Exclusiv
OPINIE/Ce s-ar putea ascunde în spatele refuzului de astăzi al Președintelui Iohannis de a numi în funcții cheie acele doamne procuror, în frunte cu Adina Florea?
In esenta, rezulta ca procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București au finalizat cercetările și au dispus trimiterea în judecată a inculpaților: THOMA EMILIOS — cetățean cipriot, fost Președinte al Consiliului de Administrația al SC ONT CARPAȚI SA, BIȚĂ GEORGIANA NICOLETA — avocat în Baroul Prahova și ANDRONACHE CRISTINA — avocat în Baroul București, cu privire la CRISTINA retinandu-se ca i-ar fi ajutat pe ceilalti doi inculpati sa falsifice prin „plasmuire integrala si antedatare”, un contract de consultanta si asistenta juridica.
„Inculpatii THOMA EMILIOS si BITA NICOLETA – GEORGIANA, la o data ulterioara pronuntarii, ramanerii definitive si legalizarii sentintei civile nr. 9295/12.06.2009 a Tribunalului Bucuresti – Sectia a VI-a Comerciala, in dosarul nr. 14293/3/2008, in cursul desfasurarii procedurii de punere in executare a acestei hotarari, respectiv in perioada 12.03.2010 – 29.03.2010, au folosit, prin intermediul inculpatei ANDRONACHE CRISTINA, un contract de consultanta si asistenta juridica falsificat prin plasmuire integrala si antedatat – 09.11.2006, astfel incat sa para incheiat in perioada in care inculpatul THOMA EMILIOS detinea calitatea de presedinte al Consiliului de Administratie al S.C. „ONT CARPATI” S.A., calitate in care avea posibilitatea de a incheia si semna personal un astfel de contract„.
Anchetatorii sustin ca femeia a depus contractul de consultanta, desi era falsificat, pentru a justifica suma de peste 340.000 de euro, suma ce intrase in contul avocatei din Prahova. „Cunoscand caracterul fals al contractului de consultanta si asistenta juridica antedatat 09.11.2006, pretins incheiat intre S.C. „ONT CARPATI” S.A., reprezentata legal de presedinte – inculpatul THOMA EMILIOS si Cabinetul de Avocat „GEORGIANA NICOLETA BITA”, inculpata ANDRONACHE CRISTINA l-a depus in dosarul de executare nr. 449/2009 al B.E.J. „B.C.” pentru a justifica plata sumei de 1.428.505,20 lei, echivalentul a 348.000 euro, in contul Cabinetului de Avocat „GEORGIANA NICOLETA BITA. Procurorii noteaza ca prin aceste fapte, compania „ONT CARPATI” a fost prejudiciata, ea avand calitatea de creditor. „În cursul urmării penale s-au dispus măsuri asiguratorii în vederea garantării recuperării prejudiciului cauzat SC ONT CARPAȚI SA, în cuantum de 1.428.505,20 lei, echivalentul a 348.000 euro, prin instituirea sechestrului asigurător asupra unui imobil (apartament), identificat în proprietatea exclusivă a inculpatei ANDRONACHE CRISTINA și asupra unor sume de bani prezente și viitoare aflate în conturile în ron și euro, deschise la entități bancare din România de către aceeași inculpată, inculpata BIȚĂ GEORGIANA-NICOLETA și de către inculpatul THOMA EMILIOS.”, se mai arata in Comunicatul oficial al Parchetului.
Pentru cunoscatori, articolul musteste de SRI, in general, si de SJI Prahova a SRI, in special. Totul a inceput, in acest caz, ca si in celalalt, de la Cheia, în perioada de aur a SRI Prahova, atunci când Serviciul se transformase într-un SRL profitabil pentru acoliţii sistemului.
Pentru necunoscatori, ne permitem a scrie o povestire (nu-i poveste!) cu tenta istorica dar, pentru cei care au fost implicati in ea, si emotionala, de dragi aduceri aminte, ori din contra, generatoare de resentimente si triste amintiri.
- Cpt. de securitate PALTANEA CORNELIU, specialist in contraspionaj, a fost o figura aparte pe acest profil de munca, astfel ca, de tanar, a ajuns pana in decembrie 1989, cand a fost avansat la gradul de maior, chiar seful Serviciului III -Contraspionaj al Securitatii Prahova. Abil, imbinand inteligenta cu smecheria, bun psiholog, cu o prezenta placuta, chiar carismatic, Paltanea a ajuns, dupa debarcarea col. Petre Petrescu (ultimul șef al Securității Prahova și, mai târziu, director la Petrotrans pe timpul lui Adrian Năstase), primul sef al SRI Prahova, cu o longevitate pana in 2001. Fostul director Radu Timofte a destituit, in aprilie 2001, o parte din conducerea de la SRI Prahova si a trecut-o in rezerva, „pentru ca instantele si procuratura sa-si faca datoria in libertate”.
Cpt. de securitate PALTANEA CORNELIU lucra pe domeniul „Turism”, unul generos din toate punctele de vedere, atat pana in 1989 (whiskey, Kent, curve, valuta, bunuri din Occident etc.), cat si dupa, mai ales prin prisma privatizarilor.
Fief-ul sau era cumva pe la Hotel „Central” (fostul „Berbecul”), una dintre cele mai eficiente ajutoare ale sale fiind Ioana Carapcea si Cerasela Roxana Ciusdel, absolventa de ASE, cunoscatoare la perfectie a limbii engleze, frumoasa, cu o inteligenta sociala net superioara, fiica lui Greta si a lui Mircea Ciusdel, tatal fost jurisconsult la o intreprindere socialista de stat, trecut dupa 1990 in randul judecatorilor la Judecatoria Ploiesti, instanta al carei presedinte a si fost o perioada. Tipul de „servicii” prestate de actuala doamna McGee, au fost valoroase pana in 1990, din aceasta perspectiva aceasta si emigrand in Marea Britanie, dupa o ciudata fuga temporara din tara cu cateva zile inainte de Revolutie, prin Yugoslavia, in Irlanda.
Ma rog, ideea este ca dupa 1989, PALTANEA s-a reorientat rapid si eficient catre procesul de privatizare in turism. Asa, pe unele locaţii de protocol ale FPS au pus mâna cercurile rapace de interese din jurul colonelului Păltânea Corneliu.
- De exemplu, în acele vremuri groteşti, la Cheia nu apăruseră atâtea viloaie de şmecheri, existând doar câteva cabane ale ONT / protocolului de stat, denumite sugestiv, luăm la întâmplare, desigur: Cabana Căprioara, Vânători şi Brazi, trei locaţii frumoase, numai bune de privatizat. În una dintre ele, aşa cum ati mai citit au plantat sereiştii microfoane şi se chinuiau (col. NITA GRIGORAS era mai asudat!), prin anii 90, să înţeleagă bolboroseala lui DINU PATRICIU care, la un şpriţ cu Sorin Roşca Stănescu, punea la cale înfiinţarea ziarului Ziua. Prima formă de privatizare a societăţilor de stat a fost preluarea în locaţie de gestiune. Asta a făcut şi fostul ofiţer de informaţii MARIN BREAJĂN, ofiter deplin conspirat care, ulterior, a sifonat în presă si la parchet şmenuiala din SRI, de sub „managementul” lui CORNELIU PĂLTÂNEA. La vremea respectivă, BREAJĂN, ca şi mulţi alţii, a crezut în privatizare şi a hotărât să ia în locaţie de gestiune Vila Căprioara pe care a transformat-o, ulterior, prin modernizare, într-o locaţie de patru stele. La cabana „Căprioara”, FPS avea 71,45 la sută din acţiuni, adică 10346, iar SIF Muntenia 28,55 la sută, adică 4134. BREAJĂN a ţinut vila în locaţie de gestiune până în noiembrie, 1998. FPS a organizat licitaţie cu strigare, urmând să îşi vândă partea sa de acţiuni la vila Căprioara. Din comisia de licitaţie au facut parte trei persoane: MĂDĂLINA BONIFATE, preşedinte (ulterior director MEDIMFARM!), CONSTANTIN IONIŢĂ, consilier juridic (ulterior procuror) şi FABIOARA IONESCU, expert privatizari (fost aministrator public al judetului, fost director general al Parcului Industrial Ploieşti, urmărita penal, fiind acuzata de evaziune fiscală şi complicitate la spălare de bani într-un dosar în care apar, de asemenea, numele a doi inculpaţi în dosarul de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 35 de milioane de euro).
În urma analizei documentaţiei de licitaţie, comisia a constatat că s-au respectat condiţiile de publicitate, respectiv anunţuri publicate în ziarul Curierul Naţional şi în cotidianul Telegraful de Prahova, ambele anunţuri date în 23 octombrie, 1998, plus afişare la sediul FPS, acţiunile FPS fiind adjudecate la preţul de 29.500 lei vechi per bucată. BREAJĂN a participat, având şi avantajul de locatar, câştigând pachetul majoritar. Comisia a stipulat în procesul verbal faptul că urma să fie încheiat contractul de vânzare – cumpărare la data de 27 noiembrie, 1998, iar plata urma să fie efectuată integral în termen de 90 de zile de la încheierea contractului. Locaţia Vila „Căprioara” stârnise de mult interesul conducerii SRI Prahova, respectiv a lui CORNELIU PĂLTÂNEA. Împreună cu bunul său prieten, NICOLAE (Nini) POPESCU, se pare că de atunci a pus la cale preluarea acţiunilor cumpărate şi achitate de BREAJĂN prin metode cvasi-mafiote. Mai întâi să specificăm, însă, două aspecte. La vremea respectivă, MARIN BREAJĂN era ofiţer pe deplin conspirat al SRI Prahova iar PĂLTÂNEA, în consecinţă, era şeful său direct. Ca ofiţer total conspirat, BREAJĂN era administratorul propriilor sale societăţi care trăiau în mediul concurenţial real. De aici şi invidia multora care au început să se oftice dacă îl vedeau pe om cu o maşină mai bună sau cu afaceri mari. Cert este ca BREAJĂN a intrat in dizgratie, pana la fabricarea unor dosare penale cu scopul direct ca el, intimidat fiind, să renunţe de bunăvoie la acţiunile Vilei Căprioara, nemaifiind decat un pas. In Rechizitoriul DNA Bucuresti chiar gasim declaratia lui IONICĂ STELIAN: „Şeful meu, CEZAR BALTAGA – Seful Serviciului Economic al Politiei Judetene Prahova, m-a trimis în nenumărate rânduri la şeful secţiei SRI Păltânea Cornel, care mi-a cerut, în mod direct, să facem toate demersurile necesare pentru ca Breajăn Marin să fie arestat”. În continuare, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, prin procurorul DINU NICA, implicat mai târziu în cunoscutul flagrant cu şpagă, a desăvârşit urmărirea penală împotriva lui Breajăn, trimiţând prin rechizitoriu dosarul în instanţă. Laitmotivul a fost o presupusă eliberare a unui cec fără acoperire de Breajăn. Realitatea: Marin Breajăn, angajat în cadrul SRI, subaltern direct al lui Păltânea, deci ofiţer total conspirat, începuse să deranjeze. Daca va aduceti aminte, din fericire pentru Breajăn, instanţa de judecată, în urma probelor administrate, a retrimis dosarul la Parchet, pentru completarea cercetărilor şi a urmăririi penale, iar acelaşi procuror, Dinu Nica, a dispus încetarea urmăririi penale. De ce a revenit, brusc, Dinu Nica la gânduri mai bune faţă de Breajăn? Pentru că, exact în acea perioadă, şandramaua ticăloşiei s-a destrămat, odată cu arestarea lui Corneliu Păltânea. Puterea şefului SRI a căzut şi toţi prietenii săi l-au uitat, de frică să nu fie adăugaţi complici la dosarele de mare corupţie în care era acuzat şeful secţiei de informaţii prahovene.
Revenind la subiectul vilelor de la Cheia, trebuie specificat că, în timpul anchetelor declanşate asupra lui Breajăn şi până la momentul deznodământului, acesta a cedat presiunilor, iar „Căprioara” i-a fost smulsă acestuia, trecând în proprietatea lui Nicolae Popescu, prietenul lui Păltânea, în proprietatea căruia se află şi în prezent.
III. De ce v-am plictisit cu toate acestea? Simplu, pentru ca dorim sa va demonstram ca legatura dintre CRISTINA ANDRONACHE si PALTANEA, precum si inclinatiile acesteia catre falsuri si inselaciuni, sunt mai vechi.
În timpul anchetelor penale declanşate asupra lui Breajăn, acesta a fost forţat, conform declaraţiilor sale, sub ameninţarea unui deznodământ nefericit pentru acesta, să cedeze acţiunile pe care le dobândise prin licitaţie publică, de la FPS, acţiuni plătite integral de acesta, către persoanele apropiate lui Păltânea. Foarte interesant este că Breajăn a vândut acţiunile la preţul cu care le cumpărase de la FPS, nici un leu în plus, ceea ce ar trebui să dea de gândit oricărei minţi din magistratură. Mai ales că acesta făcuse modernizări, în ani de zile, de o valoare foarte mare, care nu se regăseau în cesionarea către cercul de prieteni ai lui Păltânea. Anterior prezentării lui Breajăn în faţa notarului public VIORICA POPESCU din cadrul biroului notarial Equitas pentru autentificarea cesiunii de acţiuni, presiunile asupra sa au avut loc din partea lui POPESCU NICOLAE, CORNEL PĂLTÂNEA, CRISTINA ANDRONACHE şi CUCUI DUMITRU – toţi angajaţi ca ofiţeri ai Serviciului Român de Informaţii, în afară de Cucui, care lucra în postul de maistru militar.
În cadrul unei întruniri ce a avut loc la brutăria deţinută de Nicolae Popescu, în zona Gării de Sud, langa Autogara, BREAJĂN a fost forţat să convină la cesiunea acţiunilor dobândite de el de la FPS, după ani de zile în care a avut „Căprioara” în locaţie de gestiune, după ce a modernizat locaţia şi a ridicat-o la rangul de patru stele, în favoarea lui NICOLAE POPESCU. Actul e făcut pe picioare, în el sunt greşeli de identificare, fiind scris la vânzător Breajen în loc de Breajăn. De asemenea, actul poate fi considerat un fals. În graba de a prelua bunul altuia, prietenii lui Păltânea s-au dus la notar pentru a parafa actul fără Breajăn. Notarul le-a spus că nu poate autentifica actul fără o împuternicire din partea lui Breajăn către sereişti, prin care acesta să le încredinţeze dreptul de a semna actele notariale. Tot notarul se pare că a învăţat-o pe CRISTINA ANDRONACHE să completeze cesionarea semnată la brutăria lui Popescu cu fraza completată în actul de cesiune prin care Breajăn ar fi fost de acord cu parafarea actelor la notariat şi la Registrul Comerţului în absenţa sa. Necazul, care a dat ulterior totul peste cap, este ca, in actul de cesiune în original, nu este prevăzută fraza cu împuternicirea. Andronache, Păltânea & CO s-au dus la notar şi au modificat doar exemplarul lor, uitând că există şi actul original, nu copia de indigo deţinută de aceştia.
Cine este ANDRONACHE CRISTINA?
Desi minionă si usor cam slabuta, moldoveanca la origine, in tineretea ei CRISTINA a fost o femeie frumoasa, cu sex appeal. A fost, initial, procuror la Procuratura Locala Brasov. Deoarece la SRI Prahova se vacantase postul de ofiter cu asigurarea legalitatii, sotul sau, care era subofiter SRI la Prahova, cu prijinul acordat si de nasul de cununie, fostul ministru de interne Doru Viorel Ursu, a adus-o in SRI pe sotie, la Sectia Prahova. Ulterior, ANDRONACHE CRISTINA a devenit una din amantele lui Păltânea Cornel, cu care are chiar un copil (daca va uitati pe profilul de Facebook, veti observa cat de mult seamana cu Paltanea). Din ratiuni pe care nu le intelegem, dar nici nu ne intereseaza, Florian Andronache a recunoscut copilul la starea civila, desi cunoaste ca nu este al sau.
Cum v-am mai povestit, conform surselor noastre, ANDRONACHE CRISTINA a fost ajutată să dezvolte o carieră spectaculoasă. Atât de mare a fost influenţa lui Păltânea, încât a reuşit, la un moment dat, să o plaseze pe Cristina noastră în postura de consilier pe probleme juridice (si nu numai) al Directorului Serviciului Român de Informaţii Bucureşti, COSTIN GEORGESCU. O perioada a locuit in gazda, intr-o zona rezidentiala, pe o strada paralela cu Bulevardul Aviatorilor 021/6574439 (unde dezvolta o afacere de acoperire, Valachia), vizavi cumva de strada Povernei, unul din sediile SRI la acea vreme.
După ce s-a declanşat scandalul SRI Prahova, CRISTINA ANDRONACHE a fost dată afară din Serviciu, dar a continuat ca avocat in Baroul Bucuresti si a fost si administrator judiciar al F. C. Rapid in perioada 2012-2014.
Nici fostului sot nu i-a mers rau. “Incumetrindu-se” cu Paltanea, a reusit sa ajunga ofiter si si-a refacut viata, in a doua casatorie fiind cununat de bunul sau coleg de liceu si prieten, CAZANCIUC ROBERT, fost ministru al justitiei, care – pe mana cu directorul SRI de atunci, GEORGE–CRISTIAN MAIOR – l-a detasat nelegal pe ANDRONACHE FLORIAN TEODOR la Ministerul Justitiei in functia de consilier al ministrului pe probleme de protectie informatii clasificate (sic!).
- In fine, acum sa incercam sa inchidem cercul! Ce treaba are Paltanea cu cipriotii de la ONT ai CRISTINEI ANDRONACHE?
Simplu: PALTANEA de la SRI Prahova numea consulii Romaniei. Fostul sef al Sectiei Judetene de Informatii a SRI Prahova, colonelul (r) Corneliu Paltanea, a reusit, prin trafic de influenta, sa impuna un cetatean strain consul onorific al Romaniei in Cipru. Prin interventii pe langa fostul director al SRI Virgil Magureanu, pe langa un fost ministru de Externe, cipriotul EMILIOS THOMA a devenit „indispensabil” pentru Serviciu si a fost luat sub supraveghere de Paltanea. Evident, totul contra cost: patru sejururi turistice impreuna cu familia in Cipru, diverse bunuri trimise prin sofer, plus un imprumut nereturnat in valoare de 160.000 USD.
Nu stiu daca v-ati prins? Inculpatul THOMA EMILIOS care detinea calitatea de presedinte al Consiliului de Administratie al S.C. „ONT CARPATI” S.A., este una si aceeasi persoana cu consulul onorific EMILIOS THOMA !!!
Uite, vedeti, d’aia ne place noua de Paltanea: a fost baiat destept. Cat a stat in SRI, pur si simplu i-a jucat “pe degete” pe toti directorii, prim-adjunctii si adjunctii acestora, basca pe toti sefii de unitati centrale! (Paul D.).
Exclusiv
Telemuncă sau birou: ce trebuie să conțină contractul de muncă
Doi colegi, Andrei și Corina, fac aceeași muncă în aceeași firmă. Andrei vine zilnic la birou, Corina lucrează de acasă de când s-a mutat într-un alt oraș. Într-o dimineață, ambii primesc același mesaj: de luna viitoare, firma vrea ca fiecare să aibă program de trei zile la sediu. Andrei ridică din umeri, Corina își pune întrebări. Poate firma să decidă singură? Ce scrie, de fapt, în contractul ei? Situația e tot mai frecventă, iar răspunsurile diferă între cele două moduri de lucru. Le comparăm aici, cu avantajele și limitele fiecăruia, ca să știi ce să cauți în propriul contract înainte să apară surprizele.
Aceeași hârtie, două realități
Contractul individual de muncă este, în primul rând, un document scris care stabilește ce faci, unde faci, cât timp lucrezi și cât ești plătit. Fie că lucrezi la birou, fie de acasă, regulile de bază sunt aceleași: raportul de muncă se construiește pe acordul dintre tine și angajator. Diferența apare în detalii, iar detaliile sunt cele care ridică probleme.
La birou, lucrurile par simple, pentru că totul este fizic: ai un loc, un program afișat, un calculator pus la dispoziție. Dar și aici pot apărea discuții, de pildă când firma schimbă sediul sau mută echipa într-un alt etaj. La telemuncă, nimic nu e la fel de vizibil: nu știi întotdeauna cine plătește internetul, cine răspunde pentru echipamente, cât de strict se urmărește programul.
De aceea, înainte de a compara plusuri și minusuri, merită să citești contractul cu atenție, nu doar semnătura. Sunt cinci-șase clauze care îți spun, de fapt, ce fel de angajat ești și ce se poate modifica fără acordul tău. Le luăm pe rând, începând cu cea mai discutată: locul muncii.
Un detaliu pe care îl trec cu vederea mulți: nu tot ce se spune la interviu ajunge în contract. Dacă ți s-a promis că poți lucra de acasă două zile pe săptămână, dar în act apare doar adresa sediului, ceea ce ai pe hârtie cântărește mai mult decât ce îți amintești tu. Cere ca promisiunile importante să fie trecute în scris înainte de semnare.
Locul muncii: o clauză mai importantă decât pare
În contract trebuie să apară locul de desfășurare a activității. Pentru cineva care lucrează la sediu, asta înseamnă adresa firmei sau a punctului de lucru. Pentru telemuncă, locul este, de regulă, domiciliul sau alt loc ales de angajat, iar contractul ar trebui să spună acest lucru clar, nu prin înțelegeri verbale.
De ce contează? Pentru că schimbarea locului muncii e una dintre modificările care, în general, nu se pot face unilateral, ci cu acordul ambelor părți. Dacă ai fost angajat pe telemuncă și firma vrea să te aducă înapoi, la birou, ori dacă ai fost angajat la sediu și ți se cere să lucrezi permanent de acasă, asta ține de o modificare a contractului, nu de o simplă decizie internă.
Pentru cine vrea să înțeleagă mai bine ce se trece și ce se negociază într-un astfel de act, găsești secțiunea Contract de muncă de pe juridicplus.ro unde clauzele sunt explicate pe limbaj obișnuit. Citește materialul înainte de a negocia, nu după ce ai semnat. Un angajat informat nu ajunge la tribunal, ci la o discuție productivă cu angajatorul.
Telemunca: avantaje reale și limite pe care nu le anunță nimeni
Avantajele sunt cunoscute: nu pierzi timp în trafic, ai mai mult control asupra zilei, poți lucra dintr-un oraș mai ieftin. Pentru multe persoane, mai ales pentru părinți sau pentru cei care locuiesc departe de marile centre, e diferența dintre a putea lucra și a nu putea. În plus, un angajator care acceptă telemunca își lărgește mult paleta de oameni pe care îi poate angaja.
Limitele apar când nu s-a discutat nimic în detaliu. Cine pune la dispoziție echipamentul? Cine acoperă o parte din costurile cu electricitatea și internetul? Cum se verifică munca, prin rezultate sau prin program? Dacă răspunsurile nu se află în contract sau într-un act intern, fiecare parte le interpretează în avantajul ei, iar neînțelegerile se acumulează.
Mai e o limită, mai greu de pus în cuvinte: izolarea. Cine lucrează acasă pierde conversațiile de pe hol, vizibilitatea în fața șefilor, ocazia de a învăța din mers. Nu e o problemă juridică, dar poate afecta cariera. Unii angajați compensează cerând, prin înțelegere, câteva zile pe lună la sediu, tot în scris, ca să nu devină o obligație neprevăzută.
Merită gândit și spațiul propriu-zis. Un colț de masă din bucătărie funcționează o lună, dar nu un an întreg. Dacă lucrezi acasă, ai nevoie de un scaun decent, de lumină bună și de liniște la orele de întâlniri. Aceste lucruri par mărunte, însă sănătatea ta, spatele și concentrarea depind de ele, iar în unele situații se poate discuta cu angajatorul despre sprijin.
Munca la sediu: ce primești și ce cedezi
La birou, structura vine gata făcută. Ai echipament, ai un program clar, ai colegi în apropiere. Pentru primii ani de carieră sau pentru roluri în care contează lucrul în echipă, acest cadru este adesea de preferat. Chiar și angajatorii prudenți se simt mai liniștiți când văd oamenii în aceeași încăpere.
Prețul este timpul. Drumul zilnic, programul rigid, rigiditatea unor reguli interne. Pentru unii, aceste constrângeri nu sunt o problemă; pentru alții, devin motivul pentru care caută alt job. Un contract la sediu nu înseamnă însă că nu poți discuta flexibilitate: orele de început și de sfârșit pot fi negociate, la fel ca zilele în care lucrezi de acasă ocazional, cu condiția ca înțelegerea să fie clară.
Un alt avantaj al biroului, rar recunoscut, este separarea dintre muncă și viața personală. Când ieși pe ușă la sfârșitul zilei, simbolic și fizic încheii programul. Cei care lucrează de acasă își construiesc singuri acest ritual, cu mai mult efort: un alt colț al casei, o plimbare după ora de închidere, laptopul închis și pus într-un sertar. Fără limite clare, ziua se lungește pe nesimțite.
Merită adăugat că munca la sediu aduce și mai puține ambiguități legate de securitatea locului de muncă și de accidente. Există o răspundere clară a angajatorului pentru condițiile din birou. La telemuncă, aceste responsabilități se discută în alt fel, iar contractul sau regulamentul intern ar trebui să explice ce se întâmplă dacă ceva merge prost.
Programul și evidența orelor, indiferent de loc
Indiferent unde lucrezi, programul de muncă și orele suplimentare contează la fel. Ai dreptul la pauze, la zile libere, la odihnă între zile de lucru. Un angajat pe telemuncă nu devine disponibil non-stop doar pentru că laptopul stă pe masa din sufragerie, iar unul la birou nu trebuie să răspundă la mesaje la miezul nopții fără să fie stabilit așa.
O greșeală frecventă este să se amestece flexibilitatea cu disponibilitatea. Flexibilitatea înseamnă că poți alege când lucrezi în anumite limite, de pildă să pleci mai devreme și să compensezi seara. Disponibilitatea înseamnă că ești mereu prins în reguli ale altora. Când contractul nu face distincția, apar epuizarea și conflictele despre ore neplătite.
Un lucru practic: ține o evidență proprie a orelor lucrate, cât de sumară. Un caiet sau o foaie de calcul în care notezi când ai început, când ai încheiat și ce ai făcut te ajută dacă apare vreodată o neînțelegere despre ore suplimentare. Nu e dovadă de neîncredere, ci o obișnuință de ordine, la fel cum păstrezi un bon după o cumpărătură mai importantă.
Pentru o privire de ansamblu asupra temelor de dreptul muncii, de la concedii la încetarea contractului, poți răsfoi materialele de pe site-ul lor, care adună explicații despre ITM, litigii și drepturile angajatului. Nu e un înlocuitor pentru un avocat, dar ajută la formularea întrebărilor potrivite.
Varianta mixtă și modificarea contractului
Tot mai multe firme aleg un model hibrid: câteva zile la birou, restul de acasă. Din punct de vedere juridic, important este ca acest model să fie consemnat. O înțelegere verbală între tine și șef poate funcționa cât timp relația e bună, dar nu te apără când se schimbă șeful sau politica firmei.
Dacă angajatorul propune o schimbare, cere propunerea în scris, citește cu calm și nu semna pe loc. Întreabă ce se modifică exact: locul, programul, salariul, atribuțiile. Dacă nu ești de acord, ai dreptul să spui nu, deși este bine să afli care sunt consecințele posibile în situația ta concretă, de la un jurist sau de la reprezentantul angajaților.
La rândul lor, angajatorii au interesul să formuleze clar, pentru că ambiguitatea le poate aduce probleme la un control sau într-un litigiu. Mai simplu spus, claritatea ajută pe toată lumea. Iar o modificare făcută printr-un act adițional, semnat de ambele părți, rămâne cea mai sigură formă.
Dacă rămâi cu un dubiu după toate acestea, ai la îndemână mai multe uși: departamentul de resurse umane, reprezentantul sindicatului sau al angajaților, dacă există, un avocat specializat în dreptul muncii sau inspectoratul teritorial de muncă. Începe de la cea mai apropiată și apropie-te treptat, nu invers. O conversație calmă rezolvă multe, iar un document clar rezolvă restul.
Ce faci de mâine
Scoate contractul din sertar sau din e-mail și citește-l ca și cum ar fi al altcuiva. Subliniază locul muncii, programul, salariul și orice mențiune despre echipamente. Dacă ceva lipsește, pune o întrebare scrisă departamentului de resurse umane, nu doar o remarcă pe hol.
Apoi hotărăște ce ți se potrivește: birou, telemuncă sau o combinație. Nu există un model bun pentru toți. Există doar modelul pe care ți-l poți permite, care se potrivește vieții tale și pe care îl găsești scris, clar, într-un act semnat de ambele părți.
Exclusiv
Toamna la noi în casă: mici mutări care schimbă totul
Într-o seară de octombrie, cineva dintre noi observă că geamul pare mai rece decât ieri, că lumina de la șase după-amiaza e galbenă și oblică, iar canapeaua e încă îmbrăcată în pernele subțiri de vară. Ceva trebuie schimbat, nu mult, doar atât cât să simțim că locuința ține pasul cu anotimpul. Ne place să credem că nu e nevoie de bani mulți sau de o renovare. De obicei sunt câteva gesturi mici, făcute într-un weekend, care transformă o casă obosită de căldură într-un loc în care ne vine să rămânem. Iată ce facem noi, an de an, și ce am învățat din greșelile de până acum.
Începem cu lumina, nu cu obiectele
Dacă ar fi să alegem un singur lucru de schimbat toamna, am alege lumina. Vara trăim cu geamurile pline de soare până seara, iar becurile abia se aprind. Din octombrie, la cinci și jumătate e deja întuneric, iar lumina de tavan, rece și puternică, face camera să semene cu o sală de așteptare. Prima mutare este deci să oprim becul central cât mai des și să aprindem lumini joase, în jurul zonelor în care stăm.
O lampă de masă lângă canapea, una pe un raft și un șir de lumini mici lângă fereastră schimbă tot decorul. Temperatura culorii contează: o nuanță caldă, aproape galbenă, e mai prietenoasă decât una albă, tăioasă. Am greșit și noi, odată, cumpărând becuri „cu aspect curat”, fiindcă ne imaginam că arată modern; seara, în sufragerie, parcă eram la o clinică.
Mai e și trucul perdelelor. Cele din vară, ușoare și transparente, lasă să treacă frigul de la geam și îți iau senzația de intimitate când se întunecă. O pereche de draperii mai groase, în culori calde, pe care le tragem seara, fac camera mai caldă și, vizual, mai mică, în sensul bun al cuvântului.
Textilele: moi, groase, la îndemână
Toamna se vede în textile. Pledul de lână lăsat peste brațul fotoliului nu este doar decor; este o invitație. Perne cu huse din bumbac gros, din catifea sau din in tricotat înlocuiesc husele subțiri din vară și schimbă imediat aspectul canapelei. Un covor mic așezat în fața canapelei, acolo unde ne punem picioarele seara, ne-a salvat mulți ani de zile de podeaua rece.
Ne place să păstrăm paleta simplă: două culori de bază și una de accent. Anul acesta, de pildă, avem gri-cald și crem, cu un roșu ars pentru câteva perne. Fără regulă strictă, ci doar ca să evităm senzația de debara în care s-au adunat toate lucrurile primite de-a lungul timpului. Ce nu se potrivește, mutăm într-o cutie, nu aruncăm, și revedem peste un an.
O mică observație personală: cele mai folosite textile sunt întotdeauna cele care se spală ușor. Frumusețea unui pled de lână se pierde când nu îndrăznim să-l atingem de teama petelor. Alegem materiale care suportă o cană vărsată și un copil care sare pe canapea; restul rămân pentru oaspeți.
Bucătăria și baia primesc grija lor
Casa se simte cu adevărat toamna în bucătărie, unde pornesc iar cuptorul și oalele mari. Facem ordine pe blat: scoatem ce nu mai folosim vara (storcătorul, pahare înalte pentru limonade) și aducem la îndemână oalele pentru ciorbe, formele pentru copt, cănile mari. Un coș cu mere pe masă, ceapa și usturoiul în borcane de sticlă, un prosop gros lângă aragaz fac loc de bucurie, fără să cumpărăm nimic nou.
În baie, lucrurile sunt mai tehnice, dar la fel de simple. Schimbăm covorașul subțire cu unul mai gros, aducem prosoape mai pufoase, scoatem la vedere un săpun cu miros mai dens. Verificăm și dacă fereastra mică se închide ca lumea, fiindcă aici se formează cel mai repede condensul și, odată cu el, pata de mucegai din colț.
Pentru cine vrea să-și împrumute idei, merită răsfoite și parteneriate editoriale despre casă, unde se strâng sugestii despre bucătărie, baie și organizare. Noi le citim cu creionul în mână, notăm ce se potrivește casei noastre și lăsăm restul deoparte.
Ordinea de toamnă: ce scoatem, ce ascundem
Fiecare schimbare de sezon e un bun prilej de triere. Hainele de vară merg în cutii sub pat, cele groase ies din dulapurile de pe balcon, iar pe hol apar ghetele și umbrelele. Cinstit vorbind, pe hol se strânge cel mai mult haos în octombrie: geci, căciuli, eșarfe, încălțăminte udă. O etajeră mică pentru pantofi și un set de cuiere solide îi salvează pe toți de dimineața de alergat prin casă după o mănușă lipsă.
Facem ordine și printre lucrurile din sertare. Încărcătoarele care nu se mai potrivesc la nimic, lumânările pe jumătate arse, borcanele fără capac. Ne ajută o regulă pe care am prins-o de la o prietenă: dacă nu l-am folosit în ultimul an și nu e un obiect cu valoare sentimentală, pleacă. Nu o respectăm mereu, desigur, dar ne apropiem de ea.
Merită să fixăm și un colț de „așteptare” pentru lucrurile de reparat: o cutie în care punem tot ce are nevoie de un șurub, o lipitură sau un meșter. O dată pe lună, în prima sâmbătă, ne ocupăm de ea. Fără cutia asta, micile defecte se adună pe holuri, în bucătărie, în birou, și strică impresia de casă îngrijită.
Frigul care intră pe unde nu te aștepți
Înainte să ne apucăm de decor, facem un tur al casei cu o lumânare aprinsă și cu mâna pe ramele ferestrelor. Unde flacăra tremură sau mâna simte un fir de aer rece, avem o scurgere. Garnituri uscate la geamuri, un prag prea ridicat la ușa de balcon, un spațiu la tocul ușii de la intrare. Reparațiile sunt ieftine, iar diferența se simte în prima seară, când caloriferul nu mai luptă în zadar.
Ne ajută și o idee pe care am ținut-o mult timp la sertar: să nu acoperim caloriferele cu mobilă sau cu draperii lungi. Pare confortabil să punem canapeaua lipită de perete, chiar peste calorifer, dar căldura rămâne blocată în spatele ei, iar camera se încălzește greu. Mutăm piesele cu douăzeci de centimetri și vedem imediat cum se schimbă aerul din cameră.
Plantele și caloriferele: o prietenie care cere atenție
Cei care avem plante în casă știm cum e: toată vara au crescut fericite, iar în octombrie încep să se plângă. Frunze îngălbenite, vârfuri uscate, o plantă care aruncă o frunză după alta fără motiv clar. Căldura uscată din sezonul rece schimbă mult regulile, iar noi, obișnuiți cu rutina de vară, continuăm să le tratăm la fel.
Am învățat câte ceva din greșelile noastre și din plantele din casă când pornesc caloriferele, unde se explică, pe înțelesul oricui, de ce un ficus bine îngrijit poate arăta atât de obosit într-o singură săptămână. Nu e vorba de neglijență, ci de schimbarea bruscă a aerului din jur.
Din experiența noastră, câteva gesturi ajută: mutăm plantele la distanță de calorifer, evităm curenții reci de la geam, udăm mai rar, dar cu atenție, și observăm ce face fiecare în parte. Una mai sensibilă o ținem într-o cameră mai răcoroasă. Nu există o rețetă universală, există doar observație zilnică și puțină răbdare.
Mai adăugăm ceva despre ritmul nostru de toamnă. Spre deosebire de primăvară, când vrem să aruncăm și să luăm totul de la capăt, toamna ne dorim ca lucrurile să rămână, să dureze, să ne țină de cald. De aceea alegem obiecte care îmbătrânesc frumos: lemn, ceramică, lână, sticlă groasă. Un vas vechi care ține crengi uscate, o ladă de lemn folosită drept măsuță, un set de căni de lut primite cadou și purtate cu mândrie ne spun mai mult decât orice piesă nouă și lucioasă.
Nu urmărim o culoare anume a anului și nu schimbăm tot ce avem, pentru că am observat că, după câteva săptămâni, locuința devine impersonală. Preferăm să adăugăm câte un strat nou, ca la îmbrăcat: un pled în plus, o lampă în plus, o carte lăsată pe masă, deschisă, ca și cum cineva ar fi plecat doar pentru o clipă.
Mirosul și sunetul casei
Un ultim strat, mai discret, este cel al simțurilor. Casa are un miros al ei, iar toamna merită să fie unul cald: de scorțișoară, de pâine coaptă, de lemn. Nu vorbim de odorizante puternice, ci de lucruri firești: o tavă de mere coapte, o fiertură de portocală cu condimente, o lumânare aprinsă o jumătate de oră înainte de masă. Aerisim în continuare, chiar dacă afară e frig, câteva minute dimineața și seara.
Și sunetul contează. Vara, ferestrele deschise aduc strada în casă; toamna, închise, lasă loc liniștii. Ne place să punem muzică mică, fie un disc, fie o radio de seară, și să lăsăm televizorul oprit cel puțin o oră pe zi. Casa se simte altfel când nu mai e doar un fundal pentru ecrane.
Weekendul acesta alegem un singur lucru, nu zece: mutăm lămpile, schimbăm husele de la perne sau facem ordine pe hol. Un gest mic, făcut cu plăcere, face mai mult decât o listă imensă pe care nu o termină nimeni. Restul vine pe parcurs, odată cu frigul.
Exclusiv
Duminica seara, douăzeci de minute care ne schimbă săptămâna
Am observat, între prietene, că luni dimineața nu începe în ziua de luni. Începe duminică seara, în clipa în care ne dăm seama că nu avem nimic pregătit și că toate cele nouă lucruri amânate se vor suprapune. Pe unele ne apucă o neliniște vagă, pe altele o oboseală anticipată. Nouă ne-a ajutat un obicei foarte mic: douăzeci de minute, cu un caiet și un ceai, în care punem săptămâna în ordine. Nu e o metodă revoluționară, dar a schimbat tonul zilelor care urmează.
De ce duminica, și nu luni dimineața
Am încercat și varianta de luni dimineața, desigur. Nu funcționează prea bine, pentru că în acel moment ești deja în goană: copiii se pregătesc de școală, e nevoie de cafea, mesajele de la serviciu se adună. Planificarea făcută sub presiune seamănă cu citirea unui ghid în timp ce conduci.
Duminica seara, în schimb, ai o fereastră rară. Weekendul e pe sfârșite, ritmul scade, iar mintea e încă destul de liniștită ca să vadă ansamblul. Nu e nevoie să faci planuri ambițioase; e suficient să te uiți la calendar și să te întrebi ce ne așteaptă.
Obiceiul nostru e simplu. Ne așezăm într-un colț al casei care nu e legat de muncă, punem telefonul cu ecranul în jos și ne luăm douăzeci de minute. Pe prima pagină a săptămânii scriem trei lucruri care chiar trebuie făcute, nu douăzeci, și două lucruri pe care ni le dorim doar pentru noi. Doar atât.
Un detaliu care contează: scriem de mână. Am încercat și în telefon, dar acolo notificările te trag în alte direcții după trei secunde. Pe hârtie, ai doar foaia și gândul tău. Iar foaia rămâne pe frigider sau pe birou, la vedere, deci nu o uităm într-un dosar digital.
Aparent e prea puțin, dar tocmai de aceea ține. Un sistem prea ambițios se abandonează în a doua săptămână. Unul care cere douăzeci de minute și o foaie de hârtie rezistă, pentru că nu cere nimic eroic.
Ce punem pe foaie și ce lăsăm pe dinafară
Aici se află partea delicată. Tentația este să scrii tot: bunele intenții, sporturile, curățenia generală, telefoanele de dat, programările. Foaia devine o listă imposibilă, iar în loc să ne calmeze, ne apasă. Noi am învățat să separăm trei tipuri de lucruri.
Primul tip sunt angajamentele fixe: ședințe, întâlniri, ore de școală, programări la medic. Ele au deja loc în calendar, deci doar le copiem într-un singur loc, ca să le vedem împreună. Al doilea tip sunt sarcinile flexibile, care trebuie făcute în cursul săptămânii, dar nu într-o oră anume. Al treilea tip sunt dorințele, mici gesturi de grijă față de noi: o plimbare, o carte, un telefon către o prietenă.
Ce lăsăm pe dinafară? Tot ce nu are un termen real și nu ne deranjează dacă mai așteaptă. Dulapul de aranjat, pozele de sortat, sertarul cu cabluri vor fi mereu acolo. Le trecem pe o altă foaie, o listă a lucrurilor de făcut cândva, și o deschidem doar când avem un weekend liber și chef.
Pentru cine caută un cadru mai detaliat, găsește la organizarea săptămânii pentru femei ocupate idei care se pot adapta după ritmul fiecăreia, de la așezarea sarcinilor până la gestionarea timpului liber. Nu toate se potrivesc tuturor, dar merită să alegi două-trei și să le încerci.
Cum arată o săptămână cu loc de respirat
Cel mai important lucru pe care l-am învățat este să lăsăm spații goale. O săptămână în care fiecare oră este ocupată nu are loc pentru nimic neprevăzut, iar neprevăzutul vine mereu: un copil răcit, o mașină care nu pornește, o colegă care are nevoie de ajutor. Dacă nu ai spațiu, orice imprevizibil dărâmă tot restul.
De aceea, în fiecare zi încercăm să lăsăm o oră liberă, necomplicată, fără obligații. Poate fi dimineața devreme, înainte să se trezească casa, sau seara, după ce s-au culcat copiii. Nu o umplem cu nimic. Dacă apare ceva urgent, ora aceea absoarbe șocul. Dacă nu, o folosim pentru o discuție liniștită cu propriile gânduri sau pentru nimic. Uneori, nimicul e tocmai ce ne trebuie.
Mai facem ceva: grupăm sarcinile similare. Toate telefoanele într-un singur interval, toate treburile din oraș într-o singură ieșire, toate mesajele de serviciu într-un singur bloc. Pare un truc banal, dar economisește enorm din energia pe care o pierzi trecând de la o activitate la alta.
Mesele merită și ele o clipă de atenție. Nu vorbim de meniuri elaborate, ci de o idee generală: ce gătim de două ori, ce mâncăm repede, în ce seară comandăm. Simplul fapt că știm încă de duminică ce urmează la cină elimină întrebarea de la șase seara, cea mai obositoare a zilei.
La final, ne uităm să vedem dacă săptămâna are măcar două seri libere. Dacă nu, mutăm ceva. Seara liberă nu e răsfăț, e un mod de a ne asigura că nu ajungem vineri epuizate.
Prietenii, familia și timpul care se evaporă
O parte din ce ne obosește nu vine de la munca propriu-zisă, ci de la a spune da la prea multe lucruri. Invitații, cereri, favoruri, mici obligații sociale. Și pe cele mai multe le facem cu drag, dar fără să ne întrebăm ce nu mai facem din cauza lor.
Am început să ne uităm la calendar înainte să răspundem. Nu spunem nu pe loc, dar nici da; spunem că ne uităm și revenim. Această pauză de câteva ore ne-a scutit de multe seri în care participam fizic, dar cu mintea la ce nu apucasem să facem.
Când ținem la o relație, o trecem în planul săptămânii, ca orice altceva. Un telefon de o oră cu o prietenă din alt oraș, o cafea cu mama, o plimbare în doi. Ni se pare ciudat să programezi prietenia, dar altfel se amână de la o săptămână la alta, până când se răcesc lucrurile. Programarea nu face relația artificială, doar o apără de haosul zilnic.
Cu colegii, regula e asemănătoare. O întâlnire care s-ar fi putut rezolva printr-un mesaj bine scris ne fură o dimineață întreagă. Am început să întrebăm, politicos, dacă e nevoie să ne vedem sau dacă putem clarifica totul în scris. De cele mai multe ori, colegii au răsuflat ușurați.
Și un lucru nespectaculos, dar real: spunem celor din casă ce avem în plan. Când toți știu că miercuri seara ne întâlnim cu o prietenă, nimeni nu mai e surprins, iar sentimentul de vinovăție dispare. Transparența simplifică multe.
Timpul pentru tine nu e un lux
Dintre toate cele trei lucruri pe care le notăm pentru noi, cel mai greu e să le și facem. Mintea ne spune că sunt secundare, că mai întâi vin ceilalți și abia apoi noi. Numai că, dacă nu avem grijă de energia noastră, ceilalți primesc o variantă obosită și iritabilă.
Am început cu gesturi extrem de mici. Un sfert de oră de citit înainte de culcare, un duș mai lung, o plimbare până la brutărie fără telefon. Cu timpul, au apărut obiceiuri mai mari, dar nu le-am forțat. Mai bine un gest mic ținut regulat decât unul mare făcut o singură dată.
Ajută mult și un cadru mai larg despre echilibrul dintre muncă și viața personală. Cine vrea să citească pe larg găsește pe lifestyle pentru femei active subiecte despre carieră, îngrijire și relații, într-un ton fără grandilocvență, scrise pentru viața de zi cu zi. Eu am reținut de acolo mai ales ideea că nu trebuie să fii perfectă ca să fii bine.
Un lucru pe care ni l-am spus și nouă: odihna nu se câștigă. Nu trebuie să termini toate sarcinile ca să ai voie să te așezi. Este o regulă care ne-a luat ani să o credem, dar când am început s-o aplicăm, săptămânile au devenit mai ușoare.
Când planul se strică, și se strică
Nicio săptămână nu iese cum a fost scrisă. Marțea apare o urgență, joia se anulează o ședință, sâmbăta plouă și planul de excursie cade. Primul an am luat fiecare abatere ca pe o dovadă că sistemul nu funcționează. Acum o vedem ca pe o parte din joc.
Când ceva se strică, ne uităm la lista celor trei lucruri esențiale și ne întrebăm: ce rămâne cu adevărat important? De obicei, jumătate din ce părea urgent se poate muta fără consecințe. Restul se face, dar fără panică.
Dacă simțim că rămânem în urmă mai multe zile la rând, nu dublăm efortul. Tăiem. Renunțăm la ceva de pe listă, fără regrete, fiindcă o listă mai scurtă făcută cu calm valorează mai mult decât una completă făcută cu nervi.
Ce poți încerca duminica viitoare
Dacă vrei să încerci, nu cumpăra caiete scumpe și nu descărca aplicații noi. Ia o foaie, pune ceasul pe douăzeci de minute și scrie trei lucruri importante și două pentru tine. Copiază angajamentele fixe și lasă o oră liberă pe zi.
După o lună, uită-te înapoi și vezi ce a rămas. Poate vei păstra tot, poate doar o parte. Important e că vei avea un obicei construit de tine, pe măsura vieții tale, nu împrumutat de la nimeni.
-
Afaceriacum 9 ani(P) Pinocchio și Veverița Zuby la Shopping City Râmnicu Vâlcea
-
Știri din județacum 9 aniGarniturile moto: componente esentiale pentru functionarea motorului unei motociclete
-
Socialacum 4 ani3 soluții pentru a scăpa de ROBOR
-
Exclusivacum 3 aniFostul șef al SERVICIULUI ARME, EXPLOZIVI ŞI SUBSTANŢE PERICULOASE (si fost sef al Serviciului Judeţean Anticorupţie Prahova) s-a pensionat și duce viață de „boier”/Efectul de domino sau o reacție în lanț – Ziarul Incisiv de Prahova
-
Afaceriacum 9 aniUn NOU magazin Annabella pe strada Maior V. Popescu din Ramnicu Valcea
-
Știri din județacum 6 ani
#Reset Plastic!
-
Exclusivacum 8 aniSOLICITĂM PUBLIC DR. KISS CSABA SĂ NU SE ASCUNDĂ ȘI SĂ RĂSPUNDĂ PERTINENT CERERII ADRESATE DE ZIARUL INCISIV DE PRAHOVA!
-
Exclusivacum 8 aniOPINIE/SRI, MJ, CSM, IJ si ICCJ – grup infracțional organizat

