Connect with us

Cultură

Filarmonica ”Ion Dumitrescu”, brandul cultural numărul 1 al Râmnicului!

Publicat

pe

Filarmonica ”Ion Dumitrescu”

Ziua Imnului Național – 29 iulie, a fost marcată în orașul Imnului Național, așa cum era de așteptat, de Filarmonica ”Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea, cu un concert de excepție. A fost un concert – spectacol pregătit în amănunt de echipa filarmonicii care, pentru acest eveniment deosebit a propus și realizat o frumoasă colaborare cu Teatrul Municipal ”Ariel” , concertul fiind inclus chiar în cadrul Festivalului de Teatru ”Ariel Fest” desfășurat între 28-30 iulie.

Pentru că Imnul Național a fost cântat pentru prima dată în Parcul Zăvoi, managerii celor 2 instituții organizatoare, au ales același cadru natural deosebit, amenajând cu sprijinul autorităților locale spațiul din parc cunoscut de vâlceni drept ”la bârlog”, spațiu care pentru 2 ore avea să devină scena unei ”Povești de odinioară”, imaginate, gândite și interpretate de excepționalii invitați: Valentin Albeșteanu – violonist și Miruna Ionescu – actriță, însoțiți de un impecabil ”Taraf de oraș” .

Sigur că această formulă nu putea să fie acompaniată decât de orchestra simfonică a Filarmonicii ”Ion Dumitrescu” sub bagheta celui care a susținut de la început acest proiect, dirijorul Tiberiu Dragoș Oprea. Ansamblul avea să fie întregit de simpaticele povești de altă dată interpretate de talentații actori ai Arielului. Pentru aproximativ 2 ore, publicul extrem de numeros, delegațiile străine invitate de Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea la sărbătoarea Imnului Național, turiștii aflați în tranzit s-au bucurat de o poveste muzicală superbă, care a recreat atmosfera interbelică, romantismul parcurilor din anii dintre cele două războaie, bucuria momentelor în care curtezanii cântau tinerelor domnișoare  fiind adevărate surse de inspirație pentru compozitorii vremii.

Ca un premiu ce avea să încununeze aplauzele frenetice ale celor care s-au bucurat de frumusețea concertului, Primăria Municipiului București, prin Arcub, au invitat orchestra simfonică a Filarmonicii ”Ion Dumitrescu” să susțină alături de soliștii menționați același spectacol – concert la București pe data de 23 septembrie.

Înainte de deschiderea noii Stagiuni, Filarmonica ”Ion Dumitrescu” își așteaptă fanii la Festivalul ”Constelații Rock” unde Corala Euhonia a fost invitată să concerteze chiar în deschiderea festivalului ce va debuta pe 8 septembrie la Arenele Traian din Râmnicu Vâlcea.

Deschiderea Stagiunii la Filarmonica ”Ion Dumitrescu” va avea loc Luni 18 septembrie 2023, la ora 19.00 și va purta însemnele Festivalului Internațional George Enescu la invitația oficială a Artexim – organizatorul festivalului. Pentru deschiderea stagiunii, melomanii se vor reîntâlni cu Maestrul Gianluigi Zampieri aflat la pupitrul orchestrei simfonice solistă, fiind o fostă laureată a marelui festival – pianista Adela Liculescu, devenită un nume de prestigiu al pianisticii internaționale.

Pe 25 septembrie, publicul vâlcean este așteptat în sala filarmonicii la un ”Autum Jazzy Show”  – concert al formației de jazz a filarmonicii – New Phil Jazz Band.

Pentru că anual pe data de 27 septembrie, vâlcenii cinstesc memoria Sfântului Antim Ivireanul protectorul Râmnicului, Filarmonica ”Ion Dumitrescu” și-a obișnuit melomanii cu un concert cu temă religioasă susținut de Euphonia și dirijat de Andrei Stăculescu.

Iată cum activitatea Filarmonicii ”Ion Dumitrescu” este aproape neîntreruptă pe parcursul anului, toamna care urmează urmând să fie foarte bogată în evenimente muzicale, managementul instituției  străduindu-se să conceapă programe adaptate tuturor exigențelor astfel încât vioara întâi a culturii vâlcene să fie din ce în ce mai apreciată, din ce în ce mai frecventată! Vă așteptăm la concerte și vă invităm să ne urmăriți pe pagina de Facebook sau pe website-ul filarmonica-valcea.ro !

Facebook Comments
Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cultură

Filarmonica „Ion Dumitrescu” emblemă națională a muzicii de calitate

Publicat

pe

De

Filarmonica Ion Dumitrescu

Un început de stagiune efervescent marcat de Concertul eveniment inclus în Festivalul Enescu deschidea seria de concerte a Filarmonicii ”Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea pe 18 septembrie cu o sală plină. Un dirijor inspirat, Constantin Grigore și o pianistă de clasă, Adela Liculescu, pentru că despre ea este vorba, a fost și laureată a marelui concurs Enescu, asigurau într-o colaborare excelentă cu simfonicul vâlcean o deschidere de stagiune cu sala plină.

A urmat concertul de la București din Piața Festivalului Enescu,  pe 23 septembrie unde orchestra filarmonicii vâlcene a impresionat cei peste 2000 de participanți entuziaști, un public bucureștean civilizat și avizat, venit să guste aroma muzicii de calitate într-o superbă seară de sâmbătă.

De la o seară de jazz la „Concertele Toamnei” până la concertul dedicat Sfântului Antim Ivireanul, protectorul spiritual al Râmnicului, filarmonica vâlceană a deschis noua stagiune într-o dinamică foarte apreciată de publicul spectator care, încet dar sigur a revenit în sala „Lahovari”, atras bineînțeles de actul cultural autentic, dar și de campania inspirată a managementului instituției, campanie care realizată cu sponsori inimoși a reușit nu doar să repare ceea ce pandemia fracturase, dar și să depășească așteptările.

Poate părea o laudă dar, în realitate, efortul echipei filarmonicii este asiduu, persuasiv și profesionist, cu multă muncă și dedicație în back-office-ul nevăzut iar publicul revine și se primenește într-o dorință vizibilă de a accesa un act artistic de calitate, solid și bine interpretat, transmițător de fior artistic real emoțional. Într-o perioadă nefastă pentru cultură, când mass media promovează cu mult sârg non valoarea, kitsch-ul și produsele comerciale de tip fake, instituțiile muzicale profesioniste fac eforturi monumentale să reziste acestui tir de incultură.

Asistăm cu amărăciune la câștigul milioanelor de like-uri  acordate unor „artiști” lipsiți de orice etică morală, cu texte sterile și zgomote imitatoare de muzică, în esență,  nefiind o problemă așa zisa „piață concurențială”, ci efectele acestui război calitate-non calitate, total inechitabil din care marele perdant este și va fi societatea. Dar ca în orice luptă inegală, părăsim această sferă aducătoare de negativitate și promiscuitate și revenim la actul artistic de calitate pe care Filarmonica „Ion Dumitrescu” se străduiește să o ofere melomanilor în fiecare zi de luni și nu numai.

Luna octombrie a fost foarte „cantabilă” în acest sens pentru că a oferit publicului o serie de concerte foarte atractive precum  „Concertele Toamnei” , „Toamnă romantică”, „Pe aripile muzicii”  sau „Orient Express” luna încheindu-se cu un vocal simfonic  – „Misa Trinitas”, o lucrare semnată de Wolfgang Amadeus Mozart.

Luna noiembrie se anunță de asemenea o lună foarte plină la Filarmonica „Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea putând chiar să fie considerată un preambul al lunii sărbătorilor de iarnă pentru că simfonicul vâlcean va oferi publicului meloman atât concerte romantice (Ceaikovski, Schumann), concerte clasice (Mozart, Beethoven) cât și ediția cu nr. 2 a Concursului „Academic Piano Competition”, competiție în care publicul meloman prezent la concert va putea urmări în direct „duelul” concertistic al celor 3 tineri care vor trece de etapele preliminare.

Practic, cei 3 finaliști vor concerta pe scena filarmonicii, în acompaniamentul orchestrei simfonice iar la sfârșit juriul, într-un termen foarte scurt va comunica numele câștigătorului, iar publicul va putea vota „concurentul preferat”. O manifestare foarte atractivă care încă de la prima ediție a creat o emulație deosebită în sala de concerte a Filarmonicii „Ion Dumitrescu”. Dar, despre luna noiembrie vă vom invita să citiți în cronica de noiembrie după ce toate concertele se vor fi terminat.

Facebook Comments
Citeste in continuare

Cultură

Filarmonica „Ion Dumitrescu” de la Festivalul Internațional „George Enescu” la Timișoara – Capitala Europeană a Culturii 2023

Publicat

pe

De

Filarmonica Ion Dumitrescu

Dacă pe 23 septembrie 2023, orchestra filarmonicii vâlcene susținea al doilea concert din Festivalul Enescu, la București în piața festivalului, pe 15 octombrie, într-o superbă zi de duminică, simfonicul vâlcean avea să onoreze invitația de a susține un concert în Peștera Românești, concert inclus în evenimentele culturale ale Timișoarei – Capitala Culturală Europeană în 2023.

Inimosul și extrem de energicul Ioan Coriolan Gârboni, președinte al Fundației Academice Culturale Timișoara, în parteneriat cu Asociația Speotimiș și cu Primăria Tomești, a reușit să introducă și concertul din Peștera Românești în seria evenimentelor excepționale pe care Ministerul Culturii le susține în 2023 la Timișoara.

Director al Filarmonicii ”Banatul” timp de peste 15 ani, cu rezulate remarcabile și cu evenimente muzicale ce vor rămâne cu siguranță în patrimoniul național datorită unui management considerat reper în lumea artistică, Ioan Gârboni organizează impecabil nenumărate concerte și manifestări, concertele anuale din Peștera Românești (ajunse anul acesta la cifra aniversară de 40 de ani!!) fiind chiar una din ”pasiunile” sale. De ce oare, ar putea să se întrebe cititorul? Cel puțin 3 răspunsuri motivează pasiunea lui Ioan Gârboni.

Un peisaj de vis într-un loc binecuvântat unde un număr impresionat de oameni vin anual la concertul organizat în peștera ce datează de estimativ de peste 100 milioane de ani, locuită fiind chiar de primii oameni în urmă cu 16 mii de ani… O acustică excepțională a spațiului ce devine pentru câteva zeci de minute pe an, o ”catedrală naturală” așa cum, foarte inspirat o descrie Ioan Gârboni. Sau, elanul speologilor și voluntarilor, oameni cu totul deosebiți care pe lângă profesia pasionantă, dar dificilă, se străduiesc anual să transforme evenimentele muzicale și cineaste (după fiecare concert au loc și proiecții de filme) într-o organizare fără reproș și fără niciun fel de modestie, chiar reușesc.

Iată doar 3 elemente care îl mobilizează pe principalul ”motor” al evenimentului să cultive și să ofere anual momente unice celor peste 2500 de participanți care vin cu copii de-o șchioapă pe potecile acoperite de frunzele toamnei până la Peștera Românești și stau majoritatea în picioare, aplaudând frenetic și respectând artiștii interpreți așa cum de multe ori, oameni cu pretenții nu sunt capabili să facă. Anul acesta, Ioan Gâboni s-a gândit la orchestra vâlceană, la 40 de ani de la primul speoconcert, timp în care concertele unicat au fost onorate de dirijori și soliști din 32 de țări.

Orchestra Filarmonicii ”Ion Dumitrescu” a pășit cu emoție și curiozitate în spațiul pregătit cu multă trudă, timp de zile întregi de speologi și voluntari, pentru că acest concert chiar a reprezentat o provocare unică pentru simfonicul de la Poalele Capelei, fiind pentru prima dată când aveau să cânte într-un spațiu neconvențional spectaculos.

Dirijorul Tiberiu Dragoș Oprea, a ales cu atenție repertoriul, respectând tradiția de a înnobila peștera cu muzica lui Mozart, Strauss și Vivaldi, dar și cu lucrări românești îndelung aplaudate de publicul civilizat și entuziast. O prezentare plină de inspirație a lui Ioan Gârboni, dialogul simpatic provocat intenționat cu Petruț Constantinescu  – managerul Filarmonicii ”Ion Dumitrescu” , interpretarea ”Toamnei de Vivaldi” de către Delia Diaconescu – concert maistru al simfonicului vâlcean, precum și intervențiile antrenante ale dirijorului Tiberiu Oprea, au transformat concertul din Peștera Românești într-un adevărat spectacol urmat de ropotele de aplauze ale unui public  care a uitat de cele 14 grade  din peșteră, înălțătoarea muzică fiind o adevărată manta de căldură sufletească.

Un nou episod în viața Filarmonicii ”Ion Dumitrescu”, un nou moment înălțător, pentru care toți cei implicați care merită felicitări la scenă deschisă,  un eveniment cultural autentic  produs cu pasiune și multă muncă, rezultatele vorbind de la sine, iar aplauzele sincere ale publicului fiind de fapt răsplata pentru actul artistic de calitate.

Facebook Comments
Citeste in continuare

Cultură

Filarmonica ”Ion Dumitrescu” prezență remarcabilă în Festivalul Internațional ”George Enescu”

Publicat

pe

De

Filarmonica Ion Dumitrescu

Invitată cu regularitate să concerteze în cadrul Festivalului Internațional ”George Enescu”, filarmonica vâlceană s-a prezentat de fiecare dată la înălțimea exigențelor unei asemenea manifestări. La ediția de anul acesta orchestra simfonică a fost invitată în marele festival să susțină două evenimente: Primul a fost introdus în cadrul evenimentelor conexe iar concertele s-au desfășurat pe scenele filarmonicilor la nivel național, astfel că, la Râmnicu Vâlcea, concertul inserat în festival a coincis cu deschiderea stagiunii 2023-2024.

O dublă semnificație care a obligat colectivul artistic să evolueze la superlativ, ceea ce s-a și întâmplat, pentru că atât dirijorul invitat, Constantin Grigore cât și solista serii, pianista Adela Liculescu au fost la înălțime. Talentatul dirijor care colaborează de mai multă vreme cu Filarmonica ”Ion Dumitrescu” a propus orchestrei simfonice: Preludiu la unison de George Enescu și Suita ”St. Paul” op 29 de Gustav Holst pentru ca partea adoua a concertului să îi aparțină excepționalei pianiste Adela Liculescu, laureată a Concursului George Enescu dar și a mult mai multor competiții naționale și internaționale.

După un ” Liszt 2” pentru pian și orchestră interpretat impecabil pe noul pian Petrof Mistral primit de filarmonica vâlceană de la Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, Adela Liculescu acompaniată de simfonicul de la poalele Capelei a încheiat concertul cu o primă audiție la Râmnicu Vâlcea: Franz Liszt – Fantezia pe teme populare maghiare pentru pian și orchestră.

Aplaudată minute în șir Adela Liculescu, stabilită de câțiva ani la Viena, ne-a oferit două biss-uri excepționale: Parafrază la opereta ”Liliacul” și o Toccatta în still de jazz semnată de un compozitor austriac Friedrich Goulda. A fost o seară deosebită la Filarmonica ”Ion Dumitrescu” cu o sală plină de melomani entuziaști care au plecat încântați atât de inimosul colectiv al orchestrei simfonice cât și de cei doi invitați, dirijorul Constantin Grigore și pianista Adela Liculescu nume care pot onora fără doar și poate orice scena internațională.

Al doilea eveniment inclus în cadrul Festivalului ”George Enescu” la care orchestra simfonică a filarmonicii vâlcene a fost protagonistă, a avut loc pe 23 septembrie , într-o superbă seară de toamnă, cadrul de excepție oferit de organizatori fiind Piața Festivalului Internațional ” George Enescu” – zona de lângă Atheneul Român unde timp de 3 săptămâni au evoluat mai multe orchestre simfonice. Dar, una singură  – Orchestra Simfonică a Filarmonicii ”Ion Dumitrescu”  – a reușit să umple până la refuz și să depășească cu mult cele peste 1200 de scaune prevăzute pentru publicul bucureștean !

Nu este o laudă, este o confirmare, este un moment unic în istoria Festivalului ”George Enescu”, pentru că, autorii proiectului ”Poveste din Bucureștiul de odinioară” – violonistul Valentin Albeșteanu și actrița Miruna Ionescu, au ales pentru această poveste orchestra filarmonicii vâlcene. Un concept superb, plin de parfum interbelic, cu muzică de cea mai bună calitate, un aer deloc vetust pe care ineditul ”taraf de oraș” l-a rememorat într-o îmbinare perfectă cu momentele orchestrale, cu solo-urile violonistice spectaculoase ale lui Valentin Albeșteanu și cu minunata voce a Mirunei Ionescu, au făcut ca cei peste 2000 de iubitori de frumos prezenți la concert să exulte și să aplaude minute în șir, în picioare. Dirijorul Tiberiu Dragoș Oprea un foarte implicat și talentat prieten al Filarmonicii ”Ion Dumitrescu” a condus de la pupitru orchestra simfonică, colaborarea cu Maestrul Valentin Albeșteanu și cu actrița Miruna Ionescu demonstrându-se a fi un superlativ muzical, un act artistic de înaltă ținută artistică.

O deschidere de Stagiune la Filarmonica ”Ion Dumitrescu” de succes, un concert de anvergură la București  în Piața Festivalului Internațional ”George Enescu” sunt cele 2 evenimente care întăresc titlul de emblemă culturală a Municipiului Râmnicu Vâlcea.

Facebook Comments
Citeste in continuare

Parteneri

Știri noi din Vâlcea

Administrație locală15 ore inainte

Rețeaua PENNY România a ajuns la 361 de magazine

PENNY România continuă în ritm alert planul de expansiune și deschide cel de al 361-lea magazin din România în Dobroești,...

Exclusiv16 ore inainte

Directorul general al ANP se laudă cu o bijuterie informatică, care a costat 1.200.000 euro, dar care in prezent doar scârție și scoate fum – Ziarul Incisiv de Prahova

Primesc în ultimele zile un semnal din țară că avem colegi nemulțumiți și dezamăgiți, rulând aceeași bandă veche de magnetofon...

Administrație locală18 ore inainte

Acer se angajează la neutralitate climatică pentru linia de laptopuri Vero

Acer și-a anunțat angajamentul față de neutralitatea emisiilor de carbon pentru linia de laptopuri Aspire Vero, începând cu noul Aspire Vero...

Exclusiv2 zile inainte

Șeful IPJ Giurgiu a fost sancționat, de aproape 100 de polițiști din subordine, pentru încălcarea prevederilor referitoare la Codul muncii – Ziarul Incisiv de Prahova

„Jurnalistul” de șantaje Catalin Stavri, purtătorul de cuvânt pe afaceri murdare al primarului Volosevici/DOCUMENTE/Inregistrari audio (IV) Boși, locotenenți, soldați: Mafia...

Eveniment2 zile inainte

realme GT5 Pro a fost lansat oficial în China

Bucureși, România, 7 decembrie 2023 – realme a lansat oficial modelul GT5 Pro. Fiind cel mai puternic dispozitiv GT din toate...

Uncategorized2 zile inainte

Hello Group lansează FINEWISE, nucleu de expertiză în comunicarea din food & beverages, ospitalitate, sănătate și stare de bine

  Finewise este o divizie noua de comunicare cu focus pefine & good living marketing, în sprijinul brandurilor care ajută la...

Eveniment2 zile inainte

House of VLAdiLA și The Climate Change Company, marii câștigători ai competiției Startarium „Românii sunt antreprenori”

Competiția Startarium „Românii sunt antreprenori”, inițiată de Impact Hub și ING Bank, cu sprijinul Pluxee, și-a desemnat câștigătorii pe 29...

Afaceri2 zile inainte

Alegerea Inspirată a unui DJ Profesionist pentru un Eveniment de Excepție

Te-ai întrebat vreodată cum ar putea arăta momentul crucial al vieții tale? Sala plină de energie, invitați dansând pe ritmuri...

Exclusiv2 zile inainte

Academia de Poliție nu și-a suspendat activitatea pentru că le pasă de studenți, ci au trecut în online și i-au trimis acasă pentru a nu mai avea scurgeri de informații din tot ceea ce se întâmplă în instituția de învățământ. – Ziarul Incisiv de Prahova

„Jurnalistul” de șantaje Catalin Stavri, purtătorul de cuvânt pe afaceri murdare al primarului Volosevici/DOCUMENTE/Inregistrari audio (IV) Boși, locotenenți, soldați: Mafia...

Uncategorized3 zile inainte

PENNY România deschide magazinul cu numărul 360

PENNY România continuă în ritm alert planul de expansiune și deschide magazinul cu numărul 360 în  Segarcea, județul Dolj. Începând...

Uncategorized3 zile inainte

25 de proiecte inovatoare merg mai departe în etapa a II-a a competiției Solve for Tomorrow organizată de Samsung România

  313 idei au fost înscrise în cea de-a treia ediție a competiției Solve for Tomorrow. Ediția din acest an...

Exclusiv3 zile inainte

Fapte care nu pot fi acceptate într-un stat care se vrea a fi „de drept”, „nu de drepți” – Ziarul Incisiv de Prahova

„Jurnalistul” de șantaje Catalin Stavri, purtătorul de cuvânt pe afaceri murdare al primarului Volosevici/DOCUMENTE/Inregistrari audio (IV) Boși, locotenenți, soldați: Mafia...

Afaceri3 zile inainte

Manipularea mărfurilor devine infinit mai ușoară cu echipamentele Vectra

Munca în depozite, hale, fabrici, magazine și spații industriale este mult mai dificilă decât pare din cauza faptului că zilnic...

Administrație locală4 zile inainte

TikTok stabilește noi standarde de securitate și sustenabilitate prin Proiectul Clover în valoare de 12 miliarde de Euro

București, 5 decembrie 2023 –  Peste 150 de milioane de oameni din Europa vin în fiecare lună pe TikTok ca să...

Eveniment4 zile inainte

AGON by AOC lansează monitoarele ultrawide CU34G2XE/BK și CU34G2XP/BK dedicate pasionaților de gaming

București, 5 decembrie 2023 – AGON by AOC, unul dintre cele mai importante branduri de monitoare pentru gaming și accesorii IT din...

Eveniment4 zile inainte

PC Garage lansează campaniile speciale de sărbători

Promoții și oferte până la Crăciun Începe campania “Te echipăm gratuit: cadou carcasă sau sursă la alegere” Încep cele mai tari...

Știrile Săptămânii