Connect with us

Exclusiv

Pe vremea comuniștilor, sistemul PCR (pile, cunoștințe și relații) era mai ocult, acum se pare că a devenit o politică socială de scădere a șomajului fiilor de politicieni

Publicat

pe

La ce hal de Justiție avem, cu greu ai fi putut crede că mai poate fi inventată ”apa caldă” a deturnării unor dosare. Dar uite că se poate! Mai ales atunci când vorbim de un dosar care se apropia vertiginos de repede de unul dintre cei mai controversați procurori ”de după Portocală”. Astfel că ”Frăția Procurorilor” a recurs la soluții cu totul excepționale pentru a ”omorî” din fașă Dosarul Penal nr. 122/P/2019. Mai ales că ancheta derulată în acesta ”strângea lațul” tot mai mult în jurul procurorului Radu Mihăiță Cazacu. Presiunea mediatică pusă pe acesta odată cu ”lovitura” din 30 august 2020, atunci când titram ” Noul Portocală dezbracă martori în WC-ul DNA” devenind de-a dreptul sufocantă odată cu deschiderea unui nou dosar.

(Preluare National – Catalin Tache):

Procurorul Cazacu, susținătorul din instanță al foștilor suspecți

Astfel că, în vara anului trecut, atunci când ”legăturile primejdioase” dintre procurorul Cazacu și suspecții transformați în ”martorii de serviciu” prin care un patron român a fost deposedat de profitabila sa firmă deveneau deja o certitudine, Dosarul 122/P/2019 a ajuns – prin intermediul comisarului șef Dragomir Nicolae!- de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu la… Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Gata, l-am dat înapoi!

Operațiune desfășurată sub un pretext absolut halucinant : ”În vederea analizării oportunității preluării cauzei”. Și ”omorât” astfel timp de luni buni de zile, timp în care s-a reușit obținerea prelungirii detașării procurorului Radu Mihăiță Cazacu, cu încă șase luni de zile, de la Parchetul de pe lângă Curtea Militară de Apel la Direcția Națională Anticorupție – Structura Centrală – Secția Militară. A fost însă nevoie de o nouă intervenție a ”NAȚIONAL” , pentru ca Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să ne răspundă oficial, prin adresa nr. 143/VIII -3/2022 : ” Cu referire la solicitarea adresată instituției noastre, înregistrată sub numărul de mai sus, vă comunicăm că prin ordonanța procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție din data de 12 ianuarie 2022 a fost respinsă preluarea dosarului penal 122/P/2019, acesta fiind restituit Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu la data de 12 ianuarie 2022”.

Teodora Calagiou, concubina lui Cazacu și avocata suspecților anchetați de acesta

Deci, în cele din urmă, deși cu o întârziere de luni de zile, Parchetul General a făcut ceea ce trebuia. A trimis dosarul înapoi la Giurgiu, ”să se spele pe cap cu el”, procurorii și polițiștii care se tem ca de tămâie să nu fie nevoiți să îl audieze pe colegul Cazacu de la DNA Militar. Însă nu putem să nu punem întrebarea ce s-ar întâmpla dacă toate structurile teritoriale de Parchet din România ar trimite dosarele aflate deja în lucru către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, doar ca să întrebe ”dacă îl vor sau nu”? Pentru că doar astfel se poate traduce termenul juridic de ”analizarea oportunității preluării cauzei”!!!

Procurorul DNA, întâlniri cu suspecții în parcare

Ca să nu mai spunem cî Parchetul General ar ”cugeta” luni de zile înainte să răspundă oficial că ”nu, nu îl vrem, nu este treaba noastră”! Întreaga Justiție din România ar fi pur și simplu blocată! Iar dacă ”Frăția Procurorilor” a folosit cu succes această stratagemă pentru ”uciderea dosarului” al cărui ”beneficiar final” este procurorul Cazacu de la DNA Militar, atunci ar putea recurge la repetarea experimentului de fiecare dată când un polițist, procuror, ofițer de informații sau protejat al sistemului ar fi vizat de un dosar penal!

Astfel că atât procurorul general al României, Gabriela Scutea, cât și ministrul Justiției, Cătălin Predoiu ar fi bine să se asigure că nu se constituie astfel noi ”culoare” de ”ucidere a dosarelor”. Și asta până ce nu este prea târziu… Mai ales că ministrul a fost deja informat cu privire la noul ”fenomen”. Iar un prim pas se poate face prin chestionarea comisarului șef Dragomir Nicolae, despre ce ”resorturi lăuntrice” l-au îndemnat să ”obstrucționeze” practic ancheta, prin ”deturnarea” dosarului la Parchetul de pe lângă Înalta curte de Casație și Justiție. De unde, logic, în cele din urmă a fost trimis înapoi la Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu. Nu de alta, dar altfel toate încercările altfel lăudabile de resetare a actului de Justiție ale Procurorului General și ministrului Justiției rămân doar ”vorbe în vântul” încă extrem de influentei ”Frății a procurorilor”.

Se fac trei ani!

Dosarul al cărui rezumat îl vom face mai jos și care duce direct la ”next level” de la DNA Militar a fost înregistrat în urmă cu aproape trei ani! Astfel că nici măcar cel mai optimist justițiar din țara asta nu ar mai putea trage speranțe că ”Republica Procurorilor” încă nu beneficiază de sprijinul total al ”sistemului ticăloșit”, ăla pe care politicienii s-au grăbit să îl anunțe drept ”defunct”, odată cu retragerea strategică a Laurei Codruța Kovesi sau Florian Coldea. Astfel că s-a ajuns la solicitări repetate ale părții vătămate, precum cea trimisă direct ”Doamnei Prim Procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu : În calitate de parte vătămată în dosarul nr. 122/P/2019, aflat în instrumentare pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu din luna aprilie a anului 2019, vă solicit respectuos să îmi comunicați stadiul dosarului, întrucât din data de 17 iunie 2021, când mi-a fost comunicată ordonanța privind obiectivele expertizei financiar – contabile, în dosar nu a mai fost efectuată nici o activitate cu privire la care apărătorii subsemnatului să fie încunoștiințați a participa.

Procurorul General, Gabriela Scutea și ministrul Predoiu, cu ochii pe Dosarul 122!

Mai mult decât atât sunt depuse plângeri împotriva actelor efectuate de procurorul care supraveghează urmărirea penală la care nici până în prezent nu s-a răspuns, nefiind soluționate. Având în vedere cele sus menționate vă solicit respectuos să îmi comunicați stadiul dosarului nr. 122/P/2019.  Data : 22.10. 2021”. Iar după mai mult de o lună de zile, pe 24.11.2021, Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu a binevoit să și răspundă : ” Urmare cererii dvs. înregistrată la unitatea noastră de parchet la numărul de mai sus la data de 23.11.2021, vă comunicăm faptul că, dosarul penal nr. 122/P/2019 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu a fost înaintat la data de 29.09.2021 la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea analizării oportunității preluării cauzei de către această unitate de parchet. Cererile formulate în cauză și înregistrate la Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu după data de 29.09. 2021 urmează a fi soluționate ulterior dispoziției Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Fosta avocată Roxana Lupu, deja anchetată!

Prim Procuror, Andreea Albu”. Iar isteria suveicii de înștiințări necesare pentru a se lua urmele dosarului de care procurorul Cazacu se teme atât de mult continuă și la început de 2022, la aproape trei ani de când ”s-a început lucrul” în el! Astfel că a fost nevoie de o nouă solicitare a părții vătămate, pentru ca să se recunoască și de Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu ceea ce PÎCCJ recunoscuse în urma demersului ”NAȚIONAL” : ” Data 20.01.2022. Urmare a cererii dvs. scrise nr. 1 din data de 18.01.2022, prin care solicitați să vă comunicăm stadiul cercetărilor în dosarul penal nr. 122/P/2019, vă aducem la cunoștință că, la data de 17.01.2022, dosarul cauzei a fost restituit Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (nefiind dispusă preluarea cauzei), iar la data de 18.01.2022, a fost trimisă la Inspectoratul de Poliție al Județului Giurgiu, Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, pentru continuarea cerectărilor penale”!

ȘOC LA PARCHETUL GENERAL: Atac Raider coordonat din DNA Militar

Astfel titram ”lovitura” din 9 septembrie 2020. Și iată că Parchetul General nici măcar acum nu și-a revenit din șocul dosarului care amenință să arunce în aer una dintre cele mai influente ”Frății” din Justiție! Cel în care sunt anchetați suspecții Petrescu Ștefan Renato și Pavel Marin. Cei care, după ce au fost anchetați de procurorul Radu Mihăiță Cazacu într-un alt dosar, au devenit peste noapte martorii de serviciu ai acestuia! Și s-au asociat cu un apropiat al familiei Cazacu, Paraschiv Rareș Mihai, prin care s-a ”închis cercul” firmei din Seychelles – cu active de zeci de milioane de euro! -preluată în urma unui veritabil ”atac raider” coordonat din chiar parcarea de lângă DNA Militar și cea a Tribunalului București, după cum o probează documentarea video intrată în posesia noastră. Numai că, între timp, în mass – media a bubuit deja știrea despre ”O decizie istorică : Acțiunile furate se întorc la păgubit”! Cu referire la decizia definitivă a instanței prin care partea vătămată din dosarul 122/P/2019 își recapătă firma de care a fost deposedat prin semnături și declarații false. Așa că se apropie periculos de repede audierea Teodorei Calagiu. Cea care este chiar avocata suspecților Ștefan Renato Petrescu și Pavel Marin. Cei scăpați de procurorul Cazacu în dosarul inițial. Numai că aceeași Teodora Calagiu este și concubina … procurorului Radu Mihăiță Cazacu. Și mama copilului procurorului Cazacu! Așa că doamnă Scutea, domnule Predoiu, urmăriți Dosarul nr. 122/P/2022!

Exclusiv

Ghid de dozare pentru spuma activa concentrata self service in functie de sezon

Publicat

pe

Dozarea spumei active nu este o valoare fixa scrisa pe eticheta. Este un echilibru intre temperatura, sezon, duritatea apei, nivelul de murdarie si timpul de actiune. Acelasi produs poate fi dozat la 15 ml vara si la 25 ml iarna fara sa fie supradozare. Acest ghid iti arata cum construiesti o matrice de dozare pentru tot anul si cum eviti greselile care iti consuma produs in plus sau iti lasa masinile incomplet curatate.

Cum influenteaza temperatura dozajul

Spuma activa reactioneaza mai incet la temperaturi scazute. La 5 grade Celsius, timpul de actiune se dubleaza fata de 25 grade. In practica, asta inseamna ca iarna nu trebuie sa cresti doza, ci timpul de contact. Multe instalatii moderne permit setarea timpului de aplicare in functie de sezon. Daca nu ai aceasta setare, antreneaza echipa sa lase spuma mai mult timp pe caroserie iarna. Cresterile de doza iarna sunt o greseala frecventa care iti consuma produs fara beneficii reale.

Cum influenteaza sezonul dozajul

Vara se confrunta cu praf, polen si insecte, care necesita o doza medie. Iarna se adauga sare, noroi si pelicula rutiera, care cer doza mai mare si timp mai lung de actiune. Primavara si toamna sunt sezoane de tranzitie, cu doza medie spre mare. O matrice simpla pe care o poti folosi: 15 ml primavara, 15 ml vara, 25 ml toamna, 30 ml iarna. Aceste valori sunt orientative si trebuie validate pe instalatia ta, dar iti dau un punct de pornire corect.

Nivelul de murdarie si dozajul

O masina cu praf urban se curata cu doza minima. O masina cu noroi dupa o ploaie cere doza dubla. O masina cu insecte moarte si grasime necesita doza maxima si spuma cu timp de actiune extins. Cea mai buna metoda este sa ai 2-3 trepte de dozaj presetate, pe care clientul sau echipa le poate alege in functie de starea masinii. Aceasta abordare reduce consumul si creste calitatea. MaxCars ofera consultanta pentru configurarea treptelor de dozaj pe instalatia ta.

Timpul de actiune versus dozajul

Multi operatori confunda timpul de actiune cu dozajul. O spuma aplicata 4 minute la doza mica face, in multe cazuri, mai mult decat o spuma aplicata 1 minut la doza dubla. Timpul permite chimiei sa actioneze, doza creste doar concentratia. Regula de baza: seteaza timpul de actiune in functie de sezon si murdarie, iar doza doar atunci cand timpul nu poate fi prelungit. Aceasta abordare reduce consumul cu 20-30% fara a compromite calitatea curatarii.

Riscurile supradozarii

Supradozarea lasa reziduuri pe caroserie, incarca instalatia cu spuma care nu a fost folosita, creste costul pe masina si produce mai multa clatire, deci mai mult timp. La o spalatorie cu 150 masini pe zi, o supradozare de 10 ml pe masina inseamna 1,5 litri in plus zilnic, adica 45 litri pe luna. La 25 lei pe litru, pierderea lunara este 1.125 lei. Acesti bani se pierd fara niciun beneficiu, doar din obisnuinta de a turna mai mult. Calibrarea lunara a dozatorului elimina acest risc.

Ce ofera MaxCars pentru dozaj corect

MaxCars importa din 2010 produsele FRA-BER Italia si are in catalog o spuma activa concentrata cu fise tehnice detaliate pe sezon. Aici gasesti spuma activa concentrata self service FRA-BER ULTRA FOAM in bidon de 25 kg, cu instructiuni clare de dozaj pentru fiecare sezon si fiecare nivel de murdarie. Consultantii te ajuta sa construiesti matricea de dozaj potrivita pentru instalatia ta, pe baza traficului si a conditiilor locale. Comenzile intre 11 si 39 bidoane au pret redus.

Riscurile subdozarii

Subdozarea este mai putin evidenta decat supradozarea, dar la fel de daunatoare. Masinile ies cu urme de murdarie, clientii reclama, iar unii revin pe periuta manuala. Niciun client nu intelege de ce o spalatorie cu aspect modern nu reuseste sa curete masina. Subdozarea vine de obicei din teama de a cheltui produs sau din neatentie la calibrare. Monitorizarea constanta a reclamatiilor si testarea periodica pe masini reale previn aceasta problema. La 150 masini pe zi, 5 reclamatii pe zi inseamna 150 pe luna si un risc major de pierdere a clientilor.

Cum construiesti matricea de dozare pentru tot anul

Fa un tabel cu 4 coloane (sezon) si 3 randuri (nivel murdarie: usor, mediu, greu). Completeaza doza in ml pentru fiecare combinatie pe baza testelor reale. Foloseste aceste valori in instalatie prin presetari sezoniere. Noteaza-le si pe un afis la indemana echipei. Recalibreaza matricea la fiecare 3 luni, in functie de sezonul care urmeaza si de feedback-ul din teren. O matrice precisa reduce costul pe masina cu 15-25% si creste calitatea constanta.

Cum ajustezi dozajul in functie de feedback-ul clientilor

Tine un tabel simplu cu reclamatii: data, tipul de murdarie reclamat, doza setata in acea zi, conditiile meteo. Dupa o luna vei vedea clar daca exista un tipar. Daca reclamatiile sunt mai multe cand doza a fost minima, trebuie sa maresti doza la murdaria respectiva. Daca nu sunt reclamatii, inseamna ca doza este potrivita. MaxCars ofera consultanta pentru interpretarea acestor date si ajustarea matricei, fara costuri ascunse, pe baza masuratorilor reale din spalatoria ta.

Citeste in continuare

Exclusiv

Tehnologia din radiologie trebuie să fie precisă, sigură și ușor de integrat

Publicat

pe

De

Când vine vorba de dotarea unui cabinet medical, alegerea aparaturii radiologice joacă un rol esențial. Nu este suficient ca echipamentele să fie performante, ele trebuie să se integreze armonios în fluxul de lucru existent și să aducă un plus de valoare actului medical. Gândește-te la cum fiecare componentă lucrează împreună pentru a oferi cel mai bun diagnostic.

Un aspect cheie este compatibilitatea. Nu vrei ca noua ta achiziție să devină o provocare în sine, ci o soluție eficientă. De aceea, procesul de integrare a noilor echipamente în infrastructura digitală existentă a cabinetului este vital. Acest lucru asigură că datele pacienților sunt gestionate eficient și în siguranță, fără întreruperi.

Integrarea aparaturii de radiologie în fluxurile digitale

Integrarea noii aparaturi radiologice într-un cabinet existent poate părea complexă, dar planificarea atentă simplifică mult procesul. Trebuie să te asiguri că noua ta gamă de aparatură pentru radiologie comunică eficient cu sistemele PACS și RIS deja implementate. Această compatibilitate tehnică previne blocajele și asigură un transfer fluid al imaginilor și informațiilor.

Echipamentele moderne sunt proiectate pentru a facilita această integrare, oferind interfețe standardizate. Verifică specificațiile tehnice, astfel încât să eviți surprizele neplăcute. O integrare bună înseamnă mai puțin timp pierdut și o eficiență operațională crescută pentru personalul tău.

Siguranța pacientului și a personalului

Siguranța este un pilon fundamental în radiologie. Atât pentru pacienți, cât și pentru personal, utilizarea aparaturii de radiologie necesită respectarea unor standarde stricte. Echipamentele trebuie să includă funcții avansate de reducere a dozei de radiații, fără a compromite calitatea imaginii. Acesta este un criteriu important în selecția oricărui echipament.

Gândește-te la protecțiile integrate, la ergonomia echipamentelor și la protocoalele de utilizare. Un aparat mamograf performant, de exemplu, este dotat cu tehnologii care minimizează disconfortul pacientului și expunerea la radiații. Instruirea personalului este, de asemenea, esențială pentru a asigura folosirea corectă și sigură a oricărei aparaturi radiologice.

Mentenanța și suportul tehnic pentru echipamentele radiologice

Odată ce ai investit în aparatură radiologică de ultimă generație, mentenanța și suportul tehnic devin aspecte cruciale. Acestea nu sunt doar costuri suplimentare, ci o parte integrantă a investiției tale. Un serviciu post-vânzare bun asigură că echipamentele funcționează la parametri optimi pe termen lung și că orice problemă este rezolvată rapid.

Contractele de mentenanță includ, de obicei, verificări periodice și actualizări software. Aceasta prelungește durata de viață a aparaturii radiologice și previne defecțiunile majore. Discută deschis cu furnizorul despre opțiunile de suport tehnic și disponibilitatea pieselor de schimb.

Alegerea corectă a aparaturii radiologice

Alegerea și implementarea corectă a aparaturii radiologice implică o analiză atentă a nevoilor cabinetului și a ofertelor disponibile. Nu te limita doar la preț sau la caracteristicile de bază. Vizualizează impactul pe termen lung asupra eficienței operaționale, siguranței pacienților și performanței diagnostice.

O decizie bine fundamentată nu doar că îți îmbunătățește capacitatea de diagnosticare, dar susține și reputația cabinetului tău. O aparatură radiologică modernă și fiabilă este o investiție în viitorul practicii tale medicale.

Citeste in continuare

Afaceri

UZINEX livrează prima centrală fotovoltaică mobilă din România către ARS INDUSTRIAL | Comunicat de presă

Publicat

pe

De

📰 Comunicat de presă

Soluția elimină autorizația de construcție pentru proiectele alimentate cu energie regenerabilă pe fonduri europene

Iași, România — 25 mai 2026 — UZINEX, integrator industrial cu sediul în județul Iași, anunță livrarea primei centrale fotovoltaice mobile din România către beneficiar, companie cu sediul în Ploiești, județul Prahova. Soluția — un container expandabil care se desfășoară pe aproximativ 60 de metri liniari de panouri fotovoltaice — alimentează un echipament 100% electric de subtraversări orizontale, eligibil pentru finanțări din fonduri europene.

O soluție pentru un decalaj structural al finanțărilor europene

Legislația actuală a Uniunii Europene impune ca echipamentele achiziționate din fonduri europene și prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) să fie 100% electrice, fără emisii directe. Această cerință a creat un decalaj operațional: echipamentele eligibile sunt frecvent destinate utilizării pe șantiere izolate, acolo unde rețeaua publică de energie electrică lipsește sau este insuficientă, iar soluțiile clasice de alimentare — generatoarele diesel — contravin chiar principiului pentru care s-au cheltuit banii europeni.

Centrala fotovoltaică fixă, ca alternativă, presupune un parcurs birocratic de minimum șase luni — autorizație de construcție, racord la rețea, aviz ANRE — și o instalare permanentă într-o singură locație, în contradicție cu specificul șantierelor mobile care se relochează de la un proiect la altul.

Centrala fotovoltaică mobilă livrată de UZINEX rezolvă simultan ambele probleme: este integrată într-un container transportabil, nu necesită autorizație de construcție și se redislocă împreună cu echipa client la fiecare nou șantier.

Configurația livrată către beneficiar

Modelul livrat reprezintă varianta compactă din gama UZINEX de centrale fotovoltaice mobile, dimensionată pentru alimentarea unui echipament electric de subtraversări orizontale și a sculelor auxiliare de șantier.

Specificații tehnice principale:

  • Panouri fotovoltaice instalate: 24 kW
  • Sistem de stocare: 52 kWh baterii LiFePO4
  • Invertor hibrid: 24 kW
  • Dimensiune container transport: 3 × 2,5 metri
  • Lungime panouri desfășurate: ~60 metri liniari
  • Conectică: priză 220 V monofazic, priză 380 V trifazic, priză încărcare auto electric
  • Climatizare: aer condiționat integrat pentru menținerea bateriilor la temperatură optimă
  • Mobilitate: roți tip off-road pentru deplasare pe teren accidentat

Configurația conectică a fost dimensionată conform cerințelor beneficiarului. La cerere, modelul poate fi extins cu prize suplimentare, sisteme de iluminat exterior, monitorizare la distanță și conectivitate GSM.

Gama completă: de la 3 metri la 12 metri lungime container

Modelul livrat către beneficiar reprezintă varianta de intrare a gamei UZINEX. Producătorul oferă centrale fotovoltaice mobile în configurații adaptate volumului de consum al fiecărui client, de la modelul compact până la containerul industrial 40 ft.

La capătul superior al gamei, containerul de 12 metri lungime poate găzdui până la 160 kW panouri fotovoltaice instalate și 620 kWh capacitate de stocare — o autonomie comparabilă cu o microcentrală fixă, fără constrângerile birocratice ale acesteia. Toate variantele sunt customizabile pe specificul fiecărui proiect.

Aplicații dincolo de șantierele civile

O centrală fotovoltaică mobilă este o soluție multi-funcțională. Aplicațiile identificate de UZINEX includ:

  • Șantiere de construcții civile și lucrări edilitare
  • Echipamente electrice alimentate pe fonduri europene și PNRR
  • Operațiuni militare și tabere temporare
  • Stații mobile de încărcare auto electric
  • Evenimente outdoor și festivaluri
  • Operațiuni de ajutor umanitar în zone fără infrastructură energetică

„Există un decalaj structural între cerințele actuale ale fondurilor europene — care impun echipamente 100% electrice — și capacitatea reală a infrastructurii de a livra energie acolo unde se desfășoară lucrările. Centrala fotovoltaică mobilă este răspunsul nostru concret la acest decalaj. Este o soluție românească, gândită pentru o problemă reală a pieței locale, livrată unui client român care a luat decizia corectă de a investi în echipamente eligibile pentru finanțările UE.”

Andrei-Sorin Baciu, co-fondator UZINEX

Pentru un studiu de caz tehnic complet, cu fotografii și detalii suplimentare despre implementarea la beneficiar, vezi:

🔗 Sursa originală — studiu de caz detaliat: www.uzinex.ro/studii-de-caz/centrala-fotovoltaica-mobila-ars-industrial

Despre UZINEX

UZINEX (SC GW LASER TECHNOLOGY SRL) este un integrator industrial român cu sediul în județul Iași, specializat în furnizarea de soluții turnkey pentru echipamente CNC, laser, energie regenerabilă, ambalare, reciclare, prelucrarea metalelor și utilaje grele. Compania oferă garanție de 60 de luni pe echipamente, suport tehnic sub 36 de ore și eligibilitate pentru finanțări din fonduri europene și PNRR. Mai multe informații la www.uzinex.ro.

Contact pentru presă:
Andrei-Sorin Baciu — Co-fondator UZINEX
📧 Email: contact@uzinex.ro
📞 Telefon: +40 785 377 577
🌐 Web: www.uzinex.ro
— S F Â R Ș I T C O M U N I C A T —
{ „@context”: „https://schema.org”, „@type”: „NewsArticle”, „articleSection”: „Press Release”, „genre”: „Press Release”, „headline”: „UZINEX livrează prima centrală fotovoltaică mobilă din România către ARS INDUSTRIAL”, „alternativeHeadline”: „Soluția elimină autorizația de construcție pentru proiectele alimentate cu energie regenerabilă pe fonduri europene”, „description”: „UZINEX (SC GW LASER TECHNOLOGY SRL) a livrat prima centrală fotovoltaică mobilă din România către SC ARS INDUSTRIAL SRL, companie din Ploiești. Soluția alimentează un echipament 100% electric de subtraversări orizontale.”, „datePublished”: „2026-05-25T10:00:00+03:00”, „dateModified”: „2026-05-25T10:00:00+03:00”, „inLanguage”: „ro-RO”, „isAccessibleForFree”: true, „url”: „https://www.uzinex.ro/studii-de-caz/centrala-fotovoltaica-mobila-ars-industrial”, „author”: {„@type”: „Organization”, „name”: „UZINEX”, „url”: „https://www.uzinex.ro”, „legalName”: „SC GW LASER TECHNOLOGY SRL”}, „publisher”: {„@type”: „Organization”, „name”: „UZINEX”, „legalName”: „SC GW LASER TECHNOLOGY SRL”, „url”: „https://www.uzinex.ro”, „logo”: {„@type”: „ImageObject”, „url”: „https://www.uzinex.ro/logo.png”}}, „about”: [{„@type”: „Thing”, „name”: „Centrală fotovoltaică mobilă”}, {„@type”: „Thing”, „name”: „Energie regenerabilă industrială”}, {„@type”: „Thing”, „name”: „Fonduri europene pentru echipamente electrice”}], „mentions”: [{„@type”: „Organization”, „name”: „SC ARS INDUSTRIAL SRL”, „address”: {„@type”: „PostalAddress”, „addressLocality”: „Ploiești”, „addressRegion”: „Prahova”, „addressCountry”: „RO”}}], „keywords”: „centrală fotovoltaică mobilă, energie regenerabilă, fonduri europene, panouri solare container, UZINEX, ARS INDUSTRIAL, subtraversări electrice, PNRR” }

Citeste in continuare

Parteneri

Știri noi din Vâlcea

Sport9 ore inainte

Padbol România, pe primul loc la Stockholm: două echipe pe podium și 13 victorii în 14 meciuri

Padbolul românesc revine din Suedia cu trofeul Cupei Internaționale de la Stockholm și două clasări pe podium. Adrian Cătrună și...

Afaceri14 ore inainte

Harta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România

Cine deține, de fapt, o firmă? Ce alte companii mai controlează aceiași oameni? A intrat vreodată în insolvență sau are...

RePatriot Summit RePatriot Summit
Social21 de ore inainte

RePatriot Summit: În furtună, diaspora e ancora strategică. Guvernul trebuie să-și asume cârma.

RePatriot Summit 2026 s-a încheiat duminică, după patru zile între Palatul Cotroceni, Constanța și Dobrogea, cu un mesaj adresat guvernului...

Uncategorizedo zi inainte

HONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI

Poziționat drept un sistem cinematografic portabil, noul flagship integrează două camere de 200 MP optimizate prin ARRI Image Science, Cinematic...

Uncategorizedo zi inainte

Zyxel Networks le oferă furnizorilor de servicii gestionate (MSP) și companiilor în creștere posibilitatea de a face mai mult cu mai puține resurse, prin intermediulcelei mai recente actualizări Nebula

Identity Federation, Passkey și capacitățile mai inteligente de depanare ajută MSP-urile și echipele IT să-și eficientizeze fluxurile de lucru și...

2 zile inainte

Madridul viitorului, proiectat de studenți: Saint-Gobain România lansează etapa națională a celei de-a XXII-a ediții a Concursului Internațional de Arhitectură

Saint-Gobain România lansează etapa națională a celei de-a XXII-a ediții a Concursului Internațional de Arhitectură pentru Studenți. Până la 15...

Uncategorized2 zile inainte

De la streaming la gaming: divertisment pentru serile de toamnă

HONOR aduce împreună smartphone-ul, tableta și smartwatch-ul într-un ecosistem conectat București, 05 octombrie 2026 –Odată cu serile mai lungi și cu...

Alexandru Nazare Alexandru Nazare
Social5 zile inainte

Ministrul Alexandru Nazare anunţă că România a trecut și actualul test de rating al agenției S&P, evitând retrogradarea în Junk!

Ministrul Alexandru Nazare anunţă că România a trecut cu bine de una dintre cele mai importante evaluări economice ale acestui...

StiriCompanii.ro, platformă business premium dedicată companiilor, afacerilor din România și multinaționalelor StiriCompanii.ro, platformă business premium dedicată companiilor, afacerilor din România și multinaționalelor
Administrație locală5 zile inainte

Rutina se rupe când se schimbă programul. Ce păstrezi din ea?

Luni dimineață s-a schimbat ceva: programul de la birou începe cu o oră mai devreme, sau școala copilului a mutat...

ASE ASE
Social5 zile inainte

ASE: Verificările nu au confirmat prezența ploșnițelor în clădirile universității

În contextul imaginilor și materialelor video distribuite în spațiul public privind posibila prezență a ploșnițelor în imobilul „Virgil Madgearu” al...

LumeaMuzicii.ro, publicație online dedicată muzicii, artiștilor și evenimentelor importante LumeaMuzicii.ro, publicație online dedicată muzicii, artiștilor și evenimentelor importante
Turism5 zile inainte

Cadouri comandate online, fără alergătură de ultim moment

Într-o seară de noiembrie deschizi laptopul ca să comanzi doar un cadou și ajungi cu șapte file deschise, două coșuri...

Repatriot Summit Repatriot Summit
Social5 zile inainte

Repatriot Summit a început în forță. Peste 350 de oameni de afaceri și profesioniști din țară și diaspora cer clasei politice un guvern pentru România

În prima zi a RePatriot Summit a avut loc Gala Top 100 Români de Pretutindeni, cu încă 100 de români...

Uncategorized5 zile inainte

Pastila Wegovy®: scădere medie de 4,1% în greutate după trei luni la persoanele care au trecut de la tratamente injectabile

Persoanele care au trecut de la tratamente injectabile pentru managementul greutății la pastila Wegovy® au înregistrat o scădere medie de...

Alexander Mărmureanu Alexander Mărmureanu
Uncategorized6 zile inainte

Alexander Mărmureanu, primul român care va lua startul în Tour de Corse Historique

Ambasadorul Federației Române de Automobilism Sportiv (FRAS), Alexander Mărmureanu, a confirmat că va lua startul la ediția 26 Tour de...

Uncategorized6 zile inainte

Ce contează cel mai mult atunci când alegi un smartwatch? Autonomia, în topul preferințelor comunității HONOR România

Într-un concurs desfășurat pe Instagram, peste jumătate dintre răspunsurile valide au indicat autonomia de până la 35 de zile drept...

Afaceri6 zile inainte

Dormitoare de Lux de la Homemobili Timișoara: Eleganță, Calitate și Consultanță Personalizată

Când vine vorba de crearea unui spațiu de odihnă care să reflecte stilul și personalitatea fiecărui client, Homemobili Timișoara se...

Știrile Săptămânii