Connect with us

Exclusiv

Gaini, iepuri, capre si cum a ajuns un fiu de sef de post politist judiciarist la DNA ST Ploiesti, “sifonul” procurorului “Portocala”

Publicat

pe

Preluare (Incisiv National)
Mărturisim, încă de la început, că – la Năvodari și, în general, în principalele localități de pe Malul Mării Negre, în domeniul afacerilor imobiliare – salașuieste și se mișcă inteligent o monstruoasă caracatiţă gigant a abuzurilor, falsurilor, înșelăciunilor și corupției. Nu facem comparația cu această moluscă pentru că “așa dă bine” în presă, animalul fiind exagerat invocat in şabloanele ziaristice din toate textele cu subiecte asemenatoare. Opțiunea noastră are o motivație foarte simplă. Nu are cum să nu te frapeze asemanarea cu ce se petrece la Năvodari, când vezi că animalul în cauză, deşi este o moluscă cu 8 braţe dotate cu sute de ventuze ce pot să simtă, dar să şi guste pradă, are şi un cioc asemănător cu cel al unui papagal, venin ca al unui şarpe şi limbă dotată cu o serie de dinţi. Mai mult, chiar dacă un exemplar ajunge să cântărească câteva zeci de kilograme, el va reuşi să se strecoare printr-o deschizătură de mărimea unei portocale.
La Piovra din Năvodari a făcut, ca toate suratele ei, multiple victime, care dintre ele necunoscătoare ale adevăratei situații din Năvodari, care credule/ naive și de a căror bunătate și dorința de a întreprinde ceva util, durabil și cinstit în oraș, au profitat imediat “rechinii imobiliari” locali (prietenii caracatiţei), fiind taxați ca proști și prejudiciați că atare de mahării MATEI NICOLAE, CHELARU FLORIN, DAMIAN ADRIAN și acoliții lor.
Ca în toate cacialmalele imobiliare care se respectă, avem și noi executori judecătorești (ADRIAN STOICA CONSTANTIN, BOGDAN IONICA), notari publici (LUCIA PARIS) operatori de Carte Funciară (ANDREEA STANCU, LUMINITA PUSCHIAZA) și judecători (ANGELICA NEACSU, DEHENEA CONSTANTIN) implicați în soluționarea interesată a multiplelor dosare civile care s-au născut dintr-o asociere decisă în 2015 și continuată până astăzi, cauza tergiversarilor fiind numeroasele conflicte generate de atitudinea de rea credință în raporturile juridice civile adoptată de partenerii / colaboratorii / asociații victimei inocente DINU ELENA.
Pe alocuri, faptele acestora îmbracă, fără dubii, un neaoș caracter penal.
Ne-am străduit anevoios să decriptăm cazul doamnei DINU ELENA din Năvodari, care a debutat în 2015 printr-o declarație de intenție, respectiv prin ceea ce părea un gentlemen’s agreement.
a. Din start ne-am lămurit total și definitiv cum stă treaba cu gentlemen’s agreement în Năvodari, în asocierile dintre d-na DINU ELENA, pe de o parte și: soții DAMIAN ADRIAN și ELENA, VASILICĂ OCTAV, DUMITRESCU MIHAIL, ROȘU MIHAI – BOGDAN, CINCU HIGEIA, pe de altă parte: la Caracoium (Karaköy) nu a ajuns nici noțiunea, nici practica de gentlemen’s agreement.
Acolo funcționează principii mai sofisticate și pragmatice în afacerile parteneriale, de genul: „Cum te prind, cum te ard.”
Lupi de mare, năvodărenii!!
b) Deoarece nu dorim să scriem și să publicăm un articol anost, arid, înghesuit în tiparele clasice ale unor astfel de materiale – care îmbracă, fără vrerea autorului, un caracter pur constatativ, tehnicist, tăind orice punte de empatie a cititorului cu persoana înșelată, nedreptățită și aflată în suferință – vom face o a două remarcă de debut.
Încrezătoare în existența unui mediu de afaceri sănătos, sperând în sinceritatea, buna credință și buna voință a unor concitadini, precum și în transparența și legalitatea organelor administrației publice locale (sic!), d-na. DINU ELENA din Năvodari, femeie, acum, la aproape 59 de ani, a decis în anul 2015 să înceapă o colaborare în afaceri cu DAMIAN ADRIAN, având ca obiect generic achiziționarea de terenuri de către dansa și construirea de către asociat/asociați, pe acestea, a unor imobile rezidențiale (case/vile), pe care, apoi, să le înstrăineze împreună, împărțind profitul (ca scop legal al oricărei întreprinderi efectuată în domeniul imobiliar).
Am analizat din punct de vedere juridic și am evaluat și coroborat din perspectiva factualitații și cronologiei lor, operațiunile derulate pe baza a aproximativ 100 de înscrisuri relevante, cu forță probatorie recunoscută de lege (sub semnătură privată, notariale, oficiale, emanate de la autorități, executori judecătorești etc.), toate emise / încheiate / eliberate în periada de la 02.03.2016 la 22.08.2019 (deci, o perioadă consistentă, de 3 ani și 5 luni).
c) O a treia concluzie generală, până la abordarea fondului problemei, este că – nici nu se putea altfel! – și în această speță am observat că, la negocieri, oamenii promit, fac compromisuri, plusează etc. și, într-un final, încheie o înțelegere pe care, de regulă, nu o respectă. Fiecare are în minte propria imagine asupra detaliilor. Fiecare are propria imagine a discuției, care de cele mai multe ori NU coincide cu cea a partenerului contractual. Într-un fel este normal, pentru că partenerii contractuali sunt, în realitate, persoane cu scopuri contrare care converg doar într-un singur punct, și anume că s-au ales unul pe altul să deruleze o operațiune și în felul acesta au reciproc pretenții de câștig/ profit.
d) Ceea ce iese cu pregnanță în evidență în cazul de față, este caracterul hrăpăreț al asociaților d-nei. DINU ELENA, abuzarea de buna-credință a acesteia. Cuvintele de ordine ale tuturor celor care, mai mult sau mai puțin au prejudiciat-o sever pe d-na. DINU ELENA, au fost tragerea pe sfoară, inducerea în eroare, amăgirea, minciuna, păcăleala, falsificarea.
Pe cale de consecință, va asigurăm că aserțiunile noastre se întemeiază pe documente strict conforme cu originalele lor.
S-au încheiat:
– 4 Contracte de asociere în participațiune între d-na. DINU ELENA și: a) VIACONSAVIS SRL a lui VASILICĂ OCTAV (02.03.2016); b) VIACONSAVIS SRL și CINCU HIGEIA (13.10.2016); c) VIACONSAVIS SRL și ROȘU MIHAI BOGDAN (25.08.2016); d) DAMIAN ADRIAN (08.02.2017).
– Prin Contractul de donație autentificat sub nr. 543/11.05.2016 la BNP Paris Lucia, DINU ELENA i-a donat lui VIACONSAVIS SRL și DUMITRESCU MIHAIL o suprafață indiviză de 100 mp din terenul proprietatea sa de 1081 mp din oraș.
– Culmea ingineriei juridice, pe data de 23.03.2017, DAMIAN ADRIAN a împrumutat-o pe DINU ELENA cu suma de 35.000 euro pentru ca amândoi să achiziționeze cota indiviză de ½ din dreptul de proprietate asupra terenului situat în Orașul Năvodari, Mamaia-Sat, sola 25, parcelă A116/1/1 și A166/1/2, Lot 50. Actul a primit fraudulos Incheierea nr. 9 de data certa la BNP Stoica Andrei, DINU ELENA habar neavand de aceasta.

Deci, creditoarea, trebuie să-i restituie integral 35.000 euro, și nu 17.500 cât era partea ei!!
– Prin Contractul de creditare societate nr. 6/03.10.2017 încheiat sub semnătură privată, d-na. DINU ELENA persistă în culanță și altruism și împrumută pe SC AQUA FORCE SRL a lui DAMIAN ADRIAN, cu suma de 90.000 lei, fără dobânda. Viramentul s-a făcut prin Ordin de Plata nr. 1/03.10.2017din Banca TRANSILVANIA în UNICREDIT BANK.
– D-na. DINU ELENA pare posedată și, pe 20.12.2018, îi mai împrumută pe soții DAMIAN ADRIAN și ELENA cu încă 33. 000 euro conform Contractului de Împrumut autentificat sub nr. 1609/20.12.2018 de BNP Paris Lucia.

Relațiile interumane între beligeranți se degradeaza, afacerile intra in impas total, desi păreau a se fi reconciliat prin CONVENȚIA DE DARE ÎN PLATA autentificată cu nr. 1610/20.12.2018 de BNP Paris Lucia. Actul are 3 file, este stufos, plin de cifre și situații juridice supuse concilierii, astfel că nu are niciun sens să îl prezentăm, ori să cităm din el.
Aparent era că, prin darea în plata, părțile și-au stins reciproc debitele.
Aiurea!

În 2019, DAMIAN ADRIAN pornește din nou ostilitățile cerând executarea silită a d-nei. DINU ELENA (ds. nr. 752/2019, la Biroul Executorului Judecătoresc Bogdan Ionică), Judecătoria Constanța incuviintand executarea silită prin Încheierea nr. 8263/31.05.2019, ds. nr. 1488/2012/2019. S-a întâmplat ceea ce noi am anticipat mai sus în legătură cu faptul că, pe dată de 23.03.2017, DAMIAN ADRIAN a împrumutat-o pe DINU ELENA cu suma de 35.000 euro pentru că amândoi să achiziționeze cota indiviză de ½ din dreptul de proprietate asupra terenului situat în Orașul Năvodari, Mamaia-Sat, sola 25, parcelă A116/1/1 și A166/1/2, Lot 50. Actul a primit fraudulos Încheierea nr. 9 de dată certă la BNP Stoica Andrei, DINU ELENA habar neavând de această. Judecătoria Constanța (ds. nr. 14885/212/2019, prin Încheierea nr. 826334/31.05.2019 încuviințează executarea silită împotriva debitoarei DINU ELENA.

Deci, creditoarea DINU trebuie să-i restituie integral 35.000 euro, și nu 17.500 cât era partea ei!! Acum, smenarul o execută silit și pentru partea cu care el, de drept și conform participatiunii, trebuia normal să contribuie.
La rândul sau, DINU ELENA începe executarea silită împotriva lui DAMIAN ADRIAN și DAMIAN ELENA, la BEJ Adrian-Stoica Constantin din Constanța, pentru suma de 33.000 euro, în baza titluluii executoriu reprezentat de Contractul de Împrumut autentificat sub nr. 1609/20.12.2018 de BNP Paris Lucia.Cererea i-a fost admisă de Judecătoria Constanța, ds. nr. 13012/2012/2019, prin Incheiereade executare silită nr. 7306/10.05.2019. În acest temei, prin Încheierea din 20.05.2019, BEJ Adrian-Stoica Constantin calculează în sarcina debitorilor DAMIAN cheltuieli de executare aferente în cuantum de 19.006,57 lei.
În perioada 05.06.2019 – 22.08.2019, între cele două părți și BEJ-urile angajate, se duce o lupta surdă, cronofagă, de satisfacere a creanțelor pretins a i se cuveni fiecăreia, de ajustare a debitelor pretins a fi datorate de fiecare (ds. de executare silită: nr. 37/2019, 41/2019, 42/2019, 43/2019, 45/2019, 223/2019, 752/2019 etc).

Din punctul nostru de vedere, fundamentat pe realitate și acte (înscrisuri), încercând să fim obiectivi pe principiul Audiatur et altera pars (pe care n-am putut să-l punem în practică, dar am reușit să-l suplinim prin analizarea inclusiv a materialelor celorlalte părți, altele decât DINU ELENA), tragem următoarele concluzii succinte:
– La începuturile asocierilor în participațiune, DINU ELENA și-a pus „la bătaie” propriul teren în valoare de 40.000 euro pe care s-au construit 3 case, contribuția acesteia fiind completată cu 35.000 euro bani personali pentru achiziția materialelor de construcție și 18.000 euro manoperă plătită muncitorilor;
– În perioada edificării celor 3 case, DINU ELENA a achitat, cu titlu de avans, 10.000 euro (din prețul total de 80.000 euro) pentru un teren pe care l-a achitat integral în perioada lunii mai 2015;
– În asociere/înțelegere cu DAMIAN ADRIAN, și pe acest teren a construit un Duplex compus din 2 imobile P + 1 și o casă alăturată acestui duplex;
– Din sumele rezultate din vânzarea celor trei case, a cumpărat un teren în Năvodari, pe care a construit două Duplexuri compuse din 4 imobile; prețul încasat pe acestea a fost de 110.000 euro, din care partea să de profit de 12.000 euro a înmânat-o lui DAMIAN ADRIAN „pentru rulaj”;
– A mai cumpărat, împreună cu DAMIAN ADRIAN, un alt teren situat în Mamaia-Sat, str. M 9, al cărui preț a fost de 71.000 euro preț achitat integral de către DINU ELENA, din contul sau personal bancar, înțelegerea fermă (nematerializata într-un înscris!), fiind că DAMIAN ADRIAN să-i plătească partea să de contribuție ½=35.500 euro. Ad probationem, d-na. DINU nu dispune de niciun act!
Această suma nu i-a fost restituită nici până la dată publicării acestui articol!
– Pe acest teren, în baza unuia dintre cele 4 Contract de asociere menționate la început, s-au construit 7 (șapte) vile P+1, contribuția d-nei. DINU fiind de cca. 200.000 euro, care i-a fost înmânată eșalonat, în tranșe inegale, lui DAMIAN ADRIAN pe măsură ce acesta avea nevoie de fonduri pentru edificarea și finalizarea imobilelor. Extrasele de cont succesive stau că dovadă a scoaterii banilor, etapizat, din contul bancar, de către d-na. DINU.
– Dupa finalizarea tranzactiilor privind cele 7 imobile, d-na. DINU ELENA a achizitionat, impreuna cu DAMIAN ADRIAN un teren situat in Mamaia Sat, str. Sora nr. 25 si,desi nu avea lichiditati, a devenit coproprietara prin compensarea cu DAMIAN ADRIAN a debitului pe care acesta il avea fata de DINU ELENA, deoarece si aceasta ii achitase o parte din pretul unui teren achizitionat de DAMIAN ADRIAN in Bucuresti
Cert este ca inainte de a intrerupe relatia cu DAMIAN ADRIAN, care a avut loc subsecvent incheierii CONVENȚIEI DE DARE ÎN PLATA autentificată cu nr. 1610/20.12.2018 de BNP Paris Lucia, am mai incheiat un Contract de asociere in participatiune cu SC VIACONSAVIS , Str. Teilor, nr.2,Bl.C2, administrator VASILICA OCTAV si DUMITRESCU MIHAIL, participarea sa constand in un teren in suprafata de 1100 mp, situat pe DN 7 Navodari (evaluat la 34.200 euro), pe care s-a construit un bloc de locuinte in regim de P+3+M, din care lui DIMA ELENA ii reveneau in proprietate:
– Etajul I compus din sase apartamente de cate doua camere ficare si o garsoniera la nivelul M.
Asociatul i-a impus sa dea gratuit doua apartamente si o garsoniera primarului CHELARU FLORIN (prin interpusi), iar in locul acestora partenerul sau de afaceri s-a angajat sa-i ofere doua apartamente intr-un bloc pe care acesta il construia in acel moment si nu era dat in folosinta.
NICIODATA ACESTE APARTAMENTE NU AU INTRAT IN POSESIA, CU ATAT MAI PUTIN PROPRIETATEA D-NEI. DIMA ELENA, CARE, EVIDENT, A FOST PREJUDICIATA SI CU CONTRAVALOAREA ACESTORA. Continuarea si concluziile in numarul viitor, cu precizarea ca cei de la DNA Structura Centrala au intrat pe firul acestor falsuri, in forta. (Gabriela Muntean)

Exclusiv

Ghid de dozare pentru spuma activa concentrata self service in functie de sezon

Publicat

pe

Dozarea spumei active nu este o valoare fixa scrisa pe eticheta. Este un echilibru intre temperatura, sezon, duritatea apei, nivelul de murdarie si timpul de actiune. Acelasi produs poate fi dozat la 15 ml vara si la 25 ml iarna fara sa fie supradozare. Acest ghid iti arata cum construiesti o matrice de dozare pentru tot anul si cum eviti greselile care iti consuma produs in plus sau iti lasa masinile incomplet curatate.

Cum influenteaza temperatura dozajul

Spuma activa reactioneaza mai incet la temperaturi scazute. La 5 grade Celsius, timpul de actiune se dubleaza fata de 25 grade. In practica, asta inseamna ca iarna nu trebuie sa cresti doza, ci timpul de contact. Multe instalatii moderne permit setarea timpului de aplicare in functie de sezon. Daca nu ai aceasta setare, antreneaza echipa sa lase spuma mai mult timp pe caroserie iarna. Cresterile de doza iarna sunt o greseala frecventa care iti consuma produs fara beneficii reale.

Cum influenteaza sezonul dozajul

Vara se confrunta cu praf, polen si insecte, care necesita o doza medie. Iarna se adauga sare, noroi si pelicula rutiera, care cer doza mai mare si timp mai lung de actiune. Primavara si toamna sunt sezoane de tranzitie, cu doza medie spre mare. O matrice simpla pe care o poti folosi: 15 ml primavara, 15 ml vara, 25 ml toamna, 30 ml iarna. Aceste valori sunt orientative si trebuie validate pe instalatia ta, dar iti dau un punct de pornire corect.

Nivelul de murdarie si dozajul

O masina cu praf urban se curata cu doza minima. O masina cu noroi dupa o ploaie cere doza dubla. O masina cu insecte moarte si grasime necesita doza maxima si spuma cu timp de actiune extins. Cea mai buna metoda este sa ai 2-3 trepte de dozaj presetate, pe care clientul sau echipa le poate alege in functie de starea masinii. Aceasta abordare reduce consumul si creste calitatea. MaxCars ofera consultanta pentru configurarea treptelor de dozaj pe instalatia ta.

Timpul de actiune versus dozajul

Multi operatori confunda timpul de actiune cu dozajul. O spuma aplicata 4 minute la doza mica face, in multe cazuri, mai mult decat o spuma aplicata 1 minut la doza dubla. Timpul permite chimiei sa actioneze, doza creste doar concentratia. Regula de baza: seteaza timpul de actiune in functie de sezon si murdarie, iar doza doar atunci cand timpul nu poate fi prelungit. Aceasta abordare reduce consumul cu 20-30% fara a compromite calitatea curatarii.

Riscurile supradozarii

Supradozarea lasa reziduuri pe caroserie, incarca instalatia cu spuma care nu a fost folosita, creste costul pe masina si produce mai multa clatire, deci mai mult timp. La o spalatorie cu 150 masini pe zi, o supradozare de 10 ml pe masina inseamna 1,5 litri in plus zilnic, adica 45 litri pe luna. La 25 lei pe litru, pierderea lunara este 1.125 lei. Acesti bani se pierd fara niciun beneficiu, doar din obisnuinta de a turna mai mult. Calibrarea lunara a dozatorului elimina acest risc.

Ce ofera MaxCars pentru dozaj corect

MaxCars importa din 2010 produsele FRA-BER Italia si are in catalog o spuma activa concentrata cu fise tehnice detaliate pe sezon. Aici gasesti spuma activa concentrata self service FRA-BER ULTRA FOAM in bidon de 25 kg, cu instructiuni clare de dozaj pentru fiecare sezon si fiecare nivel de murdarie. Consultantii te ajuta sa construiesti matricea de dozaj potrivita pentru instalatia ta, pe baza traficului si a conditiilor locale. Comenzile intre 11 si 39 bidoane au pret redus.

Riscurile subdozarii

Subdozarea este mai putin evidenta decat supradozarea, dar la fel de daunatoare. Masinile ies cu urme de murdarie, clientii reclama, iar unii revin pe periuta manuala. Niciun client nu intelege de ce o spalatorie cu aspect modern nu reuseste sa curete masina. Subdozarea vine de obicei din teama de a cheltui produs sau din neatentie la calibrare. Monitorizarea constanta a reclamatiilor si testarea periodica pe masini reale previn aceasta problema. La 150 masini pe zi, 5 reclamatii pe zi inseamna 150 pe luna si un risc major de pierdere a clientilor.

Cum construiesti matricea de dozare pentru tot anul

Fa un tabel cu 4 coloane (sezon) si 3 randuri (nivel murdarie: usor, mediu, greu). Completeaza doza in ml pentru fiecare combinatie pe baza testelor reale. Foloseste aceste valori in instalatie prin presetari sezoniere. Noteaza-le si pe un afis la indemana echipei. Recalibreaza matricea la fiecare 3 luni, in functie de sezonul care urmeaza si de feedback-ul din teren. O matrice precisa reduce costul pe masina cu 15-25% si creste calitatea constanta.

Cum ajustezi dozajul in functie de feedback-ul clientilor

Tine un tabel simplu cu reclamatii: data, tipul de murdarie reclamat, doza setata in acea zi, conditiile meteo. Dupa o luna vei vedea clar daca exista un tipar. Daca reclamatiile sunt mai multe cand doza a fost minima, trebuie sa maresti doza la murdaria respectiva. Daca nu sunt reclamatii, inseamna ca doza este potrivita. MaxCars ofera consultanta pentru interpretarea acestor date si ajustarea matricei, fara costuri ascunse, pe baza masuratorilor reale din spalatoria ta.

Citeste in continuare

Exclusiv

Tehnologia din radiologie trebuie să fie precisă, sigură și ușor de integrat

Publicat

pe

De

Când vine vorba de dotarea unui cabinet medical, alegerea aparaturii radiologice joacă un rol esențial. Nu este suficient ca echipamentele să fie performante, ele trebuie să se integreze armonios în fluxul de lucru existent și să aducă un plus de valoare actului medical. Gândește-te la cum fiecare componentă lucrează împreună pentru a oferi cel mai bun diagnostic.

Un aspect cheie este compatibilitatea. Nu vrei ca noua ta achiziție să devină o provocare în sine, ci o soluție eficientă. De aceea, procesul de integrare a noilor echipamente în infrastructura digitală existentă a cabinetului este vital. Acest lucru asigură că datele pacienților sunt gestionate eficient și în siguranță, fără întreruperi.

Integrarea aparaturii de radiologie în fluxurile digitale

Integrarea noii aparaturi radiologice într-un cabinet existent poate părea complexă, dar planificarea atentă simplifică mult procesul. Trebuie să te asiguri că noua ta gamă de aparatură pentru radiologie comunică eficient cu sistemele PACS și RIS deja implementate. Această compatibilitate tehnică previne blocajele și asigură un transfer fluid al imaginilor și informațiilor.

Echipamentele moderne sunt proiectate pentru a facilita această integrare, oferind interfețe standardizate. Verifică specificațiile tehnice, astfel încât să eviți surprizele neplăcute. O integrare bună înseamnă mai puțin timp pierdut și o eficiență operațională crescută pentru personalul tău.

Siguranța pacientului și a personalului

Siguranța este un pilon fundamental în radiologie. Atât pentru pacienți, cât și pentru personal, utilizarea aparaturii de radiologie necesită respectarea unor standarde stricte. Echipamentele trebuie să includă funcții avansate de reducere a dozei de radiații, fără a compromite calitatea imaginii. Acesta este un criteriu important în selecția oricărui echipament.

Gândește-te la protecțiile integrate, la ergonomia echipamentelor și la protocoalele de utilizare. Un aparat mamograf performant, de exemplu, este dotat cu tehnologii care minimizează disconfortul pacientului și expunerea la radiații. Instruirea personalului este, de asemenea, esențială pentru a asigura folosirea corectă și sigură a oricărei aparaturi radiologice.

Mentenanța și suportul tehnic pentru echipamentele radiologice

Odată ce ai investit în aparatură radiologică de ultimă generație, mentenanța și suportul tehnic devin aspecte cruciale. Acestea nu sunt doar costuri suplimentare, ci o parte integrantă a investiției tale. Un serviciu post-vânzare bun asigură că echipamentele funcționează la parametri optimi pe termen lung și că orice problemă este rezolvată rapid.

Contractele de mentenanță includ, de obicei, verificări periodice și actualizări software. Aceasta prelungește durata de viață a aparaturii radiologice și previne defecțiunile majore. Discută deschis cu furnizorul despre opțiunile de suport tehnic și disponibilitatea pieselor de schimb.

Alegerea corectă a aparaturii radiologice

Alegerea și implementarea corectă a aparaturii radiologice implică o analiză atentă a nevoilor cabinetului și a ofertelor disponibile. Nu te limita doar la preț sau la caracteristicile de bază. Vizualizează impactul pe termen lung asupra eficienței operaționale, siguranței pacienților și performanței diagnostice.

O decizie bine fundamentată nu doar că îți îmbunătățește capacitatea de diagnosticare, dar susține și reputația cabinetului tău. O aparatură radiologică modernă și fiabilă este o investiție în viitorul practicii tale medicale.

Citeste in continuare

Afaceri

UZINEX livrează prima centrală fotovoltaică mobilă din România către ARS INDUSTRIAL | Comunicat de presă

Publicat

pe

De

📰 Comunicat de presă

Soluția elimină autorizația de construcție pentru proiectele alimentate cu energie regenerabilă pe fonduri europene

Iași, România — 25 mai 2026 — UZINEX, integrator industrial cu sediul în județul Iași, anunță livrarea primei centrale fotovoltaice mobile din România către beneficiar, companie cu sediul în Ploiești, județul Prahova. Soluția — un container expandabil care se desfășoară pe aproximativ 60 de metri liniari de panouri fotovoltaice — alimentează un echipament 100% electric de subtraversări orizontale, eligibil pentru finanțări din fonduri europene.

O soluție pentru un decalaj structural al finanțărilor europene

Legislația actuală a Uniunii Europene impune ca echipamentele achiziționate din fonduri europene și prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) să fie 100% electrice, fără emisii directe. Această cerință a creat un decalaj operațional: echipamentele eligibile sunt frecvent destinate utilizării pe șantiere izolate, acolo unde rețeaua publică de energie electrică lipsește sau este insuficientă, iar soluțiile clasice de alimentare — generatoarele diesel — contravin chiar principiului pentru care s-au cheltuit banii europeni.

Centrala fotovoltaică fixă, ca alternativă, presupune un parcurs birocratic de minimum șase luni — autorizație de construcție, racord la rețea, aviz ANRE — și o instalare permanentă într-o singură locație, în contradicție cu specificul șantierelor mobile care se relochează de la un proiect la altul.

Centrala fotovoltaică mobilă livrată de UZINEX rezolvă simultan ambele probleme: este integrată într-un container transportabil, nu necesită autorizație de construcție și se redislocă împreună cu echipa client la fiecare nou șantier.

Configurația livrată către beneficiar

Modelul livrat reprezintă varianta compactă din gama UZINEX de centrale fotovoltaice mobile, dimensionată pentru alimentarea unui echipament electric de subtraversări orizontale și a sculelor auxiliare de șantier.

Specificații tehnice principale:

  • Panouri fotovoltaice instalate: 24 kW
  • Sistem de stocare: 52 kWh baterii LiFePO4
  • Invertor hibrid: 24 kW
  • Dimensiune container transport: 3 × 2,5 metri
  • Lungime panouri desfășurate: ~60 metri liniari
  • Conectică: priză 220 V monofazic, priză 380 V trifazic, priză încărcare auto electric
  • Climatizare: aer condiționat integrat pentru menținerea bateriilor la temperatură optimă
  • Mobilitate: roți tip off-road pentru deplasare pe teren accidentat

Configurația conectică a fost dimensionată conform cerințelor beneficiarului. La cerere, modelul poate fi extins cu prize suplimentare, sisteme de iluminat exterior, monitorizare la distanță și conectivitate GSM.

Gama completă: de la 3 metri la 12 metri lungime container

Modelul livrat către beneficiar reprezintă varianta de intrare a gamei UZINEX. Producătorul oferă centrale fotovoltaice mobile în configurații adaptate volumului de consum al fiecărui client, de la modelul compact până la containerul industrial 40 ft.

La capătul superior al gamei, containerul de 12 metri lungime poate găzdui până la 160 kW panouri fotovoltaice instalate și 620 kWh capacitate de stocare — o autonomie comparabilă cu o microcentrală fixă, fără constrângerile birocratice ale acesteia. Toate variantele sunt customizabile pe specificul fiecărui proiect.

Aplicații dincolo de șantierele civile

O centrală fotovoltaică mobilă este o soluție multi-funcțională. Aplicațiile identificate de UZINEX includ:

  • Șantiere de construcții civile și lucrări edilitare
  • Echipamente electrice alimentate pe fonduri europene și PNRR
  • Operațiuni militare și tabere temporare
  • Stații mobile de încărcare auto electric
  • Evenimente outdoor și festivaluri
  • Operațiuni de ajutor umanitar în zone fără infrastructură energetică

„Există un decalaj structural între cerințele actuale ale fondurilor europene — care impun echipamente 100% electrice — și capacitatea reală a infrastructurii de a livra energie acolo unde se desfășoară lucrările. Centrala fotovoltaică mobilă este răspunsul nostru concret la acest decalaj. Este o soluție românească, gândită pentru o problemă reală a pieței locale, livrată unui client român care a luat decizia corectă de a investi în echipamente eligibile pentru finanțările UE.”

Andrei-Sorin Baciu, co-fondator UZINEX

Pentru un studiu de caz tehnic complet, cu fotografii și detalii suplimentare despre implementarea la beneficiar, vezi:

🔗 Sursa originală — studiu de caz detaliat: www.uzinex.ro/studii-de-caz/centrala-fotovoltaica-mobila-ars-industrial

Despre UZINEX

UZINEX (SC GW LASER TECHNOLOGY SRL) este un integrator industrial român cu sediul în județul Iași, specializat în furnizarea de soluții turnkey pentru echipamente CNC, laser, energie regenerabilă, ambalare, reciclare, prelucrarea metalelor și utilaje grele. Compania oferă garanție de 60 de luni pe echipamente, suport tehnic sub 36 de ore și eligibilitate pentru finanțări din fonduri europene și PNRR. Mai multe informații la www.uzinex.ro.

Contact pentru presă:
Andrei-Sorin Baciu — Co-fondator UZINEX
📧 Email: contact@uzinex.ro
📞 Telefon: +40 785 377 577
🌐 Web: www.uzinex.ro
— S F Â R Ș I T C O M U N I C A T —
{ „@context”: „https://schema.org”, „@type”: „NewsArticle”, „articleSection”: „Press Release”, „genre”: „Press Release”, „headline”: „UZINEX livrează prima centrală fotovoltaică mobilă din România către ARS INDUSTRIAL”, „alternativeHeadline”: „Soluția elimină autorizația de construcție pentru proiectele alimentate cu energie regenerabilă pe fonduri europene”, „description”: „UZINEX (SC GW LASER TECHNOLOGY SRL) a livrat prima centrală fotovoltaică mobilă din România către SC ARS INDUSTRIAL SRL, companie din Ploiești. Soluția alimentează un echipament 100% electric de subtraversări orizontale.”, „datePublished”: „2026-05-25T10:00:00+03:00”, „dateModified”: „2026-05-25T10:00:00+03:00”, „inLanguage”: „ro-RO”, „isAccessibleForFree”: true, „url”: „https://www.uzinex.ro/studii-de-caz/centrala-fotovoltaica-mobila-ars-industrial”, „author”: {„@type”: „Organization”, „name”: „UZINEX”, „url”: „https://www.uzinex.ro”, „legalName”: „SC GW LASER TECHNOLOGY SRL”}, „publisher”: {„@type”: „Organization”, „name”: „UZINEX”, „legalName”: „SC GW LASER TECHNOLOGY SRL”, „url”: „https://www.uzinex.ro”, „logo”: {„@type”: „ImageObject”, „url”: „https://www.uzinex.ro/logo.png”}}, „about”: [{„@type”: „Thing”, „name”: „Centrală fotovoltaică mobilă”}, {„@type”: „Thing”, „name”: „Energie regenerabilă industrială”}, {„@type”: „Thing”, „name”: „Fonduri europene pentru echipamente electrice”}], „mentions”: [{„@type”: „Organization”, „name”: „SC ARS INDUSTRIAL SRL”, „address”: {„@type”: „PostalAddress”, „addressLocality”: „Ploiești”, „addressRegion”: „Prahova”, „addressCountry”: „RO”}}], „keywords”: „centrală fotovoltaică mobilă, energie regenerabilă, fonduri europene, panouri solare container, UZINEX, ARS INDUSTRIAL, subtraversări electrice, PNRR” }

Citeste in continuare

Parteneri

Știri noi din Vâlcea

Uncategorized2 zile inainte

Ce face dintr-o tabletă un instrument de studiu cu adevărat util?

Tabletele susțin procesul de învățare și organizarea activităților de zi cu zi, odată cu începutul noului an școlar și universitar...

Afaceri3 zile inainte

Cum a devenit TEILOR primul brand din România care a introdus bijuteriile cu diamante certificate GIA

Astăzi, când cumperi un inel cu diamant, primești adesea și un raport gemologic cu litere și cifre care descriu exact...

Uncategorized4 zile inainte

Viață fără portofel. Plăți direct de la încheietura mâinii

HONOR Watch 6 permite tranzacții contactless rapide și sigure, prin tehnologia NFC București, 09 septembrie 2026 –HONOR Watch 6 le oferă...

Uncategorized4 zile inainte

Logitech lansează MX Keypad, primul centru de control MX bazat pe AI, conceput pentru dezvoltatori

Flux de lucru optimizat, cu acces direct la agenți AI și instrumente de programare Logitech lansează astăzi MX Keypad, primul...

Uncategorized4 zile inainte

Dezmembrări Vaneo – piese originale Mercedes-Benz pentru reparații eficiente

Mercedes-Benz Vaneo este un model practic, conceput pentru familii și pentru cei care au nevoie de un automobil spațios, ușor...

Uncategorized4 zile inainte

BenQ extinde gama ScreenBar cu ScreenBar Max și iScreenBar, două soluții pentru spațiile de lucru moderne

Noile produse sunt concepute pentru configurațiile cu două monitoare și pentru spațiile de lucru bazate pe iMac București, România, 9...

Uncategorized4 zile inainte

Se înmulțesc fraudele cu credite bancare! Zeci de cazuri pe lună, în cererile trimise de consumatori către CSALB

9 septembrie, București. Anul acesta consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) peste...

Uncategorized4 zile inainte

Nokian Tyres își extinde gama de anvelope de vară premium cu noua Nokian Tyres Powerproof E, clasificată în clasa A în toate cele trei categorii ale etichetei UE pentru anvelope

Nokian Tyres prezintă noua Nokian Tyres Powerproof E, o anvelopă de vară premium dezvoltată pentru nevoile șoferilor moderni din Europa...

Uncategorized5 zile inainte

Wegovy®, medicamentul pentru slăbit, testat la copii: 40,4% dintre participanți au ajuns sub pragul obezității

Obezitatea care apare în copilărie poate influența sănătatea pe termen lung și are o probabilitate ridicată de a persista și...

Uncategorized5 zile inainte

TCL prezintă portofoliul premium de televizoare Mini LED

De la cea mai nouă gamă premium de televizoare Mini LED până la noul soundbar Q95K cu Audio by Bang...

Uncategorized5 zile inainte

ADATA își extinde prezența la IFA 2026 cu soluții enterprise prezentate alături de Duttenhofer

O selecție de soluții enterprise, industriale și embedded evidențiază portofoliul extins ADATA, rețeaua globală de aprovizionare și capacitățile de integrare...

Uncategorized6 zile inainte

ELKO anunta extinderea suportului pentru codecul AV1 si adauga formatul modern AVIF pentru imaginile statice prin Axis Communications

O calitate superioara a imaginii nu mai presupune automat un consum mai mare de latime de banda si spatiu de...

o săptămână inainte

Evenimente gratuite București azi: ELECTROCLASSIC, cu Clara Cernat și Phil St. George, la MARe

Cei care caută evenimente gratuite în București azi, 6 septembrie 2026, pot găsi pe EvenimenteGratuite.ro informații despre „ELECTROCLASSIC. Poezia unei...

Uncategorizedo săptămână inainte

Roborock își extinde gama de soluții inteligente pentru îngrijirea gazonului cu RockNeo Q2 LiDAR, prezentat la IFA 2026

București, 4 septembrie 2026 – Roborock, lider global în domeniul roboticii pentru locuință și marca numărul 1 la nivel mondial pe...

Uncategorizedo săptămână inainte

TCL prezintă la IFA 2026 seria TAB A1, cu două dimensiuni de ecran și două experiențe de vizualizare

Cele patru tablete sunt concepute pentru moduri diferite de a urmări conținut, de a citi, de a învăța și de...

Uncategorizedo săptămână inainte

AGON by AOC prezintă cele mai recente inovații OLED la gamescom 2026

AGON by AOC, lider mondial în categoria monitoarelor de gaming¹, anunță astăzi revenirea la gamescom 2026 (Hala 8.1, Standul C-060), marcând...

Știrile Săptămânii