Exclusiv
„Băieții de casă” trimiși în control au uitat să evidențieze în materialul care este pe cale să plece către Ministerul Justiției și lucrurile bune? – Ziarul Incisiv de Prahova
Vă dezvaluiam în articolele trecute despre ce îndeletniciri de mare lider și manager are Matei Valentin, directorul împuternicit… acum aflăm de pe site-ul Administrației Naționale a Penitenciarelor cum HADES adică Sfântul Matei! Neprihănitul! pupă iar poala mentorului lui, Dan Halchin, care l-a luat în brațe și îi dă câteva tehnici de leadership(https://anp.gov.ro/norwaygrants/ro/curs-de-leadership-pentru-directorii-de-penitenciare/)… căci fostul ZEUS nu a înțeles nimic din ce înseamnă a fi om, în primul rând. Personal considerăm că se strică orzul pe gâște, căci dacă până la 40 de ani nu a înțeles ce înseamnă a forma, a fi parte dintr-un colectiv, poate să sugă la țâța oricărei OI tot nu se mai prinde nimic de el. Beeee!!!
Și după cum dezvaluiam data trecută că el „are noroc” de controale când e plecat… iar FIX când HADES se perfecționează în cursuri de asuprire și verificări prin țară (din ordinul tatălui său Dan Halchin, încă director al penitenciarelor), iar…Hop! a picat în curte alt control al celor de la D.I.P. ca să mai netezească un pic calea lui HADES pentru un nou mandat…
NE CONTRAZICETI? STAȚI SĂ VEDEM CONCLUZIILE după „verificări” și vedem cine are dreptate. Dar despre ele, când le aflăm… momentan să ne întoarcem la planul lui Matei! Neprihănitul! de înrobire a unui sistem de apărare.
Așa cum vă spuneam vă vom prezenta pașii folosiți de HADES pentru a-și duce la bun sfârșit cariera de ofițer al Academiei de Poliție.
Pasul 2. Recompensarea acoliților
Aici pentru a da Cezarului ce este al Cezarului…pe primul loc, departe de restul…
WONDER WOMAN! – cat este ea de deosebită ne-am dat seama având în vedere talentele sale magnifice.
Păi, cine nu știe cum mâncau cei doi, ca doi porumbei îndrăgostiți, zi de zi… lună de lună, până a fost înlocuită de o jună… cu dosare? Rolul avut de X-ată în caracatița lui Matei este colosal… căci după ce Matei, i-a dat mână liberă și „matroana” a acaparat întâi un compartiment: evidența și organizarea muncii, apoi a trecut sa „sugă” toată unitatea în burta-i plină de dorințe. Ce propunea „matroana” prin ședințe HADES și cerea să se execute!
Ah, nu vă gândiți că cerea pentru TOATE cadrele… NU… CEREA PENTRU CE AVEA EA INTERES, de regulă pur personal… Ilegale sau legale, totul era cum dorea ea…
Ca să înțelegeți mai bine… asupriții ei – plătitori degeaba ai sindicatului, nici când au pierdut mii de euro într-un dosar cu drepturi salariale restante pe CARE IL CASTIGAU TOTI din tara, nu au avut curaj sa plece, de frica lui HADES… oamenii au pierdut 3 ani de plata dar… THE WONDER, nu… si încă câțiva fericiți… si repede a cerut să i să dea drepturile căci doar făcea papa bun la HADES. Alții au așteptat aproape un an să ia prima transă, dar nu si ea, Minunea!!!
Își completa arsenalul de plătitori prin promisiuni pe funcții și prietenii, perioada asta de când MATEI este director fiind plină de rude, fini, prieteni ai lui HADES, toți proaspăt angajați. Desigur, era și el mai în toate comisiile de concurs ca să își plătească datoriile. Nu uită HALCHIM să își hrănească câinele favorit!
Pentru ca este breed de soi, ea și HADES sunt singurii care primesc masa regala pe tavă și mănâncă în birou… ceilalți ca vitele la popota unde pute a prăjeală sau la pachet… Nu am înțeles discriminarea față de ceilalți, probabil hainele sintetice din Balif ale Minunii, put altfel?
STOICA COSTIN – cerut expres de HADES sa vină de la Mărgineni, spre bucuria unității din DB că scapă ÎN SFÂRȘIT, de un leneș pilos… este adus aici ca să stea pe ouă…
Cum funcția primită cadou de mai de mult era importantă și avea acces prin ea la oameni, uite cum este promovat de X-ată ca mare lider de sindicat, pentru a ajuta mai bine caracatița. Oamenii lor sunt puși unde doresc, doar să fie ascultători și să raporteze orice văd și aud. Irelevant că cei care erau numiți efectiv pe acele funcții făceau altceva, important era să se știe că totul se răsplătea dacă veneau la sindicatul lui HADES@WONDER!
Pentru ca Matei să controleze totul, Stoica cel puturos este pus și ca șef la comisia de disciplină, o altă pârghie prin care Matei poate lovi imparabil oamenii din unitate. Dar despre asta mai târziu, în noapte…
Sa facem un sumar rapid aici: șef serviciu + lider de sindicat+ șef la comisia de disciplină, nouă ne dă incompatibilități din mai multe unghiuri… dar daca treaba lui HADES e făcută, contează?
Oare D.I.P-ul care se face că mișună prin curte, o să adulmece ceva? Sau taie frunză la câini? Și asta vom vedea…
TEMELIE ANA, un ofițer de execuție ce nu poate promova un examen, poreclită de gurile rele Museau De Cheval.
Chiar ș-așa, este permanenta împuternicită pe funcția de șef birou evidență, unde a cunoscut-o și s-a împrietenit cu WONDER WOMAN. Pion ascuns în adâncurile penitenciarului, relația cu caracatița este importantă căci mama domnișoarei este mare grefier prin instanțele de judecata din Ploiești… acolo unde, la acest moment când dosarele se învârt in jurul lui Matei! Neprihănitul! dar si unul pentru WONDER WOMAN, deci este bine să ai pe cineva…
Irelevant de spus că acum ceva timp, pe vremea unui alt mare rege: Brânzan Celestin, a noastră Temelie a fost găsită furând chirie de la stat… dar ați înțeles sistemul: cu cat est mai corupt, cu atât ești mai sus in ierarhie. A fost iertată căci este bine să ai relații pe colo si pe colo.
NICHIFOR MIHAI – super agentul, este ultimul din prima linie a lui MATEI. Considerat de colegi un băiat respectuos si calm, a fost promovat permanent căci este un câine loial. După ce a stat câteva luni prin pază unde era greu, căci munceai cu deținuții… este tras pe dreapta pentru a fi mereu favorizat.
Desigur, a contat foarte mult că a stat cu chirie în apartamentul lui HADES câțiva ani… căci o mână spală pe alta… și așa a ajuns actualmente să se ocupe de activitatea specifică a lui WONDER WOMAN: arhivă și secretariat. Fiind, după cum v-am precizat anterior, breed de soi, WONDER WOMAN nu a dorit să își murdărească hainele de poliester scump prin arhiva (doar era o lady ce gătea lui HADES, era neigienic, ce dracu!) și a refuzat să muncească… și așa cu tot deficitul unității, cine sa fie și la arhiva: domnul Nichifor!
Funcția nu există, atribuțiile erau ale altcuiva deja, dar contează??
Oare e cineva care adulmecă situația?
Despre ultimii doi și ce fac ca sa le fie bine, vom reveni cu amănunte.
CURIOZITATE: Oare în ce sindicat credeți că sunt cei prezentați azi???
Reamintim cititorilor că nu discutăm de o telenovela amuzantă ci de ce se întâmplă de 2 ani de zile la unul dintre sistemele de apărare ale statului, ce dorește să fie apreciat, valorizat, bine plătit!
PĂI, PENTRU CE?
Date de ultima ora intrate in posesia investigatorilor de la Incisiv de Prahova releva ca, ,,Fantastica Woman”Anghelache a fugit…la pensie!
Pate de frica ca se schimba legea si poate si presiunea neregurilor (poate chiar dosarul penal), cert este ca a introdus dosarul de pensionare si il propulseaza pe Neprofesionistul de Stoica la… sindicat.
VA URMA! (Cristina T.).
N. R. : – Reamintim ca, investigatia noastra a pornit de la mafia gunoaielor si cum o firma din aceasta caracatita din Prahova „beneficiaza” de detinuti/”inchiriaza” la munca pe filiera Comisarului șef de poliție penitenciară Valentin MATEI, in baza proiectului lansat de director general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), Dan Halchin. Punerea in dependenta a Comisarului șef de poliție penitenciară Valentin MATEI de catre reprezentantii acestei societati ne-au determinat sa incepem dezvaluirile cu derapajele de la lege ale sefului – IMPUTERNICIT – la comanda Penitenciarului Ploiești, fiind o institutie esentiala a statului.
Sa reamintim povestea din spatele afacerii „Bomba ecologica de la Pleasa” care este demna de un film cu mafioti turnat la Holywood, nu inainte de a intreba (prietenii stiu de ce…): Florin Iosif de la TYMBARK este bine?
Furturi, falsuri si alte infractiuni succesive la Penitenciarul Ploiesti (IV)
Exclusiv
Ghid de dozare pentru spuma activa concentrata self service in functie de sezon
Dozarea spumei active nu este o valoare fixa scrisa pe eticheta. Este un echilibru intre temperatura, sezon, duritatea apei, nivelul de murdarie si timpul de actiune. Acelasi produs poate fi dozat la 15 ml vara si la 25 ml iarna fara sa fie supradozare. Acest ghid iti arata cum construiesti o matrice de dozare pentru tot anul si cum eviti greselile care iti consuma produs in plus sau iti lasa masinile incomplet curatate.
Cum influenteaza temperatura dozajul
Spuma activa reactioneaza mai incet la temperaturi scazute. La 5 grade Celsius, timpul de actiune se dubleaza fata de 25 grade. In practica, asta inseamna ca iarna nu trebuie sa cresti doza, ci timpul de contact. Multe instalatii moderne permit setarea timpului de aplicare in functie de sezon. Daca nu ai aceasta setare, antreneaza echipa sa lase spuma mai mult timp pe caroserie iarna. Cresterile de doza iarna sunt o greseala frecventa care iti consuma produs fara beneficii reale.
Cum influenteaza sezonul dozajul
Vara se confrunta cu praf, polen si insecte, care necesita o doza medie. Iarna se adauga sare, noroi si pelicula rutiera, care cer doza mai mare si timp mai lung de actiune. Primavara si toamna sunt sezoane de tranzitie, cu doza medie spre mare. O matrice simpla pe care o poti folosi: 15 ml primavara, 15 ml vara, 25 ml toamna, 30 ml iarna. Aceste valori sunt orientative si trebuie validate pe instalatia ta, dar iti dau un punct de pornire corect.
Nivelul de murdarie si dozajul
O masina cu praf urban se curata cu doza minima. O masina cu noroi dupa o ploaie cere doza dubla. O masina cu insecte moarte si grasime necesita doza maxima si spuma cu timp de actiune extins. Cea mai buna metoda este sa ai 2-3 trepte de dozaj presetate, pe care clientul sau echipa le poate alege in functie de starea masinii. Aceasta abordare reduce consumul si creste calitatea. MaxCars ofera consultanta pentru configurarea treptelor de dozaj pe instalatia ta.
Timpul de actiune versus dozajul
Multi operatori confunda timpul de actiune cu dozajul. O spuma aplicata 4 minute la doza mica face, in multe cazuri, mai mult decat o spuma aplicata 1 minut la doza dubla. Timpul permite chimiei sa actioneze, doza creste doar concentratia. Regula de baza: seteaza timpul de actiune in functie de sezon si murdarie, iar doza doar atunci cand timpul nu poate fi prelungit. Aceasta abordare reduce consumul cu 20-30% fara a compromite calitatea curatarii.
Riscurile supradozarii
Supradozarea lasa reziduuri pe caroserie, incarca instalatia cu spuma care nu a fost folosita, creste costul pe masina si produce mai multa clatire, deci mai mult timp. La o spalatorie cu 150 masini pe zi, o supradozare de 10 ml pe masina inseamna 1,5 litri in plus zilnic, adica 45 litri pe luna. La 25 lei pe litru, pierderea lunara este 1.125 lei. Acesti bani se pierd fara niciun beneficiu, doar din obisnuinta de a turna mai mult. Calibrarea lunara a dozatorului elimina acest risc.
Ce ofera MaxCars pentru dozaj corect
MaxCars importa din 2010 produsele FRA-BER Italia si are in catalog o spuma activa concentrata cu fise tehnice detaliate pe sezon. Aici gasesti spuma activa concentrata self service FRA-BER ULTRA FOAM in bidon de 25 kg, cu instructiuni clare de dozaj pentru fiecare sezon si fiecare nivel de murdarie. Consultantii te ajuta sa construiesti matricea de dozaj potrivita pentru instalatia ta, pe baza traficului si a conditiilor locale. Comenzile intre 11 si 39 bidoane au pret redus.
Riscurile subdozarii
Subdozarea este mai putin evidenta decat supradozarea, dar la fel de daunatoare. Masinile ies cu urme de murdarie, clientii reclama, iar unii revin pe periuta manuala. Niciun client nu intelege de ce o spalatorie cu aspect modern nu reuseste sa curete masina. Subdozarea vine de obicei din teama de a cheltui produs sau din neatentie la calibrare. Monitorizarea constanta a reclamatiilor si testarea periodica pe masini reale previn aceasta problema. La 150 masini pe zi, 5 reclamatii pe zi inseamna 150 pe luna si un risc major de pierdere a clientilor.
Cum construiesti matricea de dozare pentru tot anul
Fa un tabel cu 4 coloane (sezon) si 3 randuri (nivel murdarie: usor, mediu, greu). Completeaza doza in ml pentru fiecare combinatie pe baza testelor reale. Foloseste aceste valori in instalatie prin presetari sezoniere. Noteaza-le si pe un afis la indemana echipei. Recalibreaza matricea la fiecare 3 luni, in functie de sezonul care urmeaza si de feedback-ul din teren. O matrice precisa reduce costul pe masina cu 15-25% si creste calitatea constanta.
Cum ajustezi dozajul in functie de feedback-ul clientilor
Tine un tabel simplu cu reclamatii: data, tipul de murdarie reclamat, doza setata in acea zi, conditiile meteo. Dupa o luna vei vedea clar daca exista un tipar. Daca reclamatiile sunt mai multe cand doza a fost minima, trebuie sa maresti doza la murdaria respectiva. Daca nu sunt reclamatii, inseamna ca doza este potrivita. MaxCars ofera consultanta pentru interpretarea acestor date si ajustarea matricei, fara costuri ascunse, pe baza masuratorilor reale din spalatoria ta.
Exclusiv
Tehnologia din radiologie trebuie să fie precisă, sigură și ușor de integrat
Când vine vorba de dotarea unui cabinet medical, alegerea aparaturii radiologice joacă un rol esențial. Nu este suficient ca echipamentele să fie performante, ele trebuie să se integreze armonios în fluxul de lucru existent și să aducă un plus de valoare actului medical. Gândește-te la cum fiecare componentă lucrează împreună pentru a oferi cel mai bun diagnostic.
Un aspect cheie este compatibilitatea. Nu vrei ca noua ta achiziție să devină o provocare în sine, ci o soluție eficientă. De aceea, procesul de integrare a noilor echipamente în infrastructura digitală existentă a cabinetului este vital. Acest lucru asigură că datele pacienților sunt gestionate eficient și în siguranță, fără întreruperi.
Integrarea aparaturii de radiologie în fluxurile digitale
Integrarea noii aparaturi radiologice într-un cabinet existent poate părea complexă, dar planificarea atentă simplifică mult procesul. Trebuie să te asiguri că noua ta gamă de aparatură pentru radiologie comunică eficient cu sistemele PACS și RIS deja implementate. Această compatibilitate tehnică previne blocajele și asigură un transfer fluid al imaginilor și informațiilor.
Echipamentele moderne sunt proiectate pentru a facilita această integrare, oferind interfețe standardizate. Verifică specificațiile tehnice, astfel încât să eviți surprizele neplăcute. O integrare bună înseamnă mai puțin timp pierdut și o eficiență operațională crescută pentru personalul tău.
Siguranța pacientului și a personalului
Siguranța este un pilon fundamental în radiologie. Atât pentru pacienți, cât și pentru personal, utilizarea aparaturii de radiologie necesită respectarea unor standarde stricte. Echipamentele trebuie să includă funcții avansate de reducere a dozei de radiații, fără a compromite calitatea imaginii. Acesta este un criteriu important în selecția oricărui echipament.
Gândește-te la protecțiile integrate, la ergonomia echipamentelor și la protocoalele de utilizare. Un aparat mamograf performant, de exemplu, este dotat cu tehnologii care minimizează disconfortul pacientului și expunerea la radiații. Instruirea personalului este, de asemenea, esențială pentru a asigura folosirea corectă și sigură a oricărei aparaturi radiologice.
Mentenanța și suportul tehnic pentru echipamentele radiologice
Odată ce ai investit în aparatură radiologică de ultimă generație, mentenanța și suportul tehnic devin aspecte cruciale. Acestea nu sunt doar costuri suplimentare, ci o parte integrantă a investiției tale. Un serviciu post-vânzare bun asigură că echipamentele funcționează la parametri optimi pe termen lung și că orice problemă este rezolvată rapid.
Contractele de mentenanță includ, de obicei, verificări periodice și actualizări software. Aceasta prelungește durata de viață a aparaturii radiologice și previne defecțiunile majore. Discută deschis cu furnizorul despre opțiunile de suport tehnic și disponibilitatea pieselor de schimb.
Alegerea corectă a aparaturii radiologice
Alegerea și implementarea corectă a aparaturii radiologice implică o analiză atentă a nevoilor cabinetului și a ofertelor disponibile. Nu te limita doar la preț sau la caracteristicile de bază. Vizualizează impactul pe termen lung asupra eficienței operaționale, siguranței pacienților și performanței diagnostice.
O decizie bine fundamentată nu doar că îți îmbunătățește capacitatea de diagnosticare, dar susține și reputația cabinetului tău. O aparatură radiologică modernă și fiabilă este o investiție în viitorul practicii tale medicale.
Afaceri
UZINEX livrează prima centrală fotovoltaică mobilă din România către ARS INDUSTRIAL | Comunicat de presă
Soluția elimină autorizația de construcție pentru proiectele alimentate cu energie regenerabilă pe fonduri europene
Iași, România — 25 mai 2026 — UZINEX, integrator industrial cu sediul în județul Iași, anunță livrarea primei centrale fotovoltaice mobile din România către beneficiar, companie cu sediul în Ploiești, județul Prahova. Soluția — un container expandabil care se desfășoară pe aproximativ 60 de metri liniari de panouri fotovoltaice — alimentează un echipament 100% electric de subtraversări orizontale, eligibil pentru finanțări din fonduri europene.
O soluție pentru un decalaj structural al finanțărilor europene
Legislația actuală a Uniunii Europene impune ca echipamentele achiziționate din fonduri europene și prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) să fie 100% electrice, fără emisii directe. Această cerință a creat un decalaj operațional: echipamentele eligibile sunt frecvent destinate utilizării pe șantiere izolate, acolo unde rețeaua publică de energie electrică lipsește sau este insuficientă, iar soluțiile clasice de alimentare — generatoarele diesel — contravin chiar principiului pentru care s-au cheltuit banii europeni.
Centrala fotovoltaică fixă, ca alternativă, presupune un parcurs birocratic de minimum șase luni — autorizație de construcție, racord la rețea, aviz ANRE — și o instalare permanentă într-o singură locație, în contradicție cu specificul șantierelor mobile care se relochează de la un proiect la altul.
Centrala fotovoltaică mobilă livrată de UZINEX rezolvă simultan ambele probleme: este integrată într-un container transportabil, nu necesită autorizație de construcție și se redislocă împreună cu echipa client la fiecare nou șantier.
Configurația livrată către beneficiar
Modelul livrat reprezintă varianta compactă din gama UZINEX de centrale fotovoltaice mobile, dimensionată pentru alimentarea unui echipament electric de subtraversări orizontale și a sculelor auxiliare de șantier.
Specificații tehnice principale:
- Panouri fotovoltaice instalate: 24 kW
- Sistem de stocare: 52 kWh baterii LiFePO4
- Invertor hibrid: 24 kW
- Dimensiune container transport: 3 × 2,5 metri
- Lungime panouri desfășurate: ~60 metri liniari
- Conectică: priză 220 V monofazic, priză 380 V trifazic, priză încărcare auto electric
- Climatizare: aer condiționat integrat pentru menținerea bateriilor la temperatură optimă
- Mobilitate: roți tip off-road pentru deplasare pe teren accidentat
Configurația conectică a fost dimensionată conform cerințelor beneficiarului. La cerere, modelul poate fi extins cu prize suplimentare, sisteme de iluminat exterior, monitorizare la distanță și conectivitate GSM.
Gama completă: de la 3 metri la 12 metri lungime container
Modelul livrat către beneficiar reprezintă varianta de intrare a gamei UZINEX. Producătorul oferă centrale fotovoltaice mobile în configurații adaptate volumului de consum al fiecărui client, de la modelul compact până la containerul industrial 40 ft.
La capătul superior al gamei, containerul de 12 metri lungime poate găzdui până la 160 kW panouri fotovoltaice instalate și 620 kWh capacitate de stocare — o autonomie comparabilă cu o microcentrală fixă, fără constrângerile birocratice ale acesteia. Toate variantele sunt customizabile pe specificul fiecărui proiect.
Aplicații dincolo de șantierele civile
O centrală fotovoltaică mobilă este o soluție multi-funcțională. Aplicațiile identificate de UZINEX includ:
- Șantiere de construcții civile și lucrări edilitare
- Echipamente electrice alimentate pe fonduri europene și PNRR
- Operațiuni militare și tabere temporare
- Stații mobile de încărcare auto electric
- Evenimente outdoor și festivaluri
- Operațiuni de ajutor umanitar în zone fără infrastructură energetică
„Există un decalaj structural între cerințele actuale ale fondurilor europene — care impun echipamente 100% electrice — și capacitatea reală a infrastructurii de a livra energie acolo unde se desfășoară lucrările. Centrala fotovoltaică mobilă este răspunsul nostru concret la acest decalaj. Este o soluție românească, gândită pentru o problemă reală a pieței locale, livrată unui client român care a luat decizia corectă de a investi în echipamente eligibile pentru finanțările UE.”
Andrei-Sorin Baciu, co-fondator UZINEX
Pentru un studiu de caz tehnic complet, cu fotografii și detalii suplimentare despre implementarea la beneficiar, vezi:
Despre UZINEX
UZINEX (SC GW LASER TECHNOLOGY SRL) este un integrator industrial român cu sediul în județul Iași, specializat în furnizarea de soluții turnkey pentru echipamente CNC, laser, energie regenerabilă, ambalare, reciclare, prelucrarea metalelor și utilaje grele. Compania oferă garanție de 60 de luni pe echipamente, suport tehnic sub 36 de ore și eligibilitate pentru finanțări din fonduri europene și PNRR. Mai multe informații la www.uzinex.ro.
Andrei-Sorin Baciu — Co-fondator UZINEX
📧 Email: contact@uzinex.ro
📞 Telefon: +40 785 377 577
🌐 Web: www.uzinex.ro
-
Afaceriacum 8 ani(P) Pinocchio și Veverița Zuby la Shopping City Râmnicu Vâlcea
-
Știri din județacum 8 aniGarniturile moto: componente esentiale pentru functionarea motorului unei motociclete
-
Socialacum 4 ani3 soluții pentru a scăpa de ROBOR
-
Exclusivacum 3 aniFostul șef al SERVICIULUI ARME, EXPLOZIVI ŞI SUBSTANŢE PERICULOASE (si fost sef al Serviciului Judeţean Anticorupţie Prahova) s-a pensionat și duce viață de „boier”/Efectul de domino sau o reacție în lanț – Ziarul Incisiv de Prahova
-
Afaceriacum 8 aniUn NOU magazin Annabella pe strada Maior V. Popescu din Ramnicu Valcea
-
Știri din județacum 6 ani
#Reset Plastic!
-
Exclusivacum 8 aniSOLICITĂM PUBLIC DR. KISS CSABA SĂ NU SE ASCUNDĂ ȘI SĂ RĂSPUNDĂ PERTINENT CERERII ADRESATE DE ZIARUL INCISIV DE PRAHOVA!
-
Exclusivacum 8 aniOPINIE/SRI, MJ, CSM, IJ si ICCJ – grup infracțional organizat

