Connect with us

Exclusiv

Polițiștii l-au dus pe Mircea Negulescu în CENTRUL DE REŢINERE ŞI ARESTARE PREVENTIVĂ de la Campina

Publicat

pe

FUMIGENE DE WEEKEND (149)   Ce-i lipsește chelului. În loc să combată epidemiile și bolile transmisibile, OMS se va concentra, pe lângă combaterea tutunului, pe un nou domeniu de cercetare: ”infodemiologia”. Tedros, acuzat deschis de Mike Pompeo, șeful diplomației americane, că a fost cumpărat de guvernul Chinei, s-a uitat în globul de cristal și a avertizat încă de la declanşarea pandemiei asupra unei ”infodemii” care “ameninţă să copleşească oamenii cu o abundenţă de informaţii, dezinformare şi teorii ale conspiraţiei”. Infodemiologia îşi propune “să studieze cum să se gestioneze cel mai bine această ameninţare”, potrivit Agerpres STOP Pe înțelesul lui Grivei, OMS își trage Grup de comunicare strategică. Organizația a decis să-și facă un comitet de cercetare și combatere a “infodemiei”, adică a multitudinii și diversității informațiilor, pe cât de normale într-o democrație, pe atât de neconvenabile într-o dictatură de tipul “crede și nu cerceta” STOP Orice abatere de la linia oficială (deviaționism) echivalează cu dezinformarea, fiind “un pericol pentru sănătatea publică” (sic!). Prin urmare, cetățene, ia de bun doar ce ți se spune oficial, nu-ți pune întrebări, nu comenta, nu cere autopsii, nu apela la studii… Altfel, până la inchiziția pandemiei sau comandourile de pedeapsă mai e doar un pas STOP Surprize-surprize! Valentin Mircea, fost șef al corpului de control al lui Cioloș – cel care a instrumentat hărțuirea secretarilor de stat pentru că s-au întâlnit în cadru organizat și public cu reprezentanții industriei tutunului, promovând îngrădirea libertății individuale, dacă e vorba de fumat -, se ridică azi împotriva lui Arafat și a pericolului ideii că libertatea individuală ar putea fi subsumată siguranței sanitare. Într-un editorial din RL, el citează un sondaj potrivit căruia 72% dintre români consideră siguranța sanitară mai importantă decât democrația STOP Mario Vargas Llosa și alți intelectuali de limbă spaniolă se alătură scrisorii prin care 150 de gânditori denunță dictatura gândirii unice impuse de stânga radicală în SUA. “Aceștia cer stângii americane să abandoneze dogmatismul și extremismul ideologic care riscă să sufoce societatea” STOP ”Schimbul liber de informații și idei, elementul vital al unei societăți liberale, e tot mai restrâns zilnic…cenzura se răspândește larg în cultura noastră: o intoleranță a opiniilor opuse, tendința rușinii publice, ostracizarea (pe modelul tutunului – n.n.)…” arată semnatarii scrisorii inițiale STOP Cristi Grosu (Cursdeguvernare) despre dezintegrarea libertății individuale prin “corectitudinea politică, devenită ritual obligatoriu, dogmă, religie: dacă Nazismul oficializase puritatea de rasă, Comunismul puritatea de clasă – așa numit acum ”Progresismul” oficializează puritatea ideologică”, notează el STOP De-a lungul anilor, în diverse perioade istorice, actele de identitate au inclus mențiuni despre rasă, sex, naționalitate, religie sau apartenență politică. De curând, în mai multe țări, “genul” a înlocuit  sexul, pandemia tinde să ia locul religiei, iar #blacklifematters ideologiei. Cine nu crede în pandemie e conspiraționist, iar cine nu înghite BLM, rasist STOP Tot felul de “rasisme”. Am făcut mișto la începutul anilor ‘90, când Petre Roman, pe atunci Premier, a acceptat ca pe o concesie făcută lumii “civilizate”, schimbarea numelui etniei țigănești în “populație rromă”. Între timp, primul “r” a dispărut, iar românii, adică toți locuitorii țării numite România, indiferent de naționalitate, sunt considerați fără drept de apel “țiganii Europei”. Evident, “gipsy”, “zigeuner” sau “gitanes”, numele etniei în alte țări, a rămas la fel STOP Echipa Edmonton Eskimos își schimbă numele, considerându-l rasist. Termenul „eschimoși” e perceput ca jignitor de inuiți și a fost criticat de către unul din sponsori. Așa cum arătam în Fumigenele trecute, și Washington Redskins, adică “pieile roșii“, au pățit la fel STOP O nouă găselniță activistă e legarea “cestiunii” de trenduri. Mai nou, “Campaign for Tobacco-free Kids”, un program finanțat de Fundația Bloomberg, ca și 2035fărătutun de la noi, zice că hispanicii și afro-americanii ar fi mai expuși la Covid, fiind ținte predilecte ale industriei tutunului. Ce are sula cu Prefectura? Importantă e “legătura”. Prima minciună contează, cum zicea James Bond. Dacă mai asezonezi și cu niște cifre gen “jdămii”, ți-ai scos finațarea STOP Stat de drept? Continuă ancheta împotriva Premierului Justin Trudeau, după atribuirea unui contract de 900 de milioanele dolari canadieni unei organizații de caritate care i-a plătit apoi mama, fratele și soția pentru discursuri și participări la diverse evenimente cu un mizilic total de vreo 300 de mii STOP Tradiții pe ducă. Ambalajul tradițional de pălincă în pet de Coca-cola în pericol! CNBC anunță că producătorul Johnnie Walker va vinde faimoasa băutură în sticle „100% fără plastic”, pe bază de hârtie „fabricată integral din lemn tăiat sustenabil”. Pentru că Directiva plasticului de unică folosință vine tare din urmă, acesta urmând a fi taxat pentru susținerea planurilor europene de relansare, și alte companii vor folosi „sticle de hârtie”, pentru bere sau vin, de exemplu STOP Burger King adaugă lemongrass în dieta vacilor pentru a le reduce flatulența, preconizând o reducere a emisiilor de metan cu 33% și contribuind astfel la ameliorarea schimbărilor climatice STOP KFC vrea să facă aripioare 3D, cu ajutorul unei firme rusești de bioprinting. Lanțul de restaurante va „tipări” carnea, folosind celule de pui și material vegetal, „pentru a atinge gustul KFC” STOP Cică “mâncarea printată este mâncarea viitorului”, mai ecologică decât cea standard, printre beneficii numărându-se reducerea gazelor cu efect de seră și consumului de energie STOP Să fie la ei, acolo. Și la Greta. Care, deși n-a terminat Liceul din lipsă de timp, “știe precis, deși nu e sigură”, vorba lui Bibanu, că acordul semnat la Bruxelles după cinci zile și nopți de negociere nu e bun, că nu dă pentru schimbările climatice și pretențiile “stângii progresiste europene” decât 30% din cele 750 de miliarde STOP Ministra belgiană a Sănătății, criticată după ce a declarat că purtatul măștilor de protecție „nu are sens din punct de vedere medical”, a apărut în Parlament cu o mască imprimată cu propria față. De unde se vede că Michael Jackson chiar știa asta de acum 30 de ani, dar n-a spus (vezi foto) STOP O instanță tunisiană a condamnat o bloggeriță la închisoare și amendă  pentru distribuirea unei glume despre coronavirus, scrisă ca și cum ar fi fost un vers din Coran, relatează Reuters. „Este incorect și injust…Asta demonstrează că nu există libertate aici”, a declarat ea, fiind învinuită de incitare la ură între religii și rase STOP Delir la max. Ivanka Trump, fiica Președintelui SUA, a fost acuzată de încălcarea eticii, după ce s-a pozat cu o conservă de fasole neagră. Și dacă ar fi fost fasole albă sau roșie, tot un drac. Pentru că tendința din ce în ce mai accentuată este să eliminăm culorile, sexele, religiile, libertățile și să devină totul generic (de la gen), neutru, căcăniu, neatractiv…Ca la tutun STOP Suntem în trend.Peste 30% dintre copiii din România se nasc în afara căsătoriilor, sub media europeană de 42%”, potrivit Eurostat. Clasamentul e condus de Franța, cu șase din zece copii. Scria Cristi Grosu despre saltul de la parameci, care se înmulțește prin diviziune, la vertebrate și mamifere, unde al treilea rezultă din doi diferiți… STOP “Unul la Primărie, două la Școala de fete”…Marea Britanie, care a raportat deja peste 45.000 de morți, a anunţat că întrerupe publicarea zilnică a numărului decedaților de Covid, “din cauza suspiciunilor că bilanţurile anterioare ar putea fi exagerate”, informează Reuters. Modul de calcul e aiuristic, incluzând şi decesele unor pacienţi vindecaţi de coronavirus, care au murit ulterior “chiar şi de infarct sau călcaţi de autobuz după trei luni” STOP Cu OMS-ul nostru-n frunte, vom avea victorii multe. Cam așa e și pe plaiurile mioritice. Numărul “infectaților” de la Suceava a rămas același, deși era de fapt numărul total al testaților, greșeală pentru care șefa DSP a plătit cu funcția. Acum se raportează mia zilnică a infectaților testați și suta/sutele celor retestați STOP Tătaru zice că “am ajuns ciuma Europei” nerespectând regulile sanitare și instigând la nerespectarea lor. Crimă de uneltire contra ordinii sanitare, nu alta STOP Adriana Săftoiu, vicepreședintele Comisiei de Ancheta privind copii dispăruți, a scris că ar exista Direcții de Protecția Copilului care furnizează „marfă” pentru rețelele de prostituție sau cerșetorie. Dacă nu e cu fumat sau vapat, Ramonei Brad nu i se pare un subiect de interes. Ea continuă să posteze la greu tot felul de aberații gen introducerea prețului minim la țigări, ilegal în UE, sau filmulețe sinistre cu muribunzi, pentru care cerșește like-uri și bani de la sponsori STOP “Strănucioșii”. Un alt cuvânt nou, inventat de “experții în politici de sănătate”. Vlad Mixich arată că: ” ajungi mult mai greu la un 5% pozitivi atunci când testezi și febrilii/strănucioșii (sic!), dar și călătorii sănătoși sau alte persoane fără niciun simptom“ STOP De la nuntă cu dar, la nuntă cu amendă. Poliţiştii din Olt au amendat cu 125.000 organizatorii unei nunți cu 80 de participanți. Era o simplă nuntă de olteni, nu de diplomați STOP Răzbunarea lui Arafat prin proxi. Ministrul Economiei, Popescu, a declarat că restaurantele vor rămâne închise, ”atâta timp cât nu vedem o respectare a regulilor pe terase” STOP Preşedintele SUA, Donald Trump, a susţinut recent că purtarea unei măşti este un gest ”patriotic”. Bine că nu și “revoluționar”. Acest aspectat e rezervat pentru BLM STOP În perioada pandemiei tutunul a fost prohibit în Africa de Sud, iar fumătorii au plătit pentru viciu de le-a ieșit pe nas. Prețurile la negru au crescut cu peste 250% STOP Pachetele generice din Australia au primit confirmarea eșecului absolut. Institutul australian pentru sănătate și bunăstare a publicat Studiul național care măsoară din trei în trei ani performanța guvernului în domeniul politicilor de sănătate, inclusiv controlul tutunului. Înainte de adoptarea pachetelor generice, în 2011, numărul fumătorilor scădea constant cu 0,46% pe an. După acestă măsură radicală, rata s-a înjumătățit, iar piața neagră aproape s-a dublat, ajungând la peste 20% STOP Țara Galilor folosește Covidul ca pretext pentru a îngrădi și mai mult fumatul, vizate fiind terasele barurilor, cafenelelor și restaurantelor. O încercare similară a oengeurilor britanice a eșuat săptămâna trecută STOP Ce face Iohannis, desface Cioloș. Liderul Renew Europe anunță că Parlamentul european va încerca să modifice acordul de la sfârșitul săptămânii, condiționând eliberarea sumelor de, între altele, “statul de drept”. Statul cui? Al lui Kovesi din vremea lui? STOP Cică Premierul Orban ar fi dat ordin Poliției și DSP-urilor să-i strângă și să-i interneze pe miile de virusați scăpați prin ochiurile largi ale legilor găurite. Peste 3.600 de persoane infectate nu au mai fost reținute în spital după decizia CCR privind neconstituționalitatea internării forțate pentru 14 zile. Vestea proastă e că nici reținerea administrativă timp de două zile, cât prevede legea recent adoptată, nu pare a fi constituțională, maximum prevăzut de legea penală fiind de 24 de ore STOP Statul român plătește peste 168.000 de lei per pacient, pentru o săptămână de internare, relevă o notă de plată a Spitalului din Câmpina STOP Din preistoria pandemiei. Mai țineți minte polițistul plecat cu amanta în Israel, care a infectat vreo 30 de oameni la Spitalul Geronta? Parcă a fost ieri… Iar astăzi, Parchetul (!?) l-a declarat nevinovat STOP Doi medici de la Institutul Marius Nasta spun că trebuie să ne obișnuim să trăim cu coronavirusul, așa cum ne-am obișnuit să trăim cu gripa și că cel mai corect ar fi să spunem despre testații decedați că au murit în covârșitoare majoritate CU Covid, nu DE Covid. Un confrate mai tânăr, de la același institut – care a ales, ca și Arafat, să îmbrace cămașa morții, sacrificându-se în slujba binelui făcut cu forța – e, însă, radical, învinuindu-i pe nerecunoscătorii “imbecili” și “antisociali” STOP Elevii sunt plictisiți, obosiți, triști și mânioși de atâta stat acasă, conform unui studiu al organizației “Salvați copiii”, care arată că jumătate dintre ei nu au computer sau tabletă și nici acces la cursuri online. Curat mecanism de tâmpenie pandemia asta. Cu consecințe nebănuite, peste ani STOP “Cineva a mâncat un măr și așa ne-am născut. Cineva a mâncat un liliac și așa am murit. Așadar, mâncatul e problema, nu băutul” (HEXAVALENT)

Exclusiv

Ghid de dozare pentru spuma activa concentrata self service in functie de sezon

Publicat

pe

Dozarea spumei active nu este o valoare fixa scrisa pe eticheta. Este un echilibru intre temperatura, sezon, duritatea apei, nivelul de murdarie si timpul de actiune. Acelasi produs poate fi dozat la 15 ml vara si la 25 ml iarna fara sa fie supradozare. Acest ghid iti arata cum construiesti o matrice de dozare pentru tot anul si cum eviti greselile care iti consuma produs in plus sau iti lasa masinile incomplet curatate.

Cum influenteaza temperatura dozajul

Spuma activa reactioneaza mai incet la temperaturi scazute. La 5 grade Celsius, timpul de actiune se dubleaza fata de 25 grade. In practica, asta inseamna ca iarna nu trebuie sa cresti doza, ci timpul de contact. Multe instalatii moderne permit setarea timpului de aplicare in functie de sezon. Daca nu ai aceasta setare, antreneaza echipa sa lase spuma mai mult timp pe caroserie iarna. Cresterile de doza iarna sunt o greseala frecventa care iti consuma produs fara beneficii reale.

Cum influenteaza sezonul dozajul

Vara se confrunta cu praf, polen si insecte, care necesita o doza medie. Iarna se adauga sare, noroi si pelicula rutiera, care cer doza mai mare si timp mai lung de actiune. Primavara si toamna sunt sezoane de tranzitie, cu doza medie spre mare. O matrice simpla pe care o poti folosi: 15 ml primavara, 15 ml vara, 25 ml toamna, 30 ml iarna. Aceste valori sunt orientative si trebuie validate pe instalatia ta, dar iti dau un punct de pornire corect.

Nivelul de murdarie si dozajul

O masina cu praf urban se curata cu doza minima. O masina cu noroi dupa o ploaie cere doza dubla. O masina cu insecte moarte si grasime necesita doza maxima si spuma cu timp de actiune extins. Cea mai buna metoda este sa ai 2-3 trepte de dozaj presetate, pe care clientul sau echipa le poate alege in functie de starea masinii. Aceasta abordare reduce consumul si creste calitatea. MaxCars ofera consultanta pentru configurarea treptelor de dozaj pe instalatia ta.

Timpul de actiune versus dozajul

Multi operatori confunda timpul de actiune cu dozajul. O spuma aplicata 4 minute la doza mica face, in multe cazuri, mai mult decat o spuma aplicata 1 minut la doza dubla. Timpul permite chimiei sa actioneze, doza creste doar concentratia. Regula de baza: seteaza timpul de actiune in functie de sezon si murdarie, iar doza doar atunci cand timpul nu poate fi prelungit. Aceasta abordare reduce consumul cu 20-30% fara a compromite calitatea curatarii.

Riscurile supradozarii

Supradozarea lasa reziduuri pe caroserie, incarca instalatia cu spuma care nu a fost folosita, creste costul pe masina si produce mai multa clatire, deci mai mult timp. La o spalatorie cu 150 masini pe zi, o supradozare de 10 ml pe masina inseamna 1,5 litri in plus zilnic, adica 45 litri pe luna. La 25 lei pe litru, pierderea lunara este 1.125 lei. Acesti bani se pierd fara niciun beneficiu, doar din obisnuinta de a turna mai mult. Calibrarea lunara a dozatorului elimina acest risc.

Ce ofera MaxCars pentru dozaj corect

MaxCars importa din 2010 produsele FRA-BER Italia si are in catalog o spuma activa concentrata cu fise tehnice detaliate pe sezon. Aici gasesti spuma activa concentrata self service FRA-BER ULTRA FOAM in bidon de 25 kg, cu instructiuni clare de dozaj pentru fiecare sezon si fiecare nivel de murdarie. Consultantii te ajuta sa construiesti matricea de dozaj potrivita pentru instalatia ta, pe baza traficului si a conditiilor locale. Comenzile intre 11 si 39 bidoane au pret redus.

Riscurile subdozarii

Subdozarea este mai putin evidenta decat supradozarea, dar la fel de daunatoare. Masinile ies cu urme de murdarie, clientii reclama, iar unii revin pe periuta manuala. Niciun client nu intelege de ce o spalatorie cu aspect modern nu reuseste sa curete masina. Subdozarea vine de obicei din teama de a cheltui produs sau din neatentie la calibrare. Monitorizarea constanta a reclamatiilor si testarea periodica pe masini reale previn aceasta problema. La 150 masini pe zi, 5 reclamatii pe zi inseamna 150 pe luna si un risc major de pierdere a clientilor.

Cum construiesti matricea de dozare pentru tot anul

Fa un tabel cu 4 coloane (sezon) si 3 randuri (nivel murdarie: usor, mediu, greu). Completeaza doza in ml pentru fiecare combinatie pe baza testelor reale. Foloseste aceste valori in instalatie prin presetari sezoniere. Noteaza-le si pe un afis la indemana echipei. Recalibreaza matricea la fiecare 3 luni, in functie de sezonul care urmeaza si de feedback-ul din teren. O matrice precisa reduce costul pe masina cu 15-25% si creste calitatea constanta.

Cum ajustezi dozajul in functie de feedback-ul clientilor

Tine un tabel simplu cu reclamatii: data, tipul de murdarie reclamat, doza setata in acea zi, conditiile meteo. Dupa o luna vei vedea clar daca exista un tipar. Daca reclamatiile sunt mai multe cand doza a fost minima, trebuie sa maresti doza la murdaria respectiva. Daca nu sunt reclamatii, inseamna ca doza este potrivita. MaxCars ofera consultanta pentru interpretarea acestor date si ajustarea matricei, fara costuri ascunse, pe baza masuratorilor reale din spalatoria ta.

Citeste in continuare

Exclusiv

Tehnologia din radiologie trebuie să fie precisă, sigură și ușor de integrat

Publicat

pe

De

Când vine vorba de dotarea unui cabinet medical, alegerea aparaturii radiologice joacă un rol esențial. Nu este suficient ca echipamentele să fie performante, ele trebuie să se integreze armonios în fluxul de lucru existent și să aducă un plus de valoare actului medical. Gândește-te la cum fiecare componentă lucrează împreună pentru a oferi cel mai bun diagnostic.

Un aspect cheie este compatibilitatea. Nu vrei ca noua ta achiziție să devină o provocare în sine, ci o soluție eficientă. De aceea, procesul de integrare a noilor echipamente în infrastructura digitală existentă a cabinetului este vital. Acest lucru asigură că datele pacienților sunt gestionate eficient și în siguranță, fără întreruperi.

Integrarea aparaturii de radiologie în fluxurile digitale

Integrarea noii aparaturi radiologice într-un cabinet existent poate părea complexă, dar planificarea atentă simplifică mult procesul. Trebuie să te asiguri că noua ta gamă de aparatură pentru radiologie comunică eficient cu sistemele PACS și RIS deja implementate. Această compatibilitate tehnică previne blocajele și asigură un transfer fluid al imaginilor și informațiilor.

Echipamentele moderne sunt proiectate pentru a facilita această integrare, oferind interfețe standardizate. Verifică specificațiile tehnice, astfel încât să eviți surprizele neplăcute. O integrare bună înseamnă mai puțin timp pierdut și o eficiență operațională crescută pentru personalul tău.

Siguranța pacientului și a personalului

Siguranța este un pilon fundamental în radiologie. Atât pentru pacienți, cât și pentru personal, utilizarea aparaturii de radiologie necesită respectarea unor standarde stricte. Echipamentele trebuie să includă funcții avansate de reducere a dozei de radiații, fără a compromite calitatea imaginii. Acesta este un criteriu important în selecția oricărui echipament.

Gândește-te la protecțiile integrate, la ergonomia echipamentelor și la protocoalele de utilizare. Un aparat mamograf performant, de exemplu, este dotat cu tehnologii care minimizează disconfortul pacientului și expunerea la radiații. Instruirea personalului este, de asemenea, esențială pentru a asigura folosirea corectă și sigură a oricărei aparaturi radiologice.

Mentenanța și suportul tehnic pentru echipamentele radiologice

Odată ce ai investit în aparatură radiologică de ultimă generație, mentenanța și suportul tehnic devin aspecte cruciale. Acestea nu sunt doar costuri suplimentare, ci o parte integrantă a investiției tale. Un serviciu post-vânzare bun asigură că echipamentele funcționează la parametri optimi pe termen lung și că orice problemă este rezolvată rapid.

Contractele de mentenanță includ, de obicei, verificări periodice și actualizări software. Aceasta prelungește durata de viață a aparaturii radiologice și previne defecțiunile majore. Discută deschis cu furnizorul despre opțiunile de suport tehnic și disponibilitatea pieselor de schimb.

Alegerea corectă a aparaturii radiologice

Alegerea și implementarea corectă a aparaturii radiologice implică o analiză atentă a nevoilor cabinetului și a ofertelor disponibile. Nu te limita doar la preț sau la caracteristicile de bază. Vizualizează impactul pe termen lung asupra eficienței operaționale, siguranței pacienților și performanței diagnostice.

O decizie bine fundamentată nu doar că îți îmbunătățește capacitatea de diagnosticare, dar susține și reputația cabinetului tău. O aparatură radiologică modernă și fiabilă este o investiție în viitorul practicii tale medicale.

Citeste in continuare

Afaceri

UZINEX livrează prima centrală fotovoltaică mobilă din România către ARS INDUSTRIAL | Comunicat de presă

Publicat

pe

De

📰 Comunicat de presă

Soluția elimină autorizația de construcție pentru proiectele alimentate cu energie regenerabilă pe fonduri europene

Iași, România — 25 mai 2026 — UZINEX, integrator industrial cu sediul în județul Iași, anunță livrarea primei centrale fotovoltaice mobile din România către beneficiar, companie cu sediul în Ploiești, județul Prahova. Soluția — un container expandabil care se desfășoară pe aproximativ 60 de metri liniari de panouri fotovoltaice — alimentează un echipament 100% electric de subtraversări orizontale, eligibil pentru finanțări din fonduri europene.

O soluție pentru un decalaj structural al finanțărilor europene

Legislația actuală a Uniunii Europene impune ca echipamentele achiziționate din fonduri europene și prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) să fie 100% electrice, fără emisii directe. Această cerință a creat un decalaj operațional: echipamentele eligibile sunt frecvent destinate utilizării pe șantiere izolate, acolo unde rețeaua publică de energie electrică lipsește sau este insuficientă, iar soluțiile clasice de alimentare — generatoarele diesel — contravin chiar principiului pentru care s-au cheltuit banii europeni.

Centrala fotovoltaică fixă, ca alternativă, presupune un parcurs birocratic de minimum șase luni — autorizație de construcție, racord la rețea, aviz ANRE — și o instalare permanentă într-o singură locație, în contradicție cu specificul șantierelor mobile care se relochează de la un proiect la altul.

Centrala fotovoltaică mobilă livrată de UZINEX rezolvă simultan ambele probleme: este integrată într-un container transportabil, nu necesită autorizație de construcție și se redislocă împreună cu echipa client la fiecare nou șantier.

Configurația livrată către beneficiar

Modelul livrat reprezintă varianta compactă din gama UZINEX de centrale fotovoltaice mobile, dimensionată pentru alimentarea unui echipament electric de subtraversări orizontale și a sculelor auxiliare de șantier.

Specificații tehnice principale:

  • Panouri fotovoltaice instalate: 24 kW
  • Sistem de stocare: 52 kWh baterii LiFePO4
  • Invertor hibrid: 24 kW
  • Dimensiune container transport: 3 × 2,5 metri
  • Lungime panouri desfășurate: ~60 metri liniari
  • Conectică: priză 220 V monofazic, priză 380 V trifazic, priză încărcare auto electric
  • Climatizare: aer condiționat integrat pentru menținerea bateriilor la temperatură optimă
  • Mobilitate: roți tip off-road pentru deplasare pe teren accidentat

Configurația conectică a fost dimensionată conform cerințelor beneficiarului. La cerere, modelul poate fi extins cu prize suplimentare, sisteme de iluminat exterior, monitorizare la distanță și conectivitate GSM.

Gama completă: de la 3 metri la 12 metri lungime container

Modelul livrat către beneficiar reprezintă varianta de intrare a gamei UZINEX. Producătorul oferă centrale fotovoltaice mobile în configurații adaptate volumului de consum al fiecărui client, de la modelul compact până la containerul industrial 40 ft.

La capătul superior al gamei, containerul de 12 metri lungime poate găzdui până la 160 kW panouri fotovoltaice instalate și 620 kWh capacitate de stocare — o autonomie comparabilă cu o microcentrală fixă, fără constrângerile birocratice ale acesteia. Toate variantele sunt customizabile pe specificul fiecărui proiect.

Aplicații dincolo de șantierele civile

O centrală fotovoltaică mobilă este o soluție multi-funcțională. Aplicațiile identificate de UZINEX includ:

  • Șantiere de construcții civile și lucrări edilitare
  • Echipamente electrice alimentate pe fonduri europene și PNRR
  • Operațiuni militare și tabere temporare
  • Stații mobile de încărcare auto electric
  • Evenimente outdoor și festivaluri
  • Operațiuni de ajutor umanitar în zone fără infrastructură energetică

„Există un decalaj structural între cerințele actuale ale fondurilor europene — care impun echipamente 100% electrice — și capacitatea reală a infrastructurii de a livra energie acolo unde se desfășoară lucrările. Centrala fotovoltaică mobilă este răspunsul nostru concret la acest decalaj. Este o soluție românească, gândită pentru o problemă reală a pieței locale, livrată unui client român care a luat decizia corectă de a investi în echipamente eligibile pentru finanțările UE.”

Andrei-Sorin Baciu, co-fondator UZINEX

Pentru un studiu de caz tehnic complet, cu fotografii și detalii suplimentare despre implementarea la beneficiar, vezi:

🔗 Sursa originală — studiu de caz detaliat: www.uzinex.ro/studii-de-caz/centrala-fotovoltaica-mobila-ars-industrial

Despre UZINEX

UZINEX (SC GW LASER TECHNOLOGY SRL) este un integrator industrial român cu sediul în județul Iași, specializat în furnizarea de soluții turnkey pentru echipamente CNC, laser, energie regenerabilă, ambalare, reciclare, prelucrarea metalelor și utilaje grele. Compania oferă garanție de 60 de luni pe echipamente, suport tehnic sub 36 de ore și eligibilitate pentru finanțări din fonduri europene și PNRR. Mai multe informații la www.uzinex.ro.

Contact pentru presă:
Andrei-Sorin Baciu — Co-fondator UZINEX
📧 Email: contact@uzinex.ro
📞 Telefon: +40 785 377 577
🌐 Web: www.uzinex.ro
— S F Â R Ș I T C O M U N I C A T —
{ „@context”: „https://schema.org”, „@type”: „NewsArticle”, „articleSection”: „Press Release”, „genre”: „Press Release”, „headline”: „UZINEX livrează prima centrală fotovoltaică mobilă din România către ARS INDUSTRIAL”, „alternativeHeadline”: „Soluția elimină autorizația de construcție pentru proiectele alimentate cu energie regenerabilă pe fonduri europene”, „description”: „UZINEX (SC GW LASER TECHNOLOGY SRL) a livrat prima centrală fotovoltaică mobilă din România către SC ARS INDUSTRIAL SRL, companie din Ploiești. Soluția alimentează un echipament 100% electric de subtraversări orizontale.”, „datePublished”: „2026-05-25T10:00:00+03:00”, „dateModified”: „2026-05-25T10:00:00+03:00”, „inLanguage”: „ro-RO”, „isAccessibleForFree”: true, „url”: „https://www.uzinex.ro/studii-de-caz/centrala-fotovoltaica-mobila-ars-industrial”, „author”: {„@type”: „Organization”, „name”: „UZINEX”, „url”: „https://www.uzinex.ro”, „legalName”: „SC GW LASER TECHNOLOGY SRL”}, „publisher”: {„@type”: „Organization”, „name”: „UZINEX”, „legalName”: „SC GW LASER TECHNOLOGY SRL”, „url”: „https://www.uzinex.ro”, „logo”: {„@type”: „ImageObject”, „url”: „https://www.uzinex.ro/logo.png”}}, „about”: [{„@type”: „Thing”, „name”: „Centrală fotovoltaică mobilă”}, {„@type”: „Thing”, „name”: „Energie regenerabilă industrială”}, {„@type”: „Thing”, „name”: „Fonduri europene pentru echipamente electrice”}], „mentions”: [{„@type”: „Organization”, „name”: „SC ARS INDUSTRIAL SRL”, „address”: {„@type”: „PostalAddress”, „addressLocality”: „Ploiești”, „addressRegion”: „Prahova”, „addressCountry”: „RO”}}], „keywords”: „centrală fotovoltaică mobilă, energie regenerabilă, fonduri europene, panouri solare container, UZINEX, ARS INDUSTRIAL, subtraversări electrice, PNRR” }

Citeste in continuare

Parteneri

Știri noi din Vâlcea

Uncategorized2 zile inainte

City break Paris – câteva zile în unul dintre cele mai cunoscute orașe ale Europei

Parisul este una dintre acele destinații care pot fi descoperite în multe feluri. Pentru unii, înseamnă Turnul Eiffel, Sena și...

Startul editiei a III-a a 24h Endurance Bike Race la MotorPark Romania Startul editiei a III-a a 24h Endurance Bike Race la MotorPark Romania
Sport3 zile inainte

24h Endurance Bike Race 2026: 640 de kilometri în 24 de ore la MotorPark România

Peste 24 de ore de competiție, sute de kilometri parcurși, dueluri până la ultimele ture și o nouă demonstrație că...

Afaceri4 zile inainte

Optimizarea SEO: cum construiești vizibilitate, trafic și rezultate durabile

Ghid practic pentru creșterea organică a unui site de business SEO nu înseamnă doar poziții în Google Optimizarea pentru motoarele...

Deschiderea actiunii de promovare a judo-ului la Scoala Gimnaziala nr. 39 din Sectorul 2 Bucuresti Deschiderea actiunii de promovare a judo-ului la Scoala Gimnaziala nr. 39 din Sectorul 2 Bucuresti
Sport4 zile inainte

JUDO MAI APROAPE DE COPII, ÎN SECTORUL 2!

În cadrul parteneriatului dintre Federația Română de Judo și Primăria Sectorului 2 București, la Școala Gimnazială nr. 39 a avut...

Uncategorized6 zile inainte

HONOR aduce tehnologia mai aproape de familii la Big Little Festival 2026

AI, jocuri, provocări interactive și experiențe creative îi așteaptă pe copii și părinți în zona HONOR, între 21 și 23...

Uncategorized6 zile inainte

Travel business – soluții eficiente pentru călătoriile profesionale ale companiilor

Deplasările profesionale fac parte din activitatea multor companii, fie că vorbim despre întâlniri cu parteneri, conferințe, târguri internaționale sau vizite...

Uncategorized6 zile inainte

Wawsome lanseaza campania „Cunoaste-ti drepturile” pentru a informa consumatorii despre dreptul la accesibilitate digitala

Bucuresti, 18 August 2026– La un an de la intrarea in vigoare a obligatiilor privind accesibilitatea digitala pentru numeroase produse...

Uncategorized6 zile inainte

Xiaomi aduce în România seria REDMI 17, cu o baterie de 7.500 mAh, un ecran generos de 6,9 inch și rezistență pentru utilizarea zilnică

București, 18 august 2026 – Xiaomi aduce în România seria REDMI 17, cea mai nouă generație a gamei sale de smartphone-uri...

Uncategorized6 zile inainte

3 zile. 15 ani de Summer Well. Un weekend care ramane cu noi.

Summer Well si-a incheiat editia aniversara de 15 ani dupa trei zile in care muzica, arta, designul si energia publicului...

Afaceri7 zile inainte

Eveniment parfumat la malul mării: Oriflame lansează  două noi parfumuri de nișă create în colaborare cu Givaudan Paris la Hotel Carmen International

În această vară, parfumurile Top Scents by Oriflame se regăsesc într-unul dintre cele mai elegante decoruri de pe litoralul românesc. Pentru al...

Social7 zile inainte

O româncă din Top 100 Români de Pretutindeni atrage 500.000 de lire sterline pentru startup-ul său din Marea Britanie

FlairMakers, compania fondată de Raluca Epureanu, construiește infrastructura digitală pentru o nouă piață a muncii în HoReCa și este deja...

Uncategorizedo săptămână inainte

Ultimele știri – cum urmărești rapid informațiile care contează

Într-o singură zi pot apărea zeci de subiecte importante: decizii politice, schimbări economice, evenimente internaționale, accidente, informații din administrație sau...

o săptămână inainte

LumeaMuzicii.ro: OLiX de la Kiss FM, într-un interviu cu Alina Palade

OLiX de la Kiss FM este protagonistul unui interviu semnat de Alina Palade și publicat de LumeaMuzicii.ro pe 13 august...

Afacerio săptămână inainte

Shaorma Fest 2026: două zile de gastronomie și entertainment la Divertiland Water Park, lângă București, în septembrie

În toamna acestui an, România marchează o premieră națională: lansarea Shaorma Fest, primul festival dedicat exclusiv shaormei, cel mai apreciat street-food...

Uncategorizedo săptămână inainte

Roborock sărbătorește 12 ani de activitate printr-o serie de campanii promoționale

București, România – 14 august 2026 – Roborock sărbătorește 12 ani de activitate printr-o serie de campanii promoționale desfășurate pe parcursul...

Uncategorizedo săptămână inainte

Un singur telefon îți poate simplifica întreaga zi?

HONOR 600 Smart 5G combină autonomia extinsă, funcțiile inteligente și conectivitatea fără griji într-un smartphone accesibil București, 14 august 2026 – De...

Știrile Săptămânii