Connect with us

Cultură

Filarmonica „Ion Dumitrescu” emblemă națională a muzicii de calitate

Publicat

pe

Filarmonica Ion Dumitrescu

Un început de stagiune efervescent marcat de Concertul eveniment inclus în Festivalul Enescu deschidea seria de concerte a Filarmonicii ”Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea pe 18 septembrie cu o sală plină. Un dirijor inspirat, Constantin Grigore și o pianistă de clasă, Adela Liculescu, pentru că despre ea este vorba, a fost și laureată a marelui concurs Enescu, asigurau într-o colaborare excelentă cu simfonicul vâlcean o deschidere de stagiune cu sala plină.

A urmat concertul de la București din Piața Festivalului Enescu,  pe 23 septembrie unde orchestra filarmonicii vâlcene a impresionat cei peste 2000 de participanți entuziaști, un public bucureștean civilizat și avizat, venit să guste aroma muzicii de calitate într-o superbă seară de sâmbătă.

De la o seară de jazz la „Concertele Toamnei” până la concertul dedicat Sfântului Antim Ivireanul, protectorul spiritual al Râmnicului, filarmonica vâlceană a deschis noua stagiune într-o dinamică foarte apreciată de publicul spectator care, încet dar sigur a revenit în sala „Lahovari”, atras bineînțeles de actul cultural autentic, dar și de campania inspirată a managementului instituției, campanie care realizată cu sponsori inimoși a reușit nu doar să repare ceea ce pandemia fracturase, dar și să depășească așteptările.

Poate părea o laudă dar, în realitate, efortul echipei filarmonicii este asiduu, persuasiv și profesionist, cu multă muncă și dedicație în back-office-ul nevăzut iar publicul revine și se primenește într-o dorință vizibilă de a accesa un act artistic de calitate, solid și bine interpretat, transmițător de fior artistic real emoțional. Într-o perioadă nefastă pentru cultură, când mass media promovează cu mult sârg non valoarea, kitsch-ul și produsele comerciale de tip fake, instituțiile muzicale profesioniste fac eforturi monumentale să reziste acestui tir de incultură.

Asistăm cu amărăciune la câștigul milioanelor de like-uri  acordate unor „artiști” lipsiți de orice etică morală, cu texte sterile și zgomote imitatoare de muzică, în esență,  nefiind o problemă așa zisa „piață concurențială”, ci efectele acestui război calitate-non calitate, total inechitabil din care marele perdant este și va fi societatea. Dar ca în orice luptă inegală, părăsim această sferă aducătoare de negativitate și promiscuitate și revenim la actul artistic de calitate pe care Filarmonica „Ion Dumitrescu” se străduiește să o ofere melomanilor în fiecare zi de luni și nu numai.

Luna octombrie a fost foarte „cantabilă” în acest sens pentru că a oferit publicului o serie de concerte foarte atractive precum  „Concertele Toamnei” , „Toamnă romantică”, „Pe aripile muzicii”  sau „Orient Express” luna încheindu-se cu un vocal simfonic  – „Misa Trinitas”, o lucrare semnată de Wolfgang Amadeus Mozart.

Luna noiembrie se anunță de asemenea o lună foarte plină la Filarmonica „Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea putând chiar să fie considerată un preambul al lunii sărbătorilor de iarnă pentru că simfonicul vâlcean va oferi publicului meloman atât concerte romantice (Ceaikovski, Schumann), concerte clasice (Mozart, Beethoven) cât și ediția cu nr. 2 a Concursului „Academic Piano Competition”, competiție în care publicul meloman prezent la concert va putea urmări în direct „duelul” concertistic al celor 3 tineri care vor trece de etapele preliminare.

Practic, cei 3 finaliști vor concerta pe scena filarmonicii, în acompaniamentul orchestrei simfonice iar la sfârșit juriul, într-un termen foarte scurt va comunica numele câștigătorului, iar publicul va putea vota „concurentul preferat”. O manifestare foarte atractivă care încă de la prima ediție a creat o emulație deosebită în sala de concerte a Filarmonicii „Ion Dumitrescu”. Dar, despre luna noiembrie vă vom invita să citiți în cronica de noiembrie după ce toate concertele se vor fi terminat.

Facebook Comments
Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Administrație locală

Fii productiv oriunde și oricând cu noul monitor portabil AOC 16T3EA

Publicat

pe

De

București, 7 august 2024 – AOC, brand specializat în display-uri, lansează monitorul AOC 16T3EA, un model portabil care combină designul modern cu imagini uimitoare, îmbunătățind experiența de utilizare în mișcare. Cu margini subțiri și un design elegant, monitorul AOC 16T3EA cu diagonal de 15,6″ (39,5 cm) este conceput pentru a răspunde nevoilor profesioniștilor, a celor care schimbă des locația locului de muncă, dar și a celor care muncesc într-un stil hibrid, sporind productivitatea și adaptabilitatea în mișcare.

Redefinirea portabilității

Cu un echilibru optim între stil și tehnologie, monitorul AOC 16T3EA dispune de un panou IPS de 15,6″ cu rezoluție Full HD, fiind astfel cel mai bun companion portabil pentru laptopuri de dimensiuni similare și permițând o configurație mobilă multi-monitor în doar câteva secunde.

Ușurința conectivității și portabilitatea permit utilizatorilor să își extindă ecranele fără a urma pași complicați, iar modelul nou lansat este astfel ideal pentru o gamă largă de scenarii de utilizare.

AOC 16T3EA este ușor, elegant și pregătit pentru acțiune.

Flexibilitate pentru profesioniști

Profesioniștii pot profita de ecranul IPS de 15,6″ cu rezoluție Full HD pentru a lucra în diferite locații precum camera unui hotel în timpul unei delegații sau o bibliotecă în timpul unui studiu mai amplu. Afișajul IPS oferă imagini vii și unghiuri largi de vizualizare pentru a spori productivitatea în timpul întâlnirilor și sesiunilor de colaborare atunci când activitatea implică deplasarea fizică.

Persoanele care lucrează flexibil beneficiază de acest monitor, care dispune de o grosime de 11,5 mm și o greutate sub 1,1 kg, dar și de conectivitate prin USB Type-C (cu DisplayPort Alt Mode). Fie că lucrează de la distanță, fie în timpul călătoriilor de afaceri, utilizatorii pot configura fără efort un al doilea ecran pentru a îmbunătății productivitatea și multitasking-ul, chiar și în spații mici și înguste.

Funcția de rotire automată permite tranziții fără întreruperi între orientările de tip landscape sau portret, adaptându-se la orice spațiu de lucru sau tip de conținut vizual, de la gestionarea foilor de calcul largi în modul landscape la verificarea fluxurilor de social media în modul portret. Suportul pliabil încorporat permite o varietate de unghiuri de înclinare, iar geanta de transport ușoară și căptușită protejează monitorul de zgârieturi. Cu o opțiune de suport de montare VESA de 50×50 mm, 16T3EA poate fi utilizat și în instalații fixe sau cu un braț articulat dedicat pentru monitor.

Dincolo de productivitate, monitorul 16T3EA satisface și aria de divertisment solicitată de către utilizatori. Cu o luminozitate maximă de 250 nits, monitorul poate fi utilizat în spații interioare, dar și în mișcare precum în timpul călătoriei cu un avion sau cu trenul. Utilizatorii se pot bucura de jocuri, muzică și streaming de conținut video pe un alt ecran, folosind în același timp ecranul principal, creând astfel o experiență de divertisment plăcută oriunde s-ar afla. Atunci când călătoresc cu mai multe persoane, una poate utiliza ecranul portabil pentru a viziona videoclipuri, în timp ce cealaltă poate răspunde la mailuri sau poate rezolva alte task-uri, utilizând același laptop, de exemplu.

Proiectat cu stil și precizie, aspectul sofisticat al modelului 16T3EA completează spațiul de lucru al oricărei persoane, aducând o notă de rafinament.

Preț și disponibilitate

AOC 16T3EA va fi disponibil începând cu jumătatea lunii august 2024 la prețul recomandat de 891 Lei.

Despre AOC

Fondat în 1967, AOC este un brand lider la nivel mondial de monitoare și accesorii IT și o subsidiară a TPV Technology Limited, cel mai mare producător de LCD-uri din lume. Portofoliul cuprinzător de produse AOC oferă soluții inovatoare, ergonomice, ecologice și elegante, atât pentru aplicații profesionale, cât și personale.

Sub-brand-ul AOC, AGON by AOC, oferă unul dintre cele mai puternice portofolii de monitoare de gaming de înaltă performanță din lume și un ecosistem complet de accesorii de joc grupate în trei categorii: AOC GAMING pentru jucătorii de casual, AGON pentru jucătorii competitivi și AGON PRO pentru entuziaști și jucătorii profesioniști de esports. Din 2020, AGON by AOC este una dintre cele mai importante brand-uri de monitoare de gaming și o alegere de top pentru jucătorii din întreaga lume.

Pentru mai multe informații, vă rugăm să consultați site-ul oficial AGON by AOC sau să urmăriți AGON by AOC pe Facebook, X sau Instagram

Facebook Comments
Citeste in continuare

Cultură

Concert „de zile mari” în parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea

Publicat

pe

De

Filarmonica Ion Dumitrescu

Delia Diaconescu, prim violonista a Filarmonicii ”Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea concertat în compania colegilor săi din orchestra simfonică, luni, 29 iulie interpretând renumitele ”Anotimpuri” semnate de a celebrul Antonio Vivaldi.

Zăvoiul – acest loc legendar pentru orașul în care Anton Pann a glăsuit cu corul  dând avânt năzuințelor naționale la 1848, s-a dovedit o gazdă primitoare și pentru talentata violonistă. Aceasta, cu iscusință a demonstrat o tehnica impecabilă, și a reușit să creeze o conexiune profundă cu publicul dornic de muzică de calitate.

Delia Diaconescu a studiat vioara la Conservatorul Național de Muzică din București.
A câștigat numeroase premii la concursuri naționale și internaționale, iar calitățile artistice sale remarcabile pentru care este cunoscută, o recomandă atât pentru scena solistică, cât și pentru postul de concert maistru al Filarmonicii ”Ion Dumitrescu”, pe care îl ocupă de 4 ani.

Concertul “Anotimpurile” de Antonio Vivaldi este o lucrare muzicală remarcabilă, compusă în secolul al XVIII-lea în jurul anului 1723. Lucrarea face parte din colecția sa de concerte intitulată “Il cimento dell’armonia e dell’invenzione” (“Competiția dintre armonie și inventivitate”). Fiecare dintre cele patru concerte reprezintă un anotimp: Primăvara, Vara, Toamna și Iarna. Delia a reușit cu succes  și cu mult devotament pentru instrumentul său, să ilustreze calitățile nemuritoare ale celebrei compoziții.

Evenimentul muzical organizat de filarmonică, practic concertul serii fiind structurat în 2 părți,  a fost completat de  participarea celor trei tenori ieșeni, Andrei Apreotesei, Andrei Fermeșanu și Florin Guzgă, cunoscuți pentru interpretarea muzicii clasice și care au avut un repertoriu variat cu mare priză la publicul participant. Repertoriul lor  cuprinde arii din opere celebre precum: “Il Barbiere di Siviglia” de Gioachino Rossini, “L’elisir d’amore” de Gaetano Donizetti, “Don Giovanni” de Wolfgang Amadeus Mozart, “Evgheni Oneghin” de Piotr Ilici Ceaikovski, “Rigoletto” de Giuseppe Verdi, dar și canțonete și lucrări de mare popularitate pe care le-au prezentat în acompaniamentul simfonicului vâlcean care i-a ovaționat minute în șir.

Cunoscuții tenori și-au propus să apropie publicul de muzica clasică și să o promoveze în rândul comunității, abordând un repertoriu divers și având invitați speciali din lumea artistică. Putem afirma fără emoții că cele 2 concerte organizate de Filarmonica ”Ion Dumitrescu” , sâmbătă 27  (Imnul lui Pann) și luni 29 (Armonii Estivale), cu prilejul Zilei Imnului Național au dat o notă de culoare aparte Râmnicului Imnului Național, cei peste 1000 de participanți prezenți la cele 2 momente muzicale festive considerând că ”au fost momente muzicale înălțătoare pe care orașul nostru le merită ”.

Cristian Ovidiu Dinica

Facebook Comments
Citeste in continuare

Cultură

Polivalență culturală la Filarmonica ”Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea

Publicat

pe

De

Filarmonica Ion Dumitrescu

Joi 20 iunie 2024, Filarmonica ”Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea a găzduit Recitalul Extraordinar al pianistei Ilinca Dumitrescu și al invitatului său fagotistul Vasile Macovei. Cei doi muzicieni alcătuiesc un ansamblu muzical instrumental de certă valoare, confirmarea venind atât de la marii critici ai muzicii culte cât și de la publicul meloman care i-a ascultat în decursul a zeci de ani în sute de apariții scenice. Ilinca Dumitrescu provine dintr-o familie de mari intelectuali vâlceni. Este fiica compozitorului Ion Dumitrescu și a poetei Mariana Dumitrescu, este nepoata compozitorului Gheorghe Dumitrescu cât și verișoara primară a pianistului Tudor Dumitrescu. Distinsa pianista este născută în 29 august 1952, la București.

Între numeroasele premii și distincții primite de Doamna Doctor Muzicolog – pianista Ilinca Dumitrescu merită amintită o înaltă distincție – Ordinul Artelor și Literelor. Nume de prestigiu al artei interpretative românești, personalitate artistică de anvergură internațională, pianista Ilinca Dumitrescu a concertat în orașe din cinci continente, 46 de țări, 39 de capitale ale lumii, în importante săli de concerte. Repertoriul recitalului extraordinar susținut de pianista Ilinca Dumitrescu și de către invitatul ei special, fagotistul Vasile Macovei a cuprins în prima parte a programului, lucrări din muzică clasică universală (Robert Schumann, Frederic Chopin, Piotr Ilici Ceaikovschi, Edvard Grieg, Jean Sibelius, Ciprian Porumbescu), iar în cea de a două parte au fost interpretate lucrări aparținând compozitorilor din secolul al 19-lea și al 20-lea (Doru Popovici, Isaac Albeniz, Alberto Ginastera, Astor Piazzolla, Enrique Granados, Ion Dumitrescu) cei doi interpreți fiind cunoscuți pentru promovarea marilor creații contemporane. Putem afirma că diversitatea pieselor interpretate a contribuit și la alcătuirea portretului muzical al celor doi soliști. Concertul a fost încununat de succes și a fost apreciat de publicul meloman. Seara a continuat cu lansarea volumului de creații lirice intitulat ”Poezii” al Marianei Dumitrescu publicat la editura bucureșteană Grafoart. Evenimentul a marcat împlinirea unui veac de la nașterea autoarei.

Despre Mariana Dumitrescu (1924–1967) a vorbit atât fiica sa cât și Vasile Macovei iar Domnul Matei Bănică directorul editurii Grafoart a completat discursurile celor doi muzicieni făcând și o scurtă prezentare a editurii. Am aflat astfel că autoarea a fost o talentată poetă română, ale cărei creații au rămas în conștiința culturală. Poeziile sale cu o profundă dimensiune spirituală sunt discursive, constatative. Au un statut psihologic pronunțat de noblețea emoției .Temele preferate, timpul, dragostea, moartea, se dezvoltă în fertile întrepătrunderi. În aceste poezii este prezentă obsesia mării, a profunzimilor (neptunice, celeste), a infinitului.

Autoarea a fost Licențiată a Facultății de Litere și Filosofie a Universității din București (1946) și a Conservatorului de Muzică și Artă Dramatică secția artă dramatică (1947). A debutat în 1942 cu placheta ”Poezii”, volum antum.

Marele compozitor Mihai Jora a compus pe versurile poetei Mariana Dumitrescu muzica a 42 de lieduri. Iar pe baza prozei poetei, același compozitor a elaborat baletul „Întoarcerea din adâncuri” .

Profunzimea spirituală a poemelor, dar și a liedurilor a contribuit la valorificarea emoției artistice și a tulburat de-a lungul anilor publicul atent și doritor de cultură. Memoria artistei se păstrează și prin intermediul LP-ului realizat de Electrecord în anii 1960 unde cele mai frumoase poezii ale sale au fost recitate de voci celebre. De apreciat amplul program de valorificare a operei poetice pe care Ilinca Dumitrescu împreună cu Matei Bănică director al editurii Grafoart și l-au propus. Atitudinea de încurajare și susținere de către instituția Filarmonicii din Râmnicu Vâlcea, de recunoaștere a valorii acestor personalități, este demnă de apreciat și de urmat și de alți factori generatori de cultură de pretutindeni.

Cristian Ovidiu Dinica

Facebook Comments
Citeste in continuare

Parteneri

Știri noi din Vâlcea

Afaceri2 ore inainte

Soluții moderne de produse sanitare pentru casa ta – DecoBrill

DecoBrill oferă o gamă variată de produse sanitare, concepute pentru a transforma orice baie într-un spațiu elegant și funcțional. Fie...

Afaceri3 ore inainte

Containere Modulare ZHouseContainere: Flexibilitate și Funcționalitate în Proiectele Tale

ZHouseContainere este lider în oferirea de soluții moderne, eficiente și flexibile pentru diverse nevoi prin gama sa de containere modulare....

Uncategorized10 ore inainte

Samsung – zero emisii până în 2050

Samsung Electronics este în proces de implementare a strategiei sale de mediu. Aceasta include angajamentul de a atinge zero emisii...

Afaceri2 zile inainte

Serviciul de rent a car este o solutie moderna si practica

În ultimii ani, Bucureștiul s-a transformat într-o veritabilă destinație europeană, atrăgând zilnic sute de turiști străini. Mulți dintre aceștia ajung...

Uncategorized3 zile inainte

Mini-seria „Life in Pink” a Zarei Larsson marchează lansarea noilor căști premium „Smoky Pink” de la Sony

Indiferent unde s-ar afla utilizatorii, atunci când ascultă muzica preferată, nimic nu mai contează. Fie că vorbim despre pregătirea unui...

Vâlcea-tărâmul-culorilor-de-toamnă. Vâlcea-tărâmul-culorilor-de-toamnă.
Turism3 zile inainte

Vâlcea, tărâmul culorilor de toamnă. Ghid pentru o escapadă de neuitat

Județul Vâlcea, cu peisajele sale pitorești și bogăția culturală, devine o destinație încântătoare în sezonul de toamnă. De la festivaluri...

Uncategorized4 zile inainte

Puratos anunță principalele tendințe în panificație, patiserie, cofetărie și ciocolaterie

București, 03 octombrie 2024 – Puratos, liderul mondial în domeniul materiilor prime pentru brutărie, patiserie, cofetărie și ciocolaterie, anunță tendințele majore...

Uncategorized4 zile inainte

Trust Redex+: cel mai impresionant mouse din gama Trust Gaming este disponibil în România

București, România – 3 octombrie 2024 – Trust Gaming își continuă misiunea de a oferi produse de gaming de înaltă calitate,...

Uncategorized5 zile inainte

Metropolitan Life anunță o creștere de 21,11% a primelor brute subscrise în primul semestru din 2024

București, 3 octombrie 2024 – Metropolitan Life, unul dintre cei mai importanți jucători din piața asigurărilor de viață din România,...

Uncategorized5 zile inainte

pastel desemnează câștigătorul competiției de briefuri creative: campania în valoare de 18.000 de euro merge către Asociația InspirAction

pastel anunță încheierea competiției de briefuri creative – Poate brieful tău să dea volumul mai tare binelui? –  și declară...

Uncategorized5 zile inainte

EFdeN pregătește specialiștii care vor face România mai sustenabilă și lansează European Institute of Sustainability, primul institut din țară dedicat formării experților în domeniul sustenabilității

București, 2 octombrie 2024 – EFdeN, alături de partenerul principal Raiffeisen Bank România, lansează EIS – European Institute of Sustainability, primul...

Afaceri5 zile inainte

Atragerea clienților de peisagistică printr-un site optimizat SEO

Optimizarea SEO joacă un rol esențial în atragerea clienților pentru afacerea de peisagistică. Un site bine optimizat SEO poate aduce...

Uncategorized6 zile inainte

Fundația BricoDepot – 5 ani de fapte bune și 40.000 de vieți schimbate

În cei 5 ani de activitate, Fundația BricoDépôt a ajutat peste 40.000 de beneficiari, dintre care 8.500 de cetățeni străini...

Uncategorized6 zile inainte

Cargus lansează serviciul de export internațional, facilitând extinderea afacerilor românești pe piețele externe

  Începând cu 1 octombrie, clienții Cargus pot livra colete în Bulgaria și Grecia. În lunile următoare, serviciul se va...

Uncategorized6 zile inainte

Dyson susține prezentarea colecției de modă Vivienne Westwood primăvară/vară 2025

Dyson, lider global în tehnologia de ultimă generație, sărbătorește colaborarea de lungă durată cu casa de modă britanică iconică, Vivienne...

Uncategorized6 zile inainte

Metropolitan Life își extinde portofoliul asigurărilor de sănătate cu două produse noi

București, 1 octombrie 2024 – Metropolitan Life anunță extinderea portofoliul de produse prin două noi asigurări de sănătate care răspund...

Știrile Săptămânii