Connect with us

Exclusiv

„Mongolii, ungurii, turcii, nemții, rusii nu au făcut românilor atât rău cât au făcut politicienii noștri în două decenii”- un adevăr dureros rostit de un academician român

Publicat

pe

Cine le-a deschis ușa rușilor în România. Emil Constantinescu, rol principal

(Preluare Newsweek România):
În 1998, rafinăria Teleajen a fost privatizată prin ordin direct al lui Emil Constantinescu. Victor Ciorbea a executat în orb.


Recent, dosarul unei evaziuni fiscale de două miliarde de euro (conform estimărilor procurorilor), care ar fi fost produse de mecanisme ilicite puse în practică de către Lukoil România și alte subsidiare europene ale grupului rusesc, a fost casat. Procesul, așadar, va fi reluat de la zero.
A fost nevoie de patru ani să se ajungă aici, însă nu e neapărat surprinzător: în 2015, când premier era Victor Ponta și sechestre fuseseră pus pe activele rafinăriei Lukoil, șeful Guvernului a reacționat prompt și a criticat măsura.
Dar cele mai multe suspiciuni privind atitudinea statului român în legătură cu compania rusă datează de acum aproape 22 de ani, când Petrotel Teleajen a fost privatizată de statul român prin vânzarea de acțiuni către Lukoil.
Newsweek România a vorbit cu demnitarii implicați atunci în tranzacție și a descoperit că toată operațiunea a fost făcută pentru a evita Guvernul, deși tocmai structura executivă a statului avea atribuția privatizărilor.
În ciuda scandalurilor repetate referitoare la privatizări, Sorin Dimitriu a fost condamnat pentru fraude cu bani europeni


Foto: INQUAM PHOTOS/ Liviu Florin Albei
Cine, atunci, a vândut rafinăria de la Telejean? Da, semnătura a fost a unui șef de agenție guvernamentală, dar decizia a fost luată la Cotroceni de către președintele Emil Constantinescu, care s-a și întâlnit cu șeful Lukoil de atunci și de acum, celebrul Vagit Alekperov.
Ierarhic, însă, decizia ar fi trebuit să fie a premierului (Victor Ciorbea), a ministrului Privatizării (Valentin Ionescu) și a șefului Fondului Proprietății de Stat (instituție subordonată Ministerului Privatizării), Sorin Dimitriu.
Newsweek România a reconstituit ce s-a întâmplat în realitate, prin mărturiile celor implicați.
Patriciu, „agent de influență rus“
Valentin Ionescu a vorbit pe larg despre subiect cu Newsweek România. „Este important contextul. La începutul anului 1998, a venit în România Vagit Alekperov, președintele CA Lukoil.
Eu am fost cumva luat prin surprindere pentru că nu știam nici de această vizită și nici de privatizarea care se pregătea.
Prin urmare, eu cred că au avut loc niște acțiuni pregătitoare, foarte probabil la sfârșitul anului 1997, despre care eu nu știu nimic, și care au continuat în 1998.
Nu știu exact care au fost motivele care l-au determinat pe dl. Constantinescu să decidă că această privatizare trebuie făcută cu Lukoil, dar el a luat acestă decizie sub influența lui Dorin Marian (consilier prezidențial al lui Emil Constantinescu – n.r.) și a lui Cătălin Harnagea (șef SIE între 1997 și 2001 – n.r.), în principal.


Pe 3 februarie 1998, CEO-ul Vagit Alekperov s-a întâlnit cu președintele Emil Constantinescu
Pe vremea aceea, la Cotroceni erau mai multe grupuri de interese care se învârteau.
Unul dintre grupuri era format din rețeaua Harnagea, Dorin Marian, Dinu Patriciu, Sorin Roșca Stănescu.
Aceștia se întâlneau între ei foarte des și discutau între ei. Eu bănui că ei aveau niște interese economice legate în principal de persoana lor, dar cel puțin despre unul am auzit ulterior că era agent de influență rus.
Și mă refer la Dinu Patriciu. Și mi s-a spus și în ce context a fost racolat, deși nu știu exact dacă așa a fost sau nu, dar probabil că asta este mai puțin important“, a arătat fostul ministru al Privatizării.
Harnagea ar fi susținut necesitatea privatizării
„Sectorul energetic era foarte important la vremea respectivă și avea o miză geopolitică majoră, chiar dacă România nu înțelegea foarte bine acest lucru, în condițiile în care România avea un potențial de rafinare foarte ridicat.
Pe de altă parte, se vehiculau ideile că Rusia nu mai este un inamic al Occidentului.
Este un partener al Occidentului și ar trebui să privim altcumva Rusia, să avem o relație de colaborare strânsă și așa mai departe.
Și mie mi s-au vândut poeziile astea, eu fiind de felul meu rusofob și nu înghit așa ceva.
Să revenim. La începutul anului 1998, când a venit conducerea Lukoil în România pentru această privatizare, eu am avut și o discuție cu Harnagea, la el în birou.
El a încercat să îmi dea o motivație de ce este necesară această privatizare. Eu i-am spus că nu este necesară această privatizare pentru simplul motiv că orice firmă rusească pe teritoriul României este un punct de sprijin pentru serviciile lor de informații.
Asta i-am spus eu în clar. Și asta i-am spus și primului ministru când a venit Alekperov, la el în birou. Prin urmare, mi s-a spus că de această vizită se ocupă Victor Surdu (ulterior privatizării, șef al Lukoil România – n.r.), el fiind apropiat de partea rusă.
Surdu m-a căutat pe mine asiduu și eu m-am făcut nevăzut în sensul că nu vroiam să mă întâlnesc cu el și nici cu delegația lor. Mi se comunicase că mă caută prin cabinetul primului-ministru Ciorbea“, a rememorat Ionescu.
Ionescu: „Era ceva aberant“
„Am fost chemat la Guvern, am avut o întâlnire și cu primul ministru, de față fiind Șerbănescu, care era purtător de cuvânt și ulterior a devenit consul în SUA (fost ziarist la bază), Mugur Isărescu, mai era un consilier.
Primul ministru mi-a spus că dl. Emil Constantinescu dorește să mă ocup de chestia asta, să ne întâlnim și totodată să aranjăm și un viitor acord între România și firma Lukoil pentru prospecțiuni geologice.
Eu nici în ziua de azi nu realizez dacă această solicitare pe care eu am primit-o verbal de la primul ministru a fost o testare în ceea ce privește persoana mea sau chiar era ceva serios.
Ca să poată încheia afacerea cu Lukoil, Cotroceniul a trebuit să se folosească de Sorin Dimitriu, șeful FPS
Pentru că, din punct de vedere legal, nu numai geopolitic, nu aveai cum să faci în 24 de ore un asemenea acord, tu, țară, ca subiect de drept internațional, cu o firmă privată căreia tu îi dai pe mână toate prospecțiunile geologice din România.
Este ceva aberant. Fără licitație, fără selecție, fără nimic. Asta din punct de vedere tehnic.
Din punct de vedere politic, era și mai aberant. Dar nici până în ziua de azi eu nu știu sigur dacă, când mi s-a dat această dispoziție verbală transmisă de Ciorbea de la Cotroceni, am fost testat să vadă dacă eu sunt patriot sau pur și simplu așa se dorea.
Nu știu. Eu am zis doar atât, de față cu toți ceilalți: «Domnule prim-ministru, eu nu pot să îmi pun semnătura pe un asemenea act și nu îmi pun semnătura pe niciun act de privatizare»“, a dezvăluit
Valentin Ionescu.
Ciorbea ar fi spus că „este o firmă olandeză cu sediul la Londra“
„I-am explicat motivele. I-am spus că ce am discutat cu Harnagea, vă spun și dvs: eu nu sunt de acord ca rușii să aibă o investiție în România, sunt probleme de securitate națională.
«Nu, că este o firmă olandeză cu sediul la Londra», mi-a replicat el. Domnule, asta nu este o firmă olandeză cu sediul la Londra, asta este o firmă rusească.
Iar pentru mine este o problemă de securitate națională și eu nu semnez nici călcat de tanc așa ceva.
Și am mai spus că nu semnez nici ce mi s-a sugerat privind un acord de principiu pentru prospecțiuni geologice doar pentru că vine Alekperov și trebuie să îi oferim ceva. De ce trebuie să îi oferim ceva? Nu trebuie să îi oferim nimic.
Și mi s-a mai spus că se pune problema privatizării și amânării sau iertării datoriilor Petrotel. Și am spus că nici asta nu este în regulă.
Era deja în circuit de avizare de la Ministerul Finanțelor, pe care își pusese semnătura Ionuț Costea, cumnatul lui Geoană, chiar dacă nu a mai apărut ulterior semnătura lui.
Asta în luna februarie. Era în pregătire ordonanța privind ștergerea ori amânarea datoriei pe 25 de ani.
Ordonanța asta a apărut în luna mai, Ordonanța 10, și a fost respinsă în 2002 că nu mai avea obiect, probabil.
În orice caz, eu m-am opus și la asta, pentru că un asemenea regim nu a fost acordat niciunui investitor străin.
De ce trebuie să îi acordăm lui asemenea facilitate? La vremea respectivă se discuta că toți care cumpără societăți de la stat trebuie să își asume și datoriile.
De ce trebuie ei să beneficieze de asemenea facilitate? Au venit firme occidentale în România și nu au beneficiat de această facilitate.
Pe vremea aceea nu era legea ajutorului de stat. Dar exista legea concurenței. Și le-am spus că eu nu semnez așa ceva. Și nu am semnat“, și-a amintit ex-ministrul Privatizării.
„Cel care a marșat a fost Sorin Dimitriu, așa a primit dispoziție“
„A venit Alekperov, am avut o întâlnire față în față. Bineînțeles că el a fost informat că eu sunt ostil. Surdu era și el de față.
A avut o întrevedere de jumătate de oră cu primul-ministru, la care am participat și eu. S-a discutat, eu nu am vorbit că nu avea sens, fiind primul ministru de față.
Și asta a fost tot. Cel care a marșat la privatizare a fost Sorin Dimitriu (șeful Fondului Proprietății de Stat – n.r.), pentru că așa a primit dispoziție.
Acesta este desfășurătorul evenimentelor de atunci. M-am opus la orice act cu ei. Privatizarea s-a făcut prin FPS, nu prin mine, iar problema datoriilor s-a făcut după ce am plecat eu de la minister.
Urmarea a fost că eu am fost schimbat la sfârșitul lunii aprilie (1998 – n.r.). Foarte rapid. Eu cred că de aici mi s-a tras.
Și apoi, ani de zile, eu am avut de tras din această cauză. Și mi s-au pus tot felul de bețe în roate din această cauză și m-au izolat.
Eu am avut tot timpul probleme din cauza rușilor pentru că m-am opus acestei privatizări. De ce?
Pentru că ei au oameni în România, au în multe locuri agenți de influență și în puncte cheie. Când au avut loc alegerile din 2004, mi s-a și spus în față de către un om al lui Patriciu: ai de ales dacă vrei sau nu să mai faci ceva în politică – ori ești cu rușii, ori ești pe partea cealaltă, dar ăia care sunt de partea cealaltă sunt o gașcă de homosexuali, vezi și tu ce faci.
Asta primise el dispoziție de la Dinu Patriciu să îmi transmită. Agenții aceștia de influență cred că există și acum, dar nu mai au aceeași forță“, a încheiat Valentin Ionescu.
Ciorbea: „Dimitriu era stat în stat și FPS la fel“
Fostul premier Victor Ciorbea a negat mai tot din versiunea fostului său ministru: „Eu n-am privatizat nimic! Nu m-am întâlnit cu Lukoil.
Când am închis Teleajenul (rafinăria – n.r.), au fost proteste. A fost o închidere temporară, în vederea reorganizării. Dimitriu era stat în stat și FPS la fel, era în subordineaParlamentului, nu avea nicio legătură cu mine.
Eu am înființat Ministerul Privatizării și am pus FPS în subordinea Guvernului (OUG 88/1997), așa s-a contabilizat tot la pasivul meu.
Nu-mi amintesc de întâlnirea asta de la Guvern de care vorbește Valentin Ionescu. Singura întâlnire cu rușii a fost cu vicepremierul rus, prin ’97, înainte de Madrid, când m-a amenințat să o lăsăm mai moale cu NATO.
Sincer, nu-mi aduc aminte să mă fi informat Harnagea despre Lukoil. Era exact intervalul în care criza guvernamentală (între membrii Convenției Democratice – n.r.) era la apogeu“.
Ilie Șerbănescu: „Ministerul Reformei era o structură-fantomă“
Fostul ministru al Reformei, Ilie Șerbănescu, a spus că nu a avut nicio legătură cu privatizarea: „Eu nu-mi amintesc de așa ceva (întâlnirea de la Guvern cu Alekperov; ce e drept, Valentin Ionescu vorbește de un alt Șerbănescu – n.r.), am dubii că am participat la așa ceva.
Am fost luat în Guvernul Ciorbea pe nepusă masă, probabil eram unul din cei 15.000 de specialiști. Am constatat când am ajuns acolo, la Ministerul Reformei, că nu era un minister, era o structură-fantomă.


CONFLICT Ministru al Privatizării în 1998, Valentin Ionescu (foto sus) a avut discuții cu Cătălin Harnagea (foto jos), atunci șef SIE, aflat în aceeași grupare cu Dorin Marian (foto a doua de jos)

Nu era ordonator de credit, nu avea inițiativă legislativă, era format din trei persoane care își luau banii de la Secretariatul General al Guvernului.
Era absolut caraghios, am vrut să plec. M-a rugat Ciorbea să rămân, am acceptat, dar i-am zis că nu semnez nimic.
La sfârșitul lui februarie s-a terminat și cu Guvernul Ciorbea și am plecat. Era un climat atunci că, dacă e să dăm industria, ceea ce s-a și petrecut, să dăm la fiecare de pe scena mondială câte ceva“.
Sorin Dimitriu, protejatul generalului Stănculescu
În 1998, în ziua privatizării Petrotel Teleajen, Sorin Dimitriu, șeful de atunci al FPS, a declarat în conferința de presă astfel: „Compania Lukoil va prelua Petrotel.
Lukoil este un partener dorit în România, cu o participare importantă de capital american“.
Toată declarația sa se baza pe faptul că, la vremea respectivă, compania americană ConocoPhilips era interesată să cumpere acțiuni Lukoil.
Aflat la șefia Fondului Proprietății de Stat, Dimitriu a mai bătut palma cu rușii și pentru alte privatizări.
Interesantă a fost vânzarea către compania Mechel a Combinatului de Oțeluri Speciale din Târgoviște.
De altfel, la mijlocul anilor ’70, Dimitriu a lucrat la COS Târgoviște ca inginer tehnolog (detașat). Pe atunci, uzina avea un statut special pentru că fabrica oțeluri care se foloseau în industria de armament.
În acea perioadă, Dimitriu l-a cunoscut pe generalul Victor Athanasie Stănculescu, care supraveghea înzestrarea armatei statului comunist.
Mai târziu, Stănculescu avea să-i facă legătura cu fostul general Dan Drăgoi, căruia, în calitate de reprezentant al grupului Bali, Dimitriu i-a vândut, în 1997, Comvex Constanța. Șeful FPS din 1998 a fost și reprezentantul României în proiectul marelui combinat Krivoi Rog.
În ciuda numeroaselor apeluri, Sorin Dimitriu a refuzat să comunice pe subiectul Lukoil.
În timp ce Newsweek România încerca să-l contacteze, fostul șef al FPS a fost condamnat definitiv la doi ani și opt luni cu suspendare pentru fraude cu fonduri europene.
Harnagea nu vorbește. Marian: „Nu făceam programul președintelui“
Cătălin Harnagea, ex-director al SIE, se ascunde acum după cvasinecunoscuta Agenție de Cooperare Internațională pentru Dezvoltare, din subordinea MAE, al cărei director general este.
Harnagea a refuzat orice contact în legătură cu subiectul Lukoil. Totuși, acum câțiva ani, spunea pentru Digi24 următoarele: „Ceea ce ni s-a cerut nouă a fost o verificare pe acel moment a unor posibili investitori care ar fi vrut să vină să investească sau să cumpere, să intre într-un proces de privatizare.
Lukoil era o companie mare cum este şi acum, iar interesele erau să cumpere. Probabil că erau şi alţi competitori“.
După plecarea din funcția de director SIE, Harnagea a lucrat în Petromidia până în 2002 și a fost partener cu fostul consilier prezidențial Dorin Marian (până când acesta din urmă a devenit secretar de stat, în 2007) la Icar Energy SRL, companie care se ocupă de comerțul cu ridicata al combustibililor solizi, lichizi, gazoși și al produselor derivate, precum și în alte firme.
Întrebat despre același subiect, Dorin Marian a negat totul: „În acea perioadă eram consilier pe Apărare (la Cotroceni – n.r.) și nu participam la întâlnirile economice, nici nu făceam programul președintelui“.
Nici președintele Emil Constantinescu nu a dorit să facă vreun comentariu pe acest subiect și nici să detalieze cum s-a pregătit întâlnirea cu Vagit Alekperov, CEO al Lukoil.

Exclusiv

Compania Românească producătoare de profile PVC, Klass Coating System, prezentă la FENSTERBAU FRONTALE 2026

Publicat

pe

De

În perioada 24-27 martie 2026, orașul Nürnberg, Germania, a fost din nou punctul central al industriei internaționale a ferestrelor, ușilor și fațadelor, găzduind evenimentul de referință FENSTERBAU FRONTALE 2026. Printre participanții de marcă s-a numărat și Klass Coating System, o companie din Judeţul Vâlcea şi unul dintre cei mai importanți producători europeni de profile PVC pentru ferestre și uși termoizolante, prezent în cadrul Pavilionului României.

Recunoscut drept cel mai important târg internațional dedicat acestui sector, FENSTERBAU FRONTALE reunește lideri din industrie, specialiști și inovatori, oferind un cadru ideal pentru schimb de idei, descoperirea celor mai noi tehnologii și dezvoltarea de parteneriate strategice. Ediția din 2026 aduce în prim-plan inovațiile și soluțiile de ultimă generație care modelează viitorul industriei.

Participarea Klass Coating System la acest eveniment confirmă angajamentul companiei de a susține evoluția domeniului tâmplăriei termoizolante și de a contribui activ la dezvoltarea acestuia. Pe parcursul acestor zile, compania a prezentat direcțiile sale de dezvoltare, noutățile pregătite pentru acest an și viziunea orientată către performanță și sustenabilitate.

Primele zile ale evenimentului au fost marcate de un interes crescut din partea vizitatorilor, generând discuții aplicate și oportunități valoroase de colaborare. Reprezentanții Klass Coating System, prin Directorul General Gabriel Ene, remarcă deja calitatea interacțiunilor și deschiderea participanților către soluții inovatoare, conturând noi perspective de dezvoltare.

„Prima zi ne-a adus exact ceea ce contează: oameni interesați, discuții aplicate și perspective care deschid noi direcții”, au transmis reprezentanții companiei, subliniind importanța dialogului direct cu profesioniști din industrie.

Pe întreaga durată a evenimentului, standul Klass Coating System a fost un punct de întâlnire pentru specialiști interesați de sisteme moderne de profile PVC, capabile să ofere stabilitate, eficiență și performanță în proiecte diverse. Compania își reafirmă astfel poziția de partener de încredere pentru producătorii și dezvoltatorii din domeniu.

Participarea la FENSTERBAU FRONTALE 2026 consolidează prezența Klass Coating System pe piața internațională, dar și deschiderea continuă către dialoguri profesionale și colaborări durabile. Evenimentul reprezintă o oportunitate valoroasă de a întări relațiile existente și de a iniția noi parteneriate, într-un context global dinamic și competitiv.

Despre Klass Coating System

Klass Coating System este o companie românească din Judeţul Vâlcea, cu capital privat, specializată în producția de profile din PVC pentru ferestre și uși termoizolante. Înființată în anul 2007, compania produce și furnizează profile PVC pentru ferestre și uși, sisteme complete de tâmplărie PVC, accesorii și componente compatibile.

Un element definitoriu al companiei este procesul de înfoliere, prin care profilele sunt finisate cu folii decorative și de protecție (imitație lemn, culori moderne), oferind atât estetică, cât și rezistență în timp.

Citeste in continuare

Exclusiv

Cadouri unice realizate prin tricouri personalizate pentru evenimente

Publicat

pe

De

Alegerea unui cadou memorabil pentru un pasionat de masini sau motociclete reprezinta adesea o provocare, deoarece universul tehnic este unul foarte specific, unde detaliile fac diferenta intre un obiect banal si unul cu adevarat pretuit. In comunitatea de tuning, unde mandria pentru propriul proiect este nemarginita, cele mai apreciate daruri sunt cele care recunosc efortul si pasiunea depusa in transformarea unui vehicul. In acest sens, oferirea unor tricouri personalizate cu elemente grafice care sa reprezinte exact masina sau motocicleta sarbatoritului reprezinta o solutie originala, capabila sa transmita un mesaj emotional puternic si sa ofere o utilitate practica imediata in garderoba oricarui entuziast auto moto.

Evenimentele importante din viata unui club auto, cum ar fi aniversarile, lansarile de noi proiecte sau intalnirile nationale, sunt momentele ideale pentru a introduce aceste piese vestimentare unice. Un tricou care poarta pe piept silueta unui motor legendar sau data unei victorii pe circuit devine rapid un obiect de colectie. Atunci cand se realizeaza tricouri personalizate pentru astfel de ocazii, calitatea designului trebuie sa fie impecabila, reproducand cu fidelitate liniile caroseriei sau detaliile tehnice ale jantelor si ale sistemului de evacuare. Aceasta atentie la acuratetea reprezentarii este ceea ce transforma o simpla haina intr-un simbol al apartenentei la o elita a cunoscatorilor de mecanica si estetica industriala.

Din punct de vedere logistic, oferirea unor astfel de cadouri la nivel de echipa sau grup de prieteni intareste coeziunea si creeaza o imagine unitara la expozitii sau pe pista de concurs. Imaginea unor mecanici si piloti imbracati in tricouri personalizate identice emana profesionalism si seriozitate, oferind incredere partenerilor si atragand atentia publicului vizitator. Materialul textil trebuie sa fie ales cu grija, optand pentru bumbac de calitate superioara care sa reziste la uzura specifica mediului de garaj, unde contactul cu uleiurile, praful si frecarea mecanica este inevitabil. Un cadou care arata bine si dupa zece spalari este o dovada de respect fata de cel care il primeste si fata de pasiunea sa.

In plus, versatilitatea oferita de tehnicile moderne de imprimare permite adaugarea unor elemente de umor sau a unor mesaje ironice specifice vietii de sofer sau biker. Tricourile care fac referire la noptile nedormite in garaj, la bugetele investite in piese de schimb sau la relatia speciala dintre om si masina sunt extrem de populare si apreciate pentru autenticitatea lor. Prin utilizarea de tricouri personalizate cu astfel de mesaje, se creeaza o atmosfera destinsa si prietenoasa, facilitand interactiunea intre participanti si transformand orice eveniment intr-o amintire placuta. Este un mod excelent de a celebra nu doar fiarele, ci si legaturile umane care se formeaza in jurul lor.

Pentru cei care doresc sa faca un cadou surpriza unui membru al familiei, procesul de creatie poate include chiar poze reale cu masina acestuia, transformate prin filtre grafice in ilustratii de tip pop-art sau schite tehnice. Aceasta abordare personala garanteaza faptul ca nu va mai exista un alt produs identic in lume, oferind posesorului satisfactia unicitatii absolute. Piata de tricouri personalizate ofera astazi instrumente digitale care permit previzualizarea rezultatului final, astfel incat cel care ofera cadoul sa fie sigur de impactul vizual pe care acesta il va avea asupra sarbatoritului in momentul deschiderii coletului.

Nu trebuie neglijat nici aspectul marketingului personal sau de brand. Pentru proprietarii de ateliere de tuning sau magazine de piese auto, oferirea acestor tricouri catre clientii fideli reprezinta o strategie de fidelizare extrem de eficienta. Un client care poarta tricouri personalizate cu logoul atelierului tau devine un ambasador mobil al serviciilor tale, promovand calitatea muncii tale oriunde merge. Este un schimb echitabil in care clientul primeste un produs vestimentar de stil, iar afacerea beneficiaza de o vizibilitate crescuta in cadrul comunitatii tinta, totul sub forma unui gest de apreciere reciproca.

In concluzie, tricoul personalizat ramane cadoul suprem in universul auto moto datorita capacitatii sale de a imbina pasiunea tehnica cu designul modern. Indiferent de ocazie, un astfel de produs reuseste sa surprinda esenta stilului de viata pe roti si sa ofere o bucurie autentica celui care il poarta. Prin investitia in materiale durabile si grafice de impact, te asiguri ca darul tau va ramane un element central in viata pasionatului, amintindu-i constant de momentele frumoase petrecute alaturi de masina sa si de prietenii care ii impartasesc viziunea.

Fiecare eveniment merita marcat printr-o piesa vestimentara care sa spuna o poveste. Alege sa oferi mai mult decat un obiect, alege sa oferi o identitate vizuala care sa celebreze adrenalina, libertatea si maiestria mecanica in cea mai accesibila si eleganta forma posibila.

Citeste in continuare

Afaceri

Ghidul Dezvoltatorului Imobiliar 2026: Cum Reduci Costurile de Construcție cu 30% – 60% prin Importuri Directe din China, Fără Rabat la Calitate

Publicat

pe

De

Matematica din spatele șantierului tău

În 2026, piața imobiliară din România nu mai permite erori de bugetare. Cu costurile forței de muncă în creștere și normele nZEB (Near Zero Energy Building) tot mai stricte, marja de profit a unui dezvoltator se subțiază dacă se bazează exclusiv pe lanțurile de distribuție clasice din Europa.

Adevărul incomod? Multe dintre materialele „europene” pe care le cumperi la preț premium sunt, de fapt, produse în aceleași fabrici din Foshan sau Guangzhou, doar reambalate.

Acest articol explică, pas cu pas, cum poți „tăia” intermediarii și cum poți transforma achizițiile din China dintr-un risc într-un avantaj competitiv strategic pentru ansamblul tău rezidențial.

Hai cu noi în China


De ce China? (Și de ce acum?)

Nu vorbim despre a cumpăra „ieftin”, ci despre a cumpăra inteligent. China a trecut de la „fabrica lumii pentru produse ieftine” la lider tehnologic în producția industrială.

Pentru un dezvoltator imobiliar care construiește un bloc de 50+ apartamente, diferențele sunt matematice:

  • Gresie și Faianță (Rectificată, Porțelanată): Economie de 30-45% față de distribuitorii locali.
  • Uși de interior (MDF/WPC/Filomuro): Economie de 40%.
  • Sanitare și Mobilier de baie: Economie de până la 50% pentru aceleași specificații tehnice.

Notă ChinaRomania: Secretul nu este prețul cel mai mic din catalog, ci raportul calitate/preț livrat în șantier.

Hai cu noi în China


Top 3 Mituri despre Importul din China (Demontate)

Mitul 1: „Calitatea este slabă”

Realitatea: China produce pe paliere de calitate. Dacă plătești preț de rebut, primești rebut. Dacă ceri standarde germane, fabricile chinezești au tehnologia să le livreze (deseori, chiar ele produc pentru brandurile germane).

  • Soluția: Audit de fabrică și Controlul Calității (QC) înainte de încărcarea containerului.

Mitul 2: „Durează prea mult și blochez banii”

Realitatea: Un ciclu de import bine planificat durează 35-50 de zile (producție + transport maritim până în Constanța).

  • Soluția: Planificarea achizițiilor în faza de „roșu” a construcției pentru a avea finisajele la timp. Cashflow-ul este gestionat prin plăți eșalonate (depozit vs. plată la livrare).

Mitul 3: „Nu au certificări CE”

Realitatea: Marii producători chinezi exportă global și dețin toate certificările necesare (CE, ISO, teste de rezistență la foc).

  • Soluția: Verificarea documentației tehnice este pasul zero, înainte de orice negociere de preț.

Hai cu noi în China


Ce materiale merită să imporți? (Analiza Pareto)

Nu totul merită adus din China (de exemplu, cimentul sau cărămida nu sunt rentabile din cauza volumului/greutății). Concentrează-te pe finisaje și tehnologie:

  1. Finisaje High-End: Marmură compozită, parchet SPC, gresie de mari dimensiuni (slab tiles).
  2. Tâmplărie și Uși: Uși metalice antifoc certificate, uși de interior, fațade ventilate.
  3. Electrice & Smart Home: Sistemele de iluminat LED arhitectural și soluțiile smart home (întrerupătoare, videointerfoane) au marje uriașe la distribuitori.
  4. Sisteme HVAC: Pompe de căldură și ventiloconvectoare.

Hai cu noi în China


Procesul ChinaROmania: Cum eliminăm riscul

Majoritatea dezvoltatorilor evită importul direct din cauza birocrației și a fricii de „țeapă”. Aici intervine un integrator industrial. Iată cum transformăm haosul în procedură:

  1. Sourcing Tehnic: Nu căutăm pe Alibaba. Lucrăm direct cu fabrici verificate, pe baza fișei tehnice din proiectul tău.
  2. Negociere și Mostrare: Primești mostra în biroul tău din România pentru aprobare.
  3. Controlul Calității (QC): Inginerii noștri verifică marfa în China înainte de a fi urcată pe vas. Dacă 1% din gresie e spartă, nu pleacă din fabrică.
  4. Logistică Door-to-Site: Ne ocupăm de transport maritim, vămuire în Constanța și livrare directă în șantierul tău. Tu primești factura de la o firmă românească (Uzinex), simplificând contabilitatea.

Hai cu noi în China


Studiu de Caz: Ansamblu Rezidențial 100 Apartamente

Scenariu ipotetic bazat pe medii de piață 2025-2026.

  • Buget Finisaje (Oferte locale): 500.000 €
  • Buget Import Direct (prin ChinaRomania): 340.000 € (inclusiv transport și comision de management)
  • Economie Netă: 160.000 €
  • Impact: Această sumă se transformă direct în profit net sau poate fi reinvestită în amenajarea spațiilor verzi pentru a crește valoarea de vânzare a apartamentelor.

Hai cu noi în China


Concluzie: Ești gata să îți optimizezi marja?

Importul materialelor de construcții din China nu mai este un „pariu”, ci o necesitate de business pentru dezvoltatorii care vor să rămână competitivi. Diferența dintre un proiect profitabil și unul blocat stă adesea în managementul costurilor de achiziție.

ChinaRomania este partenerul tău tehnic care conectează șantierul tău din România cu puterea de producție a Chinei. Fără bariere lingvistice, fără riscuri vamale.

Hai cu noi în China

Citeste in continuare

Parteneri

Știri noi din Vâlcea

Uncategorized14 ore inainte

Cum se ia decizia de aprobare fără venit declarat în realitate

Atunci când nu există un venit declarat, cererea nu este respinsă automat. Dar modul de analiză se schimbă complet. Sistemul...

Uncategorized17 ore inainte

Agenda GPeC SUMMIT 26 Mai 2026 este publicată: 16 speakeri, Conferință, Expo, Networking și content practic despre ce funcționează acum și ce urmează în E-Commerce & Digital Marketing

Cu o tradiție de 21 de ani, evenimentele GPeC sunt considerate cele mai importante evenimente de E-Commerce și Digital Marketing...

Uncategorized2 zile inainte

Seria HONOR 600 aduce design premium, AI util și performanță foto de nivel flagship în segmentul mid-range premium

București, 5 mai 2026 – Într-un context în care pe piața globală de smartphone-uri  livrările au scăzut cu 6%* în primul...

Afaceri4 zile inainte

Ploaia revine în ecuația economiei agricole

După sezoane marcate de secetă, deficit hidric și presiuni asupra agriculturii europene, precipitațiile redevin un indicator economic major, cu impact...

Afaceri5 zile inainte

Optimizarea fluxurilor de lucru prin soluții web personalizate

Pe măsură ce o companie crește, procesele interne devin mai complexe. Task-urile se multiplică, comunicarea se fragmentează, iar timpul pierdut...

Uncategorized6 zile inainte

Philips Evnia lansează AmbiScape, o soluție de iluminare pentru gaming sincronizată cu întreaga cameră

Philips Evnia își extinde ecosistemul de iluminare ambientală dedicat gamerilor care folosesc lumina pentru a amplifica atmosfera, ritmul și nivelul...

Uncategorized6 zile inainte

Samsung își extinde gama premiată Spatial Signage prin lansarea la nivel mondial a modelului de 32 de inch

Spatial Signage de 32 de inch oferă comercianților și companiilor o modalitate practică de a îmbunătăți prezentarea produselor pe rafturi...

Uncategorized7 zile inainte

STUDIU: Trei din zece români nu au fost în 2025 la niciun control de rutină. Alți doi din zece au fost doar la controlul obligatoriu, de medicina muncii

Cum schimbă abonamentele medicale modul în care românii se raportează la sănătate? București, 29 aprilie 2026. Vizita la medic în...

Uncategorizedo săptămână inainte

Gata de călătorie fără baterie externă? Seria HONOR 600 aduce autonomie extinsă și camere ultra versatile pentru o generație mereu în mișcare

București, 29 aprilie 2026 – La nivel global, 65% dintre reprezentanții Generației Z spun că preferă să investească în călătorii, iar...

o săptămână inainte

TransilvaniaON.ro –  ziarul online al Transilvaniei care te informează zilnic despre cele mai importante evenimente din regiune

TransilvaniaON.ro este ziarul online al Transilvaniei care informează zilnic publicul despre cele mai relevante știri și evenimente din această regiune a...

Uncategorizedo săptămână inainte

Xiaomi prezintă cele mai bine vândute produse de Paște și Xiaomi Fan Festival: POCO domină smartphone-urile, iar românii au investit în produse de îngrijire și wearables

București, 29 aprilie 2026–Xiaomi România prezintă clasamentul celor mai căutate și vândute produse pe www.mi.com/ro și în magazinul Xiaomi Store...

Uncategorizedo săptămână inainte

GPeC SUMMIT 26 Mai 2026 – Conferință, Expo și Networking cu 800+ actori relevanți din E-Commerce și Digital Marketing

Aflat la a 21-a ediție anuală, GPeC SUMMIT este considerat cel mai important eveniment de E-Commerce și Digital Marketing din...

Uncategorizedo săptămână inainte

Smartphone-urile din seria HONOR 600 redefinesc conceptul de flagship accesibil în 2026

București, 28 aprilie 2026 –Într-un context în care prețurile smartphone-urilor continuă să crească, iar utilizatorii devin tot mai atenți ladeciziade...

Uncategorizedo săptămână inainte

Ocean Mode al Samsung Galaxy și programul pentru recifele de corali primesc recunoaștere și premii internaționale

Ocean Mode permite cercetătorilor și comunităților să colecteze date subacvatice de înaltă calitate pentru monitorizarea și refacerea recifelor de corali....

o săptămână inainte

stiricj.ro – platformă de știri dedicată comunității din Cluj-Napoca și județul Cluj

stiricj.ro este o platformă online de știri dedicată municipiului Cluj-Napoca și județului Cluj, orientată spre prezentarea informațiilor de actualitate și...

Uncategorizedo săptămână inainte

Samsung lansează gama completă de televizoare cu AI pentru 2026

Gama 2026 extinde funcțiile AI îmbunătățite la modelele Micro RGB, OLED, Neo QLED, Mini LED și UHD, ajutând mai mulți...

Știrile Săptămânii