Connect with us

Exclusiv

O spunem cu durere si dezamagire: SRI este inca o institutie opaca!

Publicat

pe

Inca avand, uluitor, in 2020, accente si reflexe staliniste de mileniul II, secolul XX, SRI se fardeaza pe sub masa si fara oglinda si, pentru ca nu foloseste cosmetice ci acuarele ”Tempera” pe baza de apa, rezulta ca, sub masca asta a reformei institutionale destinata modernizarii si eficientizarii SRI, au fost create, de fapt, unele mecanisme juridice care – utilizate cu rea credinta, actionate din orgolii personale si razbunare de catre unele cadre din conducerea SRI, sprijinite de ofiteri obedienti/slugarnici, carieristi si straini de principii precum: deontologia profesionala, prezervarea valorilor (versus eradicarea semidoctismului si imposturii in SRI), asigurarea riguroasa a legalitatii – au condus simptomatic la indepartarea abuziva din functii a unor ofiteri considerati incomozi (fie prin eliberarea din functie, fie prin, deja, celebra „ventilare” inventata, chipurile, de un „expert” britanic, consultant al SRI) si chiar la indepartarea lor din sistem, prin trecerea arbitrara in rezerva, sau, mai rafinat, prin supunerea la presiuni si amenintari (directe sau voalate/subliminale), fortandu-li-se demisia.

Fara teama de a gresi, afirmam ca au fost indepartate abuziv din sistem multe cadre militare cu o larga deschidere intelectuala si temeinica pregatire profesionala, dar care erau considerate incomode deoarece au avut verticalitate morala si profesionala, exprimandu-si punctele de vedere in mod corect, cu argumente legale si faptice, fara a fi dispuse la compromisuri contrare interesului Serviciului, al imaginii acestuia ori in fraudarea legii, sub aspectul actiunilor si rezultatelor.
O spunem cu durere si dezamagire: SRI este inca o institutie opaca! Indiferenta la necesitatea adoptarii unei atitudini de respect fata de cadrele militare si civile din componenta sa si, ce este mai grav, lipsita de respect fata de justitie si cetateni. Se opune ”de-a surda”, in cel putin trei cauze de contencios administrativ, pe care le cunoastem noi (si cate vor mai fi!!) admiterii tuturor probelor propuse spre administrare de reclamanti, nefiind de acord nici macar cu cele esentiale/minimale, de bun simt juridic, cu un vadit caracter de temeinicie, utilitate, pertinenta si oportunitate pentru solutionarea respectivelor dosare. Adica, pe intelesul tuturor, are o atitudine de ”Gica Contra”, a carei denumire ar trebuie sa fie de ”Mitica Contra” dupa prenumele celui care a inoculat-o asa de adnc in randul consilierilor juridici SRI, generalul plagiator Dumbrava, tatal ”campului tactic” (cu mama necunoscuta).
Prin aceasta asa zisa ”tactica” sfidatoare in continutul si manifestarea sa (in realitate o atitudine nedeontologica, golaneasc-vulgara in prestatia la bara in instante), in primul rand fata de instantele de judecata si magistrati, SRI intentioneaza a blura elementele de nelegalitate din procedura interna si a-si dilua, pana la anulare, responsabilitatea / vinovatia care-i incumba, dupa caz.
In general, desi dl. director Hellvig ne-a ”amenintat” la preluarea mandatului in fruntea SRI ca va milita pentru o mai mare transparenta a institutiei, o mai mare apropiere de cetateni si va institui canale legale si eficiente de comunicare si informare, observam (poate nu vedem noi bine!) ca SRI a devenit mult mai opac si cu reactii mult mai nervoase/iritate la diferitele semnale critice ale tertilor, decat era in epoca stalinista Maior-Coldea.
Simptomatice in atitudinea si conduita manevriera si incongruenta a SRI, sunt considerentele/punctele de vedere pe care le tot expune cineva, identic in toate cauzele, parca ar avea un sablon preformatat pe care il lipesc toti la orice document (se potriveste, nu se potriveste, ce conteaza!!) doar, doar, mai da content hartiei respective. Din acest text perpetuat la Directia Juridica din tata in fiu, se observa lesne ca transpare, in primul rand, o mentalitate de superioritate, o pozitie de forta a Serviciului fata de militarii incadrati, care au drepturile prevazute in Constitutie, Statutul cadrelor militare si regulamentele militare generale ale MapN, Hotarari ale Guvernului, recunoscute in unele cazuri doar formal, deoarece in practica acestea nu sunt respectate.
Cel mai relevant exemplu este trimitere la institutia „actului de comandament cu caracter militar” definit de art. 2, lit. l) din Legea nr. 554/2004, considerandu-se, contrar legii si practicii I.C.C.J., ca ordinul pe linie de resurse umane prin care un ofiter este eliberat din functie sau trecut in rezerva ar fi un act de comandament militar !
In aceasta „logica”, ar insemna – desi nu o precizeaza expressis verbis – ca, in conformitate cu art. 5, alin. 1, lit. b) din Legea nr. 554/2004, ordinele de director contestate de petenti sa nu poata fi atacate in contencios administrativ, ceea ce este gresit.
Sub „umbrela” sistemului militar, caruia ii evoca elogios scopuri si interese nobile superioare „civililor”, SRI sustine ca un cadru militar poate fi mutat ori schimbat din functie, transferat etc. – desi chiar paratul sustine ca astfel de masuri nu se adopta arbitrar, ci „cu luarea in calcul a conditiilor prevazute de Legea nr. 80/1995 si cu o temeinica justificare” (flapsuri!).
Or, asa cum s-a demonstrat in multiple cazuri, SRI nu a respectat tocmai aceste doua principii clamate.
Concret, aplicat la diferitele cauze in care SRI este parat, in lipsa de alte argumente decat cele improvizate din chestiuni generale, redundante ori preluate cu copy paste din actele procedurale din alte spete, SRI sustine finalmente, ca un corolar al intregilor tentative demonstrative, ca reclamantii care isi cauta redobandirea drepturilor calcate in picioare de SRI, folosesc toti, fara discriminare, „subterfugii” pentru a incerca sa << … apara ca „victima” a unui sistem. >>.
Deci, desi cauta sa ne convinga de superioritatea organizarii si legislatiei militare, tot SRI se contrazice singur si opereaza in actele sale normative interne cu o terminologie improprie, nepotrivita sistemului militar. Nu veti identifica in intreaga legislatie autohtona in domeniul militar notiuni de genul: „management”, „manager” sau „act de management”.
Singura ”aroganta” cosmopolita care poate fi acceptata, este de a denumi in termeni civili o unitate militara precum este, de exemplu, Directia Generala Management Resurse Umane si Organizare. Dar, si din aceasta titulatura pompoasa, termenul ”Management” poate lipsi lejer.
De asemenea, nu veti auzi vreodata in fortele armate romane (MApN, SRI, SIE, STS, SPP, DGIPI, Jandarmerie, ISU) apelative gen: ”Domnule manager”, ”Domnule loctiitor de manager”, ”Domnule adjunct de manager” sau, cea mai hilara, ”Domnule middle manager”.
In armata exista doar comandanti, sefi de unitati/subunitati, ordine si acte de comanda. Toata terminologia actelor normative, toti termenii de specialitate sunt de genul:
comandanții/șefii structurilor militare – art. 5, alin. (5) din Ghidul carierei militare, aprobat prin HG nr. 106/09.02.2011, text care era in vigoare in anul 2014,
comandanților/șefilor – art. 9 din acelasi act normativ,
conducere strategică – art. 17 din Ghidul carierei militare aprobat prin HG nr. 106/09.02.2011, text in vigoare in anul 2014
comandantii (art. 17, alin. (1) din Statutul cadrelor militare aprobat prin Legea nr. 80/1995
indeplinesc functii in alte specialitati militare decat cele de comanda si stat major…” – art. 56, alin. (1), lit. B, teza finala, Statutul cadrelor militare.
Pe cale de consecinta, putem afirma fara teama de a gresi, ca dispozitiile art. 39, alin. 3, lit. c din OD SRI nr. S/1357/2011 pentru aprobarea Ghidului carierei in Serviciul Roman de Informatii, respectiv “eliberarea din functie si numire intr-o functie de nivel inferior, ca act managerial” este contrara tuturor celorlalte dispozitii legale, este o inovatie juridica nefericita a ”juristilor” din SRI.
Ganditi-va pe cati a ”executat” SRI cu aceasta gulguta, desigur si cu largul concurs al judecatorilor care nu cunosc materie, nu pricep particularitatile structurilor militare, ori sunt actionati cu butoane speciale pe ”culoarele justitiei”.
Reductio ad absurdum, ar rezulta ca Serviciul Roman de Informatii a devenit o multinationala, o companie privata de genul: Coca Cola, Metro, Kaufland, Amazon, OMV Petrom, Grup Renault România, Vodafone, Bosch Telecom etc.
A fortiori, doar directorul SRI ar putea fi considerat ”manager” (dar doar intr-un articol jurnalistic ori intr-o scriere beletristica), si asta pentru ca este singurul civil din conducerea Serviciului Roman de Informatii, este numit politic si NU conduce /coordoneaza direct pilonul informativ-operativ si tehnic al SRI, acesta fiind atributul exclusiv al:
prim-adjunctului directorului SRI (”seful operativ” cum il denumeste mass-media);
celor 3 (trei) adjuncti ai directorului SRI, TOTI fiind MILITARI!!
In concluzie, eliberarea din functie nu poate fi decat act de comanda.
Din observatiile personale si din discutiile cu actuali sau fosti colegi avizati si de buna credinta, la randul lor buni cunoscatori ai abuzurilor SRI, rezulta o concluzie ingrijoratoare: SRI a actionat (si, ciudat, inca continua) sa lupte impotriva celor pe care ii considera incomozi, adica le deranjeaza interesele si afacerile, cu o multime de slujbasi obedienti, fiind un egregor malefic, o masa amorfa in imanenta de neoprit. Sunt multe exemple. Dat fiind profilul ziarului nostru, despre majoritatea acestora ati luat la cunostinta de la noi.
Pentru a ne mentine in nota de obiectivism a acestor concluzii, sa recunoastem ca, ei singuri (chiar daca in anumite contexte sunt impreuna cu alti doi-trei ofiteri), nu pot lupta cu Sistemul si nu au forta si instrumentele de a stopa forta (neo)securitatii instalata in toate structurile si palierele importante ale SRI. Dar aceasta este problema de optiune personala si de autoasumare a riscurilor – Ec Adrian Radu
(Vom reveni cu alte exemple concrete).

Exclusiv

Compania Românească producătoare de profile PVC, Klass Coating System, prezentă la FENSTERBAU FRONTALE 2026

Publicat

pe

De

În perioada 24-27 martie 2026, orașul Nürnberg, Germania, a fost din nou punctul central al industriei internaționale a ferestrelor, ușilor și fațadelor, găzduind evenimentul de referință FENSTERBAU FRONTALE 2026. Printre participanții de marcă s-a numărat și Klass Coating System, o companie din Judeţul Vâlcea şi unul dintre cei mai importanți producători europeni de profile PVC pentru ferestre și uși termoizolante, prezent în cadrul Pavilionului României.

Recunoscut drept cel mai important târg internațional dedicat acestui sector, FENSTERBAU FRONTALE reunește lideri din industrie, specialiști și inovatori, oferind un cadru ideal pentru schimb de idei, descoperirea celor mai noi tehnologii și dezvoltarea de parteneriate strategice. Ediția din 2026 aduce în prim-plan inovațiile și soluțiile de ultimă generație care modelează viitorul industriei.

Participarea Klass Coating System la acest eveniment confirmă angajamentul companiei de a susține evoluția domeniului tâmplăriei termoizolante și de a contribui activ la dezvoltarea acestuia. Pe parcursul acestor zile, compania a prezentat direcțiile sale de dezvoltare, noutățile pregătite pentru acest an și viziunea orientată către performanță și sustenabilitate.

Primele zile ale evenimentului au fost marcate de un interes crescut din partea vizitatorilor, generând discuții aplicate și oportunități valoroase de colaborare. Reprezentanții Klass Coating System, prin Directorul General Gabriel Ene, remarcă deja calitatea interacțiunilor și deschiderea participanților către soluții inovatoare, conturând noi perspective de dezvoltare.

„Prima zi ne-a adus exact ceea ce contează: oameni interesați, discuții aplicate și perspective care deschid noi direcții”, au transmis reprezentanții companiei, subliniind importanța dialogului direct cu profesioniști din industrie.

Pe întreaga durată a evenimentului, standul Klass Coating System a fost un punct de întâlnire pentru specialiști interesați de sisteme moderne de profile PVC, capabile să ofere stabilitate, eficiență și performanță în proiecte diverse. Compania își reafirmă astfel poziția de partener de încredere pentru producătorii și dezvoltatorii din domeniu.

Participarea la FENSTERBAU FRONTALE 2026 consolidează prezența Klass Coating System pe piața internațională, dar și deschiderea continuă către dialoguri profesionale și colaborări durabile. Evenimentul reprezintă o oportunitate valoroasă de a întări relațiile existente și de a iniția noi parteneriate, într-un context global dinamic și competitiv.

Despre Klass Coating System

Klass Coating System este o companie românească din Judeţul Vâlcea, cu capital privat, specializată în producția de profile din PVC pentru ferestre și uși termoizolante. Înființată în anul 2007, compania produce și furnizează profile PVC pentru ferestre și uși, sisteme complete de tâmplărie PVC, accesorii și componente compatibile.

Un element definitoriu al companiei este procesul de înfoliere, prin care profilele sunt finisate cu folii decorative și de protecție (imitație lemn, culori moderne), oferind atât estetică, cât și rezistență în timp.

Citeste in continuare

Exclusiv

Cadouri unice realizate prin tricouri personalizate pentru evenimente

Publicat

pe

De

Alegerea unui cadou memorabil pentru un pasionat de masini sau motociclete reprezinta adesea o provocare, deoarece universul tehnic este unul foarte specific, unde detaliile fac diferenta intre un obiect banal si unul cu adevarat pretuit. In comunitatea de tuning, unde mandria pentru propriul proiect este nemarginita, cele mai apreciate daruri sunt cele care recunosc efortul si pasiunea depusa in transformarea unui vehicul. In acest sens, oferirea unor tricouri personalizate cu elemente grafice care sa reprezinte exact masina sau motocicleta sarbatoritului reprezinta o solutie originala, capabila sa transmita un mesaj emotional puternic si sa ofere o utilitate practica imediata in garderoba oricarui entuziast auto moto.

Evenimentele importante din viata unui club auto, cum ar fi aniversarile, lansarile de noi proiecte sau intalnirile nationale, sunt momentele ideale pentru a introduce aceste piese vestimentare unice. Un tricou care poarta pe piept silueta unui motor legendar sau data unei victorii pe circuit devine rapid un obiect de colectie. Atunci cand se realizeaza tricouri personalizate pentru astfel de ocazii, calitatea designului trebuie sa fie impecabila, reproducand cu fidelitate liniile caroseriei sau detaliile tehnice ale jantelor si ale sistemului de evacuare. Aceasta atentie la acuratetea reprezentarii este ceea ce transforma o simpla haina intr-un simbol al apartenentei la o elita a cunoscatorilor de mecanica si estetica industriala.

Din punct de vedere logistic, oferirea unor astfel de cadouri la nivel de echipa sau grup de prieteni intareste coeziunea si creeaza o imagine unitara la expozitii sau pe pista de concurs. Imaginea unor mecanici si piloti imbracati in tricouri personalizate identice emana profesionalism si seriozitate, oferind incredere partenerilor si atragand atentia publicului vizitator. Materialul textil trebuie sa fie ales cu grija, optand pentru bumbac de calitate superioara care sa reziste la uzura specifica mediului de garaj, unde contactul cu uleiurile, praful si frecarea mecanica este inevitabil. Un cadou care arata bine si dupa zece spalari este o dovada de respect fata de cel care il primeste si fata de pasiunea sa.

In plus, versatilitatea oferita de tehnicile moderne de imprimare permite adaugarea unor elemente de umor sau a unor mesaje ironice specifice vietii de sofer sau biker. Tricourile care fac referire la noptile nedormite in garaj, la bugetele investite in piese de schimb sau la relatia speciala dintre om si masina sunt extrem de populare si apreciate pentru autenticitatea lor. Prin utilizarea de tricouri personalizate cu astfel de mesaje, se creeaza o atmosfera destinsa si prietenoasa, facilitand interactiunea intre participanti si transformand orice eveniment intr-o amintire placuta. Este un mod excelent de a celebra nu doar fiarele, ci si legaturile umane care se formeaza in jurul lor.

Pentru cei care doresc sa faca un cadou surpriza unui membru al familiei, procesul de creatie poate include chiar poze reale cu masina acestuia, transformate prin filtre grafice in ilustratii de tip pop-art sau schite tehnice. Aceasta abordare personala garanteaza faptul ca nu va mai exista un alt produs identic in lume, oferind posesorului satisfactia unicitatii absolute. Piata de tricouri personalizate ofera astazi instrumente digitale care permit previzualizarea rezultatului final, astfel incat cel care ofera cadoul sa fie sigur de impactul vizual pe care acesta il va avea asupra sarbatoritului in momentul deschiderii coletului.

Nu trebuie neglijat nici aspectul marketingului personal sau de brand. Pentru proprietarii de ateliere de tuning sau magazine de piese auto, oferirea acestor tricouri catre clientii fideli reprezinta o strategie de fidelizare extrem de eficienta. Un client care poarta tricouri personalizate cu logoul atelierului tau devine un ambasador mobil al serviciilor tale, promovand calitatea muncii tale oriunde merge. Este un schimb echitabil in care clientul primeste un produs vestimentar de stil, iar afacerea beneficiaza de o vizibilitate crescuta in cadrul comunitatii tinta, totul sub forma unui gest de apreciere reciproca.

In concluzie, tricoul personalizat ramane cadoul suprem in universul auto moto datorita capacitatii sale de a imbina pasiunea tehnica cu designul modern. Indiferent de ocazie, un astfel de produs reuseste sa surprinda esenta stilului de viata pe roti si sa ofere o bucurie autentica celui care il poarta. Prin investitia in materiale durabile si grafice de impact, te asiguri ca darul tau va ramane un element central in viata pasionatului, amintindu-i constant de momentele frumoase petrecute alaturi de masina sa si de prietenii care ii impartasesc viziunea.

Fiecare eveniment merita marcat printr-o piesa vestimentara care sa spuna o poveste. Alege sa oferi mai mult decat un obiect, alege sa oferi o identitate vizuala care sa celebreze adrenalina, libertatea si maiestria mecanica in cea mai accesibila si eleganta forma posibila.

Citeste in continuare

Afaceri

Ghidul Dezvoltatorului Imobiliar 2026: Cum Reduci Costurile de Construcție cu 30% – 60% prin Importuri Directe din China, Fără Rabat la Calitate

Publicat

pe

De

Matematica din spatele șantierului tău

În 2026, piața imobiliară din România nu mai permite erori de bugetare. Cu costurile forței de muncă în creștere și normele nZEB (Near Zero Energy Building) tot mai stricte, marja de profit a unui dezvoltator se subțiază dacă se bazează exclusiv pe lanțurile de distribuție clasice din Europa.

Adevărul incomod? Multe dintre materialele „europene” pe care le cumperi la preț premium sunt, de fapt, produse în aceleași fabrici din Foshan sau Guangzhou, doar reambalate.

Acest articol explică, pas cu pas, cum poți „tăia” intermediarii și cum poți transforma achizițiile din China dintr-un risc într-un avantaj competitiv strategic pentru ansamblul tău rezidențial.

Hai cu noi în China


De ce China? (Și de ce acum?)

Nu vorbim despre a cumpăra „ieftin”, ci despre a cumpăra inteligent. China a trecut de la „fabrica lumii pentru produse ieftine” la lider tehnologic în producția industrială.

Pentru un dezvoltator imobiliar care construiește un bloc de 50+ apartamente, diferențele sunt matematice:

  • Gresie și Faianță (Rectificată, Porțelanată): Economie de 30-45% față de distribuitorii locali.
  • Uși de interior (MDF/WPC/Filomuro): Economie de 40%.
  • Sanitare și Mobilier de baie: Economie de până la 50% pentru aceleași specificații tehnice.

Notă ChinaRomania: Secretul nu este prețul cel mai mic din catalog, ci raportul calitate/preț livrat în șantier.

Hai cu noi în China


Top 3 Mituri despre Importul din China (Demontate)

Mitul 1: „Calitatea este slabă”

Realitatea: China produce pe paliere de calitate. Dacă plătești preț de rebut, primești rebut. Dacă ceri standarde germane, fabricile chinezești au tehnologia să le livreze (deseori, chiar ele produc pentru brandurile germane).

  • Soluția: Audit de fabrică și Controlul Calității (QC) înainte de încărcarea containerului.

Mitul 2: „Durează prea mult și blochez banii”

Realitatea: Un ciclu de import bine planificat durează 35-50 de zile (producție + transport maritim până în Constanța).

  • Soluția: Planificarea achizițiilor în faza de „roșu” a construcției pentru a avea finisajele la timp. Cashflow-ul este gestionat prin plăți eșalonate (depozit vs. plată la livrare).

Mitul 3: „Nu au certificări CE”

Realitatea: Marii producători chinezi exportă global și dețin toate certificările necesare (CE, ISO, teste de rezistență la foc).

  • Soluția: Verificarea documentației tehnice este pasul zero, înainte de orice negociere de preț.

Hai cu noi în China


Ce materiale merită să imporți? (Analiza Pareto)

Nu totul merită adus din China (de exemplu, cimentul sau cărămida nu sunt rentabile din cauza volumului/greutății). Concentrează-te pe finisaje și tehnologie:

  1. Finisaje High-End: Marmură compozită, parchet SPC, gresie de mari dimensiuni (slab tiles).
  2. Tâmplărie și Uși: Uși metalice antifoc certificate, uși de interior, fațade ventilate.
  3. Electrice & Smart Home: Sistemele de iluminat LED arhitectural și soluțiile smart home (întrerupătoare, videointerfoane) au marje uriașe la distribuitori.
  4. Sisteme HVAC: Pompe de căldură și ventiloconvectoare.

Hai cu noi în China


Procesul ChinaROmania: Cum eliminăm riscul

Majoritatea dezvoltatorilor evită importul direct din cauza birocrației și a fricii de „țeapă”. Aici intervine un integrator industrial. Iată cum transformăm haosul în procedură:

  1. Sourcing Tehnic: Nu căutăm pe Alibaba. Lucrăm direct cu fabrici verificate, pe baza fișei tehnice din proiectul tău.
  2. Negociere și Mostrare: Primești mostra în biroul tău din România pentru aprobare.
  3. Controlul Calității (QC): Inginerii noștri verifică marfa în China înainte de a fi urcată pe vas. Dacă 1% din gresie e spartă, nu pleacă din fabrică.
  4. Logistică Door-to-Site: Ne ocupăm de transport maritim, vămuire în Constanța și livrare directă în șantierul tău. Tu primești factura de la o firmă românească (Uzinex), simplificând contabilitatea.

Hai cu noi în China


Studiu de Caz: Ansamblu Rezidențial 100 Apartamente

Scenariu ipotetic bazat pe medii de piață 2025-2026.

  • Buget Finisaje (Oferte locale): 500.000 €
  • Buget Import Direct (prin ChinaRomania): 340.000 € (inclusiv transport și comision de management)
  • Economie Netă: 160.000 €
  • Impact: Această sumă se transformă direct în profit net sau poate fi reinvestită în amenajarea spațiilor verzi pentru a crește valoarea de vânzare a apartamentelor.

Hai cu noi în China


Concluzie: Ești gata să îți optimizezi marja?

Importul materialelor de construcții din China nu mai este un „pariu”, ci o necesitate de business pentru dezvoltatorii care vor să rămână competitivi. Diferența dintre un proiect profitabil și unul blocat stă adesea în managementul costurilor de achiziție.

ChinaRomania este partenerul tău tehnic care conectează șantierul tău din România cu puterea de producție a Chinei. Fără bariere lingvistice, fără riscuri vamale.

Hai cu noi în China

Citeste in continuare

Parteneri

Știri noi din Vâlcea

Uncategorized18 ore inainte

HONOR anunță un parteneriat strategic cu ZXMOTO

București, 16 aprilie 2026 – HONOR anunță un parteneriat strategic cu ZXMOTO, oficializat luna aceasta, marcând extinderea companiei în domeniul motorsportului,...

Uncategorized18 ore inainte

Samsung redefinește viitorul AI Living cu cea mai recentă inovație în domeniul televizoarelor la Inside Samsung, The First Look Europe 2026

Marcând 20 de ani ca brandul nr. 1 mondial de televizoare , Samsung prezintă Micro RGB – o inovație revoluționară...

Uncategorized20 de ore inainte

Pășește într-o nouă lume VERTUO cu NESPRESSO, alături de AMBASADORUL GLOBAL AL BRANDULUI, DUA LIPA

Inspirată de curiozitate și îndrăzneală, campania celebrează ideea că fiecare ceașcă de cafea deste o invitație de a explora 14...

Afaceri2 zile inainte

De ce să alegi un parfum de nișă și cum se diferențiază de alte parfumuri?

Parfumurile de nișă au câștigat tot mai mult teren în ultimii ani, mai ales în rândul celor care își doresc...

Afaceri3 zile inainte

Venus Social Concept dă startul unui nou sezon de evenimente la Divertiland Water Park. Prima competiție de tip duatlon va avea loc în aprilie 2026

Venus Social Concept, divizia de marketing & events a grupului de companii VENUS GROUP, dă startul unui nou sezon de distracție,...

Afaceri4 zile inainte

IubimTM.ro – platforma online independentă dedicată promovării Timișului

IubimTM.ro este o platformă online independentă dedicată județului Timiș. Direcția proiectului este simplă: promovăm Timișul. Platforma aduce în atenția publicului...

Afaceri4 zile inainte

Cum alegi corect subiectul pentru un advertorial

Alegerea subiectului este unul dintre cele mai importante momente din tot procesul de redactare. Dacă pornești de la o temă...

Uncategorizedo săptămână inainte

De Ziua Internațională a Animalelor de Companie, HONOR te ajută să surprinzi cele mai frumoase momente alături de companionul tău

5 sfaturi pentru fotografii reușite cu animalul tău, realizate cu HONOR 600 Lite București, 9aprilie 2026 –De Ziua Internațională a...

Afacerio săptămână inainte

NBI: Imobiliarele intră într-o nouă eră stabilă, matură și condusă de investiții premium

Piața imobiliară intră într-o fază de stabilizare, cu investițiile premium în prim-plan. North Bucharest Investments a generat tranzacții de peste 57 mil....

Afacerio săptămână inainte

Munții Kaçkar din Turcia, în prim-planul scenei internaționale prin evenimente de anvergură

Ridicându-se impunător în regiunea turcească a Mării Negre de Nord, în provinciile Rize și Artvin, Munții Kaçkar reprezintă una dintre...

Afacerio săptămână inainte

IubimTimisoara.ro – platformă online independentă ce promovează Timișoara, oamenii și afacerile

Platforma online IubimTimisoara.ro a fost lansată oficial pe data de 1 aprilie, cu scopul de a promova Timișoara, oamenii și...

Afaceri2 săptămâni inainte

Munca hibridă: avantaje și cum să negociezi un program flexibil

Munca hibridă a devenit un standard în multe companii, combinând avantajele lucrului de acasă cu cele ale prezenței la birou....

Uncategorized2 săptămâni inainte

Samsung își păstrează poziția de lider pe piața mondială a monitoarelor pentru jocuri pentru al șaptelea an consecutiv

Viziunea inovatoare se bazează pe parteneriate cu personalități din industrie, precum Faker de la T1 București – 6 aprilie – Samsung...

Afaceri2 săptămâni inainte

Studiu Agricola: Peste 84% dintre români cred că mesele împreună contribuie la formarea unor obiceiuri alimentare sănătoase

În apropierea Paștelui, una dintre perioadele din an în care masa în familie capătă o semnificație aparte, Agricola Internațional lansează...

Afaceri2 săptămâni inainte

Studiu Agricola: Peste 84% dintre români cred că mesele împreună contribuie la formarea unor obiceiuri alimentare sănătoase

În apropierea Paștelui, una dintre perioadele din an în care masa în familie capătă o semnificație aparte, Agricola Internațional lansează...

2 săptămâni inainte

Lansare oficială la București: Albumul „Pe Argeș în sus” promovează patrimoniul cultural și identitatea națională

Marți, 31 martie 2026,  Casa de Cultură a Studenților București a găzduit Gala de Prezentare a celui de al XVIII-lea...

Știrile Săptămânii