Exclusiv
Focar de infectie si o nepasare vadita fata de lege la o asociatie de proprietari din Ploiesti/Primaria, ISU si DSP PRAHOVA sunt in letargie
* 100 de sesizări de plagiat în teze de doctorat au fost înregistrate și în doar 71 au fost verdicte pronunțate.
* 23 de sesizări care vizează nume grele sunt lăsate moștenire noului CNATDCU, care urmează să fie numit zilele viitoare de ministrul Educației.
* În cazul puternicilor zilei, care dețin funcții și influență, nu au fost pronunțate decizii, toate termenele legale fiind depășite.
* În cazul lui Bogdan Licu, prim-adjunct al procurorului general, au trecut 1.501 de zile fără a fi emis un verdict.
* Două dintre deciziile de menținere a titlurilor pronunțate în cazurile Laura Codruța Kövesi și Codruț Olaru au setat precedente periculoase pentru sănătatea mediului academic: procentul acceptabil de plagiat.
* Restul detaliilor, în text.
#doctorinimpostura

- Primul CNATDCU care își duce mandatul la bun sfârșit are un bilanț amestecat: a făcut unii pași pentru curățenia doctoratelor plagiate, dar a ezitat inexplicabil în cazul unor sesizări în care sunt vizați oameni cu funcții active în stat.
- În acest moment, actualul CNATDCU nu a dat încă un verdict asupra a 7 sesizări depuse încă din 2016, anul în care Consiliul abia își începuse mandatul.
- Deși a dat 71 verdicte definitive – unele de retragere a titlurilor, unele de menținere – nu a reușit, în niciunul dintre dosare, să respecte termenul legal de 45 de zile pentru emiterea unor verdicte.
- O analiză a deciziilor de retragere a titlurilor arată că acestea au fost pronunțate, cu foarte puține excepții, abia după ce persoana vizată și-a pierdut funcția oficială – astfel s-a întâmplat în cazul foștilor miniștri Petre Tobă, Florian Bodog sau Darius Vâlcov.
- În total, membrii CNATDCU lasă moștenire succesorilor lor peste o cincime din sesizările primite în perioada 2016-2020; pe listă figurează tezele lui Bogdan Licu, Mihai Tudose sau Lucian Netejoru.
- O altă moștenire lăsată de actualul CNATDCU este precedentul periculos stabilit prin modul în care s-a pronunțat în cazurile Codruța Kövesi și Codruț Olaru: a fixat un prag de plagiat tolerabil de 5,2% în cazul lui Kovesi, pe care l-a mărit la 10,4% în cazul lui Olaru.
- În aceste zile se află pe ultima sută de metri procedura prin care ministrul Educației Monica Anisie va stabili componența viitorului Consiliu.
- Articolul de azi este o analiză a celor patru ani de mandat și o descriere a tacticilor de blocare a verdictelor aplicate atât din interiorul instituției, cât și din afara ei.
Sumarul
100 de sesizări de plagiat în teze de doctorat înregistrate în 4 ani și doar 71 de verdicte pronunțate.
Dintre aceste 71 de verdicte, 49 s-au soldat cu retragerea definitivă a titlurilor de doctor, iar 22 cu menținerea definitivă a titlurilor. Alte 4 decizii sunt, în prezent, în diverse faze de contestare. O altă sesizare dintre cele 100 a fost clasată din motive procedurale.

Rămân 23 de sesizări „în lucru”, pentru care Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) – instituția care soluționează sesizările de plagiat în tezele de doctorat – nu s-a pronunțat în cei patru ani de mandat (mai 2016 – iunie 2020).
Bilanțul cifrelor indică, la prima vedere, o aparentă eficiență și intransigență academică.
La o analiză atentă, însă, reiese că 32 din cele 49 de titluri retrase definitiv au avut la bază solicitări făcute de Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul” – pe scurt, Academia SRI – care, în urma unui proces de evaluare internă, a constatat că lucrările pe care le-a girat în timp sunt plagiate. În total, Academia SRI a reclamat la CNATDCU 41 de teze.
În cei patru ani de mandat – primul pe care CNATDCU și l-a exercitat integral, după desființarea din 2012 și reînființarea în 2016 – instituția a fost în atenția opiniei publice în principal din pricina acuzațiilor de plagiat formulate împotriva unor persoane cu funcții importante în stat.
Dacă în multe cazuri sesizările s-au soldat cu retragerea definitivă a titlurilor, ies în evidență cazurile în care CNATDCU fie nu s-a pronunțat deloc – deși au trecut ani de la depunerea plângerilor – fie a pronunțat decizii discutabile.
Un exemplu: 1.501 de zile au trecut din 10 mai 2016, data la care pe numele lui Bogdan Licu, prim-adjunct al procurorului general la acel moment – reconfirmat în funcție anul acesta –, a fost înregistrată o sesizare de plagiat pentru teza de doctorat susținută la Academia SRI.
Termenul de soluționare a sesizării, de 45 de zile, a fost depășit de peste 33 de ori fără ca CNATDCU să emită o decizie.
Alte exemple: exact în aceeași zi cu sesizarea care îl viza pe Licu au fost depuse plângeri și pentru tezele lui Mihai Stănișoară, fost ministru al Apărării în guvernul Boc (2008–2009), Neculai Onțanu, fost primar al Sectorului 2 (2000–2016) sau Loredana Radu, nepoata lui Gabriel Oprea, fost vicepremier și coordonator a 8 doctorate care au fost declarate oficial, între timp, drept plagiate.
Nici pentru aceștia CNATDCU nu a dat un verdict, după patru ani bătuți pe muchie de la depunerea sesizărilor.
De altfel, CNATDCU a găsit diverse subterfugii, cel puțin în ultimii doi ani, pentru a nu emite hotărâri pentru persoane care ocupă funcții active în administrația publică sau în politică.
Este și cazul lui Mihai Tudose, europarlamentar și fost premier al României, Bogdan Despescu, chestor de poliție și secretar de stat în Ministerul de Interne, Lucian Netejoru, judecător și șeful Inspecției Judiciare, Cătălin Alexandru Ioniță, chestor de poliție și directorul Direcției Generale Anticorupție din Ministerul de Interne, sau Robert Negoiță, primarul Sectorului 3.
Toate aceste blocaje se înregistrează la una dintre cele 35 de comisii ale CNATDCU: Comisia de Științe militare, informații și ordine publică, care însă a acționat foarte prompt atunci când sesizările au venit chiar de la Academia SRI, dar care nu a reușit să soluționeze la fel de prompt petițiile formulate de alți reclamanți.
Începutul
După 2012 – când CNATDCU a fost desființat intempestiv, iar atribuțiile legale i-au fost amputate în încercarea de a-l salva de un rușinos verdict de plagiat pe premierul în funcție la acel moment, Victor Ponta – Consiliul care tocmai își încheie mandatul este primul care își duce activitatea la termen.
Membrii CNATDCU (2016–2020) au fost numiți prin ordin al ministrului Educației Adrian Curaj în urma unui proces de selecție catalogat drept riguros, la vremea respectivă, de către membrii comunității academice.
Totuși, după ce PSD a revenit la guvernare în 2017, iar Ecaterina Andronescu a fost numită ministru al Educației în 2018 pentru un al patrulea mandat, comisiile asupra cărora exista un interes foarte mare au fost modificate.
Miza a fost fie blocarea unor verdicte incomode în comisii precum cea de Științe Juridice, fie oferirea controlului acestora unor moguli universitari, cum s-a întâmplat cu Comisia de Matematică.
Soluția găsită de ingenioasa Ecaterina Andronescu pentru a modifica structura inițială a CNATDCU a fost înlocuirea președinților comisiilor de specialitate, dar și extinderea numărului de membri, astfel fiind răsturnate majoritățile exigente cu unele convenabile.
Astfel, președintele Comisiei Juridice, profesorul Mircea Bob la de la Universitatea Babeș-Bolyai, a fost înlocuit cu profesorul Viorel Roș, de la Universitatea „Nicolae Titulescu”, iar președintele Comisiei de Matematică, profesorul Vasile Brînzănescu, de la Universitatea din București, a fost înlocuit cu profesorul Vasile Berinde, de la Universitatea din Baia-Mare.
Bilanțul CNATDCU în cifre
Indicii importante privind capacitatea Consiliului care tocmai și-a încheiat mandatul de a aplica – sau nu – legea și normele academice pot fi detectate nu doar în cazurile soluționate, ci mai ales în cele pentru care Consiliul nu s-a pronunțat.
În acest moment, asupra a 23 dintre cele 100 de sesizări primite, CNATDCU nu s-a pronunțat în niciun fel: această cifră duce la peste o cincime dosarele pe care membrii selectați în 2016 le lasă moștenire succesorilor lor.
Pentru alte 22 de sesizări de plagiat, Consiliul a decis menținerea titlurilor. De exemplu, Comisiile de Filologie, Fizică sau Medicină au pronunțat decizii de menținere în toate plângerile asupra cărora s-au pronunțat până acum.
Două dintre deciziile de respingere a sesizărilor și menținere a titlurilor pronunțate de Comisia de Științe Juridice în cazurile Kövesi și Olaru – asupra cărora voi reveni pe larg în acest text – au setat precedente periculoase pentru sănătatea mediului academic: procentul acceptabil de plagiat.

Toate cele 100 de sesizări de plagiat în teze de doctorat au ajuns la doar 16 din cele 35 de comisii de specialitate ale CNATDCU, la celelalte 19 comisii nefiind înregistrată, în cei patru ani de mandat, nicio sesizare.
Asta nu înseamnă că celelalte comisii nu au avut deloc activitate, din contră: au evaluat tezele de doctorat susținute în ultimii patru ani și dosarele de abilitare pentru obținerea calității de conducător de doctorat.
Între 2016 și 2020, CNATDCU a validat dosare de abilitare pentru 1.746 de profesori care au obținut astfel dreptul de a conduce doctorate, iar alte 84 de dosare le-a respinse pentru că nu îndeplineau criteriile stabilite prin lege.

În plus, în același interval, CNATDCU a validat 8.519 teze de doctorat în toate cele 35 de comisii ale sale și a invalidat alte 153 de titluri.
Comisia care a validat cele mai multe lucrări științifice între 2016 și 2020 a fost cea de Medicină, cu 1.240 de teze, urmată la mare distanță de Comisia de Științe economice și administrarea afacerilor, cu 882 de teze.

Productivitatea domeniului Științe militare, informații și ordine publică s-a prăbușit, în schimb. În patru ani de zile, această comisia a validat 198 de teze de doctorat în condițiile în care doar în 2015 – anul în care au apărut primele dezvăluiri despre tezele plagiate ale unor puternici ai zilei și a izbucnit scandalul legat de plagiatele din acest domeniu – a acordat 89 de titluri.
Prăbușirea domeniul este extrem de vizibilă și în numărul de abilitări validate în patru ani: doar 9, cel mai mic număr din toate cele 35 de comisii ale CNATDCU.
Cea mai aglomerată comisie CNATDCU: Științe militare, informații și ordine publică
Cele mai multe reclamații – 56 din 100 – au fost depuse la Comisia de Științe militare, informații și ordine publică, abilitată să evalueze tezele de doctorat elaborate în trei universități: Academia SRI, Academia de Poliție și Universitatea Națională de Apărare „Carol I” (UNAP).

Volumul mare de sesizări înregistrate la această comisie indică, până la urmă, amploarea fenomenului plagiatului în învățământul superior militar în care s-au acordat – după 1990 și până în 2019 –, 2.093 de titluri de doctor, multe unor persoane cu funcții în instituții publice și în politică.
Inflația de titluri de doctor s-a produs în patru domenii doctorale care funcționează sub denumirea generică de Științe militare și care au fost construite artificial în ultimii 20 de ani, cu largul sprijin al Ministerului Educației Naționale, în cadrul celor trei universități militare:
- (1) informații și securitate națională;
- (2) securitate națională;
- (3) științe militare și informații;
- (4) ordinea publică și siguranța națională.
Toate aceste domenii sunt unice în lume, în niciun alt sistem academic neexistând școli doctorale care să acorde titluri științifice în aceste pretinse arii de studiu.
Despre culisele înființării școlii doctorale în Ordine publică și siguranța națională, „opera” lui Gabriel Oprea, am scris pe larg într-o anchetă publicată pe PressOne în urmă cu patru ani.
***
Din totalul de 56 de sesizări înregistrate la Comisia de Științe militare, 45 au vizat teze de doctorat susținute la Academia SRI, 7 la Academia de Poliție și alte 4 la Universitatea Națională de Apărare „Carol I” (UNAP).
Numărul uriaș de teze reclamate de la Academia SRI – cele mai multe teze sesizate de la o singură universitate – are o explicație simplă.
Într-un gest fără precedent pentru mediul academic din România, Academia SRI a notificat pentru plagiat la CNATDCU 41 de teze de doctorat susținute la școala sa doctorală, adică o jumătate din totalul lucrărilor.
Verificarea internă a propriei producții științifice a început la Academia SRI în 2018, după ce începând cu 2015 am scris constant despre titlurile de doctor acordate în baza unor lucrări plagiate unor politicieni, procurori, judecători sau altor funcționari publici ai statului.
În cazul celor 41 de teze reclamate chiar de Academia SRI, CNATDCU a decis, cu maximă celeritate, să retragă definitiv titlul de doctor pentru 32 de persoane după ce a constatat că sesizările de plagiat se confirmă.
Totuși, la CNATDCU au fost înregistrate alte 4 sesizări îndreptate împotriva unor teze de doctorat susținute la Academia SRI care, însă, nu au intrat în procedura internă de verificare, deși despre acele teze s-a scris în presă că sunt plagiate, iar Academia SRI fusese notificată pentru fiecare în parte.
Noului CNATDCU îi rămân moștenire 13 sesizări provenind de la Academia SRI: 4 dosare în care s-a pronunțat deja, dar pentru care au fost depuse contestații, și 9 sesizări al căror status este „în lucru”.
În total, la nivelul Comisiei de Științe militare, informații și ordine publică au fost retrase 38 de titluri de doctor, 4 decizii sunt în faza de contestare, o sesizare a fost respinsă pentru că era neconformă, iar alte 14 sesizări sunt în lucru.
Termenul legal: decizie în 45 de zile de la sesizare
Regulamentul de funcționare a CNATDCU spune că un verdict trebuie emis într-un termen de 45 de zile de la primirea sesizării.
„Raportul comisiei de analiză a contestației și decizia CNATDCU se transmit Ministerului Educației pentru a fi comunicate contestatarului, în termen de maximum 45 de zile de la înregistrarea oficială a contestației”.
Acest termen a fost încălcat în toate cele 71 decizii definitive pronunțate de CNATDCU – 49 de retragere a titlului și 22 de menținere.
Însă, o analiză individuală a sesizărilor relevă o realitate care poate fi catalogată cel puțin ciudată: în cazul persoanelor care încă ocupă funcții publice importante, CNATDCU s-a ferit să emită verdicte, chiar dacă lucrul asta a însemnat tergiversări întinse pe ani de zile și depășirea de zeci de ori a termenelor prevăzute de legislație.
- Bogdan Licu, prim-adjunct al procurorului general al României și procuror general interimar, sesizare din mai 2016;
- Robert Negoiță, primar al Sectorului 3, sesizare din iunie 2016;
- Mihai Tudose, actual europarlamentar, fost premier, sesizare din iulie 2017;
- Matei Dorel George, judecător la Curtea Militară de Apel București, sesizare din septembrie 2017;
- Lucian Netejoru, judecător și șeful Inspecției Judiciare, sesizare din septembrie 2018;
- Cătălin Alexandru Ioniță, chestor de poliție și directorul Direcției Generale Anticorupție din Ministerul de Interne, sesizare din ianuarie 2019;
- Gabriel Vlase, director al Serviciului de Informații Externe, sesizare din august 2019;
- Bogdan Despescu, secretar de stat în Ministerul de Interne, sesizare la CNATDCU din ianuarie 2020.

Evident, există și excepții: CNATDCU a emis și trei verdicte în cazul unor persoane când acestea încă se aflau în funcție: Laura Codruța Kövesi, șefa DNA, Dumitru Dumbravă, șeful Direcției Juridice din SRI, și Florentin Pandele, primarul orașului Voluntari.
În schimb, în cazul celor rămași fără funcții administrative sau politice, CNATDCU a emis verdicte imediate: Victor Ponta, fost premier, Gabriel Oprea, fost vicepremier, Daniel Moldoveanu, fost șef al Comunității Naționale de Informații și consilier al președintelui Traian Băsescu, Gabriel Naghi, fost șef SPP, Sorin Cozma, fost șef al Direcției Antiterorirsm din SRI, Adrian Iacob, fost rector al Academiei de Poliție, Radu Stroe, fost ministru de Interne, Florian Bodog, fost ministru al Sănătății, Darius Vâlcov, fost consilier al premierului Viorica Dăncilă.
***
Cazurile unor înalți oficiali ai statului și politicieni cu funcții active în care CNATDCU nu s-a pronunțat până acum, deși în unele situații au trecut și patru ani de la sesizare, sunt îngrijorător de multe și arată un joc subtil și complice prin care persoanele publice acuzate de plagiat sunt protejate.

Analiza situațiilor punctuale indică faptul că la Comisia de Științe militare nu a fost aplicată aceeași celeritate și pentru sesizările care au vizat teze de la Academia SRI, altele decât cele reclamate de instituție.
Cel mai concludent caz este cel al prim-adjunctului procurorului general al României, Bogdan Licu, pentru a cărui teză nu a fost emis un verdict în cei patru ani de activitate a CNATDCU.
1.501 zile au trecut de la momentul înregistrării unei sesizări pe numele lui Licu și până azi; întârzierea verdictului este de 1.456 zile.
Motivele de blocaj în cazul lui au fost multiple: timp de circa doi ani CNATDCU nu a stabilit o comisie de lucru, apoi Academia SRI a tergiversat predarea unor documente fără de care nu se putea stabili un verdict, iar mai apoi, chiar Licu a încercat să blocheze analizarea tezei prin două dosare deschise la Curtea de Apel.
Despre încercările repetate de împiedicare a unui verdict în teza lui Licu am scris pe larg de mai multe ori; cel mai recent text poate fi citit aici.
Dar Bogdan Licu nu este un caz singular.
Exact în aceeași zi în care era înregistrată sesizarea pentru Licu – 10 mai 2016 – au fost depuse reclamații și pe numele lui Mihai Stănișoară, fost ministru al Apărării, Neculai Onțanu, fost primar al Sectorului 2, Loredana Radu, nepoata lui Gabriel Oprea.
Nici pentru ei CNATDCU nu a dat, după patru ani bătuți pe muchie, o decizie.
În schimb, pentru Petre Tobă, fost ministru de Interne, Adela Popescu, fosta secretară a lui Gabriel Oprea, și Dumitru Pârvu, fost adjunct al Poliției Române – și ei reclamați tot în data de 10 mai 2016 –, Consiliul a emis decizii de plagiat și le-a retras titlurile de doctor.
***
Dacă e să dăm la o parte cele 41 de reclamații de plagiat depuse la CNATDCU de Academia SRI, rămân 59 de sesizări depuse de persoane fizice sau de asociații nonguvernamentale.
Cifra este una mică, dacă o raportăm la interesul crescut al publicului față de tezele de doctorat ale persoanelor publice, politicienilor sau funcționarilor statului cu funcții de conducere.
Totuși, după 2016, accesul la tezele de doctorat a fost mult îngreunat după ce Biblioteca Națională a blocat consultarea acestora, iar unele universități au blocat accesul la lucrările științifice în bibliotecile proprii.
Foarte probabil dinamica sesizărilor se va schimba în perioada următoare având în vedere faptul că ministrul Educației Monica Anisie a aprobat publicarea tuturor tezelor de doctorat susținute după anul 2016 pe o platformă a ministerului.
În momentul de față, pe această platformă pot fi accesate și descărcate 4.137 de teze. Alte 2.717 teze nu pot fi accesate deoarece autorii au solicitat publicarea lor și încă se află în termenul de grație de doi ani prevăzut de legislație.
Comisia cu verdicte discutabile
Comisia de Științe juridice a CNATDCU a fost a doua cea mai solicitată comisie, după cea de Științe militare, în ceea ce privește numărul de sesizări înregistrate: 10.
Această comisie a emis verdicte de plagiat în cele două cazuri care pot fi considerate piatra de temelie a ceea ce poate reprezenta reforma studiilor doctorale în România: tezele de doctorat ale lui Victor Ponta, fost premier, și Gabriel Oprea, fost vicepremier.
Deciziile de plagiat și de retragere a titlurilor celor doi politicieni au fost chiar primele emise de Consiliul din 2016–2020: pe 30 iunie 2016 pentru Victor Ponta și pe 1 august 2016 pentru Gabriel Oprea.
Cel mai rapid verdict emis de CNATDCU a fost cel care a vizat teza lui Victor Ponta: 52 de zile. Acesta a venit după ce în 2012 Consiliul Național de Etică – care a preluat atribuțiile CNATDCU după desființarea instituției tocmai în încercarea de a-l salva pe Ponta – a emis o scandaloasă decizie de neplagiat argumentată și de faptul că fontul și mărimea literelor folosite în teza lui Ponta difereau de cele din lucrarea autorului copiat de acesta.
Al doilea cel mai rapid verdict a vizat teza Laurei Codruța Kövesi, fosta șefă a DNA, actuala șefă a Parchetului European: 57 de zile.
Verdictul dat în cazul tezei lui Kövesi a stârnit, la acel moment, o aprinsă discuție în spațiul academic deoarece, deși s-a constatat faptul că peste 500 de rânduri din teză sunt plagiate, s-a decis menținerea titlului de doctor pe motiv că paginile plagiate reprezentau „doar” 4% din totalul lucrării.
De altfel, specialiștii cu care am stat de vorbă de-a lungul anilor despre această decizie au catalogat verdictul în cazul tezei lui Kövesi ca fiind incorect și periculos, pentru că stabilește un precedent nedorit – conform căruia un anume procent de pagini plagiate ar fi tolerabil –, precedent care ar putea sta, ca argument, sta la baza altor verdicte defectuoase; lucru care, de altfel, s-a și întâmplat.
Cum au fost manipulate procentele de plagiat
Pe 13 octombrie 2016, când a fost înregistrată la CNATDCU o sesizare de plagiat în teza de doctorat a Laurei Codruța Kövesi, aceasta era la apogeul carierei sale.
Era cea mai temută persoană din România, în ciuda criticilor acerbe venite din partea celor care au fost arestați sau puși sub acuzare de DNA după 2013 sau a vehemenților susținători ai politicienilor, angajaților statului sau ai oamenilor de afaceri cu dosare deschise de Parchetul Anticorupție.

Sesizarea îndreptată împotriva tezei lui Kövesi a fost depusă la CNATDCU de Grupul de Investigații Politice, condus de Mugur Ciuvică.
După 57 de zile, Consiliul General al CNATDCU anunța că raportul Comisiei de lucru a constatat că 557 de rânduri erau plagiate prin falsificare, iar alte 47 de rânduri reprezentau plagiat-parazitism, reprezentând, în total, 20 de pagini din întreaga teză.
În ciuda acestor constatări, decizia CNATDCU a fost de menținere a titlului de doctor, „retragerea acestuia apărându-ne ca fiind o sancțiune excesivă și neadaptată”. Totuși, CNATDCU i-a interzis lui Kövesi publicarea lucrării, care a fost catalogată „sub standardele de calitate ale unei teze de doctorat”.
Surse din mediul academic susțin că, dincolo de faptul că a fost stabilit un precedent prin acceptarea unui procent tolerabil de plagiat, decizia luată în cazul Kövesi nu a respectat legislația curentă în materie de analiză a unei sesizări.
Regulamentul de organizare și funcționare a CNATDCU stipulează faptul că analiza unei lucrări științifice reclamate pentru plagiat se face strict în raport cu sesizarea.
Asta înseamnă, concret, că o comisie de lucru nu poate analiza o teză în totalitatea ei pentru a constata dacă este plagiată sau nu, ci trebuie să analizeze strict ceea ce este cuprins în reclamație.
Grupul de Investigații Politice a reclamat la CNATDCU faptul că 4.705 rânduri din teza lui Kövesi, susține o sursă din CNATDCU, însă calcularea procentului final – de 4% – a fost făcută raportat la totalul de 11.512 rânduri pe care le conține întreaga lucrare.
„Pasajele care pot cădea sub calificarea legală română de plagiat reprezintă circa 20 de pagini din 444, ceea ce reprezintă aproape 4% din teza”, se precizează în raportul CNATDCU.
În fapt, procentul de „aproape 4%” este calculat greșit, în realitate fiind vorba de 5,2% din întreaga teză. Aceeași sursă din CNATDCU explică faptul că procentul de plagiat constatat în teza lui Kövesi în raport cu reclamația ar fi de 12,8%, dar că baza de calcul a fost mărită la întreaga teză cu scopul de a diminua procentul final.
Cum a fost dublat „procentul tolerabil” de plagiat
Decizia în cazul Kövesi – care a stabilit, ca precedent, că plagiatul e acceptabil dacă procentul e mic – a deschis calea către unele hotărâri de-a dreptul scandaloase.
Este vorba, de exemplu, despre o decizie care vizează teza procurorului Codruț Olaru, membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) și fost șef al DIICOT, al cărui doctorat a fost coordonat de fostul ministru al Justiției Tudorel Toader, revenit în 2019 în funcția de rector al Universității „Al. I. Cuza” din Iași.

Deși într-un simulacru de raport sunt constatate grave deficiențe de construcție și redactare a tezei și este calculat, în final, un procent de 10,4% de conținut plagiat – în condițiile în care zeci de pagini reclamate pentru plagiat, cu surse indicate în sesizare, nu au fost analizate –, CNATDCU a emis verdict de neplagiat și menținere a titlului.
Această decizie – prin care procentul de „doar 4%” stabilit drept acceptabil prin „precedentul Kövesi” a fost crescut la 10,4% – a fost dată în ultima ședință a Consiliului General al CNATDCU înainte de încheierea mandatului, care a avut loc online pe 20 martie 2020, în plină carantină. La această ședință nu am participat.
În schimb, în alte două ședințe ale Consiliului General la care am participat, cele din octombrie și decembrie 2019, raportul pentru teza lui Olaru – despre care scrisesem într-o amplă analiză că este defectuos și că încalcă legislația CNATDCU – nici nu a fost pus pe ordinea de zi.
Scandalosul verdict emis în cazul tezei procurorului Olaru a plecat tot de la Comisia de Științe Juridice, la fel ca în cazul Kövesi.
Autorii raportului au omis din analiza lor surse importante care indicau plagiatul în teza lui Olaru – 5 lucrări indicate în sesizare –, motivul fiind că sunt din „ediții vechi sau având accesul parolat, [deci] nu au putut fi procurate”. Scuza invocată de CNATCU e una mincinoasă: în fapt, toate sursele omise de raportul de analiză sunt cărți și publicații românești din perioada 2004–2009.
Totuși, după examinarea parțială a dovezilor, autorii raportului au admis că Olaru a plagiat 26 de pagini din teză, care are 249 de pagini, dar spun că lucrarea este una originală și calculează procentul de „conținut preluat” la „aproximativ 8%”. În realitate, procentul – chiar și fără analiza tuturor surselor din sesizare – este de 10,4%.
În alte cazuri, CNATDCU a decis diferit pentru un procent comparabil de „conținut preluat”, formulare pe care raportorii o folosesc pentru a evita cuvântul „plagiat”. În cazul lui Ionuț Vulpescu, fostul ministru al Culturii, Comisia de Etică a Universității București a cerut retragerea titlului de doctor pentru 16 pagini plagiate din cele 185 ale tezei, care reprezintă 8,6% din total. CNATDCU a confirmat analiza universității și a decis retragerea titlului lui Vulpescu.
Revenind la procurorul Codruț Olaru, pe numele acestuia există o a doua sesizare nesoluționată, înregistrată în noiembrie 2019, pe care va trebui să se pronunțe viitorul CNATDCU.
Amnistierea plagiatelor cu „mâna” CNATDCU
Cum numărul de sesizări de plagiat care vizau mai ales oameni cu funcții importante în stat a crescut în ultimii cinci ani, la sfârșitul anului 2018 a fost tot mai apăsat pusă în discuție în mod public ideea amnistierii plagiatelor mai vechi de 10–15 ani.
În încercarea de a reconstitui cine se află la originea acestui proiect, am stat de vorbă, la acel moment, cu toți actorii importanți din mediul academic care ar fi putut avea un cuvânt de spus.
Horia Iovu, vicepreședinte al CNATDCU în ultimii patru ani, admitea existența propunerii și declara atunci că propunerea „a pornit de la cineva din comisia de Drept de la CNATDCU”.
Totuși, niciunul dintre membrii Comisiei de Științe juridice nu a recunoscut că o asemenea discuție ar fi avut loc.
Ideea a fost respinsă și de Direcția de Învățământ Superior din Ministerul Educației și de secretariatul tehnic al CNATDCU.
Singura care a confirmat în mod explicit intenția de introducere a unei forme de amnistie a plagiatelor a fost ministrul Educației de la acel moment, Ecaterina Andronescu.
Totuși, ideea de a bloca sub o formă sau alta emiterea unor verdicte de plagiat de către CNATDCU nu a fost întru totul părăsită de o parte dintre susținătorii din mediul academic ai plagiatorilor.
În urmă cu mai puțin de o lună, într-o întâlnire de la Ministerul Educației – realizată în contextul transmiterii către reprezentanții mai multor instituții din învățământul superior a unor măsuri referitoare la gestionarea pandemiei de coronavirus de către universități –, Mihnea Costoiu, rectorul Universității Politehnice din București, a afirmat că are în intenție amputarea atribuțiilor CNATDCU.
Potrivit mai multor surse prezente la respectiva întâlnire, Costoiu a susținut că dorește să promoveze în Parlament o modificare la Legea Educației prin care să preia de la CNATDCU atribuția verificării sesizărilor de plagiat și să o transfere către universități, în virtutea autonomiei universitare.
Cu alte cuvinte, dacă cineva constată că o teză susținută la Academia de Poliție este plagiată, atunci persoana respectivă se va adresa Comisiei de Etică a Academiei de Poliție pentru a verifica sesizarea.
Nu am dat întâmplător acest exemplu. Începând cu 2017, Comisia de Etică a Academiei de Poliție a emis doar verdicte de neplagiat și a refuzat să analizeze circa 60 de lucrări de doctorat cu procente mari de similitudine trecute printr-un soft de detectare a plagiatului.
Ideea transferului către universități a verificării plagiatelor este una mai veche, fiind susținută în trecut de Sorin Cîmpeanu, fost ministru al Educației în guvernul Victor Ponta și președinte al Consiliului Național al Rectorilor, în prezent membru PNL.
Cum se blochează un verdict: patru tactici de tergiversare
În lipsa unei soluții legale care să-i salveze de la iminente verdicte de plagiat, persoanele vizate de sesizări la CNATDCU au căutat alte variante pentru a tergiversa adoptarea unor decizii.
După patru ani de analiză a unor cazuri individuale am identificat patru variante distincte de împiedicare a verdictelor:
- prin constituirea comisiei de lucru a CNATDCU;
- prin universitatea unde a fost susținută teza;
- prin deschiderea unui dosar de cercetare penală la parchet;
- prin deschiderea unui proces la o instanță de judecată.
Comisia de lucru a CNATDCU
Comisia de lucru reprezintă primul și cel mai important filtru în verificarea unei sesizări primite.
Această comisie, care are trei membri și trebuie constituită pentru fiecare caz în parte, stabilește dacă o sesizare de plagiat este justificată sau nu, iar membrii ei sunt primii care se pronunță, propunând – în baza unui raport de analiză – retragerea sau menținerea titlului.
Raportul este trimis, mai apoi, tuturor membrilor Comisiei de specialitate a CNATDCU, care la rândul lor îl pot aproba sau respinge.
Mai departe, respectivul raport, împreună cu decizia de aprobare sau respingere a Comisiei de specialitate, ajunge la Consiliul General al CNATDCU, care emite decizia finală.
La nivelul instituției, procedura de analiză începe însă cu constituirea comisiei de lucru – care poate fi formată atât din membrii unei Comisii de specialitate a CNATDCU cât și din specialiști externi.
Procesul de constituire poate genera blocaje și conflicte de interese care pot întârzia demararea procedurii propriu-zise.
La Comisia de Științe militare, de exemplu – unde au ajuns 56% din sesizările depuse în ultimii patru ani – regula a fost ca alcătuirea comisiilor de lucru să fie făcută din membri ai Comisiei de specialitate.
Din acest motiv au apărut și cele mai frecvente blocaje – deoarece membrii se declarau în incompatibilitate, lucru de înțeles având în vedere că această comisie analizează teze elaborate în doar 3 universități, iar profesorii au interacționat între ei în mod frecvent în diverse contexte profesionale.
Au existat și situații în care Comisia de Științe militare a apelat la specialiști externi, cum a fost în cazul fostului ministru de Interne Petre Tobă, sau în cel al fostului rector al Academiei de Poliție Adrian Iacob.
Totuși, pentru analizarea sesizării care îl vizează pe secretarul de stat din Ministerul de Interne Bogdan Despescu nu s-a putut stabili o comisie de lucru.
Niciun membru al Comisiei de Științe militare nu a acceptat să facă parte din comisia de lucru, iar toți experții externi cărora li s-a propus au refuzat, susține o sursă din interiorul CNATDCU.
Astfel, deși sesizarea a fost depusă acum șase luni, la 9 ianuarie 2020, obligația de a stabili trei experți care să analizeze teza secretarului de stat Bogdan Despescu, nr. 2 în Ministerul de Interne, va reveni noului CNATDCU.
Universitățile
Multe dintre blocajele de ani de zile în emiterea unor decizii – mai ales în cazul sesizărilor de plagiat îndreptate împotriva unora dintre puternicii zilei – au fost generate de universitățile unde s-au susținut doctoratele reclamate pentru plagiat.
Atunci când la CNATDCU se înregistrează o sesizare de plagiat într-o teză, Regulamentul de soluționare a sesizărilor prevede o serie de etape.
Universitatea unde s-a susținut doctoratul este obligată să remită CNATDCU, în maximum 30 de zile, un punct de vedere – care este consultativ – cu privire la sesizarea de plagiat.
În plus, universitatea trebuie să trimită și o propunere de menținere sau de retragere a titlului de doctor, semnată de rector.
Dacă universitatea nu trimite punctul de vedere solicitat dintr-un motiv sau altul, CNATDCU nu poate parcurge etapele următoare, deci nu poate emite un verdict.
Această prevedere a fost folosită atât de Academia SRI, pentru a bloca un verdict în cazul procurorului Bogdan Licu și a fostului premier Mihai Tudose, cât și de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, pentru a bloca un verdict în cazul procurorului CSM Codruț Olaru.

De altfel, tergiversarea sistematică a Universității „Cuza” din Iași în cazul tezei lui Codruț Olaru era cât pe ce să-l coste pe Tudorel Toader – coordonatorul de doctorat al lui Olaru – funcția de rector.
Universitatea a sfârșit prin a emite un punct de vedere după 596 de zile – și a făcut-o doar după ce Consiliul de Etică și Management Universitar (CEMU) a amenințat-o cu retragerea acreditării Școlii Doctorale de Drept.
Dosarul penal
După ce am scris în vara lui 2016 că întreaga teză de doctorat a lui Robert Negoiță este plagiată, Parchetul General s-a autosesizat și a deschis un dosar de cercetare penală împotriva primarului de la Sectorul 3.
Dosarul a trenat timp de trei ani la Parchetul General – la a cărui conducere se află Bogdan Licu, el însuși acuzat de plagiat – iar în final a fost închis pentru prescrierea faptelor.
Deschiderea acestui dosar a blocat emiterea unei decizii cu privire la teză pentru că „penalul” blochează orice alt tip de verificare.
Aceeași situație a fost înregistrată și în cazul tezei comisarului-șef Liviu Gabriel Dumitru, directorul Școlii de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan” din Cluj-Napoca, a cărui teză a fost ridicată de Parchetul General într-un alt dosar de cercetare, care s-a închis fără vreo soluție între timp tot pentru prescrierea faptelor.
Și în cazul lui Negoiță, și al lui Dumitru este de așteptat ca noul CNATDCU să stabilească cu celeritate comisii de lucru și să se pronunțe, având în vedere termenele uriașe – 1.467 de zile în cazul lui Negoiță și 1.311 de zile în cazul lui Dumitru – scurse de la înregistrarea sesizărilor.
Procesul în instanță
Pronunțarea unui verdict poate fi blocată și de cel vizat în sesizare, nu numai de universități și de justiția penală.
În încercarea de a scăpa de un iminent verdict de plagiat, de exemplu, procurorul general-adjunct Bogdan Licu – pe numele căruia a fost depusă o sesizare de plagiat pe 10 mai 2016 – a recurs la toate variantele posibile, inclusiv la acționarea CNATDCU în judecată.
Prima încercare a lui Bogdan Licu de a evita un verdict de plagiat s-a concretizat printr-o cerere de renunțare la titlul științific, făcută în 3 martie 2016.
Posibilitatea de a renunța la titlu a fost introdusă în lege în anul 2014, în timpul guvernării Victor Ponta – și el acuzat de plagiat și rămas fără titlu – tot pentru a salva plagiatorii cu funcții în stat de la verdicte oficiale. Tot în guvernarea Ponta, în 2012, a fost desființat primul CNATDCU funcțional după adoptarea Legii educației în 2001.
După doi ani și jumătate de la prima cerere, pe 1 octombrie 2018, Licu a făcut o a doua solicitare de renunțare la titlul de doctor adresată Ministerului Educației, iar apoi a dat în judecată ministerul la Curtea de Apel București pentru a-l obliga să ia act de cererea lui de renunțare la titlul de doctor, care ar fi atras după sine suspendarea sesizării la CNATDCU.
Procurorul general-adjunct a pierdut la fond acest proces, recursul urmând a fi judecat la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Separat, printr-o altă cerere depusă în același dosar, procurorul Licu a cerut și suspendarea procedurilor de verificare a acuzațiilor de plagiat derulate de CNATDCU și de Academia SRI.
Licu a pierdut definitiv procesul care avea drept miză blocarea verificării lucrării lui de către Academia SRI și CNATDCU, care acum sunt obligate să reia procedurile de analiză a tezei intitulate „Corupția – risc major la adresa securității naționale”.
Coordonator de doctorat i-a fost Gabriel Oprea, căruia deja i-a fost retras titlul în 2016 – și care a fost îndrumător și pentru alte 8 doctorate cu verdict oficial de plagiat.
La același tertip a recurs și fostul premier Mihai Tudose, care pare chiar că s-a coordonat cu Licu, demersurile celor doi fiind similare și făcute în sincronie.
Și Tudose a pierdut în primă instanță procesul intentat Ministerului Educației prin care solicita retragerea titlului de doctor obținut în urmă cu 10 ani la Academia SRI, recursul urmând a fi judecat de Înalta Curtea de Casație și Justiție.
Exclusiv
Telemuncă sau birou: ce trebuie să conțină contractul de muncă
Doi colegi, Andrei și Corina, fac aceeași muncă în aceeași firmă. Andrei vine zilnic la birou, Corina lucrează de acasă de când s-a mutat într-un alt oraș. Într-o dimineață, ambii primesc același mesaj: de luna viitoare, firma vrea ca fiecare să aibă program de trei zile la sediu. Andrei ridică din umeri, Corina își pune întrebări. Poate firma să decidă singură? Ce scrie, de fapt, în contractul ei? Situația e tot mai frecventă, iar răspunsurile diferă între cele două moduri de lucru. Le comparăm aici, cu avantajele și limitele fiecăruia, ca să știi ce să cauți în propriul contract înainte să apară surprizele.
Aceeași hârtie, două realități
Contractul individual de muncă este, în primul rând, un document scris care stabilește ce faci, unde faci, cât timp lucrezi și cât ești plătit. Fie că lucrezi la birou, fie de acasă, regulile de bază sunt aceleași: raportul de muncă se construiește pe acordul dintre tine și angajator. Diferența apare în detalii, iar detaliile sunt cele care ridică probleme.
La birou, lucrurile par simple, pentru că totul este fizic: ai un loc, un program afișat, un calculator pus la dispoziție. Dar și aici pot apărea discuții, de pildă când firma schimbă sediul sau mută echipa într-un alt etaj. La telemuncă, nimic nu e la fel de vizibil: nu știi întotdeauna cine plătește internetul, cine răspunde pentru echipamente, cât de strict se urmărește programul.
De aceea, înainte de a compara plusuri și minusuri, merită să citești contractul cu atenție, nu doar semnătura. Sunt cinci-șase clauze care îți spun, de fapt, ce fel de angajat ești și ce se poate modifica fără acordul tău. Le luăm pe rând, începând cu cea mai discutată: locul muncii.
Un detaliu pe care îl trec cu vederea mulți: nu tot ce se spune la interviu ajunge în contract. Dacă ți s-a promis că poți lucra de acasă două zile pe săptămână, dar în act apare doar adresa sediului, ceea ce ai pe hârtie cântărește mai mult decât ce îți amintești tu. Cere ca promisiunile importante să fie trecute în scris înainte de semnare.
Locul muncii: o clauză mai importantă decât pare
În contract trebuie să apară locul de desfășurare a activității. Pentru cineva care lucrează la sediu, asta înseamnă adresa firmei sau a punctului de lucru. Pentru telemuncă, locul este, de regulă, domiciliul sau alt loc ales de angajat, iar contractul ar trebui să spună acest lucru clar, nu prin înțelegeri verbale.
De ce contează? Pentru că schimbarea locului muncii e una dintre modificările care, în general, nu se pot face unilateral, ci cu acordul ambelor părți. Dacă ai fost angajat pe telemuncă și firma vrea să te aducă înapoi, la birou, ori dacă ai fost angajat la sediu și ți se cere să lucrezi permanent de acasă, asta ține de o modificare a contractului, nu de o simplă decizie internă.
Pentru cine vrea să înțeleagă mai bine ce se trece și ce se negociază într-un astfel de act, găsești secțiunea Contract de muncă de pe juridicplus.ro unde clauzele sunt explicate pe limbaj obișnuit. Citește materialul înainte de a negocia, nu după ce ai semnat. Un angajat informat nu ajunge la tribunal, ci la o discuție productivă cu angajatorul.
Telemunca: avantaje reale și limite pe care nu le anunță nimeni
Avantajele sunt cunoscute: nu pierzi timp în trafic, ai mai mult control asupra zilei, poți lucra dintr-un oraș mai ieftin. Pentru multe persoane, mai ales pentru părinți sau pentru cei care locuiesc departe de marile centre, e diferența dintre a putea lucra și a nu putea. În plus, un angajator care acceptă telemunca își lărgește mult paleta de oameni pe care îi poate angaja.
Limitele apar când nu s-a discutat nimic în detaliu. Cine pune la dispoziție echipamentul? Cine acoperă o parte din costurile cu electricitatea și internetul? Cum se verifică munca, prin rezultate sau prin program? Dacă răspunsurile nu se află în contract sau într-un act intern, fiecare parte le interpretează în avantajul ei, iar neînțelegerile se acumulează.
Mai e o limită, mai greu de pus în cuvinte: izolarea. Cine lucrează acasă pierde conversațiile de pe hol, vizibilitatea în fața șefilor, ocazia de a învăța din mers. Nu e o problemă juridică, dar poate afecta cariera. Unii angajați compensează cerând, prin înțelegere, câteva zile pe lună la sediu, tot în scris, ca să nu devină o obligație neprevăzută.
Merită gândit și spațiul propriu-zis. Un colț de masă din bucătărie funcționează o lună, dar nu un an întreg. Dacă lucrezi acasă, ai nevoie de un scaun decent, de lumină bună și de liniște la orele de întâlniri. Aceste lucruri par mărunte, însă sănătatea ta, spatele și concentrarea depind de ele, iar în unele situații se poate discuta cu angajatorul despre sprijin.
Munca la sediu: ce primești și ce cedezi
La birou, structura vine gata făcută. Ai echipament, ai un program clar, ai colegi în apropiere. Pentru primii ani de carieră sau pentru roluri în care contează lucrul în echipă, acest cadru este adesea de preferat. Chiar și angajatorii prudenți se simt mai liniștiți când văd oamenii în aceeași încăpere.
Prețul este timpul. Drumul zilnic, programul rigid, rigiditatea unor reguli interne. Pentru unii, aceste constrângeri nu sunt o problemă; pentru alții, devin motivul pentru care caută alt job. Un contract la sediu nu înseamnă însă că nu poți discuta flexibilitate: orele de început și de sfârșit pot fi negociate, la fel ca zilele în care lucrezi de acasă ocazional, cu condiția ca înțelegerea să fie clară.
Un alt avantaj al biroului, rar recunoscut, este separarea dintre muncă și viața personală. Când ieși pe ușă la sfârșitul zilei, simbolic și fizic încheii programul. Cei care lucrează de acasă își construiesc singuri acest ritual, cu mai mult efort: un alt colț al casei, o plimbare după ora de închidere, laptopul închis și pus într-un sertar. Fără limite clare, ziua se lungește pe nesimțite.
Merită adăugat că munca la sediu aduce și mai puține ambiguități legate de securitatea locului de muncă și de accidente. Există o răspundere clară a angajatorului pentru condițiile din birou. La telemuncă, aceste responsabilități se discută în alt fel, iar contractul sau regulamentul intern ar trebui să explice ce se întâmplă dacă ceva merge prost.
Programul și evidența orelor, indiferent de loc
Indiferent unde lucrezi, programul de muncă și orele suplimentare contează la fel. Ai dreptul la pauze, la zile libere, la odihnă între zile de lucru. Un angajat pe telemuncă nu devine disponibil non-stop doar pentru că laptopul stă pe masa din sufragerie, iar unul la birou nu trebuie să răspundă la mesaje la miezul nopții fără să fie stabilit așa.
O greșeală frecventă este să se amestece flexibilitatea cu disponibilitatea. Flexibilitatea înseamnă că poți alege când lucrezi în anumite limite, de pildă să pleci mai devreme și să compensezi seara. Disponibilitatea înseamnă că ești mereu prins în reguli ale altora. Când contractul nu face distincția, apar epuizarea și conflictele despre ore neplătite.
Un lucru practic: ține o evidență proprie a orelor lucrate, cât de sumară. Un caiet sau o foaie de calcul în care notezi când ai început, când ai încheiat și ce ai făcut te ajută dacă apare vreodată o neînțelegere despre ore suplimentare. Nu e dovadă de neîncredere, ci o obișnuință de ordine, la fel cum păstrezi un bon după o cumpărătură mai importantă.
Pentru o privire de ansamblu asupra temelor de dreptul muncii, de la concedii la încetarea contractului, poți răsfoi materialele de pe site-ul lor, care adună explicații despre ITM, litigii și drepturile angajatului. Nu e un înlocuitor pentru un avocat, dar ajută la formularea întrebărilor potrivite.
Varianta mixtă și modificarea contractului
Tot mai multe firme aleg un model hibrid: câteva zile la birou, restul de acasă. Din punct de vedere juridic, important este ca acest model să fie consemnat. O înțelegere verbală între tine și șef poate funcționa cât timp relația e bună, dar nu te apără când se schimbă șeful sau politica firmei.
Dacă angajatorul propune o schimbare, cere propunerea în scris, citește cu calm și nu semna pe loc. Întreabă ce se modifică exact: locul, programul, salariul, atribuțiile. Dacă nu ești de acord, ai dreptul să spui nu, deși este bine să afli care sunt consecințele posibile în situația ta concretă, de la un jurist sau de la reprezentantul angajaților.
La rândul lor, angajatorii au interesul să formuleze clar, pentru că ambiguitatea le poate aduce probleme la un control sau într-un litigiu. Mai simplu spus, claritatea ajută pe toată lumea. Iar o modificare făcută printr-un act adițional, semnat de ambele părți, rămâne cea mai sigură formă.
Dacă rămâi cu un dubiu după toate acestea, ai la îndemână mai multe uși: departamentul de resurse umane, reprezentantul sindicatului sau al angajaților, dacă există, un avocat specializat în dreptul muncii sau inspectoratul teritorial de muncă. Începe de la cea mai apropiată și apropie-te treptat, nu invers. O conversație calmă rezolvă multe, iar un document clar rezolvă restul.
Ce faci de mâine
Scoate contractul din sertar sau din e-mail și citește-l ca și cum ar fi al altcuiva. Subliniază locul muncii, programul, salariul și orice mențiune despre echipamente. Dacă ceva lipsește, pune o întrebare scrisă departamentului de resurse umane, nu doar o remarcă pe hol.
Apoi hotărăște ce ți se potrivește: birou, telemuncă sau o combinație. Nu există un model bun pentru toți. Există doar modelul pe care ți-l poți permite, care se potrivește vieții tale și pe care îl găsești scris, clar, într-un act semnat de ambele părți.
Exclusiv
Toamna la noi în casă: mici mutări care schimbă totul
Într-o seară de octombrie, cineva dintre noi observă că geamul pare mai rece decât ieri, că lumina de la șase după-amiaza e galbenă și oblică, iar canapeaua e încă îmbrăcată în pernele subțiri de vară. Ceva trebuie schimbat, nu mult, doar atât cât să simțim că locuința ține pasul cu anotimpul. Ne place să credem că nu e nevoie de bani mulți sau de o renovare. De obicei sunt câteva gesturi mici, făcute într-un weekend, care transformă o casă obosită de căldură într-un loc în care ne vine să rămânem. Iată ce facem noi, an de an, și ce am învățat din greșelile de până acum.
Începem cu lumina, nu cu obiectele
Dacă ar fi să alegem un singur lucru de schimbat toamna, am alege lumina. Vara trăim cu geamurile pline de soare până seara, iar becurile abia se aprind. Din octombrie, la cinci și jumătate e deja întuneric, iar lumina de tavan, rece și puternică, face camera să semene cu o sală de așteptare. Prima mutare este deci să oprim becul central cât mai des și să aprindem lumini joase, în jurul zonelor în care stăm.
O lampă de masă lângă canapea, una pe un raft și un șir de lumini mici lângă fereastră schimbă tot decorul. Temperatura culorii contează: o nuanță caldă, aproape galbenă, e mai prietenoasă decât una albă, tăioasă. Am greșit și noi, odată, cumpărând becuri „cu aspect curat”, fiindcă ne imaginam că arată modern; seara, în sufragerie, parcă eram la o clinică.
Mai e și trucul perdelelor. Cele din vară, ușoare și transparente, lasă să treacă frigul de la geam și îți iau senzația de intimitate când se întunecă. O pereche de draperii mai groase, în culori calde, pe care le tragem seara, fac camera mai caldă și, vizual, mai mică, în sensul bun al cuvântului.
Textilele: moi, groase, la îndemână
Toamna se vede în textile. Pledul de lână lăsat peste brațul fotoliului nu este doar decor; este o invitație. Perne cu huse din bumbac gros, din catifea sau din in tricotat înlocuiesc husele subțiri din vară și schimbă imediat aspectul canapelei. Un covor mic așezat în fața canapelei, acolo unde ne punem picioarele seara, ne-a salvat mulți ani de zile de podeaua rece.
Ne place să păstrăm paleta simplă: două culori de bază și una de accent. Anul acesta, de pildă, avem gri-cald și crem, cu un roșu ars pentru câteva perne. Fără regulă strictă, ci doar ca să evităm senzația de debara în care s-au adunat toate lucrurile primite de-a lungul timpului. Ce nu se potrivește, mutăm într-o cutie, nu aruncăm, și revedem peste un an.
O mică observație personală: cele mai folosite textile sunt întotdeauna cele care se spală ușor. Frumusețea unui pled de lână se pierde când nu îndrăznim să-l atingem de teama petelor. Alegem materiale care suportă o cană vărsată și un copil care sare pe canapea; restul rămân pentru oaspeți.
Bucătăria și baia primesc grija lor
Casa se simte cu adevărat toamna în bucătărie, unde pornesc iar cuptorul și oalele mari. Facem ordine pe blat: scoatem ce nu mai folosim vara (storcătorul, pahare înalte pentru limonade) și aducem la îndemână oalele pentru ciorbe, formele pentru copt, cănile mari. Un coș cu mere pe masă, ceapa și usturoiul în borcane de sticlă, un prosop gros lângă aragaz fac loc de bucurie, fără să cumpărăm nimic nou.
În baie, lucrurile sunt mai tehnice, dar la fel de simple. Schimbăm covorașul subțire cu unul mai gros, aducem prosoape mai pufoase, scoatem la vedere un săpun cu miros mai dens. Verificăm și dacă fereastra mică se închide ca lumea, fiindcă aici se formează cel mai repede condensul și, odată cu el, pata de mucegai din colț.
Pentru cine vrea să-și împrumute idei, merită răsfoite și parteneriate editoriale despre casă, unde se strâng sugestii despre bucătărie, baie și organizare. Noi le citim cu creionul în mână, notăm ce se potrivește casei noastre și lăsăm restul deoparte.
Ordinea de toamnă: ce scoatem, ce ascundem
Fiecare schimbare de sezon e un bun prilej de triere. Hainele de vară merg în cutii sub pat, cele groase ies din dulapurile de pe balcon, iar pe hol apar ghetele și umbrelele. Cinstit vorbind, pe hol se strânge cel mai mult haos în octombrie: geci, căciuli, eșarfe, încălțăminte udă. O etajeră mică pentru pantofi și un set de cuiere solide îi salvează pe toți de dimineața de alergat prin casă după o mănușă lipsă.
Facem ordine și printre lucrurile din sertare. Încărcătoarele care nu se mai potrivesc la nimic, lumânările pe jumătate arse, borcanele fără capac. Ne ajută o regulă pe care am prins-o de la o prietenă: dacă nu l-am folosit în ultimul an și nu e un obiect cu valoare sentimentală, pleacă. Nu o respectăm mereu, desigur, dar ne apropiem de ea.
Merită să fixăm și un colț de „așteptare” pentru lucrurile de reparat: o cutie în care punem tot ce are nevoie de un șurub, o lipitură sau un meșter. O dată pe lună, în prima sâmbătă, ne ocupăm de ea. Fără cutia asta, micile defecte se adună pe holuri, în bucătărie, în birou, și strică impresia de casă îngrijită.
Frigul care intră pe unde nu te aștepți
Înainte să ne apucăm de decor, facem un tur al casei cu o lumânare aprinsă și cu mâna pe ramele ferestrelor. Unde flacăra tremură sau mâna simte un fir de aer rece, avem o scurgere. Garnituri uscate la geamuri, un prag prea ridicat la ușa de balcon, un spațiu la tocul ușii de la intrare. Reparațiile sunt ieftine, iar diferența se simte în prima seară, când caloriferul nu mai luptă în zadar.
Ne ajută și o idee pe care am ținut-o mult timp la sertar: să nu acoperim caloriferele cu mobilă sau cu draperii lungi. Pare confortabil să punem canapeaua lipită de perete, chiar peste calorifer, dar căldura rămâne blocată în spatele ei, iar camera se încălzește greu. Mutăm piesele cu douăzeci de centimetri și vedem imediat cum se schimbă aerul din cameră.
Plantele și caloriferele: o prietenie care cere atenție
Cei care avem plante în casă știm cum e: toată vara au crescut fericite, iar în octombrie încep să se plângă. Frunze îngălbenite, vârfuri uscate, o plantă care aruncă o frunză după alta fără motiv clar. Căldura uscată din sezonul rece schimbă mult regulile, iar noi, obișnuiți cu rutina de vară, continuăm să le tratăm la fel.
Am învățat câte ceva din greșelile noastre și din plantele din casă când pornesc caloriferele, unde se explică, pe înțelesul oricui, de ce un ficus bine îngrijit poate arăta atât de obosit într-o singură săptămână. Nu e vorba de neglijență, ci de schimbarea bruscă a aerului din jur.
Din experiența noastră, câteva gesturi ajută: mutăm plantele la distanță de calorifer, evităm curenții reci de la geam, udăm mai rar, dar cu atenție, și observăm ce face fiecare în parte. Una mai sensibilă o ținem într-o cameră mai răcoroasă. Nu există o rețetă universală, există doar observație zilnică și puțină răbdare.
Mai adăugăm ceva despre ritmul nostru de toamnă. Spre deosebire de primăvară, când vrem să aruncăm și să luăm totul de la capăt, toamna ne dorim ca lucrurile să rămână, să dureze, să ne țină de cald. De aceea alegem obiecte care îmbătrânesc frumos: lemn, ceramică, lână, sticlă groasă. Un vas vechi care ține crengi uscate, o ladă de lemn folosită drept măsuță, un set de căni de lut primite cadou și purtate cu mândrie ne spun mai mult decât orice piesă nouă și lucioasă.
Nu urmărim o culoare anume a anului și nu schimbăm tot ce avem, pentru că am observat că, după câteva săptămâni, locuința devine impersonală. Preferăm să adăugăm câte un strat nou, ca la îmbrăcat: un pled în plus, o lampă în plus, o carte lăsată pe masă, deschisă, ca și cum cineva ar fi plecat doar pentru o clipă.
Mirosul și sunetul casei
Un ultim strat, mai discret, este cel al simțurilor. Casa are un miros al ei, iar toamna merită să fie unul cald: de scorțișoară, de pâine coaptă, de lemn. Nu vorbim de odorizante puternice, ci de lucruri firești: o tavă de mere coapte, o fiertură de portocală cu condimente, o lumânare aprinsă o jumătate de oră înainte de masă. Aerisim în continuare, chiar dacă afară e frig, câteva minute dimineața și seara.
Și sunetul contează. Vara, ferestrele deschise aduc strada în casă; toamna, închise, lasă loc liniștii. Ne place să punem muzică mică, fie un disc, fie o radio de seară, și să lăsăm televizorul oprit cel puțin o oră pe zi. Casa se simte altfel când nu mai e doar un fundal pentru ecrane.
Weekendul acesta alegem un singur lucru, nu zece: mutăm lămpile, schimbăm husele de la perne sau facem ordine pe hol. Un gest mic, făcut cu plăcere, face mai mult decât o listă imensă pe care nu o termină nimeni. Restul vine pe parcurs, odată cu frigul.
Exclusiv
Duminica seara, douăzeci de minute care ne schimbă săptămâna
Am observat, între prietene, că luni dimineața nu începe în ziua de luni. Începe duminică seara, în clipa în care ne dăm seama că nu avem nimic pregătit și că toate cele nouă lucruri amânate se vor suprapune. Pe unele ne apucă o neliniște vagă, pe altele o oboseală anticipată. Nouă ne-a ajutat un obicei foarte mic: douăzeci de minute, cu un caiet și un ceai, în care punem săptămâna în ordine. Nu e o metodă revoluționară, dar a schimbat tonul zilelor care urmează.
De ce duminica, și nu luni dimineața
Am încercat și varianta de luni dimineața, desigur. Nu funcționează prea bine, pentru că în acel moment ești deja în goană: copiii se pregătesc de școală, e nevoie de cafea, mesajele de la serviciu se adună. Planificarea făcută sub presiune seamănă cu citirea unui ghid în timp ce conduci.
Duminica seara, în schimb, ai o fereastră rară. Weekendul e pe sfârșite, ritmul scade, iar mintea e încă destul de liniștită ca să vadă ansamblul. Nu e nevoie să faci planuri ambițioase; e suficient să te uiți la calendar și să te întrebi ce ne așteaptă.
Obiceiul nostru e simplu. Ne așezăm într-un colț al casei care nu e legat de muncă, punem telefonul cu ecranul în jos și ne luăm douăzeci de minute. Pe prima pagină a săptămânii scriem trei lucruri care chiar trebuie făcute, nu douăzeci, și două lucruri pe care ni le dorim doar pentru noi. Doar atât.
Un detaliu care contează: scriem de mână. Am încercat și în telefon, dar acolo notificările te trag în alte direcții după trei secunde. Pe hârtie, ai doar foaia și gândul tău. Iar foaia rămâne pe frigider sau pe birou, la vedere, deci nu o uităm într-un dosar digital.
Aparent e prea puțin, dar tocmai de aceea ține. Un sistem prea ambițios se abandonează în a doua săptămână. Unul care cere douăzeci de minute și o foaie de hârtie rezistă, pentru că nu cere nimic eroic.
Ce punem pe foaie și ce lăsăm pe dinafară
Aici se află partea delicată. Tentația este să scrii tot: bunele intenții, sporturile, curățenia generală, telefoanele de dat, programările. Foaia devine o listă imposibilă, iar în loc să ne calmeze, ne apasă. Noi am învățat să separăm trei tipuri de lucruri.
Primul tip sunt angajamentele fixe: ședințe, întâlniri, ore de școală, programări la medic. Ele au deja loc în calendar, deci doar le copiem într-un singur loc, ca să le vedem împreună. Al doilea tip sunt sarcinile flexibile, care trebuie făcute în cursul săptămânii, dar nu într-o oră anume. Al treilea tip sunt dorințele, mici gesturi de grijă față de noi: o plimbare, o carte, un telefon către o prietenă.
Ce lăsăm pe dinafară? Tot ce nu are un termen real și nu ne deranjează dacă mai așteaptă. Dulapul de aranjat, pozele de sortat, sertarul cu cabluri vor fi mereu acolo. Le trecem pe o altă foaie, o listă a lucrurilor de făcut cândva, și o deschidem doar când avem un weekend liber și chef.
Pentru cine caută un cadru mai detaliat, găsește la organizarea săptămânii pentru femei ocupate idei care se pot adapta după ritmul fiecăreia, de la așezarea sarcinilor până la gestionarea timpului liber. Nu toate se potrivesc tuturor, dar merită să alegi două-trei și să le încerci.
Cum arată o săptămână cu loc de respirat
Cel mai important lucru pe care l-am învățat este să lăsăm spații goale. O săptămână în care fiecare oră este ocupată nu are loc pentru nimic neprevăzut, iar neprevăzutul vine mereu: un copil răcit, o mașină care nu pornește, o colegă care are nevoie de ajutor. Dacă nu ai spațiu, orice imprevizibil dărâmă tot restul.
De aceea, în fiecare zi încercăm să lăsăm o oră liberă, necomplicată, fără obligații. Poate fi dimineața devreme, înainte să se trezească casa, sau seara, după ce s-au culcat copiii. Nu o umplem cu nimic. Dacă apare ceva urgent, ora aceea absoarbe șocul. Dacă nu, o folosim pentru o discuție liniștită cu propriile gânduri sau pentru nimic. Uneori, nimicul e tocmai ce ne trebuie.
Mai facem ceva: grupăm sarcinile similare. Toate telefoanele într-un singur interval, toate treburile din oraș într-o singură ieșire, toate mesajele de serviciu într-un singur bloc. Pare un truc banal, dar economisește enorm din energia pe care o pierzi trecând de la o activitate la alta.
Mesele merită și ele o clipă de atenție. Nu vorbim de meniuri elaborate, ci de o idee generală: ce gătim de două ori, ce mâncăm repede, în ce seară comandăm. Simplul fapt că știm încă de duminică ce urmează la cină elimină întrebarea de la șase seara, cea mai obositoare a zilei.
La final, ne uităm să vedem dacă săptămâna are măcar două seri libere. Dacă nu, mutăm ceva. Seara liberă nu e răsfăț, e un mod de a ne asigura că nu ajungem vineri epuizate.
Prietenii, familia și timpul care se evaporă
O parte din ce ne obosește nu vine de la munca propriu-zisă, ci de la a spune da la prea multe lucruri. Invitații, cereri, favoruri, mici obligații sociale. Și pe cele mai multe le facem cu drag, dar fără să ne întrebăm ce nu mai facem din cauza lor.
Am început să ne uităm la calendar înainte să răspundem. Nu spunem nu pe loc, dar nici da; spunem că ne uităm și revenim. Această pauză de câteva ore ne-a scutit de multe seri în care participam fizic, dar cu mintea la ce nu apucasem să facem.
Când ținem la o relație, o trecem în planul săptămânii, ca orice altceva. Un telefon de o oră cu o prietenă din alt oraș, o cafea cu mama, o plimbare în doi. Ni se pare ciudat să programezi prietenia, dar altfel se amână de la o săptămână la alta, până când se răcesc lucrurile. Programarea nu face relația artificială, doar o apără de haosul zilnic.
Cu colegii, regula e asemănătoare. O întâlnire care s-ar fi putut rezolva printr-un mesaj bine scris ne fură o dimineață întreagă. Am început să întrebăm, politicos, dacă e nevoie să ne vedem sau dacă putem clarifica totul în scris. De cele mai multe ori, colegii au răsuflat ușurați.
Și un lucru nespectaculos, dar real: spunem celor din casă ce avem în plan. Când toți știu că miercuri seara ne întâlnim cu o prietenă, nimeni nu mai e surprins, iar sentimentul de vinovăție dispare. Transparența simplifică multe.
Timpul pentru tine nu e un lux
Dintre toate cele trei lucruri pe care le notăm pentru noi, cel mai greu e să le și facem. Mintea ne spune că sunt secundare, că mai întâi vin ceilalți și abia apoi noi. Numai că, dacă nu avem grijă de energia noastră, ceilalți primesc o variantă obosită și iritabilă.
Am început cu gesturi extrem de mici. Un sfert de oră de citit înainte de culcare, un duș mai lung, o plimbare până la brutărie fără telefon. Cu timpul, au apărut obiceiuri mai mari, dar nu le-am forțat. Mai bine un gest mic ținut regulat decât unul mare făcut o singură dată.
Ajută mult și un cadru mai larg despre echilibrul dintre muncă și viața personală. Cine vrea să citească pe larg găsește pe lifestyle pentru femei active subiecte despre carieră, îngrijire și relații, într-un ton fără grandilocvență, scrise pentru viața de zi cu zi. Eu am reținut de acolo mai ales ideea că nu trebuie să fii perfectă ca să fii bine.
Un lucru pe care ni l-am spus și nouă: odihna nu se câștigă. Nu trebuie să termini toate sarcinile ca să ai voie să te așezi. Este o regulă care ne-a luat ani să o credem, dar când am început s-o aplicăm, săptămânile au devenit mai ușoare.
Când planul se strică, și se strică
Nicio săptămână nu iese cum a fost scrisă. Marțea apare o urgență, joia se anulează o ședință, sâmbăta plouă și planul de excursie cade. Primul an am luat fiecare abatere ca pe o dovadă că sistemul nu funcționează. Acum o vedem ca pe o parte din joc.
Când ceva se strică, ne uităm la lista celor trei lucruri esențiale și ne întrebăm: ce rămâne cu adevărat important? De obicei, jumătate din ce părea urgent se poate muta fără consecințe. Restul se face, dar fără panică.
Dacă simțim că rămânem în urmă mai multe zile la rând, nu dublăm efortul. Tăiem. Renunțăm la ceva de pe listă, fără regrete, fiindcă o listă mai scurtă făcută cu calm valorează mai mult decât una completă făcută cu nervi.
Ce poți încerca duminica viitoare
Dacă vrei să încerci, nu cumpăra caiete scumpe și nu descărca aplicații noi. Ia o foaie, pune ceasul pe douăzeci de minute și scrie trei lucruri importante și două pentru tine. Copiază angajamentele fixe și lasă o oră liberă pe zi.
După o lună, uită-te înapoi și vezi ce a rămas. Poate vei păstra tot, poate doar o parte. Important e că vei avea un obicei construit de tine, pe măsura vieții tale, nu împrumutat de la nimeni.
-
Afaceriacum 9 ani(P) Pinocchio și Veverița Zuby la Shopping City Râmnicu Vâlcea
-
Știri din județacum 9 aniGarniturile moto: componente esentiale pentru functionarea motorului unei motociclete
-
Socialacum 4 ani3 soluții pentru a scăpa de ROBOR
-
Exclusivacum 3 aniFostul șef al SERVICIULUI ARME, EXPLOZIVI ŞI SUBSTANŢE PERICULOASE (si fost sef al Serviciului Judeţean Anticorupţie Prahova) s-a pensionat și duce viață de „boier”/Efectul de domino sau o reacție în lanț – Ziarul Incisiv de Prahova
-
Afaceriacum 9 aniUn NOU magazin Annabella pe strada Maior V. Popescu din Ramnicu Valcea
-
Știri din județacum 6 ani
#Reset Plastic!
-
Exclusivacum 8 aniSOLICITĂM PUBLIC DR. KISS CSABA SĂ NU SE ASCUNDĂ ȘI SĂ RĂSPUNDĂ PERTINENT CERERII ADRESATE DE ZIARUL INCISIV DE PRAHOVA!
-
Exclusivacum 8 aniOPINIE/SRI, MJ, CSM, IJ si ICCJ – grup infracțional organizat

