Connect with us

Exclusiv

Generalul (r) Răducanu rămâne fără titlul de doctor pentru plagiat, generalul (r) Bucinschi nu mai poate coordona doctorate – Ziarul Incisiv de Prahova

Publicat

pe

  • Fostul rector al Academiei Forțelor Aeriene „Henri Coandă” (AFA) din Brașov, generalul (r) de flotilă aeriană Gabriel Răducanu, rămâne fără titlul de doctor în Științe Militare după ce Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor (CNATDCU) a decis că teza de doctorat a acestuia este plagiată. 
  • Consiliul General al CNATDCU a votat cu unanimitate decizia de retragere a titlului de doctor deținut de Răducanu încă din 2011, după ce o comisie de specialiști ai CNATDCU a constatat, în mod oficial, că teza acestuia este plagiată.
  • Generalul (r) de flotilă aeriană Vasile Bucinschi, și el fost rector al Academiei Forțelor Aeriene Brașov, a fost sancționat cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă pe care îl avea încheiat cu UNAP, unde coordona doctorate. 
  • Totuși, sancțiunea dată de Comisia de Etică nu a mai fost aplicată de UNAP pentru că Bucinschi și-a dat demisia, o consecință imediată fiind faptul că acesta nu mai poate coordona teze de doctorat. 
  • Răducanu și Bucinschi sunt legați între ei nu numai printr-o veche prietenie: au semnat amândoi o carte care reprezintă conținutul tezei de doctorat a unui fost student al lui Bucinschi. Respectivul doctorand, Florentin-Gabriel Giuvară, a rămas fără titlul de doctor, care i-a fost infirmat de CNATDCU. 

Generalul (r) Răducanu

Pe 17 noiembrie 2020 arătam în exclusivitate pe PressOne faptul că paragrafe disparate sau texte bloc din 78 de pagini din teza de doctorat a lui Gabriel Răducanu sunt plagiate, după ce cu o zi înainte am dezvăluit că acesta devenise conferențiar universitar fără să îndeplinească criteriile cerute de lege.

La acel moment, Răducanu era general de flotilă aeriană activ și rector al Academiei Forțelor Aeriene (AFA) din Brașov.

Exact o lună mai târziu, pe 17 decembrie, președintele Klaus Iohannis semna decretul de trecere în rezervă a lui Gabriel Răducanu începând cu data de 30 decembrie 2020.

Sesizarea de plagiat pentru teza de doctorat a generalului (r) Gabriel Răducanu, rector al Academiei Forțelor Aeriene din Brașov la acel moment, a fost înregistrată la CNATDCU în data de 18 noiembrie 2020.

Dovezile publicate erau unele solide: arătau că o parte din conținutul tezei – adică cel puțin 78 de pagini – erau plagiate.  

Lucrarea științifică cu titlul Securitatea aeriană a României, parte integrantă a securității aeriene a NATO și a Uniunii Europene fusese susținută 2011 la Universitatea Națională de Apărare „Carol I” (UNAP) sub coordonarea gen. (r) prof. univ. dr. Mihail Orzeață.

Mai multe pagini din teză sunt plagiate dintr-o lucrare semnată de Mihail Orzeață, conducătorul lui de doctorat, iar altele, din două lucrări semnate de fostul rector al AFA Brașov, generalul (r) prof. univ. dr. Vasile Bucinschi, unul dintre cei trei referenți care au aprobat acordarea titlului de doctor pentru Răducanu.

Ceilalți doi referenți care au validat teza din punct de vedere științific au fost Florin Moisescu, și el fost rector al AFA Brașov – în prezent vicepreședinte al Academiei de Științe ale Securității Naționale (ASSN) –, și Mircea Boșcoianu, fost profesor la AFA, în prezent membru în Comisia de Științe politice, studii de securitate, științe militare, informații și ordine publică  din CNATDCU.

De altfel, profesorul Mircea Boșcoianu, de la Universitatea Transilvania din Brașov, este unul dintre cei trei profesori care au făcut parte din comisia de lucru a CNATDCU care a confirmat plagiatul.

Ceilalți doi membri ai comisiei de lucru a CNATDCU au fost profesorul Dragoș Petrescu, de la Universitatea din București, și profesorul Valentin Naumescu, de la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.

Verificarea 

Analizarea sesizării a urmat două trasee distincte.

Pe de-o parte, aceasta a fost trimisă la Comisia de Etică a Universității Naționale de Apărare „Carol I” – adică la universitatea la care teza a fost susținută – acolo unde, potrivit procedurii, sesizarea trebuie verificată.

Decizia comisiei de etică a universității care a decis acordarea titlului de doctor este una consultativă.

Surse din mediul academic susțin că decizia Comisiei de Etică a UNAP a fost că teza este plagiată și că a fost însoțită de propunerea de retragere a titlului de doctor acordat lui Răducanu în urmă cu zece ani.

În paralel cu această procedură s-a derulat procesul administrativ în interiorul CNATDCU, care a presupus, inițial, constituirea unei comisii de lucru, validată la finalul anului trecut de către Consiliul General.

Cei trei membri ai comisiei de lucru au analizat în mod distinct sesizarea, iar în rapoartele individuale cu toții au concluzionat că „sesizarea este îndreptățită”.

De altfel, în raportul comun se precizează că „opiniile celor trei membri au coincis, în sensul că toate cele trei rapoarte individuale au concluzionat că sesizarea este îndreptățită”.

În finalul documentului se regăsește și decizia comisie de lucru: „retragerea titlului de doctor acordat autorului tezei analizate”. 

Cele două documente – decizia consultativă a Comisiei de Etică a UNAP și raportul comun al comisie de lucru – au stat la baza deciziei Consiliului General al CNATDCU din data de 27 ianuarie 2021 de retragere a titlului de doctor al lui Gabriel Răducanu.

Decizia a fost luată cu unanimitate de voturi, însă nu este una definitivă, putând fi contestată de Răducanu.

Trecerea în rezervă 

Surse din mediul academic susțin că Gabriel Răducanu a luat în calcul ieșirea la pensie după ce la începutul lunii septembrie am dezvăluit faptul că acesta, împreună cu fostul rector al Academiei Forțelor Aeriene Brașov, Vasile Bucinschi, a semnat o carte care reprezenta teza de doctorat a lui Florentin-Gabriel Giuvară.

Este vorba despre lucrarea „Integrarea apărării aeriene și antirachetă la nivel național în context euroatlantic”, apărută în iunie 2020. 

Titlul cărții are trei cuvinte în plus față de cel al tezei de doctorat „Integrarea apărării aeriene și antirachetă la nivel național”, susținută anul trecut în martie la UNAP de către comandorul Florentin-Gabriel Giuvară, comandantul Centrului de Operații Aeriene din cadrul Statului Major al Forțelor Aeriene.

Coordonatorul de doctorat al lui Giuvară a fost generalul (r) de flotilă aeriană Vasile Bucinschi.

Prim-autor pe coperta cărții este trecut Bucinschi, al doilea, Răducanu, iar autorul tezei, Giuvară – cel care se presupune că a muncit pentru respectiva cercetare științifică –, este ultimul.

Lucrarea a fost inclusă de Vasile Bucinschi în fișa de verificare pentru concursul de profesor universitar pe care l-a susținut anul trecut, la finalul lunii august, la Academia Forțelor Aeriene Brașov, pe care o condusese ca rector până în august 2017.

Bucinschi și Răducanu, care și-au însușit conținutul tezei de doctorat a lui Florentin-Gabriel Giuvară, au comis plagiat în acest caz.

La momentul publicării cărții, în iunie 2020, CNATDCU nu verificase și nu confirmase acordarea titlului de doctor lui Florentin-Gabriel Giuvară pentru teza „Integrarea apărării aeriene și antirachetă la nivel național”, susținută în martie

La finalul anului trecut, teza de doctorat a lui Florentin-Gabriel Giuvară a intrat în analiza CNATDCU, iar Comisia de Științe politice, studii de securitate, științe militare, informații și ordine publică a infirmat propunerea de acordarea a titlului de doctor venită de la UNAP.

Consiliul General al CNATDCU a validat decizia de neacordare a titlului de doctor lui Florentin-Gabriel Giuvară.

Întrebat despre contribuția la cartea pe care o semnează împreună cu Bucinschi și Giuvară, Gabriel Răducanu a răspuns într-un mod neașteptat: „Dar curiozitatea de ce vă macină?”, apoi a continuat cu un răspuns mai clar: „Vă dați seama că am scris foarte mult la acea carte”.

Când l-am întrebat despre conținutul identic al tezei și al cărții, generalul Gabriel Răducanu a întrebat, în același stil, „La dumneavoastră care este problemuța?”. 

Gabriel Răducanu și-a depus cererea de pensionare după apariția celor două articole despre cariera sa academică – mai exact despre postul de conferențiar ocupat fără a îndeplini criteriile cerute de lege și despre plagiatul în teza de doctorat, apărute la mijlocul lunii noiembrie – , susțin surse din Ministerul Apărării.

Trecerea în rezervă a lui Răducanu a fost avizată mai întâi de Statul Major al Forțelor Aeriene, de Statul Major al Apărării, mai apoi de ministrul Apărării Nicolae Ciucă, iar, în final, decretul de trecere în rezervă a fost semnat de președintele Klaus Iohannis pe 17 decembrie 2020, cu aplicare din 30 noiembrie 2020.

Generalul (r) Bucinschi

Consecințe au existat și pentru celălalt fost rector al Academiei Forțelor Aeriene din Brașov despre care am scris spre finalul anului trecut.

Pe 2 septembrie 2020 publicam în exclusivitate pe PressOne faptul că generalul (r) de flotilă aeriană Vasile Bucinschi a fost declarat câștigător al unui concurs pentru un post de profesor organizat la Academia Forțelor Aeriene din Brașov, universitatea pe care a condus-o în trecut.

Vasile Bucinschi în august 2016, la o ceremonie în cadrul Academiei Forțelor Aeriene din Brașov, pe care a condus-o, ca rector, până în vara lui 2017. FOTO: AFA, contul oficial de Facebook

La acel moment, Academia era condusă de generalul (r) Gabriel Răducanu, cel cu care Bucinschi semnase câteva luni mai devreme cartea care reprezenta teza de doctorat a fostului student al lui Bucinschi, Florentin-Gabriel Giuvară. Acea carte a fost inclusă în punctajul necesar lui Bucinschi pentru postul de profesor universitar.

Bucinschi a fost declarat „admis” fără să îndeplinească unele dintre criteriile obligatorii cerute de lege – de exemplu numărul de cărți publicate. În plus, acesta a fost admis după ce metodologia de concurs a fost modificată radical înainte de susținerea examenului, criteriile suplimentare impuse de AFA Brașov fiind diminuate.

După ce am publicat investigația în care am arătat că Vasile Bucinschi a plagiat alături de Gabriel Răducanu teza de doctorat a fostului său doctorand, Florentin-Gabriel Giuvară, rectorul UNAP, generalul Dorin-Corneliu Pleșcan, a numit o comisie de analiză pentru „verificarea și analiza informațiilor publicate în presă”. 

Deși Comisia de analiză a propus sancționarea lui Vasile Bucinschi cu desfacerea contractului de muncă din motive disciplinare, iar Comisia de Etică a UNAP a aprobat-o, această decizie nu a fost pusă în aplicare.

Generalul (r) de flotilă aeriană Vasile Bucinschi și-a dat demisia de la Universitatea Națională de Apărare „Carol I”, unde avea contract pentru coordonarea de doctorate la Școala Doctorală, în urma unei înțelegeri.

Motivația deciziei prin care s-a stabilit sancționarea disciplinară a lui Bucinschi este uluitoare, ba chiar contradictorie: deși comisia care a anchetat acuzația de plagiat a constatat că 90% din conținutul cărții semnate de Bucinschi, Răducanu și Giuvară este identic cu cel al tezei de doctorat a lui Giuvară, Bucinschi a fost sancționat doar pentru că a publicat respectiva carte înainte ca Giuvară să aibă titlul de doctor atribuit prin ordin de ministru.

Analiza

Comisia de analiză l-a înștiințat pe generalul (r) Vasile Bucinschi despre faptul că analizează acuzația că ar fi plagiat teza de doctorat a comandorului Giuvară în cartea „Integrarea apărării aeriene și antirachetă la nivel național în context euroatlantic”. 

Patru zile mai târziu, Vasile Bucinschi și-a prezentat apărarea în fața Comisiei și a pus la dispoziția acesteia cartea „Integrarea apărării aeriene și antirachetă la nivel național în context euroatlantic”, semnată împreună cu Răducanu și Giuvară, dar și teza de doctorat a lui Giuvară.

„Comisia a analizat conținutul celor două lucrări în format tipărit și identifică aproximativ 90% similitudine între acestea”, se precizează în raportul Comisie de analiză.

Unul dintre exemplele de diferență între cele două lucrări dat de Comisie de analiză se referă la paginile 7 – 8 din carte, care nu apar în teza de doctorat.

Această afirmație este una falsă și arată faptul că Comisia de analiză și-a făcut superficial treaba. Conținutul de la paginile 7 – 8 din parte, care corespund Cuvântului înainte, se regăsesc în Introducerea tezei de doctorat a lui Giuvară, la paginile 10 – 11.

Exemplele de acest fel pot continua.

Deși Comisia de analiză a constatat că 90% din conținutul tezei de doctorat a lui Florentin-Gabriel Giuvară este identică cu cartea „Integrarea apărării aeriene și antirachetă la nivel național în context euroatlantic”, semnată de Bucinschi, Răducanu și Giuvară, concluziile sunt de-a dreptul uluitoare: acuzația de plagiat la adresa lui Bucinschi este „nefondată”. 

Explicația Comisiei de analiză este și mai surprinzătoare: cartea „Integrarea apărării aeriene și antirachetă la nivel național în context euroatlantic” a fost publicată și sub semnătură de autorului tezei, adică a doctorandului Florentin-Gabriel Giuvară.

Comandorul Florentin Giuvară. FOTO: roaf.ro.

Comisia nu menționează nimic despre faptul că „autorul tezei” a fost semnat ca cel de-al treilea autor pe coperta cărții, deși s-a constatat că 90% din munca lui a fost asumată de Bucinschi și Răducanu.

Într-o manieră absolut disonantă, Comisia de analiză îl găsește vinovat pe Vasile Bucinschi de două lucruri care nu au legătură directă cu plagiatul, ci de lucruri care decurg din evidentul plagiat comis de acesta și de Răducanu:

  • Bucinschi e vinovat pentru că „nu l-a informat și consiliat pe studentul doctorand despre consecințele care decurg din publicarea tezei” înainte de conferirea titlului de doctor;
  • Bucinschi e vinovat pentru că a publicat teza lui Giuvară în coautorat cu acesta înainte de atribuirea titlului de doctor, fapt care pune în discuție „imposibilitatea identificării distincte a contribuției fiecăruia [dintre coautori]”, deși Comisia însăși stabilește un procent de 90% similitudine între teză și carte;

„Față de cele constatate, Comisia de analiză propune Comisiei de Etică sancționarea gen. (r) Vasile Bucinschi cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă”. 

De la desfacerea contractului de muncă la demisie

Raportul Comisiei de analiză a fost aprobat de Comisia de Etică a UNAP în data de 7 octombrie 2010.

Totuși, potrivit unui răspuns primit de la Biroul de Presă al UNAP și semnat de generalul Dorin-Corneliu Pleșcan, rectorul UNAP, raporturile juridice ale lui Vasile Bucinschi cu Universitatea Națională de Apărare „Carol I” au încetat, prin demisie, la data de 4 noiembrie 2020.

Acest lucru înseamnă că decizia de desfacere a contractului de muncă pe care Bucinschi îl avea cu UNAP nu a fost pusă în aplicare.

Surse din mediul academic susțin că Bucinschi a ajuns la o înțelegere cu conducerea UNAP pentru a pleca prin demisie.

În același răspuns primit de la UNAP se mai precizează că Consiliul Școlii Doctorale a luat act de solicitarea lui Vasile Bucinschi „privind încetarea raporturilor juridice în calitate de conducător de doctorat”, iar în 14 noiembrie 2020 „a decis scoaterea din evidența Școlii Doctorale, din calitatea de conducător de doctorat asociat și redistribuirea doctoranzilor aflați în îndrumare la acest moment”.

Conducerea UNAP mai susține faptul că Școala Doctorală a UNAP nu va iniția demersuri pentru a-i retrage calitatea de conducător de doctorat a lui Vasile Bucinschi și că „pentru abaterile analizate de către Comisia de Etică a fost dispusă cea mai drastică sancțiune, respectiv desfacerea contractului de muncă, conform Legii 1/2011, art. 312”.

În răspuns se mai precizează că Școala Doctorală a UNAP este singura instituție care derulează studii de doctorat în domeniul Științe Militare, „astfel, domnul gl. fl. aer. (r) prof. univ. dr. Vasile Bucinschi nu se poate afilia la nicio altă școală doctorală și nici reafilia la Școala Doctorală a UNAP, în virtutea prevederilor art. 13, litera c) din Regulamentul Școlii Doctorale, care stipulează faptul că încălcarea prevederilor Codului de etică este incompatibilă cu calitatea de conducător de doctorat”.

Nu mai e membru în ASSN

Anul trecut, în luna septembrie, scriam că Vasile Bucinschi a devenit în vara trecută membru corespondent al Academiei de Științe ale Securității Naționale (ASSN), una dintre cele mai opace instituții, înființată de fostul vicepremier Gabriel Oprea și de fostul director al SRI George Maior.

La acel moment scriam că numirea lui Bucinschi în ASSN are legătură cu vicepreședintele instituției, Gabriel-Florin Moisescu, general de flotilă aeriană și fost rector al Academiei Forțelor Aeriene din Brașov exact înaintea lui Bucinschi.

Recent, numele lui Bucinschi a fost scos din lista de membri ai ASSN care figurează pe site-ul instituției, iar surse din mediul universitar susțin că Bucinschi a făcut cerere de retragere din ASSN după demisia de la UNAP.

Președinte interimar al ASSN este Remus Pricopie, rectorul SNSPA, cel care a preluat această funcție în vara lui 2015 de la George Maior, după ce acesta a fost numit ambasador al României în SUA.

Prin legea de înființare, ASSN se află în coordonarea Ministerului Apărării, Ministerului de Interne și a SRI. Deși în Parlamentul României există de mai mulți ani o propunere de desființare a ASSN, instituția încă rezistă, în ciuda scandalurilor care o înconjoară și a dezvăluirilor despre faptul că este o instituție-sinecură – care asigură un salariu pe viață unor apropiați ai lui Oprea și Maior, care nu au nicio activitate de cercetare reală – dar și a lipsei de transparență și a situațiilor de încălcare a integrității academice și plagiat comise de unii dintre membrii acesteia.

https://pressone.ro/urmarile-investigatiilor-pressone-generalul-r-raducanu-ramane-fara-titlul-de-doctor-pentru-plagiat-generalul-r-bucinschi-nu-mai-poate-coordona-doctorate?fbclid=IwAR2mNf0rodHlEt2O_gDG9pSkb5cF9wiO9R1fZNsDhAn1OheUpulJtjXEEtk

Afaceri

UZINEX livrează prima centrală fotovoltaică mobilă din România către ARS INDUSTRIAL | Comunicat de presă

Publicat

pe

De

📰 Comunicat de presă

Soluția elimină autorizația de construcție pentru proiectele alimentate cu energie regenerabilă pe fonduri europene

Iași, România — 25 mai 2026 — UZINEX, integrator industrial cu sediul în județul Iași, anunță livrarea primei centrale fotovoltaice mobile din România către beneficiar, companie cu sediul în Ploiești, județul Prahova. Soluția — un container expandabil care se desfășoară pe aproximativ 60 de metri liniari de panouri fotovoltaice — alimentează un echipament 100% electric de subtraversări orizontale, eligibil pentru finanțări din fonduri europene.

O soluție pentru un decalaj structural al finanțărilor europene

Legislația actuală a Uniunii Europene impune ca echipamentele achiziționate din fonduri europene și prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) să fie 100% electrice, fără emisii directe. Această cerință a creat un decalaj operațional: echipamentele eligibile sunt frecvent destinate utilizării pe șantiere izolate, acolo unde rețeaua publică de energie electrică lipsește sau este insuficientă, iar soluțiile clasice de alimentare — generatoarele diesel — contravin chiar principiului pentru care s-au cheltuit banii europeni.

Centrala fotovoltaică fixă, ca alternativă, presupune un parcurs birocratic de minimum șase luni — autorizație de construcție, racord la rețea, aviz ANRE — și o instalare permanentă într-o singură locație, în contradicție cu specificul șantierelor mobile care se relochează de la un proiect la altul.

Centrala fotovoltaică mobilă livrată de UZINEX rezolvă simultan ambele probleme: este integrată într-un container transportabil, nu necesită autorizație de construcție și se redislocă împreună cu echipa client la fiecare nou șantier.

Configurația livrată către beneficiar

Modelul livrat reprezintă varianta compactă din gama UZINEX de centrale fotovoltaice mobile, dimensionată pentru alimentarea unui echipament electric de subtraversări orizontale și a sculelor auxiliare de șantier.

Specificații tehnice principale:

  • Panouri fotovoltaice instalate: 24 kW
  • Sistem de stocare: 52 kWh baterii LiFePO4
  • Invertor hibrid: 24 kW
  • Dimensiune container transport: 3 × 2,5 metri
  • Lungime panouri desfășurate: ~60 metri liniari
  • Conectică: priză 220 V monofazic, priză 380 V trifazic, priză încărcare auto electric
  • Climatizare: aer condiționat integrat pentru menținerea bateriilor la temperatură optimă
  • Mobilitate: roți tip off-road pentru deplasare pe teren accidentat

Configurația conectică a fost dimensionată conform cerințelor beneficiarului. La cerere, modelul poate fi extins cu prize suplimentare, sisteme de iluminat exterior, monitorizare la distanță și conectivitate GSM.

Gama completă: de la 3 metri la 12 metri lungime container

Modelul livrat către beneficiar reprezintă varianta de intrare a gamei UZINEX. Producătorul oferă centrale fotovoltaice mobile în configurații adaptate volumului de consum al fiecărui client, de la modelul compact până la containerul industrial 40 ft.

La capătul superior al gamei, containerul de 12 metri lungime poate găzdui până la 160 kW panouri fotovoltaice instalate și 620 kWh capacitate de stocare — o autonomie comparabilă cu o microcentrală fixă, fără constrângerile birocratice ale acesteia. Toate variantele sunt customizabile pe specificul fiecărui proiect.

Aplicații dincolo de șantierele civile

O centrală fotovoltaică mobilă este o soluție multi-funcțională. Aplicațiile identificate de UZINEX includ:

  • Șantiere de construcții civile și lucrări edilitare
  • Echipamente electrice alimentate pe fonduri europene și PNRR
  • Operațiuni militare și tabere temporare
  • Stații mobile de încărcare auto electric
  • Evenimente outdoor și festivaluri
  • Operațiuni de ajutor umanitar în zone fără infrastructură energetică

„Există un decalaj structural între cerințele actuale ale fondurilor europene — care impun echipamente 100% electrice — și capacitatea reală a infrastructurii de a livra energie acolo unde se desfășoară lucrările. Centrala fotovoltaică mobilă este răspunsul nostru concret la acest decalaj. Este o soluție românească, gândită pentru o problemă reală a pieței locale, livrată unui client român care a luat decizia corectă de a investi în echipamente eligibile pentru finanțările UE.”

Andrei-Sorin Baciu, co-fondator UZINEX

Pentru un studiu de caz tehnic complet, cu fotografii și detalii suplimentare despre implementarea la beneficiar, vezi:

🔗 Sursa originală — studiu de caz detaliat: www.uzinex.ro/studii-de-caz/centrala-fotovoltaica-mobila-ars-industrial

Despre UZINEX

UZINEX (SC GW LASER TECHNOLOGY SRL) este un integrator industrial român cu sediul în județul Iași, specializat în furnizarea de soluții turnkey pentru echipamente CNC, laser, energie regenerabilă, ambalare, reciclare, prelucrarea metalelor și utilaje grele. Compania oferă garanție de 60 de luni pe echipamente, suport tehnic sub 36 de ore și eligibilitate pentru finanțări din fonduri europene și PNRR. Mai multe informații la www.uzinex.ro.

Contact pentru presă:
Andrei-Sorin Baciu — Co-fondator UZINEX
📧 Email: contact@uzinex.ro
📞 Telefon: +40 785 377 577
🌐 Web: www.uzinex.ro
— S F Â R Ș I T C O M U N I C A T —
{ „@context”: „https://schema.org”, „@type”: „NewsArticle”, „articleSection”: „Press Release”, „genre”: „Press Release”, „headline”: „UZINEX livrează prima centrală fotovoltaică mobilă din România către ARS INDUSTRIAL”, „alternativeHeadline”: „Soluția elimină autorizația de construcție pentru proiectele alimentate cu energie regenerabilă pe fonduri europene”, „description”: „UZINEX (SC GW LASER TECHNOLOGY SRL) a livrat prima centrală fotovoltaică mobilă din România către SC ARS INDUSTRIAL SRL, companie din Ploiești. Soluția alimentează un echipament 100% electric de subtraversări orizontale.”, „datePublished”: „2026-05-25T10:00:00+03:00”, „dateModified”: „2026-05-25T10:00:00+03:00”, „inLanguage”: „ro-RO”, „isAccessibleForFree”: true, „url”: „https://www.uzinex.ro/studii-de-caz/centrala-fotovoltaica-mobila-ars-industrial”, „author”: {„@type”: „Organization”, „name”: „UZINEX”, „url”: „https://www.uzinex.ro”, „legalName”: „SC GW LASER TECHNOLOGY SRL”}, „publisher”: {„@type”: „Organization”, „name”: „UZINEX”, „legalName”: „SC GW LASER TECHNOLOGY SRL”, „url”: „https://www.uzinex.ro”, „logo”: {„@type”: „ImageObject”, „url”: „https://www.uzinex.ro/logo.png”}}, „about”: [{„@type”: „Thing”, „name”: „Centrală fotovoltaică mobilă”}, {„@type”: „Thing”, „name”: „Energie regenerabilă industrială”}, {„@type”: „Thing”, „name”: „Fonduri europene pentru echipamente electrice”}], „mentions”: [{„@type”: „Organization”, „name”: „SC ARS INDUSTRIAL SRL”, „address”: {„@type”: „PostalAddress”, „addressLocality”: „Ploiești”, „addressRegion”: „Prahova”, „addressCountry”: „RO”}}], „keywords”: „centrală fotovoltaică mobilă, energie regenerabilă, fonduri europene, panouri solare container, UZINEX, ARS INDUSTRIAL, subtraversări electrice, PNRR” }

Citeste in continuare

Exclusiv

Festivalul Suflet de România: Peste 100 de producători și artizani locali, apreciați de 25.000 de participanți sosiți pe Domeniul Regal Săvârșin

Publicat

pe

De

Pentru al patrulea an consecutiv, în ultimul weekend al lunii aprilie, festivalul Suflet de România a readus la viață lumea satului de altădată, cu artizani ai gustului autentic, meșteșugari gata să arate tainele unor meserii transmise din moși-strămoși și cu artiști din și pentru toate generațiile. A fost cea mai amplă ediție organizată până acum de Profi, cu peste 25.000 de participanți din toate colțurile țării și chiar din afara granițelor, care pe parcursul a două zile au descoperit cum sunt continuate tradițiile, unind  comunitățile.

Pe lângă întâlnirea cu mici producători locali, meșteșugari și artizani din toată România, vizitatorii s-au bucurat de ateliere cu meșteșugari iscusiți, piese de teatru în aer liber, dansuri populare, concerte live și de o intervenție surpriză a Grupului Vocal SONG. Pe scena celei de-a patra ediții a festivalului Suflet de România au urcat, între alții,  Theo Rose, Damian Drăghici & Brothers, Nicolae Furdui Iancu, Nicoleta Voica, David Ciente, Maria Chivu și Grupul Jianca.

Evenimentul s-a desfășurat cu participarea Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei României, a Alteței Sale Regale Radu, Principele Consort al României, alături de Xavier Piesvaux, Country Manager Ahold Delhaize România, Mihai Spulber, Business Unit Lead Profi, Gabriela Sîrbu, Director de sustenabilitate Ahold Delhaize România, numeroase oficialități, autorități centrale și locale și alți reprezentanți Profi și Mega Image. Startul oficial a fost dat sâmbătă, după ce distinsul grup a încheiat un tur al micilor producători și artizani.

Evenimentul a continuat și tradiția caravanei medicale, oferind din nou consultații gratuite pentru comunitatea din Săvârșin și împrejurimi, cu ajutorul unor medici specialiști în oftalmologie, cardiologie, neurologie, pneumologie și ORL. Pentru a veni în sprijinul oamenilor, mai ales al celor cu posibilitate redusă de deplasare, Profi a adus aproape de ei servicii medicale de calitate, prin implicarea experților de la Asociația ATI „Aurel Mogoșeanu” din Timișoara.

„Suflet de România este o oglindă pentru tot ceea ce este frumos, bun și pentru ceea ce ne face bine și merită păstrat și transmis mai departe. Festivalul care la actuala ediție a adunat  peste 25.000 de participanți veniți din toate colțurile țării, dar și din afara granițelor, arată cum se pot consolida comunitățile și susține micii producători locali, artizanii și meșteșugarii români pentru a face în continuare ceea ce știu ei cel mai bine. Festivalul nu  are o miză economică pentru Profi, dar  aduce un câștig clar pentru români și pentru România. Împreună învățăm cum să promovăm tradițiile și să susținem comunități, să fim uniți în jurul valorilor autentice și să redescoperim bucuria de a petrece timp împreună în mijlocul naturii, mai conectați unii cu ceilalți”, declară Gabriela Sîrbu, Director de sustenabilitate Ahold Delhaize România.  

Festivalul Suflet de România încurajează comunitatea să se conecteze la valorile autentice, la gusturile bune și la tradițiile satului românesc prin intermediul unor experiențe trăite într-un cadru natural în care este recreată lumea rurală. 

Tradiție pentru susținerea producătorilor locali

 La Profi implicarea în comunitate este o tradiție căreia îi sunt dedicate timp și resurse, inclusiv Raftul cu Bunătăți Locale, cel mai amplu program de susținere a micilor producători locali artizanali. Dincolo de prezența la Raftul cu Bunătăți Locale din magazinele Profi, micii producători locali își spun poveștile și își prezintă oferta și pe cea mai amplă și premiată platformă națională de promovare a lor, Via-Profi.ro, prin intermediul căreia oricine poate porni într-o călătorie plină de savoare a gusturilor din România.

Prin numărul angajaților săi, Profi, parte din grupul Ahold Delhaize, este în topul angajatorilor privați din România. PROFI SUPER, PROFI GO și PROFI LOCO, formatele de magazin ale rețelei, au o gamă de 5.000 de produse apreciate de cei peste 1,6 milioane de clienți care zilnic își fac aici cumpărăturile. Mai bine de 94% dintre aceste produse provin de la parteneri din România.

Citeste in continuare

Exclusiv

Compania Românească producătoare de profile PVC, Klass Coating System, prezentă la FENSTERBAU FRONTALE 2026

Publicat

pe

De

În perioada 24-27 martie 2026, orașul Nürnberg, Germania, a fost din nou punctul central al industriei internaționale a ferestrelor, ușilor și fațadelor, găzduind evenimentul de referință FENSTERBAU FRONTALE 2026. Printre participanții de marcă s-a numărat și Klass Coating System, o companie din Judeţul Vâlcea şi unul dintre cei mai importanți producători europeni de profile PVC pentru ferestre și uși termoizolante, prezent în cadrul Pavilionului României.

Recunoscut drept cel mai important târg internațional dedicat acestui sector, FENSTERBAU FRONTALE reunește lideri din industrie, specialiști și inovatori, oferind un cadru ideal pentru schimb de idei, descoperirea celor mai noi tehnologii și dezvoltarea de parteneriate strategice. Ediția din 2026 aduce în prim-plan inovațiile și soluțiile de ultimă generație care modelează viitorul industriei.

Participarea Klass Coating System la acest eveniment confirmă angajamentul companiei de a susține evoluția domeniului tâmplăriei termoizolante și de a contribui activ la dezvoltarea acestuia. Pe parcursul acestor zile, compania a prezentat direcțiile sale de dezvoltare, noutățile pregătite pentru acest an și viziunea orientată către performanță și sustenabilitate.

Primele zile ale evenimentului au fost marcate de un interes crescut din partea vizitatorilor, generând discuții aplicate și oportunități valoroase de colaborare. Reprezentanții Klass Coating System, prin Directorul General Gabriel Ene, remarcă deja calitatea interacțiunilor și deschiderea participanților către soluții inovatoare, conturând noi perspective de dezvoltare.

„Prima zi ne-a adus exact ceea ce contează: oameni interesați, discuții aplicate și perspective care deschid noi direcții”, au transmis reprezentanții companiei, subliniind importanța dialogului direct cu profesioniști din industrie.

Pe întreaga durată a evenimentului, standul Klass Coating System a fost un punct de întâlnire pentru specialiști interesați de sisteme moderne de profile PVC, capabile să ofere stabilitate, eficiență și performanță în proiecte diverse. Compania își reafirmă astfel poziția de partener de încredere pentru producătorii și dezvoltatorii din domeniu.

Participarea la FENSTERBAU FRONTALE 2026 consolidează prezența Klass Coating System pe piața internațională, dar și deschiderea continuă către dialoguri profesionale și colaborări durabile. Evenimentul reprezintă o oportunitate valoroasă de a întări relațiile existente și de a iniția noi parteneriate, într-un context global dinamic și competitiv.

Despre Klass Coating System

Klass Coating System este o companie românească din Judeţul Vâlcea, cu capital privat, specializată în producția de profile din PVC pentru ferestre și uși termoizolante. Înființată în anul 2007, compania produce și furnizează profile PVC pentru ferestre și uși, sisteme complete de tâmplărie PVC, accesorii și componente compatibile.

Un element definitoriu al companiei este procesul de înfoliere, prin care profilele sunt finisate cu folii decorative și de protecție (imitație lemn, culori moderne), oferind atât estetică, cât și rezistență în timp.

Citeste in continuare

Parteneri

Știri noi din Vâlcea

Uncategorizedo zi inainte

Philips lansează primul monitor standalone cu ecran pe ambele laturi

Monitorul are un design inovator care permite noi moduri de lucru și deschide noi oportunități de business Philips 24B2D5300 Video...

Uncategorizedo zi inainte

Samsung dă startul campaniei cu oferte și beneficii pentru electrocasnicele inteligente BESPOKE AI

București, 25 mai 2026 – Samsung Electronics lansează o nouă campanie, desfășurată în perioada 25 mai – 7 iunie 2026, care...

Afaceri2 zile inainte

UZINEX livrează prima centrală fotovoltaică mobilă din România către ARS INDUSTRIAL | Comunicat de presă

📰 Comunicat de presă Soluția elimină autorizația de construcție pentru proiectele alimentate cu energie regenerabilă pe fonduri europene Iași, România...

Uncategorized2 zile inainte

Hüseyin Azman: „Pentru pacientul român, timpul de așteptare este la fel de determinant ca și costul”

Cererea în creștere pentru tratamente dentare în Europa antrenează piața globală de turism medical într-un nou val de expansiune. Începând...

Uncategorized5 zile inainte

Samsung lansează versiunea beta One UI 9 pentru utilizatorii seriei Galaxy S26

One UI 9 beta oferă o experiență mobilă mai intuitivă și personalizată, cu îmbunătățiri în ceea ce privește creativitatea, accesibilitatea...

Uncategorized5 zile inainte

Dyson Beauty revine la festivalul de film de la Cannes

Cea de-a 79-a ediție a Festivalului de Film de la Cannes, unul dintre cele mai prestigioase evenimente culturale din lume,...

Uncategorized5 zile inainte

Agenda GPeC SUMMIT 26 Mai 2026 este publicată: 16 speakeri, Conferință, Expo, Networking și content practic despre ce funcționează acum și ce urmează în E-Commerce & Digital Marketing

Cu o tradiție de 21 de ani, evenimentele GPeC sunt considerate cele mai importante evenimente de E-Commerce și Digital Marketing...

Uncategorized6 zile inainte

Transformă imaginile în povești vii: Seria HONOR 600 aduce AI Image to Video 2.0 și acces gratuit pentru o perioadă limitată

București, 21 mai 2026 – HONOR extinde experiența AI Image to Video odată cu lansarea noii generații AI Image to Video...

Uncategorized6 zile inainte

Hepazen se reinventează: același sprijin natural pentru sănătatea ficatului, într-o nouă identitate vizuală

Farmaciile Ropharma anunță rebrandingul produsului Hepazen, suplimentul alimentar dedicat susținerii sănătății ficatului și funcționării normale a sistemului hepatobiliar. Noua imagine aduce un...

Uncategorized6 zile inainte

Dezmembrări Volkswagen: piese second-hand pentru reparații rapide și întreținere accesibilă

Volkswagen este unul dintre cele mai răspândite branduri auto din România, iar modelele sale sunt folosite zilnic atât de șoferi...

Turism6 zile inainte

Banat, regiune gastronomică europeană, acum și la Berlin

Noua conexiune aeriană directă dintre Berlin și Timișoara, operată de Wizz Air, marchează un pas important în consolidarea legăturilor dintre...

Uncategorized7 zile inainte

Google I/O 2026 dă startul erei agenților Gemini

Astăzi, în Mountain View (San Francisco, US), a început evenimentul anului – Google I/O, în care compania prezintă direcția în...

Uncategorized7 zile inainte

Samsung Electronics lansează serviciul prioritar Premium Plus în România, oferind reparații în următoarea zi lucrătoare pentru anumite modele de televizoare

Noul serviciu este conceput pentru a minimiza neplăcerile cauzate de defectarea unui televizor din casă Clienții care dețin televizoare din...

Uncategorizedo săptămână inainte

Seria HONOR 600 aduce experiențe premium, funcții AI avansate și beneficii incluse fără costuri suplimentare în segmentul mid-range

Utilizatorii din România beneficiază de protecție extinsă fără costuri suplimentare și acces la servicii AI dedicate creativității și productivității București,...

Uncategorizedo săptămână inainte

Samsung aduce experiența de vizionare la un nou nivel în România, alături de Antena 1

București – 19 mai 2026 – Samsung, lider global în tehnologie și brandul numărul 1 mondial pe piața televizoarelor timp de...

Afacerio săptămână inainte

Sub conducerea Costinei Petrescu, ESTÉ Agency marchează un an de activitate în marketing, publicitate și PR. Valoarea businessurilor din portofoliu depășește 200 de milioane de euro

ESTÉ Agency aniversează primul an de activitate, consolidându-și poziția ca agenție de marketing, publicitate și PR pe piața autohtonă. În acest...

Știrile Săptămânii