Connect with us

Administrație locală

Elevii români își pot testa gratuit nivelul de alfabetizare matematică.

Publicat

pe

S-a lansat Primul Test Național de Alfabetizare Matematică din România

București, 30 iulie 2024: Cel mai recent raport PISA plasează România pe penultimul loc al țărilor din Uniunea Europeană la matematică și pe locul 45 din cele 81 de state și economii care au participat la testarea educațională organizată de OCDE în anul 2022. Raportul arată că un procent de 49% dintre elevii de 15 ani din România se situau sub nivelul de bază în privința competențelor, aferent nivelului de analfabetism funcțional. Rezultatele au fost în scădere cu 2 puncte față de testarea precedentă, din anul 2018.

În acest context, Asociația pentru Valori în Educație (AVE) și BRIO, cu sprijinul Apa Nova București, lansează Testul Național de Alfabetizare Matematică (TNAM). Această inițiativă are ca scop evaluarea capacităților elevilor din clasele I-XII de a raționa matematic și de a rezolva probleme din viața reală, folosind numerația. Testul este disponibil gratuit, începând de astăzi, accesând linkul: https://brio.ro/info/literatie-numerica. Rezultatele colectate vor servi la realizarea primului raport național privind nivelul de alfabetizare matematică în rândul elevilor din România.

„Literația numerică (numită și «numerație») este esențială pentru a descrie capacitatea unei persoane de a analiza și a înțelege realitatea, manipulând simboluri matematice și informație cuantificabilă. Această formă de literație, în ciuda importanței ei, este măsurată doar pasager în România și doar pentru fundamentarea de politici publice, precum proiectele de evaluare educațională comparativă PISA și TIMSS – iar atunci doar la anumite niveluri, clar definite, de școlaritate (de exemplu, în cazul PISA la 15 ani, nivelul claselor a VIII-a și a IX-a). Până la acest moment, nu a existat în România un test care să poată fi utilizat de elevi, părinți și mai ales de profesori, pentru a face o diagnoză coerentă a nivelului de literație matematică în rândul elevilor din România, cu scop de evaluare individuală, și mai ales care să fie operabil la orice nivel de școlaritate, adică indiferent de clasa elevului”, a declarat Dragoș Iliescu, fondator BRIO, expert internațional în psihometrie și colaborator al OECD.

Testul Național de Alfabetizare Matematică este unul complex, bazat pe un cadru de evaluare recunoscut internațional și care utilizează cea mai modernă teorie științifică din psihometrie. Acesta poate fi utilizat în scop diagnostic și pentru a fundamenta intervenții personalizate, dar și, în forma lui scurtă, în scop de screening.

„La AVE, noi credem că profesorii au nevoie de instrumente moderne de măsurare pentru a-și calibra cât mai corect intervențiile la clasă. Stabilirea nivelului de literație matematică este esențială dacă ne dorim să intervenim în funcție de nevoi și să măsurăm progresul elevilor. Competența matematică este parte dintre cele opt competențe-cheie identificate de Consiliul Uniunii Europene ca fiind necesare pentru împlinirea personală, o viață sănătoasă și sustenabilă, angajabilitate, implicarea civică și incluziunea socială. De aceea, este important să sprijinim elevii să înregistreze un progres vizibil în timpul școlii. Testul Național de Alfabetizare Matematică este o resursă valoroasă, un instrument de care avem nevoie ca parte din soluția scalabilă la una dintre provocările din educație”, a declarat Silvia Toth, Director Programe Educaționale AVE.

Testul de Numerație, modelat după National Assessment of Educational Progress (NAEP) utilizat în Statele Unite, a fost adaptat cu meticulozitate la contextul educațional din România. Special pentru acest test, a fost dezvoltată o bancă solidă de câteva sute de itemi standardizați, adaptați pentru diferite etape educaționale. Acești itemi au fost revizuiți riguros și includ ilustrații de suport, realizate cu Inteligența Artificială, pentru a facilita o mai bună înțelegere în rândul elevilor.

„Educația este fundamentul unei societăți prospere și inovatoare, iar Apa Nova București își asumă rolul de catalizator în acest demers. Investițiile noastre în programe educaționale diversificate reflectă angajamentul față de educarea și formarea tinerelor generații, contribuind activ la creșterea calității educaționale în comunitățile noastre. Testul Național de Alfabetizare Matematică lansat astăzi, reprezintă un pas esențial în îmbunătățirea competențelor matematice ale elevilor din țara noastră. Suntem mândri să sprijinim această inițiativă, care nu doar evaluează, ci și susține formarea unei generații capabile să facă față provocărilor moderne, asigurându-le un viitor promițător”, a declarat Irina Munteanu, promotor al educației de calitate din partea Apa Nova București.

Orice elev, cadru didactic, părinte sau factor de decizie în educație poate explora și utiliza acest instrument inovator. Prin acest proiect, BRIO și AVE, cu sprijinul Apa Nova București, speră să contribuie la cultivarea unei generații de tineri capabili să facă față provocărilor secolului XXI, din ce în ce mai conectate cu numerația.

Despre BRIO

Brio® este prima și singura platformă de teste digitale standardizate pentru elevii români. Prin testele școlare Brio®, elevii români din clasele I-XII își pot evalua obiectiv cunoștințele la principalele materii școlare și își pot îmbunătăți performanța la examene. Testele standardizate sunt dezvoltate pe baza unor principii științifice de măsurare (ramura științei care se ocupă de aceasta se numește psihometrie), astfel încât întrebările, procedurile de scorare și de interpretare să fie aceleași pentru toate persoanele care trec prin testul respectiv. Ele utilizează metode statistice complexe pentru a respecta principiile de fidelitate și validitate, adică acuratețe (lipsă de eroare) și adecvare (corectitudine, acoperirea teritoriului conceptual țintit). De aceea, sunt mult mai riguroase decât testele dezvoltate ad-hoc. Scorul unui test standardizat nu este supus subiectivității, el nefiind dependent de blândețea sau severitatea evaluatorului ori de lejeritatea ori dificultatea întrebărilor.

După fiecare testare, elevul și părintele sau profesorul primesc un raport de evaluare — Raportul Brio® — un document detaliat ce descompune în termeni foarte clari aspectele din subcapitolele analizate, indicând ce noțiuni sunt stăpânite deja de elev, respectiv pe cele pentru care e nevoie de aprofundare. Un instrument de ghidare și de informare obiectivă și acționabilă, este singurul tool de pe piața românească de educație digitală ce sprijină pregătirea și performanța susținută, identificând cu exactitate ariile unde elevul trebuie să mai lucreze pentru a fi competitiv față de colegii săi de generație. Sistemul de Testare Brio este un produs științific conceput pe baza programei școlare din România, conceptualizat de o echipă de profesori și experți internaționali în testare și psihometrie.

Despre AVE (Asociația pentru Valori în Educație)

AVE este o organizație non-profit, al cărei principal obiectiv este acela de a aduce sistemul educațional din România în top 10 din Europa, până în 2035. AVE dorește să sprijine  transformarea  sistemului educațional din România într-unul care să promoveze respectul, onestitatea, spiritul de echipă și responsabilitatea.

Experiența acumulată de AVE în proiectele derulate anterior se regăsește acum într-un program unic prin care își propune să sprijine mai aplicat școlile. În cadrul Programului de Transformare a Școlilor din România, școala va fi sprijinită 360°, astfel încât fiecare copil să obțină progres vizibil în privința unor abilități cheie de viață, relevante pentru secolul XXI. Timp de 3 ani, AVE va acompania școala în procese accelerate, scalabile și personalizabile de transformare și învățare prin dezvoltare de competențe pentru elevi, profesori și directori; crearea de relații de sprijin și de colaborare și măsurarea continuă a progresului vizibil.

Puteți fi la curent cu acțiunile AVE urmărind paginile de LinkedInFacebook și Instagram.

Despre Apa Nova

Din 2000, Apa Nova, o companie Veolia, și-a asumat responsabilitatea gestionării resurselor de apă, tratarea și distribuția apei către consumatori, evacuarea apelor uzate și a apelor meteorice din Municipiul București. În cei peste 24 de ani, sistemul de alimentare cu apă și de canalizare a fost reabilitat, modernizat și dezvoltat conform celor mai bune practici industriale în domeniu, realizări care se traduc prin investiții de 693 milioane de euro până în prezent.

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Administrație locală

Cum se pot defini societatile cooperative de consum din Romania

Publicat

pe

Societatile cooperative de consum din Romania reprezinta o forma traditionala de organizare economica, bazata pe asocierea voluntara a membrilor pentru satisfacerea nevoilor comune de consum. In Romania, aceste structuri au o istorie indelungata, fiind prezente inca din secolul al XIX-lea si continuand sa existe si astazi, adaptate partial la economia de piata.

Definitia societatilor cooperative de consum

O societate cooperativa de consum poate fi definita ca o asociatie autonoma de persoane fizice care se unesc voluntar pentru a-si satisface in comun nevoile de consum, prin intermediul unei intreprinderi detinuta si controlata democratic de catre membri. Scopul principal nu este obtinerea profitului maxim, ci furnizarea de bunuri si servicii la preturi avantajoase pentru membri.

In esenta, cooperativa functioneaza pe principiul „un membru, un vot”, indiferent de capitalul investit, ceea ce o diferentiaza fundamental de societatile comerciale clasice.

Caracteristici principale

Societatile cooperative de consum din Romania au cateva trasaturi definitorii. In primul rand, acestea sunt organizatii voluntare si deschise, ceea ce inseamna ca orice persoana care indeplineste conditiile statutare poate deveni membru. In al doilea rand, ele sunt controlate democratic de catre membri, fiecare avand drept egal de vot in luarea deciziilor.

O alta caracteristica importanta este distribuirea echitabila a beneficiilor. Eventualele surplusuri financiare sunt reinvestite in cooperativa, distribuite membrilor proportional cu activitatea lor sau utilizate pentru dezvoltarea serviciilor oferite.

Rolul in economia Romaniei

In Romania, cooperativele de consum au avut un rol important in special in mediul rural, unde au asigurat accesul populatiei la bunuri de baza, produse alimentare si servicii esentiale. In perioada comunista, acestea au fost integrate in sistemul economic centralizat, pierzand partial caracterul lor autonom.

Dupa 1990, multe cooperative au trecut prin procese de reorganizare, privatizare sau declin, insa unele au reusit sa se adapteze noilor conditii de piata, continuand sa functioneze in domeniul comertului sau al serviciilor locale.

Avantaje si limite

Principalul avantaj al cooperativelor de consum consta in orientarea lor catre nevoile membrilor, nu catre profit. Acest lucru permite accesul la produse si servicii la costuri mai reduse si o mai mare stabilitate economica la nivel local.

Pe de alta parte, aceste structuri se confrunta cu dificultati legate de capitalizarea insuficienta, lipsa de modernizare si concurenta puternica din partea marilor lanturi comerciale.

Societatile cooperative de consum din Romania reprezinta o forma de economie asociativa cu radacini adanci in societate. Desi au pierdut din influenta in ultimele decenii, ele raman un model relevant de solidaritate economica si gestionare democratica a resurselor, cu potential de revitalizare in contextul economiei locale si al dezvoltarii durabile.

Citeste in continuare

Administrație locală

Top 5 zone premium din București pentru apartamente de lux: Herăstrău, Floreasca, Pipera și altele

Publicat

pe

De

Bucureștiul, capitala României, este un oraș cu o diversitate imobiliară deosebită, iar piața apartamentelor de lux nu face excepție. Atunci când vine vorba de achiziționarea unui apartament de lux, alegerea locației joacă un rol esențial. Orașul oferă mai multe zone exclusive care îmbină confortul urban cu liniștea, facilități premium și acces rapid la diverse puncte de interes.

  1. Herăstrău – Eleganță și confort în inima capitalei

Herăstrău este una dintre cele mai prestigioase și dorite zone din București. Aflată în sectorul 1, această locație oferă un mix perfect între viața urbană vibrantă și liniștea naturii, fiind situată lângă cel mai mare parc din oraș – Parcul Herăstrău (acum Parcul Regele Mihai I). Această zonă este preferată de cei care doresc să locuiască într-un cadru exclusivist, având totodată acces rapid la centrele de afaceri și atracțiile capitalei.

Apartamentele de lux din Herăstrău sunt printre cele mai scumpe din București și se remarcă prin facilități de top și vederi spectaculoase către lacul Herăstrău. Aici vei găsi imobile moderne, cu spații generoase și design deosebit, perfecte pentru cei care își doresc confort, eleganță și acces la zone de recreere deosebite. De asemenea, apropierea de ambasade, restaurante de lux și instituții culturale face dintr-un apartament Herastrau o locație ideală atât pentru rezidenți cât și pentru investitori.

  1. Floreasca – Liniște și rafinament într-o zonă vibrantă

Floreasca este o altă zonă de top din București, care combină viața urbană cu spațiile verzi și liniștea. Situată tot în sectorul 1, Floreasca a devenit în ultimii ani una dintre cele mai căutate locații pentru apartamentele de lux. Zona este cunoscută pentru arhitectura modernă și pentru apartamentele de lux, ce sunt dotate cu cele mai noi facilități. Aici, vei găsi atât blocuri de apartamente de lux, cât și case deosebite, unele dintre ele având grădini private sau terase.

Floreasca este renumită și pentru oferta sa de servicii premium, de la restaurante exclusiviste, la spitale de top și școli internaționale. Aproape de zona comercială și de afaceri a Bucureștiului, apartamente Floreasca oferă atât liniștea necesară unui trai de calitate, cât și acces rapid la toate facilitățile unui oraș cosmopolit.

Pe ApartamenteLux.ro, vei găsi o selecție impresionantă de apartamente de lux în Floreasca, majoritatea fiind construite în complexe rezidențiale noi, care oferă facilități precum piscine, spa, sală de fitness și servicii de securitate 24/7.

  1. Pipera – Un hub modern pentru viața de lux

Pipera, situată în partea de nord a Bucureștiului, este una dintre cele mai dinamice și populare zone pentru apartamentele de lux, mai ales datorită dezvoltărilor imobiliare recente și a prețurilor relativ mai accesibile comparativ cu alte zone premium ale orașului. De-a lungul anilor, Pipera a devenit un important centru de afaceri, cu numeroase birouri de corporații multinaționale, ceea ce a dus la creșterea cererii pentru apartamente de lux în această zonă.

Pipera apartamente sunt de obicei parte din ansambluri rezidențiale moderne, cu facilități de top, precum piscine, spa-uri, centre de fitness și parcuri interioare. În plus, Pipera beneficiază de o infrastructură excelentă, fiind conectată la alte zone importante ale capitalei prin rețele de transport bine dezvoltate, cum ar fi autostrada A3 și metroul.

Una dintre atracțiile importante ale zonei este și Pipera Lake, unde poți găsi apartamente de lux cu vederi superbe și acces rapid la lac. De asemenea, în apropiere se află și Shopping Mall Promenada, care oferă o gamă largă de magazine, restaurante și cinematografe.

  1. Dămăroaia – Tradiție și modernitate în zona de nord

Deși mai puțin cunoscută decât zonele menționate anterior, Dămăroaia devine treptat o locație de interes pentru cei care doresc să locuiască într-un cadru liniștit, dar totodată aproape de centrul orașului. Această zonă se află tot în sectorul 1 și este în plină dezvoltare, fiind un loc ideal pentru cei care vor să combine confortul locuinței cu accesibilitatea către facilități și locuri de muncă.

În Dămăroaia, vei găsi atât vile de lux, cât și apartamente moderne în ansambluri rezidențiale noi. Zona se remarcă prin liniștea pe care o oferă, dar și prin proximitatea față de centrele comerciale, restaurante și cafenele. Apartamentele din Dămăroaia sunt caracterizate prin designuri moderne, finisaje de calitate și facilități premium.

  1. Băneasa – Eleganță și spațiu în zona de nord a orașului

Băneasa este o altă zonă exclusivistă din București, situată în partea de nord a capitalei, care oferă locuințe de lux într-un cadru natural deosebit. Este cunoscută pentru villele de lux și complexele rezidențiale de înaltă clasă, care atrag atât expați, cât și români care doresc să se bucure de un trai liniștit și confortabil.

Zona este apreciată și datorită proximității față de Aeroportul Internațional Henri Coandă, dar și față de mallul Băneasa Shopping City, care oferă o gamă largă de magazine de lux, restaurante, dar și alte facilități de agrement. Apartamentele și vilele din Băneasa sunt, de obicei, foarte spațioase și sunt dotate cu cele mai moderne facilități.

Băneasa beneficiază, de asemenea, de o infrastructură bună și de o conexiune rapidă cu centrul orașului, dar și cu zona de afaceri din Pipera și cu alte cartiere din nordul Bucureștiului.

Bucureștiul oferă o gamă variată de zone premium, fiecare având caracteristici și avantaje unice, care le fac ideale pentru apartamentele de lux. Herăstrău, Floreasca, Pipera, Dămăroaia și Băneasa sunt doar câteva dintre cele mai căutate locații pentru cei care își doresc un trai exclusivist și confortabil. Fiecare dintre aceste zone îmbină facilități moderne, locații privilegiate și o atmosferă elegantă, oferind locuințe de lux pentru diverse tipuri de preferințe. Indiferent dacă îți dorești o vedere spectaculoasă asupra lacului, liniște în apropierea parcurilor sau acces rapid la centrele de afaceri, aceste zone din București îți vor oferi tot ce ai nevoie pentru un trai de lux.

Citeste in continuare

Administrație locală

INRO Business Summit 2025: România intră într-o nouă ligă economică alături de India, la un summit cu miză strategică globală

Publicat

pe

De

România face un pas decisiv spre consolidarea poziției sale economice internaționale, alături de unul dintre cei mai dinamici parteneri ai momentului: India. INRO Business Summit 2025, desfășurat în inima capitalei indiene, a depășit așteptările și a demonstrat că parteneriatul româno-indian nu mai este doar o oportunitate pe hârtie, ci o direcție strategică în plină construcție.

Organizat de The Union of Bilateral Chambers of Commerce from Romania in India, evenimentul s-a remarcat printr-un mix rar întâlnit în astfel de contexte: prezență instituțională de prim rang, participare solidă a mediului privat și un cadru clar orientat spre acțiune, nu formalități diplomatice.

Delegație de top din ambele țări

Summitul a fost deschis de doamna Shiva Munjal (președinte UBCCR), domnul Albu Alin Marius (vicepreședinte UBCCR), alături de Excelența Sa, doamna Sena Latif, Ambasadorul României în India – un sprijin constant al dialogului bilateral și al susținerii companiilor românești în regiune. Din partea Indiei, a participat Putta Mahesh Kumar, membru al Parlamentului, alături de Adarsh Shastri, influent lider în zona de tech și politici publice.

Un semnal clar privind seriozitatea și direcția summitului a fost dat de prezența domnului Costin Mandrea, CEO Coca-Cola INDIA, care a punctat, prin intervenția sa, interesul real al marilor companii pentru parteneriate comerciale sustenabile pe axa Europa–Asia.

Obiective clare, rezultate concrete

Timp de două zile, în cadrul Pullman Aerocity Hotel, summitul a oferit sesiuni de tip business matchmaking, mese rotunde tematice și întâlniri între companii și decidenți din guvernele celor două țări.

Fiecare componentă a evenimentului a avut un scop precis: să genereze proiecte bilaterale, investiții directe, acces la noi piețe și o rețea funcțională de cooperare economică.

Companii relevante, interes real

Printre companiile care au participat activ se numără:
Casa Timiș, Coca-Cola, Sergiana – Poiana Mărului, Cotnari, Agora Petfood, Paviresin, Mirdatod, SLMG Beverages, Cris-Tim Dairy, Boromir, VMDW, Speed Overseas Manpower Pvt. Ltd, Neophron, Ecoferm.

Prezența acestor branduri – din domenii precum FMCG, agrobusiness, food & beverage, export, resurse umane și producție – validează ideea că summitul nu a fost o simplă acțiune de imagine, ci o platformă activă de business cu potențial de scalare reală.

România–India: o punte comercială care prinde contur

India caută parteneri stabili în interiorul Uniunii Europene. România oferă exact ceea ce este necesar: acces la piața unică, o poziție strategică în Europa Centrală și expertiză industrială.

În oglindă, România are nevoie de piețe externe mari și dinamice, de costuri competitive și de parteneri tehnologici. India le oferă pe toate, iar acest summit a început să materializeze aceste avantaje în pași concreți.

INRO Business Summit 2025 nu este finalul, ci începutul unei direcții clare:
➡️ Parteneriate industriale
➡️ Investiții bidirecționale
➡️ Exporturi extinse și colaborări tehnologice

🔗 www.inrosummit.com

Citeste in continuare

Parteneri

Știri noi din Vâlcea

Uncategorized2 zile inainte

Confortul invizibil: cum influențează temperatura și calitatea aerului starea de bine

Vara aduce cu sine una dintre cele mai plăcute perioade ale anului: zile lungi, seri petrecute în aer liber și...

Social3 zile inainte

Ce se întâmplă când mergeți cu anvelope diferite pe aceeași punte?

Dacă s-a întâmplat să faceți o pană de cauciuc pe undeva și singura soluție a fost să înlocuiți anvelopa defectă...

Uncategorized4 zile inainte

Brother Romania acorda premiile „Life on Land” 2026

Bucuresti, 17 June 2026 – Brother Romania continua initiativa „Life on Land”, prin care sustine formarea noii generatii de specialisti in...

Afaceri4 zile inainte

SAINT-GOBAIN ROMÂNIA LANSEAZĂ EDIȚIA 2026 A  „SAINT-GOBAIN NATIONAL TROPHY”, COMPETIȚIE DEDICATĂ PROIECTELOR CARE DEFINESC VIITORUL CONSTRUCȚIILOR SUSTENABILE

Saint-Gobain România anunță lansarea înscrierilor pentru participarea la ediția 2026 a competiției „Saint-Gobain National Trophy” prin care sunt recunoscute cele...

despre stiri AI despre stiri AI
Uncategorized4 zile inainte

AI-ul nu mai e despre tehnologie. E despre cine ține pasul

Acum doi ani, conversația despre inteligența artificială se purta în cercuri tehnice. Astăzi se duce la masa de Crăciun, la...

Spring superblog Spring superblog
Uncategorized4 zile inainte

Zeci de bloggeri au transformat briefurile brandurilor în povești creative la Spring Superblog

Cea de-a 32-a ediție a celei mai longevive competiții de blogging din România, SuperBlog, s-a încheiat după două luni de...

upa safety securty inchirieri echipamente de birou upa safety securty inchirieri echipamente de birou
Social4 zile inainte

Externalizarea flotei și a dotărilor de birou: tendința din companiile mari românești în 2026

Tot mai multe companii cu structuri operaționale complexe renunță la administrarea internă a flotei auto și a dotărilor de birou....

Uncategorized4 zile inainte

HONOR pregătește lansarea lui Watch 6: autonomie de până la 35 de zile

Design elegant inspirat de motorsport, 122 de moduri sportive și funcții avansate de monitorizare a sănătății, pentru un stil de...

Uncategorized5 zile inainte

ELKO Romania aduce in atentia pietei solutiile Getac pentru aplicatii de aparare si operatiuni critice

Bucuresti, 18 June 2026 – ELKO Romania, parte a ELKO Group, unul dintre principalii distribuitori de produse, solutii IT si electronice de...

Afaceri5 zile inainte

Divertiland Water Park se redeschide pe 18 iunie 2026 – Vara aceasta se poartă RETRO!

Divertiland Water Park, una dintre cele mai mari destinații de distracție și relaxare în aer liber din România, își redeschide...

Apartamente de lux Apartamente de lux
Socialo săptămână inainte

Apartamente de lux de închiriat în București: Ce caută clienții premium și companiile în 2026?

Piața imobiliară din București traversează o perioadă de maturizare accelerată, în care conceptul de „lux” nu mai reprezintă doar o...

Raluca Avram-Danifeld Raluca Avram-Danifeld
Socialo săptămână inainte

Techmark, compania condusă de Raluca Avram-Danifeld, mizează pe servicii integrate: de la site și social media la evenimente corporate

Felul în care companiile românești își gestionează comunicarea s-a schimbat vizibil în ultimii ani. Dacă în trecut un business lucra...

Uncategorizedo săptămână inainte

Migrarea între ecosisteme, pusă la încercare: Theo Rose trece de la Apple La HONOR

Noua colaborare dintre Theo Rose și HONOR aduce în prim-plan una dintre cele mai discutate provocări din industria smartphone: teama...

Socialo săptămână inainte

RePatriot recomandă includerea diasporei în strategiile locale, județene și regionale de dezvoltare și extinderea „Zilelor Diasporei” la nivel național

În urmă cu 10 ani, comunitatea RePatriot lansa o idee simplă, dar cu impact profund: ca perioada din jurul zilei...

Uncategorizedo săptămână inainte

CSALB: Recomandăm consumatorilor să ia decizii informate și raționale în contextul dezbaterilor publice privind indicele ROBOR

11 iunie, București. Comunicatul recent al Consiliului Concurenței, referitor la amendarea unui număr de 10 bănci care participă la stabilirea...

Uncategorized2 săptămâni inainte

HONOR Magic V6 primește premii internaționale înainte de lansarea în România

Designul și inovațiile tehnologice sunt deja apreciate la nivel global București, 10 iunie 2026 – Înainte de lansarea în România, HONOR Magic...

Știrile Săptămânii