România s-a evidențiat în ultimii ani prin distrugerea de vieți omenești în împrejurări pe care nici un om matur nu le poate socoti simple accidente. Afirmații din presa internațională, mai recent din„La Stampa”, cum că este vorba de „una dintre cele mai sărace țări ale Europei”, nu explică mare lucru.

Din nefericire, țara noastră se află acum, desigur, pe o direcție nefastă, a degradării. Cauza nu este, totuși, sărăcia, căci premise pentru ceva diferit nu lipsesc. România a fost adusă, însă, la coada Europei și stă acolo. Explicația distrugerilor, care sunt astăzi de multe feluri, este în altă parte. Să considerăm exact faptele.

În urmă cu șase ani, „președintele” de azi căuta un slogan care să-i slujească preocupările. A găsit tragedia de la „Colectiv” și a clamat pe loc, cu obtuzitate: „corupția ucide”. Aparent fără replică, căci nimeni nu aplaudă corupția, chiar dacă în România actuală acuză cel mai vârtos corupția tocmai cei care o practică, iar aceasta poate avea efecte tragice.

Numai că evenimentele ulterioare au confirmat altceva. Pe de o parte, nu corupția a dus la acel asasinat într-un club privat de distracții. După datele pirotehnicienilor, cineva a pus focul și a nimicit viețile a zeci de tineri. Evident, „președintele” nu s-a ostenit să meargă în profunzimea cazului – iar procurorii, apoi și judecătorii se tem din nou în România să nu-i jeneze cumva pe cei care îi numesc. În treacăt fie spus, tragedia de atunci trebuia lămurită fără rest de către cel care se dădea „șef al statului”. Ca și crimele ce țin de oribilul comerț cu ființe umane din acești ani!

Pe de altă parte, s-a profitat de crima de la „Colectiv” pentru a aduce la putere, în loc de legitimul „guvern al țării”, insipidul „guvern al meu”. Aici a fost încheierea! A fost oare și miza?

Astăzi, suntem după tragedia de la Piatra Neamț, în care oamenii au murit ca urmare a unei defecțiuni electrice la secția de terapie intensivă pentru cei infectați cu covid 19. Va fi, probabil, o anchetă procuraturii, dar același „președinte” s-a grăbit cu sloganuri pentru idioți: „răspunderea este a celor care au guvernat!”. Din nou, nu contează că cel care cere voturi unei comunități răspunde oriunde în lume de ceea ce se petrece cu aceasta – nu contează adevărul. Nu contează nici faptul că în municipiul Sibiu, în care a fost primar mulți ani, nu este altceva decât la Piatra Neamț, că tragedii gen „Colectiv” sau „Piatra Neamț” sunt posibile, cum ne spun cunoscătorii, aproape oriunde în România de azi.

Probabil că și după tragedia de la Piatra Neamț procuratura se va pune în mișcare. Fiind mică răspunderea decidenților de la noi pentru propriile fapte, iar instituțiile de forță fiind cu ochiul la ce vor „șefii” și nu la adevăr, sunt puține speranțe că se va merge până la capăt.

Ca cetățeni, nu avem însă nici un motiv să înghițim falsuri evidente, care distrug și ce mai este. Mai ales că acest capăt al distrugerilor ce au loc pe scară largă în România ultimilor ani este tot mai evident. Poate că nu se stabilește juridic de fiecare dată, căci în drept contează un anumit adevăr – „adevărul juridic”, iar acesta, în „justiția” controlată din România actuală, este frecvent opus adevărului pur și simplu. Dar, măcar din punct de vedere politic și moral, capătul este sigur.

Capătul este la cel care se pretinde, fie și împotriva Constituției, „șeful statului”, formulă favorită a celor care, înțelegând puțin, se reped la Mussolini! Argumentele abundă – totul este să rămâi lucid, spre a le vedea.

De pildă, „președintele” a lansat clișeul că „nu s-a făcut nimic în treizeci de ani”. Și acum perorează iresponsabil, de câte ori își pune promterul în față, despre vina altora. Numai că, dacă „nu s-a făcut nimic”, el ar trebui să dea seama primul, căci funcționează ca decident în administrația publică de cel puțin douăzeci de ani. De șase ani, ca „șef al statului”, comite abuzuri, împiedică și cultivă evidente aiureli. La orice cântărire obiectivă, „președintele” este mai mult decât oricine din politica de azi la originea „nimicului” său.

În plus, pe orice a pus mâna „președintele”, s-a stricat. Ce s-a ales din „proiectul de țară”, de „România educată”, de „România normală”? Dacă începe să se exprime liber, îți dai repede seama că nu știe despre ce este vorba. Contra promisiunii „lucrului bine făcut”, a modificat justiția spre a face loc malversațiunilor sale și apoi declară că este în regulă. Acum vedem că „ministrul său al justiției” are în parlament o lege care reintroduce noua Securitate în anchetele penale! „Președintele” a uneltit până și-a adus al doilea „guvern al meu”, iar acum nu este în stare să plătească pensii și salarii conform legilor, pe care, de altfel, le-a semnat. A distrus opțiuni raționale în orice democrație din Europa actuală – folosirea consumului intern ca motor al creșterii economice, luarea în regie a resurselor naționale, eliminarea „statului paralel”, scoaterea justiției de sub controlul unor persoane. Pe acestea le-a înlocuit cu interese ciocoiești ale unor inși care, la fel de diletanți, vor destrăma și ce mai funcționează în această țară. Uniunea Europeană o înțelege ca pe un târg de lemne, iar politica externă a transformat-o în excursii, după ce se închipuie că relațiile între patru ochi – care adesea sunt fabulații – ar stabili conduita unor țări, că geografia te face merituos, că poți cumpăra orice, că se poate trăi din oportunism. Nimeni nu procedează atât de rudimentar, încât nu-i de mirare că s-a ajuns la coada Europei.

În ultimele săptămâni, tragedia de la „Colectiv” se repetă în România în fiecare zi. Mai nou, se și depășește. Cineva pune chibritul prin ceea ce face, prin ceea ce împiedică și prin ceea nu se pricepe să facă.

La drept vorbind, cum am mai insistat, România putea fi ferită în mult mai mare măsură de pandemie din două motive: nu este sugativă turistică și nu este în centrul schimburilor comerciale mondiale (vezi A. Marga, Lecțiile pandemiei, Tribuna, Cluj-Napoca, 2020). Ea este acum infectată procentual mai mult decât țările comparabile, iar decesele, raportate la efectivul populației, o fac campioană.

După ce, cu suficiență, „președintele” a comparat România cu Spania, Italia, Franța, mai nou o compară cu Germania. De ce nu o compară cu ceea ce este comparabil: Ungaria, Polonia, Bulgaria, Danemarca, Grecia? După ce a decretat emfatic „starea de urgență” (de „demență”, cum bine s-a spus!), apoi alte „stări” fără noimă, spre a salva un guvern de neisprăviți, el induce, cu fiecare pas, greșeli ce costă vieți. A adus la început în țară un milion și jumătate de oameni fără control sanitar serios, fiind „votanții noștri”, cum spunea posesiv un vice de-al său. Apoi a impus rezolvările sale nepricepute, lăsând însă răspunderea în seama altora.

În definitiv, tragedia de la Piatra Neamț a fost în baza deciziilor „președintelui”. Vinovații sunt printre cei care îi țin isonul. Se confirmă din nou că un „șef de stat” veleitar își asociază partea sumar calificată a societății. Nici o personalitate efectivă nu este în siajul său, într-o țară în care mai sunt, har Domnului, oameni care se pricep la treburile publice.

Nici acum, după atâtea luni, decidenții din România nu au stabilit cu acuratețe unde și cum se răspândește coronavirusul-19. Nu a existat vreo dezbatere deschisă cu specialiștii și nici o dezbatere publică pe temă. O mână de impostori și semidocți iau măsuri copiind pe apucate ce se face pe la alții și aruncând vina prostește, cum spun propagandiști de mucava ai „președintelui”, pe „pandemia mondială”!

Record de stupiditate, mai nou de vină sunt – după săli de clasă, biserici, biblioteci, restaurante, azi mâine mersul pe jos și respirația etc. – bieții producători agricoli. Nu numai că li s-au distrus și acele unități de preluare a produselor muncii lor, pe care un destoinic ministru al agriculturii le-a creat cu ceva timp în urmă, dar sunt scoși din piețe în aer liber, ca și cum așa se oprește virusul.

La rând vine, desigur, educația. Cum se întrevede, dacă se aplică inepțiile „președintelui”, România ajunge nu numai la una dintre cele mai dureroase discriminări sociale prin educație din istoria ei modernă, dar și la o prăbușire fără precedent. Sub bagheta amatorismului „prezidențial” se amplifică fenomenul original al „fugii de învățământul din România” al elevilor și studenților indigeni.

După încă șase ani pierduți, România actuală se trezește multiplă campioană. Ea a devenit campioană la emigrare în condiții de pace; nu o întrece nici o țară de pe glob. Ea este campioană europeană la necitit; consumul de carte pe cap de locuitor este aici cel mai mic. Ea devine campioană la împrumuturi financiare externe; se mănâncă deja masiv din farfuriile noilor generații. Ea este campioană la distrugerea pluralismului – aici fiind locul în care „președintele” cere dispariția „definitivă” a unor partide care au contribuit la democratizarea României, atâta câtă este.

În curând, România devine campioană și la desfigurarea a ceea ce înseamnă „alegeri”. „Președintele” le vrea în orice condiții, fie și împotriva legilor, cu o pricepere a ceea ce înseamnă alegeri democratice comparabilă, pe cât grăiește, cu cea a unui milițian șef.

Nu lipsesc indiciile. La alegerile europarlamentare din 2019, cum spune presa timpului, nu s-a discutat nimic, dar s-a diabolizat, ca și cum din faptul că-ți pictezi rivalul ca răul însuși ar rezulta că tu ești bun. La referendum, „președintele” nu a fost capabil să lămurească propria întrebare. „Alegerile prezidențiale” s-au ținut după trierea din timp a candidaților, cu justiția controlată și noua Securitate, ca nu cumva să fie vreun contracandidat atrăgător. Și, desigur, după fuga „președintelui” de orice dezbatere publică, care a uimit aceeași presă internațională! „Alegerile locale” din 2020 au fost cu plimbatul sacilor de voturi, cu mișcarea flotanților și cu nelipsita numărare securistă a voturilor.

Democrația presupune alegeri, dar alegerile, știe oricine cu capul la purtător, nu se reduc la mecanica votului. Democrația presupune alegeri, dar nu doar printre formațiuni consacrate, ci lăsând loc înnoirii. Se pot da și alte exemple care atestă că decidenții României actuale nu știu ce înseamnă alegerile!

De fapt, la ce bun alegeri făcute de mântuială? Îi este frică cuiva de un parlament care ar fi capabil să se opună aberațiilor? Îi este frică de o justiție scăpată de sub controlul unor inși? Se vrea cumva al treilea mandat? Atât de scurtă este mintea încât nu-ți dai seama că ceea ce este construit pe minciună nu rezolvă ceva și nu rezistă?

Cu „justiția” controlată s-a reușit trimiterea în închisoare a liderului rival – într-o cauză pentru care în orice țară europeană se dădea o cu totul altă soluție judecătorească. Apoi, s-au rupt continuu, securistic (cum altfel?), bucăți din partidele rivale. S-a măsluit din timp și pe parcurs fiecare scrutin. Acum, în 2020, cu distrugerile lui variate, nu altul decât un incompetent „guvern al meu” este în funcțiune, tot în locul „guvernului țării”. Nu ar fi cazul ca cineva să răspundă?

Un fapt este sigur. Nici ca structură socială a României, nici ca valoare a exponenților, nici ca program, „liberalii”, așa cum sunt astăzi, nu au cum câștiga alegerile de doi lei la care forțează acum. Iar dacă câștigă, atunci totul trimite în altă parte, la cele mai sinistre scenarii. Nu pentru malversațiuni au luptat oamenii de bună calitate și credință în 1989 și după aceea!

Au fost destui responsabili în lume care nu au avut la început experiența rolurilor publice, dar care au învățat. La noi, cu decidenții de astăzi, lucrurile se petrec altfel. Aici, Schiller are nemijlocit dreptate – cu proști nici Dumnezeu nu reușește. Și ca simplu creștin, dar și ca cetățean, vâzând spectacolul grotesc de pe scenă, oricine se poate întreba: de ce ne filmăm la biserică când actele noastre sunt necreștine?

O persoană sau alta nu trebuie niciodată învinuită pentru ceea ce ține de instituții sau populații întregi. Dar nici nu se poate exonera de răspundere cineva care se dă „șef al statului” și se petrec distrugeri ca cele câteva menționate. Celui care își asumă o asemenea funcție și mai și abuzează de ea, îi revine, cel dintâi, răspunderea a ceea ce se petrece.

Poate că România a fost adusă, între timp, în situația în care nu poate trage acum la răspundere un „președinte”. Dar, politic și moral, acesta este răspunzător, cu siguranță. Căci, din păcate, cu el începe seria celor care distrug în România actuală. Peste toate, nu justiția controlată este, totuși, măsura justiției.

Firește, un om poate avea ghinion. Numai că dacă nu ai făcut nimic douăzeci de ani, nu mai poate fi vorba de ghinion. Un om poate să fie lipsit de cultură. Într-adevăr, nimeni pe lume nu le stăpânește pe toate. Dar dacă rămâi obtuz, se discută altfel. Un om poate ezita. Dar dacă recurge la falsuri și abuzuri, dovedește altceva.

Posibilitatea de a cugeta este egal împărțită printre oameni – spunea Descartes. Nu discutăm înzestrarea oamenilor, aici fiind vorba de ceva mult mai simplu. Este vorba de prostie, iar prostia nu ține de înzestrare, cât de folosirea minții, câtă i s-a dat fiecăruia. Prostie înseamnă acea folosire josnică a minții ce irosește alternativele mai bune. Iar atunci când ai cerut voturi unei comunități, este vorba de irosirea alternativelor mai bune în interesul public.

Prostia care distruge se vede în aproape fiecare acțiune a „președintelui”. Cine te pune ca în anii în care în România trebuiau continuate, cu noi reforme, democratizarea și rafinarea organizărilor, pe baza libertăților și drepturilor cetățenilor, să cultivi cotitura spre degradare? Cine te pune să reiei mijloacele demult compromise ale anilor treizeci: „strada ca sursă de drept”, „politica drept distincție amic-inamic”, „scoaterea din țară a social-democrației”, „contestarea oricărei realizări a altora”? Cine te pune ca, în locul democrației, să instalezi cel mai securist stat și să ajungi, bineînțeles, la realizări zero? Cine te pune ca, în locul dezbaterii publice și al meritocrației, să recurgi la servilismul unora dintre cei mai slabi? Cine te pune să duci lucrurile exact acolo unde le observa îndurerat în țara sa, în 1945, Thomas Mann: „cei mai de jos, ultimi și inferiori, din punct de vedere uman, au urcat peste ceilalți și au determinat fața țării” (Deutsche Hörer! Radiosendungen nach Deutschland aus den Jahren 1940-1945, Fischer, Frankfurt am Main, 2004, p.149). Cine te pune să ignori, cum spunea același celebru romancier, că puterea nu este totul, nu este nici măcar lucrul principal, iar demnitatea nu este chestiune de putere?

Peștele se strică de la cap – spune o maximă cunoscută. Dacă este ca România să-și revină din degradare, atunci trebuie schimbat iarăși mult, luând lucrurile de la capătul lor. Începutul ar fi ca „președintele” să lase oameni pricepuți și devotați interesului public să decidă. Altfel, cu nepregătirea și abuzurile existente, România va avea legitim nevoie, cum sugera un publicist redutabil, de o vastă mișcare, parlamentară și extraparlamentară, pentru a mai salva ce se poate.

Andrei Marga

In prezentul articol ne vom referi strict la judecătoarea Zamfirescu Anca Corina si la zidul de protecție creat in jurul „elitelor” de la DNA ST. Ploiești ce actioneaza ca un grup de crimă organizată.

În mai multe articole anterioare v-am prezentat încrengăturile/legăturile dintre anumiți judecători din cadrul Tribunalului Prahova, și nu numai, cu foștii procurori Negulescu Mircea, zis Portocală, Onea Lucian, zis Lucică, ori alți  procurori, din cadrul Unității de Elită a DNA ST. Ploiești. Am prezentat modul în care aceștia au făcut și fac zid de protecție în jurul lor, acționând ca un grup de crimă organizată, totul în scopul de a încerca să le fie ușurată situația penală de SIIJ. Nu contează că au depus un jurământ, nu contează că ei trebuie să aplice legea în mod obiectiv și corect, nu contează că ditrug destine, vieți, familii, cariere, etc.

Ce contează insa?… Totul pentru niște procurori abuzivi, corupți, obedienți și fără scrupule.

Nu contează că la rândul lor săvârșesc fapte de natură penală.

În articolul din dat de 09.11.2020 am prezentat câteva dintre faptele concrete care vin în susținerea acelor „indicii rezonabile” din care rezulta sprijinirea „elitei”, având-o in prim plan pe judecătorea de la Tribunalul Prahova, Zamfirescu Anca Corina.

ELITA DNA-ST Ploiesti protejata de Judecatoarea Anca Corina ZAMFIRESCU

Despre aceasta există o întreagă „bibliografie” în mai multe articole de presă, care conturează caracterul, comportamentul, pro și extra profesional. Îi este cunoscută satisfacția de a da numai pedepse la ani grei de închisoare cu executare, totul numai pentru a fi pe placul unor cercuri de influență „subterane”.

Nu este cunoscut ca acest magistrat să pronunțe alte soluții decât „PUȘCĂRIE”.

Nu pledăm în favoarea infractorilor, nu pledăm pentru ca aceștia să fie lăsați în liberatate, dar în justiție există un singur adevăr și anume adevărul judiciar.

Acolo unde sunt probe DA, condamnă, dar acolo unde nu sunt?… De ce nu aplică în mod legal și obiectiv prevederile C.P și C.P.P în vigoare…?

În continuare ne propunem să rămânem veritabili AVERTIZORI DE INTEGRITATE în înțelesul legii 571/2004 și vă prezentăm încă o dovadă a legăturilor subterane între fosta „elită” DNA ST. Ploiești și Zamfirescu Anca Corina.

Nu cu mult timp în urmă, respectiv la data de 08.10.2020, Zamfirescu Anca Corina s-a pronunțat în dosarul 7700/105/2016, în cameră preliminară, pe Cereri și Excepții, dosar în care sunt cercetați Ispas Constantin – fost șef DGA Prahova, Saghel Emanuel – fost șef DIICOT Ploiești și Rădulescu Adrian – fost lucrător în cadrul DGA Prahova și fost adjunct al IPJ Prahova (a se vedea articolele din presa de casa a elitei ).

Dosarul a fost instrumentat de procurorii Onea Lucian Gabriel, fost sef DNA ST Ploiești și Răileanu Elena Cerasela cu contribuția ilegală a lui Negulescu Mircea, toți din cadrul DNA ST. Ploiești.

Judecătorea Zamfirescu Anca Corina a devenit judecător de „scaun”, în cameră Preliminară, după ce ceilalți doi judecători titulari, „printr-o pură întâmplare” au fost avansați.

În mod ,,aleaotoriu’’ cauza „a încăput” pe mâna vestitei Zamfirescu Anca Corina.

Camera Preliminară a durat la Tribunalul Prahova nu mai puțin de 3 ani și 10 luni. Nu-i așa, un reocord național? ( în C.P.P termenul fiind de maxim 30 de zile de la înregistrarea cauzei – ce-i drept, un  termen de recomandare).

Cert este că prin metodele și mijloacele împământenite în perioada 2014-2016 s-a reușit ca si acest dosar să ajungă „pe mâna” doamnei judecător Zamfirescu Anca Corina, fără o repartizare aleatorie, așa cum s-a procedat și în toate celelalte cauze, pe care vi le-am indicat în articolul anterior.

Interesant pentru cine vrea să audă și să vadă, pentru instituțiile competente, sunt următoarele: la data de 15.04.2016 Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova a înaintat către DNA ST Ploiești mai multe procese verbale de redare a unor convorbiri telefonice, obținute într-o cauză penală lucrată cu DGA – Servicul Județean Prahova (oare în dosarul 7700/105/2016 sunt lucrători de la această instituție?…).

Din conținutul notelor de redare înaintate  rezultă clar indicii rezonabile depsre faptul că judecătorea Zamfirescu Anca Corina, la acea dată șefa secției de urmărire penală a Judecătoriei Ploiești, ar fi primit mai multe bunuri de valoare de la un inculpat, totul pentru a interveni la judecătorul cauzei în scopul de a obține o sentință neprivativă de libertate, adică fără pușcărie (vă mai amintiți de alte implicări a acetei doamne în alte cauze? ) .

Datele obținute în mod legal de lucrătorii DGA SJ Prahova sub coordonarea procurorilor Tribunalului Prahova au fost puse, așa cum am arătat la dispoziția DNA ST Ploiești în scopul de a fi exploatate operativ, aceasta fiind și unitatea competentă, pe   de-o parte, iar pe de altă parte pentru a li se permite „elitelor” să desfășoare activități procedurale și legale în scopul de a se verifica veridicitatea indiciilor și respectiv de a se putea obține probe existând riscul vădit ca acestea să se perime.

În mod legal s-a creat posibilitatea desfășurarii unor activități operative, existand astfel de momente, conform competențelor. Dar ce să vedeți?…

Lucică al nostru nici gând. Înregistrează sesizarea ca o lucrarea diversă (nu ca o lucrare penală) și o repartizează subordonatei sale umile Răileanu Elena Cerasela.

Aceasta, ascultătoare, disciplinată lasă lucrarea   într-un sertar „la conservare” (oare din dispozitia cui?) până când la data de 08.11.2018 noua conducere a DNA ST Ploiești o înaintează spre competentă soluționare SIJ, unde de această dată este înregistrată ca o lucrare penală.

Corect, legal, dar ce facem cu operativitatea?, ce facem cu Lucică și Răileanu?, procurorii de caz în dosarul 150/P/2014 trimis în judecată la data de 24.12.2016, înregistrat la Tribunalul Prahova sub nr. 7700/105/2016, dosar îi ce privesc pe Ispas Constantin – fost șef DGA Prahova, Saghel Emanuel – fost șef DIICOT Ploiești și Rădulescu Adrian – fost lucrător în cadrul DGA Prahova și fost adjunct al IPJ Prahova și care în luna aprilie 2019 este preluat de, chiciți de către cine?- de judecătorea Zamfirescu Anca Corina.

Se mai pun întrebările „de ce?”, „cum?”. NU!

Datoriile se plătesc între prietenii cu aceleași preocupări și aceleași caractere. Mai contează soluția ulterioară? Nu.

Momentele operative au fost pierdute, eventualele probe probabil s-au perimat, corpurile delicte posibil au dispărut. Pentru cei cunoscători cu modalitatea de obținere și administre a probelor în astfel de cauze, este clar de ce nu au fost întreprinse acțiunile în acest sens așa cum se impunea (în mod operativ).

Cum putea „elita” să-și deranjeze protejata? Cum putea „elita” să nu valorifice în scopuri personale, eventual de șantaj, o astfel de oportunitate. Noi nu știm, dar nici nu putem exclude aceste posibilități, explicații.

Tot în calitatea amintită de avertizor de integritate, le aducem aminte persoanelor interesate despre pedepsele pronunțate de vestita judecătoare Zamfirescu Anca Corina în două dosare ce priveau printre alții, pe un fost director al Parcului Industrial Brazi. Ambele au fost intrumentate de elita DNA ST Ploiești și priveau fapte de până în anul 2012. Întâmplător sau nu, ambele dosare au ajuns în „mod aleatoriu” aleatoriu la același judecătore Zamfirescu Anca Corina.

În ambele dosare au fost pronunțate pentru „ghinionistul director” sentințe la ani grei de închisoare cu executare. Nu ne pronunțăm asupra probelor din niciuna dintre cauze, însă,  dacă în primul dosar a avut „ghinionul” ca la Curtea de Apel Ploiești să aibă un complet, ca cel de la fond, evident că a confirmat soluția din prima instanță, în cel      de-al doiela dosar, după o sentință de 5 ani de închisoare cu executare (pronunțata de Zamfirescu Anca Corina) a primit la Curtea de Apel Ploiești achitare pe motivul „fapta nu există”.

Deci se poate si există magistrați/judecători cinstiți, onești, cunoscători de carte și care nu pot fii influentati de interesele subterane ale unor grupuri de crima organiztă „calificată” și care pot corecta astfel de derapaje.

Nu am fi prezentat această „poveste”, dacă nu am fi cunoscut faptul că între Zamfirescu Anca Corina și „ghinionistul” director existau niște relații…Noi le cunoaștem…

Totuși ne permitem să o întrebăm pe doamna judecător:

– la câte mese a fost împreuna cu „ghinionistul” director;

– la câte revelioane au participat împreună?

–  de ce nu avut bunul simț să se abțină?

Noi îi putem răspunde, dar….

Răspunsul vi-l puteți da singuri (idem ca și în dosarul 7700/105/2016). Vom reveni. (Cristina T.).