act de violență între oameni.
Poate o fi doar o coincidență, naiba știe…
Tot la tv, curg extrase din discursul solemn al președintelui, la depunerea jurămîntului pentru noul mandat: ”La 30 de ani de la Revoluția din 1989, trebuie să avem maturitatea să înțelegem că suntem obligați să ne rupem definitiv de tarele trecutului și să începem un nou capitol”.
Schimb canalul.
”Cînd ne va fi greu, să ne găsim sprijin unii în ceilalți, fiindcă noi, românii, oriunde ne-am afla, suntem o mare familie, uniți pentru totdeauna de dragostea de țară care ne dă forța să depășim orice obstacol.
Acesta să fie legământul pe care cu toții îl facem astăzi, 21 decembrie, zi simbol a renașterii naționale!”.
Tot din jurămîntul președintelui.
Cam la aceeași oră, la Troița eroilor de la Universitate începea renașterea românilor ca o mare familie.
Un bătrîn, de acum, a fost înjurat, scuipat, lovit în cap cu o cîrjă și însîngerat la aniversarea Revoluției și asta stîrnește fericirea multora.
Alții s-au trezit să strige, furioși, împotriva unui amărît de concert omagial la adresa eroilor Revoluției: sacrilegiu!
Un concert care nu s-a mai ținut.
Acolo, sus, eroii noștri s-or simți, poate, răzbunați: li s-a făcut în sfîrșit dreptate. Curge sînge ”și din ei”.
Sau ne privesc, dimpotrivă, cu milă și dispreț, totodată?
La vreo oră și ceva de cînd am început să aștern aceste rînduri amare se fac 30 de ani de la momentul în care am părăsit Piața Universității, după ce luasem în plin tulumbele de apă ale mașinilor de intervenție și se trăsese prima rafală de gloanțe oarbe deasupra capetelor noastre. Eram ud leoarcă și oricît de blîndă fusese vremea pe atunci, tot mă luase frigul. Am plecat puțin înainte să înceapă măcelul și să se tragă în plin.
Nu am regretat nicio clipă în toți acești 30 de ani că am ieșit în stradă în după amiaza lui 21 decembrie, nici chiar cînd am căpătat convingerea fermă că am fost doar un figurant într-o piesă abil regizată, nicidecum erou al unei autentice revoluții. Am simțit că am făcut ceea ce trebuia să fac și basta. Și mi-am zis mereu că aș face la fel, de-ar fi să o iau de la capăt.
După cele văzute azi, m-am răzgîndit: în viața asta, ori în alta viitoare, pe mine să nu mai contați, băieți.
Dacă am ieșit în stradă pentru dreptul de a ne sparge țestele trei decenii mai tîrziu și a pune căluș viorilor, îmi fac mea culpa.
Revoluția mea se încheie aici….mai mentioneaza ziaristul Bogdan Tiberiu Iacob. (Irinel I.).
Articolul REVOLUTIA MEA SE INCHEIE AICI… apare prima dată în Ziarul Incisiv de Prahova.
Afaceri
Ghidul Dezvoltatorului Imobiliar 2026: Cum Reduci Costurile de Construcție cu 30% – 60% prin Importuri Directe din China, Fără Rabat la Calitate
Matematica din spatele șantierului tău
În 2026, piața imobiliară din România nu mai permite erori de bugetare. Cu costurile forței de muncă în creștere și normele nZEB (Near Zero Energy Building) tot mai stricte, marja de profit a unui dezvoltator se subțiază dacă se bazează exclusiv pe lanțurile de distribuție clasice din Europa.
Adevărul incomod? Multe dintre materialele „europene” pe care le cumperi la preț premium sunt, de fapt, produse în aceleași fabrici din Foshan sau Guangzhou, doar reambalate.
Acest articol explică, pas cu pas, cum poți „tăia” intermediarii și cum poți transforma achizițiile din China dintr-un risc într-un avantaj competitiv strategic pentru ansamblul tău rezidențial.
De ce China? (Și de ce acum?)
Nu vorbim despre a cumpăra „ieftin”, ci despre a cumpăra inteligent. China a trecut de la „fabrica lumii pentru produse ieftine” la lider tehnologic în producția industrială.
Pentru un dezvoltator imobiliar care construiește un bloc de 50+ apartamente, diferențele sunt matematice:
- Gresie și Faianță (Rectificată, Porțelanată): Economie de 30-45% față de distribuitorii locali.
- Uși de interior (MDF/WPC/Filomuro): Economie de 40%.
- Sanitare și Mobilier de baie: Economie de până la 50% pentru aceleași specificații tehnice.
Notă ChinaRomania: Secretul nu este prețul cel mai mic din catalog, ci raportul calitate/preț livrat în șantier.
Top 3 Mituri despre Importul din China (Demontate)
Mitul 1: „Calitatea este slabă”
Realitatea: China produce pe paliere de calitate. Dacă plătești preț de rebut, primești rebut. Dacă ceri standarde germane, fabricile chinezești au tehnologia să le livreze (deseori, chiar ele produc pentru brandurile germane).
- Soluția: Audit de fabrică și Controlul Calității (QC) înainte de încărcarea containerului.
Mitul 2: „Durează prea mult și blochez banii”
Realitatea: Un ciclu de import bine planificat durează 35-50 de zile (producție + transport maritim până în Constanța).
- Soluția: Planificarea achizițiilor în faza de „roșu” a construcției pentru a avea finisajele la timp. Cashflow-ul este gestionat prin plăți eșalonate (depozit vs. plată la livrare).
Mitul 3: „Nu au certificări CE”
Realitatea: Marii producători chinezi exportă global și dețin toate certificările necesare (CE, ISO, teste de rezistență la foc).
- Soluția: Verificarea documentației tehnice este pasul zero, înainte de orice negociere de preț.
Ce materiale merită să imporți? (Analiza Pareto)
Nu totul merită adus din China (de exemplu, cimentul sau cărămida nu sunt rentabile din cauza volumului/greutății). Concentrează-te pe finisaje și tehnologie:
- Finisaje High-End: Marmură compozită, parchet SPC, gresie de mari dimensiuni (slab tiles).
- Tâmplărie și Uși: Uși metalice antifoc certificate, uși de interior, fațade ventilate.
- Electrice & Smart Home: Sistemele de iluminat LED arhitectural și soluțiile smart home (întrerupătoare, videointerfoane) au marje uriașe la distribuitori.
- Sisteme HVAC: Pompe de căldură și ventiloconvectoare.
Procesul ChinaROmania: Cum eliminăm riscul
Majoritatea dezvoltatorilor evită importul direct din cauza birocrației și a fricii de „țeapă”. Aici intervine un integrator industrial. Iată cum transformăm haosul în procedură:
- Sourcing Tehnic: Nu căutăm pe Alibaba. Lucrăm direct cu fabrici verificate, pe baza fișei tehnice din proiectul tău.
- Negociere și Mostrare: Primești mostra în biroul tău din România pentru aprobare.
- Controlul Calității (QC): Inginerii noștri verifică marfa în China înainte de a fi urcată pe vas. Dacă 1% din gresie e spartă, nu pleacă din fabrică.
- Logistică Door-to-Site: Ne ocupăm de transport maritim, vămuire în Constanța și livrare directă în șantierul tău. Tu primești factura de la o firmă românească (Uzinex), simplificând contabilitatea.
Studiu de Caz: Ansamblu Rezidențial 100 Apartamente
Scenariu ipotetic bazat pe medii de piață 2025-2026.
- Buget Finisaje (Oferte locale): 500.000 €
- Buget Import Direct (prin ChinaRomania): 340.000 € (inclusiv transport și comision de management)
- Economie Netă: 160.000 €
- Impact: Această sumă se transformă direct în profit net sau poate fi reinvestită în amenajarea spațiilor verzi pentru a crește valoarea de vânzare a apartamentelor.
Concluzie: Ești gata să îți optimizezi marja?
Importul materialelor de construcții din China nu mai este un „pariu”, ci o necesitate de business pentru dezvoltatorii care vor să rămână competitivi. Diferența dintre un proiect profitabil și unul blocat stă adesea în managementul costurilor de achiziție.
ChinaRomania este partenerul tău tehnic care conectează șantierul tău din România cu puterea de producție a Chinei. Fără bariere lingvistice, fără riscuri vamale.
Hai cu noi în China
Afaceri
Cel Mai Puternic Avantaj Competitiv pentru Dezvoltatorii Imobiliari din România
De Cristian Munthiu, Fondator ChinaRomania
În peisajul imobiliar actual din România, marjele de profit nu mai sunt garantate doar de creșterea prețului pe metru pătrat. Într-o piață care se maturizează rapid, cu clienți finali tot mai educați și exigenți, bătălia pentru profitabilitate și viteză de vânzare se mută din zona de marketing în zona de procurement strategic și execuție tehnică.
Modelul tradițional de aprovizionare – cumpărarea materialelor de construcții, finisajelor și echipamentelor prin lanțuri lungi de distribuitori europeni sau locali – a devenit o „taxă invizibilă” pe care dezvoltatorii o plătesc din propriul buzunar.
La ChinaRomania, propunem o schimbare de paradigmă: Misiunea Economică dedicată în China. Nu este o excursie, ci o operațiune chirurgicală de optimizare a CAPEX-ului.
De ce China? Deconstrucția Mitului vs. Realitatea Industrială
China anului 2026 nu mai este „fabrica de ieftin și prost” a anilor ’90. Este centrul global al inovației în materiale de construcții, soluții Smart Home și inginerie HVAC.
Majoritatea brandurilor „premium” europene pe care le integrați în proiectele rezidențiale produc în aceleași parcuri industriale din Guangzhou, Foshan sau Shenzhen, doar că aplică un markup de 300-400% pentru branding și logistică ineficientă.
O misiune economică alături de ChinaRomania vă oferă acces direct la sursă, eliminând:
- Marja importatorului general.
- Marja distribuitorului regional.
- Comisioanele agenților de vânzări locali.
Ce puteți achiziționa direct (Factory Direct):
- Tâmplărie Aluminiu și PVC: Sisteme complexe, profile minimaliste, sticlă securizată la standarde europene.
- Finisaje Interioare: Ceramică de format mare, parchet stratificat, marmură și piatră naturală.
- Instalații & HVAC: Pompe de căldură, sisteme de ventilare cu recuperare de căldură, chillere industriale.
- Mobilier & Sanitare: Soluții complete pentru băi, bucătării și spații comune, customizabile 100%.
- Soluții Electrice & Smart Home: Integrare BMS (Building Management Systems), iluminat LED arhitectural.
Arhitectura unei Misiuni Economice ChinaRomania: Business, Nu Turism
Abordarea noastră este fundamental diferită de agențiile de turism de afaceri. ChinaRomania acționează ca un integrator de business. Noi vorbim „limba” specificațiilor tehnice și a negocierilor dure, nu doar mandarina.
Iată cum structurăm o misiune economică pentru un dezvoltator imobiliar:
Faza 1: Auditul de Proiect (Pre-Misiune)
Înainte de a ne urca în avion, echipa ChinaRomania analizează proiectul tehnic (PT) și listele de cantități. Identificăm categoriile de produse unde putem obține cel mai mare impact financiar (Pareto 80/20).
- Rezultat: O listă scurtă de furnizori verificați (pre-vetted), capabili să livreze volumele și certificările necesare (CE, ISO).
Faza 2: Inspecția la Fața Locului (Misiunea)
Timp de 7-10 zile, vă ghidăm într-un tur intens al fabricilor.
- Negociere Directă: Discutați direct cu proprietarii fabricilor. Vedeți liniile de producție, verificați calitatea materiilor prime și capacitatea de livrare.
- Customizare: Aveți libertatea de a cere modificări specifice designului vostru, lucru imposibil când cumpărați din stocul unui distribuitor local.
- Mostrare: Validarea imediată a mostrelor fizice.
Faza 3: Securizarea Tranzacției și Logistica (Post-Misiune)
Acesta este punctul unde mulți eșuează, dar unde ChinaRomania excelează.
- Controlul Calității (QC): Nu ne bazăm pe promisiuni. Specialiștii noștri inspectează marfa înainte de încărcarea în container.
- Consolidarea Mărfii: Putem combina furnizori diferiți (gresie + sanitare + electrice) în aceleași containere pentru a optimiza costul de transport.
- Import și Vămuire: ChinaRomania preia toată birocrația. Vă livrăm marfa DDP (Delivered Duty Paid) direct în șantier, în România.
ROI-ul Tangibil: Cifre care Contează
Pentru un proiect rezidențial mediu (ex: 100 de apartamente), optimizarea prin aprovizionare directă poate genera economii de 30% până la 50% pe categoriile vizate.
Exemplu concret: La o investiție de 5.000.000 € în materiale și finisaje, o reducere de 30% înseamnă 1.500.000 € profit net suplimentar sau buget reinvestibil în achiziția următorului teren.
Mai mult, controlul direct asupra sursei vă permite să oferiți finisaje de lux (care vând apartamentele mai repede) la costuri de finisaje standard. Acesta este un diferențiator masiv într-o piață aglomerată.
De ce ChinaRomania? Parteneriat Strategic, nu Intermediere
ChinaRomania nu este un simplu intermediar. Suntem partenerul vostru strategic pentru expansiune.
- Combatem Riscurile: Știm că există reticență. De aceea, modelul nostru include servicii complete de asistență. Dacă apare o problemă, noi suntem interfața voastră de rezolvare, eliminând riscul de a discuta cu o fabrică anonimă de la 8000 km distanță.
- Agilitate și Cashflow: Înțelegem presiunea pe cashflow a dezvoltatorului. Structurăm procesele pentru a se alinia cu etapele de execuție ale șantierului, evitând blocarea capitalului în stocuri inutile.
- Expertiză Validată: Cristian Munthiu și echipa sa au experiența necesară pentru a valida furnizorii și a se asigura că produsele respectă standardele de calitate așteptate pe piața europeană.
Concluzie: Viitorul Dezvoltării Imobiliare este Global
A continua să cumpărați exclusiv din rețelele locale de distribuție înseamnă a accepta marje mai mici și a lăsa bani pe masă. Misiunea economică în China nu este un risc, ci un instrument de management strategic.
Vă invităm să construim împreună un ecosistem eficient, unde calitatea întâlnește costul corect, iar dezvoltatorul păstrează controlul total.
ChinaRomania – Your Bridge to Global Opportunities.
Exclusiv
Cum te ajută închirierea unei mașini să economisești timp și bani în delegații
Călătoriile în interes de serviciu fac parte din viața multor profesioniști. Fie că este vorba despre întâlniri cu parteneri, vizite la clienți sau participarea la evenimente corporate, eficiența contează. Într-un astfel de context, alegerea mijlocului de transport poate face o diferență reală.
Pentru mulți dintre cei care călătoresc frecvent în România, închirierea unei mașini s-a dovedit a fi o soluție practică și avantajoasă. Companii precum CarHunt, care oferă servicii de închirieri auto în aeroporturile Otopeni, Iași, Bacău și Suceava, pun la dispoziție flote moderne, flexibile și adaptate nevoilor profesionale.
Dar cum, mai exact, te ajută un serviciu de rent a car să economisești timp și bani în delegații?
1. Libertatea de mișcare = timp câștigat
Când ești în delegație, fiecare minut contează.
Cu o mașină închiriată, ești complet independent — nu mai depinzi de programul transportului public, de întârzieri, de cursele limitate ale trenurilor sau de prețurile variabile ale ridesharing-ului.
Poți pleca exact când ai nevoie, poți modifica traseul pe loc și poți face opriri scurte între întâlniri. În plus, dacă agenda ta implică mai multe orașe într-o singură deplasare (de exemplu, București – Brașov – Sibiu), o mașină de închiriat este de departe cea mai rapidă opțiune.
Exemplu concret:
Un drum de la aeroportul Otopeni către centrul Bucureștiului durează, în medie, 30-40 de minute cu mașina închiriată. Cu transportul public, același traseu poate dura chiar dublu, mai ales în orele de vârf.
2. Flexibilitate totală în programul tău
Delegările nu urmează întotdeauna un plan fix. Se pot adăuga întâlniri de ultim moment, schimbări de locație sau vizite neprogramate la parteneri.
Cu o mașină de închiriat, poți reacționa imediat la orice schimbare.
CarHunt-închirieri auto Iași oferă servicii disponibile 24/7, inclusiv preluare și predare direct din aeroport, fără taxe ascunse. Astfel, dacă avionul tău aterizează târziu sau întâlnirea se termină mai devreme, nu trebuie să-ți faci griji în legătură cu transportul.
Avantaj practic:
CarHunt monitorizează zborurile clienților și adaptează ora de livrare a mașinii, astfel încât să o primești imediat după aterizare — fără a pierde timp prețios.
3. Economii reale comparativ cu taxiurile sau ridesharing-ul
La prima vedere, taxiul sau aplicațiile de ridesharing pot părea mai convenabile, dar costurile cresc rapid atunci când ai mai multe deplasări într-o zi.
Dacă aduni cursele zilnice dintr-o delegație de 3-4 zile, suma totală depășește adesea costul unei mașini închiriate.
În plus, în multe orașe mari, tarifele ridesharing cresc din cauza „surge pricing”-ului — adică a tarifelor dinamice în orele aglomerate.
Cu o mașină închiriată, știi exact cât plătești de la început și îți poți planifica bugetul fără surprize.
Bonus CarHunt:
Compania oferă și opțiunea de rent a car fără garanție, ceea ce înseamnă că nu trebuie să blochezi sume mari pe card — o economie importantă, mai ales pentru delegațiile frecvente.
4. Control complet asupra costurilor
Atunci când închiriezi o mașină, tu alegi modelul, consumul și tipul de combustibil.
Dacă știi că vei parcurge distanțe lungi, poți opta pentru o mașină hibridă sau diesel, care oferă economie de combustibil semnificativă. Pentru drumuri urbane, o mașină mică pe benzină sau chiar electrică poate fi alegerea ideală.
La CarHunt, toate mașinile vin cu plinul făcut și kilometraj clar stabilit, astfel încât costurile rămân transparente. Nu există taxe ascunse sau comisioane neprevăzute la finalul închirierii.
5. Imagine profesională și confort
În mediul de business, prima impresie contează.
O mașină modernă, curată și bine întreținută oferă o imagine profesională, mai ales atunci când te întâlnești cu parteneri sau clienți.
În plus, confortul în deplasare contează — o mașină echipată cu GPS, aer condiționat automat și conectivitate wireless face ca orele petrecute în trafic să fie mai productive.
CarHunt își reînnoiește constant flota cu modele noi (inclusiv 2024–2025), astfel încât fiecare client să beneficieze de o experiență premium indiferent de durata delegației.
6. Timp salvat la sosire și plecare
Serviciul de rent a car direct din aeroport este un alt avantaj major pentru profesioniștii mereu în mișcare.
În loc să cauți un taxi sau să aștepți un transfer, poți prelua mașina imediat după ce ieși din terminal.
Iar la întoarcere, predarea este la fel de simplă — fără cozi, fără așteptare, fără formalități inutile.
CarHunt oferă preluare și returnare rapidă în aeroporturile Otopeni, Iași, Bacău și Suceava, cu posibilitatea de a lăsa mașina chiar și în afara orelor de program.
Pentru oricine călătorește în scop profesional, închirierea unei mașini în Iași este una dintre cele mai eficiente modalități de a economisi timp, bani și energie.
Ai libertate totală de mișcare, costuri predictibile și confortul necesar pentru a te concentra pe ceea ce contează cu adevărat — afacerea ta.
Cu CarHunt, poți alege mașina potrivită pentru orice tip de delegație: de la modele compacte pentru oraș, până la SUV-uri confortabile pentru drumuri lungi.
Fără garanție, fără taxe ascunse, cu livrare direct din aeroport și suport 24/7 — soluția completă pentru o experiență profesională fără stres.
-
Afaceriacum 8 ani(P) Pinocchio și Veverița Zuby la Shopping City Râmnicu Vâlcea
-
Știri din județacum 8 aniGarniturile moto: componente esentiale pentru functionarea motorului unei motociclete
-
Socialacum 3 ani3 soluții pentru a scăpa de ROBOR
-
Exclusivacum 2 aniFostul șef al SERVICIULUI ARME, EXPLOZIVI ŞI SUBSTANŢE PERICULOASE (si fost sef al Serviciului Judeţean Anticorupţie Prahova) s-a pensionat și duce viață de „boier”/Efectul de domino sau o reacție în lanț – Ziarul Incisiv de Prahova
-
Afaceriacum 8 aniUn NOU magazin Annabella pe strada Maior V. Popescu din Ramnicu Valcea
-
Știri din județacum 5 ani
#Reset Plastic!
-
Exclusivacum 7 aniSOLICITĂM PUBLIC DR. KISS CSABA SĂ NU SE ASCUNDĂ ȘI SĂ RĂSPUNDĂ PERTINENT CERERII ADRESATE DE ZIARUL INCISIV DE PRAHOVA!
-
Exclusivacum 7 aniEXCLUSIV/Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești sau cum stânga ii da un pumn dreptei

