Uncategorized
Tabăra pentru Copiii cu Scleroză Multiplă, MS Kids Retreat, organizată de APAN, a ajuns la cea de-a opta ediție

Asociația Pacienților cu Afecțiuni Neurodegenerative (APAN) anunță organizarea celei de-a opta ediții a taberei pentru Copiii cu Scleroză Multiplă MS Kids Retreat 2024, un eveniment anual de mare importanță care adună laolaltă copiii și adolescenții din întreaga țară care se confruntă cu această afecțiune. Anul acesta, evenimentul va avea loc la Frații Jderi-Utopia Verde, în județul Vâlcea, oferindu-le participanților o experiență de neuitat într-un cadru natural deosebit.
Tabăra se va desfășura în perioada 2-5 septembrie și reprezintă o oportunitate unică pentru copiii cu scleroză multiplă și familiile acestora de a se conecta, de a învăța și de a-și împărtăși experiențele într-un mediu sigur și încurajator. Evenimentul nu este doar un prilej de relaxare, ci și o platformă de educație și sprijin, care îi ajută pe copii să își gestioneze mai bine diagnosticul și pe părinți să primească suportul emoțional și psihologic de care au nevoie.
Ca în fiecare an, partenerii noștri de la Ascendis vor organiza o serie de activități special concepute pentru copiii participanți. Aceste activități sunt menite să le dezvolte abilitățile sociale, să le crească încrederea în sine și să le ofere o doză sănătoasă de distracție într-un mediu prietenos și accesibil pentru toți copiii, indiferent de dificultățile lor.
În plus, va fi oferită și psihoterapie de grup pentru copii, susținută de specialiști cu experiență în lucrul cu tinerii care se confruntă cu afecțiuni cronice. Scopul acestor sesiuni este de a le oferi copiilor un spațiu sigur în care să își exprime emoțiile și să învețe tehnici de adaptare care îi vor ajuta să își gestioneze mai bine afecțiunea.
Suport pentru părinți
De asemenea, și părinții vor beneficia de sesiuni de suport psihoterapeutic, unde vor putea discuta despre provocările pe care le întâmpină în viața de zi cu zi în îngrijirea unui copil cu scleroză multiplă. Aceste sesiuni sunt importante pentru a le oferi părinților instrumentele necesare pentru a-și susține copiii în mod eficient, dar și pentru a-și menține propria sănătate mentală și emoțională.
Întâlniri cu specialiști și tineri cu Scleroză Multiplă
Pe parcursul taberei, participanții vor avea ocazia să interacționeze cu medicul neurolog coordonator al programului național pentru copiii cu scleroză multiplă, dr. Carmen Burloiu, și cu tineri care au participat anterior la această tabăr și care își vor împărtăși poveștile de viață și vor oferi sfaturi valoroase despre cum să trăiești cu această afecțiune. Aceste întâlniri sunt menite să le încurajeze autonomia copiilor și să le arate că, deși scleroza multiplă poate fi o provocare, există modalități de a trăi o viață plină de sens și bucurie.
Importanța proiectului
MS Kids Retreat este mai mult decât un simplu eveniment: este un spațiu de comunitate, vindecare și creștere. Acesta oferă atât copiilor, cât și părinților lor, sprijinul de care au nevoie pentru a face față provocărilor zilnice ale vieții cu scleroză multiplă. De asemenea, contribuie la crearea unei rețele de sprijin care continuă să funcționeze și după încheierea evenimentului, prin legăturile și prieteniile formate aici.
Mulțumim sponsorilor – Internet Corp, Roche, Merck, Tecnovivo Gaz Aparate, S24 Software, Agrochim Argeș, Grupul de Tineri Rotary Club Pipera – care au crezut în acest eveniment și au contribuit la punerea lui în practică.
Multumim tuturor celor care au crezut in noi si au redirectionat 3,5% din impozitul pe venit prin formularul 230, aproape 15.000 lei vor fi folositi in acest proiect.
Vă invităm să ne susțineți și să fiți alături de noi la această nouă ediție a MS Kids Retreat.
Pentru mai multe informații:
eduard.pletea@afectiuni-neurodegenerative.ro
silvia.dinulescu@afectiuni-neurodegenerative.ro
Asociația Pacienților cu Afecțiuni Neurodegenerative
Uncategorized
Scrisoare deschisă privind accesul pacienților oncologici la servicii de radioterapie și utilizarea capacităților disponibile
Către:
Ministerul Sanatatii
Casa Națională de Asigurări de Sănătate
Stimate Domnule Ministru / Secretar De Stat, Dr. Stela Firu
Stimate Domnule Președinte CNAS, Conf. Univ. Dr. Horațiu Moldovan
Situația pacienților cu afecțiuni cronice continuă sa se degradeze în haosul politic creat nu mai devreme de ziua de ieri!
Așa cum, atât organizațiile de pacienți cronici, cat si organizațiile profesionale din sănătate au sesizat în perioada recentă probleme legate de diagnosticarea, tratamentul și monitorizarea pacienților, se amplifică.
Masurile legislative și administrative adoptate îngreunează și limitează accesul pacienților la servicii medicale. Peste toate acestea, se suprapune problema suportării costurilor primei zile de concediu medical pentru cronici, problema nerezolvată de peste patru luni de zile, in ciuda promisiunilor si angajamentelor asumate de autorități.
În cazul pacienților oncologici, dorim să vă sesizăm problema accesului la servicii de radioterapie, exemplificând-va un caz concret, generat de motive pe care nu le putem înțelege.

Condițiile generale în care a apărut și se derulează cazul pe care urmăm să îl expunem sunt următoarele:
- conform tuturor analizelor și prognozelor instituțiilor de profil ale Organizației Mondiale a Sănătății, Uniunii Europene și Romaniei, cazuistica oncologică este în continuă creștere, la nivel mondial, al Uniunii Europene și al României;
- un procent important (50-60%) dintre pacienții diagnosticați au indicație de radioterapie;
- în România, distribuția resurselor de radioterapie este inegală, regiunile SUD-MUNTENIA și SUD-EST înregistrând un deficit major de infrastructură de radioterapie, in ciuda concentrării din zona București-Ilfov.
- resursele din zona Bucuresti-Ilfov sunt suprasolicitate, deoarece deservesc o parte importanata a tarii, asa cum am mentionat mai sus.
- București și Ilfov funcționează ca centru oncologic regional și național, diagnosticând și tratând pacienți din Ilfov, județele limitrofe și alte județe din zona sudică a României lipsite de infrastructura de radioterapie și specialiști.
Pe baza incidenței afecțiunilor deja diagnosticate și a proporției de 55% pacienți cu indicație de radioterapie, necesarul anual de tratament doar în aria București–Ilfov și județe limitrofe este de minim 10.000 pacienți/an.
Spunem minim, deoarece doar în primele trei trimestre din anul 2025, centrele de radioterapie din această zona au tratat peste 9.000 de pacienți in cadrul programului național de radioterapie.
Așadar, nevoia de tratament prin radioterapie este mare și va fi și mai mare. Capacitatea de tratament, indiferent daca este in centre publice sau în centre private, nu poate fi considerată suficientă din niciun punct de vedere.
Autorităţile susțin că serviciile de radioterapie in București-Ilfov sunt furnizate prin aproximativ 25 de acceleratoare, dintre care 13 sunt în centre publice. Adică mai mult de jumătate din servicii ar trebui sa fie acordate pacienților in centre publice, în condiții de celeritate și calitate crescută a actului medical.

Realitatea ne arata însă că această capacitate este doar pe hârtie și centrele publice din zona București-Ilfov acoperă la ora actuală doar puțin peste 10% din necesarul de servicii de radioterapie, raportat la valoarea decontărilor din programul național. Acest procent a fost în continuă scădere în ultimii ani, cu 15% in 2023 si 12% in 2024.
In plus, baza teritorială și demografică deservită de centrele din București-Ilfov este mult mai extinsă. In județele Călărași, Ialomița, Giurgiu și Dâmbovița, care cumulat au o populație de peste 1.300.000 de persoane (peste 50% din populația Municipiului București), nu există centre de radioterapie.
În aceste condiții, orice resursă suplimentară care poate să fie folosită în cadrul Programului național de oncologie este vitală pentru pacienţii care au indicație de radioterapie, indiferent dacă aceasta vine din sectorul public sau cel privat.
Facem apel pe această cale să luați act de situația reală a necesarului de radioterapie și să cooptați în cadrul programului toate resursele disponibile în sistemul de sănătate, fără a ține cont de proveniența acestora – publică sau privată.
Renunțați la judecata conform căreia serviciile sunt furnizate de numărul de aparate pe hârtie.
Capacitatea tehnică a unor centre publice este discutabilă. De ce au o proporție așa de redusă a numărului și valorii serviciilor acordate? De ce au activitate raportată în spitalizare continuă pe secții de radioterapie dar servicii efective la un nivel minimal?
În tot acest timp, un centru oncologic modern din Sectorul 3 al Municipiului București, cu servicii de radioterapie, rămâne în afara Programului Național de Oncologie – Subprogramul de radioterapie. Situația este justificată administrativ prin ideea că sectorul public nu și-a depășit capacitatea, deși, în realitate, acesta acoperă doar aproximativ 10% din necesarul de servicii, evidențiind un deficit major.
Urgentați accesul la serviciile de care pacienţii au nevoie, și nu condiționați pe criterii pur administrative accesul acestora la tratament. Nu ne interesează de și unde îl primim, în sectorul public sau in sectorul privat, atât timp cât îl primim când avem nevoie, în condiții de siguranță și de calitate a actului medical.
Cu toata considerația,
Cezar Irimia,
0723240223
Uncategorized
Mini-vacanța de 1 Mai în aer liber: idei de plimbări, drumeții și gustări sănătoase pentru zile active
Mini-vacanța de 1 Mai este, pentru mulți, prilej de petrecut timpul în aer liber — fie că este vorba de drumeții, plimbări în natură sau excursii. Aceste activități rămân unele dintre cele mai accesibile modalități de relaxare și deconectare.
Studiile arată că timpul petrecut în natură contribuie la reducerea stresului, îmbunătățirea stării de spirit și creșterea nivelului de energie. În același timp, schimbarea ritmului zilnic — chiar și pentru câteva ore — ajută la o deconectare reală și la o stare generală mai bună. Primul weekend al lunii marchează și Ziua Mamei, oferind un cadru potrivit pentru a include momente petrecute în familie și gesturi simple de apreciere.
Unde poate fi petrecută mini-vacanța de 1 Mai în România
Mini-vacanța de 1 Mai oferă suficiente opțiuni pentru toate tipurile de planuri, de la varianta clasică de câteva zile la mare sau la munte — inclusiv pe Valea Prahovei — până la excursii de o zi în zone precum Bucegi, Piatra Craiului sau Dealu Mare. În același timp, city break-urile interne, în orașe precum Cluj-Napoca, Iași, Timișoara sau Sibiu, devin tot mai frecvente în această perioadă. Indiferent de alegere, majoritatea acestor variante presupun timp petrecut în deplasare sau în aer liber, ceea ce face ca gustările sănătoase compacte și ușor de transportat să fie o soluție practică.

Gustări sănătoase
Pentru zilele active, opțiunile alese trebuie să fie rezistente, ușor de transportat și gata pentru a fi consumate rapid.
Variantele sărate și crocante se numără printre cele mai utilizate. De exemplu, biscuiții (crackers) pe bază de semințe (floarea-soarelui, dovleac, in, chia și cânepă) oferă fibre și proteine.
Pentru cei care preferă variantele dulci sau ușor crocante, există opțiuni precum chipsurile de mere fără zahăr adăugat, care păstrează dulceața naturală a fructului, sau popcornul BIO aromatizat natural, disponibil în variante precum zmeură, căpșune sau caramel sărat — o alternativă mai interesantă și sănătoasă la gustările clasice.
Surse de energie pentru activități mai solicitante
În cazul traseelor mai lungi sau al activităților care implică efort susținut, sunt recomandate gustări cu densitate nutrițională mai mare.
Gama de batoane Mixitka include variante pe bază de fructe, fără zahăr adăugat, dar și batoane BIO sau proteice, inclusiv opțiuni fără gluten. Combinațiile de ingrediente — de la arahide și ovăz la curmale, semințe sau cacao — sunt gândite pentru a oferi energie rapidă, dar și sațietate.
Nucile coapte, inclusiv variantele cu cacao, completează această categorie prin combinația de grăsimi sănătoase și gust intens, fără un conținut ridicat de zahăr.

Gustări pentru pauze relaxate, nu doar pentru drum
Nu toate momentele dintr-o zi liberă sunt despre mișcare. Unele sunt despre stat pe o pătură, o cafea în aer liber sau o pauză liniștită.
Jeleurile naturale din fructe (Mixies), fără zahăr adăugat și fără ingrediente artificiale, reprezintă o opțiune potrivită pentru consum ocazional. În același timp, combinațiile de nuci și brânzeturi crocante sunt frecvent alese pentru ieșiri în grup sau picnicuri.
Pentru cei care caută ceva diferit, există și variante precum setul de degustare Mixit Italian Bakery, care include cinci tipuri de fursecuri artizanale din regiunea Piemonte (Italia), realizate după rețete tradiționale, cu alune de pădure și ciocolată de calitate.
Pe lângă produsele individuale, pe site-ul Mixit există o gamă mult mai largă de mixuri, gustări și combinații, inclusiv variante personalizabile, în funcție de preferințe alimentare sau stil de viață.
Sărbătoriți Ziua Mamei cu produse speciale
Din 2010, în România, Ziua Mamei este celebrată în prima duminică a lunii mai — un moment dedicat recunoștinței și gesturilor care transmit apreciere într-un mod autentic.
Pentru această ocazie, Mixit propune două variante de cadouri gândite special pentru a fi oferite și, în același timp, utilizate în viața de zi cu zi.
Tubul cu bunătăți pentru mama este o selecție care reunește 5 gustări perfecte pentru a fi oferite în dar. În interior se regăsesc căpșune crocante în ciocolată, o Mixitka Matcha Latte, două biluțe cremoase — Brownie și Love Berry — precum și o porție de căpșune crocante, oferind un mix echilibrat între gustul dulce și ingrediente atent alese.
A doua variantă de cadou este este tubul în ediție limitată fructe crocante pentru mama care conține un amestec de fructe liofilizate — căpșune, zmeură, cireșe și bucăți de caise — și a fost ilustrat cu delicatețe de un artist ceh. Produsul este realizat exclusiv din fructe, fără adaosuri, și pune accent pe simplitate și calitatea ingredientelor, fiind o opțiune potrivită pentru cei care preferă alternative naturale.
„Ziua Mamei nu este despre cadouri elaborate, ci despre a arăta, chiar și printr-un gest mic, că atenția și grija de zi cu zi sunt observate. Am creat aceste produse astfel încât să fie ușor de oferit și, în același timp, să transmită grijă și atenție prin ceea ce conțin: ingrediente de calitate, combinații echilibrate și formate practice, potrivite pentru viața de zi cu zi”, a declarat Martin Wallner, cofondator Mixit.
Abonamentul Mixit Plus (plată unică de 29.9 RON pentru 12 luni) oferă transport gratuit nelimitat la punctele de livrare Packeta, beneficii lunare și nu necesită o comandă minimă.
Uncategorized
HONOR aduce experiența de gaming și tehnologie la East European Comic Con 2026
București, 22 aprilie 2026 – HONOR participă în acest weekend la East European Comic Con 2026, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate pasionaților de gaming, tehnologie și cultură geek. Vizitatorii sunt invitați să descopere ecosistemul HONOR printr-o serie de activări interactive, demonstrații și competiții dedicate, în cadrul standului ZONA, într-un spațiu construit în jurul experiențelor hands-on și tehnologiei de ultimă generație.
Competiții de gaming powered by HONOR
Pe parcursul zilelor de sâmbătă și duminică, zona HONOR devine punctul de întâlnire pentru pasionații de gaming mobil. Participanții se pot înscrie și concura în turneele de Asphalt Legends și Stumble Guys, desfășurate pe dispozitive HONOR, într-un setup optimizat pentru performanță și reacții rapide.
Sâmbătă & Duminică:
- 10:00 – 12:00: Înscrieri în competiții;
- 12:00 – 14:00: Desfășurarea competițiilor.
Cei mai buni jucători vor avea șansa să câștige premii speciale HONOR care vor fi cu siguranță apreciate de pasionații de gaming (căști, combo mouse + căști, game pad-uri), într-o competiție care evidențiază atât abilitățile participanților, cât și performanța dispozitivelor.

Testează ecosistemul HONOR
Pe lângă competițiile de gaming, vizitatorii pot descoperi și testa o selecție de produse din ecosistemul HONOR, care reflectă direcția brandului către performanță, AI și experiențe conectate.
Printre dispozitivele disponibile se numără seria HONOR Magic8, cu modelele Lite și Pro, nou lansatul HONOR 600 Lite, precum și tabletele HONOR MagicPad 10 și HONOR MagicPad 4, cea mai subțire tabletă din lume lansată recent pe piața din România.
Toate pot fi testate în scenarii variate, de la gaming și consum media, până la productivitate și multitasking.
Gaming de oriunde, oricând
Prin prezența la East European Comic Con 2026, HONOR își consolidează poziționarea în zona de performanță mobilă și entertainment și demonstrează că experiențele de gaming nu mai sunt limitate la desktop sau console. Dispozitivele HONOR pun accent pe performanță constantă și mobilitate, oferind o experiență de joc accesibilă oriunde.
Tombola Zona: premiu un HONOR 600 Lite
În plus, participanții la eveniment se pot înscrie în tombola organizată de ZONA, unde HONOR oferă ca premiu un telefon HONOR 600 Lite. Detaliile despre participare vor fi disponibile pe canalele oficiale ZONA și HONOR România.
-
Afaceriacum 8 ani(P) Pinocchio și Veverița Zuby la Shopping City Râmnicu Vâlcea
-
Știri din județacum 8 aniGarniturile moto: componente esentiale pentru functionarea motorului unei motociclete
-
Socialacum 4 ani3 soluții pentru a scăpa de ROBOR
-
Exclusivacum 2 aniFostul șef al SERVICIULUI ARME, EXPLOZIVI ŞI SUBSTANŢE PERICULOASE (si fost sef al Serviciului Judeţean Anticorupţie Prahova) s-a pensionat și duce viață de „boier”/Efectul de domino sau o reacție în lanț – Ziarul Incisiv de Prahova
-
Afaceriacum 8 aniUn NOU magazin Annabella pe strada Maior V. Popescu din Ramnicu Valcea
-
Știri din județacum 6 ani
#Reset Plastic!
-
Exclusivacum 7 aniSOLICITĂM PUBLIC DR. KISS CSABA SĂ NU SE ASCUNDĂ ȘI SĂ RĂSPUNDĂ PERTINENT CERERII ADRESATE DE ZIARUL INCISIV DE PRAHOVA!
-
Exclusivacum 7 aniOPINIE/SRI, MJ, CSM, IJ si ICCJ – grup infracțional organizat

