Uncategorized
Allianz-Țiriac și International British School of Bucharest lansează un program multianual de burse de performanță prin care va susține elevi cu rezultate academice remarcabile cu peste 250.000 de euro în următorii patru ani
Allianz-Țiriac Asigurări și International British School of Bucharest (IBSB) lansează Programul de Burse IBSB & Allianz-Țiriac Senior Scholarship, prin care oferă elevilor cu rezultate academice deosebite, din întreaga țară, posibilitatea unui parcurs educațional internațional de înaltă calitate, într-un cadru care susține performanța academică și dezvoltarea personală. Valoarea întregului program se ridică la peste 250.000 de euro.
Astfel, începând cu anul școlar 2026-2027, Allianz-Țiriac Asigurări și International British School of Bucharest (IBSB) vor oferi trei burse anuale în valoare de 15.000 de euro fiecare, care vor acoperi în proporție de aproximativ 70% taxele de școlarizare și resursele educaționale esențiale. În plus, bursierii admiși vor fi, de asemenea, scutiți de taxele de admitere și înrolare în valoare de aproape 2.000 de euro. Ulterior, programul poate oferi elevilor care mențin performanțe excepționale sprijin pe termen lung, bursele putând fi menținute pe toată durata parcursului educațional la IBSB, până la absolvirea liceului.
Programul de Burse IBSB & Allianz-Țiriac Senior Scholarship se adresează elevilor la prima înscriere în clasele 7-10 și 12 din cadrul International British School of Bucharest. Selecția bursierilor se bazează pe o evaluare complexă, care ia în considerare rezultatele academice, performanțele în sport sau arte creative, inițiativele de leadership și implicarea în comunitate.
„Educația este unul dintre cele mai puternice mecanisme prin care o societate își construiește reziliența pe termen lung. Prin acest program de burse, ne propunem să sprijinim elevii cu rezultate academice remarcabile, oferindu-le nu doar acces la o educație internațională de calitate, ci și la stabilitate, continuitate și încredere pe parcursul întregului lor traseu educațional. Credem că performanța trebuie susținută, iar investiția în educație înseamnă, de fapt, o investiție în viitori adulți responsabili, capabili să ia decizii informate și să contribuie activ la dezvoltarea comunităților din care fac parte. Acest parteneriat reflectă angajamentul nostru pe termen lung față de educație, responsabilitate socială și formarea unei generații pregătite pentru provocările unei lumi aflate în continuă schimbare”, declară Virgil Șoncutean, Director General Allianz-Țiriac Asigurări.
Pe lângă burse, elevii selectați vor avea acces la mentorat, workshopuri educaționale și oportunități de internship în cadrul Allianz-Țiriac, care contribuie la dezvoltarea competențelor profesionale, a gândirii critice și a responsabilității sociale.
„Programul de Burse IBSB & Allianz-Țiriac este mai mult decât un sprijin financiar, este un angajament pe termen lung pentru excelență și responsabilitate socială. Acest parteneriat aduce împreună educația și mediul de business cu un scop comun: să descoperim și să susținem talentul, să recompensăm performanța și perseverența și să formăm viitoarea generație de lideri cu abilitățile, încrederea și perspectiva globală necesare pentru succes”, a adăugat Aura Bogdan, Director Executiv IBSB.
IBSB le oferă elevilor bursieri acces la un curriculum britanic riguros, susținut de cadre didactice cu experiență și de resurse educaționale care încurajează gândirea critică, creativitatea și dezvoltarea personală. În parteneriat cu Allianz-Țiriac, curriculumul va fi extins în următorii ani pentru a include și educația financiară și educația despre protecție prin asigurări.
Integrați într-un mediu educațional competitiv și echilibrat, elevii sunt sprijiniți să își dezvolte competențe de leadership, o perspectivă globală și un nivel ridicat de implicare în activități academice, sportive, artistice și de voluntariat, fiind astfel pregătiți pentru admiterea la universități de prestigiu din întreaga lume, precum London School of Economics, University of Cambridge, Yale University sau University of Oxford.
Elevii care vor să se alăture International British School of Bucharest începând cu anul școlar 2026-2027 se pot înscrie pentru o bursă în perioada 9-28 februarie, pe pagina dedicată programului de burse, unde sunt disponibile toate informațiile despre criteriile de eligibilitate și procesul de aplicare.
Peste 3,2 milioane de euro sprijin total în comunitate în 2025
Programul de Burse IBSB & Allianz-Țiriac Senior Scholarship face parte din strategia amplă a Allianz-Țiriac de a susține educația și de a contribui la construirea unui viitor mai bun pentru comunitățile din care face parte. Compania se implică activ în fiecare an în inițiative care adresează nevoi critice din societate, în domenii precum sănătate, educație, mediu sau sport.
În total, Allianz-Țiriac a investit în 2025 peste 3,2 milioane de euro în comunitate și a facilitat implicarea a 320 de voluntari din companie, sprijinind peste 20 de inițiative sociale. Printre acestea, cele mai importante sunt contribuția la construcția celui mai mare Spital de Psihiatrie Pediatrică Prof. Dr. Alexandru Obregia alături de Fundația Metropolis și susținerea Campus Lumya, primul centru integrat de sprijin pentru tinerii cu tulburări de spectru autist dezvoltat de Asociația NIA Neurodiversity Academy, prin donații de aproximativ 1 milion de euro către fiecare.
În același timp, Allianz-Țiriac a demarat o inițiativă amplă de educație financiară pentru copii, cu scopul de a dezvolta generații viitoare de adulți conștienți și informați despre riscuri și protecția prin asigurări. Prin cartea de povești „Filip și secretul de Dincolo”, Allianz-Țiriac a creat astfel un instrument educativ care aduce conceptul de protecție financiară mai aproape de familiile din România și oferă părinților o modalitate simplă și jucăușă să discute cu copiii, de la vârste cât mai mici, despre grijă și responsabilitate pentru un viitor financiar mai bun.
***
Despre Allianz-Țiriac Asigurări
Allianz-Țiriac este parte a grupului german Allianz, unul dintre cei mai mari furnizori de servicii financiare și asigurări și cel mai valoros brand de asigurări din lume, potrivit celei mai recente evaluări Interbrand. Pe plan local, Allianz-Țiriac este o companie joint-venture, bazată pe o colaborare excelentă a grupului Allianz, care deține 52,16% din acțiuni, și Țiriac Holding Limited, care deține 44,79%. În cei 30 de ani de activitate, Allianz-Țiriac a contribuit cu 20 miliarde de euro la economia României. Aportul total în economie al Allianz-Țiriac echivalează cu 0,6% din PIB-ul României în perioada analizată și s-ar putea concretiza în până la 80 de spitale moderne, 2.000 de școli noi, 2.000 de kilometri de autostradă sau 130.000 de locuințe sociale.
Despre International British School of Bucharest (IBSB)
International British School of Bucharest (IBSB) este o instituție de învățământ de prestigiu cu o experiență de 26 de ani în educație, dedicată formării academice la cele mai înalte standarde pentru elevi cu vârste între 3 și 18 ani. Bazându-se pe curriculumul britanic, de la Early Years Foundation Stage până la Cambridge IGCSE și A Levels, școala asigură un mediu educațional riguros și stimulant, care pregătește elevii pentru succesul academic și competențe globale. Situată în centrul Bucureștiului, IBSB combină tradiția educațională britanică cu o perspectivă internațională, sprijinind elevii să își atingă potențialul maxim și să răspundă provocărilor educaționale contemporane.
Educația oferită de IBSB este consolidată de valori solide precum respect, responsabilitate și învățare independentă care stau la baza unei dezvoltări echilibrate, atât din punct de vedere academic, cât și personal. Punând un accent puternic pe gândire critică, comunicare și dezvoltare individuală, școala pregătește viitori lideri încrezători și membri activi ai comunității globale. Elevii beneficiază de un mediu prietenos, activități extracurriculare diverse și o comunitate educațională mobilizată către excelență și inovare.
Uncategorized
De la task-uri la gaming: AOC GAMING lansează noile monitoare curbate ultrawide CU34G4CA și CU34G4ZCA, cu USB-C, încărcare de până la 90 W și până la 250 Hz
AGON by AOC își extinde gama de monitoare ultrawide curbate G4 cu două modele noi de 34 de inci (86,36 cm): AOC GAMING CU34G4CA, cu refresh rate de 180 Hz, și AOC GAMING CU34G4ZCA, cu refresh rate de 240 Hz (overclockabil până la 250 Hz). Concepute pentru a face trecerea ușoară între muncă și gaming, ambele modele oferă performanța oferită de un refresh rate ridicat și funcții orientate spre productivitate, precum conectivitate USB-C cu încărcare de până la 90 W și un comutator KVM integrat, fiind la fel de potrivite atât pentru sesiuni de gaming captivante, cât și pentru lucrul de acasă.
Formatul ultrawide
Ambele modele utilizează un panou Fast VA curbat cu o rază de curbură de 1500R și rezoluție WQHD (3440 × 1440), oferind un spațiu de lucru mai generos comparativ cu monitoarele tradiționale cu format 16:9. Acest format aduce avantaje specifice atât în diverse scenarii de lucru, cât și în diferite genuri de jocuri:

- Experiență vizuală extinsă:Formatul ultrawide 21:9 sporește nivelul de imersiune în simulatoarele de curse și de zbor, extinzând câmpul vizual periferic al jucătorului. În același timp, pasionații de jocuri de strategie și MOBA beneficiază de spațiu suplimentar pe ecran pentru o mai bună vizibilitate asupra câmpului de luptă.
- Imagine spectaculoasă:Datorită certificării DisplayHDR 400 și luminozității maxime de 450 niți, ambele monitoare oferă contrastul și profunzimea necesare pentru a reda imagini realiste în jocurile open-world.
- Productivitate fără întreruperi:Pentru activitățile profesionale, formatul ultrawide 21:9 oferă avantajele unei configurații cu două monitoare, pe un singur ecran. Spațiul generos permite afișarea simultană a documentelor, foilor de calcul și proiectelor creative, într-un spațiu de lucru continuu și neîntrerupt.
Două niveluri de performanță: Gama de monitoare ultrawide G4 este disponibilă în două variante, concepute pentru diferite niveluri de competitivitate, ambele oferind un timp de răspuns ultra-rapid de doar 1 ms GtG.

- CU34G4CA (180 Hz):Conceput pentru o experiență fluidă la refresh rate ridicat, acest model oferă un refresh rate de 180 Hz și un timp de răspuns de 0,5 ms MPRT, asigurând imagini clare și o redare fluidă a mișcării în timpul sesiunilor intense de gaming. Opțiunile de conectivitate includ două porturi HDMI 2.0 și un port DisplayPort 1.4, ceea ce îl face ideal atât pentru simulatoarele de curse și jocurile single-player bazate pe poveste, cât și pentru activitățile de zi cu zi.
- CU34G4ZCA (250 Hz OC):Conceput pentru gamerii care își doresc performanțe fără compromisuri, acest model oferă un refresh rate nativ de 240 Hz, overclockabil până la 250 Hz, și un timp de răspuns ultra-rapid de doar 0,3 ms MPRT, reducând la minimum efectul de motion blur. Cele două porturi HDMI 2.1 și portul DisplayPort 1.4 asigură lățimea de bandă necesară pentru a valorifica pe deplin performanța celor mai puternice plăci video și pentru gaming competitiv la cel mai înalt nivel.

Conectivitate completă: încărcare de până la 90 W prin USB-C și KVM
Pentru a răspunde cerințelor unui stil de lucru hibrid, AGON by AOC a integrat în aceste monitoare de gaming funcții de conectivitate întâlnite, de regulă, pe monitoarele dedicate productivității:
- Conectivitate printr-un singur cablu:Conexiunea USB-C cu încărcare de până la 90 W transmite simultan semnal video și date, alimentând în același timp laptopul și reducând semnificativ aglomerația de cabluri de pe birou.
- Comutator KVM și hub USB integrate: Comutatorul KVM integrat permite controlul a două sisteme diferite – de exemplu, un laptop de serviciu și un desktop de gaming – folosind aceeași tastatură și același mouse. Astfel, utilizatorii pot comuta rapid între cele două dispozitive, fără a fi nevoie să reconecteze perifericele. În plus, hub-ul USB integrat, echipat cu două porturi USB 3.2 Gen 1, permite conectarea căștilor, unităților de stocare externe și a altor accesorii, contribuind la un spațiu de lucru mai ordonat.
- Conectivitate gata de utilizare: Ambele modele sunt livrate cu un pachet complet de cabluri pentru o instalare rapidă și ușoară, incluzând un cablu USB-C la USB-C (Gen 2) de 1,5 m, un cablu HDMI de 1,8 m și un cablu DisplayPort de 1,8 m.
Performanță de lungă durată: confort vizual și precizie ergonomică

Monitoarele CU34G4CA și CU34G4ZCA sunt concepute pentru a oferi confort pe parcursul sesiunilor intense de gaming și al zilelor lungi de lucru, punând accent pe o postură corectă și pe protejarea sănătății ochilor pe termen lung.
- Ergonomie pentru confort de durată: Ambele modele sunt echipate cu un suport ergonomic ce permite reglarea în înălțime pe o cursă de 130 mm, precum și ajustarea înclinării (-3,5° – 21,5°) și a rotirii (-20° – +20°). Această flexibilitate contribuie la reducerea oboselii resimțite la nivelul gâtului și spatelui în timpul sesiunilor prelungite de gaming sau al zilelor lungi de lucru.
- Confort vizual pe termen lung: Ambele modele integrează tehnologiile Flicker-Free și Low Blue Mode, contribuind la reducerea oboselii ochilor în timpul utilizării îndelungate, menținând în același timp claritatea imaginii și performanța panoului Fast VA..
- Control inteligent și fluiditate maximă:Ambele modele sunt compatibile cu software-ul AOC G-Menu, care permite ajustarea setărilor monitorului și comutarea rapidă între profilurile dedicate de gaming, direct din interfața desktop. Pentru o experiență de joc fluidă, tehnologia Adaptive-Sync sincronizează refresh rate-ul monitorului cu numărul de cadre generate de placa video, eliminând efectele de screen tearing și stuttering.
„Curbura de 1500R și formatul ultrawide 21:9 sunt concepute pentru jocurile în care imersiunea face diferența, de la simulatoare până la titluri open-world de mari dimensiuni. Noutatea constă în integrarea conectivității USB-C cu încărcare de până la 90 W, astfel încât același monitor care te introduce în mijlocul acțiunii în timpul unei curse poate alimenta laptopul de serviciu în dimineața următoare. În primul rând, utilizatorii beneficiază de un monitor de gaming rapid și captivant, iar în plus de un spațiu de lucru cu adevărat performant”, declară César Acosta, Senior Gaming Product Manager, AGON by AOC.
Seria AOC GAMING G4
Seria G4 reprezintă gama principală de monitoare de gaming AOC, concepută pentru gamerii de zi cu zi și pentru cei care își doresc performanță fiabilă într-o varietate de scenarii de utilizare. Disponibilă în diagonale cuprinse între 24 și 34 de inci, inclusiv modele curbate și ultrawide, gama G4 oferă o varietate de rezoluții, tipuri de panel-uri și refresh rate-uri, punând la dispoziția utilizatorilor opțiuni adaptate spațiului de lucru, bugetului și stilului de joc preferat – de la shooterele competitive și jocurile open-world captivante, până la sesiunile relaxante de gaming de zi cu zi.
Preț și disponibilitate
Monitoarele AOC GAMING CU34G4CA și CU34G4ZCA vor fi disponibile începând cu luna august 2026, la prețurile recomandate de 1599 lei, respectiv 1799 lei.
Uncategorized
SGS accelereaza implementarea Strategiei 27 prin noi achizitii strategice in domeniile infrastructurii, sanatatii si digitalizarii
Bucuresti, 28 July 2026 – SGS, lider mondial in domeniul testarii, inspectiei si certificarii, anunta extinderea capabilitatilor sale globale prin achizitionarea a cinci noi companii specializate, care consolideaza prezenta Grupului in sectoare cu potential ridicat de crestere si inovare.
Noile achizitii au fost prezentate odata cu rezultatele semestriale ale Grupului si sustin implementarea Strategiei 27, programul de dezvoltare care urmareste accelerarea cresterii, extinderea serviciilor cu valoare adaugata ridicata si dezvoltarea de noi capabilitati digitale.

Companiile integrate recent in Grupul SGS sunt:
- TechCorp Services(Australia), specialist in sisteme electrice de inalta si joasa tensiune pentru proiecte industriale si de infrastructura;
- K Prime(SUA), laborator specializat in testarea produselor de consum, PFAS si monitorizarea calitatii aerului;
- Keystone Bioanalytical(SUA), furnizor de servicii bioanalitice pentru industria farmaceutica si biotehnologica;
- CMIC Inc.(SUA), companie specializata in servicii bioanalitice pentru studii clinice si non-clinice;
- Agroknow(Grecia), dezvoltator de solutii de inteligenta predictiva pentru siguranta alimentara si gestionarea riscurilor din lanturile de aprovizionare.
Prin aceste investitii, SGS isi extinde expertiza in domenii esentiale pentru economia viitorului: infrastructura si energie, sanatate si biotehnologie, conformitate pentru produse de consum si solutii digitale bazate pe date si inteligenta artificiala.
In sectorul Life Sciences, integrarea Keystone Bioanalytical si CMIC Inc. consolideaza reteaua globala de laboratoare SGS si capacitatea Grupului de a sprijini dezvoltarea de noi terapii si medicamente prin servicii bioanalitice avansate.
Totodata, achizitia Agroknow intareste componenta digitala a portofoliului SGS prin utilizarea analizelor predictive pentru monitorizarea riscurilor si cresterea transparentei in lanturile alimentare globale.
Conform rezultatelor financiare anuntate pentru primul semestru al anului 2026, cele 14 achizitii realizate de SGS de la inceputul anului reprezinta impreuna aproximativ 100 milioane CHF venituri anuale suplimentare si contribuie la obiectivele de crestere stabilite prin Strategia 27.
Uncategorized
ELKO Romania anunta lansarea noii camere body worn Axis, conceputa pentru utilizare pe intreaga durata a zilei de lucru
Bucuresti, 28 July 2026 – ELKO Romania anunta lansarea pe piata din Romania a noii camere AXIS W111 Body Worn, un model compact si usor, conceput pentru utilizare pe intreaga durata a zilei de lucru. Camerele body worn contribuie la descurajarea incidentelor si la influentarea pozitiva a comportamentului, atat in randul publicului, cat si al utilizatorilor. Ca urmare, cererea pentru aceste solutii este in continua crestere, inclusiv in sectoare precum retailul, sanatatea si transporturile.
Functionalitati
AXIS W111 Body Worn ofera autonomie pentru intreaga zi de lucru, cu pana la 16 ore in modul standby si intre 10 ore de inregistrare la rezolutie 720p si 7,5 ore la rezolutie 1080p. In plus, noul sistem de prindere magnetica asigura o fixare sigura, chiar si in medii de lucru dinamice. Camera capteaza imagini si sunet de inalta calitate, adecvate pentru utilizarea ca probe si documentarea incidentelor, si este compatibila cu solutia AXIS Body Worn Live, care permite transmiterea video in timp real.

Caracteristici principale:
- Design compact si greutate redusa (99 g; 82,5 × 55 × 19 mm);
- Autonomie suficienta pentru intreaga zi de lucru;
- Optiuni flexibile si sigure de montare;
- Bazata pe standarde deschise, pentru integrare facila cu alte sisteme;
- Criptare end-to-end si functii avansate de securitate cibernetica.
Bazata pe standarde deschise, camera se integreaza perfect atat cu AXIS Camera Station, cat si cu solutii VMS locale sau cloud dezvoltate de terti. Platforma permite stocarea scalabila a inregistrarilor fara a compromite calitatea imaginii si faciliteaza accesul rapid si eficient la materialele video.
Proiectata cu un nivel ridicat de securitate cibernetica, inclusiv criptare end-to-end, solutia respecta cerintele privind protectia datelor si confidentialitatea, fiind potrivita inclusiv pentru utilizarea in medii sensibile, precum unitatile medicale.
-
Afaceriacum 8 ani(P) Pinocchio și Veverița Zuby la Shopping City Râmnicu Vâlcea
-
Știri din județacum 8 aniGarniturile moto: componente esentiale pentru functionarea motorului unei motociclete
-
Socialacum 4 ani3 soluții pentru a scăpa de ROBOR
-
Exclusivacum 3 aniFostul șef al SERVICIULUI ARME, EXPLOZIVI ŞI SUBSTANŢE PERICULOASE (si fost sef al Serviciului Judeţean Anticorupţie Prahova) s-a pensionat și duce viață de „boier”/Efectul de domino sau o reacție în lanț – Ziarul Incisiv de Prahova
-
Afaceriacum 8 aniUn NOU magazin Annabella pe strada Maior V. Popescu din Ramnicu Valcea
-
Știri din județacum 6 ani
#Reset Plastic!
-
Exclusivacum 7 aniSOLICITĂM PUBLIC DR. KISS CSABA SĂ NU SE ASCUNDĂ ȘI SĂ RĂSPUNDĂ PERTINENT CERERII ADRESATE DE ZIARUL INCISIV DE PRAHOVA!
-
Exclusivacum 8 aniOPINIE/SRI, MJ, CSM, IJ si ICCJ – grup infracțional organizat

