Connect with us

Exclusiv

EDITORIAL/Cata incredere sa avem in Iohannis?

Publicat

pe

Fenta lui Werner cu ”Ținutul Secuiesc” e la fel de golănească, precum fenta cu ”inumanul doctor Mengele Cercel”. Cine pleacă după ea, înseamnă că n-are 2 neuroni legați între ei în cap. Pentru cine a uitat, să ne amintim că în Camera Deputaților sunt si multi PNL-isti (nu doar PSD), care n-au zis nici ”pâs” în legătura cu infamul proiect de lege. Apoi, era evident că legea, chiar votată tacit în Cameră, nu va trece de Senat și, la fel de evident, că, chiar votată de Senat, nu va trece de CCR, pentru simplul motiv că, potrivit Constituției, România este stat unitar, nu federal. Să ne mai amintim și că TOȚI, adică inclusiv EL, WERNER, au pus botul la combinații cu UDMR, cel mai recent când și-a pus înainte de termen ”guvernul meu” al lui Sică lăutarul ebriant. Așa că manevra Führerului de la Cotroceni e una de-a dreptul jenantă și, pe deasupra, și iresponsabilă, prin înveninarea suplimentară a relațiilor cu Ungaria, prin introducerea frauduloasă în ecuație a lui Viktor Orban.

Cititi urmatoarele doua articole din LUJU inainte sa salutati interventia publica a lui Iohannis pe tema proiectului de lege privind infiintarea Tinutului Secuiesc!
Inainte de lectura, o intrebare retorica: nu cumva, pentru ceea ce incearca sa legifereze Parlamentul Romaniei, trebuie sa existe o conditie esentiala: revizuirea Constitutiei?

Doar un aspect, lasand la o parte incalcarea art. 1:Regiunea autonomă ar fi cuprins, potrivit proiectului de lege actualele judeţe Covasna şi Harghita, cât şi scaunul istoric Mureş, care aparţine judeţului Mureş. Scaunele sunt teritorii tradiţionale secuieşti.
„a) Scaunul Kćzdi (Kćzdiszćk), care cuprinde localităţile aparţinătoare, având reşedinţa la Târgu Secuiesc (Kćzdivăsârhely),
b) Scaunul Orbai (Orbaiszćk), care cuprinde localităţile aparţinătoare, având reşedinţa la Covasna (Kovźszna)
c) Scaunul Sepsi (Sepsiszćk), care cuprinde localităţile aparţinătoare, având reşedinţa la Sfântu Gheorghe (Sepsiszentgyôrgy)
d) Scaunul Ciuc (Csikszćk), care cuprinde localităţile aparţinătoare, având reşedinţa la Miercurea Ciuc (Csikszereda)
e) Scaunul Odorhei (Udvarhelyszćk), care cuprinde localităţile aparţinătoare, având reşedinţa la Odorheiu Secuiesc (Szćkelyudvarhely)
f) Scaunul Gheorgheni (Gyergyószćk), care cuprinde localităţile aparţinătoare, având reşedinţa la Gheorgheni (Gyergyószentmiklós)
g) Scaunul Mureş (Marosszćk), care cuprinde localităţile aparţinătoare, având reşedinţa la Târgu Mureş (Marosvâsărhely)
h) Scaunul Micloşoara-Brăduţ (Miklósvăr-Bardoc) (Miklósvăr-Bardocszćk), care cuprinde localităţile aparţinătoare, având reşedinţa la Baraolt (Barót)”, arată iniţiativa legislativă a deputaţilor UDMR.
Unde scrie in legea fundamentala despre „scaune” ca unitate administrativ teritoriala. Dar unde se stipuleaza ca in Romania pot lua nastere „Regiuni Autonome”?!

UN CADOU ASORTAT LA CRAVATA DVS – Uitati-va la Klaus Iohannis cum ranjea de placere cand votantii lui i-au daruit steagul Tinutului Secuiesc. Presedintele a venit la eveniment cu cravata de culoare bleu secuiesc, aspect remarcat de primarul din Mierc

UN CADOU ASORTAT LA CRAVATA DVS – Uitati-va la Klaus Iohannis cum ranjea…

UN CADOU ASORTAT LA CRAVATA DVS – Uitati-va la Klaus Iohannis cum ranjea de placere cand votantii lui i-au darui…

IOHANNIS A STAT DREPTI PE IMNUL SECUIESC – Iata sinistrele imagini in care presedintelui Klaus Iohannis i se canta imnul Tinutului Secuiesc. Orice presedinte responsabil ar fi parasit imediat incaperea. Iohannis a primit cadou steagul secuiesc. Dupa

IOHANNIS A STAT DREPTI PE IMNUL SECUIESC – Iata sinistrele imagini in ca…

IOHANNIS A STAT DREPTI PE IMNUL SECUIESC – Iata sinistrele imagini in care presedintelui Klaus Iohannis i se can…

Dar, stati linistiti! Mai sunt si patrioti, nu numai patriotarzi. Legea a fost respinsa de Senat, miercuri 29 aprilie a. c.

Articolul EDITORIAL/Cata incredere sa avem in Iohannis? apare prima dată în Ziarul Incisiv de Prahova.

Facebook Comments

Exclusiv

Pentagonul a anunţat al 26-lea ajutor militar pentru Ucraina, de 400 milioane de dolari

Publicat

pe

De

Povestea din spatele afacerii „Bomba ecologica de la Pleasa” este demna de un film cu mafioti turnat la Holywood.
Datele afacerii sunt explozive şi mai mulţi lideri din MINISTERUL MEDIULUI, APELOR ŞI PĂDURILOR, Garda Nationala de Mediu, Garda de Mediu – Comisariatul Judetean Prahova si Agenţia pentru Protecţia Mediului Prahova par a avea legătura cu ea.

                                                           Echilibristica incercata de APM Prahova

La data de 18.11.2022, organele de cercetare penala din cadrul IPJ Prahova, prin adresa nr 239025/18.11.2022, au confirmat dezvaluirile ziarului Incisiv de Prahova cu privire la “Bomba ecologica de la Pleasa”, precizand in clar: reprezentantii Recop Recycling SRL Pleasa NU au respectat prevederile legale!

Mai mult, prin adresa nr 149166/25.11.2022, IPJ Prahova confirma si ca Recop Recycling SRL Pleasa NU a respectat NICI legislatia in domeniul mediului, respectiv HG 1061/2008 si OUG nr 92/2021.

Prin aceste doua adrese, organele de cercetare penala din cadrul IPJ Prahova au confirmat in TOTALITATE dezvaluirile noastre de la inceputul investigatiilor noastre din serialul „Bomba ecologica de la Pleasa/Atentat la siguranta nationala/IPJ Prahova, Penitenciarul Ploiesti si Tymbark”.

Nu am publicat raspunsurile IPJ Prahova si modul operativ in care aceasta institutie si-a facut datoria (chiar daca confirma in totalitate dezvaluirile noastre) pentru a monitoriza reactiile Recop Recycling SRL Pleasa si ale interlopului Muresan Catalin (atat noi cat si organele de specialitate). 

Si, bine am facut!

Astfel, sursele noastre l-au reperat pe interlopul Muresan Catalin, la sfarsitul saptamanii trecute, chiar la Cabinetul Ministerului Mediului, Apelor si Padurilor, unde s-a plans ministrului de resort ca este „fata mare” si ca respecta in totalitate legea si legislatia in vigoare dar este „haituit” pe nedrept de Incisiv de Prahova (saracutul „cu duhul” interlopul Muresan Catalin care habar NU avea ca deja organele de cercetare penala din IPJ Prahova ne confirmase ca a incalcat legea si legislatia in domeniul mediului, respectiv HG 1061/2008 si OUG nr 92/2021, EXACT ce am dezvaluit si noi).

Tot fara sa stie ca avem confirmarea dezvaluirilor noastre, interlopul Muresan Catalin si Recop Recycling SRL Pleasa, prin acelasi „modus operandi” a incercat sa ne intimideze.

Astfel, mai intai, prin anumite interpusi a incercat sa stopeze dezvaluirile noastre si/sau sa acrediteze ideea falsa ca „favorulile oferite Comisarului șef de poliție penitenciară Valentin MATEI – sef interimar la Penitenciarul Ploieşti  (unde erau trimisi la munca detinuti) ERAU „FAVORURI OFERITE pe baza relatiilor de “prietenie” si NU de “dependenta”.

Cum dezvaluirile noastre au continuat (avand si confirmarea totala a organelor de cercetare penala), tupeul interlopului Muresan Catalin, Recop Recycling SRL Pleasa si al crimei economico-financiar organizate din care fac parte, prin acelasi „modus operandi”, a incercat sa ne intimideze, pe modelul consacrat.

Reamintim ca, la toti, politie, Garda, etc care au venit in control, simpaticul interlop Muresan Catalin le-a facut plangere penala, doar pentru a ii  intimida si santaja.

Mai mult, interopul Muresan Catalin a amenintat si santajat oameni de afaceri, a amenintat integritatea sotiilor acestora si al copiilor acestora prin metode specifice crimei organizate iar dosarele penale pe numele acestuia sunt „oprite” de „maini nevazute” pentru necunoscatori (nasi cu fini, un almagam CU PARANDARATURI PRIN ANGAJAREA DE SOTII DE OFITERI DIN IPJ PRAHOVA LA FIRMA MENTIONATA).

Iata ca, dupa reactia profesionala si rapida a IPJ Prahova, a Prim-ministrului României – reactioneaza si Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode,  prin I.G.P.R care  sesizeaza organele de cercetare penala competente cu privire la „Bomba ecologica de la Pleasa” si atentatul la siguranta nationala!

Asteptam masuri similare din partea Corpului de Control al ministrului Justiției si ANP cu privire la derapajele de la lege ale Comisarului șef de poliție penitenciară Valentin MATEI – sef interimar la Penitenciarul Ploieşti si legaturile sale periculoase cu mafia deseurilor si bomba ecologica de la Pleasa patronata de Muresan Catalin (unde erau trimisi la munca detinuti, pe baza relatiilor de “prietenie” si/sau “dependenta”).

Credem ca cei de la Garda Nationala si Garda de Mediu Prahova „pot” oferi explicatii despre cum a fost posibil ca pe sub „nasul lor” sa se dezvolte o astfel de grupare de criminalitate economico-financiar-organizata si un adevarat atantat la siguranta nationala prin „Bomba ecologica de la Pleasa”.

Este de mentionat si echilibristica incercata de APM Prahova care incearca sa paseze toata vina pe Garda Nationala si Garda de Mediu Prahova. Ar fi avut sens aceasta „pasare” a responsabilitatii daca Recop Recycling SRL Pleasa si  interlopului Muresan detineau autorizatie de mediu integrata, pana la proba contrara sunt in aceeasi culpa:

Referitor la incercarile de indimidare ale Recop Recycling SRL Pleasa si ale interlopului Muresan Catalin reiteram ce am declarat in primul episod din acest serial: investigatia NU poate fi oprita, NU putem fi intimidati si vom devoala toate increngaturile din aceasta caracatita.

Nu ne este teama nici de clanurile interlope de prin Galati si/sau ale oamenilor politici din aceea zona care ofera protectie asa cum NU ne este teama nici de clanurile autohtone de prin Barcanesti de unde Recop Recycling SRL Pleasa si  interlopul Muresan Catalin isi primeste „lumina” si anumite resurse finaciare.

Asa cum am precizat inca de la inceputul primului episod, dupa ce vom primi TOATE raspunsurile de la toate institutiile sesizate vom reveni cu documente si inregistrari audio concludente/explozive/explicite privind aceasta grupare de crima organizata.

Pana in prezent au reactionat prompt IPJ Prahova, Prim-ministrul României (prin Corpul de control al prim-ministrului) si Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, prin I.G.P.R care a sesizat organele de cercetare penala cu privire la „Bomba ecologica de la Pleasa” si atentatul la siguranta nationala:

:

Ramane suspecta tacerea celor de la Garda Nationala si Garda de Mediu Prahova si nu vrem sa facem conotatii, deocamdata, cu privire la comasarea de rezervisti MAI in aceste institutii.

Reamintim ca, in data de 25.11.2022, a aruncat deseurile la vecini (poate IPJ Prahova ne va raspunde oficial si in aceasta speta):

„Mafia deseurilor” este noul fir roșu al Strategiei Naționale de Apărare a Țării si se incadreaza la atentat la siguranta nationala.
Recop Recycling SRL (CIF 31066129 J29/22/2013) Str. Fabricilor 9 Pleasa este o adevarata bomba ecologica care intr-un stat in care autoritatile functioneaza era de foarte mult timp inchisa.
Detalii necunoscute din viața miliardarului de carton Muresan Catalin: este „creierul” afacerilor cu deseuri derulate de Recop Recycling SRL, firma in care administrator si patron figureaza sotia acestuia (Catalina Muresan). Firma are ca obiect de activitate colectarea, transportul și procesarea deșeurilor periculoase.
Muresan Catalin a detinut inainte o alta societate dar a preferat sa deruleze afacerile prin firma sotiei sale deoarece este cercetat penal cu fosta firma intr-un dosar aflat inca in lucru la D.N.A. (societate care si-a transformat numele in Recop Recycling SRL, si ca o scuza, nu este la DNA dosarul ci, la DIICOT).
PROTECTIA ASIGURATA DE ANGAJATI DIN IPJ PRAHOVA
Muresan Catalin este protejat de „Nasicul de la Mascati din IPJ Prahova si de doi fini ai celui din urma (un fin ofițer la BCCO Ploiești si alt fin la SERVICIUL DE INVESTIGAŢII CRIMINALE).
In fapt, cand nu umbla sub influenta drogurilor (o sa publicam o inregistrarea audio-video cu acesta cand se droga), „Nasicul de la Mascati” din IPJ Prahova ameninta cu retinerea oameni de afaceri concurenti cu Muresan Catalin si in afara orelor de program intervine in conflictele acestuia cu cetateni de etnie romă din alte judete.
Tot „Nasicul de la Mascati” din IPJ Prahova sifoneaza catre clanurile din Prahova cand vor avea loc eventualele perchezitii contra unor mici favoruri.

Antecedentele firmei protejate

In data de 13.02.2022
La Recop Recycling SRL Pleasa sute de baterii au explodat după ce duba în care se aflau a luat foc.
Autoritatile au tacut „malc”.

https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/incendiu-de-amploare-langa-ploiesti-sute-de-baterii-au-explodat.html

In data de 17 mai 2022
La Recop Recycling SRL Pleasa izbucneste un incendiu cu degajare mare de fum. Incendiul s-a manifestat la membrana de izolație a unui rezervor de 50 de tone dezafectat.
Cu toate acestea, bomba ecologica a functionat bine mersi pe mai departe. Mai mult, chiar in timpul incidentului Muresan Catalin isi permitea sa injure si sa ameninte de fata cu organele de politie. Asa este cand te simti „bazat” pe „Nasicul de la Mascati” din IPJ Prahova si pe finii acestuia.

Azi, va prezentam cca 2 minute de inregistrare video (din cele 60 minute realizate) cu ATENTATUL LA SIGURANTA NATIONALA – BOMBA ECOLOGICA DE LA PLEASA SAU MAI BINE ZIS CE ACOPERA TOTI CEI SUS MENTIONATI, INCLUSIV INSTITUTIILE STATULUI DE DREPT.
Dupa vizionarea probelor toti cei din MINISTERUL MEDIULUI, APELOR ŞI PĂDURILOR, Garda Nationala de Mediu, Garda de Mediu – Comisariatul Judetean Prahova si Agenţia pentru Protecţia Mediului Prahova implicati in protejarea acestei bombe ecologice ar trebui sa isi prezinte demisia sau sa fie anchetati de organele de cercetare penala.

Care sunt legaturile periculoase dintre Penitenciarul Ploieşti si Muresan Catalin
Ca o paranteza esentiala. Zilele trecute s-a incercat intimidarea noastra prin interpusi. Daca nu s-a reusit intimidarea noastra s-a incercat acreditarea ideii ca favorulile date catre Comisarul șef de poliție penitenciară Valentin MATEI – sef interimar la Penitenciarul Ploieşti nu sunt favoruri drept mita ci au fost favoruri ca intre prieteni.
Nu stim ce o sa mai scorneasca directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), Dan Halchin, in favoarea protejatului sau Valentin MATEI – sef interimar la Penitenciarul Ploieşti cu asemenea prietenie dar NU credem ca Ministrul Justitiei ar gira ca sa puna in periocol viata detinutilor in „BOMBA ECOLOGICA” de la Pleasa, indiferent de mita si/sau prietenia dintre Valentin MATEI si Muresan Catalin.
Il asteptam pe numitul Muresan Catalin cu un DREPT LA REPLICA in care sa ne explice si cum a „obtinut” contractul cu Tymbark. Din inregistrarile audio intrate in posesia noastra REIESE IN CLAR CA acest contract a fost „obtinut” printr-un interpus, fost trezorier la un partid politic, dat afara dupa dezvaluirea noastra cand se lauda ca il va schimba pe seful Politiei Municipale Ploiesti de la acea data (o sa revenim cu publicarea inregistrarii audio si modul de facturare a „parandaratului”, pe o firma pentru servicii foto).

.

Vom reveni, cu dezvaluiri senzationale. (Cerasela N.).

Facebook Comments
Citeste in continuare

Exclusiv

Penitenciarul Ploiesti a simulat un atac cu drona de parca era forta combatanta de asalt…Sau, o fi avand legatura cu „Bomba ecologica de la Pleasa” unde erau trimisi detinutii?

Termenul echipă/structură operativă nu este prevăzut în cadrul dispozițional în vigoare

Parteneri

Știri noi din Vâlcea

Exclusiv20 de ore inainte

Pentagonul a anunţat al 26-lea ajutor militar pentru Ucraina, de 400 milioane de dolari

Povestea din spatele afacerii „Bomba ecologica de la Pleasa” este demna de un film cu mafioti turnat la Holywood.Datele afacerii...

Exclusiv2 zile inainte

Penitenciarul Ploiesti a simulat un atac cu drona de parca era forta combatanta de asalt…Sau, o fi avand legatura cu „Bomba ecologica de la Pleasa” unde erau trimisi detinutii?

Povestea din spatele afacerii „Bomba ecologica de la Pleasa” este demna de un film cu mafioti turnat la Holywood.Datele afacerii...

Exclusiv3 zile inainte

Termenul echipă/structură operativă nu este prevăzut în cadrul dispozițional în vigoare

Povestea din spatele afacerii „Bomba ecologica de la Pleasa” este demna de un film cu mafioti turnat la Holywood.Datele afacerii...

Exclusiv3 zile inainte

Un nou dosar penal privind traficul de influenta, coruptia si santajul zguduie din temelii “administrația la firul ierbii” a edilului Andrei Volosevici

Povestea din spatele afacerii „Bomba ecologica de la Pleasa” este demna de un film cu mafioti turnat la Holywood.Datele afacerii...

Exclusiv4 zile inainte

Acolo e Tara lui Papura Voda si ordinele ministrului sunt facultative

Povestea din spatele afacerii „Bomba ecologica de la Pleasa” este demna de un film cu mafioti turnat la Holywood.Datele afacerii...

Exclusiv5 zile inainte

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, reactioneaza prin I.G.P.R si sesizeaza organele de cercetare penala cu privire la „Bomba ecologica de la Pleasa” si atentatul la siguranta nationala

Povestea din spatele afacerii „Bomba ecologica de la Pleasa” este demna de un film cu mafioti turnat la Holywood.Datele afacerii...

Uncategorized6 zile inainte

Connections Consult îmbunătățește accesul la Justiţie, prin implementarea dosarului electronic

București, 29 noiembrie – Connections Consult SA, listat pe piața AERO a BVB și liderul pieței de transformare digitală din România, a...

Exclusiv6 zile inainte

Prim-ministrul României reactioneaza prin Corpul de control al prim-ministrului si sesizeaza MINISTERUL MEDIULUI, APELOR ŞI PĂDURILOR cu privire la „Bomba ecologica de la Pleasa” si atentatul la siguranta nationala

Povestea din spatele afacerii „Bomba ecologica de la Pleasa” este demna de un film cu mafioti turnat la Holywood.Datele afacerii...

ferestre termopan ferestre termopan
Social7 zile inainte

5 beneficii pentru ferestre termopan cu geam dublu

Gama de ferestre termopan si usile cu geam dublu se diferentiaza de restul datorita faptului ca sunt formate din doua...

Uncategorized7 zile inainte

Tigla metalica faltuita: cele mai importante caracteristici pe care trebuie sa le cunosti

  Tigla metalica faltuita a devenit extrem de populara in Romania, mai ales in ultimii ani, cand s-a construit extrem...

Exclusiv7 zile inainte

Se aude zăngănit de cătușe la “Bomba ecologica de la Pleasa”/IPJ Prahova confirma dezvaluirile noastre

Metoda „Mihai Chirica” de la Iasi in plina derulare la „Republica de la Ploiesti”/Volo’, esti bine? (IV) Va dezvaluiam ca...

UncategorizedO săptămână inainte

Schela – cel mai mare ajutor în realizarea unor fațade perfecte

  Domeniul construcțiilor este unul dintre cele mai vaste și cele mai consumatoare de energie domenii de muncă. Fără ajutorul...

ExclusivO săptămână inainte

Val de cereri de pensionare si demisii din Ministerul Afacerilor Interne

Metoda „Mihai Chirica” de la Iasi in plina derulare la „Republica de la Ploiesti”/Volo’, esti bine? (IV) Va dezvaluiam ca...

Haine sport Haine sport
SocialO săptămână inainte

Haine sport pentru sezonul rece

Îți place la nebunie să faci sport, și mai ales, să faci sport în natură? Nu ştii ce haine sport...

Ferestre termopan Ferestre termopan
SocialO săptămână inainte

Ferestre termopan, piesa cheie în amenajarea băii

Ferestre termopan sunt o alegere inspirată pentru a fi montate în baie atât din punct de vedere al funcționalității, cât...

ExclusivO săptămână inainte

Dupa dosarele penale cu “TERMIA” si “BCR”, un alt dosar penal il va lovi pe “faraonul” Andrei Volosevici

Metoda „Mihai Chirica” de la Iasi in plina derulare la „Republica de la Ploiesti”/Volo’, esti bine? (IV) Va dezvaluiam ca...

Știrile Săptămânii