Connect with us

Social

Deep Forest Fest 2023, ediţia IV-a pe platoul Feţeni, Râmnicu Vâlcea

Publicat

pe

Deep Forest Fest 2023

În cazul în care nu ţi-ai făcut planuri între 14-16 iulie, atunci află că Deep Forest Fest 2023 îşi va desfăşura o nouă ediţie, chiar în inima pădurii din Râmnicu Vâlcea, aşa cum v-aţi obişnuit deja, pe platoul Feţeni.

Deep Forest Fest a ajuns deja la cea de-a patra ediţie, iar pe parcursul celor 3 zile de festival te vei putea bucura de un spectacol muzical de senzaţie. Locul unde se va desfăşura acest festival se afla într-o zonă unde dăinuie misterul, iar muzica hipnotică va răsuna până în zorii zilei. Dacă te numeri printre persoanele ce îşi doresc să aibă parte de o experienţă senzorială de neuitat, simte-te liber să ni te alături.

Cele trei ediţii anterioare s-au bucurat de mare succes printre iubitorii de muzică bună şi distracţie pe cinste. Pe scena de pe platoul Feţeni au urcat de-a lungul celor trei ediţii artişti foarte cunoscuţi, dintre care amintim doar câţiva: Dubfire, Mahmut Orhan, Piero Pirupa, Arias, Dobrikan, Lemon, Alexander Fabyann, Manuel Riva, Tube & Berger, Andrew Dum şi mulţi alţii.

Nu ai mai luat parte până acum la un festival de muzică electronică? Atunci anul 2023 poate fi momentul ideal pentru a încerca lucruri noi şi pentru a te bucura de distracţie, alături de cea mai tare gaşcă de prieteni.

Deep Forest Fest 2023 – Bilete la preţ promoţional

Poţi descoperi mai multe detalii şi poţi urmări chiar imagini de la ediţiile trecute pe contul de YouTube al festivalului, @deepforestfest, sau pe paginile de Facebook/Instagram. Chiar dacă mai sunt şase luni până la startul festivalului, biletele au fost puse deja în vânzare şi dacă te grăbeşti poţi să prinzi oferta „Early Bird” prin care poţi achiziţiona bilete la preţ redus, atât pentru o zi din cadrul festivalului cât şi pentru toate cele trei zile. Biletele „Early Bird” sunt ediţie limitată.

Se spune că muzica este medicina minţii, iar participarea la un festival reprezintă cea mai bună modalitate de a ieşi din rutină şi de a uita de stresul urban. Frumuseţea mediului înconjurător, muzica celor mai cunoscuţi DJ ai Europei şi zilele de vară. Toate acestea transformă Deep Forest Fest 2023 într-un eveniment remarcabil al anului.

Orice persoană este conştientă de faptul că muzica este o formă de exprimare, iar participarea la festivalul Deep Forest Fest te va ajuta să îţi exprimi personalitatea, fără a fi nevoie să te foloseşti de cuvinte.

Acum că te-ai decis, îţi vine în minte următoarea întrebare: „De unde pot achiziţiona bilete cât încă mai sunt la preţ redus?” Ei bine, răspunsul este cât se poate de simplu: de pe www.iabilet.ro sau de pe www.deepforestfest.ro. Luna iulie este momentul ideal pentru a duce distracţia la un alt nivel şi pentru a te bucura de magia festivalului, chiar în pădurea din Râmnicu Vâlcea.

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Social

Se lansează Romanian Performance Excellence Program 2026

Publicat

pe

De

Un program derulat de experți americani și români pentru excelență managerială, competitivitate și leadership inspirat din Programul Baldrige USA

România face un pas strategic înainte, în direcția profesionalizării managementului și creșterii competitivității organizațiilor publice și private. Sesiunea de admitere pentru o nouă serie a programului educațional Romanian Performance Excellence Program (RPEP) se deschide oficial pe 15 ianuarie 2026.

Programul este organizat de Fundația Națională a Tinerilor Manageri (FNTM), cu sprijinul RePatriot, se adresează unui număr de maximum 15 participanți din companii și organizații românești care doresc să urmeze un parcurs riguros de transformare și performanță managerială, este bazat pe experiența programului Baldrige din Statele Unite.

Un program educațional de elită, bazat pe modelul Baldrige

Romanian Performance Excellence Program – RPEP utilizează principiile Malcolm Baldrige National Quality Award pentru a defini, dezvolta, evalua și promova standarde de excelență în activitatea organizațiilor românești fie că vorbim despre companii private, universități, instituții de sănătate sau agenții guvernamentale.

Scopul programului este îmbogățirea sistematică a culturii organizaționale din România și crearea de oportunități reale pentru profesioniștii din țară, prin adoptarea unui cadru de management validat la nivel internațional. Mai multe informatii despre program si coordonatori aici.

9 luni de transformare managerială, cu experți români și americani

Ediția 2026 a programului va începe în luna martie și se va desfășura pe parcursul a 9 luni, fiind susținută de experți americani și români, care vor împărtăși din experiența acumulată în domeniul performanței în management.

Participarea la programul RPEP se face pe bază de invitație, iar organizațiile interesate pot obține informații suplimentare sau pot solicita admiterea printr-o scrisoare de motivație transmisă la baldrige@fntm.ro.

O viziune strategică pentru România: excelența ca normalitate

Romanian Performance Excellence Program este construit pe convingerea că excelența în management poate deveni o practică curentă, nu o excepție, așa cum administrația Ronald Reagan a reușit să o instituționalizeze în Statele Unite prin reunirea experților de vârf în domeniul performanței organizaționale; România are astăzi oportunitatea de a urma acest model, cu atât mai relevant cu cât unul dintre arhitecții săi fundamentali a fost profesorul Joseph Juran, de origine română, a cărui moștenire profesională este valorificată acum pentru creșterea competitivității organizațiilor din România.

Imaginați-vă cum ar fi să avem 1.000 de companii, 1.000 de primării, 100 de spitale și 10 universități din România conduse după principii de excelență în management acceptate la nivel mondial. Ne-am inspirat de la cei mai buni și, cu ajutorul experților, transferăm un know-how extraordinar de valoros pentru societatea românească. Relansarea economiei și o societate mai bună pentru toți românii se obțin prin organizații bine conduse, orientate spre performanță. E timpul să-l aducem pe Joseph Juran acasă! a declarat Marius Bostan, antreprenor în serie, coordonatorul programului.

Competiția anuală RPEP îți trece compania printr-un proces de evaluare și transformare

Participarea la programul educațional include pregătirea pentru aplicarea la competiția anuală RPEP, proces care certifică determinarea organizațiilor participante de a utiliza Cadrul de Excelență Baldrige.

Acest cadru se concentrează pe: excelență operațională, stabilirea obiectivelor strategice prin colaborare, creșterea implicării părților interesate, managementul proceselor orientate către client, îmbunătățirea continuă a performanței. Prin adoptarea acestui model, organizațiile fac pași concreți și măsurabili pentru îmbunătățirea performanței și pentru construirea unui viitor sustenabil și competitiv.

Expertiză internațională: vocea Baldrige

Activitatea RPEP din anul precedent a fost apreciată la cel mai înalt nivel internațional. În cadrul unei întâlniri importante desfășurate la Washington, demersurile Romanian Performance Excellence Program au fost evaluate pozitiv de către Josh Racette, președintele Fundației Baldrige, iar inițiativa beneficiază de sprijinul  U.S. Department of Commerce, subliniind relevanța și seriozitatea programului în context transatlantic.

Totodată, ne bucurăm de susținerea constantă a Alianța, precum și de implicarea directă a lui Adrian Zuckerman, președintele organizației, care face parte din Consiliul Consultativ al programului, alături de Felix Pătrășcanu și Alin Angheluță. Această alăturare de lideri din mediul diplomatic, antreprenorial și tehnologic consolidează credibilitatea RPEP și confirmă rolul său strategic în modernizarea managementului organizațional din România. Executivi români din companii internaționale aflați pe toate meridianele sunt invitați să împărtășească cu participanții cele mai importante lecții de management din viața lor.

„Procesul de evaluare ajută organizațiile să identifice ariile de îmbunătățire, dar și să valorifice punctele forte existente. Acesta permite organizațiilor românești să își îmbunătățească performanța operațională, să crească productivitatea, profitabilitatea și competitivitatea. Îmi doresc ca acest program românesc pentru excelență în management să devină un standard național și un catalizator pentru performanță de clasă mondială.”, transmite Steven Hoisington, expert și judecător Baldrige, SUA

Rezultate ale ediției RPEP 2025

În ediția RPEP 2025, 15 organizații au fost evaluate și premiate pentru angajamentul lor față de excelența operațională, în urma evaluării realizate de o echipă de experți naționali și internaționali și a integrării feedback-ului oferit prin întâlniri bilaterale de lucru.

Companiile Autonom și Transgaz au obținut cea mai înaltă distincție – Excellence – demonstrând că, prin leadership și procese bine definite, organizațiile românești pot atinge cele mai înalte standarde organizaționale.

Distincția Champion a fost acordată companiilor Amazoniq, Cupio, General Survey Corporation, Mondelez și StarNet, care au elaborat atât profilul organizațional, cât și secțiunea dedicată rezultatelor, conform Cadrului de Excelență Baldrige.

Distincția Pioneer a fost oferită organizațiilor aBeauty Clinique, EvaMar, Gin Religion, ISS EDU, LUNOX, My Father’s Coffee, TASSID Holdings, alături de Romanian Business Leaders, marcând angajamentul acestora de a începe drumul performanței în acțiune.

Programul din 2025 a fost susținut și cu sprijinul companiei americane Alvarez&Marsal și s-a bucurat de prezența unor experți importanți ai companiei.

Mărturii din interiorul programului

Absolvenții seriilor anterioare au descoperit că acest program îmbină eficient teoria cu practica într-un mod ușor de înțeles și aplicat, și au descoperit perspective esențiale despre propriile organizații – inclusiv aspecte fundamentale pe care nu le cunoșteau nici după mulți ani de leadership și experiență antreprenorială.

„Modelul inspirat de Baldrige este un sistem end-to-end de analiză și direcționare a business-ului. Poate fi comparat cu un buletin de sănătate al organizației, care oferă și rețeta de stabilizare și creștere. Este, practic, un MBA aplicat direct pe organizația ta, cu rezultate concrete în câteva luni.” a declarat dr. Victor Tudoran, Director de Dezvoltare, General Survey Corporation

Înscrierea pentru ediția 2026

Înscrierile pentru ediția 2026 a Romanian Performance Excellence Program sunt deschise în perioada 15 ianuarie – 15 februarie 2026 și vizează admiterea a maximum 15 organizații românești. Programul este susținut de experți americani și români remarcabili din întreaga lume, iar participarea se face pe bază de invitație sau prin trimiterea unei scrisori de intenție la baldrige@fntm.ro.

România poate deveni mai bună. Dar numai prin inteligență, muncă și organizații performante.

Citiți mai multe despre Baldrige România.

Pentru mai multe informații: baldrige@fntm.ro

Citeste in continuare

Social

Execuția bugetară din luna noiembrie 2025, cea mai bună din ultimul deceniu

Publicat

pe

De

Executia bugetară din luna noiembrie 2025 a surprins prin rezultate fără precedent în ultimii ani, arătând o îmbunătățire semnificativă a încasărilor și o gestionare mai eficientă a cheltuielilor publice. Analiza cuprinzătoare publicată de Iancu Guda pe blogul său detaliază o creștere remarcabilă a veniturilor din TVA față de 2024, alături de scăderi consistente ale cheltuielilor de personal și ale subvențiilor, evoluții care, potrivit autorului, reflectă atât o conformare fiscală mai bună, cât și efectele reformelor începute.

Totodată, deficitul raportat la PIB continuă să se reducă, iar fondurile europene atrase ating niveluri record. Cu o perspectivă informată asupra situației fiscale actuale, articolul oferă cifre, grafice și interpretări esențiale pentru înțelegerea direcției economice a României.

„Tocmai ce am analizat execuția bugetară pentru luna noiembrie. Adevărul – CEA MAI BUNĂ REALIZARE DIN ULTIMII 15 ani, atât pe încasări (pentru prima dată din 2010 când încasările la TVA cresc într-o singură lună cu 30% față de aceeași lună de anul trecut, DUBLU față de nivelul implicat de inflație – creștere taxă – scădere consum), cât și pe reducerea de cheltuieli (pentru prima dată în ultimii 15 ani când costurile de personal și subvențiile în sectorul public scad cu peste 1 miliard Lei / lună). Cifrele pe fondurile europene sunt CELE MAI BUNE DE LA ADERAREA LA UE până în PREZENT (18 ani !!!) Cifre obiective mai jos, 5 argumente esențiale detaliate mai departe.

Cred că aprecierea pentru aceste rezultate trebuie să se ducă în primul rând către contribuabilii cinstiți care au plătit taxele și impozitele, deși nu este deloc ușor când povara fiscală crește. Mediul privat și-a făcut treaba. Reformele din sectorul public încep să se vadă, dar trebuie accelerate (reforma din justiție și eliminare pensii speciale, ambele blocate cu sprijinul PSD și AUR, plus multe altele despre care am tot scris și voi continua să o fac.)

Deficitul public raportat la PIB scade la -7,1% (nov 2024) la 6,4% (nov 2025) și cu siguranță NU va depăși 8% pentru tot anul (vs 8,2% ținta asumată la UE). Suntem pe drumul cel bun să avem deficit fiscal circa 6% anul acesta, 4% anul 2027 și sub 3% în 2028 (fără precedent în ultimul deceniu), în condițiile în care investițiile pe fonduri europene accelerează maximum și se pot construi autostrăzi doar în perioada 2025-2030 aproape cât avem în momentul de față (circa 1000 km autostradă construiți în 5 ani, cu bani europeni, cât am construit în ultimii 35 ani).”

Puteţi citi întreaga analiză pe iancuguda.ro

Citeste in continuare

Social

Soluții de curățare pentru feronerie – Strălucire perfectă fără dâre

Publicat

pe

Pentru un luciu perfect fără dâre pe feronerie, folosiți produsele de curățare a feronerie Fitomag cu formula lor unică anti-dâre. Pulverizați o cantitate moderată pe o cârpă din microfibră fără scame, apoi curățați în mișcări circulare înainte de a lustrui cu mișcări verticale. Asigurați-vă că sticla este fără praf și evitați curățarea în lumina directă a soarelui pentru a preveni dârele. Această soluție cu uscare rapidă ridică murdăria și lasă un strat protector care respinge praful și apa. Continuați să citiți pentru a descoperi sfaturi mai inteligente și sfaturi de depanare pentru rezultate perfecte.

Principalele concluzii

  • Folosiți formula anti-șiruri de la Fitomag pentru rezultate fiabile de curățare a feronerie fără urme de fiecare dată.
  • Aplicați spray-ul uniform de la 15-20 cm și ștergeți cu o cârpă din microfibră fără scame în mișcări circulare.
  • Curățați feroneria în orele mai răcoroase și umbrite pentru a preveni uscarea rapidă și formarea de urme.
  • Agitați ușor sticla înainte de utilizare și pulverizați pe o cârpă pentru a controla aplicarea produsului.
  • Mențineți uneltele prin clătirea regulată a cârpelor și înlocuirea racletelor uzate pentru un luciu constant.

De ce profesioniștii aleg curățitorii de feronerie Fitomag

Deși există multe produse de curatare feronerie, profesioniștii aleg Fitomag Window Cleaners deoarece oferă rezultate fără dâre de fiecare dată.

Profesioniștii preferă Fitomag Window Cleaners pentru strălucirea lor constant impecabilă, fără dâre.

Când folosești Fitomag, te alături unei comunități de experți care încredere în această marcă pentru fiabilitatea și eficiența sa. Vei observa cât de ușor îndepărtează murdăria, mizeria și amprentele fără a lăsa pete sau reziduu.

Formula sa cu uscare rapidă îți economisește timp, permițându-ți să termineți rapid munca și să treci la următoarea. În plus, Fitomag este blând cu suprafețele, așa că nu riști să cauzezi daune în timpul curățării.

Vei aprecia cât de simplu este să aplici, fie că folosești un spray sau o cârpă. Profesioniștii se bazează pe Fitomag deoarece îndeplinește constant standardele lor înalte, ajutându-i să mențină o imagine polizată și profesionistă.

Cum asigură formula anti-streașină a Fitomag o strălucire impecabilă

Vei aprecia cum ingredientele unice anti-ștergere de la Fitomag funcționează pentru a elimina petele și a oferi un finish cristalin.

Prin aplicarea formulei cu tehnicile potrivite, te asiguri că fiecare fereastră strălucește fără dâre.

În plus, rezultatele durează mai mult, menținându-ți sticla impecabilă timp de zile întregi.

Ingrediente unice anti-şifonare

Când vrei feronerie care să strălucească fără dâre, formula anti-dâre a Fitomag-ului îți oferă soluția prin combinarea ingredientelor unice care descompun murdăria, lăsând un finisaj clar, fără reziduuri. Vei aprecia modul în care aceste componente atent alese lucrează împreună pentru a oferi sticlei tale o strălucire impecabilă de fiecare dată.

IngredientFuncțieBeneficiu
SurfactanțiRidică și dizolvă murdăriaÎndepărtare ușoară a murdăriei
PolimeriPrevin formarea dârelorClaritate de lungă durată
SolvențiEvaporare rapidăFără reziduuri rămase
Agenți de echilibrare a pH-uluiMenținerea pH-ului idealProtejează suprafața sticlei
Agenți anti-peteReduc petele de apăÎmbunătățesc strălucirea finală

Tehnici de aplicare pentru claritate

Pentru a obține o strălucire fără pete cu formula anti-pete de la Fitomag, ai nevoie de tehnici corecte de aplicare. Mai întâi, spray-uiește o cantitate moderată uniform pe suprafața de sticlă pentru a evita reziduurile excesive.

Apoi, folosește o cârpă curată din microfibră fără scame pentru a șterge în mișcări circulare, descompunând murdăria fără a zgâria. Continuă prin polizarea sticlei cu o secțiune uscată a cârpei în mișcări verticale pentru a elimina petele și a îmbunătăți claritatea.

Asigură-te că cureți în zone umbrite sau în timpul orelor mai răcoroase ale zilei pentru a preveni uscarea rapidă, ceea ce poate cauza pete.

Rezultate de lungă durată și fără pete

Aplicarea formulei anti-streak de la Fitomag cu tehnica corectă pregătește terenul pentru un luciu care durează. Când o folosești, creezi un strat protector care respinge praful și apa, menținând feroneria ta clară mai mult timp.

Pentru a maximiza rezultatele, aplică formula uniform în mișcări circulare, apoi șterge cu o cârpă din microfibră pentru un finisaj impecabil. Această metodă previne formarea dârelor și petelor, astfel încât feroneria ta să rămână impecabilă chiar și după ploaie sau umiditate.

Incorporând Fitomag în rutina ta, te alături unei comunități care valorizează calitatea și curățenia durabilă. Vei observa cum feroneria ta își menține strălucirea perfectă, reflectând grijă și atenție.

Ai încredere în Fitomag pentru a oferi un luciu fără dâre care durează cu adevărat, făcând spațiul tău să strălucească mai tare în fiecare zi.

Ghid Pas cu Pas: Utilizarea Eficientă a Spray-urilor de Curățare Fitomag

Inainte de a pulveriza Fitomag cleaner, asigurați-vă că feroneria este liberă de praf și murdărie liberă.

Țineți sticla la aproximativ 15-20 de centimetri distanță și aplicați un spray uniform pe suprafața geamului.

Aceasta pregătește fereastra pentru un finisaj fără dâre de fiecare dată.

Pregătirea corectă a Windows-ului

Deși poate părea simplu, pregătirea corespunzătoare a feronerie stabilește fundația pentru o curățare eficientă cu spray-urile de curățare Fitomag.

Începeți prin a îndepărta orice praf, murdărie sau păianjeni de pe cadrul și pervazul feronerie folosind o cârpă uscată sau o perie moale. Aceasta previne răspândirea murdăriei în timpul curățării.

Apoi, verificați dacă există pete încăpățânate, cum ar fi grăsimea sau reziduurile de adeziv; îndepărtați-le ușor cu un racletă din plastic pentru a evita zgârieturile.

Dacă feroneria este foarte murdară, clătiți-o cu apă călduță și un detergent blând, apoi uscați-o cu o cârpă fără scame.

Asigurați-vă că suprafața de sticlă este complet uscată înainte de a aplica spray-ul Fitomag.

Urmând acești pași, vă asigurați că feroneria este pregătită pentru un finisaj fără pete și strălucitor. Faceți parte dintr-o comunitate care apreciază un luciu perfect!

Aplicarea spray-ului Fitomag

Odată ce feroneria feroneriilor este pregătită corespunzător și complet uscată, poți începe să folosești spray-ul de curățare Fitomag în mod eficient. Acest produs este conceput pentru a oferi sticlei tale o strălucire impecabilă fără dâre sau pete.

Urmărește acești pași pentru cele mai bune rezultate:

  1. Agită ușor sticla de Fitomag pentru a amesteca formula.
  2. Pulverizează un strat uniform pe suprafața de sticlă, acoperind toate zonele.
  3. Folosește o cârpă curată din microfibră pentru a șterge fereastra în mișcări circulare.
  4. Polishază sticla cu o secțiune uscată a cârpei până când strălucește.

Sfaturi inteligente pentru a utiliza produsele de curățare a feronerie Fitomag fără risipă

Când doriți să obțineți cele mai bune rezultate cu produsele de curățare a feroneriilor Fitomag, utilizarea exactă a cantității este esențială pentru a evita risipa. Începeți prin a aplica un spray ușor și uniform, mai degrabă decât să îmbibați geamul. Aceasta ajută produsul să funcționeze eficient, fără picurare sau exces de scurgere.

Utilizați o lavetă din microfibră pentru a distribui soluția uniform, maximizând acoperirea cu un produs minim. Evitați să pulverizați direct pe cadrul feronerie pentru a preveni deteriorarea și risipa de produs. În schimb, pulverizați pe lavetă sau pe un racletă pentru o aplicare controlată.

După curățare, clătiți sau ștergeți frecvent lavetă pentru a preveni reapariția murdăriei, ceea ce înseamnă un consum mai mic de produs în general. Păstrați produsul Fitomag într-un loc răcoros și uscat pentru a-i menține eficacitatea și a reduce tentația de a folosi prea mult.

Cele mai bune practici pentru curățarea sticlei cu soluțiile Fitomag

Aplicarea eficientă a produsului de curățare a feronerie Fitomag pregătește terenul pentru obținerea unor suprafețe de sticlă impecabile. Pentru a obține cele mai bune rezultate, urmați aceste practici simple care vor face rutina dumneavoastră de curățare atât de eficientă, cât și satisfăcătoare.

Stăpânirea aplicării Fitomag este cheia pentru feronerie strălucitoare, fără dâre, de fiecare dată.

  1. Folosiți o cântec din microfibră: Aceasta captează murdăria și previne dârele mai bine decât prosoapele de hârtie.
  2. Spray uniform: Aplicați produsul de curățare Fitomag uniform pentru a evita omisiunile sau udarea excesivă a sticlei.
  3. Curățați în mișcări circulare: Aceasta descompune murdăria fără a lăsa dâre, asigurând o finisare cristalină.
  4. Uscați prompt: Ștergeți sticla imediat după curățare pentru a preveni acumularea de reziduuri și pete de apă.

Staying Safe: Folosind Curățători Fitomag pe Feronerie și Oglinzi

Deși produsele de curățare Fitomag sunt concepute pentru a fi sigure și eficiente, ar trebui să urmezi întotdeauna ghidurile de siguranță pentru a te proteja pe tine și suprafețele tale. În primul rând, poartă mănuși pentru a evita iritațiile pielii, mai ales dacă ai pielea sensibilă. Folosește întotdeauna produsul de curățare într-o zonă bine ventilată pentru a preveni inhalarea vaporilor.

Evită să pulverizezi Fitomag direct pe ecranele electronice sau pe suprafețele care nu sunt rezistente la apă. În schimb, pulverizează pe un cârpă din microfibră, apoi șterge pentru a controla aplicarea.

Păstrează produsul de curățare departe de copii și animale de companie pentru a asigura siguranța tuturor. Atunci când cureți oglinzi, evită umezeala excesivă care poate pătrunde în spatele sticlei și poate provoca daune.

După curățare, clătește bine cârpa și păstrează produsul în siguranță. Urmând acești pași simpli, te alături unei comunități care valorizează atât feroneria strălucitoare, cât și obiceiurile inteligente și sigure de curățare.

Împreună, poți să te bucuri de suprafețe de sticlă impecabile fără a compromite bunăstarea ta sau integritatea casei tale.

Depanarea problemelor comune cu curățatoarele de feronerie Fitomag

Asigurarea siguranței garantează obținerea celor mai bune rezultate cu produsele de curățare Fitomag. Dar dacă întâmpini probleme, nu te îngrijora—iată cum să depistezi problemele comune:

Prioritizarea siguranței asigură rezultate de top cu Fitomag; iată cum să depistezi problemele dacă apar.

  1. Dâre pe sticlă: Asigură-te că folosești o cârpă microfibra curată și aplică produsul de curățare uniform. Evită lumina directă a soarelui în timp ce cureți, deoarece poate provoca uscare rapidă și dâre.
  2. Accumulație de reziduuri: Diluează soluția Fitomag ușor dacă observi reziduuri. Clătește cârpa regulat pentru a preveni transferul murdăriei.
  3. Performanță slabă la curățare: Verifică dacă produsul de curățare este expirat sau contaminat. Depozitează-l într-un loc răcoros și uscat pentru a menține eficacitatea.
  4. Întinderea cu squeegee: Curăță lama de cauciuc după fiecare utilizare și înlocuiește-o dacă este crăpată sau uzată pentru o finisare impecabilă.

Întrebări frecvente

Pot fi utilizate produsele de curățare Fitomag pe sticlă vopsită sau acoperită?

Gândiți-vă la sticlă colorată sau acoperită ca la o pictură delicată—nu ați vrea să folosiți substanțe chimice dure care ar putea estompa culorile sale. Nu ar trebui să folosiți produse de curățare Fitomag pe aceste suprafețe, deoarece ar putea deteriora nuanța sau acoperirea.

În schimb, alegeți soluții blânde, fără amoniac concepute în mod special pentru sticlă acoperită pentru a menține feroneriile strălucitoare fără a le afecta. Facând astfel, veți proteja investiția dumneavoastră și veți bucura de o strălucire fără dâre pe care toată lumea din cercul dumneavoastră o va admira.

Sunt produsele de curățare a feronerie Fitomag prietenoase cu mediul?

Da, produsele de curățare a feronerie Fitomag sunt prietenoase cu mediul. Ele folosesc ingrediente biodegradabile care se descompun natural, astfel încât nu vei dăuna planetei în timp ce îți menții feroneria impecabilă.

Când alegi Fitomag, te alături unei comunități care se preocupă de sustenabilitate și un stil de viață curat. Pur și simplu pulverizează, șterge și bucură-te de strălucirea fără dâre, știind că îți faci partea pentru mediu.

Este o alegere ușoară și conștientă din punct de vedere ecologic pentru casa sau biroul tău.

Cât timp durează ca produsele Fitomag să se usuce complet?

Ca o adiere revigorantă, produsele de curățare Fitomag se usucă destul de repede—de obicei în 10 până la 15 minute. Pentru a accelera procesul, asigură-te că aplici un strat subțire și uniform și evită să ștergi prea agresiv.

Vei observa feroneria strălucind fără dâre sau pete în cel mai scurt timp. În plus, folosind aceste produse de curățare, te ajută să te simți parte dintr-o comunitate care se îngrijește atât de feroneria strălucitoare, cât și de mediu.

Produsele Fitomag pot îndepărta reziduurile de adeziv de pe feronerie?

Da, poți folosi produsele Fitomag pentru a îndepărta reziduurile de adeziv de pe feronerie. Pur și simplu aplică o cantitate mică de detergent pe zona lipicioasă și lasă-l să acționeze timp de un minut pentru a înmuia reziduurile.

Apoi, șterge ușor cu o cârpă curată. Vei găsi procesul ușor și eficient, ajutându-te să îți restabilești strălucirea feroneriilor fără zgârieturi sau dâre.

Continuă așa și feroneriile tale vor arăta impecabil în cel mai scurt timp!

Sunt sigur pentru utilizare în jurul animalelor de companie?

Puteți avea absolut încredere în curățitorii de feronerie Fitomag în jurul animalelor dvs. de companie—sunt atât de siguri, încât ai crede că au fost creați de vrăjitori iubitori de animale! Pur și simplu pulverizați și ștergeți ca de obicei, ținându-vă prietenii pufoși la distanță până când suprafața se usucă.

Folosindu-i, înseamnă că nu doar că aveți grijă de feroneria impecabilă, ci și protejați-vă companionii iubiți. Alăturați-vă numărului covârșitor de proprietari de animale de companie care aleg Fitomag pentru o casă mai curată și liniște sufletească.

Citeste in continuare

Parteneri

Știri noi din Vâlcea

Social10 ore inainte

Se lansează Romanian Performance Excellence Program 2026

Un program derulat de experți americani și români pentru excelență managerială, competitivitate și leadership inspirat din Programul Baldrige USA România...

Afaceri22 de ore inainte

După investiții de 200.000 de euro în 2025, în 2026 se lansează divizia de evenimente corporate și private la Velonova Mirage – primul muzeu al iluziilor 3D din România

După ce au derulat investiții de circa 200.000 de euro pe parcursul lui 2025, proprietarii Velonova Mirage încep noul an în forță,...

Uncategorizedo zi inainte

OPORTUNITATE DE ASOCIERE – PLAJĂ CU BEACH BAR | MAMAIA NORD – sezoane 2026/2027

Caut asociat / asociați pentru exploatarea unui sector de plajă cu beach bar, complet funcțional, în Mamaia Nord – Kanoa...

Uncategorized2 zile inainte

Dan Ariely, Avinash Kaushik, Mark Schaefer și Andy Crestodina sunt printre primii speakeri anunțați la Școala de Iarnă GPeC 11-14 Februarie 2026

Școala de Iarnă GPeC este seria de cursuri, prezentări și dezbateri pe cele mai importante subiecte de E-Commerce și Digital Marketing...

Afaceri3 zile inainte

North Bucharest Investments încheie 2025 cu vânzări de peste 320 milioane de euro și anticipează o creștere de 35% a volumului tranzacționat în 2026

North Bucharest Investments încheie anul 2025 cu un volum total al vânzărilor de peste 320 milioane de euro, realizat prin 1.922 de...

Afaceri3 zile inainte

Cum am ales un laser de debitare CNC nou, de mare putere, eficient și la un preț corect

În ziua de azi, greu e să găsești oameni serioși pentru munca în atelierul de confecții metalice. Sudori sau lăcătuși...

Uncategorized3 zile inainte

CES 2026: Roborock lansează primul aspirator robot din lume care se deplasează pe picioare cu roți și anunță parteneriatul cu Real Madrid

București, 12 ianuarie 2026 – Roborock, liderul global în dezvoltarea de roboți de uz casnic pentru simplificarea vieții de zi...

Ce cadou de Valentine’s Day chiar contează pentru cineva care spune că „nu vrea nimic”? Ce cadou de Valentine’s Day chiar contează pentru cineva care spune că „nu vrea nimic”?
Eveniment4 zile inainte

Ce cadou de Valentine’s Day chiar contează pentru cineva care spune că „nu vrea nimic”?

„Nu vreau nimic” nu înseamnă, de fapt, „nimic” Dacă ai întrebat vreodată „Ce ai vrea de Valentine’s Day?” și ai...

Afaceri4 zile inainte

De ce sectorul de reciclare recomandă soluțiile Uzinex pentru protejarea marjei de profit

În contextul majorării semnificative a tarifelor de gestionare a deșeurilor intrate în vigoare în 2026, sectorul industrial și operatorii de...

Social6 zile inainte

Execuția bugetară din luna noiembrie 2025, cea mai bună din ultimul deceniu

Executia bugetară din luna noiembrie 2025 a surprins prin rezultate fără precedent în ultimii ani, arătând o îmbunătățire semnificativă a...

Știri din județ7 zile inainte

Primăria Orașului Brezoi anunță finalizarea proiectului „Înființarea și dotarea unui centru de colectare prin aport voluntar în orașul Brezoi”

Primăria Orașului Brezoi anunță finalizarea proiectului „Înființarea și dotarea unui centru de colectare prin aport voluntar în orașul Brezoi”, prin...

Uncategorized7 zile inainte

Marile coloane sonore ale cinematografiei răsună la Ateneul Român

Concertul Muzică de Film susținut de Orchestra New Hope are loc pe 31 ianuarie 2026 București, 9 ianuarie 2026 – Ateneul...

Uncategorized7 zile inainte

Lenovo prezintă la CES 2026 cele mai recente inovații AI pentru segmentul consumer, care oferă experiențe PC mai intuitive și mai conectate

Las Vegas, USA – 9 ianuarie 2026 – Lenovo a anunțat la CES® 2026 cele mai recente inovații pentru segmentul consumer, extinzând...

Viața în Valceao săptămână inainte

Totul despre diabet: cum afectează organele

Diabetul nu este doar o simplă problemă de glicemie; este o boală metabolică complexă care poate afecta aproape toate organele...

Uncategorizedo săptămână inainte

Lenovo redefinește experiența de utilizare a dispozitivelor în era AI și prezintă la CES 2026 mai multe modele Proof of Concept

Lenovo™ prezintă la CES 2026 mai multe dispozitive Proof of Concept care dezvăluie design-uri noi și îndrăznețe și un ecosistem...

Viața în Valceao săptămână inainte

Cum optimizezi un advertorial pentru Google, nu doar pentru cititori

Oricât de bine scris ar fi o campanie de articole SEO, dacă nu este optimizat și pentru motoarele de căutare,...

Știrile Săptămânii