Connect with us

Exclusiv

In urma solicitarilor oficiale ale ziarului Incisiv de Prahova, Corpul de control al ministrului PREDOIU vizitează Administrația Națională a Penitenciarelor/Să sperăm că nu rămâne doar la nivel de vizită. – Ziarul Incisiv de Prahova

Publicat

pe

La 47 de zile după ce a susținut sus și tare că ANSVSA a prelevat și analizat 8.500 de probe din cerealele ucrainene și, culmea, toate au ieșit impecabile, ministrul Agriculturii, Petre Daea, s-a contrazis flagrant. La întâlnirea cu omologul ucrainean din 19 aprilie, Daea a anunțat oficial că va începe să verifice, la graniță, toate produsele din Ucraina. În realitate, aceste verificări s-au făcut până în 23 iunie 2022, când ministrul Adrian Chesnoiu a demisionat din funcție. Odată cu venirea lui Daea, controalele s-au dus pe Apa Sâmbetei.

(Preluare National – Claudia Marcu):

După ce s-a bătut cu cărămida în piept și i-a afurisit pe jurnaliștii care îndrăzneau să-l acuze că minte de îngheață apele, ministrul Petre Daea a admis, de bună voie, că așa-zisele controale și probe luate de la cerealele ucrainene, cu care se lăuda în 3 martie 2022, nu au existat.

”Am vorbit aseară (n.r. 2 martie 2022) cu preşedintele Autorităţii Sanitar Veterinare. Spunea că cele 8.500 de probe prelevate din produsele care au intrat în România, toate aceste probe nu au prezentat depăşiri de parametri. Sunt produse destinate consumului uman şi consumului de furaje. Autoritatea urmăreşte zilnic şi face control atât prin prelevare de probe în vamă cât şi la destinaţie, ştiind unde ajung cerealele sau celelalte furaje”, declara ministrul Daea în 3 martie 2022.

Mai mult, acesta s-a și deplasat în vamă și a apreciat el, ”din ochi”, că semințele de floarea soarelui venite din Ucraina erau nu bune, ci senzaționale. Realitatea este însă că aceste controale la vamă, cu inspectorii ANSVSA și cei de la fitosanitar, s-au desfășurat până în 23 iunie 2022, în mandatul fostului ministru Adrian Chesnoiu. Văzând că sunt verificați la sânge, ucrainenii nu au îndrăznit să exporte în România produsele pline de pesticide periculoase și de boli, preferând doar să tranziteze prin țara noastră. După plecarea lui Chesnoiu, Petre Daea a ridicat ”prohibiția” controalelor de la graniță, permițând, astfel, inundarea pieței românești cu produsele ucrainene, care i-au falimentat pe fermierii români.

Au crâcnit, dar tot în genunchi

După ce Ungaria, Polonia, Slovenia și, foarte curând, Bulgaria au interzis efectiv importul de produse ucrainene, autoritățile române au mimat un soi de revoltă și au cerut restricții la exporturile în România. La discuțiile cu omologul său ucrainean, Mikola Solski, desfășurate on-line în 19 aprilie, ministrul Agriculturii, Petre Daea, a transmis că statul român va implementa măsuri de securizare suplimentară (sigilare și monitorizare) pentru mijloacele de transport care tranzitează teritoriul României către state terțe, pentru protejarea fermierilor români care se confruntă cu dificultăți din cauza fluxului de cereale ucrainene.

”Ministrul Daea a reiterat că România, ca Stat Membru, susține demersurile Comisiei Europene de sprijinire a Ucrainei în fața agresiunii ruse și va asigura în continuare tranzitul cerealelor din această țară către state terțe și rutele comerciale tradiționale. De asemenea, ministrul ucrainean a fost înștiințat că, de astăzi (n.r. 19 aprilie), România instituie controale direct în vamă, coordonate de către ANSVSA, pentru toate produsele agroalimentare venite din Ucraina, cu prelevare de probe pentru determinarea calitativă în conformitate cu legislația europeană, si nu la destinație cum se întâmpla până acum. Decizia a fost luată având în vedere că într-o altă țară europeană au fost descoperite niveluri de pesticide peste limita admisă în UE”, se arată într-un comunicat al Ministerului Agriculturii.

La mila ucrainenilor

Sigur că România nu a îndrăznit să interzică exporturile, în schimb, ministrul Daea i-a solicitat omologului său din Ucraina să identifice rapid soluții pentru restricționarea exporturilor de cereale și semințe oleaginoase (floarea-soarelui, rapiță) către România, având în vedere dificultățile întâmpinate de fermierii români. ”Pe parcursul discuțiilor, ministrul Mikola Solski a fost informat cu privire la demersul făcut de miniștrii agriculturii din cele cinci State Membre (RO PL HU BG și SK) către Comisia Europeană pentru modificarea Regulamentului 870/2022, astfel încât să fie asigurat culoarul de tranzit către țări terțe, fără a afecta fermierii din statele de graniță. De asemenea, partea română a transmis omologului ucrainean că se așteaptă răspuns la scrisoarea adresată instituțiilor europene de către cei 4 prim-miniștri din UE și de către președintele Bulgariei cu privire la soluțiile identificate pentru problemele fermierilor și ale pieței”, se mai precizează în comunicatul Ministerului Agriculturii.

Facebook Comments

Exclusiv

Servicii profesionale de acoperișuri în Austria Inferioară cu TopDachService

Publicat

pe

De

Dacă sunteți în căutarea unei companii de încredere pentru servicii de Dachdecker, Dachsanierung sau Spengler în Oberösterreich, Top Dach Service este alegerea ideală. Cu o experiență vastă în domeniul construcțiilor de acoperișuri, această firmă oferă soluții de înaltă calitate pentru a satisface toate nevoile clienților săi.

Servicii Complete pentru Acoperișuri și Fațade:

  1. Dachdecker: Specialiștii noștri oferă soluții personalizate pentru fiecare proiect. De la montajul inițial până la întreținerea periodică, ne asigurăm că acoperișul dvs. este durabil și rezistă condițiilor meteo.
  2. Dachsanierung: Dacă acoperișul dvs. necesită renovare, echipa noastră poate face acest lucru rapid și eficient, asigurând un aspect nou și o rezistență sporită. Ne ocupăm de fiecare detaliu, de la reparații până la modernizări complete.
  3. Spengler: Această componentă esențială a construcțiilor moderne asigură funcționalitatea optimă a acoperișurilor. Echipa noastră de Spengler oferă servicii de montaj, întreținere și reparații pentru a asigura un sistem de drenaj eficient.
  4. Dachdeckerei: Serviciile de Dachdeckerei sunt esențiale pentru integritatea unei clădiri. Cu materiale de înaltă calitate și expertiză în instalare, Top Dach Service se asigură că acoperișurile clienților săi sunt protejate și durabile.
  5. Fassadensanierung: Fațada este cartea de vizită a clădirii dvs. Serviciile noastre de Fassadensanierung aduc un plus de estetică și durabilitate, asigurând protecția împotriva intemperiilor și un aspect modern.

De Ce Top Dach Service?

  • Profesionalism: Echipa noastră de experți este pregătită să ofere soluții adaptate fiecărui proiect, asigurând o execuție impecabilă.
  • Materiale de Calitate: Folosim doar materiale de înaltă calitate, asigurându-ne că fiecare proiect rezistă în timp.
  • Servicii Complete: De la Dachdecker până la Fassadensanierung, oferim o gamă completă de servicii pentru acoperișuri și fațade.
  • Local: Suntem mândri să oferim servicii pentru Oberösterreich, susținând astfel comunitatea locală.

Pentru orice proiect legat de acoperișuri sau fațade, vă invităm să vizitați site-ul nostru Top Dach Service pentru mai multe informații și oferte personalizate. Cu ajutorul nostru, clădirile dvs. vor fi protejate, eficiente și estetice pentru mulți ani de acum înainte.

Facebook Comments
Citeste in continuare

Exclusiv

Maximizați Performanța iPhone 11 cu Serviciile Profesionale SmeuGSM

Publicat

pe

De

În zilele noastre, telefonul mobil este mai mult decât un simplu gadget; este un centru de comandă pentru viața personală și profesională. Având acest lucru în minte, performanța optimă a bateriei iPhone 11 este crucială pentru a ține pasul cu ritmul alert al vieții de zi cu zi. De la întâlniri de afaceri la sesiuni de streaming video, bateria ta trebuie să fie întotdeauna pregătită să facă față provocărilor. Dar, odată cu trecerea timpului, chiar și cele mai rezistente baterii își pierd din capacitate, ceea ce poate afecta semnificativ utilizarea zilnică a dispozitivului tău.

La SmeuGSM, un service GSM de încredere, ne dedicăm restaurării performanței originale a dispozitivului tău iPhone 11 prin înlocuirea bateriei cu una nouă, de înaltă calitate. Suntem mândri să oferim soluții personalizate fiecărui client, garantând că fiecare înlocuire de baterie iPhone este efectuată cu precizie și atenție la detalii. Echipa noastră de specialiști, cu ani de experiență în domeniu, folosește doar piese de schimb originale pentru a asigura compatibilitatea și performanța de lungă durată.

În plus, înțelegem cât de important este să ai un display telefon iPhone care funcționează perfect. Un ecran defectuos poate fi nu doar frustrant, dar poate și să împiedice experiența utilizatorului. De aceea, SmeuGSM oferă, de asemenea, servicii profesionale de reparare și înlocuire a ecranului, asigurându-te că te vei bucura din nou de claritatea și sensibilitatea ecranului tău iPhone 11 fără întârziere.

La SmeuGSM, ne angajăm să oferim servicii rapide, eficiente și de înaltă calitate. Înțelegem valoarea timpului tău, motiv pentru care ne străduim să finalizăm majoritatea reparațiilor, inclusiv înlocuirile de baterie și reparațiile de ecran, în aceeași zi. Vizitând SmeuGSM, beneficiezi nu doar de expertiza tehnicienilor noștri, dar și de o experiență de serviciu client excepțională, menită să depășească așteptările.

Nu lăsa performanța scăzută a bateriei sau problemele ecranului să îți încetinească ritmul vieții. Alege profesionalismul și experiența SmeuGSM pentru a asigura că iPhone 11-ul tău funcționează la capacitate maximă. Te invităm să ne vizitezi pentru o evaluare și să descoperi cum tehnicienii noștri pot aduce înapoi la viață performanța și fiabilitatea dispozitivului tău, permițându-ți să te bucuri din plin de tehnologie fără întreruperi. Cu SmeuGSM, telefonul tău este întotdeauna în mâini sigure, gata să facă față provocărilor zilnice alături de tine.

Facebook Comments
Citeste in continuare

Exclusiv

Cum îți protejezi datele? Manager de parole și securitate suplimentară pentru fișierele tale

Publicat

pe

De

În fiecare zi, ne bazăm pe zeci de platforme online. Stocăm informații importante în cloud și ne ținem viețile personale și profesionale pe dispozitive electronice. Totuși, pe măsură ce tehnologia evoluează, la fel se întâmplă și cu riscurile privind securitatea datelor, ajungându-se adesea la pierderea confidențialității. Așadar, cum ne putem proteja fișierele în mod eficient?

Una dintre cele mai mari greșeli de securitate este să folosim aceleași parole pentru servicii diferite. Dacă o parolă este compromisă, un atacator poate obține cu ușurință acces și la alte conturi care aparțin aceluiași utilizator. Soluția ideală este să utilizezi parole unice, puternice, care reprezintă o combinație între diferite cifre, litere și caractere speciale. Cu toate acestea, poate fi destul de dificil să îți amintești și să administrezi toate aceste combinații, motiv pentru care este firesc să utilizezi un manager de parole. Acest instrument generează, stochează și completează automat parolele pentru diverse conturi online. Astfel, datele tale vor fi păstrate mai în siguranță. De asemenea, îți va permite să te conectezi și să îți gestionezi datele mai convenabil. Pe internet există astfel de aplicații atât contra cost cât și gratuite, cum ar fi 1Password, NordPass și KeePass.Acestea pot fi diferite în ceea ce privește caracteristicile, dar principiul este similar și orice manager de parole este mai bun decât niciunul.

Autentificarea cu doi factori, care este o confirmare suplimentară a accesului după introducerea unei parole, este o altă modalitate de a păstra conturile online în siguranță. De obicei, se generează un cod pe un dispozitiv extern sau acesta este trimis la un număr de telefon prestabilit. Astfel, chiar și în situația în care parola ta ajunge pe mâini greșite, un hacker nu poate avea acces complet fără modalitatea suplimentară de autorizare.

În plus față de securitatea rețelei, merită luată în considerare și securitatea datelor stocate la nivel local; până la urmă, aici stocăm adesea cele mai personale fișiere. Făcând o copie de rezervă pe suporturi externe, cum ar fi Samsung T5 EVO de 8 TB, te poți asigura că nu vei pierde accesul la datele tale în cazul unui atac cibernetic sau al unei defecțiuni a serverului. Dar dacă ne pierdem SSD-ul sau dacă mai multe persoane utilizează același computer? Unii producători au propriile aplicații de protecție a datelor, cum ar fi Samsung Magician Software. Acesta este un instrument care îți permite cu ușurință să criptezi și să protejezi prin parolă fișierele selectate, să instalezi cele mai recente drivere sau să rulezi scanări de diagnosticare pentru a te asigura că datele tale nu au fost deteriorate. În cazul în care dispozitivele tale au cititoare de amprente, poți utiliza și securitatea biometrică, astfel încât numai persoanele autorizate să aibă acces la fișierele protejate.

Într-o lume din ce în ce mai digitalizată, protejarea datelor este o prioritate, așadar merită să profiți de numeroasele forme suplimentare de securitate a fișierelor. Un manager de parole, autentificarea cu doi factori sau criptarea copiilor locale sunt doar câteva dintre soluțiile pe care le poți implementa pentru a maximiza protecția datelor tale împotriva accesului neautorizat.

Facebook Comments
Citeste in continuare

Parteneri

Știri noi din Vâlcea

Uncategorized2 zile inainte

Descoperă Diferitele Tipuri de Materiale Izolatoare pentru Acoperișuri: Alege ce se Potrivește Cel Mai Bine Nevoilor Tale

Când vine vorba de Dachdämmung, există o gamă largă de materiale disponibile, fiecare având propriile sale avantaje și dezavantaje. Este...

Afaceri4 zile inainte

Firma de acoperișuri în Steiermark: Servicii de top pentru tine

Firma de acoperișuri din Steiermark, Dachdecker und Spengler, este alegerea ideală pentru orice nevoie de reparații sau înlocuire a acoperișurilor....

Exclusiv4 zile inainte

Servicii profesionale de acoperișuri în Austria Inferioară cu TopDachService

Dacă sunteți în căutarea unei companii de încredere pentru servicii de Dachdecker, Dachsanierung sau Spengler în Oberösterreich, Top Dach Service...

Știri din județ4 zile inainte

Mathias Dachdecker firma de acoperisuri in Wien

Dacă ești în căutarea unei firme de Dachdecker de încredere în Wien, Mathias Dachdecker este soluția perfectă. Cu o experiență...

Afaceri4 zile inainte

Cum să tranzacționezi mărfuri la bursă: Strategii și provocări pentru investitori

Tranzacționarea mărfurilor la bursă reprezintă o modalitate atractivă pentru investitori de a profita de fluctuațiile prețurilor materiilor prime pe piețele...

Turism5 zile inainte

Ghid turistic al parcurilor naturale din judeţul Vâlcea

În inima României, departe de agitația orașelor și a vieții moderne, se află județul Vâlcea, o perlă a naturii încă...

Uncategorized5 zile inainte

Zyxel Group recunoscut în Anuarul de sustenabilitate 2024 al S&P Global

Zyxel Group a fost numit în Top 5% dintre cei mai performanți  și este unul dintre cei patru furnizori din...

Uncategorized5 zile inainte

Astăzi este ultima zi în care profesorii beneficiază de tarife preferențiale la Dare to Learn – cel mai mare eveniment educațional din Europa

București, 30 aprilie 2024 – Astăzi este ultima zi în care personalul din sistemul de învățământ preuniversitar și universitar din România beneficiază...

Administrație locală5 zile inainte

Acer se angajează să colecteze 50 de tone de deșeuri de plastic din mediul înconjurător prin intermediul parteneriatului cu Plastic Bank

Colaborarea ajută la prevenirea pătrunderii în ocean a echivalentului a 2,5 milioane de sticle de plastic și sprijină mijloacele de...

Administrație locală5 zile inainte

BenQ SW272U a câștigat premiul TIPA 2024 pentru cel mai bun monitor foto profesional

Cel mai performant monitor 4K de 27 inch pentru fotografi, cu precizie superioară a culorilor și calibrare hardware București, România...

Filarmonici Ion Dumitrescu Filarmonici Ion Dumitrescu
Viața în Valcea6 zile inainte

“Acorduri spaniole” pe scena Filarmonici Ion Dumitrescu din Râmnicu Vâlcea

Concertul din 15 Aprilie 2024, al Filarmonicii Ion Dumitrescu din Râmnicu Vâlcea a reunit nume consacrate ale artei muzicale naționale...

UncategorizedO săptămână inainte

Inaugurarea Showroom-ului Caritabil Royal Charity

Craiova, 26 Aprilie 2024 – Asociația Incubatorul de Vise anunță cu entuziasm lansarea showroom-ului caritabil Royal Charity, un proiect menit...

EvenimentO săptămână inainte

Călătorii în siguranță cu NAVITEL – gadgeturi de top pentru mașina dumneavoastră

NAVITEL, lider în tehnologie auto, oferă o gamă largă de produse menite să vă ofere confort și siguranță în călătoriile...

AfaceriO săptămână inainte

Descoperiți Serviciile Noastre de Acoperișuri și Renovări!

Acoperișuri Durabile și Estetice Echipa noastră de profesioniști calificați îți oferă soluții personalizate pentru acoperișuri, utilizând materiale de cea mai...

UncategorizedO săptămână inainte

Asociația Credu dezvăluie noile tendințe în sănătate și longevitate în România

Studiul Alegeri Sănătoase și Îmbătrânire Activă: O Analiză În Profunzime desfășurată în perioada Noiembrie 2023 – Aprilie 2024, cu Participarea...

UncategorizedO săptămână inainte

Infinix Mobility intră pe piața din România

București, România – Infinix Mobility, brand emergent care proiectează, produce și comercializează un portofoliu generos de produse sub brandul Infinix, a...

Știrile Săptămânii