Milităria! O carieră de mulți copii visată dar care puțini ajung să o îmbrățișeze la maturitate. Greutățile militarului pe care acesta le întâmpină în timpul misiunilor, pericolele deosebite la care acesta este expus, adrenalina, toate acestea explodează în imaginația copiilor. Însă, puțini cunosc faptul că militarul român este cel mai oropsit din categoria angajaților din România, fiind acesta supus abuzurilor și ilegalităților fiindcă: „ordinul se execută, nu se discută”. Aceasta și în condițiile în care „pentru țară” trebuie să îți sacrifici viața sau familia”, conform jurământului de credință cerut de articolul 54 din Constituție: „Fidelitatea fata de tara (1) Fidelitatea fata de tara este sacra. (2) Cetatenii carora le sunt incredintate functii publice, precum si militarii, raspund de indeplinirea cu credinta a obligatiilor ce le revin si, in acest scop, vor depune juramantul cerut de lege.”

Militarii, însă, sunt cei mai lipsiți de drepturi, chiar și în condițiile în care Curtea Constituțională a Românie admite excepții de neconstituționalitate a unor texte de Lege precum modificarea raporturilor de serviciu ale militarilor prin ordine de ministru/regulamente (Decizia CCR nr.308/2018: „ 28. Aşadar, pe fondul lacunei legislative evidenţiate mai sus, soluţia legislativă prevăzută de art.37 alin.(3) din Legea educației naționale nr.1/2011 contravine și normelor de tehnică legislativă, de vreme ce, potrivit Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, ordinele cu caracter normativ se emit numai pe baza şi în executarea legii și trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza şi în executarea cărora au fost emise, fără ca prin acestea să poată fi completată legea. Astfel, Curtea constată că sunt încălcate și dispozițiile art.1 alin.(4) și (5) din Constituție.”). Această încălcare a Deciziei Curții Constituționale a României, obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial o recunoaște chiar Inspectoratul General pentru Situații de Urgență în adresa nr.6/1839/29.10.2018 prin invocarea Ordinului nr.M64/2013.

Aceeași adresă susține că „nu subsizstă o obligație legală pentru ca IGSU să încheie contracte cu avocați pentru apărarea militarilor în cauzele disciplinare”. Așa o fi, însă articolul 24 din Constituție care își are sediul în articolul 6 al Convenției EDO nu face distincție între cetățenii României. Iar dreptul la apărare este garantat fiindcă așa a votat poporul român Constituția României, drept constituțional, fundamental, care nu se aplică „pe ochi frumoși” ci tuturor cetățenilor acestei țări. Iar dreptul de acces la Justiție trebuie să fie asigurat tuturor cetățenilor acestei țări, indiferent de profesie, încă de la data vătămări unui drept fundamental, potrivit articolelor: 21, 52, 124 și 126 Constituție care prevede că accesul la Justiție nu poate fi îngrădit, judecătorul având obligația să judece cauzele primordial conform CEDO, Tratatelor Internaționale la care România este parte, dreptului european (comunitar), Constituției și Legii. Iar Deciziile Curții Constituționale se aplică pe durata întregului proces (de la data vătămării dreptului până la soluționarea cauzei de către instanța de judecată)… fiindcă așa a decis Curtea Constituțională a României în jurisprudența sa obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial, chiar dacă decizia Curții a fost publicată după ce a fost vătămat dreptul persoanei (pe durata procesului).

Din păcate, în „România modernă”, pentru ca o instanță de contencios să îi dea dreptate justițiabilului, s-a ajuns în situația că este imperios necesară sesizarea Curții Constituționale în fața isntanței învestite cu soluționarea litigiului și admiterea excepției de neconstituționalitate. Altfel, de regulă, instanțele de contencios eludează Deciziile CCR-ului alegând „să scrie mai puțin în motivarea hotărârilor” după dictarea falșilor consilieri juridici (angajați la stat, de regulă neavizați de organizația profesională a consilierilor juridici conform Deciziei CEDO Colegiul Consilierilor Juridici Argeș contra România). Deși Curtea Constituțională a României nu soluționează fondul litigiilor ci doar analizează textele de Lege prin prisma CEDO și ale Constituției, o decizie favorabilă justițiabilului îi este aplicabilă acestuia în acea cauză, instanța de contencios neavînd altă soluție decât să admită cererea reclamantului. Iar pentru faptul că Deciziile Curții Constituționale și cele ale Curții de la Strasbourg declarate admisibile și valabile în toate cauzele cu obiect în litigiu similar (precum respectarea dreptului la apărare) nu sunt aplicate de instanțele de judecată decât „după ureche” (în funcție de disponibilitatea completului de judecată), se ajunge în situația în care Deciziile Curții nu mai sunt aplicabile tuturor justițiabililor generîndu-se astfel un număr uriaș de dosare și, ulterior, incapacitatea instanțelor de a mai judeca obiectiv, într-un termen rezonabil, cauzele aflate pe rolul acestora… încălcarea dreptului la un proces echitabil și „legitimarea” vătămării unui drept.

În cazul de față, discutăm despre decizia Curții Constituționale a României nr.653/2017 prin care s-a stabilit de către Curtea Constituțională necesitatea respectării dreptului la apărare pentru polițiștii cercetați disciplinar, decizie pe care instanțele de judecată ar trebui să o aplice în toate cauzele care vizează nerespectarea dreptului la apărare de angajatori având ca obiect: litigii privind funcționarii publici respectiv conflict de muncă (modificarea disciplinară a raporturilor de serviciu).

Absolvenții de științe juridice despre care ne vorbește I.G.S.U., în fapt sunt tot angajați din IGSU… care, la rândul lor, sunt intimidați/amenințați de șefi căci: „ordinul se execută, nu se discută”… exact cum se întâmplă și în toate celelalte instituții/autorități publice în care „șeful e Dumenzeu”.

Aceeași entitate a M.A.I.-ului (I.G.S.U.) susține că militarii care au beneficiat de decontare aserviciilor avocațiale „sunt informații clasificate fiindcă așa au vrut ei”. Înțelegem de aici că în IGSU dreptul la apărare se efectuează „pe pile”/doar pentru șefi, deconturile acordate pentru serviciile avocațiale „nefiind publice”… Deci, banul public se oferă discreționar, „cu dedicație”, iar asta e o informație clasificată, nepublică… deși Legea privind protecția informațiilor clasificate nr.182/2002 și articolul 13 al Legii privind informațiile de interes public nr.544/2001 interzic cu desăvârșire cliasificarea informațiilor care ascund abateri de la Lege.

Sau, mai există posibilitatea ca aceste deconturi să nu fi fost niciodată realizate ori „realizate doar pe hârtie fiindcă nu sunt bani”, oamenii (militarii vizați) neprimind niciodată sumele datorate de structura IGSU pentru decontarea serviciilor de avocați conform cererilor justificate…banii „intrînd în buzunarele care trebuie”.

În concluzie, trebuie reținut de personalul militar (cu precădere) că și ei sunt cetățeni ai acestei țări care, pe timp de pace, beneficiază de toate drepturile și libertățile fundamentale, în acord cu prevederile tezei I ale articolului 7 din Legea privind statutul cadrelor militare: „Îndatoririle, drepturile și libertățile cadrelor militare sunt cele stabilite de Constituția României, de legile tarii și de prezentul statut.” Iar pentru ca aceste drepturi să le fie respectate, militarii trebuie să le solicite instituțiilor abilitate (inclusiv angajatorului lor, statul român prin M.A.I.).

Alexandru Firicel – șef Departament Investigații

Dec.307-2018_(Dos_.2904)_

Decizie_653_2017