Connect with us

NBI: Piața rezidențială accelerează, iar nordul Bucureștiului rămâne principalul pol de investiții al capitalei

Publicat

pe

Datele publicate de ANCPI pentru luna mai 2026 transmit un semnal pozitiv pentru piața rezidențială din România și confirmă menținerea unui nivel ridicat de activitate în București. Cu 9.619 tranzacții înregistrate într-o singură lună, Bucureștiul rămâne cea mai activă piață imobiliară din țară și principalul centru de interes pentru cumpărători și investitori.

Potrivit analizei realizate de North Bucharest Investments, aceste rezultate confirmă stabilitatea pieței rezidențiale și menținerea interesului pentru proprietățile amplasate în zonele cu infrastructură dezvoltată, acces la centre de business și potențial ridicat de apreciere.

Nordul Bucureștiului rămâne principalul pol de atracție pentru investițiile rezidențiale

În cadrul Bucureștiului, zona de nord continuă să concentreze cea mai mare parte a investițiilor rezidențiale premium și middle-premium. Zone precum Herăstrău, Floreasca, Aviației, Pipera și Băneasa atrag în continuare atât cumpărători finali, cât și investitori interesați de active cu valoare pe termen lung.

Dezvoltarea infrastructurii, extinderea centrelor de afaceri, proximitatea marilor hub-uri de business și prezența unor proiecte rezidențiale de referință contribuie la consolidarea poziției nordului capitalei ca principală destinație pentru investițiile imobiliare.

Totodată, oferta limitată de terenuri disponibile pentru noi dezvoltări în zonele consacrate susține atractivitatea investițională a proprietăților existente și creează premise favorabile pentru menținerea valorii acestora pe termen lung.

Piața privește înainte: proiectele noi continuă să atragă interes

Unul dintre cele mai relevante semnale pozitive din datele ANCPI este dinamica bunurilor viitoare. Cele 166 de operațiuni înregistrate în București în luna mai indică faptul că dezvoltatorii continuă să lanseze proiecte noi, iar cumpărătorii își mențin interesul pentru achizițiile realizate încă din fazele incipiente ale dezvoltărilor.

Acest trend confirmă încrederea în evoluția pieței rezidențiale și susține perspective favorabile pentru segmentul proiectelor noi, în special în zonele cu potențial ridicat de dezvoltare, precum nordul Bucureștiului.

Segmentul premium își menține ritmul de creștere

Datele interne ale North Bucharest Investments confirmă tendința pozitivă observată la nivelul pieței. În luna mai 2026, compania a înregistrat un volum tranzacționat de aproximativ 17 milioane de euro, rezultat care reflectă menținerea unui nivel ridicat de activitate în segmentul rezidențial din nordul Bucureștiului.

Segmentul premium continuă să se remarce prin stabilitate și reziliență, interesul pentru proprietățile de top menținându-se constant și într-un context în care cumpărătorii analizează tot mai atent fiecare decizie de investiție.

Una dintre cele mai relevante tranzacții intermediate recent de North Bucharest Investments a fost vânzarea unui penthouse în valoare de 2,3 milioane de euro, tranzacție care confirmă apetitul existent pentru proprietățile exclusiviste și pentru proiectele care oferă localizări premium, arhitectură de calitate și facilități diferențiatoare.

Compania observă, de asemenea, o creștere a interesului pentru segmentul premium și luxury, alimentată atât de cumpărătorii finali, cât și de investitorii care urmăresc active cu potențial de apreciere pe termen lung.

Cumpărătorii caută tot mai mult valoare și siguranță

Piața rezidențială din București evoluează către un model mai matur, în care deciziile de achiziție sunt fundamentate pe criterii complexe. Dincolo de preț, cumpărătorii analizează reputația dezvoltatorului, calitatea construcției, eficiența energetică, facilitățile oferite și potențialul investițional al proprietății.

În paralel, interesul pentru investițiile rezidențiale rămâne susținut, pe fondul nevoii de protejare a capitalului și al atractivității proprietăților amplasate în cele mai căutate zone ale Capitalei.

Vlad Musteață, CEO North Bucharest Investments: „Datele ANCPI confirmă ceea ce observăm în mod constant în piață: interesul pentru nordul Bucureștiului rămâne puternic, iar cumpărătorii sunt tot mai atenți la calitatea investiției pe care o fac. Vorbim despre o piață mai matură, în care deciziile sunt analizate atent, unde cererea pentru proprietățile bine poziționate și pentru proiectele dezvoltate sustenabil se menține la un nivel ridicat. Vedem o orientare tot mai clară către proiectele care oferă valoare pe termen lung, fie că vorbim despre localizare, calitatea dezvoltării sau perspectivele de apreciere. Astăzi, clienții nu mai cumpără doar metri pătrați, ci aleg comunități, infrastructură și un stil de viață care să își păstreze relevanța în timp.”

Perspective favorabile pentru a doua jumătate a anului

Pe fondul dezvoltării continue a infrastructurii urbane, al lansării unor noi proiecte rezidențiale și al interesului constant manifestat de investitori și cumpărători finali, North Bucharest Investments estimează menținerea unui nivel ridicat al activității în nordul capitalei și în a doua jumătate a anului 2026.

Proiectele dezvoltate de companii cu experiență, amplasate în locații strategice și adaptate noilor cerințe ale pieței, vor continua să genereze interes și să ofere oportunități atractive pentru cei care urmăresc atât confortul locuirii, cât și performanța investițională pe termen lung.
„Nordul Capitalei continuă să concentreze cele mai importante investiții private, cele mai dezvoltate centre de business și unele dintre cele mai performante proiecte rezidențiale din România. Din această perspectivă, considerăm că zona va continua să fie principalul beneficiar al interesului investițional și în perioada următoare.” – completeaza Vlad Musteață, CEO North Bucharest Investments

North Bucharest Investments este una dintre cele mai dinamice companii de consultanță și brokeraj imobiliar specializate în segmentul rezidențial premium și investițional din nordul Bucureștiului. Compania gestionează unul dintre cele mai extinse portofolii de proprietăți și dezvoltări rezidențiale din capitală, oferind acces la peste 4.000 de proprietăți și peste 100 de proiecte rezidențiale.

North Bucharest Investments colaborează cu aproximativ 80 de dezvoltatori imobiliari, dintre care aproape 40% sunt reprezentați în regim de exclusivitate, consolidând una dintre cele mai puternice rețele de parteneriate din piața rezidențială din București.

Multiplu premiată în cadrul competițiilor naționale și internaționale de real estate, compania este recunoscută pentru performanțele sale în consultanță investițională, reprezentarea dezvoltatorilor de top și contribuția la profesionalizarea pieței imobiliare din România. Prin expertiza echipei și accesul la unele dintre cele mai relevante oportunități din piață, North Bucharest Investments oferă soluții integrate pentru cumpărători, investitori și dezvoltatori, facilitând accesul la proprietăți și proiecte cu potențial ridicat de creștere și valorizare pe termen lung.

sursa: PresaImobiliara.ro

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Uncategorized

De la task-uri la gaming: AOC GAMING lansează noile monitoare curbate ultrawide CU34G4CA și CU34G4ZCA, cu USB-C, încărcare de până la 90 W și până la 250 Hz

Publicat

pe

De

AGON by AOC își extinde gama de monitoare ultrawide curbate G4 cu două modele noi de 34 de inci (86,36 cm): AOC GAMING CU34G4CA, cu refresh rate de 180 Hz, și AOC GAMING CU34G4ZCA, cu refresh rate de 240 Hz (overclockabil până la 250 Hz). Concepute pentru a face trecerea ușoară între muncă și gaming, ambele modele oferă performanța oferită de un refresh rate ridicat și funcții orientate spre productivitate, precum conectivitate USB-C cu încărcare de până la 90 W și un comutator KVM integrat, fiind la fel de potrivite atât pentru sesiuni de gaming captivante, cât și pentru lucrul de acasă.

Formatul ultrawide

Ambele modele utilizează un panou Fast VA curbat cu o rază de curbură de 1500R și rezoluție WQHD (3440 × 1440), oferind un spațiu de lucru mai generos comparativ cu monitoarele tradiționale cu format 16:9. Acest format aduce avantaje specifice atât în diverse scenarii de lucru, cât și în diferite genuri de jocuri:

  • Experiență vizuală extinsă:Formatul ultrawide 21:9 sporește nivelul de imersiune în simulatoarele de curse și de zbor, extinzând câmpul vizual periferic al jucătorului. În același timp, pasionații de jocuri de strategie și MOBA beneficiază de spațiu suplimentar pe ecran pentru o mai bună vizibilitate asupra câmpului de luptă.
  • Imagine spectaculoasă:Datorită certificării DisplayHDR 400 și luminozității maxime de 450 niți, ambele monitoare oferă contrastul și profunzimea necesare pentru a reda imagini realiste în jocurile open-world.
  • Productivitate fără întreruperi:Pentru activitățile profesionale, formatul ultrawide 21:9 oferă avantajele unei configurații cu două monitoare, pe un singur ecran. Spațiul generos permite afișarea simultană a documentelor, foilor de calcul și proiectelor creative, într-un spațiu de lucru continuu și neîntrerupt.

Două niveluri de performanță: Gama de monitoare ultrawide G4 este disponibilă în două variante, concepute pentru diferite niveluri de competitivitate, ambele oferind un timp de răspuns ultra-rapid de doar 1 ms GtG.

  • CU34G4CA (180 Hz):Conceput pentru o experiență fluidă la refresh rate ridicat, acest model oferă un refresh rate de 180 Hz și un timp de răspuns de 0,5 ms MPRT, asigurând imagini clare și o redare fluidă a mișcării în timpul sesiunilor intense de gaming. Opțiunile de conectivitate includ două porturi HDMI 2.0 și un port DisplayPort 1.4, ceea ce îl face ideal atât pentru simulatoarele de curse și jocurile single-player bazate pe poveste, cât și pentru activitățile de zi cu zi.
  • CU34G4ZCA (250 Hz OC):Conceput pentru gamerii care își doresc performanțe fără compromisuri, acest model oferă un refresh rate nativ de 240 Hz, overclockabil până la 250 Hz, și un timp de răspuns ultra-rapid de doar 0,3 ms MPRT, reducând la minimum efectul de motion blur. Cele două porturi HDMI 2.1 și portul DisplayPort 1.4 asigură lățimea de bandă necesară pentru a valorifica pe deplin performanța celor mai puternice plăci video și pentru gaming competitiv la cel mai înalt nivel.

Conectivitate completă: încărcare de până la 90 W prin USB-C și KVM

Pentru a răspunde cerințelor unui stil de lucru hibrid, AGON by AOC a integrat în aceste monitoare de gaming funcții de conectivitate întâlnite, de regulă, pe monitoarele dedicate productivității:

  • Conectivitate printr-un singur cablu:Conexiunea USB-C cu încărcare de până la 90 W transmite simultan semnal video și date, alimentând în același timp laptopul și reducând semnificativ aglomerația de cabluri de pe birou.
  • Comutator KVM și hub USB integrate: Comutatorul KVM integrat permite controlul a două sisteme diferite – de exemplu, un laptop de serviciu și un desktop de gaming – folosind aceeași tastatură și același mouse. Astfel, utilizatorii pot comuta rapid între cele două dispozitive, fără a fi nevoie să reconecteze perifericele. În plus, hub-ul USB integrat, echipat cu două porturi USB 3.2 Gen 1, permite conectarea căștilor, unităților de stocare externe și a altor accesorii, contribuind la un spațiu de lucru mai ordonat.
  • Conectivitate gata de utilizare: Ambele modele sunt livrate cu un pachet complet de cabluri pentru o instalare rapidă și ușoară, incluzând un cablu USB-C la USB-C (Gen 2) de 1,5 m, un cablu HDMI de 1,8 m și un cablu DisplayPort de 1,8 m.

Performanță de lungă durată: confort vizual și precizie ergonomică

Monitoarele CU34G4CA și CU34G4ZCA sunt concepute pentru a oferi confort pe parcursul sesiunilor intense de gaming și al zilelor lungi de lucru, punând accent pe o postură corectă și pe protejarea sănătății ochilor pe termen lung.

  • Ergonomie pentru confort de durată: Ambele modele sunt echipate cu un suport ergonomic ce permite reglarea în înălțime pe o cursă de 130 mm, precum și ajustarea înclinării (-3,5° – 21,5°) și a rotirii (-20° – +20°). Această flexibilitate contribuie la reducerea oboselii resimțite la nivelul gâtului și spatelui în timpul sesiunilor prelungite de gaming sau al zilelor lungi de lucru.
  • Confort vizual pe termen lung: Ambele modele integrează tehnologiile Flicker-Free și Low Blue Mode, contribuind la reducerea oboselii ochilor în timpul utilizării îndelungate, menținând în același timp claritatea imaginii și performanța panoului Fast VA..
  • Control inteligent și fluiditate maximă:Ambele modele sunt compatibile cu software-ul AOC G-Menu, care permite ajustarea setărilor monitorului și comutarea rapidă între profilurile dedicate de gaming, direct din interfața desktop. Pentru o experiență de joc fluidă, tehnologia Adaptive-Sync sincronizează refresh rate-ul monitorului cu numărul de cadre generate de placa video, eliminând efectele de screen tearing și stuttering.

„Curbura de 1500R și formatul ultrawide 21:9 sunt concepute pentru jocurile în care imersiunea face diferența, de la simulatoare până la titluri open-world de mari dimensiuni. Noutatea constă în integrarea conectivității USB-C cu încărcare de până la 90 W, astfel încât același monitor care te introduce în mijlocul acțiunii în timpul unei curse poate alimenta laptopul de serviciu în dimineața următoare. În primul rând, utilizatorii beneficiază de un monitor de gaming rapid și captivant, iar în plus de un spațiu de lucru cu adevărat performant”, declară César Acosta, Senior Gaming Product Manager, AGON by AOC.

Seria AOC GAMING G4
Seria G4 reprezintă gama principală de monitoare de gaming AOC, concepută pentru gamerii de zi cu zi și pentru cei care își doresc performanță fiabilă într-o varietate de scenarii de utilizare. Disponibilă în diagonale cuprinse între 24 și 34 de inci, inclusiv modele curbate și ultrawide, gama G4 oferă o varietate de rezoluții, tipuri de panel-uri și refresh rate-uri, punând la dispoziția utilizatorilor opțiuni adaptate spațiului de lucru, bugetului și stilului de joc preferat – de la shooterele competitive și jocurile open-world captivante, până la sesiunile relaxante de gaming de zi cu zi.

Preț și disponibilitate
Monitoarele AOC GAMING CU34G4CA și CU34G4ZCA vor fi disponibile începând cu luna august 2026, la prețurile recomandate de 1599 lei, respectiv 1799 lei.

Citeste in continuare

Uncategorized

SGS accelereaza implementarea Strategiei 27 prin noi achizitii strategice in domeniile infrastructurii, sanatatii si digitalizarii

Publicat

pe

De

Bucuresti, 28 July 2026 – SGS, lider mondial in domeniul testarii, inspectiei si certificarii, anunta extinderea capabilitatilor sale globale prin achizitionarea a cinci noi companii specializate, care consolideaza prezenta Grupului in sectoare cu potential ridicat de crestere si inovare.

Noile achizitii au fost prezentate odata cu rezultatele semestriale ale Grupului si sustin implementarea Strategiei 27, programul de dezvoltare care urmareste accelerarea cresterii, extinderea serviciilor cu valoare adaugata ridicata si dezvoltarea de noi capabilitati digitale.

Companiile integrate recent in Grupul SGS sunt:

  • TechCorp Services(Australia), specialist in sisteme electrice de inalta si joasa tensiune pentru proiecte industriale si de infrastructura;
  • K Prime(SUA), laborator specializat in testarea produselor de consum, PFAS si monitorizarea calitatii aerului;
  • Keystone Bioanalytical(SUA), furnizor de servicii bioanalitice pentru industria farmaceutica si biotehnologica;
  • CMIC Inc.(SUA), companie specializata in servicii bioanalitice pentru studii clinice si non-clinice;
  • Agroknow(Grecia), dezvoltator de solutii de inteligenta predictiva pentru siguranta alimentara si gestionarea riscurilor din lanturile de aprovizionare.

Prin aceste investitii, SGS isi extinde expertiza in domenii esentiale pentru economia viitorului: infrastructura si energie, sanatate si biotehnologie, conformitate pentru produse de consum si solutii digitale bazate pe date si inteligenta artificiala.

In sectorul Life Sciences, integrarea Keystone Bioanalytical si CMIC Inc. consolideaza reteaua globala de laboratoare SGS si capacitatea Grupului de a sprijini dezvoltarea de noi terapii si medicamente prin servicii bioanalitice avansate.

Totodata, achizitia Agroknow intareste componenta digitala a portofoliului SGS prin utilizarea analizelor predictive pentru monitorizarea riscurilor si cresterea transparentei in lanturile alimentare globale.

Conform rezultatelor financiare anuntate pentru primul semestru al anului 2026, cele 14 achizitii realizate de SGS de la inceputul anului reprezinta impreuna aproximativ 100 milioane CHF venituri anuale suplimentare si contribuie la obiectivele de crestere stabilite prin Strategia 27.

Citeste in continuare

Uncategorized

ELKO Romania anunta lansarea noii camere body worn Axis, conceputa pentru utilizare pe intreaga durata a zilei de lucru

Publicat

pe

De

Bucuresti, 28 July 2026 – ELKO Romania anunta lansarea pe piata din Romania a noii camere AXIS W111 Body Worn, un model compact si usor, conceput pentru utilizare pe intreaga durata a zilei de lucru. Camerele body worn contribuie la descurajarea incidentelor si la influentarea pozitiva a comportamentului, atat in randul publicului, cat si al utilizatorilor. Ca urmare, cererea pentru aceste solutii este in continua crestere, inclusiv in sectoare precum retailul, sanatatea si transporturile.

Functionalitati
AXIS W111 Body Worn ofera autonomie pentru intreaga zi de lucru, cu pana la 16 ore in modul standby si intre 10 ore de inregistrare la rezolutie 720p si 7,5 ore la rezolutie 1080p. In plus, noul sistem de prindere magnetica asigura o fixare sigura, chiar si in medii de lucru dinamice. Camera capteaza imagini si sunet de inalta calitate, adecvate pentru utilizarea ca probe si documentarea incidentelor, si este compatibila cu solutia AXIS Body Worn Live, care permite transmiterea video in timp real.

Caracteristici principale:

  • Design compact si greutate redusa (99 g; 82,5 × 55 × 19 mm);
  • Autonomie suficienta pentru intreaga zi de lucru;
  • Optiuni flexibile si sigure de montare;
  • Bazata pe standarde deschise, pentru integrare facila cu alte sisteme;
  • Criptare end-to-end si functii avansate de securitate cibernetica.

 Bazata pe standarde deschise, camera se integreaza perfect atat cu AXIS Camera Station, cat si cu solutii VMS locale sau cloud dezvoltate de terti. Platforma permite stocarea scalabila a inregistrarilor fara a compromite calitatea imaginii si faciliteaza accesul rapid si eficient la materialele video.

Proiectata cu un nivel ridicat de securitate cibernetica, inclusiv criptare end-to-end, solutia respecta cerintele privind protectia datelor si confidentialitatea, fiind potrivita inclusiv pentru utilizarea in medii sensibile, precum unitatile medicale.

Citeste in continuare

Parteneri

Știri noi din Vâlcea

Uncategorized8 ore inainte

De la task-uri la gaming: AOC GAMING lansează noile monitoare curbate ultrawide CU34G4CA și CU34G4ZCA, cu USB-C, încărcare de până la 90 W și până la 250 Hz

AGON by AOC își extinde gama de monitoare ultrawide curbate G4 cu două modele noi de 34 de inci (86,36...

Uncategorized11 ore inainte

SGS accelereaza implementarea Strategiei 27 prin noi achizitii strategice in domeniile infrastructurii, sanatatii si digitalizarii

Bucuresti, 28 July 2026 – SGS, lider mondial in domeniul testarii, inspectiei si certificarii, anunta extinderea capabilitatilor sale globale prin achizitionarea...

Uncategorized11 ore inainte

ELKO Romania anunta lansarea noii camere body worn Axis, conceputa pentru utilizare pe intreaga durata a zilei de lucru

Bucuresti, 28 July 2026 – ELKO Romania anunta lansarea pe piata din Romania a noii camere AXIS W111 Body Worn, un model...

Uncategorizedo zi inainte

Tehnologia Dyson: aliatul tău pentru o vacanță fără compromisuri

Vacanțele sunt despre relaxare, spontaneitate și timp petrecut cu cei dragi, nu despre lista nesfârșită de lucruri pe care trebuie...

Uncategorizedo zi inainte

Ultimele zile de reduceri pentru HONOR Magic V6 și HONOR Watch 6

Reduceri de până la 1.500 de lei pentru HONOR Magic V6 și până la 200 de lei pentru HONOR Watch...

Uncategorizedo zi inainte

România, campioană mondială la fotbal virtual! Răzvan Puiu cucerește titlul la Paris

Titlul a fost câștigat la Esports World Cup 2026, turneul care a reunit la Paris, între 22 și 26 iulie,...

Uncategorized4 zile inainte

SGS raporteaza rezultate excelente in primul semestru din 2026 si confirma perspectivele pentru intregul an

Baar, Elvetia, 24 iulie 2026 – SGS, lider mondial in domeniul testarii, inspectiei si certificarii, a inregistrat rezultate foarte solide in...

Uncategorized5 zile inainte

HONOR prezintă o nouă identitate de brand și își accelerează transformarea într-o companie de ecosistem AI

București, 23 iulie 2026 – HONOR, companie lider global în domeniul ecosistemelor de dispozitive AI, deschide oficial un nou capitol în...

Uncategorized5 zile inainte

Galaxy Z Fold8 Ultra, Fold8 și Flip8: Dispozitive pliabile, perfecționate pentru fiecare stil de viață

Noua serie Galaxy Z deschide un nou capitol în lumea dispozitivelor pliabile, oferind trei experiențe distincte concepute pentru productivitate maximă,...

Uncategorized6 zile inainte

Cine spune că o zi de muncă durează doar opt ore?

HONOR 600 Smart 5G oferă autonomie de până la trei zile pentru cele mai solicitante programe de lucru. București, 22...

Uncategorized6 zile inainte

Liber la timp liber: Xiaomi lansează platforma de comunicare „Me Time is Xiaomi Time” și pornește misiunea de a susține românii să recupereze timp pentru ce contează cu adevărat

București, 22 iulie 2026. Vara vine cu escapade și concedii, însă, odată cu plecarea în vacanță, apar și grijile pentru...

Uncategorized6 zile inainte

Compari.ro: datele arată că românii au intrat în modul de vacanță – produsele asociate călătoriilor și categoriile dedicate timpului liber sunt în creștere

București, 20 iulie 2026 – Odată cu debutul sezonului vacanțelor de vară, consumatorii din România se orientează tot mai mult către...

Uncategorized6 zile inainte

HONOR Magic V6 transformă telefonul pliabil într-un instrument de productivitate bazat pe inteligență artificială

Ecranul generos, funcțiile AI și multitaskingul avansat răspund nevoilor unui mod de lucru tot mai dinamic. București, 21 iulie 2026 –...

Uncategorized7 zile inainte

Samsung Galaxy Watch Ultra2 și Watch9: Partenerul tău pentru sănătate la încheietura mâinii

Informații mai detaliate, monitorizare mai precisă și confort de durată care îi ajută pe utilizatori să transforme datele zilnice în...

Uncategorizedo săptămână inainte

La un an de la aplicarea legislatiei europene privind accesibilitatea digitala, 9 din 10 companii analizate de Wawsome nu au site-uri accesibile

Interesul pentru remedierea problemelor ramane redus, desi accesibilitatea digitala a devenit o cerinta legala pentru numeroase servicii destinate consumatorilor Bucuresti,...

Uncategorizedo săptămână inainte

Stadionul SoFi își unifică operațiunile de securitate cu Genetec

Platforma unificată simplifică operațiunile de securitate în întregul campus Hollywood Park, cu o suprafață de circa 121 de hectare (300...

Știrile Săptămânii