Exclusiv
ZEUS pierde umbrela de la ANP/ Directorul penitenciarelor Dan Halchin – ADIO! – Ziarul Incisiv de Prahova
In mai multe materiale-sinteza anterioare, a fost descrisă o structură de crimă organizată din interiorul Poliției Române, operând în județul rafinăriilor de petrol. Gruparea e condusă de inspectorul general adjunct al Poliției Române, chestorul „de două stele” Eduard Mirițescu, prin intermediul a doi locotenenți ai săi din IPJ Prahova.
Eduard Mirițescu, înainte să devină boss la București Pe vremea când era simplu comisar, iar șef al IPJ Prahova era generalul de poliţie Iulian Bach, Eduard Mirițescu a obținut un apartament de serviciu, prin declarații false. Deși deținea deja o locuință în Ploiești în zona Lămâița, deși nu avea copii sau o situație socială specială, Mirițescu a reușit să dea afară un polițist cu un copil cu dizabilități dintr-un bloc M.A.I. de pe strada Ion Maiorescu. Nu contestă nimeni că viața n-ar fi o junglă, dar lipsa de umanitate și lăcomia, mai ales când lucrezi într-un domeniu care vizează protecția semenilor, are totuși niște limite. Asta cu atât mai mult cu cât viitorul inspector general plana suspiciunea că mai deținea o a treia locuință, trecută pe numele socrilor. Chiar și în prezent, când chestorul joacă în lumina reflectoarelor și teoretic ar trebui să fie mai atent la detalii stânjenitoare, el și-a păstrat locuința socială din Ploiești, tot printr-un fals flagrant în declarații: după ce a vândut locuința din zona Lămâița, a devenit coproprietar cu soția al unei alte locuințe din Prahova. A mințit cu tupeu că nu deține vreo proprietate, deși noua locuință figurează în declarația sa de avere. Eduard Mirițescu, boss la București: întâi ca suplinitor pe durată nedefinită, apoi titularizat magna cum laude printr-un concurs unde a concurat cu sine.
Saltul de la județ, unde chestorul Eduard Mirițescu deținea funcția de inspector șef al IPJ Prahova, la Capitală, s-a produs în ianurie 2020, când chestorul a fost promovat direct la nivelul IGPR, ca împuternicit pe funcția de adjunct 1 al inspectorului general, având în portofoliu tot ce înseamnă „judiciar”. Împuternicirea seamănă oarecum cu suplinirea din învățământ, echivalând cu ocuparea, fără concurs, a unui post pe durată determinată. Doar că, în Poliție, suplinirea poate fi prelungită pe durată nedefinită prin diverse inginerii – în cazul lui Mirițescu a fost prelungită de două ori, întâi în iulie 2020, iar apoi, în decembrie 2020, pe site-ul Poliției Române, funcția de adjunct 1 al inspectorului general este scoasă la concurs – care concurs, în februarie 2021, este anulat. Cum însă legea îi interzice lui Mirițescu să-și mai prelungească suplinirea din cauza lipsei de calificare, legea stipulând că funcția trebuie să fie mai mare sau egală cu cea director general plin sau adjunct în MAI, chestorul Valentin Minoiu preia pentru o zi – practic pentru câteva ore – funcția în discuție. Asta deși Minoiu, director general pe Resurse Umane în minister, nu a lucrat vreodată în Poliția Judiciară și nici nu a intocmit vreun act de urmărire penală. Pe scurt, s-a anulat un concurs, s-a ocupat funcția pentru două ore de către un director general adjunct din MAI și apoi împuternicitul a revenit pe postul proaspăt vacantat. In opinia șefului sindicatului Europol, Eduard Mirițescu ar fi putut rămâne suplinitor pe viață ca insector general adjunct dacă nu și-ar fi dorit a doua stea de chestor, pentru care e nevoie de concurs de definitivat pe post. Motiv pentru care s-a organizat o parodie de concurs unde a participat sigur și a luat nota 9 – încât în octombrie 2022, s-a văzut nu numai titular, ci și mândrul posesor al celor două steluțe de chestor.
Poate impreuna cu cititorii nostri vom intelege atacurile media ale gruparii de criminalitate economico-finaciar organizata cu conotatii la varful IPJ Prahova si varful MAI, cum se sprijina aceasta caracatita una pe alta, actiunile ilegale si recente ale „Binomului” Lolek – Bolek, cum se anunta in fals o alta conducere a IPJ Prahova si nu in ultimul rand de ce la comanda IPJ Prahova a fost numit un profesionist de la SICE, ca doar la SICE Prahova au fost trantite toate dosarele acestei grupari/mafii si de ce fostul sef al IPJ Prahova a facut un pas in spate tocmai datorita presiunilor acestei grupari de criminalitate economico-financiara organizata cu conotatii la varful M.A.I.
Nu incercati sa cautati un manual de instructiuni cu privire la ritualurile mafiote ale acestei grupari de criminalitate economico-finaciar organizata din Prahova. Nu veti gasi. Tot cee ace vom descoperi impreuna sunt cateva franturi caci mafiile isi impun propriile coduri si reguli. Vom incerca, insa, s ava prezntam un tablou cat mai complet din putinele lucruri stiute de autoritatile competente si repuse pe tapet intr-un dosar mamut de pe la Bucuresti. Si, da, „Lolek” are de ce sa se teama si sa fie suparat ca a picat pe tehnica cand intervenea intr-un dosar penal al unui mebru al acestei mafii:

Faza pe anuntatul perchezitiilor catre gruparea de criminalitate economico-financiar – organizata, anunturi efectuate de un sef al IPJ Prahova care a protejat si protejeaza aceasta caracatita:
Ce ai făcut Gigele? Ai anunțat perchezițiile cu o zi înainte?
Pentru cine a interevenit C.S la seful IPJ Prahova? Pentru acelasi personaj din mafia gunoaielor/deseurilor de la Pleasa, pentru care „Calul lui Balan” s-a deplasat la Blejoi ca sa musamalizeze un alt dosar penal (cand a picat pe tehnica). Chiar cei de la Departamentul de Informații și Protecție Internă din MAI si/sau IPJ Prahova mai pot inchide ochii mult?
In afara celor de mai sus, apărea și un civil, jurnalistul C. S., „soldatul”-mafiot al lui Volosevici, pe care edilul ploieștean îl delega să intermedieze afacerile dubioase.
Dacă in materialele trecute am prezentat întreaga structură mafiotă, insistând asupra structurilor superioare ale grupului, respectiv bosul din vârful MAI și locotenenții lui din Poliția de județ, articolul de față, pe baza unui rechizitoriu DNA de ultimă oră, face zoom pe soldatul grupării, jurnalistul C.S, și pe ajutorul esențial pe care acesta i l-a dat primarului Volosevici in chestiunile implicând ilegalități flagrante: cumpărare de voturi, mită, trafic de influență, evaziune fiscală. Recapitulare cu Mafia care-l protejează pe Volosevici: polițiști numiți politic și jurnalistul care-i face joburile murdare.
Mirițescu și Volosevici au devenit apropiați în intervalul când chestorul lucra ca Inspector General al IPJ Prahova. După ce a fost uns Inspector general adjunct al Poliției Române, Mirițescu și-a promovat doi oameni în structurile IPJ Prahova.
Al patrulea personaj cheie în structura de crimă organizată este C. S., specializat in jurnalism de șantaj la site-uri prahovene de presă.
Deși de doar 41 de ani, are reflexe de dinozaur ieșit din străfundurile capitalismului de peșteră ale anilor 90, când corupția ținea loc de lege, iar jurnalismul de șantaj te putea face milionar.
In condițiile în care vremurile s-au schimbat, iar media scrisă a căzut într-o audiență de nișă, omul își mărește veniturile subțiate din media devenind băiatul de casă al lui Volosevici.
Cum a cumpărat Volosevici voturile romilor ploieștenii, țepuind de 210.000 lei un om de afaceri rom.
Inițial adversar al lui Mirițescu, cultivându-și o imagine intransigentă de David care se ia la trântă cu Goliații corupți din poliție, C. S. a întors armele alăturându-se mafiei din poliție și primărie – si devenind omul de teren al lui Volosievici & Asociații (politici și de afaceri).
La ora actuală, ca jurnalist se folosește de ponturile oferite de un sef al IPJ Prahova, pentru a șantaja oameni de afaceri, iar Volosevici îl scoate la inaintare la combinațiile dubioase, unde tratează și negociază cu personajele gri – sau negociază și ia mita în numele edilului.
În rechizitoriul DNA pe care se bazează articolul de față (pe langa cele peste 25 de ore de inregistrari ambientale, pe care le detinem si le vom publica, in totalitate), îl eclipsează chiar și pe primarul Volosevici, prin frecvența apariției în momentele cheie: peste tot unde apare ceva cu parfum de ilegalitate, numele lui C. S. este mai prezent decât Arafat la TV în timpul pandemiei. La alegerile locale din 2020, C.S. a fost omul de legătură dintre Volosevici, omul de afaceri rom G.V., ca sponsor, și șefii informali din zone ploieștene populate preponderent de romi săraci.
Este vorba de cartierele Mimiu (1800 potențiali votanți romi), Radu de la Afumați (500 votanți) și Bariera Basarab (300 votanți).
Prin intermedierea lui C.S., părțile au agreat asupra oferirii unei mici atenții de 100 de lei pentru fiecare votant. In plus, s-a decis alocarea a 20.000 – 30.000 lei pentru organizarea pentru romi a unei petreceri în ziua votului, cu mâncare și băutură. Suma totală calculată de C.S fost între 200.000 – 300.000 lei, care avea să fie oferită de omul de afaceri G.V. în schimbul obținerii, ulterior, al unor contracte vizând prelucrarea apelor uzate din județ, prin care să-și recupereze investiția. Singura promisiune care viza îmbunătățirea condițiilor de locuit ale romilor a fost astfaltarea cartierului Mimiu.
C.S. i-a cerut 300.000 lei omului de afaceri, care a fost de acord să o plătească în mai multe tranșe, până în ziua alegerilor. Cu trei zile înainte de alegeri, G.V. i-a oferit 130.000 de lei lui C.S., din care 80.000 de lei, via C.S., au ajuns la liderul rom al comunității din Mimiu. 70.000 de lei din sumă a fost împărțită votanților sub forma cadoului de 100 de lei, iar restul de 10.000 a fost reținut de lider, sub motivul că a trebuit să-și plătească verii care l-au ajutat la împărțirea pomenii electorale în comunitatea Mimiu. Ce s-a întâmplat cu restul de 50.000 de lei rămași din totalul de 130.000? Au fost reținuți de C. S., cu argumentul că sunt necesari pentru alte cheltuieli electorale.
In zilele următoare, antreprenorul rom i-a mai oferit lui C.S. 80.000 de lei pentru mită electorală adresată romilor din cartierele Radu Afumați și Bariera Basarab. Din aceștia, 10.000 de lei au fost dați celor patru lideri informali din cele două cartiere pentru mobilizarea electorală a romilor, nefiind clar ce s-a întâmplat cu restul de 70.000. La votanți n-au ajuns, în orice caz.
Timp de șase luni, omul de afaceri a solicitat onorarea promisiunii vizând acordarea contractelor preferențiale ale Primăriei firmei sale, dar C.S., purtătorul de cuvânt al lui Volosevici pe afaceri dubioase, l-a aburit și tot amânat, încât până la urmă planul s-a topit în ceață și nu s-a mai finalizat în niciun fel. Pe românește, omul rom de afaceri a fost aburit și țepuit de 210.000 lei de niște bărbați albi, stâlpi ai societății. Bani îngropați de C.S. în contul de la Bellu. Ca să nu rămână chiar în pagubă, omul de afaceri i-a solicitat lui C.S., printr-un apropiat, să pună o vorbă bună ca să obțină prelungirea unui contract aflat in derulare cu fabrica de sucuri Timbark vizând apele uzate, precum și o clauză de exclusivitate pe această activitate. C.S. a fost de acord să intervină, dar cu condiția ca G.V. să-i cedeze 50% din viitorul contract, pe firma unui prieten, Claudiu Bellu, proprietar al unui restaurant. Omul de afaceri a acceptat propunerea, dar și-a băgat în combinație și o rudă cu care C.S. să împartă partea de 50%.
Prin urmare, profitul s-ar fi dus 50% la G.V., 25% la C.S. (și Bellu) și 25% la ruda lui G.V.
Ulterior, C.S. a mai obținut de la G.V. 10.000 lei, pe care să-i dea șpagă directorului Timbark pentru a obține mult dorita exclusivitate și, ca bonus, suplimentarea activității de exploatare a apelor uzate.
Faza cu santajul si punerea in dependenta a unei misterioase directoare de la APM Prahova (inregistrarea audio o gasiti pe … Gazarul!)
C.S. a pus la bătaie, ca argument, și o conștință de-a sa de la Garda de Mediu, o directoare care avea in atribuții și emiterea avizelor necesare funcționării Timbark și care ar putea influența decisiv obținerea contractului în termeni cât mai profitabili.
De data asta, povestea nu s-a terminat cu o țeapă, ci cu un happy end peste așteptările inițiale: nu doar că contractul a fost prelungit, dar și prețul pentru servicii a fost dublat, iar aceste servicii contractate au fost mărite numeric. Pentru ca banii să ajungă altfel decât la negru la echipa C.S.-Bellu, a fost incheiat un contract de prestare de servicii fictive de publicitate și consultanță între firma lui Bellu (Bell Studio Expresiv), și cea a lui G.V (Gentoil SRL.).
Evident, n-a fost realizat niciun material publicitar, chiar dacă bani s-au tot scurs în contul firmei. Pe de altă parte, administratorul asociat al firmei lui G.V, declară că procentul din încasările Gentoil ajuns în contul firmei lui Bellu ar fi fost nu de 25%, ci de 10%. De asemenea, mai afirmă el, cei 10.000 de lei dați teandemului C.S-Bellu, pentru a fi oferiți ca mită directorului Timbark, au fost oferiți sub forma unui contract de comision. Doar că nici de data asta lucrurile n-au mers conform înțelegerii: contractul a durat doar șase luni, după care a fost reziliat, iar din cei 20.000 pe care G.V îi vira firmei lui Bellu, doar 3.000 ajungeau la ruda sa, C.S pretinzând că o parte substanțială s-au dus sub formă de cotizație lunară, la misterioasa directoare de la Mediu care acum este pe la formatiunea politica AUR Prahova.
În sfârșit, ca deținător al unui restaurant, Bellu ar fi fost răsplătit și prin furnizarea unor servicii de catering pentru administrația locală, prin mijlocirea prefectului de Prahova.
Acuzații nesusținute de probe sau cu probe insuficiente Omul rom de afaceri G.V. mai susține că i-ar fi împrumutat lui Stavri 12.000 de euro pentru ca acesta, în calitatea lui de „bărbat de onoare”/„uomo d’onore”, să dea înapoi niște bani primiți ca șpagă pentru o intervenție care a eșuat. Șpagă ar fi fost dată de un angajat al Poliției, Iustin Panait, care vroia să ajungă director al instituției ploieștene – Politia Locala Ploiesti, faultând o reglementare care cere ca un șef suprem de poliție locală să aibă o vechime de minim 7 ani pe un post necesitând studii superioare. Versiunea este confirmată și de un coleg al lui Iustin Panait, care a afirmat că Panait îl ținea la curent cu demersurile lui de shortcut în carieră. Conform colegului de breaslă, Volosevici ar fi cerut 12.000 – 15.000 de euro pentru a-l numi pe Panait șef al Poliției Locale. Banii ar fi ajuns la Volosevici, firește, prin inevitabilul C.S. Însă în locul lui Panait a fost numit nașul lui Volosevici, Cătălin Albu, șef al Biroului de Mediu din cadrul Poliției Locale.
În plus, afirmă colegul de job, Panait n-ar mai fi văzut un ban înapoi din cei 12.000 sau 15.000 de euro. Cu toate astea, conchide rechizitoriul DNA, probele colectate (inregistrări ambientale, fotografii etc.) nu sunt suficiente pentru a susține acuzația de luare de mită.
O altă acuzație prezentă în rechizitoriu, în care nu s-au putut obține probe, este că primarul Volosevici, la sugestia lui C.S, ar fi intervenit pentru schimbarea destinației unei clădiri de birouri în bloc de locuințe, în schimbul căreia ar fi obținut 4 apartamente în clădire. Cedarea s-ar fi făcut prin interpuși, mama dezvoltatorului imobiliar, in calitate de vânzător, și mama lui C.S.
O informație de ultimă oră, apărută pe site-ul de presă Găzarul, afirmă că redacția a intrat în posesia unor dovezi despre implicarea lui C.S în vînzarea de apartamente în blocul costruit ilegal, care a depășit atât regimul de înălțime cît și de suprafață alocată, ceea ce a permis apariția a încă 30 de apartamente. În plus, ca să poată să vândă cele 30 de apartamente edificate ilegal, dezvoltatorul imobiliar ar fi falsificat o serie de acte, potrivit anchetatorilor. Conform sursei citate, procurorii dețin informaţii că dezvoltatorii au fost ajutaţi în această inginerie urbanistică de reprezentanţii Primăriei și de mai mulţi notari publici.
In sfârșit, apelând la un lider rom local, antreprenorul Petre Chiriac ar fi intervenit atât la Volosevici, cât și la Savri, pentru prelungirea autorizării de funcționare pentru mai multe tarabe pe care le deținea in Piața Centrală din Ploiești, autorizare care i-a fost suspendată. Conform opiniei liderului rom, C.S ar fi scos – contra cost – un as din mânecă, că o să pună o vorbă bună la șefa administrației piețelor in Primărie.
Costul: 1.000 de euro de tarabă. Petre Chiriac i-ar fi dat 15.000 de lei lui C.S, prin intermediul liderului rom, dar lucrurile nu s-au mișcat, motiv pentru care liderul s-ar fi dus la Volosevici, căruia i-a spus de banii dați lui C.S. Volosevici l-ar fi liniștit că problema o să se rezolve, reprosându-i însă atitudinea „recalcitrantă” (detinem inregistrarile audio pe care le vom publica). Cu toate astea, problema a rămas într-un suspans întins pe durată nedeterminată, cu toate asigurările ulterioare ale lui C.S.
Situația, afirmă liderul rom, s-a rezolvat abia când Petre Chiriac și-ar fi cerut, exasperat, banii înapoi. Petre Chiriac vine însă cu o versiune diferită a poveștii: recunoaște că ar fi dat „atenția” de 15.000 de lei liderului rom, dar că problema i s-a rezolvat abia la 7-8 luni de la rezilierea contractelor, după un șir de acțiuni judecătorești în care el și societatea Hale și Piețe s-au târât reciproc. Mai exact, s-ar fi rezolvat după ce la conducerea societății care administra piețele ploieștene a fost numită o altă echipă. Și în acest caz, chiar dacă pare că a dat o razantă, dream team-ul Vososevici-C.S a scăpat basma curată: nici bani iliciți n-au mâncat, nici gura nu le miroase. Bafta lor că banii n-au miros. Vom reveni cu inregistrari audio cum tandemul C.S – Volosevici angajau personaje in administratia locala, la ANAF si modul de operare a crimei organizate privind contractele incheiate de Primaria Ploiesti.
- inregistrari audio cum tandemul C.S – Volosevici angajau personaje in administratia locala:
„Aia” e doamna Zoia Staicu de la RASP, poate intelegem atacurile media asupra dansei!
2. inregistrari audio cum tandemul C.S – Volosevici operau privind contractele incheiate de Primaria Ploiesti:
3. inregistrari audio privind tandemul C.S – Volosevici si „sclavetii de la PSD”:
(Cerasela N.).
Exclusiv
Telemuncă sau birou: ce trebuie să conțină contractul de muncă
Doi colegi, Andrei și Corina, fac aceeași muncă în aceeași firmă. Andrei vine zilnic la birou, Corina lucrează de acasă de când s-a mutat într-un alt oraș. Într-o dimineață, ambii primesc același mesaj: de luna viitoare, firma vrea ca fiecare să aibă program de trei zile la sediu. Andrei ridică din umeri, Corina își pune întrebări. Poate firma să decidă singură? Ce scrie, de fapt, în contractul ei? Situația e tot mai frecventă, iar răspunsurile diferă între cele două moduri de lucru. Le comparăm aici, cu avantajele și limitele fiecăruia, ca să știi ce să cauți în propriul contract înainte să apară surprizele.
Aceeași hârtie, două realități
Contractul individual de muncă este, în primul rând, un document scris care stabilește ce faci, unde faci, cât timp lucrezi și cât ești plătit. Fie că lucrezi la birou, fie de acasă, regulile de bază sunt aceleași: raportul de muncă se construiește pe acordul dintre tine și angajator. Diferența apare în detalii, iar detaliile sunt cele care ridică probleme.
La birou, lucrurile par simple, pentru că totul este fizic: ai un loc, un program afișat, un calculator pus la dispoziție. Dar și aici pot apărea discuții, de pildă când firma schimbă sediul sau mută echipa într-un alt etaj. La telemuncă, nimic nu e la fel de vizibil: nu știi întotdeauna cine plătește internetul, cine răspunde pentru echipamente, cât de strict se urmărește programul.
De aceea, înainte de a compara plusuri și minusuri, merită să citești contractul cu atenție, nu doar semnătura. Sunt cinci-șase clauze care îți spun, de fapt, ce fel de angajat ești și ce se poate modifica fără acordul tău. Le luăm pe rând, începând cu cea mai discutată: locul muncii.
Un detaliu pe care îl trec cu vederea mulți: nu tot ce se spune la interviu ajunge în contract. Dacă ți s-a promis că poți lucra de acasă două zile pe săptămână, dar în act apare doar adresa sediului, ceea ce ai pe hârtie cântărește mai mult decât ce îți amintești tu. Cere ca promisiunile importante să fie trecute în scris înainte de semnare.
Locul muncii: o clauză mai importantă decât pare
În contract trebuie să apară locul de desfășurare a activității. Pentru cineva care lucrează la sediu, asta înseamnă adresa firmei sau a punctului de lucru. Pentru telemuncă, locul este, de regulă, domiciliul sau alt loc ales de angajat, iar contractul ar trebui să spună acest lucru clar, nu prin înțelegeri verbale.
De ce contează? Pentru că schimbarea locului muncii e una dintre modificările care, în general, nu se pot face unilateral, ci cu acordul ambelor părți. Dacă ai fost angajat pe telemuncă și firma vrea să te aducă înapoi, la birou, ori dacă ai fost angajat la sediu și ți se cere să lucrezi permanent de acasă, asta ține de o modificare a contractului, nu de o simplă decizie internă.
Pentru cine vrea să înțeleagă mai bine ce se trece și ce se negociază într-un astfel de act, găsești secțiunea Contract de muncă de pe juridicplus.ro unde clauzele sunt explicate pe limbaj obișnuit. Citește materialul înainte de a negocia, nu după ce ai semnat. Un angajat informat nu ajunge la tribunal, ci la o discuție productivă cu angajatorul.
Telemunca: avantaje reale și limite pe care nu le anunță nimeni
Avantajele sunt cunoscute: nu pierzi timp în trafic, ai mai mult control asupra zilei, poți lucra dintr-un oraș mai ieftin. Pentru multe persoane, mai ales pentru părinți sau pentru cei care locuiesc departe de marile centre, e diferența dintre a putea lucra și a nu putea. În plus, un angajator care acceptă telemunca își lărgește mult paleta de oameni pe care îi poate angaja.
Limitele apar când nu s-a discutat nimic în detaliu. Cine pune la dispoziție echipamentul? Cine acoperă o parte din costurile cu electricitatea și internetul? Cum se verifică munca, prin rezultate sau prin program? Dacă răspunsurile nu se află în contract sau într-un act intern, fiecare parte le interpretează în avantajul ei, iar neînțelegerile se acumulează.
Mai e o limită, mai greu de pus în cuvinte: izolarea. Cine lucrează acasă pierde conversațiile de pe hol, vizibilitatea în fața șefilor, ocazia de a învăța din mers. Nu e o problemă juridică, dar poate afecta cariera. Unii angajați compensează cerând, prin înțelegere, câteva zile pe lună la sediu, tot în scris, ca să nu devină o obligație neprevăzută.
Merită gândit și spațiul propriu-zis. Un colț de masă din bucătărie funcționează o lună, dar nu un an întreg. Dacă lucrezi acasă, ai nevoie de un scaun decent, de lumină bună și de liniște la orele de întâlniri. Aceste lucruri par mărunte, însă sănătatea ta, spatele și concentrarea depind de ele, iar în unele situații se poate discuta cu angajatorul despre sprijin.
Munca la sediu: ce primești și ce cedezi
La birou, structura vine gata făcută. Ai echipament, ai un program clar, ai colegi în apropiere. Pentru primii ani de carieră sau pentru roluri în care contează lucrul în echipă, acest cadru este adesea de preferat. Chiar și angajatorii prudenți se simt mai liniștiți când văd oamenii în aceeași încăpere.
Prețul este timpul. Drumul zilnic, programul rigid, rigiditatea unor reguli interne. Pentru unii, aceste constrângeri nu sunt o problemă; pentru alții, devin motivul pentru care caută alt job. Un contract la sediu nu înseamnă însă că nu poți discuta flexibilitate: orele de început și de sfârșit pot fi negociate, la fel ca zilele în care lucrezi de acasă ocazional, cu condiția ca înțelegerea să fie clară.
Un alt avantaj al biroului, rar recunoscut, este separarea dintre muncă și viața personală. Când ieși pe ușă la sfârșitul zilei, simbolic și fizic încheii programul. Cei care lucrează de acasă își construiesc singuri acest ritual, cu mai mult efort: un alt colț al casei, o plimbare după ora de închidere, laptopul închis și pus într-un sertar. Fără limite clare, ziua se lungește pe nesimțite.
Merită adăugat că munca la sediu aduce și mai puține ambiguități legate de securitatea locului de muncă și de accidente. Există o răspundere clară a angajatorului pentru condițiile din birou. La telemuncă, aceste responsabilități se discută în alt fel, iar contractul sau regulamentul intern ar trebui să explice ce se întâmplă dacă ceva merge prost.
Programul și evidența orelor, indiferent de loc
Indiferent unde lucrezi, programul de muncă și orele suplimentare contează la fel. Ai dreptul la pauze, la zile libere, la odihnă între zile de lucru. Un angajat pe telemuncă nu devine disponibil non-stop doar pentru că laptopul stă pe masa din sufragerie, iar unul la birou nu trebuie să răspundă la mesaje la miezul nopții fără să fie stabilit așa.
O greșeală frecventă este să se amestece flexibilitatea cu disponibilitatea. Flexibilitatea înseamnă că poți alege când lucrezi în anumite limite, de pildă să pleci mai devreme și să compensezi seara. Disponibilitatea înseamnă că ești mereu prins în reguli ale altora. Când contractul nu face distincția, apar epuizarea și conflictele despre ore neplătite.
Un lucru practic: ține o evidență proprie a orelor lucrate, cât de sumară. Un caiet sau o foaie de calcul în care notezi când ai început, când ai încheiat și ce ai făcut te ajută dacă apare vreodată o neînțelegere despre ore suplimentare. Nu e dovadă de neîncredere, ci o obișnuință de ordine, la fel cum păstrezi un bon după o cumpărătură mai importantă.
Pentru o privire de ansamblu asupra temelor de dreptul muncii, de la concedii la încetarea contractului, poți răsfoi materialele de pe site-ul lor, care adună explicații despre ITM, litigii și drepturile angajatului. Nu e un înlocuitor pentru un avocat, dar ajută la formularea întrebărilor potrivite.
Varianta mixtă și modificarea contractului
Tot mai multe firme aleg un model hibrid: câteva zile la birou, restul de acasă. Din punct de vedere juridic, important este ca acest model să fie consemnat. O înțelegere verbală între tine și șef poate funcționa cât timp relația e bună, dar nu te apără când se schimbă șeful sau politica firmei.
Dacă angajatorul propune o schimbare, cere propunerea în scris, citește cu calm și nu semna pe loc. Întreabă ce se modifică exact: locul, programul, salariul, atribuțiile. Dacă nu ești de acord, ai dreptul să spui nu, deși este bine să afli care sunt consecințele posibile în situația ta concretă, de la un jurist sau de la reprezentantul angajaților.
La rândul lor, angajatorii au interesul să formuleze clar, pentru că ambiguitatea le poate aduce probleme la un control sau într-un litigiu. Mai simplu spus, claritatea ajută pe toată lumea. Iar o modificare făcută printr-un act adițional, semnat de ambele părți, rămâne cea mai sigură formă.
Dacă rămâi cu un dubiu după toate acestea, ai la îndemână mai multe uși: departamentul de resurse umane, reprezentantul sindicatului sau al angajaților, dacă există, un avocat specializat în dreptul muncii sau inspectoratul teritorial de muncă. Începe de la cea mai apropiată și apropie-te treptat, nu invers. O conversație calmă rezolvă multe, iar un document clar rezolvă restul.
Ce faci de mâine
Scoate contractul din sertar sau din e-mail și citește-l ca și cum ar fi al altcuiva. Subliniază locul muncii, programul, salariul și orice mențiune despre echipamente. Dacă ceva lipsește, pune o întrebare scrisă departamentului de resurse umane, nu doar o remarcă pe hol.
Apoi hotărăște ce ți se potrivește: birou, telemuncă sau o combinație. Nu există un model bun pentru toți. Există doar modelul pe care ți-l poți permite, care se potrivește vieții tale și pe care îl găsești scris, clar, într-un act semnat de ambele părți.
Exclusiv
Toamna la noi în casă: mici mutări care schimbă totul
Într-o seară de octombrie, cineva dintre noi observă că geamul pare mai rece decât ieri, că lumina de la șase după-amiaza e galbenă și oblică, iar canapeaua e încă îmbrăcată în pernele subțiri de vară. Ceva trebuie schimbat, nu mult, doar atât cât să simțim că locuința ține pasul cu anotimpul. Ne place să credem că nu e nevoie de bani mulți sau de o renovare. De obicei sunt câteva gesturi mici, făcute într-un weekend, care transformă o casă obosită de căldură într-un loc în care ne vine să rămânem. Iată ce facem noi, an de an, și ce am învățat din greșelile de până acum.
Începem cu lumina, nu cu obiectele
Dacă ar fi să alegem un singur lucru de schimbat toamna, am alege lumina. Vara trăim cu geamurile pline de soare până seara, iar becurile abia se aprind. Din octombrie, la cinci și jumătate e deja întuneric, iar lumina de tavan, rece și puternică, face camera să semene cu o sală de așteptare. Prima mutare este deci să oprim becul central cât mai des și să aprindem lumini joase, în jurul zonelor în care stăm.
O lampă de masă lângă canapea, una pe un raft și un șir de lumini mici lângă fereastră schimbă tot decorul. Temperatura culorii contează: o nuanță caldă, aproape galbenă, e mai prietenoasă decât una albă, tăioasă. Am greșit și noi, odată, cumpărând becuri „cu aspect curat”, fiindcă ne imaginam că arată modern; seara, în sufragerie, parcă eram la o clinică.
Mai e și trucul perdelelor. Cele din vară, ușoare și transparente, lasă să treacă frigul de la geam și îți iau senzația de intimitate când se întunecă. O pereche de draperii mai groase, în culori calde, pe care le tragem seara, fac camera mai caldă și, vizual, mai mică, în sensul bun al cuvântului.
Textilele: moi, groase, la îndemână
Toamna se vede în textile. Pledul de lână lăsat peste brațul fotoliului nu este doar decor; este o invitație. Perne cu huse din bumbac gros, din catifea sau din in tricotat înlocuiesc husele subțiri din vară și schimbă imediat aspectul canapelei. Un covor mic așezat în fața canapelei, acolo unde ne punem picioarele seara, ne-a salvat mulți ani de zile de podeaua rece.
Ne place să păstrăm paleta simplă: două culori de bază și una de accent. Anul acesta, de pildă, avem gri-cald și crem, cu un roșu ars pentru câteva perne. Fără regulă strictă, ci doar ca să evităm senzația de debara în care s-au adunat toate lucrurile primite de-a lungul timpului. Ce nu se potrivește, mutăm într-o cutie, nu aruncăm, și revedem peste un an.
O mică observație personală: cele mai folosite textile sunt întotdeauna cele care se spală ușor. Frumusețea unui pled de lână se pierde când nu îndrăznim să-l atingem de teama petelor. Alegem materiale care suportă o cană vărsată și un copil care sare pe canapea; restul rămân pentru oaspeți.
Bucătăria și baia primesc grija lor
Casa se simte cu adevărat toamna în bucătărie, unde pornesc iar cuptorul și oalele mari. Facem ordine pe blat: scoatem ce nu mai folosim vara (storcătorul, pahare înalte pentru limonade) și aducem la îndemână oalele pentru ciorbe, formele pentru copt, cănile mari. Un coș cu mere pe masă, ceapa și usturoiul în borcane de sticlă, un prosop gros lângă aragaz fac loc de bucurie, fără să cumpărăm nimic nou.
În baie, lucrurile sunt mai tehnice, dar la fel de simple. Schimbăm covorașul subțire cu unul mai gros, aducem prosoape mai pufoase, scoatem la vedere un săpun cu miros mai dens. Verificăm și dacă fereastra mică se închide ca lumea, fiindcă aici se formează cel mai repede condensul și, odată cu el, pata de mucegai din colț.
Pentru cine vrea să-și împrumute idei, merită răsfoite și parteneriate editoriale despre casă, unde se strâng sugestii despre bucătărie, baie și organizare. Noi le citim cu creionul în mână, notăm ce se potrivește casei noastre și lăsăm restul deoparte.
Ordinea de toamnă: ce scoatem, ce ascundem
Fiecare schimbare de sezon e un bun prilej de triere. Hainele de vară merg în cutii sub pat, cele groase ies din dulapurile de pe balcon, iar pe hol apar ghetele și umbrelele. Cinstit vorbind, pe hol se strânge cel mai mult haos în octombrie: geci, căciuli, eșarfe, încălțăminte udă. O etajeră mică pentru pantofi și un set de cuiere solide îi salvează pe toți de dimineața de alergat prin casă după o mănușă lipsă.
Facem ordine și printre lucrurile din sertare. Încărcătoarele care nu se mai potrivesc la nimic, lumânările pe jumătate arse, borcanele fără capac. Ne ajută o regulă pe care am prins-o de la o prietenă: dacă nu l-am folosit în ultimul an și nu e un obiect cu valoare sentimentală, pleacă. Nu o respectăm mereu, desigur, dar ne apropiem de ea.
Merită să fixăm și un colț de „așteptare” pentru lucrurile de reparat: o cutie în care punem tot ce are nevoie de un șurub, o lipitură sau un meșter. O dată pe lună, în prima sâmbătă, ne ocupăm de ea. Fără cutia asta, micile defecte se adună pe holuri, în bucătărie, în birou, și strică impresia de casă îngrijită.
Frigul care intră pe unde nu te aștepți
Înainte să ne apucăm de decor, facem un tur al casei cu o lumânare aprinsă și cu mâna pe ramele ferestrelor. Unde flacăra tremură sau mâna simte un fir de aer rece, avem o scurgere. Garnituri uscate la geamuri, un prag prea ridicat la ușa de balcon, un spațiu la tocul ușii de la intrare. Reparațiile sunt ieftine, iar diferența se simte în prima seară, când caloriferul nu mai luptă în zadar.
Ne ajută și o idee pe care am ținut-o mult timp la sertar: să nu acoperim caloriferele cu mobilă sau cu draperii lungi. Pare confortabil să punem canapeaua lipită de perete, chiar peste calorifer, dar căldura rămâne blocată în spatele ei, iar camera se încălzește greu. Mutăm piesele cu douăzeci de centimetri și vedem imediat cum se schimbă aerul din cameră.
Plantele și caloriferele: o prietenie care cere atenție
Cei care avem plante în casă știm cum e: toată vara au crescut fericite, iar în octombrie încep să se plângă. Frunze îngălbenite, vârfuri uscate, o plantă care aruncă o frunză după alta fără motiv clar. Căldura uscată din sezonul rece schimbă mult regulile, iar noi, obișnuiți cu rutina de vară, continuăm să le tratăm la fel.
Am învățat câte ceva din greșelile noastre și din plantele din casă când pornesc caloriferele, unde se explică, pe înțelesul oricui, de ce un ficus bine îngrijit poate arăta atât de obosit într-o singură săptămână. Nu e vorba de neglijență, ci de schimbarea bruscă a aerului din jur.
Din experiența noastră, câteva gesturi ajută: mutăm plantele la distanță de calorifer, evităm curenții reci de la geam, udăm mai rar, dar cu atenție, și observăm ce face fiecare în parte. Una mai sensibilă o ținem într-o cameră mai răcoroasă. Nu există o rețetă universală, există doar observație zilnică și puțină răbdare.
Mai adăugăm ceva despre ritmul nostru de toamnă. Spre deosebire de primăvară, când vrem să aruncăm și să luăm totul de la capăt, toamna ne dorim ca lucrurile să rămână, să dureze, să ne țină de cald. De aceea alegem obiecte care îmbătrânesc frumos: lemn, ceramică, lână, sticlă groasă. Un vas vechi care ține crengi uscate, o ladă de lemn folosită drept măsuță, un set de căni de lut primite cadou și purtate cu mândrie ne spun mai mult decât orice piesă nouă și lucioasă.
Nu urmărim o culoare anume a anului și nu schimbăm tot ce avem, pentru că am observat că, după câteva săptămâni, locuința devine impersonală. Preferăm să adăugăm câte un strat nou, ca la îmbrăcat: un pled în plus, o lampă în plus, o carte lăsată pe masă, deschisă, ca și cum cineva ar fi plecat doar pentru o clipă.
Mirosul și sunetul casei
Un ultim strat, mai discret, este cel al simțurilor. Casa are un miros al ei, iar toamna merită să fie unul cald: de scorțișoară, de pâine coaptă, de lemn. Nu vorbim de odorizante puternice, ci de lucruri firești: o tavă de mere coapte, o fiertură de portocală cu condimente, o lumânare aprinsă o jumătate de oră înainte de masă. Aerisim în continuare, chiar dacă afară e frig, câteva minute dimineața și seara.
Și sunetul contează. Vara, ferestrele deschise aduc strada în casă; toamna, închise, lasă loc liniștii. Ne place să punem muzică mică, fie un disc, fie o radio de seară, și să lăsăm televizorul oprit cel puțin o oră pe zi. Casa se simte altfel când nu mai e doar un fundal pentru ecrane.
Weekendul acesta alegem un singur lucru, nu zece: mutăm lămpile, schimbăm husele de la perne sau facem ordine pe hol. Un gest mic, făcut cu plăcere, face mai mult decât o listă imensă pe care nu o termină nimeni. Restul vine pe parcurs, odată cu frigul.
Exclusiv
Duminica seara, douăzeci de minute care ne schimbă săptămâna
Am observat, între prietene, că luni dimineața nu începe în ziua de luni. Începe duminică seara, în clipa în care ne dăm seama că nu avem nimic pregătit și că toate cele nouă lucruri amânate se vor suprapune. Pe unele ne apucă o neliniște vagă, pe altele o oboseală anticipată. Nouă ne-a ajutat un obicei foarte mic: douăzeci de minute, cu un caiet și un ceai, în care punem săptămâna în ordine. Nu e o metodă revoluționară, dar a schimbat tonul zilelor care urmează.
De ce duminica, și nu luni dimineața
Am încercat și varianta de luni dimineața, desigur. Nu funcționează prea bine, pentru că în acel moment ești deja în goană: copiii se pregătesc de școală, e nevoie de cafea, mesajele de la serviciu se adună. Planificarea făcută sub presiune seamănă cu citirea unui ghid în timp ce conduci.
Duminica seara, în schimb, ai o fereastră rară. Weekendul e pe sfârșite, ritmul scade, iar mintea e încă destul de liniștită ca să vadă ansamblul. Nu e nevoie să faci planuri ambițioase; e suficient să te uiți la calendar și să te întrebi ce ne așteaptă.
Obiceiul nostru e simplu. Ne așezăm într-un colț al casei care nu e legat de muncă, punem telefonul cu ecranul în jos și ne luăm douăzeci de minute. Pe prima pagină a săptămânii scriem trei lucruri care chiar trebuie făcute, nu douăzeci, și două lucruri pe care ni le dorim doar pentru noi. Doar atât.
Un detaliu care contează: scriem de mână. Am încercat și în telefon, dar acolo notificările te trag în alte direcții după trei secunde. Pe hârtie, ai doar foaia și gândul tău. Iar foaia rămâne pe frigider sau pe birou, la vedere, deci nu o uităm într-un dosar digital.
Aparent e prea puțin, dar tocmai de aceea ține. Un sistem prea ambițios se abandonează în a doua săptămână. Unul care cere douăzeci de minute și o foaie de hârtie rezistă, pentru că nu cere nimic eroic.
Ce punem pe foaie și ce lăsăm pe dinafară
Aici se află partea delicată. Tentația este să scrii tot: bunele intenții, sporturile, curățenia generală, telefoanele de dat, programările. Foaia devine o listă imposibilă, iar în loc să ne calmeze, ne apasă. Noi am învățat să separăm trei tipuri de lucruri.
Primul tip sunt angajamentele fixe: ședințe, întâlniri, ore de școală, programări la medic. Ele au deja loc în calendar, deci doar le copiem într-un singur loc, ca să le vedem împreună. Al doilea tip sunt sarcinile flexibile, care trebuie făcute în cursul săptămânii, dar nu într-o oră anume. Al treilea tip sunt dorințele, mici gesturi de grijă față de noi: o plimbare, o carte, un telefon către o prietenă.
Ce lăsăm pe dinafară? Tot ce nu are un termen real și nu ne deranjează dacă mai așteaptă. Dulapul de aranjat, pozele de sortat, sertarul cu cabluri vor fi mereu acolo. Le trecem pe o altă foaie, o listă a lucrurilor de făcut cândva, și o deschidem doar când avem un weekend liber și chef.
Pentru cine caută un cadru mai detaliat, găsește la organizarea săptămânii pentru femei ocupate idei care se pot adapta după ritmul fiecăreia, de la așezarea sarcinilor până la gestionarea timpului liber. Nu toate se potrivesc tuturor, dar merită să alegi două-trei și să le încerci.
Cum arată o săptămână cu loc de respirat
Cel mai important lucru pe care l-am învățat este să lăsăm spații goale. O săptămână în care fiecare oră este ocupată nu are loc pentru nimic neprevăzut, iar neprevăzutul vine mereu: un copil răcit, o mașină care nu pornește, o colegă care are nevoie de ajutor. Dacă nu ai spațiu, orice imprevizibil dărâmă tot restul.
De aceea, în fiecare zi încercăm să lăsăm o oră liberă, necomplicată, fără obligații. Poate fi dimineața devreme, înainte să se trezească casa, sau seara, după ce s-au culcat copiii. Nu o umplem cu nimic. Dacă apare ceva urgent, ora aceea absoarbe șocul. Dacă nu, o folosim pentru o discuție liniștită cu propriile gânduri sau pentru nimic. Uneori, nimicul e tocmai ce ne trebuie.
Mai facem ceva: grupăm sarcinile similare. Toate telefoanele într-un singur interval, toate treburile din oraș într-o singură ieșire, toate mesajele de serviciu într-un singur bloc. Pare un truc banal, dar economisește enorm din energia pe care o pierzi trecând de la o activitate la alta.
Mesele merită și ele o clipă de atenție. Nu vorbim de meniuri elaborate, ci de o idee generală: ce gătim de două ori, ce mâncăm repede, în ce seară comandăm. Simplul fapt că știm încă de duminică ce urmează la cină elimină întrebarea de la șase seara, cea mai obositoare a zilei.
La final, ne uităm să vedem dacă săptămâna are măcar două seri libere. Dacă nu, mutăm ceva. Seara liberă nu e răsfăț, e un mod de a ne asigura că nu ajungem vineri epuizate.
Prietenii, familia și timpul care se evaporă
O parte din ce ne obosește nu vine de la munca propriu-zisă, ci de la a spune da la prea multe lucruri. Invitații, cereri, favoruri, mici obligații sociale. Și pe cele mai multe le facem cu drag, dar fără să ne întrebăm ce nu mai facem din cauza lor.
Am început să ne uităm la calendar înainte să răspundem. Nu spunem nu pe loc, dar nici da; spunem că ne uităm și revenim. Această pauză de câteva ore ne-a scutit de multe seri în care participam fizic, dar cu mintea la ce nu apucasem să facem.
Când ținem la o relație, o trecem în planul săptămânii, ca orice altceva. Un telefon de o oră cu o prietenă din alt oraș, o cafea cu mama, o plimbare în doi. Ni se pare ciudat să programezi prietenia, dar altfel se amână de la o săptămână la alta, până când se răcesc lucrurile. Programarea nu face relația artificială, doar o apără de haosul zilnic.
Cu colegii, regula e asemănătoare. O întâlnire care s-ar fi putut rezolva printr-un mesaj bine scris ne fură o dimineață întreagă. Am început să întrebăm, politicos, dacă e nevoie să ne vedem sau dacă putem clarifica totul în scris. De cele mai multe ori, colegii au răsuflat ușurați.
Și un lucru nespectaculos, dar real: spunem celor din casă ce avem în plan. Când toți știu că miercuri seara ne întâlnim cu o prietenă, nimeni nu mai e surprins, iar sentimentul de vinovăție dispare. Transparența simplifică multe.
Timpul pentru tine nu e un lux
Dintre toate cele trei lucruri pe care le notăm pentru noi, cel mai greu e să le și facem. Mintea ne spune că sunt secundare, că mai întâi vin ceilalți și abia apoi noi. Numai că, dacă nu avem grijă de energia noastră, ceilalți primesc o variantă obosită și iritabilă.
Am început cu gesturi extrem de mici. Un sfert de oră de citit înainte de culcare, un duș mai lung, o plimbare până la brutărie fără telefon. Cu timpul, au apărut obiceiuri mai mari, dar nu le-am forțat. Mai bine un gest mic ținut regulat decât unul mare făcut o singură dată.
Ajută mult și un cadru mai larg despre echilibrul dintre muncă și viața personală. Cine vrea să citească pe larg găsește pe lifestyle pentru femei active subiecte despre carieră, îngrijire și relații, într-un ton fără grandilocvență, scrise pentru viața de zi cu zi. Eu am reținut de acolo mai ales ideea că nu trebuie să fii perfectă ca să fii bine.
Un lucru pe care ni l-am spus și nouă: odihna nu se câștigă. Nu trebuie să termini toate sarcinile ca să ai voie să te așezi. Este o regulă care ne-a luat ani să o credem, dar când am început s-o aplicăm, săptămânile au devenit mai ușoare.
Când planul se strică, și se strică
Nicio săptămână nu iese cum a fost scrisă. Marțea apare o urgență, joia se anulează o ședință, sâmbăta plouă și planul de excursie cade. Primul an am luat fiecare abatere ca pe o dovadă că sistemul nu funcționează. Acum o vedem ca pe o parte din joc.
Când ceva se strică, ne uităm la lista celor trei lucruri esențiale și ne întrebăm: ce rămâne cu adevărat important? De obicei, jumătate din ce părea urgent se poate muta fără consecințe. Restul se face, dar fără panică.
Dacă simțim că rămânem în urmă mai multe zile la rând, nu dublăm efortul. Tăiem. Renunțăm la ceva de pe listă, fără regrete, fiindcă o listă mai scurtă făcută cu calm valorează mai mult decât una completă făcută cu nervi.
Ce poți încerca duminica viitoare
Dacă vrei să încerci, nu cumpăra caiete scumpe și nu descărca aplicații noi. Ia o foaie, pune ceasul pe douăzeci de minute și scrie trei lucruri importante și două pentru tine. Copiază angajamentele fixe și lasă o oră liberă pe zi.
După o lună, uită-te înapoi și vezi ce a rămas. Poate vei păstra tot, poate doar o parte. Important e că vei avea un obicei construit de tine, pe măsura vieții tale, nu împrumutat de la nimeni.
-
Afaceriacum 9 ani(P) Pinocchio și Veverița Zuby la Shopping City Râmnicu Vâlcea
-
Știri din județacum 9 aniGarniturile moto: componente esentiale pentru functionarea motorului unei motociclete
-
Socialacum 4 ani3 soluții pentru a scăpa de ROBOR
-
Exclusivacum 3 aniFostul șef al SERVICIULUI ARME, EXPLOZIVI ŞI SUBSTANŢE PERICULOASE (si fost sef al Serviciului Judeţean Anticorupţie Prahova) s-a pensionat și duce viață de „boier”/Efectul de domino sau o reacție în lanț – Ziarul Incisiv de Prahova
-
Afaceriacum 9 aniUn NOU magazin Annabella pe strada Maior V. Popescu din Ramnicu Valcea
-
Știri din județacum 6 ani
#Reset Plastic!
-
Exclusivacum 8 aniSOLICITĂM PUBLIC DR. KISS CSABA SĂ NU SE ASCUNDĂ ȘI SĂ RĂSPUNDĂ PERTINENT CERERII ADRESATE DE ZIARUL INCISIV DE PRAHOVA!
-
Exclusivacum 8 aniOPINIE/SRI, MJ, CSM, IJ si ICCJ – grup infracțional organizat

