Exclusiv
Polițiștii l-au dus pe Mircea Negulescu în CENTRUL DE REŢINERE ŞI ARESTARE PREVENTIVĂ de la Campina
FUMIGENE DE WEEKEND (149) Ce-i lipsește chelului. În loc să combată epidemiile și bolile transmisibile, OMS se va concentra, pe lângă combaterea tutunului, pe un nou domeniu de cercetare: ”infodemiologia”. Tedros, acuzat deschis de Mike Pompeo, șeful diplomației americane, că a fost cumpărat de guvernul Chinei, s-a uitat în globul de cristal și a avertizat încă de la declanşarea pandemiei asupra unei ”infodemii” care “ameninţă să copleşească oamenii cu o abundenţă de informaţii, dezinformare şi teorii ale conspiraţiei”. Infodemiologia îşi propune “să studieze cum să se gestioneze cel mai bine această ameninţare”, potrivit Agerpres STOP Pe înțelesul lui Grivei, OMS își trage Grup de comunicare strategică. Organizația a decis să-și facă un comitet de cercetare și combatere a “infodemiei”, adică a multitudinii și diversității informațiilor, pe cât de normale într-o democrație, pe atât de neconvenabile într-o dictatură de tipul “crede și nu cerceta” STOP Orice abatere de la linia oficială (deviaționism) echivalează cu dezinformarea, fiind “un pericol pentru sănătatea publică” (sic!). Prin urmare, cetățene, ia de bun doar ce ți se spune oficial, nu-ți pune întrebări, nu comenta, nu cere autopsii, nu apela la studii… Altfel, până la inchiziția pandemiei sau comandourile de pedeapsă mai e doar un pas STOP Surprize-surprize! Valentin Mircea, fost șef al corpului de control al lui Cioloș – cel care a instrumentat hărțuirea secretarilor de stat pentru că s-au întâlnit în cadru organizat și public cu reprezentanții industriei tutunului, promovând îngrădirea libertății individuale, dacă e vorba de fumat -, se ridică azi împotriva lui Arafat și a pericolului ideii că libertatea individuală ar putea fi subsumată siguranței sanitare. Într-un editorial din RL, el citează un sondaj potrivit căruia 72% dintre români consideră siguranța sanitară mai importantă decât democrația STOP Mario Vargas Llosa și alți intelectuali de limbă spaniolă se alătură scrisorii prin care 150 de gânditori denunță dictatura gândirii unice impuse de stânga radicală în SUA. “Aceștia cer stângii americane să abandoneze dogmatismul și extremismul ideologic care riscă să sufoce societatea” STOP ”Schimbul liber de informații și idei, elementul vital al unei societăți liberale, e tot mai restrâns zilnic…cenzura se răspândește larg în cultura noastră: o intoleranță a opiniilor opuse, tendința rușinii publice, ostracizarea (pe modelul tutunului – n.n.)…” arată semnatarii scrisorii inițiale STOP Cristi Grosu (Cursdeguvernare) despre dezintegrarea libertății individuale prin “corectitudinea politică, devenită ritual obligatoriu, dogmă, religie: dacă Nazismul oficializase puritatea de rasă, Comunismul puritatea de clasă – așa numit acum ”Progresismul” oficializează puritatea ideologică”, notează el STOP De-a lungul anilor, în diverse perioade istorice, actele de identitate au inclus mențiuni despre rasă, sex, naționalitate, religie sau apartenență politică. De curând, în mai multe țări, “genul” a înlocuit sexul, pandemia tinde să ia locul religiei, iar #blacklifematters ideologiei. Cine nu crede în pandemie e conspiraționist, iar cine nu înghite BLM, rasist STOP Tot felul de “rasisme”. Am făcut mișto la începutul anilor ‘90, când Petre Roman, pe atunci Premier, a acceptat ca pe o concesie făcută lumii “civilizate”, schimbarea numelui etniei țigănești în “populație rromă”. Între timp, primul “r” a dispărut, iar românii, adică toți locuitorii țării numite România, indiferent de naționalitate, sunt considerați fără drept de apel “țiganii Europei”. Evident, “gipsy”, “zigeuner” sau “gitanes”, numele etniei în alte țări, a rămas la fel STOP Echipa Edmonton Eskimos își schimbă numele, considerându-l rasist. Termenul „eschimoși” e perceput ca jignitor de inuiți și a fost criticat de către unul din sponsori. Așa cum arătam în Fumigenele trecute, și Washington Redskins, adică “pieile roșii“, au pățit la fel STOP O nouă găselniță activistă e legarea “cestiunii” de trenduri. Mai nou, “Campaign for Tobacco-free Kids”, un program finanțat de Fundația Bloomberg, ca și 2035fărătutun de la noi, zice că hispanicii și afro-americanii ar fi mai expuși la Covid, fiind ținte predilecte ale industriei tutunului. Ce are sula cu Prefectura? Importantă e “legătura”. Prima minciună contează, cum zicea James Bond. Dacă mai asezonezi și cu niște cifre gen “jdămii”, ți-ai scos finațarea STOP Stat de drept? Continuă ancheta împotriva Premierului Justin Trudeau, după atribuirea unui contract de 900 de milioanele dolari canadieni unei organizații de caritate care i-a plătit apoi mama, fratele și soția pentru discursuri și participări la diverse evenimente cu un mizilic total de vreo 300 de mii STOP Tradiții pe ducă. Ambalajul tradițional de pălincă în pet de Coca-cola în pericol! CNBC anunță că producătorul Johnnie Walker va vinde faimoasa băutură în sticle „100% fără plastic”, pe bază de hârtie „fabricată integral din lemn tăiat sustenabil”. Pentru că Directiva plasticului de unică folosință vine tare din urmă, acesta urmând a fi taxat pentru susținerea planurilor europene de relansare, și alte companii vor folosi „sticle de hârtie”, pentru bere sau vin, de exemplu STOP Burger King adaugă lemongrass în dieta vacilor pentru a le reduce flatulența, preconizând o reducere a emisiilor de metan cu 33% și contribuind astfel la ameliorarea schimbărilor climatice STOP KFC vrea să facă aripioare 3D, cu ajutorul unei firme rusești de bioprinting. Lanțul de restaurante va „tipări” carnea, folosind celule de pui și material vegetal, „pentru a atinge gustul KFC” STOP Cică “mâncarea printată este mâncarea viitorului”, mai ecologică decât cea standard, printre beneficii numărându-se reducerea gazelor cu efect de seră și consumului de energie STOP Să fie la ei, acolo. Și la Greta. Care, deși n-a terminat Liceul din lipsă de timp, “știe precis, deși nu e sigură”, vorba lui Bibanu, că acordul semnat la Bruxelles după cinci zile și nopți de negociere nu e bun, că nu dă pentru schimbările climatice și pretențiile “stângii progresiste europene” decât 30% din cele 750 de miliarde STOP Ministra belgiană a Sănătății, criticată după ce a declarat că purtatul măștilor de protecție „nu are sens din punct de vedere medical”, a apărut în Parlament cu o mască imprimată cu propria față. De unde se vede că Michael Jackson chiar știa asta de acum 30 de ani, dar n-a spus (vezi foto) STOP O instanță tunisiană a condamnat o bloggeriță la închisoare și amendă pentru distribuirea unei glume despre coronavirus, scrisă ca și cum ar fi fost un vers din Coran, relatează Reuters. „Este incorect și injust…Asta demonstrează că nu există libertate aici”, a declarat ea, fiind învinuită de incitare la ură între religii și rase STOP Delir la max. Ivanka Trump, fiica Președintelui SUA, a fost acuzată de încălcarea eticii, după ce s-a pozat cu o conservă de fasole neagră. Și dacă ar fi fost fasole albă sau roșie, tot un drac. Pentru că tendința din ce în ce mai accentuată este să eliminăm culorile, sexele, religiile, libertățile și să devină totul generic (de la gen), neutru, căcăniu, neatractiv…Ca la tutun STOP Suntem în trend. “Peste 30% dintre copiii din România se nasc în afara căsătoriilor, sub media europeană de 42%”, potrivit Eurostat. Clasamentul e condus de Franța, cu șase din zece copii. Scria Cristi Grosu despre saltul de la parameci, care se înmulțește prin diviziune, la vertebrate și mamifere, unde al treilea rezultă din doi diferiți… STOP “Unul la Primărie, două la Școala de fete”…Marea Britanie, care a raportat deja peste 45.000 de morți, a anunţat că întrerupe publicarea zilnică a numărului decedaților de Covid, “din cauza suspiciunilor că bilanţurile anterioare ar putea fi exagerate”, informează Reuters. Modul de calcul e aiuristic, incluzând şi decesele unor pacienţi vindecaţi de coronavirus, care au murit ulterior “chiar şi de infarct sau călcaţi de autobuz după trei luni” STOP Cu OMS-ul nostru-n frunte, vom avea victorii multe. Cam așa e și pe plaiurile mioritice. Numărul “infectaților” de la Suceava a rămas același, deși era de fapt numărul total al testaților, greșeală pentru care șefa DSP a plătit cu funcția. Acum se raportează mia zilnică a infectaților testați și suta/sutele celor retestați STOP Tătaru zice că “am ajuns ciuma Europei” nerespectând regulile sanitare și instigând la nerespectarea lor. Crimă de uneltire contra ordinii sanitare, nu alta STOP Adriana Săftoiu, vicepreședintele Comisiei de Ancheta privind copii dispăruți, a scris că ar exista Direcții de Protecția Copilului care furnizează „marfă” pentru rețelele de prostituție sau cerșetorie. Dacă nu e cu fumat sau vapat, Ramonei Brad nu i se pare un subiect de interes. Ea continuă să posteze la greu tot felul de aberații gen introducerea prețului minim la țigări, ilegal în UE, sau filmulețe sinistre cu muribunzi, pentru care cerșește like-uri și bani de la sponsori STOP “Strănucioșii”. Un alt cuvânt nou, inventat de “experții în politici de sănătate”. Vlad Mixich arată că: ” ajungi mult mai greu la un 5% pozitivi atunci când testezi și febrilii/strănucioșii (sic!), dar și călătorii sănătoși sau alte persoane fără niciun simptom“ STOP De la nuntă cu dar, la nuntă cu amendă. Poliţiştii din Olt au amendat cu 125.000 organizatorii unei nunți cu 80 de participanți. Era o simplă nuntă de olteni, nu de diplomați STOP Răzbunarea lui Arafat prin proxi. Ministrul Economiei, Popescu, a declarat că restaurantele vor rămâne închise, ”atâta timp cât nu vedem o respectare a regulilor pe terase” STOP Preşedintele SUA, Donald Trump, a susţinut recent că purtarea unei măşti este un gest ”patriotic”. Bine că nu și “revoluționar”. Acest aspectat e rezervat pentru BLM STOP În perioada pandemiei tutunul a fost prohibit în Africa de Sud, iar fumătorii au plătit pentru viciu de le-a ieșit pe nas. Prețurile la negru au crescut cu peste 250% STOP Pachetele generice din Australia au primit confirmarea eșecului absolut. Institutul australian pentru sănătate și bunăstare a publicat Studiul național care măsoară din trei în trei ani performanța guvernului în domeniul politicilor de sănătate, inclusiv controlul tutunului. Înainte de adoptarea pachetelor generice, în 2011, numărul fumătorilor scădea constant cu 0,46% pe an. După acestă măsură radicală, rata s-a înjumătățit, iar piața neagră aproape s-a dublat, ajungând la peste 20% STOP Țara Galilor folosește Covidul ca pretext pentru a îngrădi și mai mult fumatul, vizate fiind terasele barurilor, cafenelelor și restaurantelor. O încercare similară a oengeurilor britanice a eșuat săptămâna trecută STOP Ce face Iohannis, desface Cioloș. Liderul Renew Europe anunță că Parlamentul european va încerca să modifice acordul de la sfârșitul săptămânii, condiționând eliberarea sumelor de, între altele, “statul de drept”. Statul cui? Al lui Kovesi din vremea lui? STOP Cică Premierul Orban ar fi dat ordin Poliției și DSP-urilor să-i strângă și să-i interneze pe miile de virusați scăpați prin ochiurile largi ale legilor găurite. Peste 3.600 de persoane infectate nu au mai fost reținute în spital după decizia CCR privind neconstituționalitatea internării forțate pentru 14 zile. Vestea proastă e că nici reținerea administrativă timp de două zile, cât prevede legea recent adoptată, nu pare a fi constituțională, maximum prevăzut de legea penală fiind de 24 de ore STOP Statul român plătește peste 168.000 de lei per pacient, pentru o săptămână de internare, relevă o notă de plată a Spitalului din Câmpina STOP Din preistoria pandemiei. Mai țineți minte polițistul plecat cu amanta în Israel, care a infectat vreo 30 de oameni la Spitalul Geronta? Parcă a fost ieri… Iar astăzi, Parchetul (!?) l-a declarat nevinovat STOP Doi medici de la Institutul Marius Nasta spun că trebuie să ne obișnuim să trăim cu coronavirusul, așa cum ne-am obișnuit să trăim cu gripa și că cel mai corect ar fi să spunem despre testații decedați că au murit în covârșitoare majoritate CU Covid, nu DE Covid. Un confrate mai tânăr, de la același institut – care a ales, ca și Arafat, să îmbrace cămașa morții, sacrificându-se în slujba binelui făcut cu forța – e, însă, radical, învinuindu-i pe nerecunoscătorii “imbecili” și “antisociali” STOP Elevii sunt plictisiți, obosiți, triști și mânioși de atâta stat acasă, conform unui studiu al organizației “Salvați copiii”, care arată că jumătate dintre ei nu au computer sau tabletă și nici acces la cursuri online. Curat mecanism de tâmpenie pandemia asta. Cu consecințe nebănuite, peste ani STOP “Cineva a mâncat un măr și așa ne-am născut. Cineva a mâncat un liliac și așa am murit. Așadar, mâncatul e problema, nu băutul” (HEXAVALENT)
Exclusiv
Compania Românească producătoare de profile PVC, Klass Coating System, prezentă la FENSTERBAU FRONTALE 2026
În perioada 24-27 martie 2026, orașul Nürnberg, Germania, a fost din nou punctul central al industriei internaționale a ferestrelor, ușilor și fațadelor, găzduind evenimentul de referință FENSTERBAU FRONTALE 2026. Printre participanții de marcă s-a numărat și Klass Coating System, o companie din Judeţul Vâlcea şi unul dintre cei mai importanți producători europeni de profile PVC pentru ferestre și uși termoizolante, prezent în cadrul Pavilionului României.
Recunoscut drept cel mai important târg internațional dedicat acestui sector, FENSTERBAU FRONTALE reunește lideri din industrie, specialiști și inovatori, oferind un cadru ideal pentru schimb de idei, descoperirea celor mai noi tehnologii și dezvoltarea de parteneriate strategice. Ediția din 2026 aduce în prim-plan inovațiile și soluțiile de ultimă generație care modelează viitorul industriei.
Participarea Klass Coating System la acest eveniment confirmă angajamentul companiei de a susține evoluția domeniului tâmplăriei termoizolante și de a contribui activ la dezvoltarea acestuia. Pe parcursul acestor zile, compania a prezentat direcțiile sale de dezvoltare, noutățile pregătite pentru acest an și viziunea orientată către performanță și sustenabilitate.
Primele zile ale evenimentului au fost marcate de un interes crescut din partea vizitatorilor, generând discuții aplicate și oportunități valoroase de colaborare. Reprezentanții Klass Coating System, prin Directorul General Gabriel Ene, remarcă deja calitatea interacțiunilor și deschiderea participanților către soluții inovatoare, conturând noi perspective de dezvoltare.
„Prima zi ne-a adus exact ceea ce contează: oameni interesați, discuții aplicate și perspective care deschid noi direcții”, au transmis reprezentanții companiei, subliniind importanța dialogului direct cu profesioniști din industrie.
Pe întreaga durată a evenimentului, standul Klass Coating System a fost un punct de întâlnire pentru specialiști interesați de sisteme moderne de profile PVC, capabile să ofere stabilitate, eficiență și performanță în proiecte diverse. Compania își reafirmă astfel poziția de partener de încredere pentru producătorii și dezvoltatorii din domeniu.
Participarea la FENSTERBAU FRONTALE 2026 consolidează prezența Klass Coating System pe piața internațională, dar și deschiderea continuă către dialoguri profesionale și colaborări durabile. Evenimentul reprezintă o oportunitate valoroasă de a întări relațiile existente și de a iniția noi parteneriate, într-un context global dinamic și competitiv.
Despre Klass Coating System
Klass Coating System este o companie românească din Judeţul Vâlcea, cu capital privat, specializată în producția de profile din PVC pentru ferestre și uși termoizolante. Înființată în anul 2007, compania produce și furnizează profile PVC pentru ferestre și uși, sisteme complete de tâmplărie PVC, accesorii și componente compatibile.
Un element definitoriu al companiei este procesul de înfoliere, prin care profilele sunt finisate cu folii decorative și de protecție (imitație lemn, culori moderne), oferind atât estetică, cât și rezistență în timp.
Exclusiv
Cadouri unice realizate prin tricouri personalizate pentru evenimente
Alegerea unui cadou memorabil pentru un pasionat de masini sau motociclete reprezinta adesea o provocare, deoarece universul tehnic este unul foarte specific, unde detaliile fac diferenta intre un obiect banal si unul cu adevarat pretuit. In comunitatea de tuning, unde mandria pentru propriul proiect este nemarginita, cele mai apreciate daruri sunt cele care recunosc efortul si pasiunea depusa in transformarea unui vehicul. In acest sens, oferirea unor tricouri personalizate cu elemente grafice care sa reprezinte exact masina sau motocicleta sarbatoritului reprezinta o solutie originala, capabila sa transmita un mesaj emotional puternic si sa ofere o utilitate practica imediata in garderoba oricarui entuziast auto moto.
Evenimentele importante din viata unui club auto, cum ar fi aniversarile, lansarile de noi proiecte sau intalnirile nationale, sunt momentele ideale pentru a introduce aceste piese vestimentare unice. Un tricou care poarta pe piept silueta unui motor legendar sau data unei victorii pe circuit devine rapid un obiect de colectie. Atunci cand se realizeaza tricouri personalizate pentru astfel de ocazii, calitatea designului trebuie sa fie impecabila, reproducand cu fidelitate liniile caroseriei sau detaliile tehnice ale jantelor si ale sistemului de evacuare. Aceasta atentie la acuratetea reprezentarii este ceea ce transforma o simpla haina intr-un simbol al apartenentei la o elita a cunoscatorilor de mecanica si estetica industriala.
Din punct de vedere logistic, oferirea unor astfel de cadouri la nivel de echipa sau grup de prieteni intareste coeziunea si creeaza o imagine unitara la expozitii sau pe pista de concurs. Imaginea unor mecanici si piloti imbracati in tricouri personalizate identice emana profesionalism si seriozitate, oferind incredere partenerilor si atragand atentia publicului vizitator. Materialul textil trebuie sa fie ales cu grija, optand pentru bumbac de calitate superioara care sa reziste la uzura specifica mediului de garaj, unde contactul cu uleiurile, praful si frecarea mecanica este inevitabil. Un cadou care arata bine si dupa zece spalari este o dovada de respect fata de cel care il primeste si fata de pasiunea sa.
In plus, versatilitatea oferita de tehnicile moderne de imprimare permite adaugarea unor elemente de umor sau a unor mesaje ironice specifice vietii de sofer sau biker. Tricourile care fac referire la noptile nedormite in garaj, la bugetele investite in piese de schimb sau la relatia speciala dintre om si masina sunt extrem de populare si apreciate pentru autenticitatea lor. Prin utilizarea de tricouri personalizate cu astfel de mesaje, se creeaza o atmosfera destinsa si prietenoasa, facilitand interactiunea intre participanti si transformand orice eveniment intr-o amintire placuta. Este un mod excelent de a celebra nu doar fiarele, ci si legaturile umane care se formeaza in jurul lor.
Pentru cei care doresc sa faca un cadou surpriza unui membru al familiei, procesul de creatie poate include chiar poze reale cu masina acestuia, transformate prin filtre grafice in ilustratii de tip pop-art sau schite tehnice. Aceasta abordare personala garanteaza faptul ca nu va mai exista un alt produs identic in lume, oferind posesorului satisfactia unicitatii absolute. Piata de tricouri personalizate ofera astazi instrumente digitale care permit previzualizarea rezultatului final, astfel incat cel care ofera cadoul sa fie sigur de impactul vizual pe care acesta il va avea asupra sarbatoritului in momentul deschiderii coletului.
Nu trebuie neglijat nici aspectul marketingului personal sau de brand. Pentru proprietarii de ateliere de tuning sau magazine de piese auto, oferirea acestor tricouri catre clientii fideli reprezinta o strategie de fidelizare extrem de eficienta. Un client care poarta tricouri personalizate cu logoul atelierului tau devine un ambasador mobil al serviciilor tale, promovand calitatea muncii tale oriunde merge. Este un schimb echitabil in care clientul primeste un produs vestimentar de stil, iar afacerea beneficiaza de o vizibilitate crescuta in cadrul comunitatii tinta, totul sub forma unui gest de apreciere reciproca.
In concluzie, tricoul personalizat ramane cadoul suprem in universul auto moto datorita capacitatii sale de a imbina pasiunea tehnica cu designul modern. Indiferent de ocazie, un astfel de produs reuseste sa surprinda esenta stilului de viata pe roti si sa ofere o bucurie autentica celui care il poarta. Prin investitia in materiale durabile si grafice de impact, te asiguri ca darul tau va ramane un element central in viata pasionatului, amintindu-i constant de momentele frumoase petrecute alaturi de masina sa si de prietenii care ii impartasesc viziunea.
Fiecare eveniment merita marcat printr-o piesa vestimentara care sa spuna o poveste. Alege sa oferi mai mult decat un obiect, alege sa oferi o identitate vizuala care sa celebreze adrenalina, libertatea si maiestria mecanica in cea mai accesibila si eleganta forma posibila.
Afaceri
Ghidul Dezvoltatorului Imobiliar 2026: Cum Reduci Costurile de Construcție cu 30% – 60% prin Importuri Directe din China, Fără Rabat la Calitate
Matematica din spatele șantierului tău
În 2026, piața imobiliară din România nu mai permite erori de bugetare. Cu costurile forței de muncă în creștere și normele nZEB (Near Zero Energy Building) tot mai stricte, marja de profit a unui dezvoltator se subțiază dacă se bazează exclusiv pe lanțurile de distribuție clasice din Europa.
Adevărul incomod? Multe dintre materialele „europene” pe care le cumperi la preț premium sunt, de fapt, produse în aceleași fabrici din Foshan sau Guangzhou, doar reambalate.
Acest articol explică, pas cu pas, cum poți „tăia” intermediarii și cum poți transforma achizițiile din China dintr-un risc într-un avantaj competitiv strategic pentru ansamblul tău rezidențial.
De ce China? (Și de ce acum?)
Nu vorbim despre a cumpăra „ieftin”, ci despre a cumpăra inteligent. China a trecut de la „fabrica lumii pentru produse ieftine” la lider tehnologic în producția industrială.
Pentru un dezvoltator imobiliar care construiește un bloc de 50+ apartamente, diferențele sunt matematice:
- Gresie și Faianță (Rectificată, Porțelanată): Economie de 30-45% față de distribuitorii locali.
- Uși de interior (MDF/WPC/Filomuro): Economie de 40%.
- Sanitare și Mobilier de baie: Economie de până la 50% pentru aceleași specificații tehnice.
Notă ChinaRomania: Secretul nu este prețul cel mai mic din catalog, ci raportul calitate/preț livrat în șantier.
Top 3 Mituri despre Importul din China (Demontate)
Mitul 1: „Calitatea este slabă”
Realitatea: China produce pe paliere de calitate. Dacă plătești preț de rebut, primești rebut. Dacă ceri standarde germane, fabricile chinezești au tehnologia să le livreze (deseori, chiar ele produc pentru brandurile germane).
- Soluția: Audit de fabrică și Controlul Calității (QC) înainte de încărcarea containerului.
Mitul 2: „Durează prea mult și blochez banii”
Realitatea: Un ciclu de import bine planificat durează 35-50 de zile (producție + transport maritim până în Constanța).
- Soluția: Planificarea achizițiilor în faza de „roșu” a construcției pentru a avea finisajele la timp. Cashflow-ul este gestionat prin plăți eșalonate (depozit vs. plată la livrare).
Mitul 3: „Nu au certificări CE”
Realitatea: Marii producători chinezi exportă global și dețin toate certificările necesare (CE, ISO, teste de rezistență la foc).
- Soluția: Verificarea documentației tehnice este pasul zero, înainte de orice negociere de preț.
Ce materiale merită să imporți? (Analiza Pareto)
Nu totul merită adus din China (de exemplu, cimentul sau cărămida nu sunt rentabile din cauza volumului/greutății). Concentrează-te pe finisaje și tehnologie:
- Finisaje High-End: Marmură compozită, parchet SPC, gresie de mari dimensiuni (slab tiles).
- Tâmplărie și Uși: Uși metalice antifoc certificate, uși de interior, fațade ventilate.
- Electrice & Smart Home: Sistemele de iluminat LED arhitectural și soluțiile smart home (întrerupătoare, videointerfoane) au marje uriașe la distribuitori.
- Sisteme HVAC: Pompe de căldură și ventiloconvectoare.
Procesul ChinaROmania: Cum eliminăm riscul
Majoritatea dezvoltatorilor evită importul direct din cauza birocrației și a fricii de „țeapă”. Aici intervine un integrator industrial. Iată cum transformăm haosul în procedură:
- Sourcing Tehnic: Nu căutăm pe Alibaba. Lucrăm direct cu fabrici verificate, pe baza fișei tehnice din proiectul tău.
- Negociere și Mostrare: Primești mostra în biroul tău din România pentru aprobare.
- Controlul Calității (QC): Inginerii noștri verifică marfa în China înainte de a fi urcată pe vas. Dacă 1% din gresie e spartă, nu pleacă din fabrică.
- Logistică Door-to-Site: Ne ocupăm de transport maritim, vămuire în Constanța și livrare directă în șantierul tău. Tu primești factura de la o firmă românească (Uzinex), simplificând contabilitatea.
Studiu de Caz: Ansamblu Rezidențial 100 Apartamente
Scenariu ipotetic bazat pe medii de piață 2025-2026.
- Buget Finisaje (Oferte locale): 500.000 €
- Buget Import Direct (prin ChinaRomania): 340.000 € (inclusiv transport și comision de management)
- Economie Netă: 160.000 €
- Impact: Această sumă se transformă direct în profit net sau poate fi reinvestită în amenajarea spațiilor verzi pentru a crește valoarea de vânzare a apartamentelor.
Concluzie: Ești gata să îți optimizezi marja?
Importul materialelor de construcții din China nu mai este un „pariu”, ci o necesitate de business pentru dezvoltatorii care vor să rămână competitivi. Diferența dintre un proiect profitabil și unul blocat stă adesea în managementul costurilor de achiziție.
ChinaRomania este partenerul tău tehnic care conectează șantierul tău din România cu puterea de producție a Chinei. Fără bariere lingvistice, fără riscuri vamale.
Hai cu noi în China
-
Afaceriacum 8 ani(P) Pinocchio și Veverița Zuby la Shopping City Râmnicu Vâlcea
-
Știri din județacum 8 aniGarniturile moto: componente esentiale pentru functionarea motorului unei motociclete
-
Socialacum 4 ani3 soluții pentru a scăpa de ROBOR
-
Exclusivacum 2 aniFostul șef al SERVICIULUI ARME, EXPLOZIVI ŞI SUBSTANŢE PERICULOASE (si fost sef al Serviciului Judeţean Anticorupţie Prahova) s-a pensionat și duce viață de „boier”/Efectul de domino sau o reacție în lanț – Ziarul Incisiv de Prahova
-
Afaceriacum 8 aniUn NOU magazin Annabella pe strada Maior V. Popescu din Ramnicu Valcea
-
Știri din județacum 6 ani
#Reset Plastic!
-
Exclusivacum 7 aniSOLICITĂM PUBLIC DR. KISS CSABA SĂ NU SE ASCUNDĂ ȘI SĂ RĂSPUNDĂ PERTINENT CERERII ADRESATE DE ZIARUL INCISIV DE PRAHOVA!
-
Exclusivacum 7 aniOPINIE/SRI, MJ, CSM, IJ si ICCJ – grup infracțional organizat

