Connect with us

Exclusiv

Ghidul Complet pentru Alegerea Expresorului de Cafea – Ziarul Incisiv de Prahova

Publicat

pe

Hope is a good breakfast, but it is a bad supper” -Frances Bacon. La început, citind articolul în care un „biolog-filosof” a constatat că noi oamenii nu avem, de fapt „liber arbitru” am avot un mic șoc.

Apoi cât am fumat un Camel fără filtru mi-am revenit. Explicația faptului că de la anumiți oameni, fie ei și filosofi, biologi, etc, avem așteptări, nu este absența „liberului arbitru” ci aceea că noi suntem excesiv de proști. Iar cine crede că descoperim asta fiindcă ni s-a îmbogățit mintea și percepția, greșește. Vedem toate astea fiindcă nu mai vrem să ne mai prefacem că nu vedem faptele lor.

E, poate șansa pe care le-o acordăm, în naivitatea noastră, uneori prea multă vreme, de a se schimba, de a fi atât de frumoși și buni cum i-am considerat noi. Doar că ei rămân la fel. Și chiar dacă ar ști că li s-a acordat o șansă, această șansă, tot n-ar face nimic. Fiindcă în realitate nu dau nici doi bani, pe tot ce suntem noi, alegătorii sau/și prietenii lor. În viața omului simplu, ca și în cea a politicianului, lucrurile stau la fel.

Idei de felul acesta îți vin la câte o întrunire amicală, semănând cu un gen de „Commedia dell Arte”, în care oamenii, amicii discută despre excursii și despre mâncare&băuturi. Apoi, când se plictisesc, după ore bune, merg acasa. Dar între aceste două puncte, de obicei „se întîmplă”, agățat sus, de un perete, un televizor. Acolo defilează mulți dintre cei în care aceste ființe care privesc ecranele au păstrat cu o umilă decență câteva cioburi de încredere, făcându-se de prea multe ori că nu văd multe din mizeriile mari sau mici comise de ei. Doar fiindcă așa a hotărât liberul lor arbitru.

Ceea ce transpare, însă, de undeva de dincolo de ecranul televizorului, este cumplita „ne-simțire” care îi stăpânește pe cei care defilează zi de zi, oră de oră în fața noastră, încercând să ne convingă că ei și nu alții trebuie să fie acolo, deasupra țării. Poate nu au reacție fiindcă nu știu, pur și simplu „ușurința” bagajului lor cultural nu le permite să realizeze că viața lor se desfășoară sub inexorabila „sabie a lui Damocles”. Cu alte cuvinte, am putea crede că un politician „X”, care își părăsește firma lui care vinde covrigi din orășelul „Y” și vine în capitală neștiind nimic despre Damocles, intră exact sub tăișul sabiei lui.

Eu sunt aproape sigur că toți politicienii români cunosc istoria sabiei lui Damocles; dar o redau mai jos pentru cei ca noi, mai slab pregătiți, și care, sigur n-o știm, în marea noastră majoritate…

Întâmplarea a fost descrisă de latinul Cicero și are ca scop evidențierea unui mare adevăr. Acela că în bunăstare, mărire, funcțiile de putere, distracție și îmbuibare se ascunde întotdeauna un pericol teribil. Damocles era curtean al cetății Siracuza din Sicilia, condusă de Dionisos cel Bătrân. Întâmplarea a avut loc în timpul unui banchet opulent dat de acesta. Damocles a aflat cu această ocazie cât de nesigură este soarta celor așa-zis puternici și bogați, când Dionisos l-a așezat pe jilțul său aurit, sub o sabie grea foarte ascuțită, atârnată de tavan doar de un fir de păr din coada unui cal, care putea oricând să cadă și să-i taie capul. Așa a aflat bietul Damocles că degeaba ai putere și bani, fiindcă pericolul te paște, poate mai abitir decât pe oamenii necăjiți.

Mărturisesc că nu m-am gândit că neomarxismul va găsi atât de sofisticat calea ca oamenii să-l nesocotească pe Dumnezeu în cea mai pură formă: negarea liberului arbitru.

După mai bine de 40 de ani de studiu al oamenilor și al altor primate, un domn pe care îl suspectez că a beneficiat la viața domniei sale de multe finanțări ale lui George Soros, pe nume Sapolsky a ajuns la concluzia că aproape toate comportamentele umane sunt la fel de departe de controlul nostru conștient ca și convulsiile unei crize, diviziunea celulelor sau bătăile inimii noastre.

Acest lucru înseamnă să acceptăm că un om care trage în mulțime nu are mai mult control asupra soartei sale decât victimele care se întâmplă să se afle în locul nepotrivit la momentul nepotrivit. Înseamnă să tratăm șoferii beți care se năpustesc asupra pietonilor la fel ca pe șoferii care suferă un atac de cord brusc și ies de pe banda lor.

„Nu avem liberul arbitru. Lumea este cu adevărat dată peste cap și este mult, mult mai nedreaptă din cauza faptului că recompensăm și pedepsim oamenii pentru lucruri asupra cărora nu au niciun control”, a spus Sapolsky. „Nu avem liberul arbitru. Nu ne mai atribuiți lucruri care nu există”.
„Liberul arbitru este un mit și, cu cât acceptăm mai repede acest lucru, cu atât mai dreaptă va fi societatea noastră”, spune filosofo-biologo- neomarxistul.
Deși Sapolsky a fost crescut într-o familie de evrei ortodocși din Brooklyn, fiul unor imigranți din fosta Uniune Sovietică, el a ajuns la concluzia că „Dumnezeu nu este real, că nu există liberul arbitru, iar noi, primatele, suntem destul de mult pe cont propriu”.
„Cine suntem și ce facem este, în cele din urmă, rezultatul unor factori dincolo de controlul nostru și, din această cauză, nu suntem niciodată responsabili din punct de vedere moral pentru acțiunile noastre în sensul care ne-ar face cu adevărat demni de laudă și de vină, de pedeapsă și de recompensă”, a declarat Gregg Caruso, un filosof de la SUNY Corning care a citit primele versiuni ale cărții scrisă de acest neomarxist, Sapolsky. „Sunt de acord cu Sapolsky că o viață fără credința în liberul arbitru este nu numai posibilă, ci și preferabilă”.
Domnul Caruso este co-director al rețelei Justice Without Retribution Network, care pledează pentru o abordare a activității infracționale care să acorde prioritate prevenirii daunelor viitoare, mai degrabă decât atribuirii de vină. Concentrându-se asupra cauzelor comportamentului violent sau antisocial în loc să satisfacă o dorință de pedeapsă, a spus el, „ne va permite să adoptăm practici și politici mai umane și mai eficiente”.
Și, într-un fel, în Europa condusă de neomarxism, dar și România acest au fost deja puse în practică. Românii nu-i pedepsesc pe hoții din pandemie, nu protestează împotriva distrugerii economiei românești, nu întreabă unde s-au dus banii împrumutați când oamenii erau forțați să stea în case. Nu atribuie nimănui nici o vină, ci așa cum recomandă acest filosof, Caruso -, se concentrează pe posibilul comportament violent al românului obidit: se fac angajări la Jandarmerie și se achiziționează armament sofisticat pentru ca eventualii protestatari să fie puși cu botul pe labe. Între timp, prin mirifica „reformă”, populația scoate banul de la români, pentru ca uriașul aparat al Statului, hidra familiilor, amantelor, prietenilor,lipitorilor de afișe și a clientelei politice să prospere în continuare.

Nota bene: „reformatorii” distrugerii României au avut grijă să anihileze justiția, menținându-i privilegiile materiale jenante, pe de o parte, iar pe de alta, exonerând-o in corpore de vina tuturor abominabilelor fapte din timpul „protocoalelor” SRI-DNA.

Am ajuns, sub presiunea neomarxistă, de la intervenția lui Soros prin Monica Macovei pînă la îngrozitorul Stelian Ion să confirmăm ceea ce prevedea preotul și scriitorul Agârbiceanu:

„Singura noastră legătură cu istoria a fost sentimentul foarte latin al justiției! Fiat justitia, pereat mundus! De îndată ce această Justiție a pierit, poporul a început să se retragă, ca și melcul din Istorie. Sine Justitia pereat mundus!
Așa că, de mai mult timp, de când doar o mână de magistrați intelectuali, cu etică suflet și principii menține Justiția din România pe linia de plutire, România se retrage din propria ei Istorie.

Anularea „liberului arbitru” se subsumează direct și apariției noii cenzuri. Fiindcă având aceleași scopuri și aceeași sorginte marxistă noua formă de cenzură care a apărut în democrații pare a fi mai gravă decât cea din perioada comunistă.

„Astăzi, platforme ca YouTube iau măsuri drastice fără explicații clare sau posibilitatea de dialog. Mai mult, nu se știe cine sunt persoanele care iau aceste decizii – dacă sunt din România sau dacă au competențe în jurnalism” – spune unul dintre cei mai cunoscuți jurnaliști și scriitori din România, – Ion Cristoiu -, a cărei emisiune pe Yoytube a fost oprită ca urmare a acestei forme de cenzură.
Și nu este singurul exemplu. În cazul postului de radio Gold Fm deținut de Andrei Gușă, noua cenzură marxistă a acționat la fel.

Mai adăugați la asta neomarxizarea tuturor partidelor prin grupuri de presiune din interior și pierderea treptată a tot mai multe drepturi și libertăți (ultima abominație fiind abolirea sub motivul luptei cu evaziunea fiscală a banilor „cash” – acceptată de Curtea Constituțională !!!), abolirea prin legi mizerabile, importate via Bruxelles la tot ceeace înseamnă „liberul arbitru”, și veți obține „omul nou”, la care visa și Ceaușescu, acționând în același sens, după putințele acelor vremuri.

Conceptul de „liber arbitru” desemnează capacitatea ființei umane de a gândi, de a acționa, de a alege potrivit propriei voințe, și nu sub imperiul fatalității, al unei voințe care îl transcende (divinitate, legi naturale, legi ale istoriei), care să o condiționeze și să-i impună deciziile. Sfantul Augustin (Aurelius Augustinus), teolog din secolul al IV-lea, în lucrarea sa „De libero arbitrio”, răspunzînd la o întrebare a lui Evodius (unul dintre primii creștini, care a făcut parte dintre cei 70 de discipoli ai lui Iisus Hristos), referitoare la faptul că, dacă păcatul este specific omului, ființa creată de Dumnezeu, atunci Divinitatea nu este responsabilă de o asemenea manifestare a creaturii sale, a afirmat, fara echivoc:

« Dumnezeu a dat omului liberul arbitru, prin urmare și posibilitatea de a acționa greșit, de a cădea în păcat ». Grație liberului arbitru, dăruit ființei umane, Dumnezeu nu este responsabil de acel păcat. Numai greșind și asumându-și greșala, omul poate să acceadă la demnitate, la adevaratele valori și să progreseze”.
Prin renunțarea la liberul arbitru, de fapt ni se pregătesc condițiile de interzicere și scoatere al lui Dumnezeu din viața noastră.

În ceeace îl privește pe „filosoful” american, din punctul meu de vedere lucrurile au o explicație: timp de mai bine de trei decenii, acesta evadat din politica mediului academic pentru a studia babuinii în Kenya rurală timp de câteva luni în fiecare an.

Am uitat cine a spus „… nu e adevărat că ne tragem din maimuță, dar ne îndreptăm cu pași mari spre ea.”, dar în cazul lui Sapolsky zicerea devine realitate. Se verifică…

Octavian Hoandră

Exclusiv

Tehnologia din radiologie trebuie să fie precisă, sigură și ușor de integrat

Publicat

pe

De

Când vine vorba de dotarea unui cabinet medical, alegerea aparaturii radiologice joacă un rol esențial. Nu este suficient ca echipamentele să fie performante, ele trebuie să se integreze armonios în fluxul de lucru existent și să aducă un plus de valoare actului medical. Gândește-te la cum fiecare componentă lucrează împreună pentru a oferi cel mai bun diagnostic.

Un aspect cheie este compatibilitatea. Nu vrei ca noua ta achiziție să devină o provocare în sine, ci o soluție eficientă. De aceea, procesul de integrare a noilor echipamente în infrastructura digitală existentă a cabinetului este vital. Acest lucru asigură că datele pacienților sunt gestionate eficient și în siguranță, fără întreruperi.

Integrarea aparaturii de radiologie în fluxurile digitale

Integrarea noii aparaturi radiologice într-un cabinet existent poate părea complexă, dar planificarea atentă simplifică mult procesul. Trebuie să te asiguri că noua ta gamă de aparatură pentru radiologie comunică eficient cu sistemele PACS și RIS deja implementate. Această compatibilitate tehnică previne blocajele și asigură un transfer fluid al imaginilor și informațiilor.

Echipamentele moderne sunt proiectate pentru a facilita această integrare, oferind interfețe standardizate. Verifică specificațiile tehnice, astfel încât să eviți surprizele neplăcute. O integrare bună înseamnă mai puțin timp pierdut și o eficiență operațională crescută pentru personalul tău.

Siguranța pacientului și a personalului

Siguranța este un pilon fundamental în radiologie. Atât pentru pacienți, cât și pentru personal, utilizarea aparaturii de radiologie necesită respectarea unor standarde stricte. Echipamentele trebuie să includă funcții avansate de reducere a dozei de radiații, fără a compromite calitatea imaginii. Acesta este un criteriu important în selecția oricărui echipament.

Gândește-te la protecțiile integrate, la ergonomia echipamentelor și la protocoalele de utilizare. Un aparat mamograf performant, de exemplu, este dotat cu tehnologii care minimizează disconfortul pacientului și expunerea la radiații. Instruirea personalului este, de asemenea, esențială pentru a asigura folosirea corectă și sigură a oricărei aparaturi radiologice.

Mentenanța și suportul tehnic pentru echipamentele radiologice

Odată ce ai investit în aparatură radiologică de ultimă generație, mentenanța și suportul tehnic devin aspecte cruciale. Acestea nu sunt doar costuri suplimentare, ci o parte integrantă a investiției tale. Un serviciu post-vânzare bun asigură că echipamentele funcționează la parametri optimi pe termen lung și că orice problemă este rezolvată rapid.

Contractele de mentenanță includ, de obicei, verificări periodice și actualizări software. Aceasta prelungește durata de viață a aparaturii radiologice și previne defecțiunile majore. Discută deschis cu furnizorul despre opțiunile de suport tehnic și disponibilitatea pieselor de schimb.

Alegerea corectă a aparaturii radiologice

Alegerea și implementarea corectă a aparaturii radiologice implică o analiză atentă a nevoilor cabinetului și a ofertelor disponibile. Nu te limita doar la preț sau la caracteristicile de bază. Vizualizează impactul pe termen lung asupra eficienței operaționale, siguranței pacienților și performanței diagnostice.

O decizie bine fundamentată nu doar că îți îmbunătățește capacitatea de diagnosticare, dar susține și reputația cabinetului tău. O aparatură radiologică modernă și fiabilă este o investiție în viitorul practicii tale medicale.

Citeste in continuare

Afaceri

UZINEX livrează prima centrală fotovoltaică mobilă din România către ARS INDUSTRIAL | Comunicat de presă

Publicat

pe

De

📰 Comunicat de presă

Soluția elimină autorizația de construcție pentru proiectele alimentate cu energie regenerabilă pe fonduri europene

Iași, România — 25 mai 2026 — UZINEX, integrator industrial cu sediul în județul Iași, anunță livrarea primei centrale fotovoltaice mobile din România către beneficiar, companie cu sediul în Ploiești, județul Prahova. Soluția — un container expandabil care se desfășoară pe aproximativ 60 de metri liniari de panouri fotovoltaice — alimentează un echipament 100% electric de subtraversări orizontale, eligibil pentru finanțări din fonduri europene.

O soluție pentru un decalaj structural al finanțărilor europene

Legislația actuală a Uniunii Europene impune ca echipamentele achiziționate din fonduri europene și prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) să fie 100% electrice, fără emisii directe. Această cerință a creat un decalaj operațional: echipamentele eligibile sunt frecvent destinate utilizării pe șantiere izolate, acolo unde rețeaua publică de energie electrică lipsește sau este insuficientă, iar soluțiile clasice de alimentare — generatoarele diesel — contravin chiar principiului pentru care s-au cheltuit banii europeni.

Centrala fotovoltaică fixă, ca alternativă, presupune un parcurs birocratic de minimum șase luni — autorizație de construcție, racord la rețea, aviz ANRE — și o instalare permanentă într-o singură locație, în contradicție cu specificul șantierelor mobile care se relochează de la un proiect la altul.

Centrala fotovoltaică mobilă livrată de UZINEX rezolvă simultan ambele probleme: este integrată într-un container transportabil, nu necesită autorizație de construcție și se redislocă împreună cu echipa client la fiecare nou șantier.

Configurația livrată către beneficiar

Modelul livrat reprezintă varianta compactă din gama UZINEX de centrale fotovoltaice mobile, dimensionată pentru alimentarea unui echipament electric de subtraversări orizontale și a sculelor auxiliare de șantier.

Specificații tehnice principale:

  • Panouri fotovoltaice instalate: 24 kW
  • Sistem de stocare: 52 kWh baterii LiFePO4
  • Invertor hibrid: 24 kW
  • Dimensiune container transport: 3 × 2,5 metri
  • Lungime panouri desfășurate: ~60 metri liniari
  • Conectică: priză 220 V monofazic, priză 380 V trifazic, priză încărcare auto electric
  • Climatizare: aer condiționat integrat pentru menținerea bateriilor la temperatură optimă
  • Mobilitate: roți tip off-road pentru deplasare pe teren accidentat

Configurația conectică a fost dimensionată conform cerințelor beneficiarului. La cerere, modelul poate fi extins cu prize suplimentare, sisteme de iluminat exterior, monitorizare la distanță și conectivitate GSM.

Gama completă: de la 3 metri la 12 metri lungime container

Modelul livrat către beneficiar reprezintă varianta de intrare a gamei UZINEX. Producătorul oferă centrale fotovoltaice mobile în configurații adaptate volumului de consum al fiecărui client, de la modelul compact până la containerul industrial 40 ft.

La capătul superior al gamei, containerul de 12 metri lungime poate găzdui până la 160 kW panouri fotovoltaice instalate și 620 kWh capacitate de stocare — o autonomie comparabilă cu o microcentrală fixă, fără constrângerile birocratice ale acesteia. Toate variantele sunt customizabile pe specificul fiecărui proiect.

Aplicații dincolo de șantierele civile

O centrală fotovoltaică mobilă este o soluție multi-funcțională. Aplicațiile identificate de UZINEX includ:

  • Șantiere de construcții civile și lucrări edilitare
  • Echipamente electrice alimentate pe fonduri europene și PNRR
  • Operațiuni militare și tabere temporare
  • Stații mobile de încărcare auto electric
  • Evenimente outdoor și festivaluri
  • Operațiuni de ajutor umanitar în zone fără infrastructură energetică

„Există un decalaj structural între cerințele actuale ale fondurilor europene — care impun echipamente 100% electrice — și capacitatea reală a infrastructurii de a livra energie acolo unde se desfășoară lucrările. Centrala fotovoltaică mobilă este răspunsul nostru concret la acest decalaj. Este o soluție românească, gândită pentru o problemă reală a pieței locale, livrată unui client român care a luat decizia corectă de a investi în echipamente eligibile pentru finanțările UE.”

Andrei-Sorin Baciu, co-fondator UZINEX

Pentru un studiu de caz tehnic complet, cu fotografii și detalii suplimentare despre implementarea la beneficiar, vezi:

🔗 Sursa originală — studiu de caz detaliat: www.uzinex.ro/studii-de-caz/centrala-fotovoltaica-mobila-ars-industrial

Despre UZINEX

UZINEX (SC GW LASER TECHNOLOGY SRL) este un integrator industrial român cu sediul în județul Iași, specializat în furnizarea de soluții turnkey pentru echipamente CNC, laser, energie regenerabilă, ambalare, reciclare, prelucrarea metalelor și utilaje grele. Compania oferă garanție de 60 de luni pe echipamente, suport tehnic sub 36 de ore și eligibilitate pentru finanțări din fonduri europene și PNRR. Mai multe informații la www.uzinex.ro.

Contact pentru presă:
Andrei-Sorin Baciu — Co-fondator UZINEX
📧 Email: contact@uzinex.ro
📞 Telefon: +40 785 377 577
🌐 Web: www.uzinex.ro
— S F Â R Ș I T C O M U N I C A T —
{ „@context”: „https://schema.org”, „@type”: „NewsArticle”, „articleSection”: „Press Release”, „genre”: „Press Release”, „headline”: „UZINEX livrează prima centrală fotovoltaică mobilă din România către ARS INDUSTRIAL”, „alternativeHeadline”: „Soluția elimină autorizația de construcție pentru proiectele alimentate cu energie regenerabilă pe fonduri europene”, „description”: „UZINEX (SC GW LASER TECHNOLOGY SRL) a livrat prima centrală fotovoltaică mobilă din România către SC ARS INDUSTRIAL SRL, companie din Ploiești. Soluția alimentează un echipament 100% electric de subtraversări orizontale.”, „datePublished”: „2026-05-25T10:00:00+03:00”, „dateModified”: „2026-05-25T10:00:00+03:00”, „inLanguage”: „ro-RO”, „isAccessibleForFree”: true, „url”: „https://www.uzinex.ro/studii-de-caz/centrala-fotovoltaica-mobila-ars-industrial”, „author”: {„@type”: „Organization”, „name”: „UZINEX”, „url”: „https://www.uzinex.ro”, „legalName”: „SC GW LASER TECHNOLOGY SRL”}, „publisher”: {„@type”: „Organization”, „name”: „UZINEX”, „legalName”: „SC GW LASER TECHNOLOGY SRL”, „url”: „https://www.uzinex.ro”, „logo”: {„@type”: „ImageObject”, „url”: „https://www.uzinex.ro/logo.png”}}, „about”: [{„@type”: „Thing”, „name”: „Centrală fotovoltaică mobilă”}, {„@type”: „Thing”, „name”: „Energie regenerabilă industrială”}, {„@type”: „Thing”, „name”: „Fonduri europene pentru echipamente electrice”}], „mentions”: [{„@type”: „Organization”, „name”: „SC ARS INDUSTRIAL SRL”, „address”: {„@type”: „PostalAddress”, „addressLocality”: „Ploiești”, „addressRegion”: „Prahova”, „addressCountry”: „RO”}}], „keywords”: „centrală fotovoltaică mobilă, energie regenerabilă, fonduri europene, panouri solare container, UZINEX, ARS INDUSTRIAL, subtraversări electrice, PNRR” }

Citeste in continuare

Exclusiv

Festivalul Suflet de România: Peste 100 de producători și artizani locali, apreciați de 25.000 de participanți sosiți pe Domeniul Regal Săvârșin

Publicat

pe

De

Pentru al patrulea an consecutiv, în ultimul weekend al lunii aprilie, festivalul Suflet de România a readus la viață lumea satului de altădată, cu artizani ai gustului autentic, meșteșugari gata să arate tainele unor meserii transmise din moși-strămoși și cu artiști din și pentru toate generațiile. A fost cea mai amplă ediție organizată până acum de Profi, cu peste 25.000 de participanți din toate colțurile țării și chiar din afara granițelor, care pe parcursul a două zile au descoperit cum sunt continuate tradițiile, unind  comunitățile.

Pe lângă întâlnirea cu mici producători locali, meșteșugari și artizani din toată România, vizitatorii s-au bucurat de ateliere cu meșteșugari iscusiți, piese de teatru în aer liber, dansuri populare, concerte live și de o intervenție surpriză a Grupului Vocal SONG. Pe scena celei de-a patra ediții a festivalului Suflet de România au urcat, între alții,  Theo Rose, Damian Drăghici & Brothers, Nicolae Furdui Iancu, Nicoleta Voica, David Ciente, Maria Chivu și Grupul Jianca.

Evenimentul s-a desfășurat cu participarea Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei României, a Alteței Sale Regale Radu, Principele Consort al României, alături de Xavier Piesvaux, Country Manager Ahold Delhaize România, Mihai Spulber, Business Unit Lead Profi, Gabriela Sîrbu, Director de sustenabilitate Ahold Delhaize România, numeroase oficialități, autorități centrale și locale și alți reprezentanți Profi și Mega Image. Startul oficial a fost dat sâmbătă, după ce distinsul grup a încheiat un tur al micilor producători și artizani.

Evenimentul a continuat și tradiția caravanei medicale, oferind din nou consultații gratuite pentru comunitatea din Săvârșin și împrejurimi, cu ajutorul unor medici specialiști în oftalmologie, cardiologie, neurologie, pneumologie și ORL. Pentru a veni în sprijinul oamenilor, mai ales al celor cu posibilitate redusă de deplasare, Profi a adus aproape de ei servicii medicale de calitate, prin implicarea experților de la Asociația ATI „Aurel Mogoșeanu” din Timișoara.

„Suflet de România este o oglindă pentru tot ceea ce este frumos, bun și pentru ceea ce ne face bine și merită păstrat și transmis mai departe. Festivalul care la actuala ediție a adunat  peste 25.000 de participanți veniți din toate colțurile țării, dar și din afara granițelor, arată cum se pot consolida comunitățile și susține micii producători locali, artizanii și meșteșugarii români pentru a face în continuare ceea ce știu ei cel mai bine. Festivalul nu  are o miză economică pentru Profi, dar  aduce un câștig clar pentru români și pentru România. Împreună învățăm cum să promovăm tradițiile și să susținem comunități, să fim uniți în jurul valorilor autentice și să redescoperim bucuria de a petrece timp împreună în mijlocul naturii, mai conectați unii cu ceilalți”, declară Gabriela Sîrbu, Director de sustenabilitate Ahold Delhaize România.  

Festivalul Suflet de România încurajează comunitatea să se conecteze la valorile autentice, la gusturile bune și la tradițiile satului românesc prin intermediul unor experiențe trăite într-un cadru natural în care este recreată lumea rurală. 

Tradiție pentru susținerea producătorilor locali

 La Profi implicarea în comunitate este o tradiție căreia îi sunt dedicate timp și resurse, inclusiv Raftul cu Bunătăți Locale, cel mai amplu program de susținere a micilor producători locali artizanali. Dincolo de prezența la Raftul cu Bunătăți Locale din magazinele Profi, micii producători locali își spun poveștile și își prezintă oferta și pe cea mai amplă și premiată platformă națională de promovare a lor, Via-Profi.ro, prin intermediul căreia oricine poate porni într-o călătorie plină de savoare a gusturilor din România.

Prin numărul angajaților săi, Profi, parte din grupul Ahold Delhaize, este în topul angajatorilor privați din România. PROFI SUPER, PROFI GO și PROFI LOCO, formatele de magazin ale rețelei, au o gamă de 5.000 de produse apreciate de cei peste 1,6 milioane de clienți care zilnic își fac aici cumpărăturile. Mai bine de 94% dintre aceste produse provin de la parteneri din România.

Citeste in continuare

Parteneri

Știri noi din Vâlcea

Uncategorized2 zile inainte

Confortul invizibil: cum influențează temperatura și calitatea aerului starea de bine

Vara aduce cu sine una dintre cele mai plăcute perioade ale anului: zile lungi, seri petrecute în aer liber și...

Social3 zile inainte

Ce se întâmplă când mergeți cu anvelope diferite pe aceeași punte?

Dacă s-a întâmplat să faceți o pană de cauciuc pe undeva și singura soluție a fost să înlocuiți anvelopa defectă...

Uncategorized4 zile inainte

Brother Romania acorda premiile „Life on Land” 2026

Bucuresti, 17 June 2026 – Brother Romania continua initiativa „Life on Land”, prin care sustine formarea noii generatii de specialisti in...

Afaceri4 zile inainte

SAINT-GOBAIN ROMÂNIA LANSEAZĂ EDIȚIA 2026 A  „SAINT-GOBAIN NATIONAL TROPHY”, COMPETIȚIE DEDICATĂ PROIECTELOR CARE DEFINESC VIITORUL CONSTRUCȚIILOR SUSTENABILE

Saint-Gobain România anunță lansarea înscrierilor pentru participarea la ediția 2026 a competiției „Saint-Gobain National Trophy” prin care sunt recunoscute cele...

despre stiri AI despre stiri AI
Uncategorized4 zile inainte

AI-ul nu mai e despre tehnologie. E despre cine ține pasul

Acum doi ani, conversația despre inteligența artificială se purta în cercuri tehnice. Astăzi se duce la masa de Crăciun, la...

Spring superblog Spring superblog
Uncategorized4 zile inainte

Zeci de bloggeri au transformat briefurile brandurilor în povești creative la Spring Superblog

Cea de-a 32-a ediție a celei mai longevive competiții de blogging din România, SuperBlog, s-a încheiat după două luni de...

upa safety securty inchirieri echipamente de birou upa safety securty inchirieri echipamente de birou
Social4 zile inainte

Externalizarea flotei și a dotărilor de birou: tendința din companiile mari românești în 2026

Tot mai multe companii cu structuri operaționale complexe renunță la administrarea internă a flotei auto și a dotărilor de birou....

Uncategorized4 zile inainte

HONOR pregătește lansarea lui Watch 6: autonomie de până la 35 de zile

Design elegant inspirat de motorsport, 122 de moduri sportive și funcții avansate de monitorizare a sănătății, pentru un stil de...

Uncategorized5 zile inainte

ELKO Romania aduce in atentia pietei solutiile Getac pentru aplicatii de aparare si operatiuni critice

Bucuresti, 18 June 2026 – ELKO Romania, parte a ELKO Group, unul dintre principalii distribuitori de produse, solutii IT si electronice de...

Afaceri5 zile inainte

Divertiland Water Park se redeschide pe 18 iunie 2026 – Vara aceasta se poartă RETRO!

Divertiland Water Park, una dintre cele mai mari destinații de distracție și relaxare în aer liber din România, își redeschide...

Apartamente de lux Apartamente de lux
Socialo săptămână inainte

Apartamente de lux de închiriat în București: Ce caută clienții premium și companiile în 2026?

Piața imobiliară din București traversează o perioadă de maturizare accelerată, în care conceptul de „lux” nu mai reprezintă doar o...

Raluca Avram-Danifeld Raluca Avram-Danifeld
Socialo săptămână inainte

Techmark, compania condusă de Raluca Avram-Danifeld, mizează pe servicii integrate: de la site și social media la evenimente corporate

Felul în care companiile românești își gestionează comunicarea s-a schimbat vizibil în ultimii ani. Dacă în trecut un business lucra...

Uncategorizedo săptămână inainte

Migrarea între ecosisteme, pusă la încercare: Theo Rose trece de la Apple La HONOR

Noua colaborare dintre Theo Rose și HONOR aduce în prim-plan una dintre cele mai discutate provocări din industria smartphone: teama...

Socialo săptămână inainte

RePatriot recomandă includerea diasporei în strategiile locale, județene și regionale de dezvoltare și extinderea „Zilelor Diasporei” la nivel național

În urmă cu 10 ani, comunitatea RePatriot lansa o idee simplă, dar cu impact profund: ca perioada din jurul zilei...

Uncategorizedo săptămână inainte

CSALB: Recomandăm consumatorilor să ia decizii informate și raționale în contextul dezbaterilor publice privind indicele ROBOR

11 iunie, București. Comunicatul recent al Consiliului Concurenței, referitor la amendarea unui număr de 10 bănci care participă la stabilirea...

Uncategorized2 săptămâni inainte

HONOR Magic V6 primește premii internaționale înainte de lansarea în România

Designul și inovațiile tehnologice sunt deja apreciate la nivel global București, 10 iunie 2026 – Înainte de lansarea în România, HONOR Magic...

Știrile Săptămânii