Uncategorized
Divizia Renewable EPC by Allview semnează un contract de anvergură în valoare de aproximativ 24.6 milioane euro, pentru dezvoltarea unui parc fotovoltaic de 45 MW

- Proiectul Full EPC în valoare de 122,58 milioane lei (24,6 milioane euro) a fost semnat cu compania Tenersolar Park S.R.L., pentru dezvoltarea unui parc fotovoltaic de 45,15 MW în localitatea Țăndărei, județul Ialomița.
- Obiectivul proiectului este reprezentat de creșterea capacității de producție de energie din surse regenerabile, prin dezvoltarea unui parc fotovoltaic de către Tenersolar Park S.R.L. Finanțarea proiectului a fost obținută prin PNRR, iar întreaga cantitate de energie verde produsă va fi distribuită în Sistemul Energetic Național.
Brașov, 26 noiembrie 2024 – Compania Visual Fan S.A. înregistrează un nou succes, consolidând prin strategia Green by Allview angajamentul său continuu pentru sustenabilitate pe termen lung. Astfel, contractul semnat de noua divizie Renewable EPC by Allview cu compania Tenersolar Park S.R.L., vizează dezvoltarea unui parc fotovoltaic de 45,15 MW în localitatea Țăndărei, județul Ialomița. Valoarea totală a acestui contract este de 24,6 milioane euro și este finanțat din PNNR – Componenta 6 Energie, măsura de investiții I1: Noi capacități de producție de energie electrică din surse regenerabile. Termenul de implementare al centralei fotovoltaice este de 10 luni de la semnarea contractului. Divizia Renewable EPC face parte din strategia Green by Allview și este dedicată implementării de proiecte Full EPC pentru parcuri fotovoltaice de mari dimensiuni, inclusiv cu capacități de stocare. Înființarea acestei divizii are ca obiectiv principal consolidarea poziției companiei Visual Fan în domeniul energiei regenerabile, crescând astfel relevanța sa în sectorul energetic.
Aspecte tehnice cheie ale proiectului
Proiectul Full EPC include servicii de proiectare și executare a lucrărilor necesare pentru finalizarea tuturor obiectelor centralei (inclusiv stație electrică 35/110kV și linie electrică subterană (LES) 110kV); furnizarea echipamentelor, utilajelor și materialelor necesare; montarea, instalarea și punerea în funcțiune a acestora; activarea obiectivului de investiții; realizarea probelor tehnologice și a testelor; precum și asigurarea mentenanței și a garanției parcului fotovoltaic.
În cadrul acestui proiect, se vor utiliza echipamente de calitate superioară, provenite de la producători de top din sectorul fotovoltaic, garantând astfel eficiența și durabilitatea sistemului. Modulele fotovoltaice sunt marca TRINA SOLAR, brand care se afla în top 4 producători de panouri Tier 1 în anul 2023, cu o producție anuală de 60.000 MW.
Proiectul va include un total de 64.512 module fotovoltaice bifaciale, fiecare având o putere nominală instalată de peste 700 Wp. Rata de degradare asigură o performanță de 87,4% față de nominal, după 30 de ani de funcționare (1% în primul an și 0,4% în anii următori). Fixarea stâlpilor se va realiza pe o structură tip tracker cu axa orientată Nord-Sud (cu mișcare de la Est la Vest), orientată vertical spre Sud.
Invertoarele se vor achiziționa de la SMA Solar Technology, lider global în tehnologia sistemelor fotovoltaice și soluțiilor energetice, care își definește standardele pentru furnizarea de energie digitalizată și descentralizată.
Pentru transformarea curentului continuu în curent alternativ, se vor utiliza 10 invertoare, astfel: 9 invertoare cu o putere de 4600 kVA fiecare și un invertor cu o putere de 4000 kVA.
Proiectul prevede și realizarea unei noi stații de transformare 35/110kV, care va deservi evacuarea unei puteri de 46 MW și va include un bloc de linie de 110 kV și un transformator de 110 kV, cu o capacitate de 63 MVA.
Colaborări pentru un viitor verde
Contractul semnat cu Tenersolar Park S.R.L., va fi implementat de către Visual Fan, lider de asociere, în colaborare cu TQM Services și Veltol Holding, parteneriate strategice care asigură expertiza necesară pentru un proiect de o asemenea anvergură. Aceste colaborări sunt fundamentale pentru succesul proiectului, fiecare partener contribuind cu resurse și know-how specializat, garantând astfel o execuție eficientă și sustenabilă. Având un istoric solid cu ambele companii, colaborarea cu TQM Services pentru lucrările de medie tensiune de la Șantierul Naval Constanța (3,2 MW) și cu Veltol Holding în proiectarea pentru Autoliv (5,7 MW), subliniază angajamentul companiei Visual Fan de a livra soluții de înaltă calitate, de a sprijini infrastructura energetică a țării și de a promova tranziția către o energie mai curată și sustenabilă.
Dezvoltarea de parteneriate strategice este esențială pentru succesul proiectelor pe care le implementăm, din multiple perspective: expertiza tehnică a colaboratorilor din domeniul energiei ne oferă know-how avansat, instalare și întreținere, asigurând astfel eficiența operațională a parcului; inovarea și sustenabilitatea sunt promovate prin soluții de ultimă generație, care reduc impactul asupra mediului; conexiunile profesionale extinse facilitează colaborări noi cu entități din industrie, de la instituții de cercetare la organizații non-guvernamentale. În plus, partenerii noștri asigură conformitatea cu reglementările legale necesare pentru implementarea eficientă a proiectului.
Green by Allview aduce transformarea verde
Obiectivele acestui proiect sunt ambițioase, benefice pentru viitorul verde al României și aliniate cu cerințele de sustenabilitate impuse de Uniunea Europeană, pentru a fi îndeplinite până în 2050.
Noul parc fotovoltaic de 45,15 MW, care va fi instalat în județul Ialomița, va genera pe durata a 20 de ani, un total impresionant de 1.371.030 MWh, cu o producție anuală de 75.230 MWh (în primul an de funcționare). Proiectul va contribui activ la protejarea mediului, reducând emisiile de gaze cu efect de seră cu aproximativ 46.470 tone de CO₂ echivalent/an. Aceasta ar corespunde efectului a 2,1 milioane de copaci plantați, care lucrează neîntrerupt pentru a absorbi aceeași cantitate de CO₂ din atmosferă.
„Semnarea contractului de 45,15 MW reprezintă o realizare semnificativă pentru compania noastră și confirmă direcția strategică stabilită pentru 2024. Acest proiect, pe lângă faptul că reprezintă un pas major către atingerea obiectivului de a contracta 100 MW în proiecte fotovoltaice până la finalul acestui an, va contribui la dublarea cifrei de afaceri și a profitului companiei Visual Fan în următorii ani. Totodată, semnarea contractului cu Tenersolar, reflectă angajamentul nostru ferm pentru un viitor mai bun al generațiilor următoare.
Pentru compania Visual Fan, profesionalismul și determinarea de a ne depăși limitele rămân principii fundamentale în dezvoltarea portofoliului de produse și servicii, valori care se reflectă în modul nostru de a construi parteneriate solide, durabile și bazate pe încredere.
Ne îndreptăm cu hotărâre către următoarea etapă de dezvoltare, siguri pe succesul și impactul semnificativ al proiectelor noastre. Suntem convinși că fiecare nou proiect contribuie la consolidarea poziției companiei Visual Fan pe piața industriei energetice, generând valoare pe termen lung pentru toți cei implicați.”, a declarat Lucian Peticilă, CEO Visual Fan S.A.
Progres economic și creștere sustenabilă
Implementarea acestui proiect va accelera considerabil dinamica veniturilor și profitul companiei Visual Fan pentru anii 2025-2026, impulsionând expansiunea accelerată pe termen lung. Noul contract de 45 MW va duce la creșterea cotei de piață a diviziei Allview Solar Energy în sectorul energetic, atrăgând noi oportunități de afaceri și deschiderea către implementarea de proiecte strategice de anvergură, cu capacități care depășesc standardele industriei.
„Pentru viitorul diviziei Allview Solar Energy, Visual Fan urmărește câteva direcții strategice esențiale, al căror rol constă în dezvoltarea continuă a companiei și consolidarea poziției în sectorul energiei regenerabile. Aceste direcții includ: dezvoltarea de parteneriate strategice cu firme de renume în domeniul energiei, care ne aduc acces la know-how tehnic avansat; stabilirea de relații solide cu furnizori de echipamente și tehnologii de top, esențiale pentru asigurarea calității și fiabilității proiectelor noastre; diversificarea portofoliului de proiecte si consolidarea parteneriatelor, ceea ce ne va permite creșterea cotei de piață în sectorul energiei solare, contribuind astfel la progresul accelerat al companiei. În plus, investim în formarea și evoluția profesională a echipei noastre, prin atragerea de specialiști cu experiență și pregătirea continuă a celor existenți. Prin programe de instruire și dezvoltare profesională, îmbunătățim competențele interne, asigurându-ne astfel, că echipa noastră este pregătită să răspundă provocărilor și să implementeze proiecte de succes.”, a declarat Christina Munteanu, Director Economic Visual Fan S.A.
Viziune și expansiune
În ultimii doi ani, divizia Allview Solar Energy a înregistrat o creștere remarcabilă, trecând de la dezvoltarea de proiecte rezidențiale, la proiecte industriale Full EPC, pentru companii de top din mediul privat și public, contribuind la decarbonizarea economiei și promovarea sustenabilității energetice. Acest progres a fost posibil datorită implicării dedicate a echipei și angajamentului nostru continuu în oferirea de soluții tehnice personalizate pentru asigurarea eficienței economice a fiecărui proiect.
Semnarea acestui contract cu Tenersolar Park, marchează un nou început pentru Visual Fan, reprezentând primul pas dintr-o serie de proiecte ambițioase planificate pentru 2025. Noua divizie creează premise solide pentru contractarea și implementarea unor inițiative de amploare, confirmând direcția strategică a companiei.
În calitate de companie cu ADN tehnologic, Visual Fan își propune, prin viziunea sa și adaptabilitatea dovedită, să valorifice puterea tehnologiei și cei peste 20 de ani de experiență, având încrederea că sectorul energetic va transforma nu doar industrii, ci și comunități.
Despre Visual Fan
Visual Fan S.A., compania românească din spatele brandului Allview (simbol bursier ALW), se remarcă printr-o experiență de peste două decenii în dezvoltarea de dispozitive inteligente mobile, sisteme Smart Home, tablete, laptopuri, smart TV-uri și alte gadgeturi. Fondată în 2002 la Brașov, Visual Fan a devenit un lider vizionar în tehnologie, lansând produse care fac inovația accesibilă publicului larg. Printre realizările notabile ale companiei se numără lansarea, în 2016, a celui mai avansat sistem Smart Home din România, urmată în 2017 de crearea primului asistent vocal în limba română, AVI. În 2019, Visual Fan a încheiat un parteneriat direct cu Google pentru Android TV™, devenind în 2020 primul brand românesc ce a adoptat tehnologia QLED. În 2023, compania a făcut un pas important prin upgrade-ul aplicației Allview AVI GPT, integrând un model avansat de limbaj natural, susținut de inteligența artificială (AI).
În 2022, Visual Fan a lansat conceptul Green by Allview, o strategie de diversificare a portofoliului, care vizează un viitor sustenabil prin trei divizii principale: ERA Health, Solar Energy și Allview Auto. Acest concept inovator integrează toate aspectele vieții moderne – de la sănătatea personală și energia verde, până la mobilitate.
Divizia Allview Solar Energy a debutat în 2022 cu soluții solare pentru locuințe sustenabile și eficiență energetică. Consolidată în 2023 prin atragerea de specialiști în sectorul industrial, divizia a finalizat peste 20 MW de proiecte fotovoltaice, devenind recunoscută pentru sistemele industriale de 1-5 MW. În 2024, Solar Energy a semnat contracte majore de centrale fotovoltaice Full EPC cu companii de top din mediul privat și public, contribuind la decarbonizarea economiei și promovarea sustenabilității energetice. Astfel, a luat naștere divizia Renewable EPC, care face parte din strategia Green by Allview și este dedicată implementării de proiecte Full EPC pentru parcuri fotovoltaice de mari dimensiuni, inclusiv cu capacități de stocare.
Aceste inițiative subliniază angajamentul companiei față de inovație, sustenabilitate și îmbunătățirea constantă a experienței utilizatorilor.
Uncategorized
BAC IN MY MIND – Festivalul Generației Z: literatura română iese din manual și urcă pe scenă, în oraș
București, 2026 – Cum ar arăta literatura pentru Bacalaureat dacă adolescenții n-ar mai fi nevoiți doar să o memoreze, ci ar putea să o joace, să o rescrie, să o transforme în muzică, mișcare, improvizație și conținut digital? BAC IN MY MIND – Festivalul Generației Z este un proiect de educație culturală inițiat de Asociația JG Victory of Art, care aduce literatura română din programa de Bacalaureat mai aproape de limbajul, întrebările și universul adolescenților de astăzi.
În perioada 15 august – 30 octombrie 2026, 100 de liceeni din 5 licee bucureștene vor participa la un program intensiv de educație culturală, coordonat de 16 profesioniști din domeniul artistic și al comunicării. Timp de 8 săptămâni, adolescenții vor lucra în ateliere interdisciplinare de actorie, muzică, scriere dramatică, improvizație, mișcare scenică și social media, transformând operele studiate pentru Bacalaureat în creații contemporane care vorbesc despre preocupările generației lor. De la comentariul învățat pe de rost la experiența trăită BAC IN MY MIND pornește de la o întrebare simplă: ce s-ar întâmpla dacă adolescenții ar avea voie să intre cu adevărat în literatura pe care o studiază?
În loc să reproducă mecanic interpretări și comentarii, participanții sunt provocați să privească textele prin propriile experiențe și să vorbească despre teme precum iubirea, libertatea, puterea și identitatea. Literatura devine astfel punct de plecare pentru improvizații, scene contemporane, soundtrack-uri literare și chiar conținut creat pentru TikTok și Instagram.
Proiectul își propune să transforme întâlnirea cu literatura română dintr-o obligație școlară într-o experiență artistică personală și colectivă. 100 de adolescenți. 5 licee. 16 profesioniști. Un oraș care devine scenă.
Echipa artistică și educațională reunește profesioniști din teatru, muzică, dramaturgie, improvizație, mișcare scenică și comunicare digitală: Radu-Florin Solcanu, Petru-Cristian Georoiu, Raluca-Ioana Robu, Ion Grigoraș, Sandra Boroghina, Lilian Cărăuș, Svetlana Gluhova, Robert-Aurelian Costin, Victor Cristian Dorian Ciutacu, Matei Lucaci-Grunberg, Alexandru Nagy, Ștefan-Andrei Huluba, Andrei-Sever Bârzan, Ioana-Alexandra Dragomir și Alexandra Luca.
Coordonarea artistică și managementul proiectului sunt asigurate de Maria-Julieta Georoiu, fondatoarea Victory of Art, cu 15 ani de experiență în dezvoltarea proiectelor de teatru și musical dedicate adolescenților. Literatura iese în oraș.
Una dintre componentele esențiale ale BAC IN MY MIND este ieșirea creației artistice din sala de curs și întâlnirea directă cu publicul. Pe 17 și 18 octombrie 2026, creațiile realizate de adolescenți vor avea primele reprezentări publice în Grădina Icoanei, transformând unul dintre spațiile cunoscute ale Bucureștiului într-o scenă deschisă. Proiectul va culmina cu un festival urban de trei zile, în perioada 23–25 octombrie 2026, la Teatrul Amzei, unde vor fi reunite creațiile celor cinci licee.
Evenimentele urmăresc să aducă împreună adolescenții, artiștii, profesorii, familiile și publicul bucureștean și să demonstreze că literatura clasică poate deveni relevantă pentru o generație crescută în mediul digital atunci când îi este oferită libertatea de a o descoperi prin propriul limbaj. Un proiect care își propune să continue BAC IN MY MIND este gândit ca prima ediție a unui festival anual, cu posibilitatea extinderii modelului în anii următori. În cadrul proiectului va fi realizat și un ghid de dramatizare, care va rămâne disponibil online și va putea fi utilizat de profesori, astfel încât metodologia dezvoltată în cadrul proiectului să poată continua și după încheierea acestei ediții.
BAC IN MY MIND – Festivalul Generației Z se desfășoară în perioada 15 august – 30 octombrie 2026, în București.
Organizator: Asociația JG Victory of Art – JG Victoria Artei
Website: www.victoryofart.com
Social media: https://www.facebook.com/ScoalaVictoryOfArt/?locale=ro_RO
E-mail: office@victoryofart.com
Telefon: 0757 058 310
Uncategorized
tbi bank își consolidează echipa de management: Costin Mincovici devine Director Executiv și Chief Risk Officer
tbi bank își consolidează în continuare echipa de management, în urma achiziției de către Advent International, companie globală de investiții cu sediul în SUA. Banca l-a numit pe Costin Mincovici în funcția de Director Executiv și Chief Risk Officer (CRO).
Numirea marchează o nouă promovare realizată de Advent din rândul echipei interne de management a tbi bank. Costin face parte din echipa de conducere a băncii din 2019, ocupând anterior poziția de Senior Vice President, Credit Risk. El va continua să fie membru al Consiliului de Administrație Executivă.
Costin are peste 23 de ani de experiență în industria serviciilor financiare și a ocupat de-a lungul carierei poziții de conducere în mai multe instituții financiare. Expertiza sa este concentrată pe susținerea unei creșteri sustenabile prin consolidarea managementului riscului, creșterea eficienței operaționale și generarea de valoare concretă pentru clienții și partenerii tbi bank.
Uncategorized
Monitorizarea traficului si controlul accesului prin recunoasterea numerelor de inmatriculare
- recunoasterea numerelor de inmatriculare si, in conditii optime, identificarea tipului, culorii, marcii si modelului vehiculului;
- citirea numerelor vehiculelor care circula cu viteze de pana la 30 sau 105 km/h pe o singura banda si de pana la 130 km/h pe doua benzi;
Axis Communications lanseaza trei noi kituri de camere echipate cu aplicatia AXIS License Plate Verifier, concepute pentru recunoasterea automata a numerelor de inmatriculare si identificarea vehiculelor. Solutiile sunt optimizate pentru scenarii variate – de la controlul accesului in zonele prevazute cu bariere, unde vehiculele circula cu viteza redusa, pana la monitorizarea traficului, inclusiv pe doua benzi. Procesarea si analiza datelor se realizeaza direct in camera, eliminand necesitatea unui server extern si simplificand instalarea si integrarea sistemului.
Noua gama include modelele AXIS P3285-LVE, AXIS P1485-LE si AXIS P1486-LE, toate integrand aplicatia AXIS License Plate Verifier, care permite recunoasterea numerelor de inmatriculare si procesarea datelor direct in camera. Fiecare model este adaptat unui scenariu distinct, diferentele vizand constructia camerei, distanta de citire, numarul benzilor de circulatie monitorizate si viteza maxima a vehiculelor. Astfel, se poate alege solutia potrivita pentru automatizarea accesului intr-o parcare, monitorizarea unui drum de acces sau recunoasterea numerelor de inmatriculare pe arterele cu trafic rapid. In functie de model, kiturile pot citi numerele vehiculelor care circula cu viteze de pana la 30, 105 sau 130 km/h, de la distante cuprinse intre 2 si 30 de metri.

Aplicatie analitica avansata direct in camera
Pe langa citirea numarului de inmatriculare, aplicatia AXIS License Plate Verifier poate identifica, in conditii optime, tipul, culoarea, marca si modelul vehiculului. Informatiile obtinute pot fi folosite atat pentru gasirea rapida a unui anumit vehicul, cat si pentru automatizarea operatiunilor de acces si monitorizare.
Solutia simplifica activitatea zilnica in parcari, pe platforme logistice si industriale sau in campusuri cu acces controlat. Vehiculele autorizate care sosesc in mod regulat pot primi acces automat, fara utilizarea cardurilor ori a transponderelor si fara interventia unui operator. In acelasi timp, trecerea vehiculelor neautorizate poate fi inregistrata sau poate declansa o alerta ori o alta actiune prestabilita.
Listele cu numere de inmatriculare autorizate sau blocate pot fi gestionate direct in camera. Pe baza rezultatului recunoasterii, sistemul poate actiona automat o bariera sau poate genera o notificare. Fiecare lista poate contine pana la 10.000 de numere de inmatriculare, iar capacitatea totala ajunge la 30.000 de inregistrari. Aplicatia creeaza si jurnale ale evenimentelor, insotite de imagini ale numerelor identificate, facilitand verificarea trecerilor si cautarile ulterioare.

Trei camere pentru tipuri diferite de trafic
Pentru monitorizarea vehiculelor care circula cu viteza redusa, Axis propune kitul AXIS P3285-LVE Kit License Plate Verifier. Camera discreta de tip dome, cu rezolutie de 2 MP, poate citi numerele de inmatriculare pe o singura banda, de la distante cuprinse intre 2 si 7 metri si la viteze de pana la 30 km/h. Solutia este potrivita pentru bariere, porti, intrari in parcari si alte puncte in care vehiculele incetinesc in mod natural. Datorita carcasei rezistente la impact, certificata IK10, camera poate fi instalata in siguranta inclusiv la inaltimi mai mici, in zone usor accesibile.
Pentru situatiile in care vehiculele nu trebuie incetinite sau oprite in vederea identificarii, poate fi utilizat kitul AXIS P1485-LE Kit License Plate Verifier. Camera robusta de tip bullet, cu rezolutie de 2 MP, este optimizata pentru traficul in flux liber si poate citi numerele de inmatriculare pe o singura banda, la viteze de pana la 105 km/h si de la distante cuprinse intre 7 si 20 de metri. Solutia este potrivita pentru monitorizarea drumurilor de acces si a traficului din zonele urbane.
Pentru scenariile care implica viteze mai mari, gama include kitul AXIS P1486-LE Kit License Plate Verifier. Camera de tip bullet, cu rezolutie de 3 MP, utilizeaza un senzor cu tehnologie global shutter, care permite captarea clara a obiectelor aflate in miscare rapida, cu un nivel redus de distorsiune.
Solutia poate recunoaste numerele de inmatriculare ale vehiculelor care circula cu viteze de pana la 130 km/h, monitorizand simultan doua benzi. Este potrivita pentru drumuri de acces intens circulate, artere urbane si perimetre extinse in care o singura camera trebuie sa acopere mai multe benzi de circulatie.

Citire 24/7
In recunoasterea numerelor de inmatriculare, performanta nu depinde doar de rezolutia camerei, ci mai ales de capacitatea acesteia de a obtine imagini clare si lizibile in conditii variate de iluminare. Din acest motiv, cele trei kituri integreaza tehnologii de imagine Axis concepute pentru scenele cu lumina dificila.
Lightfinder 2.0 contribuie la pastrarea detaliilor importante in conditii de iluminare redusa, iar OptimizedIR asigura iluminarea in infrarosu pe timpul noptii. In cazul modelului AXIS P1485-LE, tehnologia Forensic WDR permite surprinderea detaliilor in scenele cu diferente mari intre zonele luminoase si cele intunecate. Stabilizarea electronica a imaginii reduce, la randul sau, efectele vibratiilor aparute in punctul de instalare.
Arhitectura deschisa faciliteaza integrarea
Toate cele trei kituri sunt livrate cu aplicatia AXIS License Plate Verifier preinstalata, ceea ce simplifica configurarea si implementarea. Organizatiile pot alege modelul potrivit fiecarui scenariu de trafic, pastrand acelasi mod de functionare, recunoastere si integrare. Interfetele API deschise permit conectarea atat la sistemele de management video Axis, cat si la platformele dezvoltate de alti producatori, astfel incat solutia sa poata fi extinsa treptat, in functie de cerintele fiecarei locatii. Pentru controlul accesului, camerele pot fi integrate direct cu controlere de usi in retea si module de relee.
Protectia dispozitivelor este sustinuta de Axis Edge Vault, platforma hardware de securitate cibernetica ce contribuie la protejarea identitatii si integritatii echipamentului, precum si a informatiilor sensibile. Platforma permite stocarea in siguranta a cheilor criptografice intr-un mediu certificat FIPS 140-3 Level 3.
Principalele caracteristici ale kiturilor de camere cu AXIS License Plate Verifier:
- recunoasterea numerelor de inmatriculare si, in conditii optime, identificarea tipului, culorii, marcii si modelului vehiculului;
- citirea numerelor vehiculelor care circula cu viteze de pana la 30 sau 105 km/h pe o singura banda si de pana la 130 km/h pe doua benzi;
- tehnologii de imagine precum Lightfinder 2.0, OptimizedIR si, pentru modelele compatibile, Forensic WDR;
- tehnologie global shutter in cazul modelului AXIS P1486-LE, pentru captarea vehiculelor aflate in miscare rapida, cu distorsiuni reduse;
- interfete API deschise, care permit integrarea cu sistemele Axis si cu platformele de management video ale altor producatori;
- protectie cibernetica integrata prin Axis Edge Vault, inclusiv stocarea securizata a cheilor criptografice intr-un mediu certificat FIPS 140-3 Level 3.
Noile modele AXIS P3285-LVE Kit License Plate Verifier, AXIS P1485-LE Kit License Plate Verifier si AXIS P1486-LE Kit License Plate Verifier vor fi disponibile prin canalele de distributie Axis in trimestrul al treilea din 2026.
-
Afaceriacum 8 ani(P) Pinocchio și Veverița Zuby la Shopping City Râmnicu Vâlcea
-
Știri din județacum 8 aniGarniturile moto: componente esentiale pentru functionarea motorului unei motociclete
-
Socialacum 4 ani3 soluții pentru a scăpa de ROBOR
-
Exclusivacum 3 aniFostul șef al SERVICIULUI ARME, EXPLOZIVI ŞI SUBSTANŢE PERICULOASE (si fost sef al Serviciului Judeţean Anticorupţie Prahova) s-a pensionat și duce viață de „boier”/Efectul de domino sau o reacție în lanț – Ziarul Incisiv de Prahova
-
Afaceriacum 8 aniUn NOU magazin Annabella pe strada Maior V. Popescu din Ramnicu Valcea
-
Știri din județacum 6 ani
#Reset Plastic!
-
Exclusivacum 8 aniSOLICITĂM PUBLIC DR. KISS CSABA SĂ NU SE ASCUNDĂ ȘI SĂ RĂSPUNDĂ PERTINENT CERERII ADRESATE DE ZIARUL INCISIV DE PRAHOVA!
-
Exclusivacum 8 aniOPINIE/SRI, MJ, CSM, IJ si ICCJ – grup infracțional organizat

