Exclusiv
Penitenciarul Ploiesti: „La momentul preluării gestiunii, în fișele de inventar de la Serviciul Financiar figurau o mulțime de bunuri, care faptic nu existau”
În referatul cu propunere procedurală, organele de cercetare penală fac referire doar la infracțiunile de ,, Abuz în serviciu”comise de Doamna Dănescu Izabela și doamna Cristea Nicoleta, fără să verifice atribuțiile acestor persoane conform fișei postului, să precizeze temeiurile legale și să atașeze documentele justificative (dispoziții de delegare a sarcinilor….care în fapt nu există)
Organele de cercetare penală, nu au cercetat și înregistrat plângerile penale depuse împotriva numitului Polifrone Ciprian și Anghelache Ramona, Nr. Poliție Municipiu Ploiesti, 917/2020, acestea nefiind în dosarul de la Parchet, încălcând dispozițiile ordinului comun, care reglementează această activitate.
Domnul Polifrone Ciprian, a întocmit un fals Proces –Verbal de inventariere, prin care încerca să susțină temeiul spargerii, prin faptul că ar fi fost sesizate lipsuri în gestiunea popotă ( fals demonstrat de rezultatele inventarierii comisiei conduse de doamna Toma Magdalena, în care toate lipsurile au fost găsite, inclusiv documentele furate din biroul personal al persoanei prejudiciate, aflate într-o magazie în altă clădire), cu scopul de a o șantaja și sancționa ilegal administrativ și chiar penal.
De fapt falsul document a condus la luarea unor măsuri administrative față de aceasta prin nota de constatare a D.I.P, din cadrul ANP, Nr 6104/6870/7459/05.06.2020.
Pentru doamna Anghelache Ramona, membră în comisie, secretară a Penitenciarului, precizam că pentru a induce în eroare organele de cercetare și a da aparența legalității unor acte întocmite, a înregistrat în fals un raport al doamnei Cristea Nicoleta, în registru de numere al unității, în locul altui document, fapt verificat în oglinda electronică a registrului.
Organele de cercetare penală nu au audiat toate persoanele implicate în spargere, respectiv Buzea Cornel, cel care a transmis dispoziția ilegală a doamnei Dănescu Izabela(conform art. 31, din OMJ 1318/2012), domnului Călin Marius și care după spargerea ușii de acces în popotă a rămas în spațiu popotei fiind văzut de Negoită Elena, Jurista Penitenciarului.
Organele de cercetare penală nu au audiat pe Carpen Ionuț, președinte comisiei de spargere, ofițer de tură, Oprea Florin, Cruceanu Claudiu, persoane care au făcut parte din comisia de spargere și de inventariere.
Organele de cercetare penală, nu au audiat toți membrii trecuți în comisia condusă de domnul Polifrone Ciprian, prin care să specifice fiecare ce activități a desfășurat.
La dosarul de cercetare nu era atașată planșa foto efectuată la cercetarea reclamației de furt, întocmită de BCFL, din cadrul Serviciului Criminalistic al I.P.J. Prahova.
Precizezam că Ministerul Justiției și Direcția de Inspecție Penitenciară i-au dat dreptate persoanei vatamate în demersurile întreprinse, fapt pentru care aceasta a reusit să- si recuperez 90%, din bunurile materiale reținute ilegal de Penitenciarul Ploiești.
Din adresele I.P.J. Prahova, rezultă că așa a coordonat procurorul supraveghetor ancheta, sub aspectul că ,, Organele de cercetare penală susțin că li s-a impus să nu efectueze documente și cercetări fără informarea acestuia”.
„Cheile de la popota unității nu le-am predat pentru că, conform HG 2230 din 1969, art.4, predarea primirea gestiunii se face prin inventarierea totală a bunurilor din gestiune, întocmindu-se un proces verbal ce se semnează de gestionarul care predă și gestionarul care primește gestiunea. În cazul în care nu se efectuează inventarierea și nu se întocmește proces verbal, gestionarii sunt obligați să refuze predarea-primirea gestiunii. Prevedere pe care am respectat-o, și în data de 23.03.2020, când m-am prezentat la unitate, (unde am așteptat circa o oră și 30 de minute, așa cum reiese și din raportul meu personal nr.B2 25403 din 23.03.2020), să procedăm la inventarierea gestiunii popotă”, se precizeaza in declaratia persoanei vatamate in dosarul penal.
Interesant este si faptul ca, in PV lui Polifrone nu apar liste de inventar cu bunuri din contractul de sponsorizare, dar în PV lui Toma apar
Sunt bunuri din contractul de sponsorizare (contract pus la dispoziție în data de 07.04.2020 ) care nu apar în listele de inventar, și anume :
| Nr crt | Denumire bunuri recepționate | Cantitate | Pret unitar | Valoare |
| 4 | Paletă,spumar,lingura plastic | 6 | 7,9 | 47,40 |
| 7 | Set 3 ustensile | 2 | 5,9 | 11,80 |
| 10 | Baghetă perdea | 2 | 19,90 | 39,80 |
| 11 | Fețe masă | 6 | 19,90 | 119,40 |
| 12 | Accesoriu prindere baghetă perdea | 4 | 7,5 | 30,00 |
| 13 | Șurub | 2 | 0,24 | 0,48 |
| 14 | Șaibă | 2 | 0,05 | 0,10 |
| 15 | Baterie lavoar | 1 | 65 | 65,00 |
| 16 | Ventil | 1 | 9,5 | 9,50 |
| 17 | Mască baie | 1 | 187 | 187,00 |
| 18 | Gresie | 17 | 50,98 | 866,66 |
| 19 | Imitație piele | 8 | 30 | 240,00 |
| 20 | Poliuretan | 2 | 28 | 56,00 |
| 21 | Dispenser prosop | 1 | 100 | 100,00 |
| 24 | Baterie monocrom | 2 | 116 | 232,00 |
| 25 | Minibucătărie | 2 | 359 | 718,00 |
| 26 | Sifon | 2 | 71 | 142,00 |
| 27 | Capac | 2 | 13 | 26,00 |
| 28 | Tablă magnetică | 1 | 69,90 | 69,90 |
Mentionam ca, înainte de a începe renovarea și utilarea popotei din bani proprii ai persoanei prejudiciate ,respectiv în mai 2019 , mobila aflată în popotă, cele 2 aragaze, ghiuveta, hota, ustensilele de bucătărie, tacâmurile , vesela, recipientele în care se prepara hrana, au fost scoase fizic, de gospodarul unității cu ajutorul unei echipe formată din persoane private de libertate, din incinta popotei, întrucât acestea se aflau intr-un grad avansat de uzură și nu mai puteau fi folosite pentru funcționarea în condiții de igienă a popotei. Mobila era deteriorată, palul din care era confecționată mobila prezenta umflături , vizibil infestat de gândaci, mucegai, miros urât, greu suportabil. Gresia, atât din bucătărie, cât și din sala de mese, a fost spartă și înlocuită deoarece era deteriorată. Sub gresia din bucătărie se formase un strat gros de mizerie, urât mirositor, fapt ce a necesitat înlocuirea ei. Tacâmurile prezentau urme de resturi vechi de mâncare, erau ruginite, acestea nefiind din inox. Farfuriile erau de dimensiuni diferite, din material de proastă calitate, majoritatea erau ciobite. În bucătărie nu a rămas nimic din vechea gestiune. Am făcut igienizarea spațiilor, renovarea și utilarea popotei cu produse noi, din bani proprii.


„Am sugerat în luna mai 2019, în repetate rânduri doamnei Dănescu Izabela de a constitui, conform HG 1846 art 34 alin 3 care prevede că ,, în cazul bunurilor uzate fizic înainte de expirarea duratei normate de funcționare, utilizare și care nu mai pot fi folosite conform destinației, pentru care au fost create, comisia de inventariere face o mențiune în acest sens în procesul verbal de inventariere, în vederea efectuării cercetării administrative pentru stabilirea cauzelor și răspunderilor”, mai spicuim din declaratia persoanei prejudiciate.
La nr.crt.86 denumire materială TELEMEA DE VACĂ, s-a înregistrat faptic un stoc minus de 24,78 kg.
Inregistrarea ca fiind lipsă este un fals grosolan, o infracțiune comisă de domnul Polifrone Ciprian, (faptă care a fost sesizata organelor de poliție), întrucât în data de 27.03.2020 în jurul orelor 8, domnul Polifrone Ciprian a primit în PC1 al Penitenciarului Ploiești ,de la soțul persoanei prejudiciate, cu martori, 2 recipiente în care se aflau 11kg, respectiv 14 kg telemea de vacă. Domnul Polifrone a afirmat că o să fie depozitate în incinta camerei frigorifice din depozitul de alimente AFV, respectiv beciul unității.

Prinsi cu „oacaua mica”, Polifrone a incercat sa justifice că procesul verbal l-a încheiat în data de 26.03.2020, iar brânza a fost adusă în unitate în dimineața zilei de 27.03.2020, întrucât în data de 30.03.2020 a comunicat ofițerului de poliție judiciară, că încă nu a perfectat procesul verbal de inventariere (cu toate ca la dosarul penal se afla copiile cu mesajele primite de persoana prejudiciata de la domnul Polifrone din data de 26.03.2020, prin care i se solicită informații referitoare la procesul verbal de custodie pentru acest produs, pe care domnul Polifrone l-a luat în considerare la efectuarea inventarierii lunare în lunile anterioare, inclusiv în luna februarie).
Despre procesul verbal de custodie aveau cunoșință atât doamna Cristea Nicoleta, cât și doamna Deacu Mihaela încă din decembrie 2019, cu ocazia plecării persoanei prejudiciate în concediul de odihnă, asa cum reiese din toate declaratiile coroborate in cauza penala.
Referitor la murături, varză murată, conform OMJ 1846 din 2010 art 6 lit d,, față de termenul prevăzut la art.5, următoarele bunuri sau valori se inventariază suplimentar, anual, alimentele aprovizionate pentru perioada consumului de iarnă la sfârșitul perioadei de consum : cartofi, ceapă, rădăcinoase însilozate, murăturile și varza murată.”
Art. 12. – Din comisia de inventariere nu pot face parte gestionarii depozitelor supuse inventarierii şi nici contabilii care ţin evidenţa gestiunii respective. Prin proceduri interne, unităţile pot stabili ca la efectuarea operaţiunilor să participe şi contabilii care ţin evidenţa gestiunii respective, fără ca aceştia să facă parte din comisie.
În fapt comisia condusă de doamna Toma Magdalena a găsit bunurile imputate ilegal în falsul proces –verbal întocmit de acesta brânza, varza murată, documentele justificative, document care putea fi folosit la o falsă sesizare a unei infracțiuni de delapidare.
In fapt, la momentul preluării gestiunii, în fișele de inventar de la Serviciul Financiar figurau o mulțime de bunuri, care faptic nu existau, motiv pentru care persoana prejudiciata a fost nevoită practic ca cu ajutorul soțului acesteia să reutileze popota pentru a –si putea desfășura activitatea.

Practic de la circa 12 persoane care serveau masa , s-a trecut la circa 60-70 de persoane.
De la început doamna Dănescu Izabela nu a dorit ca persoana prejudiciata să preia gestiunea fapt pentru care nu i-a refăcut fișa postului timp de 8 luni de zile, din mai 2019, până pe 10 ianuarie 2020, încălcîndu-i drepturile legitime de a fi remunerată conform muncii prestate si pentru a ascunde alte „matrapazlacuri”.
Pentru a o putea elimina pe persoana prejudiciata, doamna Dănescu Izabela, în loc să întocmească contract de donație conform prevederilor legale cu soțul acesteia, a încheiat contract de sponsorizare, total ilegal, fapt recunoscut de Direcția Juridică a ANP.
Întrucât la inventarierea anuală persoana prejudiciata a subliniat faptul că nu există o parte din bunurile care apăreau în evidența contabilă, doamna Dănescu Izabela a hotărît să ii sustragă actele de proveniență a bunurilor cumpărate de persoana prejudiciata personal, iar apoi în baza unei prevederi a OMJ 1846/2010, să le introducă în inventarul popotei, scăpând astfel de întrebări cu privire la bunurile cumpărate din fondurile penitenciarului.
Mai mult, cu referite la dispoziția verbală dată de doamna Dănescu Izabela în data de 20.03.2020 , Direcția Inspecție Penitenciară, în adresa nr. 6104/6870/7459/05.06.2020, la pagina 8 paragraf 6, constată : ,,din aspectele anterior menționate se constată că operațiunea de inventariere a produselor din depozitul popotei și parțial din popota cadre a unității s-a efectuat, fără a exista o decizie scrisă a directorului unității în acest sens, cu eludarea prevederilor art.8 din OMJ 1846/2010. După ce am fost pusă, de penitenciarul Ploiești, în posesia documentelor furate, cu sprijinul ANP și al Ministerului Justiției a reușit să- si recuperez parțial bunurile sale personale, nu în totalitate pentru că o parte din documente au fost sustrase.
COLOSAL
De fapt, din probele din dosarul penal se constata ca nici în acest moment ,,Popota Penitenciarului Ploiesti” nu este funcțională, deși scriptic în evidențele contabile este dotată complet.

Oare de ce?
Alta nucleara
Doamna Deacu pe listele de inventariere cu obiectele de inventar din Procesul verbal nr.25728/26.03.2020 întocmit de Polifrone Ciprian a semnat , fiind de acord cu listele de inventariere, iar în declarația de inventariere ”Anexa 1” din Procesul Verbal nr.30453/01.07.2020 întocmit de director adjunct Toma Magdalena, doamna Deacu afirmă sub semnătură faptul că în data de 23.03.2020, comisia condusă de Polifrone Ciprian nu a inventariat și obiectele de inventariere. Atunci ce s-a inventariat? De ce și-a schimbat declarația? Doare puscaria sau pedeapsa?

DOAMNE, astia sunt sanatosi la “caput”?
Prin adresa B2/3263/3270/04.11.2020, Penitenciarul Ploiești, recunoaște faptul că a fost necesară constituirea unei noi comisii, numită de director prin DZU din 01.04.2020 președinte director adjunct Toma Magdalena, citam ”pentru falsificarea evidentă și nerespectarea prevederilor legale privind inventarierea” întrucât comisia din 23.03.2020, condusă de Polifrone Ciprian a încălcat prevederile legale.
În data de 20.03.2020, conform Notei de Constatare a Direcției Inspecție Penitenciară, nr.6104/6870/7459/05.06.2020, domnul Brânzan a încălcat prevederile legale cu privire la modalitatea de numire a comisiei de inventariere, stipulate în art. 8, din OMJ 1846/2010, întrucât nu a stabilit prin decizie scrisă componența comisiei de inventariere a elementelor din popota unității și nu a solicitat în scris prezența persoanei prejudiciate în calitate de gestionar, la efectuarea inventarului.
Pe timpul desfăsurării activității popotei cadre, respectiv din iunie 2019 și până în data de 30.03.2020. nu a asigurat condițiile prevăzute pentru activitatea popotei, conform art. 91, art.96 și 123, din O.M.J 2713/2001, fiind nevoie ca persoana prejudiciata să achiziționeze personal bunuri materiale pentru a-si putea desfășura activitatea în cadrul popotei din penitenciarul Ploiești.
Note de constatare din dosarul penal:
– la pag.4 , Deacu afirmă că persoana prejudiciata a semnat contractul de sponsorizare în biroul AFv si în incinta popotei a semnat Nir-urile. La contractual de sponsorizare înmânat soțului persoanei prejudiciate , sunt 3 Nir-uri , dar nu este semnătura persoanei prejudiciate.
– la pag.5 paragraf 2
Doamna Deacu recunoaște că persoana prejudiciata nu a dorit să se ocupe de contractual de donație, deci trebuia informat soțul acesteia și chemat pentru a i se înmâna un exemplar din contractual de donație.
-la pag.5 paragraf 3
Doamna Deacu susține că a efectuat o copie a contractului semnat, pe care a introdus-o în dosarul care conținea bonurile în original și certficatele de garanție ale bunurilor care au făcut obiectul contractului de sponsorizare, dar în procesul Verbal de inventariere condus de Toma Magdalena nu apare această copie, o alta constatare a organelor de cercetare penala.
Prima incercare de musamalizare si de acoperirea acestor furturi, prin adrese oficiale care din punctul nostru mai mult i-au ingropat in…penal:
La data de 03.04.2020, prin adresa nr 26020/PPPH/03.04.2020, Directorul de la aceea data, Celestin Branzan in formeaza oficial IPJ Prahova ca, „suportul optic al inregistrarilor ale camerelor de supraveghere din zona corpului administrativ se stocheaza pe o perioada de maxim 9 zile (o mare „gogoroata”, contrara tuturor prevederilor legale si ordinelor interne), iar inregsitrarile din data de 23.03.2020 NU au fost SALVATE.
Sa specificam ca la aceea data Valentin MATEI era director adjunct si raspundea de supraveghere ar fi de prisos, cei din sistem cunosc aceste aspecte iar fapta este PENALA!

Sa mai precizam ca acelasi imputernicit a declarat ca nu stie/nu cunoaste nimic si ca „gura nu ii miroase”?



Dar cum ar fi sa revenim cu noi probe/documente cum acest „imputernicit” a efectuat „negocieri cu anchetatorii? Devine din ce in ce mai interesant si inca ne mai miram cum acest „imputernicit” este mentinut la comanda Penitenciarulului Ploiesti. Imputernicirea ii expira la inceputul lunii aprilie si de cand am demarat dezvaluirile noastre cu documente a intrat brusc in concediu medical, probabil un colac de salvare in opinia sa sa nu fie demis si/sau schimbat. Vom reveni cu dezvaluiri si probe de domeniul fantasticului si paranormalului privind caracatita din Penitenciarul Ploiesti. (Cristina T.).
Furturi, falsuri si alte infractiuni succesive la Penitenciarul Ploiesti (IV)
Exclusiv
Ghid de dozare pentru spuma activa concentrata self service in functie de sezon
Dozarea spumei active nu este o valoare fixa scrisa pe eticheta. Este un echilibru intre temperatura, sezon, duritatea apei, nivelul de murdarie si timpul de actiune. Acelasi produs poate fi dozat la 15 ml vara si la 25 ml iarna fara sa fie supradozare. Acest ghid iti arata cum construiesti o matrice de dozare pentru tot anul si cum eviti greselile care iti consuma produs in plus sau iti lasa masinile incomplet curatate.
Cum influenteaza temperatura dozajul
Spuma activa reactioneaza mai incet la temperaturi scazute. La 5 grade Celsius, timpul de actiune se dubleaza fata de 25 grade. In practica, asta inseamna ca iarna nu trebuie sa cresti doza, ci timpul de contact. Multe instalatii moderne permit setarea timpului de aplicare in functie de sezon. Daca nu ai aceasta setare, antreneaza echipa sa lase spuma mai mult timp pe caroserie iarna. Cresterile de doza iarna sunt o greseala frecventa care iti consuma produs fara beneficii reale.
Cum influenteaza sezonul dozajul
Vara se confrunta cu praf, polen si insecte, care necesita o doza medie. Iarna se adauga sare, noroi si pelicula rutiera, care cer doza mai mare si timp mai lung de actiune. Primavara si toamna sunt sezoane de tranzitie, cu doza medie spre mare. O matrice simpla pe care o poti folosi: 15 ml primavara, 15 ml vara, 25 ml toamna, 30 ml iarna. Aceste valori sunt orientative si trebuie validate pe instalatia ta, dar iti dau un punct de pornire corect.
Nivelul de murdarie si dozajul
O masina cu praf urban se curata cu doza minima. O masina cu noroi dupa o ploaie cere doza dubla. O masina cu insecte moarte si grasime necesita doza maxima si spuma cu timp de actiune extins. Cea mai buna metoda este sa ai 2-3 trepte de dozaj presetate, pe care clientul sau echipa le poate alege in functie de starea masinii. Aceasta abordare reduce consumul si creste calitatea. MaxCars ofera consultanta pentru configurarea treptelor de dozaj pe instalatia ta.
Timpul de actiune versus dozajul
Multi operatori confunda timpul de actiune cu dozajul. O spuma aplicata 4 minute la doza mica face, in multe cazuri, mai mult decat o spuma aplicata 1 minut la doza dubla. Timpul permite chimiei sa actioneze, doza creste doar concentratia. Regula de baza: seteaza timpul de actiune in functie de sezon si murdarie, iar doza doar atunci cand timpul nu poate fi prelungit. Aceasta abordare reduce consumul cu 20-30% fara a compromite calitatea curatarii.
Riscurile supradozarii
Supradozarea lasa reziduuri pe caroserie, incarca instalatia cu spuma care nu a fost folosita, creste costul pe masina si produce mai multa clatire, deci mai mult timp. La o spalatorie cu 150 masini pe zi, o supradozare de 10 ml pe masina inseamna 1,5 litri in plus zilnic, adica 45 litri pe luna. La 25 lei pe litru, pierderea lunara este 1.125 lei. Acesti bani se pierd fara niciun beneficiu, doar din obisnuinta de a turna mai mult. Calibrarea lunara a dozatorului elimina acest risc.
Ce ofera MaxCars pentru dozaj corect
MaxCars importa din 2010 produsele FRA-BER Italia si are in catalog o spuma activa concentrata cu fise tehnice detaliate pe sezon. Aici gasesti spuma activa concentrata self service FRA-BER ULTRA FOAM in bidon de 25 kg, cu instructiuni clare de dozaj pentru fiecare sezon si fiecare nivel de murdarie. Consultantii te ajuta sa construiesti matricea de dozaj potrivita pentru instalatia ta, pe baza traficului si a conditiilor locale. Comenzile intre 11 si 39 bidoane au pret redus.
Riscurile subdozarii
Subdozarea este mai putin evidenta decat supradozarea, dar la fel de daunatoare. Masinile ies cu urme de murdarie, clientii reclama, iar unii revin pe periuta manuala. Niciun client nu intelege de ce o spalatorie cu aspect modern nu reuseste sa curete masina. Subdozarea vine de obicei din teama de a cheltui produs sau din neatentie la calibrare. Monitorizarea constanta a reclamatiilor si testarea periodica pe masini reale previn aceasta problema. La 150 masini pe zi, 5 reclamatii pe zi inseamna 150 pe luna si un risc major de pierdere a clientilor.
Cum construiesti matricea de dozare pentru tot anul
Fa un tabel cu 4 coloane (sezon) si 3 randuri (nivel murdarie: usor, mediu, greu). Completeaza doza in ml pentru fiecare combinatie pe baza testelor reale. Foloseste aceste valori in instalatie prin presetari sezoniere. Noteaza-le si pe un afis la indemana echipei. Recalibreaza matricea la fiecare 3 luni, in functie de sezonul care urmeaza si de feedback-ul din teren. O matrice precisa reduce costul pe masina cu 15-25% si creste calitatea constanta.
Cum ajustezi dozajul in functie de feedback-ul clientilor
Tine un tabel simplu cu reclamatii: data, tipul de murdarie reclamat, doza setata in acea zi, conditiile meteo. Dupa o luna vei vedea clar daca exista un tipar. Daca reclamatiile sunt mai multe cand doza a fost minima, trebuie sa maresti doza la murdaria respectiva. Daca nu sunt reclamatii, inseamna ca doza este potrivita. MaxCars ofera consultanta pentru interpretarea acestor date si ajustarea matricei, fara costuri ascunse, pe baza masuratorilor reale din spalatoria ta.
Exclusiv
Tehnologia din radiologie trebuie să fie precisă, sigură și ușor de integrat
Când vine vorba de dotarea unui cabinet medical, alegerea aparaturii radiologice joacă un rol esențial. Nu este suficient ca echipamentele să fie performante, ele trebuie să se integreze armonios în fluxul de lucru existent și să aducă un plus de valoare actului medical. Gândește-te la cum fiecare componentă lucrează împreună pentru a oferi cel mai bun diagnostic.
Un aspect cheie este compatibilitatea. Nu vrei ca noua ta achiziție să devină o provocare în sine, ci o soluție eficientă. De aceea, procesul de integrare a noilor echipamente în infrastructura digitală existentă a cabinetului este vital. Acest lucru asigură că datele pacienților sunt gestionate eficient și în siguranță, fără întreruperi.
Integrarea aparaturii de radiologie în fluxurile digitale
Integrarea noii aparaturi radiologice într-un cabinet existent poate părea complexă, dar planificarea atentă simplifică mult procesul. Trebuie să te asiguri că noua ta gamă de aparatură pentru radiologie comunică eficient cu sistemele PACS și RIS deja implementate. Această compatibilitate tehnică previne blocajele și asigură un transfer fluid al imaginilor și informațiilor.
Echipamentele moderne sunt proiectate pentru a facilita această integrare, oferind interfețe standardizate. Verifică specificațiile tehnice, astfel încât să eviți surprizele neplăcute. O integrare bună înseamnă mai puțin timp pierdut și o eficiență operațională crescută pentru personalul tău.
Siguranța pacientului și a personalului
Siguranța este un pilon fundamental în radiologie. Atât pentru pacienți, cât și pentru personal, utilizarea aparaturii de radiologie necesită respectarea unor standarde stricte. Echipamentele trebuie să includă funcții avansate de reducere a dozei de radiații, fără a compromite calitatea imaginii. Acesta este un criteriu important în selecția oricărui echipament.
Gândește-te la protecțiile integrate, la ergonomia echipamentelor și la protocoalele de utilizare. Un aparat mamograf performant, de exemplu, este dotat cu tehnologii care minimizează disconfortul pacientului și expunerea la radiații. Instruirea personalului este, de asemenea, esențială pentru a asigura folosirea corectă și sigură a oricărei aparaturi radiologice.
Mentenanța și suportul tehnic pentru echipamentele radiologice
Odată ce ai investit în aparatură radiologică de ultimă generație, mentenanța și suportul tehnic devin aspecte cruciale. Acestea nu sunt doar costuri suplimentare, ci o parte integrantă a investiției tale. Un serviciu post-vânzare bun asigură că echipamentele funcționează la parametri optimi pe termen lung și că orice problemă este rezolvată rapid.
Contractele de mentenanță includ, de obicei, verificări periodice și actualizări software. Aceasta prelungește durata de viață a aparaturii radiologice și previne defecțiunile majore. Discută deschis cu furnizorul despre opțiunile de suport tehnic și disponibilitatea pieselor de schimb.
Alegerea corectă a aparaturii radiologice
Alegerea și implementarea corectă a aparaturii radiologice implică o analiză atentă a nevoilor cabinetului și a ofertelor disponibile. Nu te limita doar la preț sau la caracteristicile de bază. Vizualizează impactul pe termen lung asupra eficienței operaționale, siguranței pacienților și performanței diagnostice.
O decizie bine fundamentată nu doar că îți îmbunătățește capacitatea de diagnosticare, dar susține și reputația cabinetului tău. O aparatură radiologică modernă și fiabilă este o investiție în viitorul practicii tale medicale.
Afaceri
UZINEX livrează prima centrală fotovoltaică mobilă din România către ARS INDUSTRIAL | Comunicat de presă
Soluția elimină autorizația de construcție pentru proiectele alimentate cu energie regenerabilă pe fonduri europene
Iași, România — 25 mai 2026 — UZINEX, integrator industrial cu sediul în județul Iași, anunță livrarea primei centrale fotovoltaice mobile din România către beneficiar, companie cu sediul în Ploiești, județul Prahova. Soluția — un container expandabil care se desfășoară pe aproximativ 60 de metri liniari de panouri fotovoltaice — alimentează un echipament 100% electric de subtraversări orizontale, eligibil pentru finanțări din fonduri europene.
O soluție pentru un decalaj structural al finanțărilor europene
Legislația actuală a Uniunii Europene impune ca echipamentele achiziționate din fonduri europene și prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) să fie 100% electrice, fără emisii directe. Această cerință a creat un decalaj operațional: echipamentele eligibile sunt frecvent destinate utilizării pe șantiere izolate, acolo unde rețeaua publică de energie electrică lipsește sau este insuficientă, iar soluțiile clasice de alimentare — generatoarele diesel — contravin chiar principiului pentru care s-au cheltuit banii europeni.
Centrala fotovoltaică fixă, ca alternativă, presupune un parcurs birocratic de minimum șase luni — autorizație de construcție, racord la rețea, aviz ANRE — și o instalare permanentă într-o singură locație, în contradicție cu specificul șantierelor mobile care se relochează de la un proiect la altul.
Centrala fotovoltaică mobilă livrată de UZINEX rezolvă simultan ambele probleme: este integrată într-un container transportabil, nu necesită autorizație de construcție și se redislocă împreună cu echipa client la fiecare nou șantier.
Configurația livrată către beneficiar
Modelul livrat reprezintă varianta compactă din gama UZINEX de centrale fotovoltaice mobile, dimensionată pentru alimentarea unui echipament electric de subtraversări orizontale și a sculelor auxiliare de șantier.
Specificații tehnice principale:
- Panouri fotovoltaice instalate: 24 kW
- Sistem de stocare: 52 kWh baterii LiFePO4
- Invertor hibrid: 24 kW
- Dimensiune container transport: 3 × 2,5 metri
- Lungime panouri desfășurate: ~60 metri liniari
- Conectică: priză 220 V monofazic, priză 380 V trifazic, priză încărcare auto electric
- Climatizare: aer condiționat integrat pentru menținerea bateriilor la temperatură optimă
- Mobilitate: roți tip off-road pentru deplasare pe teren accidentat
Configurația conectică a fost dimensionată conform cerințelor beneficiarului. La cerere, modelul poate fi extins cu prize suplimentare, sisteme de iluminat exterior, monitorizare la distanță și conectivitate GSM.
Gama completă: de la 3 metri la 12 metri lungime container
Modelul livrat către beneficiar reprezintă varianta de intrare a gamei UZINEX. Producătorul oferă centrale fotovoltaice mobile în configurații adaptate volumului de consum al fiecărui client, de la modelul compact până la containerul industrial 40 ft.
La capătul superior al gamei, containerul de 12 metri lungime poate găzdui până la 160 kW panouri fotovoltaice instalate și 620 kWh capacitate de stocare — o autonomie comparabilă cu o microcentrală fixă, fără constrângerile birocratice ale acesteia. Toate variantele sunt customizabile pe specificul fiecărui proiect.
Aplicații dincolo de șantierele civile
O centrală fotovoltaică mobilă este o soluție multi-funcțională. Aplicațiile identificate de UZINEX includ:
- Șantiere de construcții civile și lucrări edilitare
- Echipamente electrice alimentate pe fonduri europene și PNRR
- Operațiuni militare și tabere temporare
- Stații mobile de încărcare auto electric
- Evenimente outdoor și festivaluri
- Operațiuni de ajutor umanitar în zone fără infrastructură energetică
„Există un decalaj structural între cerințele actuale ale fondurilor europene — care impun echipamente 100% electrice — și capacitatea reală a infrastructurii de a livra energie acolo unde se desfășoară lucrările. Centrala fotovoltaică mobilă este răspunsul nostru concret la acest decalaj. Este o soluție românească, gândită pentru o problemă reală a pieței locale, livrată unui client român care a luat decizia corectă de a investi în echipamente eligibile pentru finanțările UE.”
Andrei-Sorin Baciu, co-fondator UZINEX
Pentru un studiu de caz tehnic complet, cu fotografii și detalii suplimentare despre implementarea la beneficiar, vezi:
Despre UZINEX
UZINEX (SC GW LASER TECHNOLOGY SRL) este un integrator industrial român cu sediul în județul Iași, specializat în furnizarea de soluții turnkey pentru echipamente CNC, laser, energie regenerabilă, ambalare, reciclare, prelucrarea metalelor și utilaje grele. Compania oferă garanție de 60 de luni pe echipamente, suport tehnic sub 36 de ore și eligibilitate pentru finanțări din fonduri europene și PNRR. Mai multe informații la www.uzinex.ro.
Andrei-Sorin Baciu — Co-fondator UZINEX
📧 Email: contact@uzinex.ro
📞 Telefon: +40 785 377 577
🌐 Web: www.uzinex.ro
-
Afaceriacum 8 ani(P) Pinocchio și Veverița Zuby la Shopping City Râmnicu Vâlcea
-
Știri din județacum 8 aniGarniturile moto: componente esentiale pentru functionarea motorului unei motociclete
-
Socialacum 4 ani3 soluții pentru a scăpa de ROBOR
-
Exclusivacum 3 aniFostul șef al SERVICIULUI ARME, EXPLOZIVI ŞI SUBSTANŢE PERICULOASE (si fost sef al Serviciului Judeţean Anticorupţie Prahova) s-a pensionat și duce viață de „boier”/Efectul de domino sau o reacție în lanț – Ziarul Incisiv de Prahova
-
Afaceriacum 8 aniUn NOU magazin Annabella pe strada Maior V. Popescu din Ramnicu Valcea
-
Știri din județacum 6 ani
#Reset Plastic!
-
Exclusivacum 8 aniSOLICITĂM PUBLIC DR. KISS CSABA SĂ NU SE ASCUNDĂ ȘI SĂ RĂSPUNDĂ PERTINENT CERERII ADRESATE DE ZIARUL INCISIV DE PRAHOVA!
-
Exclusivacum 8 aniOPINIE/SRI, MJ, CSM, IJ si ICCJ – grup infracțional organizat

