Connect with us

Afaceri

FlorinTrans.ro – servicii de calitate

Publicat

pe

Călătoriile educaţionale sunt o soluţie excepţională pentru copii, întrucât în acest fel încep să relaţioneze, nu numai cu propriii colegi, ci şi cu profesorii şi adulţii care îi însoţesc într-un mediu nou. Astfel de călătorii sunt benefice pentur toată lumea, dar mai ales pentru copiii deoarece îi ajută să fie mai deschişi din punct de vedere relaţional, să socializeze şi să se cunoască mai bine în afară clasei. Elevii ajung să facă echipă cu colegii lor de clasa cu care s-ar putea să nu fie familiarizaţi, pentru activităţi care le impun să atingă un obiectiv dat.

Experienţe cu învăţăminte

Lecţiile cele mai bune vin o dată cu propiile experienţe. Călătoriile ajută enorm la îmbunătăţirea abilitaţilor de viaţă ale unei persoane, cum ar fi abilităţile de rezolvare a problemelor, deoarece acestea se îmbunătăţesc la luarea deciziilor şi dezvolta, de asemenea, mai multă încredere şi abilităţi de comunicare.

Noi experienţe şi noi culturi

Călătoriile în scop educativ extind perspectivele tuturor oamenilor, perspectivele lor se schimbă asupra anumitor lucruri, în aşa fel încât intervine informarea corectă despre diferite culturi şi obiceiuri. Învăţarea despre obiceiuri şi culturi prin experienţa de primă mână este mai plăcută decât să obţii aceleaşi cunoştinţe dintr-un manual. Mai mult decât ata în fiecare loc nou, oamenii au parte de noi experienţe care îi ajută să fie mai toleranţi şi mai receptivi la culturile altora.

În egală măsură călătoriile de acets tip trebuie să vină la pachet cu un mijloc de transport eficient şi sigur. Indiferent că alegeţi să închiriaţi autocare, sau microbuze, sigur este faptul că trebuie să vă orientaţi către o companie de transport care să vă asigure siguranţă, eficientă şi porfesionalism. FlorinTrans.ro este una din companiile cunoscute pe piaţa din România datorită profesionalismului şi exigentei cu care tratează fiecare serviciu pe care îl solicitaţi în aşa fel încât să fie realizat cu succes.

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Afaceri

Harta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România

Publicat

pe

De

Cine deține, de fapt, o firmă? Ce alte companii mai controlează aceiași oameni? A intrat vreodată în insolvență sau are procese pe rol? Până acum, răspunsurile la aceste întrebări presupuneau ore de căutat prin mai multe registre publice care nu comunică între ele.

Platforma harta-firmelor.ro reunește aceste informații într-un singur loc. Datele provin exclusiv din surse publice oficiale, precum Oficiul Național al Registrului Comerțului, ANAF, Sistemul Electronic de Achiziții Publice și Monitorul Oficial, și sunt prezentate sub forma unei hărți de relații între firme, acționari și administratori.

Utilizatorii pot consulta gratuit profilul unei companii: acționariatul, administratorii, istoricul, datele financiare, eventualele insolvențe și litigii, precum și contractele obținute din bani publici. Legăturile indirecte dintre firme devin vizibile dintr-o privire.

Una dintre cele mai apreciate funcții este harta interactivă a firmelor, unde oricine își poate căuta localitatea, orașul sau chiar strada și poate vedea companiile înregistrate acolo. Firmele active, radiate sau aflate în insolvență sunt marcate diferit, iar afișarea poate fi schimbată în funcție de cifra de afaceri, astfel încât se vede imediat unde se concentrează activitatea economică într-un oraș.

Recent, platforma a lansat în versiune beta Analistul, un instrument care răspunde la întrebări formulate în limba română despre firme, persoane și bani publici. Fiecare răspuns vine însoțit de sursele din registrele publice pe care se bazează, astfel încât informația poate fi verificată independent.

Platforma a fost dezvoltată de Radu Ciocan și Alexandru Angelescu, fondatorii SICAP.pro, platformă de analiză a achizițiilor publice. În ultimele săptămâni, harta-firmelor.ro a fost folosită ca sursă în investigații jurnalistice publicate de PRESShub și România Curată, a fost prezentată în Ziarul Financiar, iar pe 1 octombrie fondatorii au fost invitați în emisiunea Oanei Osman de la Prima TV.

„Încrederea în afaceri nu ar trebui să fie un act de credință, ci o decizie informată. Datele despre firme existau de ani de zile, doar că erau împrăștiate în registre care nu vorbesc între ele. Le-am pus la un loc pentru ca un antreprenor mic să aibă aceleași informații ca o corporație cu departament de analiză”, spune Alexandru Angelescu, cofondator al platformei.

Platforma este utilă în primul rând antreprenorilor care își verifică partenerii înainte de a semna un contract. Devine, de asemenea, un instrument de lucru pentru profesioniști: avocați, notari și consultanți care au nevoie rapid de imaginea completă a unei companii, dar și echipe de conformitate, analiză financiară și evaluare a riscului din bănci, firme de asigurări sau companii specializate în verificări KYC. Nu în ultimul rând, este utilă celor care caută un loc de muncă și vor să afle mai multe despre angajator, precum și oricui este curios cum arată mediul de afaceri din propriul oraș.

Consultarea este gratuită. Harta Firmelor lucrează exclusiv cu informații deja publice în registrele oficiale și precizează că, pentru orice decizie, referința rămân registrele de stat.

(Material furnizat și asumat de Alexandru Angelescu, Co-fondator Harta Firmelor)

Citeste in continuare

Afaceri

Dormitoare de Lux de la Homemobili Timișoara: Eleganță, Calitate și Consultanță Personalizată

Publicat

pe

Când vine vorba de crearea unui spațiu de odihnă care să reflecte stilul și personalitatea fiecărui client, Homemobili Timișoara se remarcă prin oferirea unei game variate de dormitoare de lux, alături de un serviciu de consiliere care transformă fiecare alegere într-o experiență personalizată.

Consultanță dedicată și soluții personalizate pentru fiecare client

La Homemobili, fiecare client primește o atenție deosebită, procesul de alegere a dormitorului de vis începând întotdeauna cu o discuție detaliată despre nevoile și preferințele acestuia. Specialiștii noștri își iau timpul necesar pentru a înțelege stilul de viață, gusturile estetice și spațiul disponibil, pentru a oferi soluții care să se potrivească perfect cu dorințele fiecăruia. Această consiliere personalizată este esențială în găsirea celor mai bune soluții pentru fiecare proiect, fie că este vorba de un dormitor modern, clasic sau eclectic.

Gama variată de produse de lux pentru dormitoare

La Homemobili Timișoara, diversitatea este cheia. Oferim o gamă vastă de mobilier de dormitor de lux, de la paturi sofisticate din lemn calitativ sau tapițate, până la dulapuri spațioase, noptiere elegante și comode funcționale. Toate produsele sunt realizate din materiale premium, cu o atenție deosebită la detalii, pentru a crea un echilibru între funcționalitate și estetică.

Fiecare piesă de mobilier este gândită pentru a aduce un plus de rafinament și confort în locuința ta, iar gama noastră include stiluri variate, de la contemporan la clasic, astfel încât să poți găsi ușor soluția perfectă pentru dormitorul tău. În plus, avem opțiuni de personalizare, astfel încât fiecare client să își poată transforma dormitorul într-un spațiu unic, adaptat perfect nevoilor sale.

Calitatea produselor – garanția unui somn liniștit

Dormitoarele de lux de la Homemobili nu impresionează doar prin designul rafinat, ci și prin calitatea excepțională a materialelor folosite. Mobilierul nostru este fabricat din lemn de calitate , materiale textile premium și accesorii de cea mai bună calitate, toate fiind alese cu grijă pentru a oferi durabilitate și un aspect elegant de-a lungul anilor. Investiția într-un dormitor de la Homemobili înseamnă alegerea unui spațiu de odihnă care să îți ofere confort maxim și un somn liniștit, fără compromisuri.

Soluții integrate pentru amenajarea dormitorului

Oferim nu doar mobilier, ci și soluții complete pentru amenajarea dormitorului, inclusiv recomandări pentru alegerea celor mai potrivite accesorii, corpuri de iluminat și decorațiuni. Colaborarea strânsă cu fiecare client asigură că fiecare detaliu este bine gândit, de la culori, materiale, până la integrarea fiecărui element într-o viziune coerentă.

În concluzie

Dacă ești în căutarea unui dormitor de lux care să îmbine rafinamentul cu funcționalitatea, Homemobili Timișoara este destinația ideală. Cu o gamă extinsă de produse de înaltă calitate, consiliere personalizată și soluții adaptate nevoilor tale, vei putea crea un spațiu de odihnă perfect, care să reflecte stilul tău personal și să îți ofere confortul pe care îl meriți.

Vizitează showroom-ul Homemobili din Timișoara și lasă-ne să te ajutăm să transformi dormitorul într-un spațiu de lux care să îți îmbunătățească fiecare zi!

Citeste in continuare

Afaceri

The Advantages of IT Externalization Services in Germany by Feel IT

Publicat

pe

Today most businesses are under constant pressure to stay ahead of technological advancements while maintaining operational efficiency. One effective way to manage these challenges is through IT externalization services, a strategy that allows companies to outsource their IT needs to specialized providers. In Germany, Feel IT has emerged as a leader in offering customized IT externalization services, providing solutions that include managed IT services, custom software development, and cybersecurity.

This article explores the key advantages of choosing IT externalization services in Germany by Feel IT, and how this approach can help businesses enhance performance, reduce costs, and stay competitive.

1. Cost Reduction and Operational Efficiency

One of the most significant advantages of IT externalization is the ability to reduce costs while maintaining high-quality IT services. By partnering with Feel IT, businesses in Germany can access top-tier IT expertise without the financial burden of hiring, training, and managing an in-house IT team. The need for expensive hardware, software, and infrastructure is also minimized, as Feel IT provides scalable solutions that match the company’s specific needs.

By outsourcing IT functions, businesses can reduce overhead costs and improve operational efficiency. Feel IT offers flexible service models that allow companies to scale their IT resources up or down based on their current demands, ensuring that they only pay for what they need. This flexibility leads to optimized cost structures, allowing businesses to allocate more resources to their core activities, such as product development or market expansion.

2. Access to Highly Skilled IT Professionals

Germany faces a growing shortage of IT talent, making it difficult for businesses to find and retain the right technical staff. With Feel IT’s externalization services, companies gain access to a global pool of highly qualified IT professionals. These experts specialize in a variety of fields, including cybersecurity, cloud computing, software development, and IT infrastructure management.

By externalizing IT services to Feel IT, businesses in Germany benefit from the latest technological innovations and best practices in the industry. Whether it’s custom software development or IT security, Feel IT ensures that clients are always working with the most knowledgeable professionals in the field.

3. Focus on Core Business Activities

IT management can be time-consuming and complex, often diverting attention away from a company’s core business objectives. By externalizing IT services, German companies can delegate routine IT tasks to Feel IT, allowing their internal teams to concentrate on strategic goals such as improving customer service, expanding product lines, or entering new markets.

Feel IT handles all aspects of IT support and infrastructure management, including software updates, network monitoring, and cybersecurity. This ensures that businesses experience minimal disruptions while benefiting from an optimized IT environment, enabling them to stay focused on growth and innovation.

4. Scalability and Flexibility

In the ever-changing business landscape, scalability is key to maintaining agility. Feel IT’s IT externalization services provide German businesses with the ability to scale their IT operations based on their evolving needs. Whether a company is expanding, downsizing, or launching a new project, externalization allows for quick adaptation to market conditions without the delays associated with recruiting and training new staff.

This flexibility ensures that companies can adjust their IT resources as needed, paying only for what they use. It also provides the opportunity to implement new technologies or expand IT capabilities without investing heavily in additional infrastructure or personnel.

Conclusion

By choosing IT externalization services in Germany by Feel IT, businesses can unlock a range of benefits that include cost savings, access to skilled talent, enhanced data security, and increased operational flexibility. Feel IT’s expertise in managed IT services, custom software development, and cybersecurity ensures that companies can focus on their core business activities while leaving the technical complexities to seasoned professionals.

Whether you are a small business looking to scale or a large enterprise seeking to optimize your IT operations, Feel IT provides the customized externalization services you need to stay competitive in the digital age. Externalizing your IT needs to Feel IT allows for a more agile, secure, and efficient business environment, empowering you to achieve your long-term growth and innovation goals in the German market.

Citeste in continuare

Parteneri

Știri noi din Vâlcea

Turism5 ore inainte

City break la Chișinău: cum planifici un weekend în capitala Republicii Moldova

Chișinăul se potrivește bine pentru o escapadă de două-trei zile: orașul e compact, iar o parte din program, cu plimbări...

Auditul de utilități al locuinței: cum reduci factura la curent, gaz și apă în 12 luni Auditul de utilități al locuinței: cum reduci factura la curent, gaz și apă în 12 luni
Uncategorized7 ore inainte

Auditul de utilități al locuinței: cum reduci factura la curent, gaz și apă în 12 luni

Primul pas: citește facturile în unități, nu în lei Majoritatea oamenilor se uită doar la suma finală de plată, ceea...

construcție de calitate construcție de calitate
Social8 ore inainte

Ce înseamnă, de fapt, o construcție de calitate? 7 lucruri pe care beneficiarul nu le vede la recepție

Atunci când o construcție este finalizată, primele lucruri pe care le observăm sunt aproape întotdeauna cele vizibile: fațada, finisajele, pardoseala,...

Inactivitate fiscală Inactivitate fiscală
Social9 ore inainte

Inactivitate fiscală. Administratorii au câteva săptămâni la dispoziție pentru a evita riscul declarării societății ca inactive

De la 1 ianuarie 2026, numărul situațiilor în care o firmă poate fi declarată inactivă fiscal a crescut de la...

o zi inainte

StomatologiTM.ro, platformă de promovare online și publicitate pentru stomatologi, dentiști, cabinete și clinici dentare din Timișoara

Piața serviciilor stomatologice din Timișoara beneficiază de o nouă inițiativă digitală dedicată vizibilității profesioniștilor din domeniu. StomatologiTM.ro este o platformă...

2 zile inainte

FOTOGEOGRAFICA 2026 ajunge la ediția aniversară cu numărul 30. Vernisajul are loc la Palatul Parlamentului

Salonul Național de Fotografie FOTOGEOGRAFICA ajunge în 2026 la ediția aniversară cu numărul 30. Vernisajul este programat miercuri, 14 octombrie,...

Construcții Erbașu Construcții Erbașu
Social2 zile inainte

O nouă legătură între Prahova și Brașov. Proiectul Construcții Erbașu poate deveni alternativă la DN1

Între Valea Doftanei și Brădet, Construcții Erbașu modernizează unul dintre cele mai dificile drumuri montane aflate în lucru în România....

4 zile inainte

Parfumuri premium pentru toamnă și iarnă: ce alegi când vrei o impresie de durată

Cum alegi un parfum premium? Ghid pentru sezonul rece Există parfumuri pe care le uiți până ajungi acasă și parfumuri...

Uncategorized5 zile inainte

Wegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026

Tratamentul cu semaglutidă a redus conținutul mediu de grăsime din ficat cu aproape două treimi, după 72 de săptămâni, potrivit...

Sport6 zile inainte

Padbol România, pe primul loc la Stockholm: două echipe pe podium și 13 victorii în 14 meciuri

Padbolul românesc revine din Suedia cu trofeul Cupei Internaționale de la Stockholm și două clasări pe podium. Adrian Cătrună și...

Uncategorized6 zile inainte

Cinci idei pentru a surprinde mai bine lumina de toamnă în fotografiile realizate cu telefonul

Cum te ajută seria HONOR 600 și funcțiile bazate pe AI să pui în valoare culorile și atmosfera orei de...

Uncategorized6 zile inainte

Viitorul tehnologiei de securitate in Europa, dezbatut la Romanian Security Fair 2026

BUCURESTI, 9 October 2026 – Reprezentanti EURALARM, ONVIF si PISA, alaturi de Messe Frankfurt si experti din industria internationala de securitate,...

Afaceri6 zile inainte

Harta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România

Cine deține, de fapt, o firmă? Ce alte companii mai controlează aceiași oameni? A intrat vreodată în insolvență sau are...

RePatriot Summit RePatriot Summit
Social6 zile inainte

RePatriot Summit: În furtună, diaspora e ancora strategică. Guvernul trebuie să-și asume cârma.

RePatriot Summit 2026 s-a încheiat duminică, după patru zile între Palatul Cotroceni, Constanța și Dobrogea, cu un mesaj adresat guvernului...

Uncategorized7 zile inainte

HONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI

Poziționat drept un sistem cinematografic portabil, noul flagship integrează două camere de 200 MP optimizate prin ARRI Image Science, Cinematic...

Uncategorized7 zile inainte

Zyxel Networks le oferă furnizorilor de servicii gestionate (MSP) și companiilor în creștere posibilitatea de a face mai mult cu mai puține resurse, prin intermediulcelei mai recente actualizări Nebula

Identity Federation, Passkey și capacitățile mai inteligente de depanare ajută MSP-urile și echipele IT să-și eficientizeze fluxurile de lucru și...

Știrile Săptămânii